AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_4853

BO2017_4853

Respinge
2017Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45233120-6
Critici: R4.3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 47.332 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr........../........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în municipiul .........,........., având Cod Unic de Înregistrare ......... și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului ........., reprezentată legal prin adminisitrator ..., în calitate de lider al asocierii SC ......... SRL – SC ... SRL, privind procedura simplificată într-o singură etapă, online, pentru atribuirea contractului de lucrări având ca obiect ”.........”, cod CPV 45233120-6, organizată de ........., cu sediul în ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - în principal, anularea adresei nr. 5302/02.08.......... reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și reevaluarea ofertei SC ......... SA, declarată câştigătoare a procedurii de atribuire prin adresa nr. 5302/02.08..........; - în subsidiar, anularea procedurii de atribuire, datorită unor abateri grave de la legislaţia în domeniul achiziţiilor publice. SC ......... SA cu sediul în municipiul ........., ..., județul ........., având Cod Unic de Înregistrare ......... și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului ........., reprezentată legal prin ..., în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație, depune cererea de intervenţie nr. ........./28.08.......... înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./28.08.........., prin care solicită: - în principal, admiterea în principiu a cererii de interveție, cu consecinţa respingerii contestației formulată de SC ......... SRL și menţinerea actelor emise de către autoritatea contractantă după 1/17

§ 2

reevaluarea ofertelor depuse atât de către societatea sa cât și de către contestator, cu respectarea Deciziei CNSC nr...........; - în subsidiar, în situația în care Consiliul va aprecia că cererea de intervenție nu poate fi admisă în principiu în temeiul dispozițiilor art. 61, 62 din codul de procedură civilă, solicită Consiliului să primească următoarele apărări și răspunsuri solicitând a se face aplicabilitatea dispozițiilor art. 61 alin. 3 și 63 din codul de procedură civilă, cu consecinţa menţinerii actelor emise de către autoritatea contractantă după reevaluarea ofertelor, respectiv adresa prin care a fost declarată câștigătoare oferta depusă de societatea sa. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL reclamă rezultatul procedurii de atribuire, apreciindu-l nelegal, din considerentele expuse, pe larg, în cele ce urmează. În fapt, contestatorul arată că prin adresa nr. 3068/27.04.......... a fost înştiinţat că oferta sa a fost declarată câştigătoare, iar ulterior a luat act pe SEAP de contestaţia depusă de ofertantul SC ......... SA. În data de 03.07.......... a fost postată pe SEAP decizia CNSC nr. 1560/........./......... din 23.06.........., prin care s-a admis contestaţia depusă de SC ......... SA şi s-a dispus reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertei contestatorului (SC ......... SA) precum şi a ofertei câştigătoare (SC ......... SRL) de către autoritatea contractantă cu respectarea obligaţiilor ce-i revin potrivit art. 127 alin. (1) din HG 395/........., prin reanalizarea documentelor depuse de aceştia ca răspuns la solicitările de clarificare privind sorturile de piatră spartă, în concordanţă cu cele expuse în motivare şi legislaţia incidentă aflată în vigoare, precum şi cu aplicarea criteriului de atribuire stabilit prin fişa de date a achiziţiei. Urmare a reluării procedurii de atribuire, contestatorul arată că autoritatea contractantă a solicitat o clarificare postată pe SEAP în data de 14.07.........., prin care a solicitat: "Vă rugăm să prezentaţi angajamentul ferm al operatorului economic din care să rezulte că execuţia lucrărilor se va realiza în conformitate cu caietele de sarcini întocmite si se vor prezenta declaraţii de calitate de conformitate pentru toate materialele puse în operă", la care societatea sa a răspuns în termenul solicitat prezentând acest document. 2

