BO2017_4479
RespingeCPV: 45233142-6
Critici: R2.1.6
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45233142-6
Critici: R2.1.6
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., formulată de SC ......... SRL, cu sediul în .........,......... și adresa de corespondență în ........., C.P. 35 O.P. 1, județul ......... înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ... în calitate de Administrator, privind procedura simplificată într-o singură etapă, online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „.........”, cod CPV 45233142-6, organizată de ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în........., s-a solicitat: - anularea comunicării nr. 2520/DRD din 11.07.........., privind respingerea ca inacceptabilă a ofertei depusă de SC ......... SRL; - reanalizarea ofertei SC ......... SRL și constatarea faptului că oferta prezentată de ......... SRL îndeplinește toate condițiile necesare stabilite în caietul de sarcini și fisa de date, pentru a fi declarata acceptabilă; - anularea răspunsului autorității contractante nr. 2563/ DRD/14.07.........., încărcat în SEAP în data de 14.07.........., față de notificarea prealabilă comunicată de SC ......... SRL în data de 11.07.......... în SEAP. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL reclamă respingerea ofertei sale ca inacceptabilă, în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, comunicată prin adresa nr. 2520/DRD din 11.07.........., învederând în motivare următoarele: În fapt, contestatorul menționează că pe parcursul evaluării ofertelor autoritatea contractantă, prin adresa nr. 2290/DRD/21.06.......... i-a 1/9
solicitat unele clarificări cu privire la oferta financiară, la care SC ......... SRL a răspuns prin adresa nr. 156/23.06........... Referitor la susținerile autorității contractante potrivit cărora analizele de preț la nisip nespălat de râu 0- 7mm, pietriş concasat 16-25 mm și refuz de ciur — piatra brută 40-300 mm nu sunt justificate, contestatorul apreciază că acestea sunt total eronate și tendențios formulate. Astfel, contestatorul precizează că răspunsul său este concludent, pertinent si răspunde întrutotul solicitărilor autorității contractante, analizele de preț fiind întocmite conform unor dispoziții interioare ale societății, acestea angajând societatea emitentă. Contestatorul mai adaugă că aceste analize reflectă „prețul de cost” al SC ......... SRL pentru produsele proprii, societatea având libertatea de a stabili propriile reguli de calcul. Totodată se menționează că produsele proprii sunt certificate de organisme abilitate în domeniu, astfel că prețurile rezultate din analizele de preț sunt corecte și justificate, fiind ferme. Cât privește susținerea autorității potrivit căreia la pietriş concasat 16- 25 mm și refuz de ciur — piatra brută 40-300 mm nu se regăsește costul transportului la locația ... precum si preţul de încărcare al acestora, contestatorul arată că în cadrul analizei de preț se regăsește rubrica încărcător, care reflectă tocmai încărcarea materialului în auto, iar în ceea ce priveşte transportul la locaţia ..., contestatorul menționează că acest lucru „nu interesează autoritatea contractantă, fiind vorba de anumite relații comerciale dintre firme, materialul fiind deja la locaţie nu generează costuri suplimentare și drept urmare nu se mai impune calcularea acestuia, doar transportul materialului de la respectiva locație la drumul forestier, acest tarif se regăsește în oferta financiară”. Cât privește folosirea unui procent diferit pentru CASS, contestatorul arată că dintr-o regretabilă eroare s-a folosit o cotă de 5% în loc de 5,2 % pentru obligațiile CASS, în opinia acestuia neconcordanța putând fi considerată abatere tehnică minoră, potrivit prevederilor art. 134 alin. (8) și (9) din HG nr. 395/2016 având în vedere că diferența de procent înseamnă valoric 153,77 lei, nesemnificativ prin raportare la valoarea lucrării. În acest context, contestatorul precizează că este de acord cu modificarea ofertei de preț cu diferența de procent, menționând