BO2017_4516
AdmiteCPV: 79713000-5
Critici: R3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 79713000-5
Critici: R3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 29299/18.07.2017, formulată de către ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată convențional prin avocat ..., împotriva adresei nr. 5603/10.07.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, emis de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Servicii de pază și securitate, transport valori și monitorizare instalații supraveghere”, s-a solicitat anularea rezultatului procedurii de atribuire, anularea adresei nr. 5603/10.07.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, anularea deciziei de desemnare drept câștigătoare a ofertei ... și a tuturor actelor subsecvente, precum și obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, cu emiterea unui nou rezultat al acesteia. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 29299/18.07.2017, ... critică decizia autorității contractante de declarare drept câștigătoare a ofertei ... Contestatorul precizează că, prin anunțul nr. ... autoritatea contractantă a stabilit o valoare estimată a contractului la nivelul sumei de 273.000 lei, fără TVA, la care, a formulat o notificare prealabilă, prin intermediul căreia a solicitat adoptarea unei măsuri de remediere a 1
procedurii de atribuire în sensul stabilirii unei valori estimate a serviciilor ce fac obiectul procedurii superioare sumei de 320.236,85 lei, fără TVA (24.744 ore x 12,942 lei/oră, fără TVA), această nouă valoare reprezentând numai costurile angajate cu forța de muncă de prestator cu marjă de profit de 0% și cheltuieli directe și indirecte de 0%. Astfel, contestatorul arată că prin adresa nr. 3662/03.05.2017, autoritatea contractantă a transmis faptul că a subscris solicitărilor sale, dispunând măsura remedierii în sensul stabilirii unei valori estimate a serviciilor de pază, transport valori și monitorizare a sistemelor de supraveghere la nivelul sumei de 334.044 lei. În continuare, contestatorul menționează că prin adresa nr. 4351/29.05.2017, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta s- a clasat pe locul 2, prin raportare la criteriul de selecție avut în vedere respectiv „prețul cel mai scăzut”, declarând drept câștigătoare oferta depusă de ... pentru o valoare de 293.436 lei, fără TVA, respectiv pentru un tarif orar de 11,86 lei/oră/post (293.436 lei : 24.744 ore). Ca urmare a respectivei adrese, ... a transmis la data de 26.05.2017 autorității contractante, o notificarea prealabilă care viza, printre altele, faptul că, potrivit deciziei C.N.S.C. nr. ..., se impune a se anula raportul procedurii motivat de faptul că tariful orar ofertat de ..., anume 11,86 lei/oră, fără TVA, nu este unul în concordanță cu prevederile H.G. nr. 1/2017, cele ale Codului muncii și cele ale Codului fiscal și considerarea cărora tariful minimal ce poate fi perceput pentru serviciile de pază cu personal uman este de 12,942 lei/oră/post, fără TVA. În continuare contestatorul arată că la data de 29.05.2017, autoritatea contractantă i-a transmis adresa nr. 4351, prin intermediul căreia a precizat că documentele depuse de ofertantul câștigător au făcut obiectul controlului judiciar, constatându-se legalitatea acestora, fără însă a comunica și considerentele pentru care au fost îndepărtate criticile ce vizau declararea drept câștigătoare a unei oferte financiare a cărei valoare a fost determinată, în mod evident, cu nerespectarea tarifului orar minimal. Astfel, împotriva rezultatului procedurii, contestatorul a formulat contestație la C.N.S.C., care a fost admisă, conform deciziei nr. ... din 29.06.2017, prin care, acesta a reținut ca fiind valide argumentele invocate și s-au reținut următoarele aspecte: - autoritatea contractantă trebuia să se raporteze la tariful de 12,942 lei/oră/post, fără TVA, tarif însușit de autoritatea contractantă ca fiind minimal și de natură a acoperi costurile derulării contractului, în condițiile unor cheltuieli indirecte și profit 0 (zero); - maniera în care a acționat autoritatea contractantă este în contradicție cu dispozițiile legale în materia achizițiilor publice și cu principiul asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, precum și cu atribuțiile comisiei de evaluare prevăzute la art. 132 și urm. din H.G. nr. 395/2016, care o obligă să analizeze și să evalueze ofertele sub toate aspectele, iar nu doar ca urmare a unor sesizări. In aplicarea acestui principiu, în mod corect a apreciat C.N.S.C. că autoritatea contractantă nu a făcut verificări efective în ceea ce privește îndeplinirea de către ... a cerinței prevăzute în documentația de atribuire, fișa de date a achiziției, la cap. IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice, punctul 2 și în caietul de 2