§ 3

Prin adresa nr. 5302/02.08.........., a fost înstiinţat că oferta sa a fost clasată pe locul 2, oferta desemnată câştigătoare fiind oferta depusă de SC ......... SA. În data de 04.08.........., contestatorul arată că a transmis autorităţii contractante prin notificarea prealabilă nr. 1236/04.08.........., înregistrată la autoritate cu nr. 5402/07.08.........., notificare la care nu a primit răspuns în termenul legal în conformitate cu art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, drept pentru care formulează prezenta contestaţie. Contestatorul precizează că, urmare a reluării procesului de evaluare, comisia de evaluare a făcut aplicarea deciziei CNSC nr........ din 23.06.........., dar nu a clarificat cu ofertantul SC ......... SA conformitatea ofertei depuse de acesta cu cerinţele caietului de sarcini şi a declarat admisibilă şi câştigătoare o ofertă neconformă şi inacceptabilă. Urmare a aplicării Deciziei CNSC, autoritatea contractantă prin comisia de evaluare a ofertelor, în spiritul respectării principiilor de bază ale Legii nr. 98/2016, trebuia să se asigure că ofertantul declarat câştigător prin adresa nr. 5302/02.08.......... respectă prin oferta depusă procedurile de execuţie impuse prin caietul de sarcini, îndeosebi pentru execuţia stratului de piatră spartă. În acest sens, contestatorul menţionează că autoritatea contractantă prin comisia de evaluare nu a analizat cu atenţie oferta SC ......... SA în ceea ce priveşte concordaţa propunerii tehnice cu propunerea financiară coroborate cu cerinţele caietului de sarcini (obligatorii pentru toţi ofertanţii, cerinţe care nu au fost modificate prin niciun act administrativ) şi nu a verificat dacă cu materialele propuse în ofertă şi admise (numai în parte) prin decizia CNSC se poate executa lucrarea în conformitate cu cerinţele proiectantului (caiet de sarcini, liste de cantităţi). Astfel, contestatorul arată că în caietul de sarcini postat pe SEAP - denumit CAIET DE SARCINI nr. 5 - "Execuţia stratului de bază din piatră spartă", la punctul 3 - NATURA ŞI CALITATEA MATERIALELOR - se specifică clar că "agregatele naturale care se vor utiliza la executarea stratului de bază din piatră spartă sunt următoarele: - piatră spartă sort 40-60 - split sort 8-16 şi 16-25 - criblură sort 4-8. Se recomandă ca splitul să aibă natura petrografică şi rezistenţele ca ale pietrei sparte folosite." iar la punctul 4 - PRESCRIPŢII GENERALE DE EXECUŢIE, punctul 4.1. "Piatra spartă se aşterne pe fundaţia din balast într-un strat uniform şi se cilindrează la uscat până la fixare, apoi se aşterne splitul de împănare în minim două reprize, se stropeşte succesiv cu apă şi se continuă cilindrarea până la încleştare. Umplerea golurilor rămase se face cu criblură aşternută uniform în două reprize stropite cilindrate concomitent până la fixare definitivă" . De altfel, în listele de cantităţi pentru obiectul 2 Suprastructură drum - strat de bază din piatră spartă - articolul de deviz impus prin documentaţia de atribuire şi care trebuia cotat şi ofertat era DA12A1-"Strat de fundaţie sau reprofilare din piatră spartă pentru 3/17

§ 4

drumuri cu aşternere mecanică executată cu împănare şi înnoroire", acest articol de deviz presupunând următoarele operaţiuni: aşternerea mecanică, rectificarea suprafeţei la uscat cu adăugarea materialului necesar, înainte şi în urma cilindrului compresor, manipulări şi transporturi cu roaba sau lopata şi readucerea pe partea carosabilă a materialului debordat pe acostamente, aşternerea manuală a materialului de împănare, înnroire şi protecţie, precum şi udarea cu apă, toate operaţiile de cilindrare necesare în conformitate cu Indicatorul de norme de deviz pentru lucrări de drumuri D -1981. Aşadar, autoritatea contractantă trebuia să verifice cum a prezentat ofertantul SC ......... SA în propunerea tehnică metodologia de execuţie şi descrierea planului de lucrări pentru executaţia lucrării supuse procedurii, programul de asigurare a calităţii şi prezentarea principalelor etape şi proceduri de asigurare a calităţii în şantier, precum şi sursele de materiale. Toate aceste elemente corelate cu materialele propuse în ofertă. Astfel, contestatorul se întreabă: dacă ofertantul declarat câştigător prin adresa nr. 5302/02.08.......... propune în ofertă un material pentru execuţia stratului de piatră spartă materialul denumit clar "Amestec agregate 0-4-8-16-40-63 mm" cum poate executa lucrarea în conformitate cu cerinţele proiectantului şi a caietului de sarcini. În opinia contestatorului, comisia de evaluare nu a respectat prevederile Legii nr. 98/2016 cu privire la art. 127 lit. f) "Verificarea conformităţii propunerii tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini" şi lit. g) "verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanţi inclusiv verificarea conformităţii cu propunerile tehnice”. Prin urmare, contestatorul consideră că autoritatea contractantă prin adresa nr. 5302/02.08.......... a declarat câştigătoare o ofertă neconformă şi inacceptabilă, dat fiind faptul că oferta depusă de SC ......... SA reprezintă o alternativă la caietul de sarcini, având şi un preţ neobişnuit de scăzut, comisa de evaluare nefăcând aplicarea Legii nr. 98/2016 cu privite la art. 210 îndeosebi lit. a) Fundamentarea economică a preţului prin raportare la metodele de construcţie utilizate. Contestatorul precizează că aplicarea criteriului de atribuire "preţul cel mai scăzut" trebuie să respecte în primul rând prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Prin modul de interpretare a dispoziţiilor Deciziei CNSC......... din 23.06.......... aşa cum reiese din adresa nr. 5302/02.08.......... şi declararea ofertei SC ......... SA câştigătoare fără a se reanaliza ofertele depuse, contestatorul consideră că se impune anularea procedurii în baza art. 212 alin. (1) lit. b) şi lit. c). 4

