BO2017_4321
RespingeCPV: 71319000-7
Critici: D4
Buletin oficial · acces liber
CPV: 71319000-7
Critici: D4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ......... / ......... / ......... Data: .........
Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ........./........., înaintată de SC ...SA, cu sediul în ........., ........., sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., CUI RO ........., reprezentată legal de ......... – director general, formulată împotriva răspunsului nr. 1816/28.06.......... la întrebările 1, 2 și 3 din solicitarea de clarificări nr. 561/27.06.........., împotriva lipsei de răspuns și solicitarea de clarificări nr. 580/30.06.......... și împotriva răspunsului nr. 1864/......... la Notificarea prealabilă nr. 584/03.07.........., transmise sau, după caz, netransmise, de către ......... SA, cu sediul în ........., ........., județul ........., în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „.........”, s-a solicitat .......... De asemenea, s-a mai solicitat suspendarea procedurii până la soluționarea contestației, capăt de cerere respins ca nefondat, prin Încheierea Consiliului nr. 355/........./........./07.07........... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ...SA solicită obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere a documentației de atribuire, nemulțumită fiind de prevederile referitoare la 1
modalitatea de acordare a punctajului, raportat la prevederile menționate la pct. 2 din cap. IV a) Criterii de atribuire, din fișa de date a achiziției, precum și de răspunsul, respectiv lipsa de răspuns, ale autorității contractante, la solicitările de clarificări ce au vizat acest aspect. Concret, contestatoarea arată că, după ce a luat cunoștință de prevederile fișei de date a achiziției, a transmis autorității contractante solicitarea de clarificări nr. 561/27.06.........., prin care a solicitat: - să se precizeze, dacă expertul atestat conform Ordinului MLPAT nr. 777/2003 pentru domeniul A4 – rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație, astfel cum este menționat în fișa de date a achiziției, la cap. IV.2) Criterii de atribuire, vizează obligatoriu domeniul piste de aviație; - să se precizeze, dacă expertul atestat conform Ordinului MLPAT nr. 777/2003 pentru domeniul B2 – siguranța în exploatare pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație, astfel cum este menționat în fișa de date a achiziției, la cap. IV.2) Criterii de atribuire, vizează obligatoriu domeniul piste de aviație; - să se precizeze, dacă experiența experților A4 și B2, luată în calcul la stabilirea punctajului, astfel cum este menționat în fișa de date a achiziției, la cap. IV.2) Criterii de atribuire, privește, exclusiv, numărul de expertize având ca obiect suprafețe de mișcare aeroportuare. Apreciind că, Răspunsul autorității contractante nr. 1816/28.06.........., prin care, referitor la cele 3 întrebări, se preciza: „(...) la realizarea punctajului pentru factorii de evaluare (criterii) prevăzuți la secțiunea IV.2.1 din fișa de date vor fi luate în considerare numărul de expertize efectuate în domeniul A4, respectiv domeniul B2”, nu răspunde solicitării de clarificări, deoarece domeniile A4 și B2, conform Ordinului MLPAT nr. 777/2003, se referă la construcții rutiere, drumuri, piste de aviație, poduri, tunele, iar autoritatea contractantă nu a menționat ce tip de expertize are în vedere în evaluarea experienței similare a experților, dintre cele care se încadrează în domeniile A4 și B2, atunci când atribuie punctajul conform criteriilor de atribuire stabilite prin fișa de date, raportat la obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, contestatoarea precizează că a transmis autorității contractante o nouă solicitare de clarificări, înregistrată cu nr. 580/30.06.........., rămasă fără răspuns, prin care a solicitat, totodată, și postarea în SEAP a modelului de contract, care nu putea fi decriptat. Referitor la răspunsul autorității contractante nr. 1816/ 28.06.........., contestatoarea mai critică și faptul că, prin acesta, a fost modificată fișa de date a achiziției, în sensul că s-a menționat că se va lua în considerare numărul de expertize efectuate în 2