sarcini, la punctul 2, referitoare la Transportul securizat al valorilor pe traseul casierie-spital, trezorerie, bancă în orașul ..., prin raportare la documentele prezentate de acest ofertant. Pe cale de consecință, contestatorul precizează că C.N.S.C., analizând aceste critici, a dispus prin decizia nr. ... din 29.06.2017 admiterea contestației, anularea, în parte, a raportului procedurii nr. 4202/22.05.2017, obligă ... ca în termen de cel mult 10 zile de la data primirii deciziei, să reia procedura de atribuire și să reevalueze oferta depusă de ..., prin raportare la propriile reguli instituite prin documentația de atribuire, astfel cum a fost remediată prin documentul postat în SEAP la data de 03.05.2017 si intitulat „Răspuns Notificare” și prin raportare la tariful de 12,942 lei/oră/post, fără TVA, însușit de autoritatea contractantă prin măsurile de remediere dispuse, obligă, de asemenea, autoritatea contractantă să verifice îndeplinirea de către ... a cerinței prevăzute în documentația de atribuire, fișa de date a achiziției, la cap. IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice, punctul 2 și în caietul de sarcini, la punctul 2, referitoare la Transportul securizat al valorilor pe traseul casierie- spital, trezorerie, bancă în orașul ..., prin raportare la documentele prezentate de acest ofertant. Deși, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, decizia C.N.S.C. este obligatorie pentru părțile cauzei, contestatorul arată că prin adresa nr. 5603/10.07.2017, înregistrată la sediul său cu nr. 6463/10.07.2017, autoritatea contractantă i-a comunicat rezultatul reevaluării procedurii de atribuire, prin care a desemnat câștigătoare tot oferta ..., deoarece îndeplinește condițiile tehnice și are prețul cel mai mic, conform criteriului de atribuire. Ca urmare a recepționarii acestei adrese, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatorul arată că a formulat notificare prealabilă, la care, autoritatea contractantă a răspuns prin adresa fără număr, recepționata pe fax la data de 14.07.2017. Analizând răspunsul la notificarea prealabilă, ... observă faptul că autoritatea contractantă nu s-a conformat dispozițiilor deciziei C.N.S.C. nr. ... din 29.06.2017, oferta ... fiind declarata câștigătoare cu un tarif de 11,86 lei/oră/post fără TVA, în condițiile în care, în mod expres, Consiliul a dispus raportarea la un tarif minimal de 12,942 lei/oră/post, fără TVA, iar în ceea ce privește al doilea motiv - îndeplinirea de către ... a cerinței prevăzute în documentația de atribuire, fișa de date a achiziției, la cap. IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice, punctul 2 și în caietul de sarcini, la punctul 2, referitoare la Transportul securizat al valorilor pe traseul casierie-spital, trezorerie, bancă în orașul ... și, de asemenea, nu a existat o analiză efectivă (chiar suplimentarea documentației) -autoritatea contractanta punând, în mod nejustificat, semnul echivalenței între licența de transport valori și mijloacele efective de prestare a acestei activități, respectiv mijlocul auto blindat, echipat și destinat exclusiv transportului de valori. Ori dovada capacității tehnice se compune din două elemente legate indisolubil - licența privind efectuarea transportului de valori și mijlocul auto blindat, echipat și destinat exclusiv transportului de valori. Existența doar a unui element, fără a se proba și cel de-al doilea, echivalează de plano cu nerespectarea unui criteriu de calificare. 3
Contestatorul apreciază că argumentele expuse de autoritatea contractantă în răspunsul la notificarea prealabilă nu au nici un fel de legătură cu realitatea și sunt vădit nefondate. În ceea ce privește tariful de 11,86 lei/oră, contestatorul susține că autoritatea contractantă a făcut precizarea că nu are nicio competență în cenzurarea acestuia, justificând această atitudine prin faptul că există în piață firme de pază ce practică acest tarif, iar ANAF a răspuns că nu există un preț minim stabilit pentru firmele de pază. Din acest răspuns s-ar deduce împrejurarea că ori autoritatea contractantă nu a înțeles mecanismul formă acestui prag minimal de 12,942 lei/oră/post, fără TVA, ori dă dovada de rea-credință și favorizarea unei firme ce nu respecta legislația muncii și fiscală, practicând un tarif de dumping, cu riscul acoperirii costurilor serviciilor prin practici neloiale și neconcurențiale. Un tarif inferior celui de 12,942 lei/oră/post, fără TVA, nu permite unei firme de pază să presteze serviciul pentru care a fost angajată, deoarece echivalează cu pierdere. În ceea ce privește cel de-al doilea capăt al notificării prealabile, contestatorul precizează că poziția autorității contractante este, de asemenea, lipsită de orice logică. Faptul că aceasta nu a solicitat nici unui ofertant să depună cărți de identitate și certificate de înmatriculare pentru autovehicule blindate, apte să efectueze transportul de valori, este luat ca un argument irefutabil, deși C.N.S.C. a obligat-o să analizeze și să evalueze ofertele sub toate aspectele, conform filei 12 alin. (1) din decizia nr. ... din 29.06.2017. Așa cum a arătat mai sus, licența pentru a efectua transport de valori fără un autovehicul special, echivalează cu neîndeplinirea unui criteriu de calificare. Împrejurarea că firma declarată câștigătoare a efectuat transporturi de valori pentru autoritatea contractantă, este lipsită de orice fel de relevanță. De asemenea, contestatorul evocă faptul că autoritatea contractantă afirmă că societatea declarată câștigătoare are autovehicule blindate. Afirmația este doar la stadiul de alegațiune, deoarece nu s-a făcut dovada existenței acestor autovehicule și nici parametrii lor tehnici de natură a