BO2017_4537
RespingeCPV: 45310000-3
Critici: D3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45310000-3
Critici: D3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 574/SIL/02.08.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 32249/03.08.2017, depusă de SC ... SA, cu sediul social în ..., având CUI ... și număr de înregistrare în registrul comerțului ..., reprezentată de dl. ... - director general, privind procedura simplificată organizată de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „...”, s-a solicitat, în principal, anularea și reluarea procedurii, și, în subsidiar, obligarea autorității contractante la eliminarea prevederilor restrictive și nelegale din cadrul documentației de atribuire și la modificarea acesteia în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Totodată, s-a solicitat suspendarea procedurii până la soluționarea contestației, acest capăt de cerere fiind soluționat prin Încheierea Consiliului nr. ..., în sensul respingerii lui ca rămas fără obiect. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ... SA critică documentația de atribuire elaborată de autoritatea contractantă, în principal, prin prisma prevederilor cap. B. Cerințe organizatorice minimale, art. 1.1 1
– 1.8, pag. 5-14, cap. H- pag. 16-24, din caietul de sarcini, și, în subsidiar, prin prisma unor neconcordanțe privind caracteristicile tehnice minime solicitate pentru produse. În opinia contestatoarea solicitarea prezentării de mostre este o solicitare excesivă, restrictivă și irelevantă în ceea ce privește garanțiile suplimentare pentru autoritatea contractantă referitoare la produsele ce urmează a fi furnizate. De asemenea, consideră necesară corectarea neconcordanțelor ce privesc: - cerința pentru carcasă, în sensul acceptării și a altor materiale reciclabile, cum ar fi aluminiul, policarbonatul, etc.; - cerința privind puterea, în sensul acceptării și a altor puteri, prin prevederea unui interval de puteri sau a unei puteri maxime; - cerințele privind greutatea, în sensul prevederii unei greutăți maxime pentru toate tipurile de aparate de iluminat, dat fiind faptul că acestea se montează pe aceleași tipuri de stâlpi. În subsidiar, solicită să se constate lipsa răspunsului autorității contractante cu privire la o serie de neconcordanțe din documentația de atribuire, și anume: - completarea cerinței pentru carcasa în vederea acceptării și a altor materiale reciclabile: aluminiu, policarbonat; - acceptarea și a altor puteri: aparatele de iluminat să se încadreze într-o plajă de puteri sau într-o putere maximă - aceeași greutate maximă pentru toate aparatele de iluminat, dat fiind faptul că acestea se montează pe aceleași tipuri de stâlpi. Prin punctul de vedere nr. 37727/07.08.2017, înregistrat la Consiliu cu nr. 33143/09.08.2017, autoritatea contractantă a solicitat respingerea ca nefondată a contestației SC ... SA, față de criticile din cuprinsul contestației, arătând că, în derularea procedurii, nu a încălcat prevederile Legii nr. 98/2016, iar solicitarea criticată, din cuprinsul caietului de sarcini, privind obligația ofertanților de a prezenta mostre ale produselor ce urmează a fi montate în cadrul proiectului este de natură a asigura beneficiarul că lucrarea se va executa conform normativelor în vigoare și că produsele vor fi de calitatea cerută prin proiect. Ulterior, prin adresa nr. 38570/23.08.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. 35297/23.08.2017, autoritatea contractantă a informat Consiliul cu privire la faptul că a luat decizia de a anula procedura în cauză. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ... a inițiat o procedură simplificată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „...”, prin publicarea, în SEAP, a 2
anunțului de participare simplificat nr. ..., în cadrul căruia a fost atașată și documentația de atribuire. Valoarea estimată a contractului de servicii ce urmează a fi atribuit este de ... lei, fără TVA. Împotriva documentației de atribuire, SC ... SA a înaintat Consiliului contestația de față (îndeplinind procedura notificării prealabile, stabilită la art. 6 din Legea nr. 101/2016), solicitând Consiliului, în principal, anularea și reluarea procedurii, și, în subsidiar, obligarea autorității contractante la eliminarea prevederilor restrictive și nelegale din cadrul documentației de atribuire și la modificarea acesteia în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Consiliul constată că, în data de 11.08.2017, autoritatea contractantă a postat în SEAP faptul că procedura de achiziție publică a fost anulată, cu urmatoarea motivație menționată în SEAP: „Având în vedere solicitările de clarificări transmise de ofertanți prin care se semnalează necorelări între caietul de sarcini și Studiul de Fezabilitate, precum și depunerea la CNSC a unei contestații având același subiect, Autoritatea Contractantș a luat decizia anulării procedurii, refacerea documentației de atribuire și reluarea procedurii la o dată ulterioară.” Autoritatea contractantă a făcut cunoscută Consiliului decizia sa prin adresa nr. 38570 din 23.08.2017, înregistrată la acesta din urmă cu nr. 35297 din 23.08.2017, în care arată că, în urma solicitărilor de clarificări venite din partea operatorilor economici interesați de participarea la procedură, s-au constatat următoarele: existența neconcordanțelor privind caracteristicile tehnice minime solicitate pentru produse; solicitarea de mostre ca fiind excesivă, irelevantă și abuzivă; abaterea fișelor tehnice de la prevederile studiului de fezabilitate; lipsa rapoartelor de încercări pentru aparatele de iluminat ofertate. Mai mult, arată autoritatea, alături de aceste constatări, depunerea unei contestații la Consiliu și refuzul societății care a elaborat studiul de fezabilitate de a colabora cu autoritatea contractantă în vederea întocmirii răspunsurilor la solicitările de clarificări, au condus către luarea deciziei de anulare a procedurii de atribuire. Dată fiind această situație, Consiliul stabilește că cele cerute de contestatoare rămân fără obiect, capătul de cerere principal al acesteia constând chiar în anularea procedurii. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, 3
Consiliul urmează să respingă ca rămasă fără obiect contestația depusă de SC ... SA. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca rămasă fără obiect contestația depusă de SC ... SA. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 4 (patru) pagini. 4