BO2017_4251
AdmiteCPV: 45233140-2
Critici: R2.2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45233140-2
Critici: R2.2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 546/12.06.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 23266/12.06.2017, depusă de către SC ... SRL, cu sediul în ..., având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ... şi Cod Unic de Înregistrare ..., formulată împotriva actului administrativ nr. 5438/31.05.2017, reprezentând comunicarea intermediară privind evaluarea propunerii tehnice, emis de către ... în calitate de autoritate contractantă cu sediul în ..., referitoare la procedura simplificată online, privind atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local pe o lungime de 3 km, an III, comuna Bucşani, judeţul Dâmboviţa”, s-a solicitat: - anularea adresei nr. 5438/31.05.2017, de comunicare a rezultatului evaluării propunerii tehnice a procedurii de atribuire precum şi orice act subsecvent acesteia, - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei SC ... SRL de la etapa verificării conformităţii acesteia. Prin contestaţia nr. 759/12.06.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 23650/14.06.2017, depusă de către SC ... SA, cu sediul în ... având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ... şi Cod Unic de Înregistrare ..., lider al Asocierii ... formulată împotriva actului administrativ nr. 5441/31.05.2017, reprezentând comunicarea intermediară privind evaluarea propunerii tehnice, emis de către ..., în calitate de autoritate contractantă cu sediul ... referitoare la procedura simplificată online, privind atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local pe o lungime de 3 km, an III, comuna Bucşani, judeţul Dâmboviţa”, s-a solicitat: - anularea deciziei prin care oferta Asocierii … a fost declarată inacceptabilă şi neconformă, 1
- anularea actelor de evaluare emise şi comunicate în conformitate cu dispoziţiile art. 65 din HG nr. 395/2016 precum şi răspunsul la notificarea prealabilă, - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii şi declararea ofertei Asocierii … ca admisibilă şi stabilirea ofertei câştigătoare pe baza criteriului de atribuire stabilit în documentaţia de tribuire. Prin contestaţia nr. 271/14.06.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 23751/14.06.2017, depusă de către SC ... SRL, cu sediul în ..., având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ... şi Cod Unic de Înregistrare ..., formulată împotriva actului administrativ nr. 5434/31.05.2017, reprezentând comunicarea intermediară privind evaluarea propunerii tehnice, emis de către ... în calitate de autoritate contractantă cu sediul în ..., referitoare la procedura simplificată online, privind atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local pe o lungime de 3 km, an III, comuna Bucşani, judeţul Dâmboviţa”, s-a solicitat: - anularea adresei nr. 5434/31.05.2017 reprezentând comunicarea intermediară privind evaluarea propunerii tehnice, a răspunsului la notificarea prealabilă nr. 5665/2017, precum şi a actelor ulterioare, subsecvente, inclusiv a raportului procedurii de atribuire în cazul întocmirii acestuia, - obligarea autorităţii contractante de a constata ca fiind conformă şi acceptabilă oferta SC … SRL şi analizarea ofertei financiare a acesteia, - obligarea autorităţii contractante de a relua procedura de atribuire de la etapa verificării ofertelor financiare cu luarea în considerare a ofertei SC … SRL iar în subsidiar, obligarea autorităţii contractante de a relua procedura de atribuire de la etapa verificării ofertelor tehnice, - suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile care fac obiectul dosarelor nr. .../2017, nr. .../2017 şi nr. .../2017 au fost conexate pentru a se pronunţa o soluţie unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia nr. 546/12.06.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 23266/12.06.2017, SC ... SRL, în calitate de ofertant la procedura de atribuire în cauză, critică rezultatul intermediar privind evaluarea propunerii tehnice, conform căruia oferta sa a fost respinsă fiind considerată inacceptabilă, potrivit art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 şi neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, întrucât răspunsurile la solicitările de clarificări nu au fost concludente, iar cerinţele neîndeplinite. În susţinerea acţiunii sale, contestatoarea menţionează următoarele: 1) În ceea ce priveşte modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari şi obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate, 2
autoritatea contractantă a precizat că ofertantul avea obligaţia de a prezenta modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari şi obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, aspect pe care contestatoarea susţine că l-a luat în considerare şi pe care, de altfel, l-a şi respectat. Însă nu acelaşi lucru este susţinut de către comisia de evaluare, aceasta arătându-şi încă nemulţumirea faţă de răspunsul formulat, motiv pentru care s-au adus lămuriri suplimentare: a) în primul rând, autoritatea contractantă, în cadrul solicitării de clarificare nr. 4753/12.05 2017, a avut ca cerinţă indicarea paginii din propunerea tehnică unde s-a prezentat modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari şi obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor ce fac obiectul contractului. Drept replică la solicitarea în cauză, SC ... SRL în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificare nr 459/18.05.2017, a precizat: "în cadrul propunerii tehnice, mai precis în documentul intitulat Resurse, sunt indicaţi specialiştii pe care societatea noastră îi coordonează. Aceste informaţii se regăsesc detaliate la pag. 934 din propunerea tehnică, la subcapitolul 4.1 Resursa umană şi subliniem faptul că toţi aceşti specialişti sunt şi în organigrama de la pag. 971. De asemenea, am făcut referire la participarea tuturor specialiştilor implicaţi în verificarea calităţii lucrărilor (atât din partea Beneficiarului, cât şi a Executantului şi a altor autorităţi abilitate) în cadrul PCCVI depus la pag. 926-928 din propunerea tehnică". De aici, se poate observa că este mai mult decât evident că SC ...SRL a respectat solicitarea de informaţii de la autoritatea contractantă, întrucât a adus precizări exacte legate de paginile din propunerea tehnică unde se pot găsi informaţiile solicitate. Mai mult decât atât, indicaţiile au fost precise, astfel că răspunsul a fost unul corect şi fără ambiguităţi. Astfel, SC ... SRL nu a făcut altceva decât să respecte punctual cerinţa comisiei de evaluare. b) în al doilea rând, contestatoarea învederează că a adus detalii legate de specialiştii care sunt angajaţi ai societăţii, în răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 459/18 05.2017 menționând următoarele: „Facem precizarea că autoritatea contractantă nu a solicitat în mod expres prezentarea numelor specialiştilor, aşadar dorim să clarificăm faptul că societatea noastră are o structură de personal care conţine toţi specialiştii indicaţi, având încheiate contractele individuale de muncă cu fiecare dintre aceştia, iar la solicitarea autorităţii contractante vom prezenta documentele doveditoare." Din această explicaţie este mai mult decât clar că în cazul în care societăţii i se solicita prezentarea documentelor suplimentare, aceasta ar fi dat curs cererii. Contestatoarea apreciază că a probat îndeplinirea cerinţelor impuse prin documentaţia de atribuire, lucru pe care autoritatea contractantă l-ar fi putut observa foarte uşor nu numai prin analiza ofertei tehnice, dar şi a răspunsului la solicitarea de clarificare. Având în vedere cele precizate anterior, contestatoarea precizează că autoritatea contractantă nu a ţinut cont de informaţiile furnizate în 3
răspuns, susţinând că SC ... SRL nu poate demonstra că dispune de personalul specializat necesar contractului, motivând că în propunerea tehnică nu a fost depus niciun document edificator în acest sens, deşi nu i s-a cerut prezentarea unor documente doveditoare, ci pur şi simplu au fost solicitate clarificări privind modalitatea de asigurare a personalului specializat. Contestatoarea apreciază că modalitatea de asigurare a accesului la specialişti nu echivalează cu solicitarea unor dovezi care să confirme că ofertantul dispune de aceşti specialişti. Tocmai din această cauză, dar şi în urma cerinţei din fişa de date a achiziţiei conform căreia: „Se va prezenta modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari şi obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 şi a altor legi incidente", a dat explicaţiile necesare în vederea îndeplinirii cerinţei, înţelegând că este necesar să prezinte modalitatea/procedeul/mijlocul prin care dispune de personal, şi nu să facă dovada că dispune de specialiştii necesari. Într-o ultimă tentativă de a clarifica nelămuririle, odată cu depunerea notificării prealabile, contestatoarea a anexat documentele edificatoare pentru fiecare dintre specialiştii desemnaţi, la care a făcut referire când a compus propunerea tehnică. Contestatoarea a considerat, de asemenea, că este necesar să asigure comisia de evaluare că aceşti specialişti erau angajaţi ai societăţii atât la momentul depunerii ofertelor, cât si la data primirii solicitării de clarificări 2) Cu privire la Graficul fizic de execuţie de tip Gantt, în cadrul adresei nr. 5438/31.05.2017, autoritatea contractantă susţine că SC ... SRL a prezentat un grafic fizic de execuţie de tip Gantt ce conţine un drum critic ce vine în contradicţie cu drumul critic prezentat în cadrul propunerii tehnice iniţiale începând cu pagina 499, acest lucru ducând la modificarea ofertei depuse, lucru cu care contestatoarea nu este de acord, precizând în acest sens că autoritatea contractantă a solicitat transmiterea graficului Gantt detaliat doar pe fiecare obiect al investiţiei în parte şi pe categorii de lucrări; acest lucru înseamnă gruparea unor activităţi pe care societatea, de altfel, le-a prezentat detaliat, astfel că cerinţă a fost îndeplinită. Mai mult decât atât, contestatoarea susţine că a răspuns solicitării de clarificări prin prezentarea unui nou grafic, care respectă cerinţele formulate de către autoritatea contractantă în ceea ce priveşte nivelul de detaliere, dar din cauza unei erori a software-ului utilizat pentru generarea graficului, toate activităţile au fost marcate drept critice, această eroare a trecut neremarcată, însă detalierea a fost făcută pe obiect solicitat. Contestatoarea este de părere că decizia autorităţii contractante de a califica oferta sa ca neconformă a fost una nemotivată, întrucât greşeala mai sus menţionată se încadrează în prevederile art. 134 alin. (7) lit. a) din HG nr. 395/2016, fiind vorba despre un viciu de formă, mai ales că drumul critic a fost evidenţiat în graficul prezentat iniţial, astfel că informaţiile privitoare la drumul critic reies clar dintr-un alt document prezentat, respectiv graficul depus iniţial. 4