stabili încadrarea lor în categoria mașinilor blindate destinate transportului de valori. Decizia autorității contractante de a declara drept câștigătoare oferta ... pentru o valoare totală de 293.436 lei, fără TVA, corespondentă unei valori de 11,86 lei/oră/post, este criticabilă, în opinia contestatorului și în considerarea următoarelor: 1) Operatorii economici, în elaborarea ofertei financiare trebuie să țină cont de toate prevederile legale în vigoare, astfel nu pot propune prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe sau care nu pot fi justificate. Astfel, potrivit art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă ar fi trebuit să solicite ... clarificări în ceea ce privește fundamentarea economică a modului de formare a prețului, mai exact modalitatea de determinare a tarifului de 11,86 lei/oră/post, în condițiile în care, respectând întocmai legislația incidentă, tariful orar minimal este de 12,942 lei/oră/post. Declararea drept câștigătoare a unei oferte financiare care nu respectă tarifele minime, apare ca cel puțin inexplicabilă, având în vedere că prin decizia C.N.S.C. nr. ... din data de 02.03.2017, s-a statuat în puterea autorității de lucru judecat faptul că la salariul minim brut garantat 4
în plată de 1.450 lei/lună, cu respectarea tuturor dispozițiilor Codului muncii și ale Codului fiscal, tariful orar minim ce poate fi perceput de către un ofertant pentru un post de pază cu program de 24 h/24 h este de 12,942 lei/oră, fără TVA, preturile ofertate sub acest tarif neavând fundament economic și real, reţinându-se în același timp faptul că tariful orar pentru serviciile ce urmează a fi prestate se impune a fi raportat la drepturile și obligațiile ofertanților, așa cum decurg acestea din Codul muncii. În raport de situația de fapt expusă mai sus, contestatorul consideră că oferta ... s-ar fi impus a fi declarată drept neconformă și inacceptabilă, potrivit art. 137 alin. (2) lit. g) și alin. (3) lit. c) și d) din H.G. nr. 395/2016. 2) Cea de a doua critică pe care contestatorul o formulează cu privire la rezultatul procedurii de atribuire, în sensul declarării drept câștigătoare a ofertei depuse de ..., vizează neîndeplinirea de către aceasta a unui alt criteriu, de natură tehnică, anume faptul că acest ofertant nu deține mijloace de transport adecvate efectuării transporturilor de valori, aceste servicii fiind dintre cele solicitate a fi prestate de către autoritatea contractantă și evocă prevederile art. 24, 26 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, mijloacele auto destinate transportului bunurilor și valorilor sau celui cu caracter special, precum și art. 57 alin. (1) din Normele de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, aprobate prin H.G. nr. 301/2012. Astfel, în raport de dispozițiile legale precizate, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă ar fi trebuit să respingă oferta ... ca neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016. Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. să dispună anularea rezultatului procedurii de atribuire, anularea adresei nr. 5603/10.07.2017 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, anularea deciziei de desemnare drept câștigătoare a ofertei ... și a tuturor actelor subsecvente, precum și obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, cu emiterea unui nou rezultat al acesteia. În punctul său de vedere nr. 15991/24.07.2017, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 30124/24.07.2017, ... solicită respingerea contestației, având în vedere următoarele considerente: Autoritatea contractantă invocă excepția de litispendență, care arată că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea aceleiași instanțe, prin cereri distincte. Astfel, prin decizia nr. .../29.06.2017, C.N.S.C. s-a pronunțat pe aspectele invocate și a dispus refacerea raportului procedurii nr. 4202/22.05.2017, ce face obiectul controlului judiciar în dosarul nr. ... pe rolul curții de Apel ..., cu termen de judecată 17.08.2017 și pentru care, autoritatea contractantă solicită admiterea acestei excepții, pentru a se evite ca două instanțe de același grad să pronunțe două hotărâri diferite contradictorii. Pe fond, autoritatea contractantă precizează că ... susține, fără nici un temei legal, că aceasta a achiesat la argumentele prezentate prin notificarea prealabilă care viza valoarea estimată a contractului de achiziție publică, în sensul că ar fi acceptat un preț minim de 12,942 lei/oră. 5