§ 5

În concluzie, având în vedere faptul că prin adresa nr. 5302/02.08.......... a fost declarată admisibilă şi câştigătoare o ofertă neconformă şi inacceptabilă, contestatorul solicită admiterea contestaţiei şi: - în principal, anularea adresei nr. 5302/02.08.......... reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și reevaluarea ofertei SC ......... SA, declarată câştigătoare a procedurii de atribuire prin adresa nr. 5302/02.08..........; - în subsidiar, anularea procedurii de atribuire, datorită unor abateri grave de la legislaţia în domeniul achiziţiilor publice. Prin adresa nr. 6072/05.09.......... înregistrată la Consiliu sub nr. 37626/07.09.........., ........., în calitate de autoritate contractantă formulează punct de vedere cu privire la contestaţia depusă de SC ......... SRL. Cu privire la aspectele subliniate de contestator, autoritatea contractantă face următoarele menţiuni: Comisia de evaluare a pus în aplicare Decizia CNSC nr..........., prin care s-a admis contestaţia depusă de SC ......... SA si s-a anulat adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3069/27.04.......... si raportul procedurii nr. 3065/27.04.........., precum si actele subsecvente acestora, în ceea ce priveşte ofertele depuse de SC ......... SA si de asocierea ... si s-a dispus continuarea procedurii prin reevaluarea ofertelor ţinând cont de aspectele menţionate de către CNSC în decizie – motivare: „Din verificarea documentelor aflate la dosar, prin prisma apărărilor formulate de ambele părți și a legislaţiei incidente aflate în vigoare, Consiliul are în vedere că în caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat: piatra spartă sort 40-63 mm, split sort 8-16 mm și 16- 25 și criblură, sort 4-8 mm. De asemenea, se reține că SC ......... SA a prezentat, în cuprinsul propunerii financiare, printre altele, split sort 8-16mm și 16-25 mm. Prin adresa nr. 1769/14.03.........., autoritatea contractantă i-a solicitat ofertantului contestator clarificări cu privire la oferta depusă iar, la solicitarea menționată, ofertantul contestator a răspuns în data de 17.03.........., transmițând înscrisul intitulat „Declaraţie de performanță", emisă de furnizorul de materiale de carieră, SC ... SRL pentru „produsul tip piatră spartă - amestec agregat 0-4-8-16-40-63 mm", după cum se specifică la pct. 1 din înscrisul menționat, act emis chiar pentru procedura în cauză și Certificatul de conformitate al controlului producţiei în fabrică nr.2175 - CPR -0036A. Verificând conținutul declaraţiei de performanță depusă de ofertantul contestator, Consiliul remarcă faptul că standardul armonizat în baza căruia acest act a fost emis este SR EN 13242+A1:2008, standard aflat în vigoare la data emiterii declaraţiei și prin urmare trebuiau respectate prevederile acestuia. Potrivit standardului SR EN 13242+A1:2008 - „Agregate din materiale nelegate sau legate hidraulic pentru utilizare în inginerie civilă și construcții de drumuri", aflat în vigoare începând din decembrie 2009, 5/17