Astfel, înainte ca autoritatea contractantă să fi luat o decizie în ceea ce priveşte oferta sa, era necesar să fi analizat în profunzime documentaţia prezentată, verificarea ofertei tehnice intrând în atribuţiile autorităţii contractante. Autoritatea contractantă trebuia să solicite informaţii suplimentare cu rolul de a clarifica neclarităţile considerate, însă aceasta a preferat calea cea mai simplă, aceea de a exclude SC ... SRL din cadrul procedurii de atribuire a contractului în cauză. Autoritatea contractantă trebuia ca prin solicitarea de clarificări să se asigure asupra îndeplinirii sau neîndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanţii participanţi la procedură şi, în acelaşi timp, are obligaţia de a accepta documente sau informaţii relevante care pot duce la un rezultat corect. Contestatoarea apreciază că, pentru excluderea sa de la procedura în cauză, comisia de evaluare s-a folosit de motive nefondate, în măsura în care, în ambele variante ale graficului, era cuprinsă execuţia integrală a lucrării. Luând în calcul atât oferta tehnică depusă, cât şi explicaţiile pe care le-a furnizat în răspunsul la solicitarea de clarificare, dar şi în notificarea prealabilă, contestatoarea este de părere că autoritatea contractantă nu a oferit o analiză deplină susţinerii şi argumentelor sale, astfel încât să observe că SC ... SRL a îndeplinit cerinţele impuse prin documentaţia de atribuire. Comisia de evaluare face dovada că nu a analizat profund oferta contestatoarei şi o respinge pe motive netemeinice, mai ales că metoda aleasă în ceea ce priveşte oferta tehnică nu aduce nicio modificare a ofertei per ansamblu. Contestatoarea susţine că din examinarea răspunsului autorităţii, nu a identificat niciun argument fundamentat pe care s-ar putea sprijini soluţia adoptată de aceasta, hotărând să nu motiveze decizia de respingere a măsurilor de de remediere pe care SC ... SRL le-a solicitat. În final, contestatoarea conchide că excluderea unui ofertant din cauza unei abateri minore ce nu conduce la necesitatea prezentării unei noi oferte este o măsură excesivă. Prin contestaţia nr. 759/12.06.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 23650/14.06.2017, SC ... SRL în calitate de ofertant la procedura de atribuire în cauză, critică rezultatul intermediar privind evaluarea propunerii tehnice, conform căruia oferta sa a fost respinsă fiind considerată inacceptabilă, potrivit art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 şi neconformă potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Contestatoarea menţionează că la data de 12.05.2017, în urma analizării propunerii sale tehnice, prin adresa nr. 4756/12.05.2017, i-au fost solicitate clarificări punctuale referitoare la informaţiile considerate de autoritatea contractantă inexistente, acestea fiind în corpul ofertei tehnice. La data de 18.05.2017, contestatoarea a răspuns acestor clarificări, punctual, indicând raportat la fiecare solicitare, unde se regăsesc informaţiile solicitate. La data de 31.05.2017, autoritatea contractantă i-a comunicat că propunerea sa tehnică a fost respinsă ca inacceptabilă şi neconformă în 5
temeiul dispoziţiilor art. 134 alin. (5) şi ale art. 137 alin. (3) lit.a) din HG nr. 395/2016. În temeiul dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 101/2016, a solicitat remedierea aspectelor de nelegalitate prin notificarea prealabilă, iar răspunsul comisiei de evaluare a fost înaintat prin adresa nr. 5666/09.06.2017, în sensul că îşi menţine comunicarea nr. 5441/31.05.2017, având în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (6) din Legea nr. 101/2016. Contestatoarea menţionează că în conformitate cu dispoziţiile art. 134 din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare a uzat de dreptul de a solicita clarificări, emiţând adresa nr. 4756/12.05 2017 şi fără a lua în cosiderare clarificările aduse, s-a decis în sensul descalificării ofertei. Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 209 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 134 din HG nr. 925/2016, se pot identifica, în mod explicit, cazurile în care comisia de evaluare va solicita ofertanţilor clarificări, între acestea sunt expres avute în vedere situaţii similare celor constatate de comisia de evaluare în cazul ofertei depuse de ASOCIEREA ... Contestatoarea menţionează că în cadrul solicitării de clarificări nr. 4756/12.05.2017, la punctul 2, autoritatea contractantă i-a solicitat să indice pagina din propunerea tehnică unde a prezentat modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari şi obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, lucru pe care aceasta susţine că l-a făcut în cadrul răspunsului nr. 748/18.05.2017. Prin răspunsul său, contestatoarea a indicat în mod precis paginile din propunerea tehnică depusă, care conţin informaţiile solicitate, drept pentru care aceasta apreciază că a răspuns corect şi fără ambiguităţi solicitării de clarificări. Totodată aceasta a prezentat în cadrul propunerii tehnice, la pag. 128 - 131, modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari şi obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor. Contestatoarea afirmă că „modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari" nu este sinonim cu solicitarea unor dovezi care să confirme că ofertantul dispune de aceşti specialişti. Conform cerinţei din fişa de date a achiziţiei „Se va prezenta modalitatea de asigurate a accesului la specialiştii necesari şi obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 şi a altor legi incidente”. Nici din formularea cerinţei şi nici din solicitarea de clarificări nr. 4756/12.05.2017, nu rezultă obligativitatea ca autoarea contestaţiei să facă dovada că are angajaţi specialişti necesari, ci aceasta trebuia să prezinte modalitatea, mijlocul prin care dispune de personal. În conformitate cu prevederile art. 134 alin. (4) din HG nr. 395/2016, solicitările transmise de autoritatea contractantă trebuie să fie clare şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare. Dacă autoritatea contractantă dorea prezentarea unor documente doveditoare, avea posibilitatea de a le 6
solicita, cu atât mai mult cu cât Asocierea şi-a exprimat disponibilitatea în acest sens, în schimb, în locul transmiterii unei solicitări de clarificări suplimentare, autoritatea contractantă a preferat să excludă asocierea din cadrul procedurii. În cadrul propunerii tehnice, la pagina 204-211, Formularul nr. 7 - Organizarea lucrărilor în care se solicită „Adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul în cauză", sunt prezentate organizarea de şantier explicitând locaţia, etapele de organizare a şantierului pe timpul execuţiei, procesul tehnologic pentru execuţie şi dezafectare a sediului organizării de şantier, inclusiv planşa solicitată cu dimensiuni şi etichete. În conformitate cu prevederile art. 134 alin. (7) din HG nr. 395/2016, în răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 4756/12.05.2017, din cauza unei erori de fond, s-au specificat paginile greşite. În locul transmiterii unei solicitări de clarificări suplimentare, autoritatea contractantă a preferat să excludă asocierea din cadrul procedurii. 3. Cu privire la graficul fizic de execuţie şi graficul de tip Gantt, autoritatea contractantă afirmă că prin răspunsul prezentat în solicitarea de clarificări nr. 4756/12.05.2017, asocierea nu a corelat graficul fizic şi graficul Gantt, astfel din cauza unei erori a software-ului utilizat s-a produs aceasta necorelare. Contestatoarea solicită să se ţină cont de documentele iniţiale pentru graficul fizic, în clarificare existând o eroare, el fiind întocmit în cadrul propunerii tehnice pe săptămâni şi luni, conform fişei de date şi clarificărilor. De asemenea, contestatoarea menţionează că s-a ținut cont de perioada convenţională de timp friguros, conform normativului AND 605 în vigoare, astfel „aşternerea mixturilor asfalatice se face la temperaturi ale stratului suport de minim 10 gr, pe o suprafaţă uscată" , astfel considerând perioada convenţională de timp friguros, perioada 1 decembrie - 1 martie. Contestatoarea apreciază că această greşeală se încadrează în prevederile art. 134 alin. (7) lit. a) din HG nr. 395/2016, fiind un viciu de formă, mai ales că graficele prezentate iniţial au fost întocmite conform cerinţelor din fişa de date. 4. În cadrul organigramei de la pagina 679 din cadrul propunerii tehnice, au fost prezentate toate utilajele care vor fi folosite, inclusiv pompa hidraulică, excavator, maşina de trasat benzi şi staţie totală. Răspunsul la clarificarea nr. 4756/12.05.2017 aduce lămuriri suplimentare, deşi au fost prezentate în cadrul propunerii tehnice la pag 195-198 „Alocarea resurselor", aici fiind incluse toate utilajele folosite inclusiv pompa hidraulică, excavator, maşina de trasat benzi şi staţie totală- cu consumurile aferente şi numărul de bucăţi. La pag. 367-400 în ”Corelarea graficului fizic şi valoric cu procedurile şi normativele tehnice, normele de lucru, resursele materiale, consumurile cu mîna de lucru, consumurile privind transporturile şi consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii astfel încât să rezulte îndeplinirea cerinţelor din documentaţia tehnico-economică", sunt prezentate în detaliu toate utilajele şi consumul specific. 7
Prin contestaţia nr. 271/14.06.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 23751/14.06.2017, SC ... SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică rezultatul intermediar privind evaluarea propunerii tehnice, conform căruia oferta sa a fost respinsă fiind considerată inacceptabilă şi neconformă, deoarece răspunsul său la solicitările de clarificări nu a fost concludent. Contestatoarea apreciază nelegală măsura de respingere a ofertei sale având în vedere următoarele: 1. În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută la art. IV.4) Modul de prezentare a propunerii tehnice, prin solicitarea de clarificări nr. 4749/12.05.2017, i s-a cerut contestatoarei să clarifice cerinţa “Comentariu articol cu articol al cerinţelor conţinute în partea scrisă din cadrul documentaţiei tehnico-economice, prin care să se demonstreze corespondenţa propunerii tehnice cu cerinţele respective”, deoarece, în opinia comisiei de evaluare, documentul depus de contestatoare în care este prezentată defalcarea preţurilor unitare nu reprezintă un „comentariu articol cu articol …” cerinţa făcând referire la „altceva". În răspunsul la clarificări nr. 217/18.05.2017, contestatoarea a precizat detalierea articolelor Comentariu Articol cu Articol, aşa cum i-a fost solicitat, a arătat că a prezentat în propunerea tehnică articolele detaliate împreună cu resursele utilizate pentru îndeplinirea operaţiunilor. De asemenea, a precizat că în detalierea articolelor prezentate în propunerea tehnică, la paginile 264-287, a descris modul de execuţie a tuturor operaţiunilor ce se aplică pentru realizarea contractului. Descrierea sub forma de text, aşa cum e prezentat în Metodologie- Plan de lucru, se corelează cu toate articolele prezentate detaliat cu resursele aferente. Răspunsul la clarificări a fost apreciat neconcludent de autoritatea contractantă, deoarece s-a considerat că SC ... SRL a interpretat greşit cerinţa, aceasta având în vedere prezentarea unui text descriptiv din care să rezulte că lucrările vor fi executate în conformitate cu cerinţele din cadrul documentaţiei raportate la listele de cantităţi. Contestatoarea apreciază ca fiind abuzivă şi nelegală respingerea ofertei sale pe acest considererent, având în vedere că: 1.1. Cerinţa, aşa cum a fost formulată, nu exclude răspunsul oferit de SC ... SRL şi nu conferă certitudinea că se referă la aspectele menţionate şi cerute de comisie, atât timp cât se precizează că, prin răspunsul oferit operatorul trebuie să demonstreze corespondenţa propunerii tehnice cu cerinţele respective. Prin motivarea autorităţii contractante şi reţinerea răspunsului ca neconcludent, se demonstrează doar existenţa unei marje de apreciere foarte mari a comisiei, care poate aprecia răspunsul operatorilor în funcţie de propria interpretare. 1.2. În cazul în care autoritatea interpreta cerinţa prin raportare la listele de cantităţi, trebuia să solicite clarificări concrete, şi nu să reia cerinţa din fişa de date, sau putea solicita noi clarificări care să lămurească scopul urmărit prin respectiva solicitare. 8
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 134 alin. (4) din Hotarârea nr. 395/2016, care impun comisiei obligaţia de a solicita în mod clar, explicit şi detaliat clarificările de care are nevoie. 1.3. Contestatoarea afirmă că nu se poate susţine că nu a înţeles modul de execuţie al lucrărilor, aşa cum evidenţiază intimata, atât timp cât a prezentat propunerea tehnică în condordanţă cu specificul lucrărilor de drumuri, aşa cum a fost solicitat acest lucru. Cu privire la cerinţa privind sursele de aprovizionare şi rutele de transport declarate, prevăzute la IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice pct. 3 „Reperele privind managementul, logistica şi planificarea aplicată pentru realizarea contractului. În această secţiune, ofertantul va trebui să facă o prezentare detaliată privind aspectele organizaţionale generale şi specifice proiectului, planificarea activităţilor contractului prin care ofertantul să indice toate etapele esenţiale de realizare a activităţilor, metodele de lucru, echipamentele utilizate pentru execuţia lucrărilor, personalul disponibil şi orele de lucru alocate, sursele de aprovizionare cu materiale, metodele de transport şi de depozitare, rutele de transport, adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrărilor şi aspectele de ordin operaţional ale lucrărilor existente ce trebuie menţinute”. Contestatoarea susţine că nu i-au fost solicitate clarificări privitoare la sursele de aprovizionare cu materiale, rutele de transport, aspectele de ordin operaţional ale lucrărilor existente ce trebuie menţinute. Prin răspunsul de clarificări nr. 217/18.05.2017, contestatoarea a sublinat că în parcursul de formare a propunerii financiare, aşa cum este specificat şi în planul de management al societăţii, selectarea furnizorilor se face după criteriile de departajare la selecţia finală între furnizorii preselectaţi, cum ar fi fost preţul cel mai scăzut, termenul de livrare şi termenul de intervenţie în cazul unei defecţiuni în perioada de garanţie. Conform descrierii din planul de lucru, sursele de materiale de care s-a ţinut cont când s-a întocmit oferta financiară sunt din zona cea mai apropiată execuţiei lucrărilor. Totodată, în răspusul la clarificări s-au menţionat sursele de aprovizionare, precum şi rutele care se utilizează pentru execuţia lucrărilor, avute în vedere şi în fundamantarea ofertei financiare. Acest răspuns nu poate fi apreciat ca o modificare a ofertei, aşa cum a stabilit comisia, având în vedere că între oferta tehnică şi oferta financiară este o strânsă legătură, scopul detalierii unor aspecte tehnice fiind de natură a explica şi garanta corectitudinea ofertei financiare. Chiar dacă aspectele semnalate ar fi apreciate omisiuni ale ofertei, completarea acestora este susţinută, în mod neechivoc, „de sensul şi conţinutul altor informaţii existente în documentele prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport de ceilalţi participanţi în procedura de atribuire" (art. 135 din HG nr. 395/2016). Cu privire la aspectele de ordin operaţional, prin răspunsul la clarificări prezentat, contestatoarea a reiterat că în caietul de sarcini nu se precizează dacă pe amplasamentul lucrărilor se află reţele de apă, 9