totodată că diferența fiind foarte mică, o poate asigura din cheltuielile indirecte în funcție de opțiunea autorității contractante, aceasta diferență neinfluențând în vreun fel buna execuție a lucrării. În aprecierea contestatorului, autoritatea contractantă a înțeles greșit dispozițiile legiuitorului cu privire modul în care se interpretează răspunsul la clarificări, acționând în mod subiectiv și tendențios împotriva SC ......... SRL. În ceea ce privește interesul legitim, contestatorul invocă dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016 și menționează că, în calitate de participant ofertant la procedură justifică interesul în atribuirea contractului de achiziție publică iar, pe de altă parte, vătămarea este evidentă de vreme ce oferta a fost respinsă ca inacceptabilă, în condiţiile în care SC ......... SRL îndeplinește condițiile impuse în caietul de sarcini și fișa de date și a răspuns obiectiv și concludent solicitărilor de clarificări formulate de autoritatea contractantă. 2
Pentru motivele arătate mai sus contestatorul solicită admiterea contestației. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 30126/24.07.......... ........., în calitate de autoritate contractantă, formulează punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL. Astfel, autoritatea contractantă menționează că în faza de evaluare financiară, prin adresa nr. 2290/DRD/21.06.......... a solicitat contestatorului să clarifice următoarele: ”1. Deoarece elemente ale ofertelor financiare depuse prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut prin raportarea la preţurile pieţei, având în vedere preţurile tranzacţionte în anul 2016 şi ......... de pe Bursa Română de Mărfuri (art.136 alin.(l) din H.G. 395/2016), conform prevederilor art. 210 alin.(2) din Legea 98/2016 şi art. 136 din H.G. 395/2016, justificaţi: - Preţurile unitare ofertate de către dumneavoastră pentru produsele: Beton de ciment B150, Beton de ciment B400, Refuz de ciur-piatra bruta 40-300 mm, Balast nespălat de râu 0 - 70mm, Nisip sortat nespălat 0 -70mm, Pietriş concasat, Bitum, Tub Premo, White spirit rafinat şi Decofrol. Preţurile unitare pe baza cărora aţi fundamentat oferta financiară vor fi justificate prin prezentarea de oferte de pret de la furnizori, după caz, prin prezentarea de elemente concrete de formare a preţului şi chiar documente care să conţină costurile avute în vedere pentru îndeplinirea contractului în cauză, inclusiv costuri cu redevenţa şi care să permită, în final verificarea preţului ofertat. Pentru produsele de balastieră, dacă furnizorul este diferit faţă de producător, veţi prezenta documente din care să reiasă că produsele furnizate sunt produse de producătorul declarat în „TABEL DETALII PRODUCĂTOR". - Tariful orar (RON/ora de funcţionare) utilizat în calculul preţurilor din Formular C8 - "Lista consumurilor de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii (cantităţi totale) pentru următoarele utilaje: Autogreder pana la 175CP; Compactor autopropulsat cu rulouri (valturi) pana la 12TF şi Compactor static autopropulsat cu rulouri (valturi), R8-14, de 12TF. 2. Justificaţi distanţa de transport (inclusiv ruta detaliată a traseului parcurs pentru transportul materialelor de la furnizor până la drumul forestier (luând în calcul şi 1/2 din lungimea drumului forestier)) pentru Beton (B150, B400), Refuz de ciur - piatra bruta 40 - 300 mm, Balast nespălat de râu 0-70mm, Nisip sortat nespălat 0-7Omm, Pietriş concasat, precum şi tuburi canalizare premo. 3. Justificaţi faptul că în propunerea dumneavoastră financiară aţi folosit o altă cotă pentru obligaţiile la Asigurarea de sănătate obligatorie (CASS) decât cea reglementată de 5,2%”. Totodată, prin solicitarea de clarificări, autoritatea a specificat "în sprijinul afirmaţiilor făcute, veţi depune toate și orice documente relevante pentru susţinerea acestora. " Autoritatea menționează că la clarificările solicitate, ofertantul SC ......... SRL a răspuns în termen prin intermediul SEAP, încărcând adresa
nr.
156/23.06..........
