AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_4788

BO2017_4788

Respinge
2017Fonduri: EuropeneProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 71322000-1
Critici: DA

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 29.764 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ... Prin contestația nr. 3228/21.08.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 34686/21.08.2017, formulată de către SC ...SRL, cu sediul în ..., reprezentată legal de dl. ..., împotriva documentației de atribuire, emisă în cadrul procedurii de atribuire prin „procedură simplificată într-o singură etapă”, a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de proiectare faza proiect tehnic și asistență tehnică din partea proiectantului aferente obiectivului de investiții „înființare sistem de alimentare cu apă și apă uzată în comuna ..., județul ...”, cod CPV 71322000-1, inițiată de COMUNA ... în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna ..., str. ..., județul ..., s-a solicitat prelungirea termenului de depunere a ofertei cu minim 5 zile lucrătoare, iar dacă prelungirea termenuiui de depunere nu poate fi făcută, ca urmare a depunerii ofertelor, anularea procedurii. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei. Prin Încheierea nr. ... din ...., Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei, pe care l-a respins. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia nr. 3228/21.08.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 34686/21.08.2017, SC ...SRL în calitate de operator economic interesat de participarea la procedura de atribuire în cauză, critică faptul că la clarificarea din data de 10.08.2017, ora 15.39 prin care a solicitat prelungirea termenului de depunere al ofertelor cu minim 5 zile lucrătoare, autoritatea contractantă a răspuns refuzând solicitarea, motiv pentru care solicită Consiliului adoptarea măsurilor de remediere necesare. Față de cele de mai sus, contestatoarea precizează că decalarea datei de depunere a ofertei cu minim 5 zile este necesară, deoarece din 1

§ 2

documentele postate inițial, lipsea certificatul de urbanism și avizul APM. În cazul in care acest lucru nu este posibil având în vedere că a avut loc depunerea ofertelor, solicită anularea procedurii. În fapt, menționează contestatorul, autoritatea contractantă a inițiat procedura de atribuire a contractului de servicii prin transmiterea, în S.E.A.P., a anunțului de participare simplificat nr. 410305/28.07.2017. Interesată fiind de participarea la procedura de atribuire, în urma consultării documentelor atașate anunțului de participare, contestatoarea a formulat solicitarea de clarificări din data de 10.08.2017. Autoritatea contractantă a răspuns la aceste clarificări în data de 11.08.2016, completând cu documentele solicitate, însă nu a prelungit durata depunerii ofertelor cu 5 zile lucrătoare. Dat fiind faptul că certificatul de urbanism precum și avizul APM sunt documente pe baza cărora se întocmește oferta financiară (certificatul de urbanism pentru ofertarea documentațiilor de avize, iar avizul de mediu pentru a se cunoaște procedura de mediu la care este supusă investiția), iar acestea au fost postate târziu, ofertanții având doar 2 zile lucratoare înainte de depunerea ofertelor pentru a fi luate în calcul (data depunerii raspunsului 11.08.2017 ora 17 ), lăsând posibilitatea ofertanților de a analiza documentele solicitate doar 16-17.08.2017, având în vedere zilele libere de 14 și 15, data depunerii fiind 18.08.2017. În concluzie, contestatorul opinează că deși, în lipsa acestor documente nu se poate elabora oferta financiară, autoritatea contractantă nu le-a cuprins în documentația de atribuire inițială. Ca urmare a solicitărilor cuprinse în adresa Consiliului nr. 34957/2969-C4/22.08.2017, COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă, a transmis o serie de documente necesare soluţionării contestaţiei formulată de către SC ...SRL, precum şi punctul său de vedere nr. 3549/25.08.2017, înregistrat la Consiliu cu nr. 36783/29.08.2017, în care solicită respingerea contestației, pe cale de excepție, ca fiind nulă sau tardiv introdusă, iar pe fond, ca fiind nefondată, având în vedere următoarele motive: 1. Privitor la excepția invocată, autoritatea consideră că nu au fost îndeplinite, de către contestatoare, exigențele impuse de art. 10 lit. f) din Legea nr.101/2016. În primul rând, SC ...SRL a formulat o contestație care în fapt și în drept e definită notificare prealabilă, astfel că solicită Consiliului să ia act de faptul că, în înscrisul ce face obiectul analizei, la secțiunea motivare în drept se prezintă o motivare cadru general, respectiv Legea nr. 101/2016, și nu o motivare particularizată pe articolele din Legea nr. 101/2016 aferente etapei contestației. Mai mult de atât, motivarea înscrisului în drept este pentru "notificarea prealabilă" și nu pentru contestație. În plus, solicită Consiliului să ia act de faptul că nu sunt prezentate motive concrete privind abateri procedurale ale autorității contractante. Anularea contestației este o sancțiune aplicabilă de către Consiliu, în temeiul prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, după parcurgerea etapei procedurale prevăzute și care, în opinia autorității, este susținută succint cu argumentele mai sus precizate, care trebuiau avute în vedere raportat la prezenta speță. 2

