BO2017_4444
RespingeCPV: 44423750-3
Critici: R3.5
Buletin oficial · acces liber
CPV: 44423750-3
Critici: R3.5
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., formulată de S.C. ......... S.R.L., cu sediul în …… ........., str. …….., județul ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având Cod Unic de Înregistrare ........., împotriva „deciziei de a declara oferta S.C. …… S.R.L. ca fiind admisibilă”, document emis de ………, cu sediul în ........., str. ……., județul ........., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificate - într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „.........”, cod CPV 44423750-3 – Capace pentru canale (Rev.2), s- a solicitat anularea deciziei autorității contractante prin care oferta S.C. Ziggiotto Industries S.R.L. a fost declarată ca fiind admisibilă, inclusiv anularea comunicării rezultatului procedurii nr. ……/05.07.......... și a raportului procedurii nr. ……/05.07.........., în partea ce privește oferta Ziggiotto Industries S.R.L. Prin adresa nr. ........./17.07.......... înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ........./........., S.C. ……. S.R.L., cu sediul în .........-……, ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având Cod Unic de Înregistrare RO ......... și convențional de avocat ........., cu sediul în ........., ........., ........., ........., ........., în calitate de ofertant în procedura menționată mai sus, formulează o cerere de intervenţie, prin care solicită respingerea contestației formulate de S.C. ......... S.R.L. ca 1
fiind nefondată, menținerea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. ….. din 05.07.......... și continuarea procedurii de achiziție publică în conformitate cu raportul procedurii. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia de faţă, S.C. ......... S.R.L. contestă „decizia de a declara oferta S.C. ……… S.R.L. ca fiind admisibilă”, solicitând cele evocate în preambulul prezentei decizii. După ce face un scurt istoric al participării la procedura de achiziţie, contestatorul aduce la cunoştinţă că, autoritatea contractantă a respins notificarea prealabilă, cu susţinerea legislaţiei în ceea ce priveşte motivul de excludere prevăzut de art.180, alin. (1), lit. „g” din Legea nr. 99/2016, și fără să răspundă celui de-al doilea motiv de excludere notificat prevăzut de art. 180, alin. (1), lit. „h” din Legea nr. 99/2016. Contestatorul invocă motivele de excludere a ofertantului ……., menționând prevederile art. 180 alin. (1) lit. g), alin. (6) și art. 182 din Legea nr. 99/2016. În concret, contestatorul susține că S.C. ……. S.R.L. şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract de achiziţii sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract (rezilierea contractului). Astfel, contractul având ca obiect „Furnizare elemente pentru guri de vizitare”, a fost reziliat de către beneficiarul - autoritate contractantă ……... Față de cele menționate mai sus, contestatorul precizează că entitatea contractantă nu a făcut aplicarea art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016. Conform celor înscrise în raportul procedurii, entitatea contractantă a luat decizia neexcluderii acestui ofertant din procedură, apreciind faptul că, în cauză s-ar fi contestat actul administrativ, motiv pentru care, „nu există o decizie definitivă a unei instanţe judecătoreşti care să stabilească culpa, vina acestuia”. Contestatorul menţionează că ceea ce a sancționat legiuitorul a fost rezilierea unui contract de către o autoritate publică şi nu existenţa sau nu a documentului constatator, folosit doar ca mijloc probator, menționând dispozițiile art. 184 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 99/2016. În concluzie, contestatorul consideră că măsura …….., de încetare anticipată a contractului nr. 65/2016, încheiat de aceasta cu furnizorul S.C ……. S.R.L. nu a fost suspendată sau anulată de vreo instanţă de judecată, evenimentul relevant este în vigoare şi produce efectele prevăzute de art. 180, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 99/2016. 2
