BO2017_4599
RespingeCPV: 45233120-6
Critici: R2.1.3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45233120-6
Critici: R2.1.3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr........../........./......... Data: ......... Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./........., formulată de SC ......... SA, în calitate de lider al asocierii SC ......... SA – SC .... SRL – SC .... SRL, cu sediul în ........., str. .... nr. 7, ..., .... nr. 2, bl. ..., sc. 4, județul ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin .... în calitate de ...., privind procedura simplificată într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect ”Modernizare drumuri de interes local cu acces din ... în ........., județul .........”, cod CPV 45233120-6, organizată de ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., județul ......... s-a solicitat .......... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SA, în calitate de lider al asocierii SC ......... SA – SC ........... SRL – SC ....... SRL reclamă respingerea ofertei sale ca inacceptabilă, în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, comunicată prin adresa nr. 2547/20.07.........., învederând în motivare următoarele: Ca preambul, contestatorul precizează că a îndeplinit procedura de notificare prealabilă, transmițând în acest sens autorității notificarea nr. 8380/24.07.........., la care aceasta a răspuns în data de 25.07.......... precizând că nu va adopta măsurile de remediere solicitate. Pe fond, contestatorul arată că, oferta asocierii SC ......... SA – SC ......... SRL – SC ....... SRL îndeplinește cerințele documentației de atribuire, în acest sens subliniind că acordul de asociere depus în cadrul 1/10
ofertei nu face nicio referire la verificarea tehnică a proiectului, tocmai pentru motivele enumerate chiar de autoritatea contractantă în fundamentarea adresei de respingere a ofertei, pagina 3/7 pct. 4 lit. a), c) și d). Contestatorul menționează că, din susținerile autorității a înțeles că verificarea tehnică a proiectului este stabilită prin lege, în sarcina investitorilor și nu a executanților/proiectanților. În această situație, orice clauză contractuală contrară legii este nulă de drept. În consecință, în opinia contestatorului, temeiul respingerii ofertei sale nu există. Potrivit celor susținute de autoritate contractantă, asocierea contestatoare ar fi trebuit să prezinte în conținutul ofertei fie un alt asociat, fie un subcontractant care să îndeplinească cerința referitoare la verificarea tehnică. Față de cele arătate de autoritate contestatorul susține că presupusa cerință neîndeplinită de asocierea SC ......... SA – SC ........ SRL – SC .... SRL nu are corespondent în cerințele fișei de date referitoare la experiența similară. Acceptând raționamentul autorității contractante, din punct de vedere al concurenței, respectiv al subiectivismului, art. 13 din HG nr. 925/1995, contestatorul nu înțelege cum ar fi fost îndeplinită cerința în situația existentei unui asociat/subcontractant care să asigure verificarea tehnică, acesta, în fapt, urmând a verifica tot proiectul întocmit de asocierea al cărui membru este (în caz de asociere) sau ar fi fost remunerat/subordonat al asocierii/asociatului care întocmește proiectul. În acest sens contestatorul invocă și susținerile autorității potrivit cărora ”persoanele fizice care verifică proiectul în calitate de salariați sau colaboratori ai ofertantei nu vor fi imparțiali (...)”, efectul acestei afirmații, în opinia contestatorului, fiind că presupusa cerința neîndeplinită de asocierea SC ......... SA – SC ........ SRL – SC ........ SRL nu ar fi putut fi asigurată
nici
prin
Asociere/Subcontractare/Colaborare/Prestare Servicii/Contract de Muncă. Analizând documentele depuse de ofertanți în cadrul procedurii de atribuire, conform documentului Denumirea și datele de identificare ale ofertanților/subcontractanților/terților susținători nr. 2489/14.07.........., contestatorul arată că niciunul dintre ofertanți nu îndeplinește cerința pretinsă de autoritate. Cu toate acestea, autoritatea contractantă a comunicat doar respingerea ofertei asocierii SC ......... SA – SC ........... SRL – SC ...... SRL nu și anularea procedurii de atribuire, pe motiv de inacceptabilitate a ofertelor depuse. În final, contestatorul atrage atenția asupra faptului că prin răspunsul la notificarea prealabilă autoritatea își contrazice propriul raționament comunicat în adresa de respingere a ofertelor. Prin adresa nr. 2654/......... înregistrată la Consiliu sub nr. 31763/01.08.........., ........., în calitate de autoritate contractantă formulează punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SA, în calitate de lider al asocierii SC ......... SA – SC ....... SRL – SC ........ SRL solicitând respingerea acesteia ca netemeinică și nefondată. Astfel, autoritatea contractantă consideră că din documentația de atribuire se înțelege foarte clar care este obiectul achiziției din care rezultă că verificarea tehnică a proiectului face parte din obiectul contractului. 2
