AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_4852

2017Fonduri: NeidentificateLicitatie deschisa online fara faza finala de licitatie electronica
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 79713000-5
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 37.965 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. București, Str.Stavropoleos, nr.6 sector 3, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +4 021 3104641, Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745, www. cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 855 din 14.07.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. ... din ..., formulată de către SC ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin administrator ..., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 11762 din 07.07.2017, de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii ..., în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „...”, cod CPV: ..., s-a solicitat anularea rezultatului procedurii, respectiv a adresei nr. 11762 din 07.07.2017, „reanalizarea și reevaluarea ofertei depusă de societatea noastră conform prevederilor întregii documentații de atribuire a procedurii (inclusiv Răspuns clarificări nr. 10295/31.01.2017 și Răspuns clarificări nr. 10333/03.02.2017) și în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la respectarea obligațiilor salariale de plată care sunt în sarcina oricărui angajator și declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate preț”. Prin contestația nr. 996 din 11.08.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. ... din ..., formulată de către SC ... SRL, cu datele de identificare mai sus indicate, reprezentată legal prin administrator ..., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 12072 din 07.08.2017, de către ..., cu sediul în ..., ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, organizată în 1

§ 2

vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „...”, s-a solicitat anularea rezultatului procedurii, respectiv a adresei nr. 12072 din 07.08.2017, “reanalizarea și reevaluarea ofertei depusă de societatea noastră conform prevederilor documentației de atribuire a procedurii (inclusiv Răspuns clarificări nr. 10295/31.01.2017 și Răspuns clarificări nr. 10333/03.02.2017) și în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la respectarea obligațiilor salariale de plată care sunt în sarcina oricărui angajator și declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate preț”. Prin contestația nr. 1002 din 16.08.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. ... din ..., formulată de către SC ... SRL, cu datele de identificare mai sus indicate, împotriva raportului procedurii de atribuire nr.12066 din 04.08.2017, încheiat de către ..., cu sediul mai sus indicat, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de achiziție publică menționată, s-a solicitat admiterea contestației, și: „- anularea raportului procedurii încheiat de autoritatea contractanta cu nr. 12066/04.08.2017 (…) și reanalizarea și reevaluarea ofertei depusă de societatea noastră conform prevederilor documentației de atribuire a procedurii (Răspuns clarificări nr. 10295/31.01.2017 și Răspuns clarificări nr. 10333/03.02.2017) și în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la respectarea obligațiilor salariale de plată care sunt în sarcina oricărui angajator; - reevaluarea ofertei depuse de SC ... SRL conform prevederilor Deciziei pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nr. ... rămasă definitivă (…); - declararea ofertei depusă de SC ... SRL ca ”inadmisibilă” /inacceptabilă și declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate- preț”. Aplicând dispozițiile art. 17 alin.(2) din Legea nr.101/2016, pentru pronunțarea unei soluții unitare, Consiliul conexează cele trei cauze. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 855 din 14.07.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. ... din ..., SC ... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire, emis de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii licitație deschisă, desfășurată online, în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „...”, cod CPV: ..., solicitând: anularea rezultatului procedurii, respectiv a adresei nr. 11762 din 07.07.2017, și “reanalizarea și reevaluarea ofertei depusă de societatea noastră conform prevederilor întregii documentații de atribuire a 2