Cu privire la acest aspect, autoritatea contractantă, prin remedierea postată pe SEAP la data de 03.05.2017 și intitulată Răspuns notificare, ca urmare a notificării formulate de contestator, a reanalizat posibilitatea de a aloca o sumă mai mare pentru serviciile de pază, transport valori și monitorizare, ridicând plafonul maxim de la 273.000 lei la 334.044 lei, fără TVA, precizând că se are în vedere un număr de 24.744 ore în justificarea acestei măsuri, ceea ce reprezintă 13,50 lei/oră, fără TVA, preț maxim. Dar autoritatea contractantă susține că nu și-a însușit un tarif minim de 12,942 lei/oră/post, așa cu susține contestatorul și cum a reținut Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în decizia nr. .../29.06.2017 și împotriva căreia s-a înregistrat plângere la Curtea de Apel .... Astfel, autoritatea contractantă evocă faptul că prin ridicarea plafonului la 334.044 lei fără TVA/24.744 ore, respectiv 13,50 lei/oră, a avut în vedere neîngrădirea accesului la licitație a tuturor participanților, dar în fișa de date a achiziției, secțiunea IV Proceduri pct. 2 Criterii atribuire, a rămas „prețul cel mai mic”, în conformitate art. 187 alin. (3) pct. a) din Legea nr. 98/2016, acesta fiind un plafon maxim, având în vedere că prin notificarea prealabilă s-a susținut că ... nu poate oferi un preț sub 12,942 lei/oră/post. În continuare, ... răspunde punctual la celelalte susțineri ale contestatorului, astfel: Cu privire la critica „acceptarea unui tarif de 11,86 lei/oră din partea ... vine în totală contradicție cu propriile reguli instituite de domniile voastre”, autoritatea contractantă arată că nu a instituit reguli noi și în nici un caz un preț minim de 12,942 lei/oră/post, fără TVA, cum susține contestatorul, iar la „maniera în care ați procedat vine în totală contradicție cu principiul tratamentului egal între operatorii economici, principiu statuat de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016”, aceasta arată că, prin ridicarea plafonului maxim de la 273.000 lei la 334.044 lei fără TVA, precizează că s-a avut în vedere un număr de 24.744 ore în justificarea acestei măsuri, ceea ce reprezintă 13,50 lei/oră fără TVA, precum și principiul tratamentului egal între operatorii economici, pentru a participa la licitație și a principiilor nediscriminării, recunoașterii reciproce, transparenței, proporționalității și asumarea răspunderii. Cu privire la critica că „sunt pe deplin pertinente susținerile noastre conform cu care apare ca de neînțeles atitudinea duplicitară de care ați dat dovadă în cele două momente definitorii ale procedurii, anume momentul stabilirii valorii estimate a contractului și momentul analizei ofertelor financiare”, autoritatea contractantă o apreciază drept falsă, întrucât atitudinea sa a fost de totală imparțialitate pentru toți participanții la procedura de atribuire. Cu privire la critica „comisia de evaluare nu și-a îndeplinit în mod corespunzător, ci superficial și formal atribuțiile ce-i sunt recunoscute de art. 133 și următoarele din Normele aprobate prin H.G. nr. 395/2016, (1) Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. (3) Propunerea financiară trebuie să se încadreze în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de 6
achiziție publică respectiv, precum și să nu se afle în situația prevăzută la art. 210 din Lege”, autoritatea contractantă arată că propunerea tehnică a adjudecatarului corespunde cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, iar aceasta se încadrează în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică, conform criteriului stabilit în caietul de sarcini, a fișei de date a achiziției, secțiunea IV- Proceduri pct. 2 Criterii atribuire și a art. 187 alin. (3) pct. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice - prețul cel mai scăzut. Cu privire la critica „evaluarea ofertelor a fost una superficială, comisia de evaluare neefectuând niciun fel de verificare cu privire la modalitatea de îndeplinire de către ... a cerinței privitoare la transportul securizat al valorilor, motive pentru care s-a dispus în sarcina domniilor voastre: - obligația reluării procedurii, - obligația reevaluării ofertei depuse de ... prin raportare la propriile reguli instituite, - obligația verificării îndeplinirii de către ... a cerinței referitoare la transportul securizat al valorilor prin raportare la documentele prezentate de acest ofertant”, autoritatea contractanta afirmă că în urma reevaluării ofertei depuse de ..., a reverificării documentelor prezentate și solicitând punct de vedere cu privire la prețul oferit, s-a depus un nou raport de evaluare, înregistrat sub nr. 5601/10.07.2017, îndeplinindu-se obligațiile date în sarcina sa. Referitor la tariful de 11,86 lei/oră pentru toate serviciile ce fac obiectul acestei proceduri de atribuire, autoritatea contractantă menționează că nu are nici o competentă în cenzurarea acestuia, mai ales când în piață există firme de pază și protecție care practică un preț sub acest nivel, iar din răspunsul dat de ANAF, reiese că nu există un preț minim stabilit pentru firmele de pază și protecție. Criteriul de adjudecare impus de autoritatea contractantă nu a fost criticat în cadrul procedurii de atribuire de niciun participant și a fost cel prevăzut de art. 187 alin. (3) pct. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, respectiv prețul cel mai scăzut. Susținerile contestatorului că adjudecatarul nu respectă legislația incidentă obligatorie și nu facultativă (H.G. nr. 1/2017, Codul muncii, Codul fiscal), nu este dovedită, autoritatea contractantă precizând că din înscrisurile depuse la dosar, acesta are achitate toate obligațiile la bugetul de stat, iar aceasta nu are competențe în verificarea sub acest aspect. Dacă există astfel de suspiciuni și contestatorul poate dovedi cele susținute, trebuie să se adreseze organelor abilitate să facă o verificare în acest sens și să dispună în consecință. În continuare, ... apreciază că ... susține fără niciun temei: „Se arată că, în ceea ce privește transportul securizat al valorilor, ... ar deține licență pentru efectuarea acestui tip de transporturi, susținere ¡relevantă atât timp cât acest ofertant nu a făcut dovada capacității tehnice, în sensul deținerii mijloacelor tehnice specifice (autovehicule blindate) necesare prestării în condiții de legalitate deplină a acestor servicii”, menționând că nu a solicitat pentru nici un participant să depună cărți de identitate și certificate de înmatriculare pentru autovehicule, dar adjudecatarul deține astfel de mijloace de transport. Societatea declarată câștigătoare este aceeași care a câștigat și anul trecut, când s-a contestat rezultatul pe același considerent, 7