§ 3

Autoritatea contractantă consideră demersul contestatoarei de a depune contestația ca fiind unul tardiv. În esență, contestatoarea a formulat, în data de 10.08.2017, respectiv după 12 zile de la publicarea în SEAP a anunțului simplificat nr. 410305/28.07.2017, și a documentatiei aferente procedurii de atribuire, o solicitare de clarificare prin care solicita completarea documentației de atribuire cu documentele: aviz de mediu ANPM și certificat de urbanism, fapt la care s-a conformat cu promptitudine, prin publicarea, în S.E.A.P., în data de 11.08.2017, a documentelor solicitate, fapt ce a lăsat termen suficient de 7 zile până la depunerea ofertelor. În opinia autorității contractante, contestatoarea a căutat un pretext pentru a prelungi perioada de depunere a ofertelor, perioadă pe care aceasta a considerat-o suficientă și chiar destul de largă pentru formularea ofertelor de servicii de proiectare de 20 de zile. Prin publicarea certificatului de urbanism și a avizului de mediu, nu s-a modificat sub nicio formă continuțul documentației de atribuire ci doar s-a completat, cu scopul ușurării fundamentării ofertelor. De altfel, orice operator economic de profil proiectare, în baza documentației de atribuire și a caietului de sarcini (parte scrisă și desenată) putea constata care sunt avizele, acordurile și autorizațiile necesare investiției. Publicarea celor două înscrisuri cu 7 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor a clarificat, fără dubiu, aspectele cerute de contestatoare și nu poate fi temei pentru solicitarea de prelungire, nefiind aduse modificări, nici chiar minore. Contestatoarea susține că anularea procedurii de atribuire este o consecință a lipsei unei documentații complete la data publicării în SEAP a anunțului simplificat pentru procedura în cauză. Ori, dacă izvorul motivației necesității de prelungire este determinat de lipsa certificatului de urbanism și a avizului de mediu din documentația de atribuire la data publicării, atunci nu se justifică de ce contestatoarea a așteptat 13 zile pentru a solicita completarea documentației, iar termenul de 7 zile, rămas pentru formularea ofertei, nu i-a fost sufficient, cu toate că contestatoarea putea deduce din caietul de sarcini postat care sunt avizele, acordurile și autorizațiile ce trebuie obtinute, în raport cu natura investiției și detalierea de amplasament al acesteia (elemente ale caietului de sarcini). Prin urmare, cererea de prelungire a perioadei de formulare și depunere a ofertelor este fundamentată în baza completării aduse la documentația de atribuire prin publicarea certificatului de urbanism și a avizului de mediu. Pe cale de consecință, solicită Consiliului să ia act de faptul că nefiind modificată documentația de atribuire prin răspunsul oferit, iar izvorul contestației este documentația de atribuire, se impune adoptarea deciziei de respingere a contestației ca fiind tardiv introdusă, motivat și de prevederile art. 6 alin. (1) lit. b). 2. Privitor la lipsa fundamentării și temeiniciei contestației, reiterează că procedura de atribuire a fost inițiată la data de 28.07.2017, prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. 410305, având termen limită de depunere a ofertelor data de 18.08.2017, ora 15.00. La data de 10.08.2017, contestatoarea a solicitat autorității contractante să publice în SEAP certificatele de urbanism și avizul APM, aferente investiției, și să 3