înregistrată
la
...sub
nr. 2334/DRD/23.06........... Analizând oferta financiară a contestatorului și răspunsul la solicitarea de clarificări autoritatea contractantă a decis respingerea ofertei ca inacceptabilă în baza prevederilor art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016, 3/9
coroborat cu prevederile art. 137 alin. (2) lit. g) din același act normativ, din următoarele motive: ”1. Analizând justificarea preţului la Nisip sortat nespălat de râu 0-7,0 mm din adresa dumneavoastră nr. 156/23.06.........., ca răspuns la solicitarea de clarificări nr. 2290/DRD/21.06.........., rezultă faptul că nu se justifică consumul de doar 1,05 mc balast pentru obţinerea unui 1 mc de nisip. Drept urmare nu aţi justificat preţul ofertat de 9,0 lei/mc Nisip sortat nespălat 0-0,7 mm. 2. Analizând justificarea preţului la Pietriş concasat 15-25 mm din adresa dumneavoastră nr. 156/23.06.........., ca răspuns la solicitarea de clarificări nr. 2290/DRD/21.06.........., rezultă faptul că nu se justifică preţul la refuz de ciur de 9,5 lei/mc, nu sunt cuprinse costurile de transport de la locul de producţie la locul de depozitare ( locaţia ...), precum şi preţurile de încărcat de la locul de depozitare. Drept urmare nu aţi justificat preţul ofertat de 16,0 lei/mc Pietriş concasat 15-25 mm. 3. Nu aţi depus justificare pentru preţul de producţie aferent sortimentului Refuz de ciur - piatră brută 40-300 mm, neputând fi justificate costurile de transport de la locul de producţie la locul de depozitare (locaţia ... SRL), precum şi preţurile de încărcat de la locul de depozitare. Drept urmare nu aţi justificat preţul de 14,0 lei/mc Refuz de ciur-piatra bruta 40-300 mm. 4. Pentru verificarea veridicităţii valorilor înscrise în analizele de preţ depuse prin adresa dumneavoastră nr. 156/23.06.........., ca răspuns la solicitarea de clarificări nr. 2290/DRD/21.06.........., nu se regăsesc documente care se certifice productivităţi, consumuri sau alte asemenea, 5. Invocarea unei erori regretabile nu justifica faptul că în propunerea financiară s-a folosit o altă cotă CASS decât cea reglementată de 5,2%, Drept urmare nu este justificat faptul că în propunerea dumneavoastră financiară aţi folosit o altă cotă pentru obligaţiile la Asigurarea de sănătate obligatorie (CASS) decât cea legal reglementată de 5,2%”. Referitor la susținerile din contestație autoritatea contractantă arată că, urmare a analizării ofertei financiare depuse de SC ......... SRL, pentru materiale/utilaje, s-a constat la o parte din materiale/utilaje un preț aparent neobișnuit de scăzut prin raportarea la prețurile pieţei, având în vedere preţurile tranzacţionte în anul 2016 şi ......... de pe Bursa Română de Mărfuri, astfel: Formulare Propunere financiară Materiale/Utilaje U.M. Preţ, lei/U.M. Lista
cuprinzând consumurile
de materiale (C6) Beton de ciment Bl50 (1,5 mc) mc 160,000 Beton de ciment B400 (148,18 mc) mc 180,000 Refuz de ciur - piatră brută 40-300mm (1963,88mc) mc 14,000 Balast nespălat de râu 0-70 mm (2996,16 mc) mc 7,000 Nisip sortat nespalat de rau si lacuri 0-70mm (170,93 mc) mc 9,000 Pietriş concasat 15-25 mm (913,20mc) mc 16,000 Bitum pentru materiale la lucrări de hidroizolanti tip H 68/75 S7064 (107,26kg) kg 1,580 Tub 800 buc 2642,000 White spirit rafinat tip B STAS 44 (245,66 I) I 1,710 Decofrol (51,90 kg) kg 4,000 4
Lista consumurilor ore de funcţionare a utilajelor
de constructii (C8) Autogreder pana la 175CP (160,797ore) Ora manopera 50,000 Compactor autopropulsat cu rulouri (valturi) pana la 12TF (126ore) Ora manopera 38,000 Compactor static autopropulsat cu rulouri (valturi), R8-14, de 12TF (746,19ore) Ora manopera 40,000 De asemenea, autoritatea precizează că, în cadrul propunerii financiare s-a constata că ofertantul contestator a folosit cota de 5,0% pentru plata obligațiilor la asigurarea de sănătate obligatorie CASS, cota care nu respectă procentul legal de 5,2% stabilit prin Legea nr. 227/20015 privind Codul Fiscal, motiv pentru care s-a considerat necesară solicitarea de clarificări. Autoritatea învederează că deşi solicitarea autorităţii contractante a fost clară, fiind specificat și faptul că "în sprijinul afirmaţiilor făcute, ofertanţii vor depune toate şi orice documente relevante pentru susţinerea acestora” prin răspunsul nr. 156/23.06.......... la clarificări ofertantul SC ......... SRL nu a justificat: - preţul ofertat la Nisip sortat nespălat de râu 0-7,0 mm, de 9,0 lei/mc, prin faptul că în tabelul prezentat nu se justifică consumul de doar 1,05 mc balast pentru obţinerea unui 1 mc de nisip; - preţul ofertat la pietriş concasat 15-25 mm, de 16,0 lei/mc, prin faptul că în tabelul prezentat nu se justifică preţul la refuz de ciur de 9,5 lei/mc, nu sunt cuprinse costurile de transport de la locul de producţie la locul de depozitare ( locaţia SC ...), precum şi preţurile