Totodată, autoritatea arată că autorul contestației și-a însușit clauzele contractuale obligatorii, nedepunând niciun amendament la contract. Astfel, în draftul de contract se prevede la cap. 10. Obligațiile principale ale contractantului, art. 10.14. Proiectantul de specialitate are următoarele obligații: „(3) prezentarea proiectelor elaborate în fața specialiștilor verificatori de proiecte atestați, precum și soluționarea neconformităților și neconcordanțelor semnalate"; (10) Cheltuielile generate de efectuarea unor lucrări suplimentare față de documentația tehnico - economică aprobată, ca urmare a unor erori de proiectare, sunt suportate de proiectant/proiectantul coordonator de proiect și proiectanții pe specialități, persoane fizice sau juridice, în solidar cu verificatorii proiectului, la sesizarea justificată a investitorului și/sau a beneficiarului în baza unui raport de expertiză tehnică elaborat de un expert tehnic atestat; (11) Specialiștii verificatori de proiecte atestați răspund în mod solidar cu proiectantul în ceea ce privește asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor proiectului". De asemenea, autoritatea subliniază că prevederile art. 22 și a art. 26 din Legea 10/1995 privind calitatea în construcții, precum și a prevederilor art. 6 din HG nr. 925/1995 privind aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnica de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor, menționate ca referință la alegerea obiectului contractului, demonstrează în mod evident că verificarea tehnică a proiectului este o activitate distinctă în cadrul obiectului contractului, neintrând în niciun moment în conflict cu documentele achiziției. Se învederează de către autoritate că, în opoziție cu afirmațiile contestatorului, cerința legală prevăzută la art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, se refera la obligația investitorilor / autorităților contractante de a asigura realizarea tuturor serviciilor și lucrărilor necesare realizării în condiții de legalitate a unei investiții și nu numai asigurarea verificării proiectelor prin specialiști verificatori de proiecte atestați. Așa cum serviciile de proiectare sunt o activitate distinctă, în cadrul obiectului contractului, care trebuie realizată de către specialiști aleși de către investitori / autoritatea contractantă printr-o procedura de achiziție publica, așa și serviciile de verificare tehnică trebuie realizate de către specialiști atestați aleși de către investitori / autorități contractante tot printr-o procedura de achiziție publică. În acest sens se arată că art. 6 din HG nr. 925/1995 prevede că specialiștii verificatori de proiecte să fie stabiliți încă de la începutul elaborării proiectului, ceea ce devine o obligație a autorității contractante de a organiza o singură procedură de achiziție publică atunci când obiectul achiziției presupune realizarea atât a serviciilor de proiectare tehnică cât și a serviciilor de verificare tehnică a proiectului, cu respectarea prevederilor art. 13 din HG nr. 925/1995: „Verificatorul tehnic atestat nu poate ștampila (verifica) proiectele întocmite de el sau la a căror elaborare a participat”. În opinia autorității, obligația organizării unei singure proceduri de achiziție derivă din prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Faptul că autorul contestației recunoaște că în acordul de asociere nu se face nicio referire la cine va executa verificarea tehnică a proiectului, iar ulterior prin răspunsul la clarificări acceptă și menționează că își asumă 3/10
realizarea verificării tehnice a proiectului fără nominalizarea niciunui subcontractant care să realizeze această parte a contractului, determină autoritatea să considere oferta asocierii ca fiind inacceptabilă. Dat fiind că documentația de atribuire nu a fost contestată ea a devenit obligatorie atât pentru autoritatea cât și pentru ofertanți. Autoritatea consideră că în fișa de date s-a menționat clar și evident modul de îndeplinire a cerințelor, cerința 2 și cerința 3 precizând: ”Cerința 2 - În cazul în care ofertantul participă la procedură împreună cu unul sau mai mulți subcontractanți atunci ofertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care operatorul economic intenționează să o/le subcontracteze. În acest caz se vor preciza denumirea subcontractanților și datele de contact ale acestora, partea/părțile din contract care urmează a fi îndeplinite de către aceștia, valoarea la care se ridică partea/părțile respective, precum și acordul subcontractanților cu privire la aceste aspecte. [...]