§ 3

procedurii (inclusiv Răspuns clarificări nr. 10295/31.01.2017 și Răspuns clarificări nr. 10333/03.02.2017) și în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la respectarea obligațiilor salariale de plată care sunt în sarcina oricărui angajator și declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate preț”. Contestatorul arată că, în fapt, prin adresa nr. 11762 din 07.07.2017, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa a fost respinsă, fiind considerată inacceptabilă, deoarece depășește valoarea estimată a achiziției cu 26.511 lei. Referitor la motivul respingerii ofertei sale, contestatorul formulează următoarele critici: 1. Conform anunțului de participare publicat în SEAP, nr. ... din ..., și fișei de date a achiziției, „valoarea estimată a procedurii” a fost de ... RON, fără TVA, iar, în urma solicitărilor de clarificări postate în SEAP, prin răspunsurile la clarificări, respectiv adresa nr. 10295 din 31.01.2017 și nr. 10333 din 03.02.2017, autoritatea contractantă a precizat următoarele: - Adresa nr. 10295 din 31.01.2017: „La elaborarea ofertei financiare veți avea în vedere Hotărârea nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut garantat în plată care începând de la 1 februarie 2017 se stabilește la 1450 lei lunar”; - Adresa nr. 10333 din 03.02.2017: „La întocmirea documentației s-a avut în vedere legislația în vigoare la momentul demarării procedurii. Agenții economici interesați să participe la procedură vor avea în vedere la elaborarea propunerii financiare Hotărârea nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care începând de la 1 februarie 2017 se stabilește la 1450 lei lunar”. Susține că, la momentul demarării procedurii, respectiv data publicării anunțului nr. ... din ..., salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată era de 1.250 lei lunar, iar, în momentul depunerii ofertei, respectiv în data de 10.02.2017, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată era de 1.450 lei lunar, de aici rezultând o creștere de 11,60 %. Astfel, precizează contestatorul, se deduce în mod logic că și valoarea estimată a procedurii pentru salariul minim de 1.250 lei a crescut cu 11,60 %, pentru a putea îndeplini cerința autorității contractante transmisă prin adresele nr. 10295 din 31.01.2017 și nr. 10333 din 03.02.2017, de raportare la salariul minim de 1.450 lei, rezultând o valoare estimată a procedurii de 532.552,96 lei, iar, prin valoarea ofertată în cadrul „procedurii de 503.709 lei”, societatea sa nu a depășit valoarea estimată, raportată la salariul minim de 1.450 lei. Apreciază că, prin răspunsurile la clarificări, respectiv prin adresa nr. 10295 din 31.01.2017 și adresa nr. 10333 din 03.02.2017, autoritatea contractanta și-a dat acceptul ca: „Agenții economici 3

§ 4

interesați să participe la procedură vor avea în vedere la elaborarea propunerii financiare Hotărârea nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care începând de la 1 februarie 2017 se stabilește la 1.450 lei lunar”. 2. Contestatorul susține că, potrivit Deciziei nr. ... din ..., C.N.S.C. a decis admiterea contestației depusă de societatea sa și a dispus anularea raportului procedurii de atribuire în partea referitoare la oferta depusă de către SC ... SRL, împreună cu actele subsecvente acestuia, precum și reevaluarea respectivei oferte. Susține, totodată că, prin decizia menționată, Consiliul nu a dispus reevaluarea ofertei depusă de către societatea sa sau a altor oferte depuse în cadrul procedurii, ci a dispus reevaluarea ofertei SC ... SRL. Oferta pe care a depus-o, arată contestatorul, a fost deja evaluată tehnic și financiar, de către autoritatea contractantă, fiind emisă adresa nr. 10581 din 28.02.2017 reprezentând „comunicarea rezultatului procedurii”, prin care a fost înștiințat că punctajul obținut este de 85,05 puncte, mai mic decât cel al ofertantului declarat câștigător, care a obținut 100 puncte, sens în care apreciază că, o nouă reevaluare a ofertei sale, după pronunțarea deciziei de către Consiliu, nu are temei legal și contravine legislației în vigoare, în materia achizițiilor publice. 3. De asemenea, contestatorul învederează că, prin adresa nr. 10581 din 28.02.2017, i s-a adus la cunoștință faptul că oferta sa nu a fost declarată câștigătoare, deoarece a avut 85,05 puncte, față de oferta SC ... SRL care a avut punctajul maxim de 100 puncte, și, în nicio etapă a procesului de evaluare, autoritatea contractanta nu i-a comunicat faptul că oferta nu ar fi admisibilă, sau că ar fi inacceptabilă. Contestatorul precizează că a formulat „notificare/solicitare de remediere”, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, referitor respingerea ofertei sale ca inacceptabilă motivat de faptul că depășește valoarea estimată a achiziției cu 26.511 lei. Notificarea, arată în continuare, a fost înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 3122 din 11.07.2017, fiind transmisă atât prin fax, cât și pe e-mail, iar, până la data formulării prezentei contestații nu a primit răspuns. În afară de adresa nr. 11762 din 07.07.2017, susține contestatorul, autoritatea contractantă nu i-a mai transmis vreo altă adresă prin care să-i comunice rezultatul procedurii de atribuire în urma reevaluării dispusă de către Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor prin Decizia nr ... din .... În final, contestatorul solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. În drept, invocă prevederile Legii nr. 101/2016. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 12069 din 07.08.2017, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ... din ..., autoritatea contractantă, prin structura teritorială ..., a 4