Mai arată că cele declarate de ofertant în declaraţia DUAE, privind pretinsa inexistenţă a unor încetări anticipate a unor contracte anterioare, declaraţii care evident nu corespund adevărului, sens în care apreciază că acest ofertant a „furnizat din neglijenţă informaţii eronate care pot avea o influenţă semnificativă asupra deciziilor entităţii contractante privind excluderea din procedura de atribuire a respectivului operator economic”- cauză de excludere prevăzută de art. 180, lit. i) din Legea nr.99/2016. În opinia contestatorului, condiţia rezilierii a fost deplin dovedită prin adresa ……… nr. ………./17.03.........., actul administrativ fiind executoriu de drept, iar prin respingerea cererii de suspendare a acestuia de către instanțele de judecată, efectuându-se proba celor susținute. Existenţa instituţiei suspendării executării actului administrativ (art.14 din Legea nr.554/2004), dovedeşte mai presus de orice interpretare faptul că, în lipsa unei astfel de suspendări judiciare, actul administrativ produce efectele urmărite de legiuitor, de la emitere, fără alte forme de validare. Mai mult, termenul de 3 ani prevăzut de art. 184 alin. (5), lit. b) din Legea nr. 99/2016, curge de la data faptei şi nu de la data pronunţării vreunei hotărâri judecătoreşti, sens în care, dacă s-ar fi acceptat prin absurd, argumentaţia conform căreia, deşi instanţele de judecată au refuzat suspendarea executării actului, totuşi o autoritate contractantă poate lua măsura suspendării de facto a acestui certificat, se observă că, o astfel de atitudine, nu a făcut altceva decât să golească de conţinut norma legală, întrucât din termenul de 3 ani se va scădea perioada de judecată, aspect ce nu poate fi primit. Referitor la motivul de excludere prevăzut de art. 180 alin. (1), lit. h) din Legea nr. 99/2016, societatea contestatoare menționează că în declaraţia DUAE a acestui ofertant, acesta „s-a făcut vinovat de declaraţii false în conţinutul informaţiilor transmise la solicitarea entităţii contractante în scopul verificării absenţei motivelor de excludere sau al îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie, nu a prezentat aceste informaţii sau nu este în măsură să prezinte documentele justificative solicitate”. În concret, contestatorul arată că acest ofertant ar fi trebuit să nu ascundă această stare de fapt, recunoscută ulterior ca existând, respectiv ar fi trebuit să completeze declaraţia DUAE, cu informaţiile privind starea de fapt şi eventual să facă aprecierile pe care acesta le consideră de cuviinţă, dar sub nici o formă nu putea răspunde cu „nu” la întrebarea privind existenţa vreunei rezilieri a unui astfel de contract, întrucât, indiferent de disputele privind legalitatea, temeinicia unei astfel de rezilieri, această reziliere există şi a fost ascunsă de ofertant, aspect ce se circumscrie faptei de declaraţii false în conţinutul informaţiilor transmise la solicitarea entităţii contractante în scopul verificării absenţei motivelor de excludere sau al îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie, 3
neprezentând aceste informaţii sau nu a fost în măsură să prezinte documentele justificative solicitate. Contestatorul îşi întemeiază contestaţia pe Legea nr. 101/2006 şi depune în susţinere înscrisuri. Prin adresa nr. ........./17.07.........., înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ........./........., S.C. ……. S.R.L., a formulat cerere de intervenţie, prin care a solicitat cele menţionate în partea introductivă a deciziei. În calitate de ofertant declarat câştigător în cadrul procedurii de atribuire, S.C. ………. S.R.L., potrivit art. 61 din Codul de Procedură Civilă, a arătat că scopul introducerii în cauză este pentru asigurarea apărării interesului legitim în ceea ce priveşte legalitatea rezultatului procedurii de atribuire şi implicit a deciziei de atribuire a contractului în favoararea sa, precum şi prezentarea apărărilor şi poziţiei împotriva acuzaţiilor aduse de contestator. După ce face un scurt istoric al procedurii de achiziţie, intervenientul solicită respingerea presupunerilor contestatorului, menționând că între ……., în calitate de achizitor, pe de o parte, şi S.C. …… S.R.L., în calitate de furnizor, pe de altă parte, a fost perfectat contractul de furnizare nr. 65 din data 02.06.2016 având ca obiect furnizarea de placi de beton armat, rama cu capac și rama cu grătar gură scurgere din material compozit tip SMC pentru cămine carosabile și necarosabile. Pe parcursul derulării contractului de furnizare, ……. a decis, în mod absolut abuziv, rezilierea contractului, prin adresa nr. 25487 din data de 06.10.2016, prin care s-a reţinut că „subscrisa „în mod culpabil” nu ne- am îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul nr. 65/02.06.2016”. Intervenientul arată că, a atacat adresa nr. 25487 din data de 06.10.2016 emisă de …….. cu acţiunea în anulare ce face obiectul dosarului nr. ……./114/2016 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, cu termen de judecată în data de 25.09.........., ora 09:00. De asemenea, pentru motivele prezentate anterior, urmare a deciziei de reziliere unilaterală a contractului, …….. a emis documentul constatator nr. ……. din data de 19.12.2016, prin care s-a reţinut că „nu au fost respectate în derularea