§ 6

clasa 16-25 nu se regăsește în tabelul 1 de la pag. 7, unde sunt stabilite clasele de granulozitate ale pietrei sparte. Astfel, Consiliul constată că SC ......... SA a transmis un document emis în baza SR EN 13242+A1: 2008, aflat în vigoare la data respectivă, clasa 16-25 nefiind regăsită în mod explicit în declaraţie, ci este inclusă, rezultând că aceste materiale vor respecta caracteristicile de calitate conform normativelor și stasurilor aflate în vigoare. Prin urmare, se apreciază că este întemeiată critica formulată de contestator sub acest aspect, deoarece a răspuns clar și la obiect solicitării autorității contractante, în conformitate cu normativele tehnice și a stasurilor aflate în vigoare, în prezent. Astfel, nu se poate reține ca fiind întemeiat motivul de respingere a ofertei contestatorului, respectiv lipsa dovezii că furnizorul SC ... nu ar fi certificat pentru criblura sort ofertată, deoarece, pe de o parte, intervalul 16-25 nu se mai regăsește în standardul SR EN 13242+Al:2008 aflat în vigoare iar, pe de altă parte, la punctul 1 al declaraţiei se arată: „tip piatră spartă 0-4-8-16-40 (...)", fiind acoperită astfel solicitarea autorității cu privire la toate clasele de granulozitate solicitate. Totodată, un aspect relevant este legat de faptul că această ”declaraţie de performanță" reprezintă un tip de document care înlocuieşte „certificatul/declaraţia de conformitate", deoarece începând cu 1 iulie 2013, Regulamentul referitor la Produsele pentru Construcții (CPR 305/2011) va înlocui Directiva Produselor pentru Construcții (CPD 89/106) și va redefini obligaţiile producătorilor, distribuitorilor și importatorilor referitor la aplicarea marcajului CE care va conţine, împreună cu toate celelalte informaţii relevante, caracteristicile de performanță declarate ale produsului cu referire la specificaţiile tehnice relevante (standard European armonizat sau ETA). Deci nu se poate considera că SC ......... SA nu a demonstrat cu documente relevante calitatea produselor ce urmează a fi utilizate, cum eronat susţine autoritatea contractantă. Pentru toate aceste motive expuse anterior, Consiliul apreciază că în mod eronat comisia de evaluare a respins oferta menționată pentru acest motiv, și anume că furnizorul de piatră spartă, ... S.R.L., nu ar fi autorizat să livreze sorturile de piatră spartă la dimensiunile solicitate în caietul de sarcini și că sunt întemeiate criticile contestatorului, acestea urmând să fie admise. (....) Față de argumentele expuse anterior, Consiliul apreciază că se impune reevaluarea ofertei contestatorului precum și a ofertei câștigătoare, de către autoritatea contractantă cu respectarea obligaţiilor ce-i revin potrivit art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/........., prin reanalizarea documentelor depuse de aceştia ca răspuns la solicitările de clarificare privind sorturile de piatră spartă, în concordanță cu cele expuse 6

§ 7

în motivare și legislaţia incidentă aflată în vigoare, precum și cu aplicarea criteriului de atribuire stabilit prin fișa de date a achiziţiei". Astfel, comisia de reevaluare a decis, în vederea clarificării modului de îndeplinire a cerinţei din Caietul de sarcini nr. 5, Execuţia stratului de baza din piatra spartă, unde este prevăzut: „Prezentul caiet de sarcini se referă la condiţiile de execuţie a stratului de bază din piatră spartă folosit ca fundaţie a drumurilor în conformitate cu SR 179/1995.... Stratul de piatră este alcătuit dintr-un sort monogranular, de piatră spartă, cilindrată până la fixare, apoi împănat cu split sau criblură răspândit uniform, udat si cilindrat până la încleştare după care urmează umplerea golurilor rămase cu savura sau nisip si cilindrarea în continuare până la fixarea definitivă... Agregatele naturale ce se vor utiliza la executarea stratului de bază din piatră spartă sunt următoarele: - Piatra spartă sort 40-63 - Split sort 8-16 si 16-25 - Criblura sort 4-8... 3.3. Consumul de materiale Materiale Piatră spartă în strat de bază Piatră spartă kg/ mp 175-180 Split kg/mp 20-24 Criblură kg/ mp 35-40 Apă l/mp 30-35 4. Prescripţii generale de execuţie Piatra spartă se aşterne pe fundaţia din balast într-un strat uniform si se clindrează la uscat până la fixare, apoi se aşterne splitul de împănare în minim două reprize, se stropeste succesiv cu apă si se continuă cilindrarea până la încleştare. Umplerea golurilor rămase se face cu criblură aşternută uniform în două reprize, stropite cilindrate concomitent până la fixare definitivă...". transmiterea următoarelor solicitări de clarificari către SC ......... SA si Asocierea SC ... SRL: „prezentaţi angajamenul ferm de al operatorului economic din care să rezulte că execuţia lucrărilor se va realiza în conformitate cu caietele de sarcini întocmite si se vor prezenta declaraţii de calitate si conformitate pentru toate materialele puse în operă". Aşadar, Comisia de evaluare a pus în aplicare Decizia CNSC nr.......... din 23.06.........., respectiv: „reanalizarea documentelor depuse de aceştia ca răspuns la solicitările de clarificare privind sorturile de piatră spartă, în concordanţă cu cele expuse în motivare si legislaţia incidentă aflată în vigoare, precum si cu aplicarea criteriului de atribuire stabilit prin fișa de date a achiziţiei”. Comisia de evaluare a pus în aplicare Decizia CNSC nr.......... din 23.06.........., în conformitate cu cele precizate în motivare si a reevaluat oferta depusă de către SC ......... SA prin solicitarea unor clarificări suplimentare. Comisia de evaluare a respectat obligaţiile cei revin potrivit art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/........., prin reanalizarea documentelor depuse în conformitate cu cele expuse în motivarea Deciziei CNSC si 7/17