. Operatorul economic va face dovada îndeplinirii cerințelor prin prezentarea, următoarele informații și documente: c.) Acordul de subcontractare (formular nr. 1) încheiat între ofertant și subcontractant se va prezenta odată cu DUAE"; „Cerința 3 - În cazul în care operatorii economici participa în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică și profesională se demonstrează prin, luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În acest caz, aceștia trebuie să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziție publică. Autoritatea contractantă va solicita ca asocierea să fie autentificată la un notar numai în cazul în care oferta comună este declarata câștigătoare. Operatorul economic va face dovada îndeplinirii cerințelor prin prezentarea, următoarele informații si documente: c). Acordul de asociere (formularul nr. 2) încheiat între membrii asocierii se va prezenta odată cu DUAE și va conține cel puțin informații referitoare la partea din lucrare pe care o va executa fiecare, desemnarea liderului asocierii, răspunderea solidara, modalitatea de plată, etc”. În condițiile anterior arătate, autoritatea consideră că a precizat în mod clar cum poate un ofertant să depună oferta pentru obiectul contractului suspus achiziției. Astfel, condiția pentru îndeplinirea cerințelor de calificare pentru întregul obiect al contractului era ca: a. fie oferta să fie depusă de un ofertant format din trei asociați, respectiv un asociat care executa serviciile de proiectare, un asociat executa serviciile de verificare tehnica a proiectului (alta entitate decât primul asociat) și un asociat care executa lucrările, din acordul de asociere urmând să reiasă, în mod concludent, cine și care parte din contract o realizează fiecare; b. fie oferta să fie depusă de un ofertant format din doi asociați si un subcontractant, respectiv un asociat care executa serviciile de proiectare, un asociat care executa lucrările și un subcontractant care executa serviciile de verificare tehnică a proiectului (altă entitate decât primul asociat) din acordul de asociere urmând să reiasă, în mod concludent, cine si care parte din contract o realizează fiecare; c. Fie o oferta era depusă de un ofertant și un subcontractant, respectiv ofertantul care executa serviciile de proiectare și execuție a 4
lucrărilor și un subcontractant care executa serviciile de verificare tehnică a proiectului (alta entitate decât ofertantul) din acordul de asociere urmând să reiasă cine si care parte din contract o realizează fiecare. Prin punctul de vedere formulat se mai arată că afirmația contestatorului precum că ”cerința neîndeplinită de asociere nu are corespondent în cerințele fișei de date referitoare la experiența similară", este nerelevantă în cauză respingerii ofertei, deoarece conform Instrucțiunii ANAP nr. 2/........., în cazul în care obiectul contractului presupune realizarea unui cumul de servicii și lucrări, cum este și în speță, se va lua în considerare experiența similară cea mai relevantă și cu o pondere însemnată în valoarea estimată a achiziției, ceea ce în speță, verificarea tehnică a proiectului are o valoare nesemnificativa în raport cu valoarea estimată a contractului și de aceea nu a fost luată în considerare la îndeplinirea cerinței de experiență similară. Concluzionând, autoritatea arată că oferta contestatorului a fost depusă de o asociere care a ales să depună o ofertă doar pentru serviciile de proiectare, serviciile de asistență tehnică și execuția lucrărilor, fără a preciza în mod concludent cine va executa partea din contract referitoare la serviciile de verificare tehnică a proiectului. Se subliniază că întrucât asociatul SC ............. SRL va executa serviciile de proiectare, acesta nu poate tot el, prin salariații săi, să realizeze și serviciile de verificare tehnică a proiectului, realizat tot de el, așa cum s-a sugerat prin răspunsul la clarificări, deoarece există un evident conflict de interese. Atunci când oferta este depusă de entități diferite, care realizează fiecare partea sa din contract și care nu au nicio legătură de subordonare, decât cea prevăzută de lege, respectiv cea de asociere si/sau subcontractare, atunci, cerința este considerata îndeplinită. Autoritatea menționează că a luat decizia de respinge oferta contestatorului ca urmare a faptului că nu poate atribui contractul unui ofertant care nu declară cine va executa partea din contract referitoare la serviciile de verificare tehnică a proiectului, atât timp cât aceasta activitate a fost menționată în mod clar și distinct în cadrul documentelor achiziției, ofertantul fiind în imposibilitatea de a-și desfășura în mod legal activitățile contractului, în cazul în care acesta ar fi declarat câștigător al procedurii. Prin adresa nr. 9308/09.08.........., înregistrată la Consiliu sub nr. 33287/09.08.......... SC ......... SA a formulat concluzii scrise ca urmare a studierii dosarului achiziției. Contestatorul susține că oferta asocierii SC ......... SA – SC ....... SRL – SC ............. SRL îndeplinește cerințele documentației de atribuire așa cum