inclusiv în instanță, iar Curtea de Apel ..., în dosarul nr. ... prin Hotărârea nr. ..., a respins plângerea contestatorului ca nefondată, hotărâre rămasă definitivă. Totodată, autoritatea contractantă arată că ofertantul declarat câștigător a prestat astfel de servicii cu autovehicule blindate din noiembrie 2016 până în prezent și deține certificate de înmatriculare pentru astfel de autoturisme. Deținerea în patrimoniu a unui autovehicul blindat nu echivalează cu posibilitatea de a presta serviciul de transport valori și este absolut ¡relevant. În considerarea celor evocate, autoritatea contractantă face referire la prevederile art. 59 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor din 11.04.2012, pe care le citează și arată că pentru prestarea serviciului este obligatoriu ca transportatorul să fie licențiat. În procedura de licențiere și în planul de pază al transportului de valori, autoritățile abilitate cu aprobarea și licențierea operatorului, verifică acest aspect. Concluzionând, ... precizează că documentele depuse de ... au făcut obiectul reanalizării prin prisma celor dispuse de C.N.S.C. în decizia nr. .../29.06.2017 sub toate aspectele, prin reluarea procedurii de atribuire și reevaluarea acestei oferte, prin raportare la propriile reguli instituite prin documentația de atribuire, a prevederilor legale și s-a constatat legalitatea acestora. Astfel, autoritatea contractantă susține că în propriile reguli instituite prin documentația de atribuire, nu a făcut niciodată afirmația că tariful orar minimal nu poate fi inferior valorii de 12,942 lei/oră fără TVA, iar în ... sunt instituții medicale care au încheiat contracte pentru astfel de servicii sub oferta ... ... consideră că oferta depusă de ... îndeplinește criteriile de calificare ce se regăsesc la pct. 10 din caietul de sarcini, statuând împrejurarea că oferta declarată câștigătoare este condiționată de prețul cel mai mic, ce se regăsește și în fișa de date a achiziției, la secțiunea IV art. 2 Criterii de atribuire și celelalte două aspecte - primul aspect îndeplinirea condițiilor de la pct. 7 și cerința de la pct. 5 ce este îndeplinit de adjudecatar, autoturismul de intervenție fiind staționat pe raza obiectivului și va interveni în timp real – și, pe cale de consecință, solicită C.N.S.C. respingerea contestația formulată de ... Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 30577/25.07.2017, ... transmite note scrise, ca răspuns la punctul de vedere formulat de autoritatea contractantă, în care învederează următoarele: Cu referire la excepția litispendenței, contestatorul precizează că excepția este nefondată și aceasta pentru motivul că nu poate fi vorba despre o situație care să atragă după sine reunirea celor două cauze evocate, respectiv cauza înregistrată pe rolul Consiliului sub nr. 2497/2017 având ca obiect contestația formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin intermediul adresei autorității contractante nr. 5603/10.07.2017 și cauza înregistrată pe rolul Curții de Apel ... sub nr. ..., având ca obiect plângerea formulată de autoritatea contractantă împotriva deciziei C.N.S.C. nr. ... din 29.06.2017. 8
Astfel, contestatorul arată că din lecturarea dispozițiilor art. 138 alin. (2) și (4) Cod de procedură civilă, pe deplin aplicabile date fiind prevederile art. 68 din Legea nr. 101/2016, rezultă faptul că s-ar putea proceda la reunirea cauzelor numai în condițiile în care ambele ar fi pendinte pe rolul instanțelor de fond, ceea ce nu este cazul în speța de față, cauza înregistrată pe rolul Curții de Apel ... având ca obiect o plângere, nimic altceva decât o cale de atac, în accepțiunea Legii nr. 101/2016. În ceea ce privește susținerile autorității contractante vizând fondul contestației sale, ... arată că autoritatea contractantă nu ar fi achiesat la argumentele prezentate prin intermediul primei notificări prealabile, anume cea care viza valoarea estimată a contractului. Prin această notificare s-a învederat autorității contractante, în esență, faptul că valoarea estimată inițială a contractului de 273.000 lei, fără TVA, este una ce atrage după sine un tarif orar cu mult inferior unei valori minime ce poate fi ofertată de un agent economic de 12,942 lei/oră pe post cu program de 24/24 h/zi și pe cale de consecință, chiar în condițiile respectării întocmai a legislației incidente, oferta sa ar fi putut fi determina aplicabilitatea prevederilor art. 137 alin. (2) lit. e) sau f) din H.G. nr. 396/2016, apărând astfel un paradox: o ofertă legală și în concordanță cu toate prevederile legale ar fi