§ 8

legislaţia incidentă aflată în vigoare, precum si cu aplicarea criteriului de atribuire stabilit în fișa de date a achiziţiei. Astfel, autoritatea contractantă susţine că a pus în aplicare decizia CNSC și ca urmare consideră nelegală contestatia depusă de către SC ......... SRL și calea de atac urmată de acesta, deoarece a depus contestaţie împotriva comunicării rezultatului procedurii de achiziţie, comunicare care rezultă din aplicarea Decizie CNSC. SC ......... SRL nu a întrebuinţat calea de atac corectă și nu a atacat fondul problemei, fond care deja a fost judecat de către CNSC și asupra căruia s- a pronunţat. Ca urmare, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată și tardiv formulată. Prin adresa nr. ........./28.08.......... înregistrată la Consiliu sub nr. ........./28.08.........., SC ......... SA a depus cerere de intervenţie, prin care a solicitat: - în principal, admiterea în principiu a cererii de interveție, cu consecinţa respingerii contestației formulată de SC ......... SRL și menţinerea actelor emise de către autoritatea contractantă după reevaluarea ofertelor depuse atât de către societatea sa cât și de către contestator, cu respectarea Deciziei CNSC nr.......... din 23.06..........; - în subsidiar, în situația în care Consiliul va aprecia că cererea de intervenție nu poate fi admisă în principiu în temeiul dispozițiilor art. 61, 62 din codul de procedură civilă, solicită Consiliului să primească următoarele apărări și răspunsuri solicitând a se face aplicabilitatea dispozițiilor art. 61 alin. 3 și 63 din codul de procedură civilă, cu consecinţa menţinerii actelor emise de către autoritatea contractantă după reevaluarea ofertelor, respectiv adresa prin care a fost declarată câștigătoare oferta depusă de societatea sa. În fapt, intervenientul precizează că, asa cum si contestatorul a arătat, prin Decizia CNSC nr........ din 23.06.........., s-a hotărât ca autoritatea contractantă să reevalueze ofertele depuse de SC ......... SA si de asocierea SC ... SRL, cu respectarea obligaţiilor ce-i revin potrivit art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/........., prin reanalizarea documentelor depuse ca răspuns la solicitările de clarificare privind sorturile de piatră spartă, în concordanţă cu cele expuse în motivare si legislaţia incidentă aflată în vigoare, precum si cu aplicarea criteriului de atribuire stabilit prin fisa de date a achiziţiei. Intervenientul

§ 9

menionează

§ 10

că

§ 11

societatea

§ 12

contestatoare reinterpretează si completează în mod eronat Decizia CNSC, afirmând că autoritatea contractantă ar fi trebuit să analizeze „concordanţa propunerii tehnice cu propunerea financiară coroborate cu cerinţele din listele de cantităţi .... materialele propuse în ofertă si admise" si „cum a prezentat în propunerea tehnică metodologia de execuţie si descrierea planului 8