canalizare, gaze ce pot fi afectate în momentul execuţiei lucrărilor, reţelele de iluminat fiind vizibile şi putând fi evitate. Executantul răspunde pe toată perioada execuţiei contractului de siguranţa circulaţiei pe sectorul sau sectoarele care fac obiectul acestui contract. Semnalizarea rutieră temporară se va executa pe baza unei "Documentaţii cuprinzând scheme de semnalizare care va respecta Ordinul comun nr. 1112/411/2000 al MI şi MT pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de închidere a circulaţiei şi de instituire a restricţiilor de circulaţie în vederea executării de lucrări în zona drumului public şi/ sau pentru protejarea drumului, precum şi alte reglementări în vigoare. Această documentaţie va fi aprobată conform Ordinului comun nr. 1112/411/2000 al MI şi MT. Modul cum această dispoziţie e îndeplinită poate fi verificat atât de către dirigintele de şantier, cât şi de oricare dintre reprezentanţii achizitorului. Înainte de începerea lucrării, reprezentantul achizitorului va recepţiona semnalizarea sectorului de lucru şi va întocmi proces verbal semnat de ambele părţi. Începând cu data semnării procesului verbal, executantul este obligat să asigure în permanenţă semnalizarea sectorului de lucru în conformitate cu schiţa anexată la procesul verbal, atât în timpul zilei cât şi noaptea, înlocuind sau refăcând imediat părţile lipsă sau deteriorate. Contestatoarea a subliniat totodată că, toată documentaţia privind managementul traficului, va fi adaptată după primirea amplasamentului şi corelată cu proiectul tehnic înaintat de beneficiar, înainte de începerea lucrărilor. Faţă de toate aceste lămuriri, contestatoarea apreciază că nu se poate susţine că nu a înţeles importanţa lucrării sau a modului în care aceasta va fi executată, aspecte subliniate prin răspunsul la clarificări, răspuns de natură a lămuri comisia asupra capacităţii de a efectua lucrarea, fără a beneficia de un avantaj în procedura selecţiei. În ceea ce priveşte respingerea ofertei pentru neincluderea în graficul de execuţie a perioadei de stagnare a lucrărilor din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, contestatoarea menţionează că din graficele prezentate, atât în propunerea tehnică, cât şi în răspunsul de clarificări, a fost prezentată execuţia lucrărilor aşa cum reiese din punct de vedere tehnologic. Corelarea cu perioada de întrerupere pe timp de iarnă nu se poate realiza, mai ales că nu se poate face raportarea la o dată, fie ea şi prezumtivă de începere a lucrărilor. Potrivit documentaţiei, data prezumtivă de începere a lucrărilor este 01 martie 2011, dată care nu poate fi avută în vedere. Neîncadrarea autorităţii în termenele propuse, pe de o parte, îi este imputabilă, iar pe de altă parte, nu poate determina sancţionarea contestatoarei, cerinţa astfel formulată devenind ilogică, şi mai ales formală. 10
Astfel contestatoarea afirmă că nu se poate lua în considerare că nu a ţinut cont de perioada de iarnă, având în vedere că nici până acum nu se ştie data reală de începere a lucrărilor. Graficul lucrărilor va fi realizat în cazul concret, după câştigarea licitaţiei, astfel că aprecierea răspunsului la clarificări ca neconcludent este forţată. Aşa cum se precizează în clauzele contractuale art 14.2 (1 ) „Lucrările frebuie să se deruleze conform graficului fizic valoric şi să fie terminate la data stabilită'' (2) Executantul va prezenta, la cererea achizitorului, după semnarea contractului, graficului fizic şi valoric în detaliu, alcătuit în ordinea tehnologică de execuţie. În cazul în care, după opinia achizitorului, pe parcurs, desfăşurarea lucrărilor nu concordă cu graficului fizic şi valoric de execuţie a lucrărilor, la cererea achizitorului, executantul va prezenta un grafic revizuit, în vederea terminării lucrărilor la data prevăzută în contract. Graficul revizuit nu îl va scuti pe executant de niciuna dintre îndatoririle asumate prin contract. Astfel, după semnarea contractului, se va întocmi un grafic corespunzător, cu respectarea termenului de execuţie al contractului de 10 luni, unde se va ţine cont de întreruperile ce apar pe timp de iarnă, când nu se efectuează lucrări. Cu privire la Histograma de personal solicitată, contestatoarea menţionează că în propunerea tehnică a prezentat organigrama personalului, inclusiv a personalului de conducere. Totodată, în cadrul propunerii tehnice, la paginile 381-395 în graficul Gantt detaliat, este evidenţiat numărul de persoane, etapele în care apar cât şi perioadele de lucru, în strânsă legătură cu modul de excuţie al lucrărilor. Detalierea persoanelor din Graficul Gantt prezentat nu face altceva decât să evidenţieze numărul personalului necesar pentru execuţia lucrărilor la un anumit moment de timp, iar prezentarea sub forma unei histograme repetă informaţiile care reies din Graficul Gantt. Prin urmare, toate informaţiile necesare comisiei erau menţionate în propunerea tehnică. Referitor la modul de corelare a graficului fizic cu procedurile şi normativele tehnice, contestatoarea menţionează că modul în sine de realizare al lucrărilor, conform graficului prezentat atât fizic şi Gantt presupune corelarea procedurilor, modul de organizare a societăţii precum şi respectarea normativelor, planului de lucru împreună cu planul calităţii prezentat şi organizarea managementului societăţii toate ducând la realizarea proiectului. În ceea ce priveşte solicitarea de a prezenta un alt grafic în format mai restrâns, contestatoarea menţionează că, luând în considerare volumul mare de lucrări care trebuiau cuprinse în graficul prezentat, modul de prezentare în format electronic şi într-un format vizibil, era destul de greu de prezentat. Dar, dacă se luau cele 8 pagini prezentate suplimentar în răspunsul de clarificări, în fişierul Anexa 2, şi o simplă alipire sub forma orizontală a paginilor prezentate, se puteau corela toate barele pe care autoritatea le considera ca lipsite de informaţii. 11
De asemenea, în răspunsul de clarificări contestatoarea a prezentat în Anexa 1 formatul electronic sub format Excel de unde se puteau culege toate informaţiile necesare şi se putea evidenţia modul de corelare a tuturor informaţiilor adecvate execuţiei lucrărilor, fiind prezentat graficul Gantt detaliat precum şi graficul fizic. Referitor la modul de prezentare a Programului de asigurare al calităţii, particularizat la lucrare, conform descrierii procedurilor tehnice prezentate, la Capitolul 2, Domeniul de aplicare, punctul 2.1. se referă la „procedura cadru care nu se aplică în cazurile concrete aferente lucrărilor decât după ce a fost adaptată cerinţelor specificate în contracte proiecte, documentaţii tehnice, legi, normative, standarde, etc”. Procedurile se adaptează la modul de lucru conform proiectului tehnic prezentat şi al situaţiilor reale din teren. Prezentarea procedurilor tehnice suplimentare faţă de cerinţa proiectului tehnic, care se consideră neaplicabile obiectului contractului, nu influenţează executarea contractului, fiind informaţii suplimentare, în cazul în care pot apărea pe parcursul lucrărilor, putând fi adaptate specificului şi tipului de lucrare necesar. Prin urmare, informaţiile prezentate nu pot atrage concluzia imposibilităţii executării contractului, având în vedere că sunt informaţii suplimentare care, în funcţie de necesităţile proiectului, pot fi puse în aplicare sau nu. În acelaşi mod se poate vorbi şi despre tipul de material care va fi pus în opera. Materialul folosit este conform proiectului tehnic, modul de execuţie a punerii în operă fiind identic chiar dacă la descriererea lui a apărut o modificare. În ce priveşte caracteristicile tehnice ale utilajelor, contestatoarea consideră cerinţa îndeplinită atâta timp cât fiecare utilaj nominalizat în lista de inventar prezentată, dispune de documente doveditoare cu privire la caracteristicile tehnice şi anume, putere, capacitate, etc. Utilajele SC ... SRL sunt autorizate ICECON, ceea ce presupune demonstrarea unei dotări tehnice ce corespunde standardelor europene în construcţii, în deplin acord cu cerinţele Legii nr. 10/1995 indicate în documentaţie. Deţinerea unei asemenea certificări confirmă capabilitatea utilajelor folosite, de a executa lucrările specifice domeniului lor de utilizare la nivelul de calitate prescris de reglementările tehnice în construcţii. Această autorizare acoperă şi chiar depăşeşte din punct de vedere al caracteristicilor utilajelor folosite, cerinţa autorităţii privind capacitatea/ puterea acestora, având în vedere că un utilaj cu o anumită capacitate indicată în documentele de achiziţie poate să nu mai aibă capabilitatea de fi folosit la o anumită lucrare din cauza uzurii, de exemplu. Autorizarea ICECON asigură însă folosirea utilajelor la parametrii necesari efectuării lucrărilor de construcţii. Aceste documente în caz de adjudecare contract de lucrări, pot fi puse la dispoziţia beneficiarului. De asemenea, prin răspunsul la clarificări contestatoarea a întărit că deţine şi are dovada prezentării caracteristicilor echipamentelor şi utilajelor care pot fi utilizate pentru execuţia lucrărilor. 12
Totodată, prin lista de inventar reiese, în mod cert, că societatea are în dotare un număr mare de utilaje, autoutilaje, echipamente de lucru etc. Aceasta demonstrează că SC ... SRL are suficiente utilaje pentru îndeplinirea contractului, plus echipamente, autoutilaje, utilaje, care pot fi înlocuite imediat, cu altele care îndeplinesc aceleaşi condiţii tehnice. Informaţii referitoare la momentele din procesul tehnologic de execuţie al lucrărilor a fost prezentat prin propunerea tehnică depusă, unde contestatoarea a făcut referire la un minim necesar de utilaje. Astfel contestatoarea apreciază că nu se poate susţine că nu va avea capacitatea de a duce la bun sfârşit contractul de lucrări. Autoritatea este obligată să coreleze informaţiile primite astfel încât să poată lua o decizie corectă aplicată pe proiectul ce va fi realizat. O analizare sumară şi unilaterală a anumitor informaţii fără ca acestea să demonstreze o evidentă incapacitate de a realiza proiectul, reprezintă o aplicare a legii doar în litera ei nu şi în spiritul ei. În ce priveşte codul de material, contestatoarea precizează că fiecare ofertant îşi poate renumerota în funcţie de tipul de program utilizat codul de material, ceea ce nu duce la nerespectarea tipului de material, calităţii acestuia şi nerespectarea proiectului tehnic. De asemenea, Rigola carosabilă L=0.37m prezentată faţă de Element prefabricat - rigola de acostament, nu este altceva decât o altă denumire a materialului, caracteristicele rigolei de acostament fiind aceeaşi cu cele prezentate de furnizor, dimensiunile rigolei de acostament fiind aceleaşi cu cele din proiectul tehnic. Astfel, un cod sau o denumire altfel faţă decât cea prezentată de proiectant în listele de cantităţi, nu poate fi considerată eroare sau o nerespectare a cerinţelor tehnice atât timp cât se va respecta proiectul tehnic şi detaliile de execuţie corespunzătoare. În consecinţă, contestatoarea apreciază că oferta sa corespunde întru totul cerinţelor caietului de sarcini, că este o ofertă obiectivă bazată pe o experienţă complexă în domeniu. Totodată, contestatoarea menţionează că solicitările la clarificări şi aprecierea ca neconcludente a clarificărilor formulate o pun într-o situaţie dezavantajoasă faţă de ceilalţi operatori economici participanţi, contrar dispoziţiilor art. 209 din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea apreciază că toate clarificările prezentate şi reluate în detaliu prin notificarea prealabilă dar şi prin prezenta contestaţie sunt susţinute în mod neechivoc şi prin conţinutul celorlalte informaţii existente în documentaţie. Autoritatea contractantă a transmis documentele necesare soluţionării contestaţiei precum şi punctul său de vedere nr. 6432/30.06.2017, înregistrat la Consiliu cu nr. 26321/30.07.2017 cu privire la contestaţiile formulate de SC .... Referitor la contestaţia formulată de către SC ... SRL, autoritatea contractantă menţionează că urmare a publicării documentaţiei de atribuire în SEAP, toţi operatorii economici/ofertanţii aveau obligaţia de a o respecta, potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016. În ceea ce priveşte critica contestatoarei referitoare la modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari şi obligatorii în vederea 13
verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 şi a altor legi incidente, autoritatea contractantă arată că în fişa de date a achiziţiei, la modul de prezentare a propunerii tehnice s-au solicitat, printre altele: „2)... B. Se va prezenta modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari şi obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 şi a altor legi incidente". Ofertantul, în cadrul propunerii tehnice, pagina 934 prezintă informaţiile urmatoare: "a) Personal de conducere, de verificare şi control • Sef şantier • Responsabil Tehnic cu Execuţia • Responsabil Asigurarea Calității • Responsabil cu Protectia Muncii" La pagina 971, indicată de ofertant, se regăseşte organigrama în care sunt menţionaţi Şeful de şantier, Responsabilul Tehnic cu Execuţia, Responsabilul Asigurarea Calităţii, Responsabil SSM. Nici de această dată ofertantul nu a prezentat documente doveditoare prin care să demonstreze că dispune de specialiştii necesari. Analizand cerinţa din documentaţia de atribuire "Se va prezenta modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari şi obligatorii...", se constată că ofertantul nu a prezentat în niciun fel modalitatea de asigurare a specialiştilor, ci doar a enumerat personalul cheie şi anume Şef şantier, Responsabil Tehnic cu Execuţia, Responsabil Asigurarea Calităţii, Responsabil cu Protecţia Muncii. Enumerearea pe care acesta a făcut-o în niciun caz nu poate reprezenta modalitatea în care SC ... SRL îşi va asigura specialiştii necesari şi obligatorii pe toată durata de derulare a contractului. Având în vedere că cerinţa este una clară, ofertanţii vor prezenta modalitatea în care vor asigura personalul cheie necesar, comisia de evaluarea a cerut clarificări în acest sens, şi a solicitat ofertantului să indice paginile din cadrul propunerii tehnice unde se regăsesc informaţiile solicitate În paginile indicate prin răspunsul la solicitarea de clarificări respectiv 343, 971, 926-928, nu se regăseşte modalitea de asigurare a specialiştilor, ci doar o enumerare a specialiştilor necesari prezentului contract. În cadrul ofertei tehnice, ofertantul nu a prezentat un procedeu, mijloc, metodă, sau manieră din care să rezulte că acesta poate dovedi autorităţii contractante că asigură specialiştii necesari, ci doar enumera personalului cheie pe care acesta doreşte să îl implice în derularea contractului. Modalitatea de asigurare a specialiştilor se poate face prin mai multe forme, conform legislaţiei în vigoare şi anume: - contracte de muncă din care rezultă că specialiştii sunt angajaţi ai SC ... SRL, ceea ce reprezintă o modalitate de a asigura personalul cheie, 14
- declaraţii de disponibilitate - prin care personanul se angajează ca în cazul în care SC ... SRL va fi declarată câştigătoare, personalul necesar îşi va desfăşura activitatea în cadrul acestui contract, - contracte de colaborare între specialist şi SC ... SRL - din care rezultă că personalul cheie, care deşi nu este angajat al societăţii, colaborează pe diverse proiecte cu SC ... SRL. Toate exemplele de mai sus, reprezintă modalităţi pe care ofertantul putea să le prezinte în cadrul propunerii tehnice, însă acesta s-a mulţumit să facă o simplă enumerare a specialiştilor necesari la execuţia lucrărilor. Din această enumerare nu reiese în niciun fel modalitatea de asigurare a Specialiştilor necesari. Chiar dacă ofertantul ar fi prezentat una din modalităţile de mai sus, este lesne de înţeles că informaţiile trebuiau probate, fiind necesare documente justificative în acest sens, contrar celor menţionate de SC ... SRL în contestaţia depusă. Prin urmare, nici documentele din cadrul propunerii tehnice şi nici răspunsurile la solicitările de clarificări nu sunt de natură să demonstreze comisiei de evaluare că ofertantul a îndeplinit cerinţa 2.B). La momentul depunerii notificării prealabile, ofertantul a anexat documente edificatoare din care reiese că acesta dispune de personalul necesar, modalitatea de asigurare a specialiştilor fiind reprezentată de implicara în derularea contractului a angajaţilor proprii, însă aceaste documente nu au fost depuse cu oferta inţială. Cu privire la graficul fizic de execuţie de tip Gantt, autoritatea contractantă menţionează că în urma analizei informaţiei din cadrul propunerii tehnice, s-a constatat că ofertantul nu a prezentat graficul detaliat conform cerinţelor din documentaţia de atribuire şi anume: "Graficul fizic şi valoric de execuţie a lucrării se va detalia pe fiecare obiect al investiţiei în parte şi pe categorii de lucrări". Fiind vorba de o diferenţă de formă, autoritatea contractantă a venit în ajutorul ofertantului şi prin solicitarea de clarificări, i-a dat posibilitatea acestuia, să retransmită graficul din propunerea tehnică în forma solicitată prin fişa de date a achiziţiei, respectiv conform cerinţei în corelare cu graficul pe care acesta l-a prezentat în cadrul ofertei iniţiale. Ofertantul a retransmis graficul solicitat, în forma corectă, însă graficul înaintat prin răspunsul la solictarea de clarificări a conţinut elemente ce modifică informaţiile din oferta iniţială, respectiv din propunerea tehnică. Au aparut diferenţe de fond, lucru ce a dus, astfel, la modificarea informaţiilor din propunerea tehnică iniţială. În continuare autoritatea contractantă prezintă diferenţele apărute între cele două grafice. Aceste diferenţe sunt puse de ofertant pe seama unei erori a software-ului utilizat, însă modificarea informaţiilor iniţiale din cadrul propunerii tehnice face ca răspunsul ofertantului să fie considerat neconcludent. Ofertantul avea obligaţia de a verifica corectitudinea informaţiilor transmise prin răspunsul său la solicitarea de clarificări, iar eroarea de software nu îl disculpă pe acesta. Mai mult decât atât, e lesne de înţeles că 15
eroarea a apărut din cauză că unele informaţii introduse în cadrul software-ului au fost greşite, fapt ce a dus la afişarea de către program a unui grafic cu greşeli de planificare. Autoritatea contractantă concluzionează că ofertantul nu a îndeplinit cerinţele documentaţiei de atribuire, iar răspunsul său la solicitarea de clarificări nu a fost unul de natură să dovedească conformitatea informaţiilor depuse cu cerinţele care trebuiau respectate. Referitor la contestaţia formulată de către Asocierea SC ... SRL, autoritatea contractantă menţionează că pentru îndeplinirea cerinţei privind modalitatea de asigurare a specialiştilor necesari, ofertantul în cadrul propunerii tehnice menţionează "verificarea calităţii lucrărilor se efectuază de către investitori prin diriginţii de şantier autonzaţi, angajaţi ai Beneficiarului şi prin responsabili tehnici cu execuţia autonzaţi, angajaţi ai executantului". Însă probarea veridicităţii faptului că, într-adevăr, ofertantul dispune de personalul cheie în cauză, nu s-a putut face din cauză că în cadrul propunerii tehnice nu se regăsesc documente justificative în acest sens. Simpla enumerarea a unor specialităţi nu dovedeşte că ofertantul asigură prin oferta prezentată accesul la specialiştii necesari şi obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 şi a altor legi incidente. Modalitatea de acces la specialişti nu se regăseşte la nivelul ofertei prezentate de ofertant care să poată demonstra îndeplinirea cerinţei minime obligatorii. Modalitatea de asigurare a specialiştilor necesari, care conform informaţiilor din propunerea tehnică, pag 128-129 este reprezentată "de către investitori prin diriginţi de şantier autorizaţi, angajaţi ai Beneficiarului şi prin responsabili tehnici cu execuţia autorizati, angajaţi ai executantului " nu este susţinută de niciun document doveditor în acest sens. Prin urmare, nici prin informaţiile din propunerea tehnică şi nici prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul nu a prezentat suficiente date prin care să demonstreze îndeplinirea cerinţei. Referitor la critica contestatoarei privind Formularul 7 Organizarea lucrărilor, autoritatea contractantă susţine că în răspunsul său la solicitarea de clarificări, ofertantul susţine că informaţiile necesare pentru îndeplinirea cerinţei se regăsesc la paginile 212-217. Ofertantul s-a limitat la a menţiona aceste pagini, însă fără a evidenţia informaţiile care au ca scop îndeplinirea cerinţei din documenţia de atribuire. În notificarea prealabilă ofertantul îşi schimbă răspunsul de la solicitarea de clarificări menţionând de această dată că informaţiile se regăsesc la paginile 204-211, însă nici de această dată ofertantul nu indică în mod clar care sunt informaţiile care au ca scop îndeplinirea cerinţei, drept urmare, cerinţa a fost considerată neîndeplinită. În urma analizei răspunsului la solicitarea de clarificări se constată că ofertantul prezintă un grafic fizic de execuţie ce nu corespunde cu graficul de tip Gantt. Se poate observa că ordinul de începere în graficul fizic este considerat a fi 16.03.2017, pe când ordinul de începere în graficul Gantt 16
este considerat a fi 03.04.2017. Ordinul de începere nu corespunde cu informaţiile pe care autoritatea contractantă le-a consemnat în clarificarea nr. 2, unde se menţionează că ordinul de începere se prezumă a fi 03.04.2017. Conform planificării pe care ofertantul o face în graficul fizic, lucrările vor începe în luna martie 2017 (luna 1) se vor fi terminate nu mai târziu de data 15 martie 2018 (luna 12). Astfel, se constată că ofertantul nu a ţinut cont de perioada de iarnă 15 noiembrie - 15 martie, care conform normativului C16/84 în care această perioadă reprezintă "perioadă convenţională de timp friguros" deoarece în acest interval de timp apare o probabilitate maximă ca frecvenţa zilelor friguroase să depăsească 90% din numărul total de zile ale intervalului. În această perioadă este de asemenea maximă probabilitatea de apariţie frecventă şi a celorlalte fenomene specifice menţionate la pct.1.5 şi a programat execuţia rigolei de acostament pe strada Zimbrariei tr. 3, pe strada Zimbrariei tr. 2, pe strada Bisericii şi pe strada Drăguleştilor. Având în vedere că între graficul fizic şi graficul Gantt există o necorelare a datei de început şi finalizare a lucrărilor, şi având în vedere şi planificarea defectuoasă a lucrărilor în perioada convenţională de timp friguros, cerinţa a fost considerată neîndeplinită. Atât în notificarea de remediere, cât şi în contestaţia depusă, ofertantul, pune eroarea comisă pe seama unei erori de software, însă această eroare nu îl disculpă pe ofertant de greşeala comisă. Acesta avea obligația de a verifica toate documentele, fiind direct răspunzător pentru corectitudinea acestora. Erorile software-ului apar numai în momentul în care datele de intrare au fost greşit introduse. Autoritatea contractantă menţionează că lucrările ce au fost programate în lunile de iarnă nu sunt lucrări de aşternere a mixturilor asfaltice (aşa cum ofertantul susţine), ci sunt lucrări de realizare a rigolei de acostament, ce presupune turnarea betonului. Normativul care trebuie respectat, în acest sens, şi care reglementează perioada de timp friguros este C16/84 nu AND 605, aşa cum menţionează ofertantul în notificarea prealabilă. Conform C16/84, perioada convenţională de timp friguros este clar definită ca fiind 15 noiembrie-15 martie, nu 1 decembrie -1 martie, cum susţine acesta. Toate aceste neconformităţi comise de ofertant nu pot fi încadrate în categoria viciilor de formă, mai ales din cauză că planificarea lucrărilor printr-un gafic de execuţie corect întocmit este esenţial în buna desfăşurare a contractului, iar cerinţele documentaţiei de atribuire, cu privire la acest aspect, nu au fost îndeplinite. Numeroasele greşeli făcute de ofertant în planificarea lucrărilor între care cele mai implortante sunt necorelarea graficelor, cât şi programarea lucrărilor în perioada convenţională de timp friguros, au făcut ca oferta să fie considerată neconformă. De asemenea, autoritatea contractantă învederează că ofertantul nu a prezentat caracteristicile tehnice pentru toate utilajele, aşa cum i s-a solicitat prin documentaţia de atribuire. S-a constatat că lipesc caracteristicile pentru: 17