autoritatea
contractantă
menționează
în
adresa
nr. 2607/25.07.........., respectiv: „Atunci când oferta este depusă de entități diferite, care realizează fiecare partea sa din contract și care nu au nici o legătură de subordonare, decât cea prevăzută de lege, respectiv cea de asociere si/sau subcontractare, atunci, cerința este îndeplinită”. Astfel ținând cont de raționamentul menționat mai sus, contestatorul consideră că forma în care a depus ofertă, respectiv de asociere, îndeplinește cerințele, proiectantul asumându-și îndeplinirea cerinței privind verificarea tehnică a proiectului cu respectarea legislației în vigoare, respectiv HG nr. 925/1995, art.13 - „Verificatorul tehnic atestat 5/10
nu poate ștampila (verifica) proiectele întocmite de el sau la a căror elaborare a participat", așa cum a menționat și autoritatea contractantă în adresa nr. 2607/25.07........... Se afirmă că, dat fiind că autoritatea contractantă a considerat că oferta câștigătoare îndeplinește cerința privind verificarea proiectului tehnic prin subcontractare de către PFA, atunci și oferta asocierii putea fi considerată admisibilă luând în considerare asumarea verificării tehnice de către Proiectantul asociat. Autoritatea contractantă răspunde la concluziile scrise depuse de contestator, prin adresa nr. 2820/10.08.......... înregistrată la Consiliu sub nr. 33368/10.08........... Astfel, autoritatea atrage atenția asupra neconcordanței informațiilor prezentate de contestator, atât în documentele ofertei, cât și în răspunsul la clarificări nr. 8171/19.07.........., contestația nr. ........./......... și a concluziilor scrise nr. 9308/09.08.........., raportat la cerințele documentației de atribuire. Astfel, se opinează că, având în vedere că din documentele achiziției rezultă fără echivoc, că în cadrul obiectului contractului este necesară prezentarea unei oferte și pentru serviciile de verificare tehnică a proiectului, activitatea distinctă din cadrul contractului și realizabilă doar în condițiile art. 13 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 925/1995, iar contestatorul nu a furnizat detalii concrete în DUAE-urile și acordul de asociere nr. 7356/04.07.........., depuse odată cu oferta, despre cine va executa serviciile de verificare tehnică a proiectului, se impune respingerea ofertei contestatorului ca inacceptabilă. Autoritatea afirmă că autorul contestației, prin răspunsurile prezentate atât în fața autorității contractante cât și în fața Consiliului, ulterior depunerii ofertei încearcă să inducă în eroare prin faptul că inițial, în răspunsul său la clarificări nr. 8171/19.07.......... cât și în contestația nr. ........./......... recunoaște că nu a declarat niciun executant pentru partea din contract referitoare la serviciile de verificare tehnică, dar în concluziile scrise nr. 9308/09.08.......... precizează ca îndeplinește cerința de calificare în ceea ce privește verificarea tehnică a proiectului, deoarece și-a asumat realizarea acestei părți din contract de către asociatul SC .............. SRL. Raportat la cele anterior arătate, autoritatea subliniază că nicăieri în documentele de calificare și oferta depusă de contestator în cadrul procedurii nu rezultă cine va executa partea din contract referitoare la serviciile de verificare tehnică a proiectului. Astfel, se afirmă că autorul contestației nu îndeplinește cerința de calificare referitoare la capacitatea tehnico profesională și în consecință acesta nu poate să ducă la îndeplinire obiectul contractului în condiții de legalitate. Se susține că, dacă ar fi luată în considerare afirmația contestatorului, menționată ulterior depunerii ofertelor, precum că acesta își asumă realizarea unei părți din contract, fără a preciza în mod concret în documentele DUAE, acordul de asociere și ofertă cine va executa serviciile de verificare tehnică a proiectului, autoritatea contractantă ar încălca principiul legalității și al tratamentului egal, întrucât ar putea fi declarat câștigător un ofertant care nu îndeplinește o cerință de calificare în dauna unui ofertant care îndeplinește cerința de calificare. 6