§ 13

calităţii si prezentarea principalelor etape si proceduri de asigurare a calităţii." Cum evaluarea tehnică pentru aceasta procedură s-a încheiat, conform anunţului din SEAP în data de 27.02.........., intervenientul consideră că solicitarea de reanalizare a elementelor din propunerea tehnică, la data depunerii contestaţiei ........., este tardivă. Aşadar, intervenientul apreciază că reevaluarea făcută de autoritatea contractantă este în conformitate cu Decizia CNSC nr.......... din 23.06.........., iar contestaţia depusă de SC ......... SRL este tardivă, inadmisibilă cu privire la aspectele pe care deja CNSC le-a analizat cu putere de lucru judecat, în motivarea Deciziei CNSC nr.......... din 23.06.........., iar pe fond, în mod evident, contestaţia este nefondată. De altfel, intervenientul arată că CNSC-ul, în Decizia sa, legat de materialele pentru realizarea stratului de piatră spartă, a apreciat că „nu se poate considera că S.C. ......... S.A. nu a a demonstrat cu documente relevante calitatea produselor ce urmează a fi utilizate" si „...Consiliul apreciază că în mod eronat comisia de evaluare a respins oferta menţionată pentru acest motiv, si anume că furnizorul de piatră spartă, S.C. ... S.R.L., nu ar fi autorizat să livreze sorturile de piatră spartă la dimensiunile solicitate în caietul de sarcini si că sunt sunt întemeiate criticile contestatarului, acestea urmând să fie admise”. În opinia intervenientului, contestatorul ori a înţeles greşit, ori nu a citit în totalitate Decizia CNSC nr........... si motivarea acesteia, insistând pe argumente ce au fost deja analizate si respinse de către Consiliu, tergiversând astfel, în mod voit, semnarea unui contract de lucrări ce ar produce efecte benefice si ar îmbunăţăţi condiţiile de viaţă pentru comunitatea din .......... Pentru toate aceste motive, intervenientul solicită respingerea contestaţiei formulată de către SC ......... SRL, cu consecinţa menţinerii actelor emise de către autoritatea contractantă după reevaluarea ofertelor, respectiv adresa prin care a fost declarată câstigătoare oferta sa. Prin adresa nr. 1375/31.08.......... înregistrată la Consiliu sub nr. 36565/31.08.........., contestatorul formulează răspuns la cererea de intervenție depusă de SC ......... SA, reiterând solicitările din cuprinsul contestaţiei. Contestatorul consideră inadmisibilă cererea de intervenţie, având în vedere lipsa unui interes propriu al intervenientului în actuala procedură, aceasta având ca obiect o contestaţie ce se poartă în contradictoriu doar cu autoritatea contractantă și supune controlului doar legalitatea procedurii de achiziţie publică. De asemenea, contestatorul precizează că, asa cum a arătat si demonstrat ăn cuprinsul contestaţiei, nu doreste să tergiverseze în mod voit încheierea contractului cu autoritatea contractantă şi nici nu face discuţie de decizia Consiliului nr. 1560/........./......... din 23.06........... În opinia contestatorului, contestaţia sa este întemeiată si nicidecum tardivă, fiind depusă cu respectarea termenelor legale şi totodată întemeiată aşa cum rezultă din următoarele: 9/17