- Pompa hidraulică - Excavator - Maşina de trasat benzi - Staţie totală. Deşi aceste utilaje se regăsesc enumerate la paginile 679, 195-198 şi 367-400, nu au fost prezentate caracteristicile tehnice pentru utilajele mai sus mentionate. Deşi aceastea au fost menţionate/ enumerate în cadrul altor documente, cerinţa este foarte clară, "Se vor prezenta caracteristicile tehnice ale utilajelor folosite la execuţia lucrării". Ori din documentele ofertantului, caracteristicile tehnice pentru Pompa hidraulică, Excavator, Maşina de trasat benzi, Staţie totală, lipsesc. Din această cauză, cerinţa a fost considerată neîndeplinită. Referitor la contestaţia formulată de către SC ... SRL, în ceea ce priveşte critica acesteia privind COMENTARIU ARTICOL CU ARTICOL, autoritatea contractantă menţionează că în cadrul documentaţiei de atribuire, s-a solicitat a se prezenta Comentariu articol cu articol al cerinţelor conţinute în partea scrisă din cadrul documentaţiei tehnico- economice, prin care să se demonstreze corespondenţa propunerii tehnice cu cerinţele respective. Acest lucru presupunea ca ofertantul să prezinte un text descriptiv din care să rezulte că lucrările vor fi executate în conformitate cu cerinţele din cadrul documentaţiei tehnico-economice raportate la listele de cantităţi. În urma verificării s-a constatat că ofertantul a înţeles greşit sintagma articol cu articol, întrucât această sintagmă nu făcea referire la articolele de norme de deviz, ce au fost prezentate şi detaliate din punct de vedere al consumului de resurse (materiale, forţa de muncă, utilaje şi echipamente) în cadrul formularelor C6, C7, C8, C9. În concluzie, răspunsul nu este concludent. În ceea ce priveşte critica contestatoarei referitoare la sursele de aprovizionare cu materiale şi rutele de transport, autoritatea contractantă afirmă că nici furnizorii de materiale şi nici rutele de transport nu se regăsesc în cadrul propunerii tehnice. Având în vedere cerinţa „3) Reperele privind managementul, logistica şi planificarea aplicată pentru realizarea contractului în această secţiune, ofertantul va trebui să facă o prezentare detaliată privind aspectele organizaţionale generale şi specifice proiectului, planificarea activităţilor contractului prin care ofertantul să indice toate etapele esenţiale de realizare a activităţilor, metodele de lucru, echipamentele utilizate pentru execuţia lucrărilor, personalul disponibil şi orele de lucru alocate, sursele de aprovizionare cu materiale, metodele de transport şi de depozitare, rutele de transport adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrărilor si aspectele de ordin operaţional ale lucrărilor existente ce trebuie menţinute. De asemenea, se va prezenta şi Formularul nr. 7 - Organizarea lucrărilor", în cadrul propunerii tehnice nu se regăsesc niciun fel de informaţii cu privire la nominalizarea furnizorilor de materiale şi rutele de transport. Deşi ofertantul a prezentat modalităţi de selecţie a acestora, lipsesc informaţiile edificatoare în acest sens care să indice care au fost furnizorii agreaţi şi care vor fi rutele de transport. 18
Ulterior, prin răspunsul său la solicitarea de clarificări, ofertantul a venit cu informaţii noi, prezentând o listă a furnizorilor şi rutele de transport. Deşi ofertantul susţine că această completare nu este una de natură să ducă la un răspuns neconcludent, din cauză că omisiunile sunt completate în mod neechivoc "de sensul şi conţinutul altor informaţii existente în documentele prezentate", conform art. 135 din HG nr. 395/2016, în cadrul propunerii tehnice nu se regăsesc alte informaţii din care să rezulte că ofertantul a menţionat furnizori de materiale sau rute de transport, iar în vederea aplicării unui tratement egal, comisia nu poate face abstracţie de aceste lipsuri. Având în vedere că ofertantul şi-a completat propunerea tehnică, aducând informaţii noi pentru a îndeplini cerinţa din documentaţia de atribuire, oferta depusă de acesta trebuia declarată neconformă. Din cauză că ofertantul nu a îndeplinit această cerinţă la momentul depuneri ofertei (prin propunerea tehnică elaborată şi prezentată), autoritatea contractantă apreciază că acesta reprezintă motiv de neconformitate, mai ales că informaţiile necesare îndeplinirii cerinţei lipseau complet din propunerea tehnică, fiind prezentate prin răspunsul la solicitările de clarificări, ofertantul creându-şi, astfel, un avantaj în raport cu ceilalţi ofertanţi. De asemenea, autoritatea contractantă susţine că ofertantul, nu a prezentat în cadrul propunerii tehnice aspecte de ordin operaţional ce trebuie menţinute. Deşi acesta, prin răspunsul său la solicitarea de clarificări admite că un asemenea aspect ce trebuia avut în vedere la momentul elaboraţii ofertei tehnice este reprezentat de asigurarea traficului în bune condiţii pe durata de execuţie a lucrărilor, subiectul nu a fost tratat în oferta iniţială. Prin răspunsul său la solicitarea de clarificări, ofertantul vine cu informaţii noi, completând astfel propunerea tehnică şi prezentând informaţii referitoare la proiectul de management de trafic ce va fi aprobat conform Ordinul comun nr. 1112/411/2000 al Ml şi MT. Acesta trebuia să prezinte în oferta iniţială (depusă până la data limită de depunere a ofertelor) măsuri sau aspecte de ordin operaţional, aşa cum este şi cerinţa din fişa de date şi prin care să demonstreze că are capacitatea de a gestiona situaţiile dificile ce pot fi create de derularea în paralel atât a lucrărilor de construcţii, cât şi a traficului ce trebuie asigurat. Motivaţia ofertantului că toată documentaţia privind managementul traficului va fi adaptată după primirea amplasamentului şi corelarea cu proiectul tehnic este lipsită de suport, având în vedere că proiectul tehnic se află, deja, în documentaţia de atribuire, iar amplasamentul este clar cunoscut. Întrucât ofertantul nu a îndeplinit această cerinţă la momentul depunerii ofertei (prin propunerea tehnică elaborată şi prezentată), autoritatea contractantă apreciază că acesta reprezintă motiv de neconformitate, mai ales că informaţile necesare îndeplinirii cerinţei lipseau complet din prounerea tehnică, fiind prezentate prin răspunsul la solicitările de clarificări, ofertantul creându-şi, astfel, un avantaj în raport cu ceilalţi ofertanţi. 19
În ceea ce priveşte neincluderea în graficul de execuţie a perioadei de iarnă, autoritatea contractantă precizează că atât prin fişa de date, cât şi prin clarificările postate în SEAP, s-a menţionat o dată estimată pentu începerea lucrărilor, tocmai pentru ca ofertanţii să întocmească un grafic de execuţie din care să rezulte că aceştia cunosc tehnologiile de execuţie şi normativele în vigoare. Data la care se prezumă a începe lucrările a fost menţionată tocmai cu scopul de a fi luată în calcul la programarea lucrărilor. Chiar dacă această dată va fi decalată este foarte clar că în perioada de timp friguros 15 noiembrie - 15 martie nu trebuie programate lucrări, lucru de care ofertantul nu a ţinut cont. Acesta trebuia să releve că are capacitatea, cunoştinţele necesare în vederea unei programări corecte a lucrărilor prin graficul de execuţie. Având în vedere că durata contractului este de 12 luni, este foarte clar că pe durata de excuţie a lucrărilor va fi cel puţin o perioadă de timp friguros care, conform normativului C16/86 Perioada 15 noiembrie -15 martie este considerată „perioadă convenţională de timp friguros" deoarece în acest interval de timp apare o probabilitate maximă ca frecvenţa zilelor friguroase să depăsească 90% din numărul total de zile ale intervalului. În această perioadă este de asemenea maximă probabilitatea de apariţie frecventă şi a celorlalte fenomene specifice menţionate la pct 1.5. Din această cauză, din cele 12 luni de execuţie, cel puţin 4 luni vor fi luni de iarnă, când nu se vor putea executa lucrări. Motivarea ofertantului "Corelarea cu perioada de întrerupere pe timp de iarnă nu se poate realiza, mai ales că nu ne putem raporta la o dată" este lipsită de acoperire, mai ales că prin documentaţia de atribuire s-a indicat foarte clar data la care se estimează a începe lucrările. Declaraţia ofertantului "Astfel nu se poate lua în considerare că nu am ţinut cont de perioada de iarnă" este pe deplin contrazisă de faptul că în graficul de execuţie nu există nicio perioadă în care lucrările să fie sistate. Ofertantul în mod clar nu a îndeplinit cerinţa din documentaţia de atribuire („c. Din grafic trebuie să rezulte şi perioada de stagnare datorată condiţiilor meteo nefavorabile din perioada de iarnă") în primul rând că din 12 luni de contract, este foarte clar că va exista o perioadă de iarnă de 4 luni, iar acesta în loc să programeze lucrări în cele 8 luni astfel încât să respecte normativele în vigoare, a planificat că lucrările se vor executa în toate cele 12 luni, lucru imposibil. În ceea ce priveşte histograma de personal, motivarea este considerată concludentă. În ceea ce priveşte modul de corelare a graficului fizic cu procedurile şi normativele tehnice, autoritatea contractantă susţine că ofertantul nu a ţinut cont la planificarea lucrărilor, în graficul de execuţie, de normativul C16/84 cu referire la perioada convenţională de timp friguros, în condițiile în care din cele 12 luni de execuţie, 4 luni vor fi luni timp friguros, când nu se vor putea executa lucrări. Drept urmare, planificarea tuturor lucrărilor trebui să se facă în cele 8 luni. 20
În ceea ce priveşte prezentarea de către contestatoare a unui grafic în format mai restrâns, autoritatea contractantă susţine că ofertantul nu a ţinut cont de solicitarea de clarificări şi nu a prezentat informaţiile cerute. Având în vedere că acesta nu a reuşit să prezinte informaţiile solicitate, pentru a putea fi urmărite şi pentru a furniza informaţii clare, acest lucru nu îl disculpă pe ofertant de neîndeplinirea cerinţei documentaţiei de atribuire. Deşi i s-a oferit posibilitatea ca prin răspunsul la solicitarea de clarificări să prezinte un document din care să rezulte îndeplinirea cerinţelor solicitate prin documentaţia de atribuire, ofertantul nu a reuşit nici de această dată să aducă clarificări în acest sens. Prin urmare cerinţa nu a fost îndeplinită. În ceea ce priveşte modul de prezentare a programului de asigurare a calităţii, particularizat la lucrare, deşi ofertantul susţine că a prezentat proceduri ale unor lucrări ce pot "apărea pe parcursul lucrărilor" autoritatea contractantă contrazice categoric acest lucru, neexistând niciun fel de posibilitate ca în cadrul acestui contract să fie executate lucrări de betonare în stâlpi, grinzi, planşee sau montarea armăturilor în aceste elemente, mai ales că proiectul tehnic nu prevede acest lucru. Mai mult decât atât, în situaţia excepţională în care datorită situaţiei reale din teren vor fi necesare execuţia unor astfel de lucrări, acestea nu pot reprezenta cheltuieli eligibile în cadrul prezentului proiect, prin urmare posibilitatea ca astfel de lucrări să fie executate este zero. Aşadar, cerinţa de a prezenta un Program de asigurare a calităţii particularizat la lucrare nu a fost îndeplinită. În ceea ce priveşte caracteristicile tehnice ale utilajelor, ofertantul nu a îndeplinit această cerinţă (caracteristicile tehnice ale utilajelor folosite la lucrare) la momentul depuneri ofertei (prin propunerea tehnică elaborată şi prezentată). Autoritatea contractantă apreciază că acesta reprezintă motiv de neconformitate, mai ales că informaţile necesare îndeplinirii cerinţei, care lipseau complet din propunerea tehnică, au fost prezentate prin răspunsul la solicitările de clanficări, ofertantul creându-şi, astfel, un avantaj în raport cu ceilalţi ofertanţi. Din răspunsul ofertantului la clarificări, rezultă că nu a prezentat caracteristicile tehnice ale utilajelor folosite la lucrare în cadrul propunerii tehnice iniţiale, deşi avea obligaţia conform cerinţelor, să le depună. În concluzie, răspunsul nu este concludent. În ceea ce priveşte codul de material, răspunsul este neconcludent, întrucât rigola carosabilă este un element total diferit faţă de rigola de acostament (cantitate, formă, volum de beton). Rigola carosabilă este armată, spre deosebire de rigola de acostament, care nu este. Se constată ofertarea unui alt tip de element prefabricat (Rigola carosabilă L=0,37 m) decât cel solicitat prin documentaţia tehnico-economică (Element prefabricat - rigolă de acostament). În final, autoritatea contractantă susţine că nu are cum să reia procedura de atribuire de la etapa verificării ofertelor financiare cu luarea în considerare a ofertei contestatoarei, iar în subsidiar să fie obligată să reia procedura de atribuire de la etapa verificării ofertelor tehnice întrucât din punct de vedere al etapelor, oferta contestatoarei nu a trecut de evaluarea propunerii tehnice. 21
Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat simplificată online, privind atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local pe o lungime de 3 km, an III, comuna Bucşani, judeţul Dâmboviţa”. În acest sens a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP invitaţia de participare nr. ..., valoarea estimată a procedurii fiind de 1.703.243 lei. Potrivit procesului-verbal al ședinței de evaluare a ofertelor nr. 1, înregistrat cu nr. 2250/10.03.2017, în cadrul procedurii s-au depus 10 oferte, printre care și cele ale contestatoarelor. Potrivit procesului-verbal al ședinței de evaluare nr. 10, cu nr. 5433/31.05.2017, în etapa evaluării propunerilor tehnice, au fost declarate neconforme 7 oferte, printre care și cele ale contestatoarelor, fapt ce a determinat depunerea celor 3 contestații. În ceea ce privește contestația depusă de SC ... SRL, oferta acesteia a fost respinsă ca inacceptabilă, potrivit art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 şi neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, întrucât răspunsurile la solicitările de clarificări nu au fost concludente, iar cerinţele neîndeplinite. Primul motiv de respingere a ofertei SC ... SRL menționat în adresa de comunicare a rezultatului priveşte modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari şi obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate. În fișa de date, Modul de prezentare a propunerii tehnice la cap. IV.4.1B se solicită „Se va prezenta modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari şi obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 şi a altor legi incidente" Autoritatea contractantă, prin solicitarea de clarificare nr. 4753/12.05.2017, a cerut ofertantului ,,să ne indicați la ce pagină din propunerea dvs. tehnică ați precizat modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 şi a altor legi incidente’’. În răspunsul său nr. 459/18.05.2017, ofertanta a precizat: "în cadrul propunerii tehnice, mai precis în documentul intitulat Resurse, sunt indicaţi specialiştii pe care societatea noastră îi coordonează. Aceste informaţii se regăsesc detaliate la pag. 934 din propunerea tehnică, la subcapitolul 4.1 Resursa umană şi subliniem faptul că toţi aceşti specialişti sunt şi în organigrama de la pag. 971. De asemenea, am făcut referire la participarea tuturor specialiştilor implicaţi în verificarea calităţii lucrărilor (atât dm partea Beneficiarului, cât şi a Executantului şi a altor autorităţi abilitate) în cadrul PCCVI depus la pag. 926-928 din propunerea tehnică". Autoritatea arată în punctul de vedere că modalitatea de asigurare a specialiştilor se poate face prin mai multe forme, conform legislaţiei în vigoare şi anume: 22
- contracte de muncă din care rezultă că specialiştii sunt angajaţi ai SC ... SRL, ceea ce reprezintă o modalitate de a asigura personalul cheie, - declaraţii de disponibilitate - prin care personanul se angajează ca în cazul în care SC ... SRL va fi declarată câştigătoare, personalul necesar îşi va desfăşura activitatea în cadrul acestui contract, - contracte de colaborare între specialist şi SC ... SRL - din care rezultă că personalul cheie, care deşi nu este angajat al societăţii, colaborează pe diverse proiecte cu SC ... SRL. Consiliul reține ca fiind întemeiată critica formulată de contestatoare, deoarece autoritatea contractantă, dacă dorea documente din care să rezulte modalitatea de angajare a specialiștilor, trebuia să solicite expres acest lucru, și nu să citeze întocmai în conținutul solicitării de clarificări prevederea fișei de date. Este clar că ofertantul nu a înțeles că modalitatea de asigurare a accesului la specialiști este totuna cu modalitatea de angajare a acestora. Prin urmare, nimic nu o împiedica pe autoritate să precizeze, ca și în punctul de vedere, că asigurarea accesului se face prin orice modalitate de angajare, respectiv contract de muncă, contract de colaborare sau declarație de disponibilitate. Potrivit art. 134 din HG nr. 395/2016, ,,(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia. (4) Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare’’. Prin urmare, autoritatea contractantă trebuia să fie mai explicită în adresa de solicitare de clarificări, fiind cert că, din moment ce operatorul nu a înțeles solicitarea din fișa de date, nu va înțelege nici solicitarea de clarificări în care a preluat întocmai solicitarea respectivă. Cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei contestatoarei are în vedere modificarea propunerii tehnice prin răspunsul la solicitările de clarificări. Cu privire la graficul fizic de execuţie de tip Gantt, autoritatea contractantă menţionează că în urma analizei informaţiei din cadrul propunerii tehnice, s-a constatat că ofertantul nu a prezentat graficul detaliat conform cerinţelor din documentaţia de atribuire şi anume: "Graficul fizic şi valoric de execuţie a lucrării se va detalia pe fiecare obiect al investiţiei în parte şi pe categorii de lucrări". În urma acestei constatări, autoritatea i-a solicitat ofertantei respective clarificări conform adresei nr. 5438/31.05.2017, iar în răspunsul dat, SC Pragosa România SRL a prezentat un grafic fizic de execuţie de tip Gantt ce conţine un drum critic ce vine în contradicţie cu drumul critic prezentat în cadrul propunerii tehnice iniţiale începând cu pagina 499. Considerând acest lucru ca o modificare a ofertei depuse, autoritatea a considerat răspunsul neconcludent. Contestatoarea susține că autoritatea contractantă a solicitat transmiterea graficului Gantt detaliat doar pe fiecare obiect al investiţiei în parte şi pe categorii de lucrări, care înseamnă gruparea unor activităţi pe care societatea, de altfel, le-a prezentat detaliat, astfel că 23
cerinţa a fost îndeplinită. Mai mult decât atât, contestatoarea susţine că a răspuns solicitării de clarificări prin prezentarea unui nou grafic care respectă cerinţele formulate de către autoritatea contractantă în ceea ce priveşte nivelul de detaliere, dar din cauza unei erori a software-ului utilizat pentru generarea graficului, toate activităţile au fost marcate drept critice, această eroare a trecut neremarcată, însă detalierea a fost făcută pe obiect, astfel cum s-a solicitat, greşeala mai sus menţionată încadrându-se în prevederile art. 134 alin. (7) lit. a) din HG nr. 395/2016, fiind vorba despre un viciu de formă, mai ales că drumul critic a fost evidenţiat în graficul prezentat iniţial. Verificând graficul de tip Gantt pentru obiecte și activități depus în urma solicitărilor de clarificări, precum și adresa de comunicare a rezultatului procedurii, având în vedere și recunoașterea expresă a contestatoarei, Consiliul reține că ofertanta contestatoare a a menționat ca fiind activități critice și activitățile privind realizarea rigolelor de acostament și podețe, activități care, în graficul inițial, sunt noncritice. În documentația depusă la Consiliu de autoritatea contractantă, nu se distinge care sunt activitățile critice sau noncritice, copiile fiind alb-negru, ambele tipuri de activități fiind marcate cu negru. Având în vedere recunoașterea expresă a erorii, Consiliul consideră inutilă solicitarea unei alte copii în culorile în care a fost elaborat. Astfel, deși potrivit graficului Gantt depus pare că s-a modificat drumul critic, în realitate, nu aceasta a fost intenția ofertantului, modificarea respectivă nefiind de natură a-i aduce vreun avantaj și nu acoperă erori ale graficului depus inițial. Consiliul, având în vedere complexitatea scăzută a activităților respective, consideră că nu avem de- a face cu o modificare a propunerii tehnice, din moment ce activitățile realizate de ofertant sunt aceleași ca în oferta inițială, dar grupate în alt mod, fiind vorba de o simplă eroare materială, de tipul viciilor de formă. Astfel, potrivit art. 134 alin. (7) din HG nr. 395/2016, ,,Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta nu va fi considerată neconformă în măsura în care modificări operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă’’, iar potrivit art. 135 alin. (3) din același act normativ, ,,În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire’’. Corectarea sau completarea acestor erori nu este de natură a produce un avantaj incorect pentru contestatoare, ci dimpotrivă, revine la drumul critic din oferta inițială. Totodată, modificarea respectivă nu are nicio influență în prețul ofertei sau în calitatea lucrărilor sau în durata acestora. Prin urmare, Consiliul reține că, față de natura motivelor invocate de autoritatea contractantă, măsura respingerii ofertantului apare ca fiind disproporționată, fiind necesară solicitarea de noi clarificări, în vederea corectării viciilor de formă. 24
În ceea ce privește contestația depusă de către SC ... aceasta critică modalitatea de evaluare a propunerii tehnice, conform căruia oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, potrivit art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 şi neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Consiliul reține că autoritatea contractantă a menționat în adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 5441/31.05.2017, 4 motive de neconformitate a ofertei contestatoarei. În ceea ce privește primul motiv, acesta se referă la interpretarea prevederii din fișa de date „modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari", aspect analizat cu ocazia soluționării primei contestații. Consiliul constată că solicitarea de clarificări nr. 4756/12.05.2017, adresată de autoritatea contractantă nu a fost clară, pentru aceleași motive stabilite cu ocazia soluționării primei contestații. În ceea ce privește cel de-al doilea doilea motiv, „Adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul în cauză", autoritatea contractantă susţine că în răspunsul contestatoarei la solicitarea de clarificări, aceasta susţine că informaţiile necesare pentru îndeplinirea cerinţei se regăsesc la paginile 212-217, pe când în notificarea prealabilă ofertantul îşi schimbă răspunsul de la solicitarea de clarificări menţionând de această dată că informaţiile se regăsesc la paginile 204-211, însă ofertantul nu indică în mod clar care sunt informaţiile care ca scop îndeplinirea cerinţei, drept urmare, cerinţa a fost considerată neîndeplinită. În contestația depusă, contestatoarea arată că în cadrul propunerii tehnice, la pagina 204-211, Formularul nr. 7 - Organizarea lucrărilor în care se solicită „Adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul în cauză", sunt prezentate organizarea de şantier explicitând locaţia, etapele de organizare a şantierului pe timpul execuţiei, procesul tehnologic pentru execuţie şi dezafectare a sediului organizării de şantier, inclusiv planşa solicitată cu dimensiuni şi etichete. Consiliul reține că eroarea contestatoarei din răspunsul la solicitarea de clarificări în care indică alte pagini decât cele existente în ofertă nu schimbă conținutul ofertei. Totodată, faptul că în răspunsul la solicitarea de clarificări nu a reluat informațiile din paginile menționate, informații care se regăsesc în conținutul propunerii tehnice, nu sunt de natură a atrage neconformitatea ofertei. În același timp, Consiliul reține că la paginile respective din cadrul formularului 7 se regăsește capitolul „Adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasament". Autoritatea contractantă trebuia să analizeze conținutul informațiilor respective imediat ce a fost sesizată de contestatoare prin notificarea prealabilă, și nu să insiste în concluzia neconcludenței răspunsului la solicitarea de clarificări. Prin urmare, era necesară reverificarea acestui aspect. În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de respingere a ofertei contestatoarei, respectiv necorelări ale graficului fizic cu graficul Gantt și programarea unor lucrări în perioada de timp friguros, Consiliul reține că în graficul fizic și în graficul Gantt societatea contestatoare are prevăzute 4 luni de încetare a activității aferente timpului friguros, respectiv din luna a 9-a de contract, până în luna a 12-a a contractului. În această perioadă nu 25