§ 5

transmis punct de vedere referitor la contestație, solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată. Arată că, prin adresa nr. 11762 din 07.07.2017, i-a comunicat contestatorului faptul că, în urma reanalizării ofertei financiare, comisia de evaluare a constatat că oferta acestuia depășește valoarea estimată a achiziției cu suma de 26.511 lei, această sumă nefiind bugetată pe anul în curs. Autoritatea contractantă susține că argumentele din notificarea prealabilă sunt nefondate, întrucât, la un simplu calcul matematic, rezultă că valoarea estimată a achiziției, de ... lei, care, împărțită la un număr de ore / an, respectiv 53.022, rezultă un tarif de 9,00 lei/oră, fiind respectate prevederile H.G. nr. 1/2017. Un argument în combaterea celor expuse de către contestator în notificarea prealabilă, arată autoritatea contractantă, îl constituie împrejurarea de fapt, potrivit căreia SC ... SRL îi asigură servicii de pază, conform contractului nr. 10171 din 20.01.2016, prelungit prin actele adiționale nr. 1-4, în vigoare și în prezent, cu un tarif de 8,28 lei/oră. Cu privire la cele expuse la punctul 2 din notificarea prealabilă, autoritatea contractantă arată că a respectat dispozițiile deciziei C.N.S.C. nr. ... din ..., în sensul că a anulat raportul procedurii nr. 10580 din 28.02.2017 în partea referitoare la oferta depusă de către SC ... SRL și actele subsecvente, respectiv adresele nr. 10582 din 28.02.2017 și nr. 10581 din 28.02.2017, potrivit procesului verbal nr. 5 al ședinței de evaluare înregistrat sub nr. 3081 din 07.07.2017. În opinia sa, reevaluarea ofertei depusă de către contestator a fost impusă tocmai de cele antemenționate, respectiv de faptul că s-a anulat raportul procedurii nr. 10580 din 28.02.2017, în partea referitoare la oferta depusă de SC ... SRL și actele subsecvente, mai sus menționate. Mai mult decât atât, arată autoritatea contractantă, a trebuit să verifice și să respecte dispozițiile art. 133 alin. (1) și (3) din H.G. nr. 395/2016. Comisia de evaluare a decis respingerea ofertei financiare a contestatorului în baza textului de lege menționat, raportat la dispozițiile art. 137 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 395/2016, precizează autoritatea contractantă. În concluzie, solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată. În drept, invocă prevederile Legii nr.98/2016, Legii nr. 101/2016 și ale HG nr. 1/2017. În probațiune, au fost depuse acte din dosarul achiziției publice. ................................................................... Prin contestația nr. 996 din 11.08.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. ... din ..., SC ... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire, emis de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii licitație deschisă, desfășurată online, organizată în vederea 5

§ 6

atribuirii contractului de servicii având ca obiect „...”, cod CPV: ..., solicitând: anularea rezultatului procedurii, respectiv a adresei nr. 12072 din 07.08.2017, prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, și “reanalizarea și reevaluarea ofertei depusă de societatea noastră conform prevederilor documentației de atribuire a procedurii (inclusiv Răspuns clarificări nr. 10295/31.01.2017 și Răspuns clarificări nr. 10333/03.02.2017) și în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la respectarea obligațiilor salariale de plată care sunt în sarcina oricărui angajator și declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate preț”. În motivarea contestației, petenta reia toate argumentele prezentate în contestația nr. 855 din 14.07.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. ... din .... Contestatorul precizează că a transmis autorității contractante notificarea prealabilă nr. 977 din 08.08.2017, la care nu a primit răspuns până la data depunerii contestației. Prin adresa nr. 12155 din 17.08.2017, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ... din ..., autoritatea contractantă, prin structura teritorială ..., a transmis punct de vedere referitor la contestație, solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată. După ce reiterează toate argumentele prezentate în punctul de vedere formulat pentru contestația nr. 855 din 14.07.2017, autoritatea contractantă invocă împrejurarea că petenta, din data de 30.01.2017 și până în prezent asigură servicii de pază a obiectivelor cu un tarif de 8,28 lei/oră, ceea ce o pune în situația de a se întreba dacă aceasta derulează contractul cu încălcarea dispozițiilor H.G. nr. 1/2017. Autoritatea contractantă arată că, practic, modificarea valorii estimate a achiziției, prin calculul contestatoarei, la prețul de 532.552,96 lei, față de valoarea publicată în SEAP, de ... lei, „nu poate face contestația acesteia ca fiind una întemeiată”. Precizează și că valoarea publicată în SEAP, de ... lei, a fost cunoscută de contestator la momentul depunerii ofertei, iar, în situația în care ar fi apreciat că nu se încadrează în această sumă costurile serviciilor sale, avea opțiunea de a depune ofertă, sau nu, după caz. Cu privire la notificarea prealabilă nr. 977 din 08.08.2017, înregistrată la instituție cu nr. 3561 din 08.08.2017, autoritatea contractantă precizează că a transmis răspunsul în termenul legal, conform prevederilor art. 6, alin. (4) din Legea nr. 101/2016, sens în care anexează adresa nr. 12116 din 11.08.2017, împreună cu un raport fax. În drept, invocă prevederile Legii nr.98/2016, Legii nr. 101/2016 și ale HG nr. 1/2017. În probațiune, invocă documentele ce au fost depuse în dosarul nr. 2442/2017. 6