§ 14

Adresa nr. 5302/02.08.......... de comunicare a rezultatului procedurii a fost primită de societatea sa în data de 02.08........... În data de 04.08.......... a transmis autorităţii contractante notificarea prealabilă nr. 1236/04.08.........., înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 5402/07.08.........., notificare la care nu a primit răspuns în termenul legal în conformitate cu art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, drept pentru care, în termenul legal, a depus contestaţia înregistrată la CNSC cu nr. ........./.......... Astfel nu se poate aduce în discuţie tardivitatea introducerii contestaţiei. Referitor la afirmaţia intervenientului privind neîntemeierea contestaţiei, contestatorul susţine că nu a motivat contestaţia cu privire la aplicarea deciziei CNSC nr.......... din 23.06.......... şi nu a făcut discuţie asupra celor dispuse prin decizie, ci doar a arătat motivele de fapt şi de drept încălcate de comisia de evaluare cu privire la oferta SC ......... SA, declarată câştigătoare prin adresa nr. 5302 din 02.08........... În continuare, contestatorul reiterează cele precizate în contestaţie, la pag. 3-6. Prin adresa nr. T662/07.09.......... înregistrată la Consiliu sub nr. 37791/07.09.........., intervenientul formulează apărări și răspunsuri față de răspunsul contestatorului la cererea de intervenție, solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenţie, cu consecinţa respingerii contestaţiei formulată de SC ......... SRL temeiul art. 26 din Legea 101/2016, si menţinerea actelor emise de către autoritatea contractantă după reevaluarea ofertelor depuse atât de către societatea sa cât si de către contestator, cu respectarea Deciziei CNSC nr.......... din 23.06........... Cu privire la afirmaţia contestatorului potrivit căreia cererea de intervenţie ar fi inadmisibilă, întrucât nu ar avea un interes propriu în actuala procedură, intervenientul învederează că interesul său în a promova cererea de intervenţie rezidă din faptul că oferta sa este declarată câstigătoare în cadrul procedurii în cauză. Intervenientul arată că în literatura de specialitate, interesul este considerat ca fiind o condiţie de exerciţiu a unei acţiuni judiciare si este definit ca fiind "folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare". Interesul trebuie să îndeplinească anumite cerinţe: să fie legitim, adică să nu vină în conflict cu legea; să fie personal, adică folosul practic să vizeze pe cel care recurge la forma procedurală; să fie născut si actual, în sensul că dacă cel interesat nu ar recurge la acţiune în momentul respectiv s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu.

§ 15

În consecinţă excepţia inadmisibilităţii invocată de către contestator privitoare la cererea de interventie nu este dată, intervenientul insistând în solicitarea formulată de admitere în principiu a cererii de intervenţie. 10

§ 16

În continuare, intervenientul apreciază tardivă contestaţia formulată de SC ......... SRL, cu privire la solicitările acesteia de reanalizare a elementelor din propunerea tehnică, la care a făcut referire în cererea de intervenţie formulată. În acest sens, intervenientul precizează că a arătat că societatea contestatoare reinterpretează si completează în mod eronat Decizia CNSC la care a făcut referire în cererea de intervenţie, afirmând că autoritatea contractantă ar fi trebuit să analizeze "concordanţa propunerii tehnice cu propunerea financiară coroborate cu cerinţele din listele de cantităţi ... materialele propuse în ofertă si admise" si "cum a prezentat în propunerea tehnică metodologia de execuţie si descrierea planului calităţii si prezentarea principalelor etape si proceduri de asigurare a calităţii". Din această perspectivă a apreciat că iniţierea acestei contestaţii, argumentată pe elemente deja analizate de CNSC si pe aspecte din propunerea tehnică necontestate în termen, este menită să tergiverseze în mod voit semnarea contractului de lucrări. Aşadar, intervenientul precizează că tardivitatea invocată nu se raportează la termenul de depunere a contestaţiei prevăzut la dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. b, ci la elementele contestaţiei cu privire la propunerea sa tehnică. Pe fond, intervenientul își menţine solicitările de respingere a contestaţiei cu consecinţa menţinerii actelor emise de către autoritatea contractantă după reevaluarea ofertelor depuse atât de către societatea sa cât si de către contestator, cu respectarea Deciziei CNSC nr. 1560/........./......... din 23.06........... Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată într-o singură etapă, online, pentru atribuirea contractului de lucrări având ca obiect ”.........”, cod CPV 45233120-6. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ........./ ........., criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. La data de 06.02.........., a fost întocmit procesul–verbal nr. 745, de vizualizare a ofertelor depuse în SEAP în cadrul acestei proceduri de achiziție publică, fiind consemnată depunerea a 5 oferte, datele de identificare ale ofertanților, precum și aspectele formale constatate. Împotriva deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă, SC ... a formulat contestația ce a format obiectul dosarului nr. 707/......... soluționată prin decizia CNSC nr. 588/........./707/20.03.........., prin care s-a respins ca tardivă. În raportul procedurii nr. 3065/27.04.........., s-a consemnat respingerea a trei oferte printre care și a ofertantului SC ......... SA, admisibilitatea celorlalte două oferte, precum și desemnarea ofertei depuse de asocierea SC ... SRL ca fiind câștigătoarea procedurii, cu o propunere financiară de 3.638.032,44 lei fără TVA. Împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 3069/27.04.........., SC ......... SA a formulat contestația ce a format 11/17