sunt prevăzute lucrări de aşternere a mixturilor asfaltice, ci sunt lucrări de realizare a rigolei de acostament, după cum chiar autoritatea contractantă arată în punctul său de vedere. Cel mai mare număr de zile pentru aceste lucrări se regăsește la obiectivele str. Bisericii și str. Zimbrăriei, 8 zile din cele 120 calendaristice. Autoritatea contractantă menţionează că lucrările ce au fost programate în lunile de iarnă, respectiv lucrări de realizare a rigolei de acostament presupun turnarea betonului. Mai susține autoritatea că normativul care trebuie respectat, în acest sens, şi care reglementează perioada de timp friguros, este C16/84, nu AND 605, aşa cum menţionează ofertantul în notificarea prealabilă. Conform C16/84, perioada convenţională de timp friguros este clar definită ca fiind 15 noiembrie-15 martie, nu 1 decembrie -1 martie, cum susţine acesta. Din analiza Normativului C16/84 pentru realizarea lucrărilor de construcții și instalații pe timp friguros, Consiliul observă că se interzice executarea îmbrăcăminților asfaltice la drumuri, iar lucrările de reparații se vor realiza cu materiale care se utilizează la rece (paragraful 4.11 lit. b). De asemenea, la cap. 9, Montarea prefabricatelor, se descrie procedura de montare a acestora. Totodată, la paragraful 7.22 se menționeză că la executarea pe timp friguros a fundațiilor și a construcțiilor diverse, se va urmări folosirea pe scară largă a elementelor prefabricate. În același timp, perioada convenţională de timp friguros este 15 noiembrie-15 martie. Totodată, în fișa de date a achiziției, reapectiv cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice pct. 5 lit. c. se menționează că „Din grafic trebuie să rezulte şi perioada de stagnare datorată condiţiilor meteo nefavorabile din perioada de iarnă", fără ca din conținutul prevederii respective să rezulte că nu se realizează nicio lucrare. Normativul indicat de autoritatea contractantă nu stabilește cu caracter obligatoriu, așa cum susține autoritatea contractantă, că între 15 noiembrie-15 martie nu se desfășoară lucrări, dimpotrivă, prevede că anumite lucrări nu se execută (așternere mixturi asfaltice), anumite lucrări se execută necondiționat, iar alte lucrări condiționat de respectarea anumitor tehnologii, temperaturi ambientale, condiții de protecție a muncii, precipitații, materiale folosite etc. Normativul arată că, de regulă, se vor evita procedeele umede, fără a interzice, însă, acest lucru, dar și aici se iau în considerare temperaturile de îngheț. Așa cum s-a arătat mai sus, montarea rigolelor de acostament, elemente prefabricate, nu este interzisă în perioada de timp friguros. Lucrările respective pot fi realizate, cu condiția respectării anumitor temperaturi. De altfel, din Memoriul tehnic, parte a documentației de atribuire, rezultă că prima zi de îngheț întâlnită în zonă este 21 octombrie, deci mult înainte de perioada convențională de timp friguros. Astfel cum s-a arătat mai sus, contestatoarea și-a prevăzut în grafic suficient timp pentru perioada de timp friguros. Prin urmare, nu există niciun motiv a considera că ofertanta contestatoare nu a respectat Normativului C16/84, în condițiile în care nu a prevăzut lucrări de așternere a mixturilor în perioada de timp friguros, ci doar montarea de rigole, activitate care nu este interzisă în normative. De asemenea, după cum menționează contestatoarea, s-a ținut cont de perioada de timp friguros, conform normativului AND 605 în vigoare, 26
astfel „aşternerea mixturilor asfalatice se face la temperaturi ale stratului suport de minim 10 gr, pe o suprafaţă uscată". Deci, interdicția se referă la miturile asfaltice, și nu la montarea rigolelor, elemente auxiliare pentru care nu există interdicții de monaj. În ceea ce privește necorelarea graficului fizic de execuţie cu graficul de tip Gantt, autoritatea contractantă arată că prin răspunsul prezentat în solicitarea de clarificări nr. 4756/12.05.2017, asocierea nu a corelat graficul fizic şi graficul Gant. Contestatoarea solicită să se ţină cont de documentele iniţiale pentru graficul fizic, în clarificare existând o eroare, el fiind întocmit în cadrul propunerii tehnice pe săptămâni şi luni, conform fişei de date şi clarificărilor. Contestatoarea apreciază că această greşeală se încadrează în prevederile art. 134 alin. (7) lit. a) din HG nr. 395/2016, fiind un viciu de formă, mai ales că graficele prezentate iniţial au fost întocmite conform cerinţelor din fişa de date. Astfel cum se prezintă situația de fapt, Consiliul reține că societatea contestatoare a prezentat inițial în ofertă un grafic fizic pe parcursul mai multor pagini, foarte greu de urmărit. Prin solicitarea de clarificări nr. 4756/12.05.2017, autoritatea contractantă i-a solicitat contestatoarei transmiterea graficului Gantt într-un format mai restrâns, astfel încât să poată fi urmărit, cu respectarea clarificării nr. 1, unde se menționează că reprezentarea graficului se va face pe săptămâni/luni, și nu pe zile, tocmai pentru a putea fi printat pe un format care să permită urmărirea informației prezentate. Prin răspunsul nr. 748/18.05.2017, cu începere din 16.03.2017 și finalizare în 16.03.2018, perioadă în care există 3 luni declarate de încetare a lucrărilor, la care se adaugă și a patra lună care, practic, este tot de stagnare a lucrărilor, în luna a 12 –a nefiind prevăzute lucrări de așternere mixturi asfaltice, ci doar rigole de acostament în str. Zimbrăriei. În graficul de tip Gantt, perioada de început a lucrărilor este în data de 04.03.2017 – 04.03.2018. Lucrările sunt defalcate identic, existând aceeași perioadă de stagnare. Consiliul reține că, într-adevăr, eroarea respectivă se încadrează în prevederile art. 134 alin. (7) din HG nr. 395/2016, ,,Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta nu va fi considerată neconformă în măsura în care modificări operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă’’, iar potrivit art. 135 alin. (3) din același act normativ, ,,În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire’’. Corectarea sau completarea acestor erori nu este de natură a produce un avantaj incorect pentru contestatoare, ci dimpotrivă, are rolul de a reveni la informațiile inițiale din ofertă. Mai mult decât atât, la momentul evaluării, ambele date de început ale lucrării erau depășite, ceea ce era de verificat de către comisia de evaluare fiind înșiruirea tehnologică a lucrărilor, organizarea resurselor și posibilitatea încadrării ofertantei în timpul solicitat 27
contractual, și nu data de început a lucrărilor. Totodată, modificarea respectivă nu are nicio influență în prețul ofertei sau în calitatea lucrărilor sau în durata acestora. Al patrulea motiv de respingere a ofertei contestatoarei menționat în comunicarea rezultatului procedurii se referă la neprezentarea echipamentelor care le pot înlocui pe cele necesare conform extrasului de utilaje și echipamente C8. Autoritatea a concluzionat că oferta nu cuprinde toate instalațiile/echipamentele/utilajele pe care ofertantul intenționează a le utiliza în realizarea lucrărilor, respectiv pompa hidraulică, excavator, mașină de trasat benzi și stație totală. În contestația depusă, contestatoarea arată că în cadrul organigramei de la pagina 679 din cadrul propunerii tehnice, au fost prezentate toate utilajele care vor fi folosite, inclusiv pompa hidraulică, excavator, maşina de trasat benzi şi staţie totală. Răspunsul la clarificarea nr. 4756/12.05.2017 aduce lămuriri suplimentare, deşi au fost prezentate în cadrul propunerii tehnice la pag 195-198 „Alocarea resurselor", aici fiind incluse toate utilajele folosite inclusiv pompa hidraulică, excavator, maşina de trasat benzi şi staţie totală- cu consumurile aferente şi numărul de bucăţi. La pag. 367-400 în ”Corelarea graficului fizic şi valoric cu procedurile şi normativele tehnice, normele de lucru, resursele materiale, consumurile cu mîna de lucru, consumurile privind transporturile şi consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii astfel încât să rezulte îndeplinirea cerinţelor din documentaţia tehnico-economică", sunt prezentate în detaliu toate utilajele şi consumul specific. În punctul de vedere cu privire la contestația depusă, autoritatea contractantă schimbă argumentația din adresa de comunicare a rezultatului procedurii, arătând că ofertantul nu a prezentat caracteristicile tehnice pentru toate utilajele, aşa cum i s-a solicitat prin documentaţia de atribuire respectiv pompa hidraulică, excavator, mașină de trasat benzi și stație totală. autoritatea mai menționează că deşi aceste utilaje se regăsesc enumerate la paginile 679, 195-198 şi 367-400, nu au fost prezentate caracteristicile tehnice ale acestora, cerinţa fiind foarte clară, "Se vor prezenta caracteristicile tehnice ale utilajelor folosite la execuţia lucrării". Consiliul constată, cu prioritate, inconsecvența autorității contractante în stabilirea motivului 4 de respingere a ofertei. Deși motivul din punctul de vedere nu este același cu cel din comunicarea rezultatului procedurii, el va fi analizat, întrucât se referă la aceleași utilaje. Motivul de respingere invocat de autoritatea contractantă este unul exagerat, nefiind niciun motiv pentru care autoritatea contractantă să nu solicite depunerea caracteristicilor respective. Caracteristicile tehnice invocate de autoritatea contractantă nu se referă la lucrarea în sine, respectiv lucrarea care formează obiectul procedurii, cum ar fi, de pildă, neprezentarea caracteristicilor tehnice ale utilajelor înglobate în lucrare, gen utilaje ale unei stații de epurare, centrale termice etc, situație în care solicitarea de clarificări ar conduce la modificarea propunerii tehnice sau depunerea de părți ale ofertei tehnice ulterior datei de depunere a ofertelor. În cazul de față, caracteristicile aparțin utilajelor folosite la lucrare, care ar avea 28
influență asupra prețului ofertat și asupra capacității tehnice a ofertantului. Cum în situația procedurilor simplificate nu se pot solicita cerințe de calificare altele decât cele referitoare la capacitatea tehnică, Consiliul consideră că lipsa anumitor caracteristici ale utilajelor din conținutul ofertei nu poate fi motiv de excludere a ofertantului, neexistând niciun impediment a le solicita în vederea stabilirii realității prețului ofertat, în niciun caz a conformității propunerii tehnice. Este adevărat că ofertanții nu au contestat documentația de atribuire cu privire la acest aspect, dar lipsa acestor caracteristici dovedite prin fișe tehnice ale utilajelor se încadrează, cel mult, în categoria viciilor de formă, depunerea lor ulterioară neconducând la modificarea propunerii tehnice, după cum nici lipsa lor nu conduce la neconformitatea propunerii tehnice, astfel cum este aceasta definită de art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016: ,,Oferta este considerată neconformă dacă este lipsită de relevanţă faţă de obiectul contractului, neputând în mod evident satisface, fără modificări substanţiale, necesităţile şi cerinţele autorităţii contractante indicate în documentele achiziţiei, inclusiv în situaţia în care oferta nu respectă specificaţiile tehnice şi/sau condiţiile financiare". În același timp, potrivit art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016, ,,În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini; b) conţine propuneri de modificare a clauzelor contractuale pe care le-a stabilit autoritatea contractantă în cadrul documentaţiei de atribuire, care sunt în mod evident dezavantajoase pentru aceasta din urmă, iar ofertantul, deşi a fost informat cu privire la respectiva situaţie, nu acceptă renunţarea la clauzele respective. c) conţine în cadrul propunerii financiare preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate; d) propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului, sau constituie o abatere de la legislaţia incidentă, alta decât cea în domeniul achiziţiilor publice; e) în cadrul unei proceduri de atribuire pentru care s-a prevăzut defalcarea pe loturi, oferta este prezentată fără a se realiza distincţia pe loturile ofertate, din acest motiv devenind imposibilă aplicarea criteriului de atribuire pentru fiecare lot în parte’’. Având în vedere că niciuna din situațiile prevăzute de lege nu se regăsește în situația de față, Consiliul reține că motivele invocate de autoritatea contractantă nu sunt suficiente pentru a considera neconformă oferta depusă de contestatoare, în condițiile în care lipsurile acesteia se referă la chestiuni minore, care nu o transformă într-o ofertă lipsită de relevanţă faţă de obiectul contractului, iar eventualele precizări sau completări nu sunt substanțiale, ci formale, prin urmare, măsura respingerii contestatoarei pentru motivele invocate fiind una excesivă. În ceea ce privește contestația depusă de SC ... SRL, aceasta critică rezultatul intermediar privind evaluarea propunerii tehnice, conform căruia oferta sa a fost respinsă fiind considerată inacceptabilă şi neconformă, deoarece răspunsul său la solicitările de clarificări nu a fost concludent. 29