de încărcat de la locul de depozitare; - preţul de producţie aferent sortimentului Refuz de ciur - piatră brută 40-300 mm, de 14,0 lei/mc, deoarece nu a prezentat elemente concrete de formare a preţului. Nu se justifică costurile de transport de la locul de producţie la locul de depozitare (locaţia SC ...), precum şi preţurile de încărcare de la locul de depozitare. Referitor la susținerile contestatorului cu privire la folosirea unui alt procent de CASS decât cel prevăzut de legislația în domeniu, autoritatea solicită respingerea acestora având în vedere că potrivit art. 134 alin. (8) din HG nr. 395/2016, conceptul de „abateri tehnice minore" este aplicabil exclusiv la „acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică şi nu la situaţia de faţă, în care contestatorul recunoaşte că dintr-o regretabilă eroare a folosit o cotă de 5% în loc de 5,2% pentru plata obligaţiile CASS, element din cadrul propunerii financiare. Faţă de respingerea ofertei contestatarului ca fiind inacceptabilă în baza prevederilor art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016, coroborat cu prevederile art. 137 alin. (2) lit. g) din același act normativ, autoritatea învederează că autorul contestației nu motivează în fapt și în drept solicitările din contestația formulată. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat atribuirea prin procedură simplificată într-o singură etapă, online a contractului de lucrări având ca obiect „.........”, cod CPV 45233142-6. În acest sens a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ........./........., criteriul de atribuire stabilit 5/9
fiind „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului de achiziție publică, de 648.234 lei fără TVA. În procesul verbal nr. 2519/DRD/11.07.........., comisia de evaluare a consemnat respingerea ofertei depusă de SC ......... SRL ca inacceptabilă conform prevederilor art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016 coroborat cu prevederile art. 137 alin. (2) lit. g) din același act normativ, precum și clasarea pe locul I a ofertei desemnată de ..., cu o propunere financiară în valoare de 538.589,05 lei fără TVA. Oferta contestatorului SC ......... SRL este în valoare de 398.893 lei fără TVA. Se reține că prin adresa nr. 2520/11.07.......... privind comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă i-a comunicat ofertantului contestator că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă în baza art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016 și art. 137 alin. (2) lit. g) din același act normativ, pentru următoarele motive: - nu a justificat prețul ofertat de 9 lei/mc nisip sortat nespălat de 0- 0,7 mm, deoarece nu a justificat consumul de numai 1,05 mc balast pentru obținerea unui 1 mc de nisip; - nu a justificat prețul ofertat de 16 lei/mc pietriș concasat 15 – 25 mm, deoarece nu a justificat prețul la refuz de ciur de 9,5 lei/mc și nu sunt cuprinse costurile de transport de la locul de producție la locul de depozitare – locația ... și prețurile de încărcare de la locul de depozitare; - nu a justificat prețul de 14 lei/mc refuz ciur piatră brută 40-300 mm, nu sunt cuprinse costurile de transport de la locul de producție la locul de depozitare – locația ....; - în propunerea financiară a folosit o altă cotă CASS decât cea reglementată, de 5,2%. Apreciind nelegală decizia autorității de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă, SC ......... SRL a depus contestația ce formează obiectul dosarului nr. ........./........., prin care solicită anularea adresei nr. 2520/DRD din 11.07.......... privind comunicarea rezultatului procedurii și reanalizarea ofertei sale. Din verificarea înscrisurilor aflate la dosar prin prisma susținerilor formulate de părți, se reține că prin adresa nr. 2290/21.06.........., autoritatea contractantă i-a solicitat ofertantului SC ......... SRL clarificări cu privire la justificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut ofertat, mai precis să explice modul de formare a prețului pentru o serie de materiale ofertate, printre care: nisip sortat nespălat de 0-0,7 mm, 16 lei/mc pietriș concasat 15 – 25 mm, refuz ciur piatră brută 40-300 mm, justificarea distanțelor de transport pentru acestea, precum și justificarea cotei de 5,2% pentru obligațiile la Asigurarea de sănătate obligatorie, CASS. SC ......... SRL a răspuns prin adresa nr. 156/23.06.......... la care a anexat o serie de înscrisuri, din analiza cărora Consiliul constată următoarele (prin raportare la motivele de respingere ca inacceptabilă a ofertei, precizate anterior): -referitor la faptul că ofertantul contestator nu a justificat prețul ofertat de 9 lei/mc nisip sortat nespălat de 0-0,7 mm, se reține că acesta a transmis într-adevăr, o analiză de preț pentru materialul „nisip sortat nespălat” (a se vedea fila 54), dar aceasta este extrem de succintă și nu cuprinde o justificare a componentei de transport, calculele fiind efectuate 6