fost considerată inacceptabilă. Cu privire la adoptarea de către autoritatea contractantă a măsurii de remediere în sensul majorării valorii estimate a contractului de la 273.000 lei la 334.044 lei și nu s-ar fi acceptat un preț minim de 12,942 lei/oră pe post, contestatorul susține că un astfel de preț minim al tarifului orar nu este unul ce se presupune că ar fi trebuit acceptat de către autoritatea contractantă, ci unul obligatoriu și determinat prin prisma îndeplinirii întocmai a obligațiilor ce incumbă angajatorilor, așa cum sunt acestea statuate de legislația incidentă (H.G. nr. 1/2017, Codul muncii, Codul fiscal). Cu privire la atitudinea autorității contractante, care afirmă că ar fi fost una imparțială pentru toți participanții la procedura de achiziție publică, contestatorul nu este de acord cu aceasta, în condițiile în care după reevaluarea ofertei depuse de ... au fost acceptate, în justificarea unui tarif cu mult inferior celui legal determinat, o serie de argumente: „o mare parte a contribuțiilor aferente către stat, rămânând o diferență de plată care este asigurată și plătită din alte venituri ale societății noastre”, „acest contract este de fapt o strategie de marketing prin care noi de dorim promovarea, publicitatea, notorietatea firmei noastre în vederea dezvoltării pe piață a serviciilor noastre”. Cu privire la faptul că nu ar exista niciun temei legal care să instituie un preț minimal de 12,942 lei/oră/post, iar la solicitarea autorității contractante, ANAF ar fi răspuns că nu se instituie un preț tarifar legal, contestatorul consideră că temeiurile legale există și acestea sunt cele în mod constant evocate (H.G. nr. 1/2017, Codul fiscal, Codul muncii), iar prin intermediul adresei nr. 36280/07.07.2017, ANAF a transmis faptul că stabilirea tarifului legal orar pentru paza umană nu intră în competența acestei instituții și nicidecum că nu ar exista un astfel de tarif. Cu privire la faptul că autoritatea contractantă nu ar avea competențe în verificarea respectării de către ofertanți a legislației incidente, contestatorul evocă faptul că prin decizia nr. ... din 29.06.2017, C.N.S.C. a 9
statuat că: „Ofertele depuse reprezintă angajamente asumate de către ofertanți în scopul realizării obiectului contractului, astfel prețul (calculat în baza unor salarii care respectă prevederile legale) nu este un element pur formal al ofertei, ci reprezintă un element esențial al propunerii tehnice și financiare a cărui realitate și sustenabilitate urmează a fi verificată de comisia de evaluare, în baza respectării principiilor asumării răspunderii, tratamentului egal și nediscriminării și confirmate de ofertanți prin documentele înaintate autorității contractante”. Cu privire la afirmația autorității contractante că deținerea în patrimoniu a unui „autovehicul” nu echivalează cu posibilitatea de a presta serviciul de transport valori și că acest lucru ar fi ¡relevant, contestatorul susține că ceea ce s-a contestat, iar C.N.S.C. a subscris, este faptul că aceasta nu a făcut niciun demers în a identifica dacă societatea declarată câștigătoare deține mijloacele tehnice specifice (autovehicule blindate și personal cu drept de a purta armă letală), simpla existență a unei licențe pentru prestarea unei activități nefiind îndeajuns pentru ca aceasta să fie desfășurată în legalitate. Astfel, contestatorul evocă prevederile art. 26 alin. (1) și art. 57 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, mijloacele auto destinate transportului bunurilor și valorilor sau celui cu caracter special, precum și art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, contestatorul solicită și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de acesta cu purtarea litigiului în fața C.N.S.C., potrivit documentelor doveditoare anexate (împuternicire avocațială seria CT nr. ... și dovada achitării onorariului de avocat – factura nr. ... și chitanța aferentă seria CAB nr. ..., în sumă de 2.000 lei). Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură simplificată – într-o singură etapă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Servicii de pază și securitate, transport valori și monitorizare instalații supraveghere”, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), prin publicarea în S.E.A.P. a anunțului simplificat nr. .... Conform anunțului simplificat și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului de servicii este de 344.044 lei, fără TVA. Conform mențiunilor existente în procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor, 4 operatori economici au depus oferte, unul dintre aceștia fiind ..., contestatorul din prezenta cauză. În raportul procedurii nr. 5601/10.07.2017, s-a consemnat că oferta depusă de către ... a fost declarată câștigătoare, după reevaluarea ofertei, cu o propunere financiară de 293.436 lei, fără TVA. Comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire a fost făcută de autoritatea contractantă către ..., prin adresa nr. 5603/10.07.2017. În conformitate cu prevederile Legii nr. 101/2016, ... a transmis autorității contractante notificarea prealabilă fără număr de înregistrare la 10