Verificând adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 5434/31.05.2017, Consiliul reține că autoritatea a stabilit 11 motive de neconformitate a ofertei contestatoarei, dintre care unele se referă la forma de prezentare a propunerii tehnice, cum ar fi nerespectarea cerinței “Comentariu articol cu articol al cerinţelor conţinute în partea scrisă din cadrul documentaţiei tehnico-economice, prin care să se demonstreze corespondenţa propunerii tehnice cu cerinţele respective”, neprecizarea furnizorilor și a rutelor de transport materiale în propunerea tehnică, acestea fiind prezentate în răspunsurile la clarificări, nu a retransmis diagrama Gantt într-un format restrâns, nu a prezentat caracteristicile utilajelor, iar altele se referă la elemente substanțiale, respectiv asigurarea traficului pe timpul desfășurării lucrărilor, neprezentarea programului calității particularizat la lucrare, neîndeplinirea cerinței ,,Ofertantul va descrie abordarea generală și metodologia abordarea generală și metodologia pentru realizarea lucrărilor, inclusiv descrieri detaliate pentru metodele de lucru pentru componentele majore ale Lucrărilor, înlocuirea unui material cu pondere importantă cu altul nesolicitat. În ceea ce privește prezentarea propunerii tehnice ca un “Comentariu articol cu articol al cerinţelor conţinute în partea scrisă din cadrul documentaţiei tehnico-economice, prin care să se demonstreze corespondenţa propunerii tehnice cu cerinţele respective”, contestatoarea nu a înțeles cerința din documentația de atribuire, prezentând defalcarea preţurilor unitare. Prezentarea ofertei în maniera solicitată de autoritatea contractantă presupune comentarea informațiilor din memoriul tehnic și din caietele de sarcini pentru a facilita urmărirea conformității ofertei depuse cu respectivele documente. În solicitarea de clarificări autoritatea contractantă face precizarea respectivă, deci nu există dubii referitoare la modalitatea de interpretare a cerinței. În răspunsul său nr. 217/18.05.2017, contestatoarea face referire tot la documentul DPU – defalcarea prețurilor unitare pentru articolele din listele de cantități, apreciind că acest document împreunpă cu planul de lucru fac dovada că a înțeles ce operații trebuie executate. Consiliul reține că societatea contestatoare nu a înțeles modalitatea în care trebuie prezentată propunerea tehnică, deși trebuia să știe că defalcarea prețurilor unitare pentru articolele din listele de cantități se referă la propunerea financiară, respectiv modul de formare al prețurilor unitare, și nu la propunrerea tehnică. Prezentarea ofertei în maniera solicitată de autoritatea contractantă este una uzuală, ofertantului revenindu-i obligația de a face dovada conformității ofertei sale. Prin urmare, Consiliul reține că acest motiv a fost corect reținut de autoritatea contractantă, răspunsul la solicitarea de clarificări fiind neconcludent. În ceea ce privește motivele 2 și 3 de neconformitate a ofertei, respectiv neprecizarea furnizorilor și a rutelor de transport materiale în propunerea tehnică, acestea fiind prezentate în răspunsurile la clarificări, Consiliul reține că aceste răspunsuri nu modifică propunerea tehnică, ci sunt răspunsuri de confirmare sau vicii de formă, fiind valabile motivele expuse cu ocazia soluționării contestației precedente. 30
În ceea ce privește asigurarea traficului pe timpul desfășurării lucrărilor, Consiliul observă că societatea contestatoare nu neagă lipsa informațiilor respective, în conținutul contestației arătând că executantul răspunde pe toată perioada execuţiei contractului de siguranţa circulaţiei pe sectorul sau sectoarele care fac obiectul acestui contract, că semnalizarea rutieră temporară se va executa pe baza unei "Documentaţii cuprinzând scheme de semnalizare care va respecta Ordinul comun nr. 1112/411/2000 al MI şi MT pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de închidere a circulaţiei şi de instituire a restricţiilor de circulaţie în vederea executării de lucrări în zona drumului public şi/ sau pentru protejarea drumului, precum şi alte reglementări în vigoare și că înainte de începerea lucrării, reprezentantul achizitorului va recepţiona semnalizarea sectorului de lucru şi va întocmi proces verbal semnat de ambele părţi, executantul fiind obligat să asigure în permanenţă semnalizarea sectorului de lucru în conformitate cu schiţa anexată la procesul verbal, atât în timpul zilei cât şi noaptea, înlocuind sau refăcând imediat părţile lipsă sau deteriorate, toată documentaţia privind managementul traficului urmând a fi adaptată după primirea amplasamentului şi corelată cu proiectul tehnic înaintat de beneficiar, înainte de începerea lucrărilor. Astfel, contestatoarea recunoaște lipsurile propriei oferte, etapele respective fiind necesare în desfășurarea lucrărilor, deci era necesară menționarea lor în ofertă. Astfel, și acest motiv de respingere a ofertei apare ca fiind întemeiat. În ceea ce privește graficul Gantt, contestatoarea trebuia să dea curs solicitării autorității de a-l prezenta în format restrâns sau putea să conteste clarificarea respectivă. Din moment ce nu a contestat-o, trebuia să răspundă acestei clarificări formale sau de confirmare. Potrivit art. 134 din HG nr. 395/2016, ,,(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia. (4) Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare. (5) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă’’. Motivul pentru care autoritatea a solicitat clarificarea respectivă era tocmai pentru a putea urmări informațiile din grafic, forma prezentată făcând dificilă evaluarea. Cum ofertantul era cel interesat în dovedirea conformității ofertei sale, acesta trebuia să răspundă solicitării de clarificări. 31
În ceea ce privește prezentarea histogramei personalului, la cap. IV.4.1) din fișa de date a achiziției, Modul de prezentare a propunerii tehnice, s-a solicitat ,,6) Histograma personalului ce va fi folosit la lucrare’’, în răspunsul la solicitarea de clarificări ofertanta spuse că a depus organigramă și grafic Gantt, solicitate la alte puncte din documentație. în condițiile în care aceasta nu a contestat documentația de atribuire, trebuia să depună și această histogramă, deși considera că documentele menționate cuprind informațiile respective. Prin urmare, este cert că și acest răspuns este unul neconcludent. În ceea ce privește lipsa din graficul Gantt a perioadei de timp friguros, Consiliul reține că și aceste lipsuri sunt recunoscute de ofertanta contestatoare. Astfel, aceasta arată că din graficele prezentate, atât în propunerea tehnică, cât şi în răspunsul de clarificări, a fost prezentată execuţia lucrărilor aşa cum reiese din punct de vedere tehnologic, iar potrivit documentaţiei, data prezumtivă de începere a lucrărilor este 01 martie 2011, dată care nu poate fi avută în vedere., dată în care autoritatea nu s-a încadrat, neîncadrarecare nu poate determina sancţionarea contestatoarei, cerinţa astfel formulată devenind ilogică, şi mai ales formală, neputând să ia în considerare perioada de iarnă, având în vedere că nici până acum nu se ştie data reală de începere a lucrărilor. Consiliul constată că autoritatea contractantă a reținut în mod corect acest motiv de respingere a ofertei. Având în vedere că durata contractului este de 12 luni, în mod cert pe timpul derulării lui va exista o perioadă de timp friguros. chiar dacă nu știe exact când va debuta contractul, nicăieri în perioada de execuție de 1 an nu este prevăzută o astfel de perioadă, ceea ce este, în mod evident, o neconformitate în condițiile în care autoritatea a solicitat în fișa de date a achiziției s-a solicitat ca din grafic să rezulte şi perioada de stagnare datorată condiţiilor meteo nefavorabile din perioada de iarnă". În ceea ce privește prezentarea programului calității particularizat la lucrare, și aici contestatoarea recunoaște că a prevăzut proceduri pentru lucrări ce nu se regăsesc în cadrul acestui contract. Astfel, aceasta arată că la Capitolul 2 din Programului de asigurare al calităţii, particularizat la lucrare, Domeniul de aplicare, punctul 2.1. se referă la „procedura cadru care nu se aplică în cazurile concrete aferente lucrărilor decât după ce a fost adaptată cerinţelor specificate în contracte proiecte, documentaţii tehnice, legi, normative, standarde, etc”, că procedurile se adaptează la modul de lucru conform proiectului tehnic prezentat şi al situaţiilor reale din teren și că prezentarea procedurilor tehnice suplimentare faţă de cerinţa proiectului tehnic, care se consideră neaplicabile obiectului contractului, nu influenţează executarea contractului, fiind informaţii suplimentare, în cazul în care pot apărea pe parcursul lucrărilor, putând fi adaptate specificului şi tipului de lucrare necesar, deci nu pot atrage concluzia imposibilităţii executării contractului, având în vedere că sunt informaţii suplimentare care, în funcţie de necesităţile proiectului, pot fi puse în aplicare sau nu. Consiliul consideră neconcludente apărările formulate de contestatoare, din moment ce exisă cerințe clare referitoare la procedurile de execuție. De altfel, este logic ca în cadrul ofertei tehnice să fie 32
procedurile de execuție necesare lucrărilor de drumuri, și nu alte proceduri referitoare lucrărilor de construcții montaj sau reparații drumuri, în condițiile în care obiectul contractului nu constă în reparații de drumuri. Prin urmare, neconformitatea ofertei sub acest aspect, este vădită, propunerea tehnică fiind, într-adevăr, nerelevantă față de obiectul contractului, în condițiile art. 215 din Legea nr. 98/2016, citat mai sus. Nu în ultimul rând, înlocuirea rigolei de acostament, material cu pondere importantă în contract, cu rigole carosabile, reprezintă o neconformitate vădită, neputând fi luate în considerare apărările contestatoarei potrivit cărora Rigola carosabilă L=0.37m prezentată faţă de Element prefabricat - rigola de acostament, nu este altceva decât o altă denumire a materialului, caracteristicele rigolei de acostament fiind aceeaşi cu cele prezentate de furnizor, dimensiunile rigolei de acostament fiind aceleaşi cu cele din proiectul tehnic, cele două produse fiind, în mod clar, diferite, atât ca design, cât și ca destinație și caracteristici. Având în vedere dispozițiile art. 215 citat mai sus și cele ale art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016, potrivit căruia ,,În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”, Consiliul consideră corectă decizia autorității contractante de a respinge oferta contestatoarei, existând un număr important de neconformități. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţiile formulate de SC ... în contradictoriu cu ... și va dispune reevaluarea propunerilor tehnice ale celor doi ofertanți, cu respectarea celor dispuse în prezenta. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de SC ... SRL în contradictoriu cu ... Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, admite contestaţiile formulate de SC ... SRL și SC ...SRL în contradictoriu cu ... și dispune reevaluarea propunerilor tehnice ale celor doi ofertanți, cu respectarea celor dispuse în prezenta. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la primirea prezentei. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de către SC ... SRL în contradictoriu cu .... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 33
PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... Redactată în 6 (şase) exemplare, conţine 34 (treizeci și patru) pagini. 34