§ 4

prelungească data-limita de depunere a ofertelor cu minim 5 zile, motivat de imposibilitatea contestatoarei de a elabora oferta în perioada rămasă. La data de 11.08.2017, autoritatea contractantă a pus la dispoziția operatorilor economici interesați de participarea la procedură, certificatul de urbanism și decizia etapei de evaluare inițiala a impactului asupra mediului emisă de APM, considerând că nu se justifică prelungirea datei- limita de depunere a ofertelor. Nemulțumită de răspunsul autorității contractante, contestatoarea formulează notificarea prealabilă din 16.08.2017, prin care își exprimă intenția de a contesta procedura de atribuire în cazul în care autoritatea contractantă nu ia măsura decalării datei-limita de depunere a ofertelor cu minim 5 zile. Autoritatea contractantă a formulat în data de 17.08.2017, răspunsul său privind refuzul motivat de a prelungi perioada de depunere a ofertelor, lăsând termenul de depunere a ofertelor pentru data de 18.08.2017. Motivele care au stat la baza acestei decizii au fost: - Autoritatea Contractantă a pus la dispoziția ofertanților interesați cele două documente la data de 11.08.2017, în termenele prevăzute de art. 160 alin. (2) (3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea unui operator economic) și art. 161 din Legea 98/2016 (cu cel puțin 6 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor). Legea nr. 98/2016, prevede clar cazurile în care autoritatea contractantă are obligația de a prelungi perioada stabilită pentru depunerea ofertelor, repectiv: "Art. 153. (1) Autoritatea contractantă prelungeşte perioada stabilită în anunţul de participare sau în documentele achiziţiei pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, în următoarele cazuri: a) în cazul în care, din orice motiv, informaţiile suplimentare sau răspunsul autorităţii contractante la solicitarea de clarificări nu sunt transmise în termenele prevăzute la art. 161, deşi clarificările sau informaţiile suplimentare au fost solicitate de operatorul economic în timp util, ţinând seama de termenul de răspuns al autorităţii contractante prevăzut la art. 160 alin. (2); b) în cazul în care se modifică semnificativ documentele achiziţiei". Autoritatea contractantă a apreciat că nu se încadrează în niciuna din prevederile art. 153 alin. (1) din Legea 98/2016, răspunsul fiind trimis în termen și documentele achiziției nu au suferit modificări semnificative, deoarece nu a modificat documentele achiziției ci doar le-a clarificat. Documentația achizitiei era suficientă pentru deducerea chiar și a necesarului de avize, acorduri și autorizații. În plus, autoritatea contractantă susține că a răspuns cu promptitudine oricărei solicitări, iar pentru formularea finală a ofertelor de la răspunsul din 11.08.2017 și până la data de 18.08.2017, a fost termen suficient de 7 zile calendaristice, în contextul în nu s-au adus modificări semnificative. Față de acest aspect, menționează că în cadrul procedurii de atribuire nu s-au mai solicitat, de către alți operatori economici, aceste înscrisuri și nici alte solicitări de prelungire a duratei de formulare și depunere a ofertelor, iar în cadrul procedurii au depus oferte 2 operatori, 4

§ 5

fapt ce dovedește că timpul alocat elaborării ofertelor s-a dovedit a fi suficient, contestatorul fiind unul dintre ofertanții care nu au depus oferta. Având în vedere cele menționate mai sus, autoritatea contractantă formulează următoarele: - solicită Consiliului sa ia act de faptul ca această contestație nu îndeplinește condițiile de formă impuse de art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/201; - solicitarea de prelungire a perioadei de depunere a ofertelor este introdusă pe motivul unor lipsuri ale documentației de atribuire, însă solicitarea este formulată după 13 zile de la publicarea anunțului simplificat și a documentației de atribuire; - completările nu au relevanță deosebită pentru ofertare, însă au o legatură de cauzalitate cu documentația de atribuire postată inițial, prin urmare, izvorul acestei solicitări de prelungire este determinat de conținutul inițial al documentației de atribuire, așadar, rezultă că este tardivă contestarea documentației de atribuire și, implicit, tardivă impunerea adoptării măsurii de prelungire. Mai mult, autoritatea contractantă consideră contestația nefondată, deoarece prin solicitarea din 10.08.2017, privind prelungirea termenului de depunere a ofertelor ca urmare, a publicării unor documente suplimentare, cele două documente suplimentare nu modificau documentația de atribuire. Este vorba despre dimensionarea prețului pentru