emitent și nedatată, la care aceasta a răspuns prin adresa transmisă prin fax la data de 14.07.2017, precizând faptul că nu adoptă măsuri de remediere. Prin Încheierea nr. ..., C.N.S.C. a dispus suspendarea soluționării contestației depuse de ..., în contradictoriu cu ..., până la rămânerea definitivă a hotărârii ce va fi pronunțată de Curtea de Apel ..., Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. ..., având ca obiect aceeași procedură de atribuire. Se are în vedere faptul că, pe portalul Curții de Apel ..., în data de 17.08.2017, a fost postată mențiunea referitoare la soluția pronunțată de instanța de judecată în dosarul nr. ... din data de 17.08.2017, având ca obiect plângerea formulată de către ... împotriva Deciziei C.N.S.C. nr. ... din 29.06.2017, C.N.S.C., și anume „Respinge plângerea. (...) Definitivă.” (Hotărâre ... 17.08.2017). În aceste condiții, constatând că Hotărârea nr. ..., pronunțată de Curtea de Apel ..., este definitivă și luând în considerare cererile formulate atât de către contestatorul ... (nr. intrare C.N.S.C,. 34461/18.08.2017), cât și de către autoritatea contractantă ... (nr. intrare C.N.S.C. 6742/18.08.2017) privind repunerea pe rol a cauzei ce constituie obiectul dosarului nr. 2497/2017, Consiliul va proceda întocmai și va repune pe rol cauza, urmând ca, prin prezenta decizie, să fie soluționată contestația (fără număr de înregistrare la contestator), înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 29299/18.07.2017, formulată de către ... În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul va proceda, mai întâi, la soluționarea excepției litispendenței invocată de către ..., motivată de aceasta prin trimiterea la textul art. 138 din NCPC unde se prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea aceleiași instanțe, prin cereri distincte. Astfel, susține autoritatea contractantă, în condițiile în care, prin Decizia nr. .../29.06.2017, C.N.S.C. s-a pronunțat pe aspectele invocate și a dispus refacerea raportului procedurii nr. 4202/22.05.2017, ce face obiectul controlului judiciar în dosarul nr. ... pe rolul curții de Apel ..., cu termen de judecată 17.08.2017, aceasta solicită admiterea acestei excepții, pentru a se evita ca două instanțe de același grad să pronunțe două hotărâri diferite contradictorii. Lăsând la o parte faptul că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege în ceea ce privește existența situației de litispendență (cel puțin sub aspectul aceluiași grad al instanțelor), Consiliul reține că, prin Decizia nr. .../29.06.2017, C.N.S.C. a verificat un rezultat al procedurii în urma evaluării efectuate de către autoritatea contractantă, iar Curtea de Apel ... s-a pronunțat pe plângerea formulată de însăși autoritatea contractantă împotriva Deciziei sus amintite, caz în care aceasta nu poate invoca faptul că este chemată în judecată de aceeași parte, ... fiind el însuși reclamant în cauza ce s-a aflat pe rolul Curții. 11
De asemenea, Consiliul constată caracterul nefondat al susținerilor autorității contractante și motivat de faptul că nu putea fi vorba despre o situație care să fi atras reunirea celor două cauze, respectiv cauza înregistrată pe rolul Consiliului sub nr. 2497/2017 având ca obiect contestația formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire și cauza înregistrată pe rolul Curții de Apel ... sub nr. ..., având ca obiect plângerea formulată de autoritatea contractantă împotriva deciziei C.N.S.C. nr. ... din 29.06.2017, în condițiile în care cauzele nu sunt pendinte, dosarul înregistrat pe rolul Curții de Apel ... având ca obiect plângerea formulată împotriva deciziei C.N.S.C., așadar o cale de atac, în conformitate cu Legea nr. 101/2016. Mai mult, solicitarea autorității contractante nu mai subzistă în condițiile în care, în conformitate cu cele reținute anterior în motivare, se constată că a fost soluționată plângerea formulată de către ... împotriva Deciziei C.N.S.C. nr. ... din 29.06.2017, instanța dispunând respingerea acesteia. În aceste condiții, în baza art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, Consiliul respinge excepția litispendenței, invocată de autoritatea contractantă ..., urmând să procedeze la soluționarea pe fond a cauzei. Preliminar, Consiliul are în vedere faptul că procedura de atribuire în cauză a mai constituit obiectul unor contestații, ultima fiind formulată tot de către ... și soluționată prin Decizia C.N.S.C. nr. ... din 29.06.2017. În aceste condiții, luând act de cele menționate anterior, în soluționare Consiliul va verifica doar la modul în care autoritatea contractantă a pus în executare cele dispuse de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin Decizia nr. ... din 29.06.2017, cu atât mai mult cu cât se constată faptul că, în prezenta cauză, părțile reiau aceleași aspecte tranșate definitiv de către Consiliu, și menținute ca atare de către Curtea de Apel ..., căpătând așadar autoritate de lucru judecat. Procedând la verificarea modului în care autoritatea contractantă ... a pus în executare cele dispuse prin Decizia C.N.S.C. nr. ... din 29.06.2017, Consiliul constată că aceasta a procedat doar pur formal, reținându-se în motivare faptul că la dosarul achiziției publice se regăsește atât „procesul- verbal de evaluare a ofertelor tehnice și a ofertelor financiare” nr. 5600/10.07.2017 cât și raportul procedurii nr. 5601/10.07.2017, documente