§ 7

Prin contestația nr. 1002 din 16.08.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. ... din ..., SC ... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire, emis de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii licitație deschisă mai sus precizată, solicitând anularea raportului procedurii, nr. 12066 din 04.08.2017, și: „- anularea raportului procedurii încheiat de autoritatea contractanta cu nr. 12066/04.08.2017 și postat în SEAP în data de 09.08.2017 prin care oferta depusă de societatea noastră a fost respinsă ca inacceptabilă deoarece depășește valoarea estimată a achiziției și prin care a fost declarată câștigătoare a procedurii oferta depusă de SC ... SRL și reanalizarea și reevaluarea ofertei depusă de societatea noastră conform prevederilor documentației de atribuire a procedurii (Răspuns clarificări nr. 10295/31.01.2017 și Răspuns clarificări nr. 10333/03.02.2017) și în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la respectarea obligațiilor salariale de plată care sunt în sarcina oricărui angajator; - reevaluarea ofertei depuse de SC ... SRL conform prevederilor Deciziei pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nr. ... rămasă definitivă și în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la respectarea obligațiilor salariale de plată care sunt în sarcina oricărui angajator; - declararea ofertei depusă de SC ... SRL ca ”inadmisibilă” /inacceptabilă și declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate- preț”. Contestatorul arată că, prin raportul procedurii nr. 12066 din 04.08.2017, postat în SEAP la data de 09.08.2017, i s-a comunicat că oferta sa a fost respinsă, fiind considerată inacceptabilă, deoarece depășește valoarea estimată a achiziției cu 26.511 lei, precum și faptul că a fost declarată „admisă și câștigătoare a procedurii” oferta depusă de către SC ... SRL . I. Referitor la motivul respingerii ofertei sale, contestatorul formulează următoarele critici: Conform anunțului de participare din SEAP, nr. ... din ... și fișei de date a achiziției, valoarea estimată a procedurii a fost de ... RON, fără TVA, iar, în urma solicitărilor de clarificări postate în SEAP, prin răspunsurile la clarificări nr. 10295 din 31.01.2017 și nr. 10333 din 03.02.2017, autoritatea contractantă a precizat că la elaborarea ofertei financiare se va avea în vedere Hotărârea nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de baza minim brut garantat în plată care începând de la 1 februarie 2017 se stabilește la 1450 lei lunar, precizând, totodată, că la întocmirea documentației s-a avut în vedere legislația în vigoare la momentul demarării procedurii. În

§ 8

continuarea

§ 9

argumentației,

§ 10

contestatorul

§ 11

reiterează considerentele pe care le-a prezentat în contestația nr. 855 din 14.07.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. ... din .... 7