contractului anumite clauze contractuale”, document constatator publicat în SEAP după emitere, iar ulterior retras de autoritatea contractantă. Având în vedere că documentul constatator nr. ……. din data de 19.12.2016 a fost emis de ……. în condiţii evidente de netemeinicie şi nelegalitate a fost formulat împotriva acestuia acţiunea în contencios având ca obiect suspendarea documentul constatator nr. …… /19.12.2016 respectiv acţiunea în anulare ce face obiectul dosarului nr. ……../......... aflat pe rolul Tribunalului Buzău, pentru care însă nu s-a fixat termen de judecată. Astfel, la momentul prezentei, nu există o decizie definitivă a unei instanţe de judecată, prin care să se constate neîndeplinirea de către intervenient a obligaţiilor contractuale, actele fiind emise de …… în condiţii 4
evidente de netemeinicie şi nelegalitate, prin urmare nu pot fi reţinute afirmaţiile S.C ......... S.R.L din cuprinsul contestaţiei, potrivit cărora contractul a fost reziliat de către ….., ca urmare a încălcării obligaţiilor contractuale. Susţinerile operatorului economic S.C ......... S.R.L din cuprinsul contestaţiei, au o interpretare trunchiată a dispoziţiilor legale prevăzute de Legea 99/2016. Astfel, un operator economic poate fi exclus dintr-o procedură de atribuire în cazul în care sunt îndeplinite, în mod cumulativ următoarele condiţii legale: operatorul economic şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale și încălcările au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune - interese sau alte sancţiuni comparabile. În opinia intervenientului, nu se poate reţine încălcarea gravă (culpabilă) a obligaţiilor contractuale izvorâte din contractul de furnizare nr. 65 din data 02.06.2016 încheiat cu ……, prin urmare nu a fost îndeplinită condiția legală impusă de art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016. Având în vedere faptul că entitatea contractantă …….., nu a invocat producerea unui prejudiciu respectiv nu a solicitat plata de daune - interese rezultă faptul că nu a fost îndeplinită nici cea de a doua condiţie legală impusă de art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea 99/2016. De asemenea, nici prin adresa nr. ……… din data de 06.10.2016 şi nici prin documentul constatator nr. ……../19.12.2016 emise de …….., nu s-a făcut trimitere la un presupus prejudiciu respectiv la plata de daune interese. Prin urmare, în mod temeinic şi legal comisia de evaluare a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 180 alin. 1 lit. g din Legea 99/2016 reținând că, în cauză s-ar fi contestat actul administrativ documentul constatator nr. ……./19.12.2016, neexistând o decizie definitivă a unei instanțe judecătorești care să stabilească culpa intervenientului …….. S.R.L. Intervenientul apreciază că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, în mod judicios a făcut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 184 alin. (1) şi (2) din Legea 99/2016. Astfel, comisia de evaluare a analizat dovezile furnizate de ……. S.R.L. ca răspuns la solicitările de clarificări şi a constatat că prin acestea s-a făcut dovada credibilităţii intervenientului, respectiv a uzat de dreptul prevăzut la art. 184 alin. (2) din Legea 99/2016. Intervenientul îşi întemeiază intervenţia pe Legea nr. 101/2006, Codul de Procedură Civilă, şi depune în susţinere înscrisuri. Prin adresa nr. …../........., înregistrată la Consiliu sub nr. …./........., entitatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestaţie, solicitând respingerea ca nefondată. În conţinutul punctului de vedere, entitatea contractantă, prezintă un scurt istoric al procedurii arătând cu privire la documentul constatator 5
la contractului nr. 65/2016, că acesta nu există în SEAP. Deci nu poate avea valoare juridică dacă nu există în SEAP, el nefiind disponibil decât S.C ......... S.R.L. şi Tribunalului Buzău. Astfel nu putea folosi acest document constatator în fundamentarea deciziei de eliminare a S.C …… S.R.L din procedură. Acest document constatator având numărul ……/19.12.........., şi el fiind contestat în instanţă. Referitor la fondul contestaţiei, entitatea contractantă precizează că nu are nicio legătură cu ofertele depuse de ofertantul ….. S.R.L şi cu un contract anterior încheiat de S.C ….. S.R.L cu altă entitate contractantă S.C ………, aspectele sesizate de contestator nefiind de competenţa comisiei de evaluare ci de competenţa instanţelor judecătoreşti. Orice decizie a comisiei de evaluare peste instanţa judecătorească, adică comisia de evaluare decide culpa ofertantului într-un contract cu altă entitate contractantă, a cărui reziliere se judecă în acest moment de instanţe judecătoreşti, fiind evident un abuz din partea entității contractante și o ilegalitate. Astfel dacă instanţa judecătorească (Tribunalul Buzău) dă câştig de cauză S.C ......... S.R.L, iar entitatea contractantă îl exclude doar pe baza unor acuzaţii de la o firmă concurentă sau a unei alte entităţi contractante, fără a se stabili sau a ştii adevărul cu privire la acest litigiu, decizia comisiei de evaluare ar deveni ilegală şi abuzivă. În concluzie entitatea contractantă nu deține suficiente dovezi sau elemente care să probeze culpa S.C ......... S.R.L, în acest moment. Urmare celor antemenţionate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei formulate de S.C. „.........” S.R.L. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. …../20.07.........., contestatorul a răspuns punctului de vedere al autorităţii contractante nr. 15148/........., reiterând motivele enunțate în contestația formulată. Prin adresa nr. ……../24.07.......... înregistrată la Consiliu sub nr. ……/24.07.........., contestatorul a răspuns cererii de intervenție formulată de S.C. ……. S.R.L. solicitând respingerea ca nefondată. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: …….., în calitate de entitate contractantă, a iniţiat procedura simplificată - într-o singură etapă, online, a contractului de achiziţie publică de furnizare având ca obiect „.........”, sens în care a publicat, în SEAP, anunțul de participare (sectoriale) nr. ........./.......... Valoarea estimată a contractului de furnizare este de 592.000 lei fără TVA. În ceea ce privește cererea de intervenție, formulată de S.C. …….. S.R.L., văzând că are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, fiind ofertantul declarat câștigător, în conformitate cu art. 64 din Codul de Procedură 6
Civilă, Consiliul o încuviințează în principiu ca cerere de intervenție accesorie în interesul entității contractante. Analizând criticile formulate de contestator, Consiliul constată că acestea vizează comunicarea rezultatului (a treia comunicare) transmisă la data de 05.07........... Contestatorul consideră că ofertatul declarat câștigător trebuia exclus din procedură, iar entitatea contractantă trebuia să pună în aplicare prevederile art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016. Solicitarea contestatorului de anulare a adresei nr. ……./05.07.........., nu este întemeiată, deoarece, deşi solicită anularea acestei adrese, în fapt, criticile sale sunt îndreptate împotriva declarării admisibile a ofertei S.C. ......... S.R.L., despre a cărei admisibilitate avea cunoștință la data de 11.05........... În urma analizării documentelor din dosar, Consiliul constată că urmare a primei comunicări a rezultatului procedurii, respectiv adresa nr. …./11.05.........., contestatorul a fost declarat admisibil și clasat pe locul 3. Din această adresă rezultă că și ofertanții SC …… S.R.L și S.C. ......... S.R.L. au fost declarați admisibili fiind clasați pe locurile 2, respectiv 3. Urmare acestei comunicări, contestatorul transmite autorității contractante, la data de 15.05.........., o notificare prealabilă, prin care solicită excluderea ofertanților clasați pe primele 2 locuri. La data de 17.05.........., autoritatea contractantă comunică contestatorului că va lua măsuri de remediere. După expirarea termenului de 7 zile, prevăzut de art. 6 alin. 5 din Legea 101/2016, autoritatea contractantă nu transmite contestatorului nicio măsură de remediere. Drept urmare, de la data de 24.05.........., curge termenul de contestare, calculat conform prevederilor art. 8 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016. Deci, ultima zi de contestare a declarării admisibile a ofertei depuse de S.C. ......... S.R.L. era 29.05........... Contestatorul nu depune contestație la această dată și nu mai întreprinde nicio acțiune. La data de 22.06.........., autoritatea contractantă transmite contestatorului al doilea rezultat al procedurii în care se menționează că S.C. ......... S.R.L. este pe primul loc, iar contestatorul pe locul 2. La data de 26.06.........., contestatorul formulează a doua notificare prealabilă și solicită din nou excluderea ofertantului S.C. ......... S.R.L., prezentând aceleași critici de la prima notificare. La data de 28.06.........., autoritatea contractantă răspunde notificării contestatorului, precizând că va lua măsuri de remediere, iar la data de 05.07.......... transmite al treilea rezultat al procedurii prin care menține rezultatul anterior, adică declararea contestatorului ca fiind necâștigător. La data de ........., contestatorul depune contestație, atacând decizia autorității contractante, cunoscută de la data de 11.05........... Criticile contestatorului privind declararea ca admisibilă a ofertei depuse de 7