din conținutul cărora nu reiese nicio reevaluare efectuată cu privire la oferta depusă de către ..., deși autoritatea contractantă era ținută de această obligație, conform deciziei. Astfel, mențiunea inserată de comisia de evaluare atât în procesul- verbal de evaluare a ofertelor tehnice și a ofertelor financiare nr. 5600/10.07.2017, cât și în raportul procedurii nr. 5601/10.07.2017, conform căreia „Menționăm că în urma deciziei CNSC nr. .../29.06.2017 s-a procedat la reevaluarea ofertei ... S-a concluzionat că oferta câștigătoare a fost desemnată corect, ea îndeplinind toate criteriile tehnice și financiare, referitor la preț ... a dat curs notificării ... stabilind un preț evaluat de 344 044 lei/oferta totală”, nu poate constitui o reevaluare a ofertei depusă de către ... în sensul celor dispuse prin Decizia CNSC nr. .../29.06.2017, situație 12
în care Consiliul nu poate verifica demersurile efectuate de autoritatea contractantă, în condițiile în care acestea au fost îndeplinite doar pur formal de către .... În aceste condiții, criticile formulate de către ... cu privire la modul în care autoritatea contractantă a pus în executare Decizia nr. .../29.06.2017 sunt întemeiate, motiv pentru care, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, admite contestația și anulează procesul- verbal nr. 5600/10.07.2017 și raportul procedurii nr. 5601/10.07.2017, în partea ce vizează oferta depusă de către ..., precum și toate actele subsecvente acestuia. Obligă ... ca, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii prezentei decizii, să reia procedura de atribuire și să pună în executare Decizia C.N.S.C. nr. ... din 29.06.2017, conform celor dispuse, respectiv să reevalueze oferta depusă de către ... prin raportare la propriile reguli instituite prin documentația de atribuire, astfel cum a fost remediată prin documentul postat în SEAP la data de 03.05.2017 și intitulat „Răspuns notificare” și prin raportare la tariful de 12,942 lei/oră/post, fără TVA, însușit de autoritatea contractantă prin măsurile de remediere dispuse. Obligă ... să verifice îndeplinirea de către ... a cerinței prevăzută în documentația de atribuire, fișa de date a achiziției, la capitolul IV.4.1) - „Modul de prezentare a propunerii tehnice”, punctul 2 și în caietul de sarcini, la punctul 2, referitoare la „Transportul securizat al valorilor pe traseul casierie spital, trezorerie, bancă în orașul ...”, prin raportare la documentele prezentate de acest ofertant. În ceea ce privește cererea formulată de către ... privind obligarea... la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației, în baza art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac, Consiliul o admite, constatând că acest contestator își justifică demersul legal efectuat, dat fiind modul în care autoritatea contractantă a procedat în reevaluarea dispusă prin Decizia C.N.S.C. nr. ... din 29.06.2017. În aceste condiții, constatând că autoritatea contractantă nu a dat curs celor dispuse de către Consiliu, prin decizia pronunțată anterior, fapt ce l-a determinat pe ... să recurgă la formularea unei noi contestații împotriva noului rezultat al procedurii, Consiliul admite cererea privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației, motiv pentru care obligă ... la plata către ... a sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu soluționarea contestației, evidențiate în factura Seria CAB nr. ... și chitanța Seria CAB nr. ... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția litispendenței, invocată de către autoritatea contractantă .... 13
Admite contestația formulată de către ..., cu sediul în..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ...,.... Anulează procesul-verbal nr. 5600/10.07.2017 și raportul procedurii nr. 5601/10.07.2017, în partea ce vizează oferta depusă de către ..., precum și toate actele subsecvente acestuia. Obligă ... ca, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii prezentei decizii, să reia procedura de atribuire și să pună în executare Decizia C.N.S.C. nr. ... din 29.06.2017, conform celor dispuse, respectiv să reevalueze oferta depusă de către ... prin raportare la propriile reguli instituite prin documentația de atribuire, astfel cum a fost remediată prin documentul postat în SEAP la data de 03.05.2017 și intitulat „Răspuns notificare” și prin raportare la tariful de 12,942 lei/oră/post, fără TVA, însușit de autoritatea contractantă prin măsurile de remediere dispuse. Obligă ... să verifice îndeplinirea de către ... a cerinței prevăzută în documentația de atribuire, fișa de date a achiziției, la capitolul IV.4.1) - „Modul de prezentare a propunerii tehnice”, punctul 2 și în caietul de sarcini, la punctul 2, referitoare la „Transportul securizat al valorilor pe traseul casierie spital, trezorerie, bancă în orașul ...”, prin raportare la documentele prezentate de acest ofertant. Admite cererea ... privind obligarea... la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației. Obligă ... la plata către ... a sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu soluționarea contestației, evidențiate în factura Seria CAB nr. ... și chitanța Seria CAB nr. ... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 15 (cincisprezece) pagini. 14