§ 6

elaborarea

§ 7

documentațiilor

§ 8

pentru

§ 9

obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor în funcție de avizele solicitate prin certificate de urbanism. Autoritatea contractantă a consultat mai multe societăți de proiectare în legătura cu estimarea duratei de timp necesare pentru această etapă, răspunsul acestora referindu-se la termene cuprinse între 2 ore și 1 zi lucrătoare. Dovada în susținerea celor menționate anterior stă și faptul că, în cadrul procedurii, au depus oferte 2 operatori economici, care au avut aceeași perioadă de studiere a documentației și de elaborare a ofertelor. Față de afirmația contestatoarei referitoare la faptul că ofertanții au avut "doar 2 zile lucrătoare înainte de depunere a ofertelor (...), având în vedere zilele libere de 14 si 15, data depunerii fiind 18.08.2017", autoritatea contractantă învederează că ziua de 14.08.2017, a fost declarată zi liberă doar pentru salariații din sectorul public (conform H.G. 512/20.07.2017), precum și că ziua de 18.08.2017 a fost zi lucratoare, termenul limită de depunere a ofertelor fiind în aceeași zi, ora 15:00. Legislația achizițiilor publice face referire la perioada de elaborare a ofertelor în zile calendaristice, nu în zile lucrătoare (conform art. 113 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 98/2016). Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire, prin cerere de ofertă/procedura simplificată – într- o singură etapă, în vederea încheierii unui contract de achiziție publică, având următorul obiect: ,,Servicii de proiectare faza proiect tehnic și asistență tehnică din partea proiectantului aferente obiectivului de 5

§ 10

investiții „înființare sistem de alimentare cu apă și apă uzată în comuna ..., județul ...’’. În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat, în S.E.A.P., invitația de participare nr. 410305/28.07.2017. De asemenea, la pct. II.2.1) Cantitatea sau domeniul contractului, s-au precizate următoarele: ,,(…) Valoarea estimată fără T.V.A.: 252,219 lei’’; conform pct. IV.2.1) criteriul de atribuire ales fiind: ,,cel mai bun raport calitate - preț’’; factorii de evaluare și punctajul aferent acestora fiind: prețul – 30 puncte; experiența experților cheie – 30 puncte; propunerea tehnică – 40 puncte. Conform dispozițiilor art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, ,,orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire’’; la alin. (2) din cadrul aceluiași act normativ precizându-se că ,,autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde în mod clar şi complet, cât mai repede posibil, la orice solicitare de clarificări sau informaţii suplimentare, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea unui operator economic’’. Din verificarea dosarului cauzei, rezultă că, în data de 10.08.2017, contestatorul a solicitat autorității contractante următoarele clarificări, pag. 105: ,,vă rugăm să atașați certificatul de urbanism și avizul de mediu pentru a întocmi corect oferta financiară cu privire la documentația pentru obținerea avizelor. Având în vedere că aceste documente nu au fost încărcate inițial vă rugăm să decalați termenul de depunere cu 5 zile lucrătoare conform Legii nr. 98/2016’’. Ulterior, în data de 11.08.2017, autoritatea contractantă a răspuns solicitării de clarificări mai sus, pag. 105, menționate astfel: ,,am atașat certificatul de urbanism și decizia etapei de evaluare inițială emisă de ... .... Având în vedere faptul că răspunsul la clarificări nu modifică documentația de atribuire și este transmis în termen, considerăm că nu îndeplinesc condițiile impuse de lege pentru a prelungi perioada inițială de depunere a ofertelor’’. Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ,,Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile 6