§ 12

II. În ceea ce privește oferta depusă de către SC ... SRL, „declarată câștigătoare a procedurii”, contestatorul formulează următoarele critici: Prin Decizia nr. ... din ... Consiliul a decis admiterea contestației formulată de către SC ... SRL și a dispus anularea raportului procedurii de atribuire în partea referitoare la oferta depusă de către SC ... SRL, împreună cu actele subsecvente acestuia, precum și reevaluarea ofertei respective, dar în raportul procedurii, nr. 12066 din 04.08.2017, postat în SEAP în data de 09.08.2017, autoritatea contractantă nu face nicio mențiune despre reevaluarea ofertei SC ... SRL, așa cum s-a dispus prin Decizia CNSC nr. ..., respectiv nicio mențiune despre modul în care a dus la îndeplinire această decizie obligatorie. Contestatorul precizează faptul că decizia Consiliului a rămas definitivă prin menținerea ei de către Curtea de Apel București, prin care s-a respins calea de atac pe care autoritatea contractantă a formulat-o. „Ne menținem criticile referitoare la oferta depusă de SC ... SRL”, arată contestatorul și reiterează aspctele și calculele prezentate în prima contestație depusă, concluzionând că prețul ofertat de SC ... SRL nu poate fi fundamentat din punct de vedere legal, chiar dacă autoritatea contractantă a făcut sau ar face o nouă reevaluare. Mai susține că tariful de 8,41 lei/oră ofertat de către SC ... SRL trebuie raportat la tariful de 8,735 lei/oră menționat în H.G. nr. 1/2017 la care se adaugă sporuri și alte adaosuri, „minime și imperative” prevăzute de legislația în vigoare pentru toți angajatorii respectiv: spor de noapte, spor de weekend, spor de sărbători legale, concediu de odihnă, contribuții către bugetul de stat: CAS, CASS, șomaj, fond garantare, contribuție pentru accidente de muncă și boli - fond risc, concedii medicale/indemnizații. Apreciază că operatorii economici, în elaborarea ofertei financiare, trebuie să țină cont de toate prevederile legale în vigoare, astfel încât nu pot propune prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe sau care nu pot fi justificate, iar autoritatea contractantă avea obligația de a verifica dacă operatorii economici care au depus oferte în cadrul prezentei proceduri au ținut cont în elaborarea propunerii financiare de toate prevederile legale, astfel că, în lipsa unor justificări concludente asupra fundamentării tarifelor ofertate, oferta depusă de către SC ... SRL nu putea fi declarată pentru a doua oară admisibilă, prețul fiind nereal și nesustenabil. Menționează că ofertele depuse reprezintă angajamente asumate de către ofertanți, în scopul realizării obiectului contractului, astfel prețul (calculat în baza unor tarife orare care nu respectă prevederile legale) nu este un element pur formal al ofertei, ci reprezintă un element esențial al propunerii tehnice și financiare a cărui realitate și sustenabilitate trebuie verificată de comisia de evaluare, în baza respectării principiilor asumării răspunderii, tratamentului egal și 8

§ 13

nediscriminării, fiind confirmate de către ofertanți prin documentele înaintate. În mod nelegal, autoritatea contractantă a declarat oferta SC ... SRL admisibilă conform raportului procedurii, nr. 12066 din 04.08.2017, postat în SEAP la data de 09.08.2017, analizând cu superficialitate, încă o dată, fundamentarea acestei ofertei prin care operatorul economic a invocat pentru diminuarea valorii ofertate facilitățile acordate de Legea nr. 76/2002, „fără a aduce mijloace de probă corecte și legale”. În ceea ce privește subvențiile pe care le invocă SC ... SRL în justificarea prețului ofertat, contestatorul învederează faptul că ofertantul trebuia să facă dovada la momentul depunerii ofertelor, respectiv înainte de comunicarea rezultatului procedurii, și înainte de atribuirea contractului, că are deja încheiate convenții în baza Legii nr. 76/2002, care sunt valabile pentru întreaga perioada de derulare a contractului. Astfel, la momentul prezentării ofertei, SC ... SRL ar fi trebuit să aibă deja angajate persoane nominal în baza Legii nr. 76/2002 pentru toate obiectivele din locațiile care fac obiectul prezentei proceduri, conchide contestatorul. În opinia sa, acest ofertat a recurs ”pro causa” și la artificii de calcul pentru a justifica în mod fals tariful ofertat, după cum rezultă și din conținutul Deciziei CNSC. Menționează faptul că a formulat notificare/solicitare de remediere către autoritatea contractantă, nr. 994 din 10.08.2017, care a fost înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 3616 din 10.08.2017, și nu a primit răspuns până la data formulării prezentei contestații. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 12156 din 17.08.2017, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ... din ..., autoritatea contractantă, prin structura teritorială ..., a transmis punct de vedere referitor la contestație, solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată. În susținere, autoritatea contractantă reiterează argumentele prezentate în adresa nr. 12069 din 07.08.2017, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ... din .... Cu privire la notificarea prealabilă nr. 994 din 10.08.2017, înregistrată la instituție cu nr. 3616 din 10.08.2017, autoritatea contractantă precizează că nu a transmis un răspuns deoarece erau reluate aceleași argumente la care a răspunsese prin adresa nr. 11.847 din 14.07.2017 și adresa nr,. 12116 din 11.08.2017. În drept, invocă prevederile Legii nr.98/2016, Legii nr. 101/2016 și ale HG nr. 1/2017. În probațiune, invocă documentele ce au fost depuse în dosarul nr. .... Cu adresa nr. 1065 din 22.08.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. ... din ..., SC ... SRL a depus completări la contestația nr. 1002 din 16.08.2017, prin care adaugă criticilor formulate pe cea referitoare la 9