domeniul A4 și B2, fără a se face nicio distincție între tipurile de construcții care se încadrează în domeniile A4 și B2, care privesc atât construcțiile rutiere, drumuri, piste de aviație, cât și construcțiile având ca obiect poduri, tunele, în timp ce, prin fișa de date a achiziției, la pct. 2 din Cap. IV.2) Criterii de atribuire, s-a precizat că atribuirea punctajului se va face pentru experiența expertului atestat pentru domeniile A4 și B2 pentru construcțiile rutiere, drumuri, piste de aviație. Potrivit contestatoarei, prin Răspunsul nr. 1816/28.06.........., autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 209 alin. (4) și (5) și pe cele ale art. 210 din Legea nr. 99/2016, deoarece: - a fost modificată fișa de date a achiziției prin menționarea faptului că se va lua în calcul numărul de expertize efectuate în domeniul A4, respectiv B2, fără a face nicio distincție între tipurile de construcții care se încadrează în domeniile A4 și B2, care privesc atât construcțiile rutiere, drumuri, piste de aviație, cât și construcțiile având ca obiect poduri, tunele; - a precizat că va acorda punctajul maxim expertului A4, respectiv B2, care a executat numărul cel mai mare de expertize tehnice, de exemplu, pentru construcții de tunele, poduri, ce se încadrează și ele, conform Ordinului MLPAT nr. 777/2003, în domeniile A4, respectiv B2, deși aceste expertize tehnice nu au nicio relevanță raportat la obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, (contract care privește construcțiile de piste de aviație, expertize tehnice pentru construcții de tunele, poduri), neputând fi apreciate ca experiență similară. Contestatoarea mai arată că, referitor la aceste aspecte, a transmis autorității contractante Notificarea prealabilă nr. 584/ 03.07.........., prin care a solicitat dispunerea de măsuri de remediere precum și decalarea termenului de depunere a ofertelor, dată fiind complexitatea obiectului procedurii și necesitatea primirii de răspunsuri față de solicitările de clarificări formulate, precum și faptul că, între data publicării răspunsului nr. 1816/28.06.........., respectiv data de 30.06.........., și data stabilită pentru depunerea ofertelor erau doar două zile lucrătoare. Prin răspunsul la notificarea prealabilă, înregistrat cu nr. 1864/........., autoritatea contractantă nu a răspuns față de această solicitare, încălcând, din nou, în opinia contestatoarei, prevederile art. 163 și art. 173 din Legea nr. 99/2016. Prin punctul de vedere nr. 1909/11.07.........., înregistrat la Consiliu cu nr. 28325/12.07.........., autoritatea contractantă a solicitat să se constate netemeinicia cererii contestatoarei și, pe cale de consecință, să se respingă contestația ca nefondată, cu menținerea, în tot, a actelor entității contractante contestate. În susținere, autoritatea contractantă face un scurt istoric al procedurii și al actelor emise în cadrul acesteia, precizând că este 3
inexactă susținerea contestatoarei legată de lipsa răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 580/30.06........... Potrivit acesteia, prin răspunsul la notificarea prealabilă, publicat în SEAP, în data de 04.07.........., s-a răspuns și solicitării de clarificări nr. 580/30.06.........., precizându-se că: „Modalitatea de acordare a punctajului se va face de către comisia de evaluare, în conformitate cu prevederile cap. IV.2.1 Criterii de atribuire din fișa de date a achiziției, în conformitate cu prevederile art. 172 alin. (2) din Legea nr. 99/2016”. Referitor la celelalte critici formulate de contestatare, autoritatea contractantă face trimitere la prevederile Secțiunii IV.2.1) Criterii de atribuire pct. 2 – Descrierea componentei tehnice – Experiența personalului cheie, potrivit cărora: I. Experiența expert atestat conform Ordinului MLPAT nr. 777/2013 pentru domeniul A4 – rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație; II. Experiența expert atestat conform Ordinului MLPAT nr. 777/2003 pentru domeniul B2 - siguranță în exploatare pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație. Raportat la cerințele contestatoarei, formulate prin solicitarea de clarificări nr. 561/27.06.........., autoritatea contractantă susține că, dacă se răspundea prin confirmarea celor înțelese de contestatoare, în sensul că se vizează obligatoriu domeniul piste de aviație, ar fi fost încălcate prevederile art. 99/2016 și s-ar fi condiționat participarea operatorilor economici la procedura de atribuire. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că, prin răspunsul formulat, s-a specificat în mod clar că, în vederea realizării punctajului pentru factorii de evaluare prevăzuți în Fișa de date a achiziției, vor fi luate în considerare numărul de expertize efectuate în domeniul A4, respectiv în domeniul B2, ceea ce arată că evaluarea se va face în concordanță cu fișa de date a achiziției, și nu reprezintă o modificare a fișei de date raportat la domeniul solicitat, astfel cum susține contestatoarea, domeniul nefiind schimbat/ modificat. Referitor la criticile legate de încălcarea prevederilor art. 209 alin. (4) din Legea nr. 99/2016, în sensul că determinarea criteriului de atribuire, cel mai bun raport calitate – preț, se face pe baza unor factori de evaluare, (...) în legătură cu obiectul contractului, autoritatea contractantă menționează că, prin fișa de date a achiziției, cât și prin răspunsul la solicitarea de clarificări, nu au fost încălcate prevederile legale invocate de contestatoare, cerința fiind în concordanță cu obiectul contractului și cu necesitățile entității contractante. În ceea ce privește solicitarea contestatoarei privind decalarea termenului de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă 4
enumeră situațiile prevăzute la art. 163 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 și la art. 62 alin. (2) din HG nr. 394/2016, în care o astfel de măsură poate fi dispusă, și arată că, date fiind cele menționate în răspunsurile la clarificările solicitate, acestea nu s-au suspus prevederilor legale amintite anterior. Astfel, între data de ........., când a fost publicat în SEAP anunțul de participare, și data la care a fost transmisă prima solicitare de clarificări, a existat o perioadă de o lună de zile în care contestatoarea ar fi putut solicita clarificări/informații cu privire la documentația de atribuire. Referitor la aceste aspect, autoritatea contractantă solicită să se observe că, referitor la posibilitatea solicitării de clarificări cu privire la procedură, autoarea contestației s-a aflat în inacțiune o perioadă semnificativă, iar entitatea contractantă a depus toate diligențele în vederea comunicării răspunsurilor la solicitările de clarificări, chiar dacă acestea au fost transmise într-un timp atât de scurt, prin raportare la termenul limită pentru depunerea ofertelor, respectiv .......... În plus, la data menționată, a fost constatată depunerea unei oferte de către un operator economic, ceea ce, în opinia autorității contractante, reprezintă o dovadă a faptului că a fost asigurat un termen suficient și adecvat pentru pregătirea și depunerea ofertelor. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......... SA a inițiat o procedură de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect „.........”, prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare nr. ......... din 29.05.2917, în cadrul căruia a fost atașată și documentația de atribuire. Valoarea estimată a contractului de achiziție publică este de 50.000 euro. Împotriva adresei entității contractante nr. 1816 din 28.06.......... (întrebările 1, 2 și 3) reprezentând clarificare privind documentația de atribuire, împotriva lipsei unui răspuns al entității contractante la clarificarea cerută prin adresa nr. 580 din 30.06.......... și împotriva răspunsului nr. 1864 din ......... formulat de entitate față de notificarea prealabilă, SC ...SA a înaintat Consiliului contestația de față (îndeplinind procedura notificării prealabile, stabilită la art. 6 din Legea nr. 101/2016), solicitând .......... Prin contestația înaintată, SC ...SA critică răspunsurile entității contractante nr. 1, 2 și 3, din cuprinsul adresei nr. 1816 din 28.06.........., arătând că, prin acestea, entitatea nu a răspuns solicitării sale, dar a și modificat cerințele fișei de date a achiziției. Verificând legalitatea actului criticat, respectiv adresa nr. 1816 din 28.06.......... (răspunsurile la întrebările 1, 2 și 3), Consiliul constată că, în fișa de date a achiziției, punctul IV.2.1) „Criterii de atribuire”, entitatea contractantă a menționat că va fi utilizat criteriul de 5
atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”, în aplicarea căruia va fi folosit și următorul factor de evaluare: „2. Experienta personalului cheie – punctaj maxim 30.00 Descriere: I. Experienta expert atestat conform Ordinului MLPAT 777/2003 pentru domeniul A4 - rezistenta mecanica și stabilitate pentru constructii rutiere, drumuri, piste de aviatie II. Experienta expert atestat conform Ordinului MLPAT 777/2003 pentru domeniul B2 - siguranta în exploatare pentru constructii rutiere, drumuri, piste de aviatie Algoritm de calcul: I. Experienta expert atestat conform Ordinului MLPAT 777/2003 pentru domeniul A4 - rezistenta mecanica și stabilitate pentru constructii rutiere, drumuri, piste de aviatie; Algoritm de calcul: Punctajul maxim (P max) se acorda ofertantului care detine expert atestat conform Ordinului MLPAT 777/2003 pentru domeniul A4 (rezistenta mecanica și stabilitate pentru constructii rutiere, drumuri, piste de aviatie) cu cele mai multe expertize efectuate (EPS max); Celelalte oferte vor fi punctate dupa formula : P max = 15 puncte (pentru ESP max); Pof n = punctajul aferent ofertei "n" (ESP n); Pof n = (ESP n/ ESP max) x Pmax; II. Experienta expert atestat conform Ordinului MLPAT 777/2003 pentru domeniul B2 - siguranta în exploatare pentru constructii rutiere, drumuri, piste de aviatie; Algoritm de calcul: Punctajul maxim (P max) se acorda ofertantului care detine expert atestat conform Ordinului MLPAT 777/2003 pentru domeniul B2 (siguranta în exploatare pentru constructii rutiere, drumuri, piste de aviatie, poduri, tunele) cu cele mai multe expertize efectuate (EPS max); Celelalte oferte vor fi punctate dupa formula: P max = 15 puncte (pentru ESP max); Pof n = punctajul aferent ofertei "n" (ESP n); Pof n = (ESP n/ ESP max) x Pmax; Nota: Pentru demonstrarea experientei personalului, se va depune de catre ofertant o declaratie pe propria raspundere cu denumirea și descrierea succinta a expertizelor prezentate pentru evaluare precum și cate o recomandare din partea beneficiarilor expertizelor pentru fiecare expertiza prezentata.” Prin adresa nr. 561 din 27.06.........., SC ...SA a cerut entității contractante următoarele clarificări: „1. Avand în vedere specificitatea contractului (activitati aeroportuare), va rugam sa confirmati intelegerea noastra ca expertul atestat conform Ordinului MLPAT 777/2003 pentru domeniul A 4 - rezistenta mecanica și stabilitate pentru constructii 6
rutiere, drumuri, piste de aviatie, asa cum este mentionat în fisa de date la cap. IV.2) CRITERII DE ATRIBUIRE, vizeaza obligatoriu domeniul piste de aviatie. 2. Avand în vedere specificitatea contractului (activitati aeroportuare), va rugam sa confirmati intelegerea noastra ca expertul atestat conform Ordinului MLPAT 777/2003 pentru domeniul B2 - siguranta în exploatare pentru constructii rutiere, drumuri, piste de aviatie, asa cum este mentionat în fisa de date la cap. 1V.2) CRITERII DE ATRIBUIRE, vizeaza obligatoriu domeniul piste de aviatie. 3. Avand în vedere specificitatea contractului (activitati aeroportuare), va rugam sa confirmati intelegerea noastra ca experienta expertului A4, B2, luata în calcul la stabilirea punctajului, asa cum este mentionat în fisa de date la cap. IV.2) CRITERII DE ATRIBUIRE, priveste exclusiv numarul de expertize avand ca obiect suprafete de miscare aeroportuare.” ......... SA a răspuns prin adresa nr. 1816 din 28.06.........., astfel: „Raspuns 1, 2 și 3: la realizarea punctajului pentru factorii de evaluare (criterii) prevazuti la sectiunea IV.2.1. din fisa de date vor fi luate în considerare numarul de expertize efectuate în domeniul A4, respectiv domeniul B2.” În urma acestui răspuns, SC ...SA a cerut entității contractante o nouă clarificare, prin adresa nr. 580 din 30.06.........., astfel: «Urmare a răspunsului dvs. nr. 1816 din 28.06.......... postat în SEAP în data de 30.06.........., ora 13.02 la solicitarea noastră de clarificări nr. 561 din 27.06.........., revenim cu următoarele clarificări: 1. La Răspuns 1, 2, 3 menționați faptul că „la realizarea punctajului pentru factorii de evaluare (criterii) prevăzuți la secțiunea IV.2.1 din Fișa de date vor fi luate în considerare numărul de expertize efectuate în domeniul A4, respectiv domeniul B2”. Conform Ordinului MLPAT 777/2003 domeniile A4 și B2 se referă la construcții rutiere, drumuri, piste de aviație, poduri, tunele; Având în vedere specificitatea obiectului contractului (activități aeroportuare), vă rugăm să clarificați modalitatea de acordare a punctajului pentru un număr mare de expertize realizate pe domeniile A4, B2, fără a face distincție între obiectul acestor expertize, respectiv expertizele realizate pentru construcții rutiere, drumuri, poduri, tunele și expertizele realizate în domeniul piste de aviație, mai ales în condițiile în care documentația ce se va realiza în baza contractului ce face obiectul prezentei proceduri de achiziție publică va trebui să fie realizată de către un expert atestat pentru realizarea de experize pentru domeniul „piste de aviație”. Ex: Conform răspunsului dumneavoastră nr. 1, 2, 3, punctajul maxim ar fi luat de un expert atestat A4, B2 care a realizat doar expertize de 7