numai cu privire la materiale, utilaj, manoperă; în concluzie, nu reiese care este valoarea costulului transportului de la locul de furnizare/exploatare și până la punerea în operă (respectiv drumul calamitat din comuna Brestovăț, județul .........); din acest punct de vedere, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă a stabilit în mod întemeiat că prețul la nisip nu a fost justificat, cu atât mai mult cu cât în adresa prin care a solicitat clarificări cerințele erau foarte explicite, în sensul în care se dorea ca ofertanții să prezinte elemente concrete de formare a prețului și documente certe, care să permită verificarea prețului ofertat; totodată, trebuie avut în vedere și faptul că pentru nisip nu a fost prezentată o ofertă de preț de la producător/furnizor; - în ceea ce privește faptul că SC ......... SRL nu a justificat prețul ofertat de 16 lei/mc pietriș concasat 15 – 25 mm și nu a justificat prețul la refuz de ciur de 9,5 lei/mc din verificarea documentelor prezentate de acesta în răspunsul la clarificări, reiese că s-a depus analiză de preț pentru materialul „pietriș concasat 15 – 25 mm” (a se vedea pag. 55), însă din aceasta lipsește justificarea costurilor legate de refuzul de ciur care, potrivit propunerii financiare – Formular C6, prezintă o valoare considerabilă, respectiv de 27.494 lei, fără TVA; ori, din acest punct de vedere, analiza de preț pe care a prezentat-o contestatorul în răspunsul de clarificare este incompletă. Cât privește susținerea autorității contractante privind faptul că s-ar fi impus justificarea prețului de transport de la locul de producție la locul de depozitare Consiliul apreciază că acest lucru nu era necesar, atât timp cât pietrișul concasat se află deja la depozitul Sanovița (conform contractului de custodie nr. 29/04.05.......... încheiat între SC ......... SRL și ...). Dar, cu toate acestea, este clar faptul că ofertantul contestator nu a fost în măsură să justifice toate componentele de preț pentru materialul „pietriș concasat 15 – 25 mm” așa cum i s-a cerut prin adresa nr. 2290/21.06.........., unde autoritatea contractantă i-a precizat foarte clar ce anume să prezinte în justificarea prețului. - în cazul prețului de 14 lei/mc refuz ciur piatră brută 40-300 mm, contestatorul de asemenea nu a fost în măsură să îl justifice, deoarece nu a prezentat nicio analiză de preț pentru acest material; depunerea doar a contractului de custodie nr. 29/04.05.......... încheiat între SC ......... SRL și ..., din care rezultă că refuzul ciur piatră brută 40-300 mm este deținut pe stoc nu este suficient pentru justificarea prețului solicitat de către autoritate prin adresa de clarificare amintită. Consiliul apreciază că sunt întemeiate susținerile autorității contractante potrivit cărora SC ......... SRL nu a depus documente care să certifice consumurile, costurile și productivitatea, astfel cum s-a solicitat prin adresa nr. 2290/21.06.........., în cuprinsul căreia i s-au solicitat clar „documente relevante” în justificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut ofertat. Cât privește procentul de 5,2% pentru obligațiile CASS, în loc de procentul de 5%, contestatorul recunoaște că aceasta reprezintă o eroare materială, pe care a rectificat-o prin răspunsul nr. 2334/23.06........... Oricum, acest fapt nu mai are relevanță, din moment ce potrivit celor expuse anterior Consiliul a apreciat că autoritatea contractantă în mod 7/9
corect a decis că oferta contestatorului a fost respinsă în mod corect ca inacceptabilă. Alegația contestatorului SC ......... SRL privind faptul că a întocmit analizele de preț potrivit „unor dispoziții interioare ale societății” nu este întemeiată, deoarece acesta era obligat să răspundă potrivit solicitărilor autorității contractante din adresa nr. 2290/21.06.........., întocmită în conformitate cu dispozițiile art. 210 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016. În contextul de fapt și de drept expus anterior, Consiliul apreciază că în mod întemeiat autoritatea contractantă a respins ca inacceptabilă oferta depusă de SC ......... SRL în conformitate cu dispozițiile: -art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016: „Explicaţiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru” și - art. 137 alin. (2) lit. g) din HG nr. 395/2016: „în urma verificărilor prevăzute la art. 210 din Lege se constată că oferta are un preţ/cost neobişnuit
de
scăzut
pentru
ceea
ce
urmează
a
fi furnizat/prestat/executat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini”, iar criticile formulate de contestator sunt nefondate. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de către SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... 8
... 9/9