S.C. ......... S.R.L. și neexcluderea acestuia din procedură, sunt tardiv formulate la această dată. Din documentele existente la dosarul cauzei rezultă că autoritatea contractantă a declarat admisibile ofertele depuse, la data de 11.05.........., stabilind și clasamentul, față de acest rezultat, contestatorul transmițând notificarea din 15.05.......... la care autoritatea contractantă a răspuns în 17.05.........., susținând că va lua măsuri de remediere. Potrivit art. 6 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă avea la dispoziție 7 zile pentru implementarea efectivă a măsurilor de remediere. Ulterior expirării termenului de 7 zile, anterior amintit, contestatorul avea posibilitatea să depună contestație, uzitând de dispozițiile art. 6 alin. (11) din lege. Ţinând cont de dispoziţiile art. 8 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 101/2016 şi cele ale art. 3 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 99/2016, rezultă aşadar, că data de 24.05.......... (data expirării termenului de 7 zile stabilit pentru implementarea măsurilor de remediere) reprezintă data la care se va raporta termenul legal de contestare a ofertei S.C. ......... S.R.L., termen care este depăşit la data depunerii contestaţiei, respectiv la data de .......... Prin urmare, data de la care curge termenul de decădere, în baza art. 185 alin. (1) Cod procedură civilă, pentru reclamarea la Consiliu a ofertei depuse de câștigător, este 24.05.........., iar calculând termenul pentru contestare conform dispoziţiilor procedurale aplicabile se constată că acesta era depăşit la data de ........., a depunerii contestaţiei la Consiliu. În atari condiţii, este evidentă tardivitatea contestării admisibilității ofertei depuse de S.C. ......... S.R.L. Purtarea de către un operator economic a unei corespondenţe cu autoritatea contractantă, prin care este informat de rezultatul procedurii, nu are ca efect prelungirea perioadei legale de formulare a contestaţiei împotriva ofertei sau decalarea datei de la care începe să curgă aceasta. Legiuitorul nu dispune în mod expres faptul că informarea (comunicarea) întrerupe termenul de depunere a contestaţiei, potrivit principiului de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”. Faţă de aceste aspecte, rezultă faptul că, Consiliul nu poate lua în considerare un alt termen de la care să curgă dreptul contestatorului de a formula contestaţia împotriva S.C. ......... S.R.L., cum ar fi spre exemplu data comunicării, a treia oară, a rezultatului procedurii, deoarece legiuitorul nu dispune în mod expres că informările (comunicările) cu privire la procedura de atribuire întrerup şi nici nu suspendă termenul de depunere a contestaţiei împotriva acesteia. Astfel, primirea de către contestator sau de către alţi operatori economici a unor comunicări, de la autoritatea contractantă, nu poate conduce la o repunere în dreptul de a formula contestaţie împotriva ofertei depuse de alt ofertant. 8
Mai mult, contestația poate fi considerată și tardivă, deoarece la data de 22.06.......... contestatorul a fost informat de măsurile de remediere luate de autoritatea contractantă ca urmare a răspunsului la notificare, formulat în data de 17.05.........., măsuri care de altfel au fost vătămătoare pentru contestator. Potrivit prevederilor art. 6 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, contestatorul trebuia să depună contestație, nu notificare (este vorba de a doua notificare din data de 26.06..........). Procedând în acest fel, a depășit termenul de contestare de 5 zile, deoarece contestația formulată în data de data de ......... se raportează la comunicarea (a doua comunicare) transmisă la data de 22.06........... Operatorul economic cunoştea aspectele reclamate, privind oferta S.C. ......... S.R.L., încă de la data de 11.05.......... şi trebuia să manifeste o minimă diligenţă şi să atace în termenul legal prima comunicare a rezultatului procedurii. Aşadar, raportat la normele art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi la cele ale art. 248 din Codul de Procedură Civilă, este incidentă tardivitatea reclamării ofertei depuse de S.C. ......... S.R.L, respectiv a declarării admisibilității ofertei acestuia de către autoritatea contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestaţia formulată de către S.C. ......... S.R.L., în contradictoriu cu ….. Admite cererea de intervenție formulată de S.C. …….S.R.L. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. 1 din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ........ ……… ......... 9
Redactată în …… exemplare, conţine ……… pagini. 10