drumuri, poduri, tunele, în număr foarte mare, dar nu a realizat (sau a realizat o singură) expertiză pentru domeniul „piste de aviație”. 2. Vă rugăm să puneți la dispoziția posibililor ofertanți Modelul de contract, întrucât, în continuarea Formularului de contract postat în SEAP, după formularea Solicitării noastre nr. 561 din 27.06.........., nu poate fi decriptat. Transmitem atașat prezentei dovada erorii apărute atunci când se încearcă decriptarea.» ......... SA a răspuns, postând, în data de 04.07.........., în SEAP, modelul de contract solicitat și precizând: «Comentariu: De asemenea, precizam ca modalitatea de acordare a punctajului se va face de catre comisia de evaluare în conformitate cu prevederile cap. IV.2.1 „criterii de atribuire” din fisa de date.» Ca un prim aspect, față de aprecierea contestatoarei că entitatea contractantă nu a răspuns primelor două întrebări ale sale din adresa nr. 561 din 27.06.........., Consiliul constată că, prin răspunsul său nr. 1816 din 28.06.........., ......... SA a indicat, în primul rând, faptul că răspunsul său unic vizează toate cele trei întrebări ale operatorului economic, și, în al doilea rând, că mențiunea din răspuns acoperă informația vizată prin cele trei întrebări ale societății. În fapt, contestatoarea nici nu afirmă că răspunsul entității contractante nu ar fi nelămuritor pentru ea, ci doar e nemulțumită că aceasta nu a achiesat interpretării sale, ce rezidă din textul clarificării cerute. Această concluzie rezidă și din textul clarificării solicitate ulterior, prin adresa nr. 580 din 30.06........... Față de susținerea contestatoarei că, prin răspunsul său din data de 28.06.........., entitatea contractantă ar fi modificat cerințele fișei de date a achiziției, Consiliul constată că aceasta este neadevărată. Astfel, față de mențiunile din fișa de date a achiziției, față de aplicarea factorului de evaluare „2. Experiența personalului cheie”, prin răspunsul său din clarificarea criticată, entitatea a păstrat înțelesul celor inserate în fișa de date, respectiv aplicarea factorului de evaluare pentru domeniul A4, respectiv domeniul B2, așa cum au fost precizate. Cea care dorea modificarea fișei de date a achiziției este însăși contestatoarea care, prin clarificarea cerută în data de 27.06.........., înțelegea că cele două domenii, indicate în fișa de date, se referă exclusiv la activitățile din domeniul „piste de aviație”, cu luarea în considerare a experienței experților exclusiv pentru acest tip de activități. Un alt motiv de contestare este acela că entitatea contractantă nu a răspuns clarificării sale cerute prin adresa nr. 580 din 30.06.........., aspect infirmat de faptul că, în data de 04.07.........., entitatea a postat în SEAP formularul de contract și a precizat: «Comentariu: De asemenea, precizam ca modalitatea de acordare a punctajului se 8
va face de catre comisia de evaluare în conformitate cu prevederile cap. IV.2.1 „criterii de atribuire” din fisa de date.» Față de aspectele de fapt prezentate, Consiliul reține ca fiind incidente următoarele prevederi legale: - art. 172 din Legea nr. 99/2016: „(1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire. (2) Entitatea contractantă are obligaţia de a răspunde în mod clar şi complet, cât mai repede posibil, la orice solicitare de clarificări sau informaţii suplimentare, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea unui operator economic. (3) Entitatea contractantă are obligaţia de a publica răspunsurile însoţite de întrebările aferente la adresa de internet la care sunt disponibile documentele achiziţiei, indicată potrivit dispoziţiilor art. 160 alin. (3), luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea operatorului economic care a solicitat clarificările sau informaţiile suplimentare respective.” - art. 173 din Legea nr. 99/2016: “În măsura în care solicitările de clarificări sau informaţii suplimentare au fost adresate în timp util, ţinând seama de termenul de răspuns al entităţii contractante prevăzut la art. 172 alin. (2), răspunsul entităţii contractante la aceste solicitări trebuie să fie transmis cu cel puţin 6 zile, respectiv 4 zile în situaţiile de urgenţă demonstrate în mod corespunzător de entitatea contractantă, prevăzute la art. 87 