§ 11

publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii’’. În temeiul normei juridice anterior invocată, SC ...SRL a notificat, în data de 16.08.2017, autoritatea contractantă, solicitînd ,,prelungirea termenului de depunere al ofertei cu minim 5 zile lucrătoare și suspendarea de urgență a procedurii’’. Prin adresa nr. 3445/17.08.2017, autoritatea contractantă răspunzând că ,,nu se impune adoptarea unor măsuri de remediere a pretinsei încălcări a legislației achizițiilor publice’’. După luarea la cunoștință a răspunsului de mai sus, SC ...SRL a formulat contestația dedusă soluționării ,,împotriva faptului că la clarificarea din data de 10.08.2017 ora 15.39 autoritatea contractantă nu a dat curs deși, în conformitate cu Legea nr. 98/2016 aceasta avea obligația de a prelungi termenul de depunere a ofertelor cu minim 5 zile lucrătoare’’; în cadrul contestației în cauză a solicitat și suspendarea procedurii de atribuire. Conform dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ,,în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, la cererea persoanei interesate, Consiliul poate să dispună prin încheiere, în termen de 3 zile de la primirea cererii, măsura suspendării procedurii de atribuire sau aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la soluţionarea contestaţiei’’. În temeiul normei juridice invocate anterior, prin Încheierea nr. 444/C4/2969/24.08.2017, Consiliul a respins ,,ca nefondată cererea de suspendare a procedurii formulată în contestația depusă de SC ...SRL’’, întrucât, pe de-o parte ,,solicitarea de suspendare adresată de petentă nu cuprinde nicio justificare temeinică a sa și nici indicarea vreunei pagube iminente’’, iar, pe altă parte, ,,solicitarea de suspendare a procedurii a fost formulată după data limită de depunere a ofertelor’’. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din legea nr. 101/2016, ,,Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei’’. Față de cele de mai sus, Consiliul urmează a respinge excepțiile invocate de către autoritatea contractantă (,,respingerea contestației ca fiind nulă sau tardiv introdusă’’), deoarece: - potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 101/2016 ,,Contestaţia se formulează în scris şi trebuie să conţină următoarele elemente: a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa, codul de identificare fiscală al contestatorului persoană fizică ori, după caz, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, numărul de înmatriculare în registrul comerţului, persoanele care le reprezintă şi în ce calitate. Se indică şi adresa de poştă electronică, numărul de telefon şi numărul de fax, după caz, la care poate fi comunicat orice act procedural. Contestatorul care locuieşte în străinătate indică, pentru celeritate, şi domiciliul ales sau reşedinţa din România unde urmează să i se transmită comunicările privind soluţionarea contestaţiei; b) denumirea şi sediul autorităţii contractante; c) denumirea obiectului contractului, procedura de atribuire aplicată, după caz, numărul şi 7

§ 12

data anunţului de participare din SEAP; d) precizarea actului atacat al autorităţii contractante; e) obiectul contestaţiei; f) motivarea în fapt şi în drept a contestaţiei; g) mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, în măsura în care este posibil; h) semnătura contestatorului persoană fizică sau a reprezentantului persoanei juridice; - la art. 11 alin. (1) din cadrul aceluiași act normativ precizându-se că ,,În situaţia în care Consiliul apreciază că în contestaţie nu sunt cuprinse toate informaţiile prevăzute la art. 10, acesta cere contestatorului ca, în termen de 3 zile de la înştiinţare, să completeze contestaţia. În cazul în care contestatorul nu se conformează obligaţiei impuse de Consiliu, contestaţia este anulată’’; - or, în situația în care documentul supus analizei conține toate elementele legale, fie și sub forma unei ,,prezentări superficiale’’, Consiliul apreciază că excepția în cauză nu se justifică, ,,superificialitatea tratării înscrisurilor’’, fiind un aspect suspus exclusiv analizei de fond; - în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 ,,Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz’’; - or, în condițiile în care contestația este îndreptată, în mod evident, împotriva adresei nr. 3445/17.08.2017 (răspunsului autorității contractante la notificarea prealabilă), depunerea contestației în data de 21.08.2017 este în interiorul termenului aferent, fapt ce conduce și la respingerea celei de-a doua excepții, respectiv cea a tardivității. Referitor la fondul cauzei, Consiliul reține că potrivit art. 102 din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/ acordului-cadru

§ 13

din Legea

§ 14

nr.