Autoritatea respinge exemplul oferit de contestator în concluziile scrise nr. 9308/09.08.......... prin care menționează că acesta îndeplinește cerința de calificare, respectiv: „atâta timp cât autoritatea contractantă a considerat ca oferta câștigătoare îndeplinește cerința privind verificarea proiectului tehnic prin subcontractare de către PFA ..., atunci și oferta Asocierii putea fi considerata admisibilă luând în considerare asumarea verificării tehnice de către proiectantul asociat" considerând că afirmațiile acestuia neîntemeiate și nefondate, deoarece, contestatorul nu se află în situația în care a declarat vreun asociat si/sau subcontractant prin care să realizeze partea din contract referitoare la serviciile de verificare tehnică a proiectului. Conform cerințelor din documentația de atribuire, simpla asumare de către contestator a îndeplinirii cerinței de calificare referitoare la declararea de asociați si/sau subcontractanți pentru părțile din contract pe care le realizează cu ajutorul acestora nu poate înlocui un DUAE și un acord de subcontractare, așa cum ofertantul declarat câștigător a făcut-o. În susținerea deciziei de respingere a ofertei asocierii contestatoare autoritatea arată că, în analiza respingerii ofertei a luat în considerare și situația ipotetică în care, prin simpla asumare a contestatorului s-ar deduce că același asociat SC ............. SRL ar putea realiza prin salariații săi atât etapa de elaborare a proiectului tehnic cât și etapa de verificare a proiectului tehnic. Prin urmare, în lipsa informațiilor și documentelor referitoare la posibilitatea realizării părții din contract de verificare tehnică a proiectului prin intermediul altor asociați și/sau subcontractanți, ofertantul recunoaște că verificarea proiectului a cărui execuție se urmărește prin atribuirea contractului ce formează obiectul procedurii, s-ar putea realiza de proprii salariați ai asociatului SC ........... SRL, care vor verifica munca colegilor lor, respectiv cei care vor elabora proiectul tehnic. Autoritatea, ținând cont de prevederile art. 58 din Legea 98/2016 a constatat că situația existentă este asimilată cu conflictul de interese. Astfel s-au avut în vedere incompatibilități speciale, în procesul de realizare a serviciilor, respectiv prevederile art. 13 din H.G. nr. 925/1995, care interzic ca verificatorul tehnic atestat să ștampileze/să verifice proiectele întocmite de el sau la a căror elaborare a participat. Autoritatea învederează că este obligatoriu ca, în măsura în care verificatorul nu poate presta obiectiv serviciul, având a verifica tocmai proiectul întocmit de angajatorul său prin intermediul altor specialiști, acesta să fie eliminat din procedură, fiind evident că niciodată verificatorii de proiect atestați, în calitate de salariați ai ofertantei, nu vor fi imparțiali în verificarea proiectelor provenind de la propria societate, împrejurare de natură să genereze un conflict de interese. Autoritatea mai adaugă că legislația nu sancționează doar favorizarea unei anumite persoane să își exercite defectuos îndatoririle de serviciu, cum ar fi, în cazul de față, vizarea unui proiect neconform, ci și participarea la activitatea de verificare, în situația în care ar exista pericolul potențial ca verificatorul să fie subiectiv, interesat sau chiar intimidat de anulatorul său. Rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut ca proiectantul să fie diferit de verificator este enunțată de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, după cum urmează: art. 3: "Prin prezenta lege se instituie sistemul calității în construcții, care să conducă la realizarea și exploatarea 7/10
unor construcții de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător”, De asemenea, prevederile art. 26 din aceeași lege stabilesc că ”Specialiștii verificatori de proiecte atestați răspund în mod solidar cu proiectantul în ceea ce privește asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor proiectului", or, în situația în care prestator al serviciilor de verificare, dar și al celor de proiectare este asociatul SC ........ SRL nu se poate vorbi de solidaritate, aceasta operând doar în raport cu proprii salariați. În susținere se invocă decizia CNSC nr. 235/C6/102/22.02.2016. Pentru toate cele anterior arătate autoritatea solicită respingerea contestației. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat atribuirea prin procedură simplificată într-o singură etapă, online a contractului de lucrări având ca obiect ”Modernizare drumuri de interes local cu acces din DJ244N în ........., județul .........”, cod CPV 45233120-6. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ........./26.05.........., criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În procesul verbal nr. 2490/14.07.......... încheiat cu ocazia analizării și verificării garanției de participare precum și a verificării conținutului DUAE, comisia de evaluare a reținut depunerea a trei oferte. În procesul verbal nr. 2543/20.07.......... comisia de evaluare a consemnat respingerea ca inacceptabile a ofertelor depuse de asocierea SC ......... SA – SC ............ SRL – SC ............ SRL și respectiv de asocierea SC ........ SRL – SC ............ SRL. În raportul de atribuire nr. 2649/........., comisia de evaluare a consemnat desemnarea ca fiind câștigătoarea procedurii de atribuire a ofertei depusă de asocierea SC ......... SRL - SC .......... SRL, cu o propunere financiară în valoare de 6.259.850,90 lei fără TVA. Apreciind nelegală decizia autorității de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă SC ......... SA, în calitate de lider al asocierii SC ......... SA – SC ............ SRL – SC ......... SRL a depus contestația ce formează obiectul dosarului nr. ........./.......... Analizând susținerile părților, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale în materie, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația SC ......... SA, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Preliminar Consiliul reține că, deși SC ......... SA precizează că formulează prezenta contestație în calitate de lider al asocierii SC ......... SA – SC ...... SRL – SC ........... SRL, potrivit documentelor aflate la dosarul cauzei, asocierea care a depus ofertă în prezenta procedură este formată din SC ......... SA– SC .......... SRL. În continuare Consiliul reține că, potrivit anunțului de participare simplificat nr. ........./26.05.......... publicat în SEAP, punctul II.1.5), obiectul prezentului contract de achiziție publică este: „Obiectul contractului il constituie ........., respectiv realizarea: • Serviciilor de proiectare – fazele: proiect tehnic si proiect pentru 8
autorizarea constructiei; detalii de executie; verificarea tehnica a proiectului; elaborarea doc. necesare obtinerii acordurilor, avizelor si autorizatiilor, asistenta tehnica din partea proiectantului pe parcursul executiei lucrarilor, si • Executiei lucrarilor de: terasamente, suprastructura, drumuri laterale, santuri si rigole, podete si siguranta circulatiei”. Întrucât, în oferta depusă, asocierea SC ......... SA– SC .......... SRL nu a făcut nicio referire la partea de verificare tehnică a proiectului, autoritatea contractantă a solicitat clarificări sub acest aspect, clarificări la care asocierea a răspuns prin adresa nr. 8171/19.07.........., precizând că îndeplinește cerința de calificare în ceea ce privește verificarea tehnică a proiectului, deoarece și-a asumat realizarea acestei părți din contract de către asociatul SC .......... SRL. Potrivit acordului de asociere nr.7356/04.07.........., asociatul SC .......... SRL va executa serviciile de proiectare și serviciile de asistență tehnică pe toată perioada de execuție a lucrărilor, partea de verificare tehnică a proiectului nefiind cuprinsă în ofertă. Relevante în cauză sunt dispoziţiile pct.2.5.2. al secţiunii I din Anexa nr.1 la Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, art.1 din Regulamentul de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor din 20.11.1995, aprobat prin H.G. nr.925/1995, precum şi art.4 din Regulament. În ultimul articol menţionat se precizează că activitatea verificatorilor de proiecte şi/sau a experţilor tehnice poate fi efectuată numai de către specialişti atestaţi, care îşi desfăşoară activitatea în una dintre următoarele forme: angajat al unei persoane juridice care are în obiectul de activitate verificarea sau expertizarea tehnică de calitate a proiectelor şi a construcţiilor; autorizat , ca persoană fizică; angajat al investitorului (ceea ce nu este cazul autorităţii contractante). Aşadar, în cazul verificatorilor de proiecte, care trebuie să fie obligatoriu terţi faţă de cel ce realizează proiectul, ofertantul era cel care avea dreptul să subcontracteze activitatea aferentă, caz în care avea obligaţia de a indica, ca subcontractant, persoana fizică sau juridică ce urma să desfăşoare această activitate. În consecință, contrar afirmațiilor contestatorului, Consiliul apreciază ca fiind neconcludent răspunsul nr. 8171/19.07.......... la solicitările de clarificări ale autorității contractante, întrucât, potrivit dispozițiilor art.13 din HG nr. 925/1995, „Verificatorul tehnic atestat nu poate ștampila (verifica) proiectele întocmite de el sau la a căror elaborare a participat". În condițiile în care asociatul SC .............. SRL va executa serviciile de proiectare, acesta nu poate tot el să realizeze și serviciile de verificare tehnică, deoarece prin aceasta s-ar încălca dispozițiile legale imperative mai sus reținute. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de SC ......... SA, în calitate de lider al asocierii SC ......... SA – SC ........ SRL. Pentru aceste motive, 9/10
în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, va respinge ca nefondată contestația formulată de către SC ......... SA, în calitate de lider al asocierii SC ......... SA – ........... SRL, în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... .......... ......... .......... 10