§ 14

faptul că, în opinia sa, oferta depusă de către SC ... SRL a fost declarată câștigătoare fără ca autoritatea contractantă să-și fi îndeplinit obligația legală de a solicita ofertantului în cauză prelungirea valabilității ofertei și a garanției de participare, care sunt în afara termenului de valabilitate. Față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarea situație de fapt: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura licitație deschisă, desfășurată online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „...”, prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare nr. ... în data de .... Valoarea estimată a contractului de servicii este de ... lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „...”, având următorii factori de evaluare: ”... și ”.... Rezultatul procedurii de atribuire, respectiv comunicarea ofertei câștigătoare a SC ... SRL cu 100 puncte, precum și faptul că oferta sa nu a fost declarată câștigătoare deoarece a avut un punctaj de 85,05 puncte, i-a fost comunicată ofertantului SC ... SRL prin adresa nr. 10581 din 28.02.2017. Împotriva acestui rezultat al procedurii de atribuire, SC ... SRL a depus contestație, soluționată de către Consiliul în sensul admiterii ei, prin Decizia nr. ... din .... Decizia Consiliului a fost atacată cu plângere, iar Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, prin Decizia civilă ... din ... a respins plângerea, menținând soluția pronunțată de către C.N.S.C. Ulterior, autoritatea contractantă a emis comunicările nr. 11.762 din 07.07.2017 și, respectiv nr. 12.072 din 07.08.2017, prin care a înștiințat ofertantul SC ... SRL în legătură cu faptul că oferta sa a fost respinsă, ca inacceptabilă, fiind declarată câștigătoare oferta depusă de către SC ... SRL, astfel cum reiese din raportul procedurii nr. 12.066 din 04.08.2017. Împotriva acestor două acte ale autorității contractante, precum și împotriva deciziei acesteia de a declara câștigătoare oferta depusă de către SC ... SRL, SC ... SRL a depus, în termenul prevăzut de lege, contestațiile prezentate în cele ce preced, după notificarea prealabilă a autorității contractante. Contestațiile urmează a fi analizate împreună, deoarece vizează același aspect, respectiv rezultatul procedurii de atribuire: respingerea ofertei SC ... SRL ca inacceptabilă, rezultat comunicat prin cele două acte diferite și declararea câștigătoare a ofertei depusă de către SC ... SRL. Examinând contestația nr. 855 din 14.07.2017, contestația nr. 996 din 11.08.2017, și, respectiv, contestația nr. 1002 din 16.08.2017, formulate de către SC ... SRL, punctele de vedere ale autorității 10