alin. (3) înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare.” - art. 108 din HG nr. 394/2016: „(1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire. (2) Entitatea contractantă are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet și fără ambiguităţi, cât mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, două zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic. (3) Entitatea contractantă are obligaţia de a publica în SEAP răspunsul la solicitările de clarificări fără a dezvălui identitatea solicitanţilor.” Așa cum se observă din textele citate, raportat la conținutul documentației de atribuire, înainte de etapa depunerii ofertelor, orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare. Este evident faptul că modificarea documentației de atribuire, așa cum implicit a fost urmărită de societatea contestatoare prin adresa acesteia nr. 561 din 27.06.........., nu poate fi cerută pe această cale, operatorul 9
economic fiind ținut la a solicita și având dreptul de a primi numai clarificări sau informaţii suplimentare, modificarea documentației neintrând în categoria celor care să necesite a fi clarificate ori referitor la care sunt necesare informaţii suplimentare. În acest context, Consiliul constată că, în mod eronat, autoarea contestației a urmărit să obțină modificarea documentației în sensul dorit, prin înaintarea către entitatea contractantă a unei solicitări de clarificări vizând documentația de atribuire. Pe de altă parte, legiuitorul a stabilit în sarcina entității contractante următoarele obligații la primirea unei solicitări de clarificare a documentației de atribuire: - să răspundă în mod clar şi complet; - să răspundă cât mai repede posibil, la orice solicitare de clarificări sau informaţii suplimentare, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea unui operator economic; - să publice răspunsurile însoţite de întrebările aferente la adresa de internet la care sunt disponibile documentele achiziţiei; - să ia măsuri pentru a nu dezvălui identitatea operatorului economic care a solicitat clarificările sau informaţiile suplimentare respective. Văzând răspunsurile entității contractante (adresa nr. 1816 din 28.06.......... - răspunsurile la întrebările 1, 2 și 3 și cele postate în SEAP în data de 04.07..........) la demersurile SC ...SA (adresele nr. 561 din 27.06.......... și nr. 580 din 30.06..........), Consiliul stabilește că acestea respectă rigorile amintite. Motivarea implicită a contestației constă în critici asupra celor precizate de entitatea contractanta în fișa de date a achiziției, în ceea ce privește modul de aplicare a factorului de evaluare „2. Experienta personalului cheie”, critici pe care Consiliul le reține ca fiind tardiv formulate față de data la care prevederile documentației de atribuire au fost cunoscute societății contestatoare, ........., dată la care documentația a fost postată în SEAP, alăturat anunțului de participare, și față de termenele legale stabilite prin dispozițiile Legii nr. 101/2016, în vederea atacării actelor considerate nelegale ale entității contractante. Astfel, în măsura în care dorea modificarea documentației de atribuire, autoarea contestației era ținută la a respecta procedura și termenele stabilite prin dispozițiile Legii nr. 101/2016, calea aleasă de aceasta, respectiv solicitarea unei clarificări vizând documentația de atribuire, nefiind destinată obținerii unui astfel de rezultat. Consiliul constată și că „lămurirea” cerută de societatea contestatoare entității contractante a venit la 30 de zile după publicarea în SEAP a documentației de atribuire, fiind cerută cu 7 zile înainte de data limită stabilită pentru primirea ofertelor. 10
În condițiile de fapt și de drept prezentate, Consiliul stabilește ca nefondată și pretenția contestatoarei de a se fi decalat termenul de depunere a ofertelor. Consiliul nu va reține ca fondate trimiterile contestatoarei la reglementările legale vizând factorii de evaluare, dat fiind faptul că prezenta speță nu pune în discuție stabilirea acestora și legalitatea documentației de atribuire, în care sunt inserate cerințele vizând factorii de evaluare utilizați în aplicarea criteriului de atribuire ales. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația depusă de SC ...SA. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația depusă de SC ...SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... 11
Redactată în 4 exemplare, conține 12 pagini. 12