§ 15

98/2016

§ 16

privind

§ 17

achiziţiile publice ,,autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili perioada de depunere a ofertelor în funcţie de complexitatea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru şi de cerinţele specifice, astfel încât operatorii economici interesaţi să beneficieze de un interval de timp adecvat şi 8

§ 18

suficient pentru elaborarea ofertelor şi pentru pregătirea documentelor de calificare şi selecţie, dacă sunt solicitate prin documentele achiziţiei’’. De asemenea, Consiliul apreciază ca relevante fiind în cauză și prevederile art. 153 din Legea nr. 98/2016 care stipulează următoarele: - alin. (1) Autoritatea contractantă prelungeşte perioada stabilită în anunţul de participare sau în documentele achiziţiei pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, în următoarele cazuri: a) în cazul în care, din orice motiv, informaţiile suplimentare sau răspunsul autorităţii contractante la solicitarea de clarificări nu sunt transmise în termenele prevăzute la art. 161, deşi clarificările sau informaţiile suplimentare au fost solicitate de operatorul economic în timp util, ţinând seama de termenul de răspuns al autorităţii contractante prevăzut la art. 160 alin. (2); b) în cazul în care se modifică semnificativ documentele achiziţiei; - alin. (2) Durata prelungirii perioadei stabilite potrivit alin. (1) este proporţională cu volumul şi complexitatea informaţiilor transmise prin clarificări, a informaţiilor suplimentare sau a modificărilor aduse documentelor achiziţiei; - alin. (3) Durata prelungirii perioadei prevăzute la alin. (2) nu poate fi mai mică de 6 zile, respectiv 4 zile în situaţiile de urgenţă demonstrate corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute de art. 74 alin. (3) şi art. 79 alin. (5), termene care se calculează de la data transmiterii informaţiilor suplimentare şi până la termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare; - alin. (4) În cazul în care informaţiile suplimentare nu au fost transmise în timp util sau informaţiile transmise de autoritatea contractantă sunt nesemnificative în ceea ce priveşte elaborarea ofertelor, autoritatea contractantă nu are obligaţia de a prelungi perioada pentru depunerea ofertelor. Nu în ultimul rând, Consiliul consideră relevante prevederile art. 161 din cadrul aceluiași act normativ, conform cărora ,,În măsura în care solicitările de clarificări sau informaţii suplimentare au fost adresate în timp util, ţinând seama de termenul de răspuns al autorităţii contractante prevăzut la art. 160 alin. (2), răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări trebuie să fie transmis cu cel puţin 6 zile, respectiv 4 zile în situaţiile de urgenţă demonstrate în mod corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute la art. 74 alin. (3) şi art. 79 alin. (5), înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare’’. Or, în condițiile în care răspunsul autorității contractante a fost transmis cu 7 (șapte) zile înainte de data limită de deschidere a ofertelor (11.08.2017 – 18.08.2017), Consiliul constată că alegațiile contestatorului potrivit cărora ,,ofertanții ar fi avut la dispoziție doar 2 zile lucrătoare’’ sunt nefondate. De altfel, la art. 3 alin. (1) lit. ddd) din cadrul Legii nr. 98/2016 se specifică că ,,În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: ddd) zile - zile calendaristice, cu excepţia cazurilor în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare’’. 9

§ 19

Prin urmare, Consiliul apreciază că invocarea de către contestator, în mod generic, a faptului că ,,14 și 15 august au fost zile libere’’, fără însă a proba, în mod efectiv, în ce măsură răspunsul autorității contractante a condus la modificarea substanțială a documentației de atribuire, respectiv a legăturii de cauzalitate cu o posibilă vătămare directă, conduce la respingerea ca nefondată a prezentei contestații. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul: - Respinge excepțiile invocate de către autoritatea contractantă față de contestația formulată de către SC ...SRL. - Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către SC ...SRL în contradictoriu cu COMUNA ... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 10 (zece) pagini. 10