§ 15

contractante referitoare la acestea, probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: Prin Decizia nr. ... din ..., Consiliul a pronunțat, în precedent, următoarea soluție: „Admite contestația depusă de către SC ... SRL (…), în contradictoriu cu ... (...). Anulează raportul procedurii de atribuire atribuire în partea referitoare la oferta depusă de către SC ... SRL, precum și actele subsecvente acestuia. Dispune reevaluarea ofertei depusă de către SC ... SRL, în considerarea celor reținute în motivare, precum și declararea ofertei câștigătoare, în termen de 11 zile de la primirea prezentei decizii”. Consiliul a decis astfel, după ce, analizând oferta depusă de către SC ... SRL a constatat că: „SC ... SRL a prezentat în oferta financiară un preț neobișnuit de scăzut pe care nu-l poate justifica”. Prezintă relevanță în cauză și cele reținute de către Curtea de Apel București, în Decizia civilă nr. ... din ..., referitor la oferta SC ... SRL, respectiv: „Or, în mod corect a constatat Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor că SC ... SRL nu a putut justifica prin răspunsul nr. (…) prețul din oferta financiară, respectiv 8,41 lei/oră/agent”, dar, totodată, și cele reținute cu privire la oferta depusă de către SC ... SRL: „De asemenea, văzând prevederile art. 29 alin. 2 din Legea 101/2016, nu pot fi primite criticile petentei privind oferta financiară depusă de S.C. ... S.R.L. întrucât aceasta nu a făcut obiectul contestației în fața Consiliului (…) și implicit nu poate face obiectul analizei prezentei plângeri”. Din economia celor mai sus prezentate, Consiliul constată că autoritatea contractantă a ignorat total și culpabil caracterul definitiv și obligatoriu al deciziilor emise de către Consiliu și de către Curtea de Apel, care au stabilit faptul că SC ... nu și-a justificat tariful cuprins în oferta financiară, în schimb reevaluând oferta depusă de către SC ... SRL și schimbând încadrarea acesteia, din acceptabilă în inacceptabilă, mai mult decât atât, prin declararea, din nou, a ofertei depusă de către SC ... SRL drept câștigătoare. Referitor la apărările autorității contractante potrivit cărora reevaluarea ofertei SC ... SRL „a fost impusă tocmai () de faptul că s-a anulat raportul procedurii (…) în partea referitoare la oferta depusă de SC … SRL”, Consiliul determină că acestea sunt cel puțin ciudate și sigur de neînțeles într-o logică firească, în condițiile în care, deși nu s-a dispus astfel de către Consiliu, și nici de către Curtea de Apel, a procedat la reevaluarea ofertei petentei, pe de-o parte, iar, pe de altă parte, nu a procedat la reevaluarea ofertei declarată câștigătoare, așa cum au dispus în mod clar instituția administrativ jurisdicțională și instanța superioară. Anularea raportului procedurii în partea referitoare la oferta SC ... SRL s-a dispus tocmai în vederea reevaluării acestei 11

§ 16

oferte și a introducerii noilor concluzii stabilite cu respectarea celor reținute în Decizii. Apare cu evidență, din fragmentele din decizii, precitate, că autoritatea contractantă avea obligația, în aplicarea acestora, să reevalueze oferta declarată câștigătoare, reevaluare care trebuia să se facă nu după rațiuni personale, ci „în considerarea celor reținute în motivare”. Dincolo de această încălcare flagrantă a obligațiilor care îi reveneau referitor la reevaluarea ofertei depusă de către SC ... SRL, constată Consiliul că, deși nu s-a dispus astfel prin Deciziile pronunțate, autoritatea contractantă a reevaluat, exact invers decât s-a hotărât, oferta depusă de către SC ... SRL, și nu oricum, ci prin raportare la aspecte care țin de domeniul absurdului, respectiv reevelându-i-se faptul că propunerea financiară depășește valoarea estimată a contractului. Respectiva situație, invocată de către autoritatea contractantă, determină Consiliul că a fost cauzată de împrejurarea obiectivă că valoarea estimată a achiziției s-a stabilit înainte de apariția H.G. nr. 1/2017, când salariul minim brut pe țară garantat în plată era de 1.250 lei lunar, în timp ce ofertele s-au întocmit avându-se în vedere salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 1.450 lei lunar, astfel cum reglementează actul normativ susmenționat. Prin urmare nu este o situație care să se rețină în culpa ofertantului, cu consecința respingerii ofertei sale, deoarece acesta nu a făcut decât să respecte dispozițiile legale și pe cele ale documentației de atribuire la stabilirea tarifului. Întocmirea ofertei SC ... SRL pornind de la noul salariu minim brut pe țară, reține Consiliul că s-a făcut inclusiv în conformitate cu clarificările autorității contractante nr. 10295 din 31.01.2017 și nr. 10333 din 03.02.2017, prin care aceasta a precizat că se va avea în vedere, la elaborarea ofertei financiare, Hotărârea nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care, de la 1.02.2017, este de 1.450 lei lunar, iar faptul că oferta astfel calculată a depășit valoarea estimată a achiziției apare ca firesc în conjunctura descrisă, și trebuia avut în vedere de către autoritatea contractantă ca fiind previzibil. Prin urmare, Consiliul constată situația absurdă în care autoritatea contractantă a declarat câștigătoare, din nou, oferta depusă de către SC ... SRL, ignorând Deciziile Consiliului și Curții de Apel în cuprinsul cărora s-a consemnat, explicit, faptul că oferta în cauză conține un tarif care nu poate fi justificat, și, totodată, a respins, ca inacceptabilă, oferta SC ... SRL care fusese inițial declarată acceptabilă și conformă, ignorându-și propriile clarificări referitoare la documentația de atribuire. În aceeași manieră autoritatea contractantă a reevaluat oferta contestatorului, fără vreun temei legal, fără să fi intervenit ceva între momentul declarării acesteia ca acceptabilă și cel al reevaluării ca 12

§ 17

inacceptabilă, în timp ce nu a reevaluat oferta depusă de către SC ... SRL, desi acest lucru se impunea, prin prisma celor constatate și dispuse prin Deciziile Consiliului și, respectiv, Curții de Apel București. Aspectele invocate de către autoritatea contractantă în apărări, referitoare la un contract aflat în derulare cu SC … SRL, având un tarif scăzut, nu prezintă relevanță în prezenta cauză, Consiliul fiind chemat să exercite un control de legalitate asupra actelor emise în cadrul procedurii de atribuire a contractului susmenționat, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 12 alin. 1 și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 101/2016. Consiliul constată împrejurarea că, estimând o valoare a contractului în baza unei legislații care a suferit modificări, cu influențe asupra respectivei valori și, implicit a bugetului alocat, autoritatea contractantă se află în imposibilitatea încheierii contractului cu respectarea legislației în vigoare, fiind incidente, în cauză, dispozițiile art. 212 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 98/2016. În ceea ce privește înscrisul denumit „completări la contestație”, Consiliul determină că acesta are natura concluziilor scrise și, având în vedere că în cuprinsul său se prezintă noi motive de contestare, constată că sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 101/2016, fapt pentru care le va respinge, ca inadmisibile. Concluzionând că autoritatea contractantă a acționat cu încălcarea Deciziei nr. … din …, a Consiliului, a Deciziei civile nr. … din …, emisă de Curtea de Apel București, a dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 101/2016, a dispoțițiilor art. 137 alin. 3 lit. c) din H.G. nr. 395/2016, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. 5 din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să admită contestația nr. 855 din 14.07.2017, contestația nr. 996 din 11.08.2017 și, în parte, contestația nr. 1002 din 16.08.2017, depuse de către SC ... SRL, și să anuleze raportul procedurii de atribuire, precum și actele subsecvente acestuia. Va dispune reevaluarea ofertei depusă de către SC ... SRL în considerarea celor prezentate în motivare. Va dispune, de asemenea, reevaluarea ofertei depusă de către SC ... SRL cu respectarea Deciziei Consiliului nr. ... din ..., a Deciziei civile nr. ... din ... a Curții de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, a dispozițiilor legale și a considerentelor din prezenta motivare. Reevaluarea ofertelor se va face în termen de 11 zile de la primirea prezentei decizii. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. 6 din Legea nr. 101, Consiliul va respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere din contestația nr. 1002 din 16.08.2017, referitor la „declararea ofertei depusă de SC ... SRL ca inadmisibilă/inacceptabilă”, deoarece excede competenței Consiliului, stabilită la Capitolul III Secțiunea a 6-a din Legea nr. 101/2016, atribuția fiind a comisiei de evaluare, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. 1 lit. j) din H.G. nr. 395/2016. Decizia este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 1 din actul normativ susmenționat. 13

§ 18

Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația nr. 855 din 14.07.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. ... din ..., contestația nr. 996 din 11.08.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. ... din ... și, în parte, contestația nr. 1002 din 16.08.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. ... din ..., formulate de către SC ... SRL, cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în .... Dispune anularea raportului procedurii de atribuire și a actelor subsecvente precum și reevaluarea, în termen de 11 zile de la primirea prezentei decizii, a ofertelor depuse de către SC ... SRL și, respectiv, SC ... SRL, cu respectarea considerentelor din motivare, a Deciziei Consiliului nr. ... din ..., și a Deciziei civile nr. ... din ... a Curții de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere din contestația nr. 1002 din 16.08.2017, referitor la „declararea ofertei depusă de SC ... SRL ca inadmisibilă/inacceptabilă”. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Președinte complet, Membru, Membru, ... ... ... Redactată în 4 exemplare originale, conține ... pagini. 14