§ 17

obiectul dosarului nr. ........./......... soluționată prin decizia CNSC nr..........., prin care s-a admis contestaţia și s-a anulat adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3069/27.04.......... și raportul procedurii nr. 3065/27.04.........., precum și actele subsecvente acestora, în ceea ce privește ofertele depuse de SC ......... SA și de asocierea SC ... SRL. De asemenea, s-a dispus continuarea procedurii prin reevaluarea ofertelor, potrivit celor cuprinse în considerentele din motivare, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei. În noul raport al procedurii nr. 5243/31.07.........., s-a consemnat admisibilitatea ofertelor depuse de SC ......... SA și asocierea SC ......... SRL – SC ... SRL, precum și desemnarea ofertei depuse de SC ......... SA ca fiind câștigătoarea procedurii, cu o propunere financiară de 3.538.180,40 lei fără TVA. Împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 5302/02.08.........., SC ......... SRL a formulat contestaţia care face obiectul dosarului nr. ........./.......... Preliminar analizării criticilor din cuprinsul contestaţiei, Consiliul urmează să analizeze admisibilitatea de principiu a cererii de intervenţie formulată de SC ......... SA. Conform art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 „Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire, pot formula, cu înştiinţarea părţilor cauzei, cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a faptului că s-a formulat contestaţie. (...)”. Potrivit Codului de procedură civilă, ale cărui prevederi completează dispoziţiile Legii nr. 101/2016, potrivit art. 68 din acest din urmă act normativ, oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi. La art. 64 din cod se menţionează că instanţa trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei. Totodată acelaşi act normativ mai dispune că: Art. 32. - (1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes. 12

§ 18

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul apărărilor. Art. 33. - Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. În analiza cererii de intervenţie este necesară identificarea existenţei interesului determinat, legitim, personal, născut şi actual al autorului, de care depinde admiterea în principiu a cererii sale de intervenție. Astfel, în soluţionare, Consiliul constată că SC ......... SA îşi justifică interesul invocând statutul ofertei sale, respectiv câştigătoare a procedurii, ceea ce, în opinia sa, demonstrează un interes în a interveni pentru menţinerea rezultatului procedurii. Analizând susţinerile din cuprinsul cererii de intervenţie prin prisma documentelor probatorii aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată că, potrivit raportului procedurii nr. 5243/31.07.........., oferta depusă de SC ......... a fost desemnată admisibilă şi câştigătoare a procedurii, cu o propunere financiară de 3.538.180,40 lei fără TVA. Astfel, Consiliul constată că interesul SC ........., în formularea cererii de intervenţie este născut şi actual, având în vedere că acesta, la momentul de faţă, are calitatea de ofertant admisibil şi câştigător, urmând, pe cale de consecinţă, ca cererea sa să fie încuviinţată, în principiu. Luând în considerare aceleași argumente, Consiliul va respinge excepția inadmisibilității cererii de intervenție depusă de SC ......... SA, invocată de contestator. alin. (4)Referitor la excepţia tardivității contestaţiei formulată de SC ... SRL, invocată de autoritatea contractantă, Consiliul apreciază că singurul act administrativ, în măsură să producă efecte juridice de natură să lezeze interesele contestatorului, este comunicarea nr. 5302/02.08.2017 împotriva căreia SC ... SRL a formulat notificarea prealabilă nr. 1236/04.08.2017, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 5402/07.08.2017, notificare la care autoritatea contractantă nu a transmis niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, astfel că, raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, contestația nr. 1268/......... înregistrată la Consiliu sub nr. 33685/........., transmisă autorității contractante în data de ........., prin e-mail, a fost depusă în termenul de 5 zile prevăzut de legiuitor pentru depunerea acesteia. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus menționate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge excepția tardivității contestaţiei formulată de SC ......... SRL, invocată de autoritatea contractantă. În ceea ce privește fondul contestației SC ......... SRL, analizând susținerile părților, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale în materie, Consiliul urmează să o respingă ca nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prin decizia nr..........., Consiliul a admis contestaţia SC ......... SA și a anulat adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 13/17

§ 19

3069/27.04.......... și raportul procedurii nr. 3065/27.04.........., precum și actele subsecvente acestora, în ceea ce privește ofertele depuse de SC ......... SA și de asocierea SC ... SRL. De asemenea, s-a dispus continuarea procedurii prin reevaluarea ofertelor, potrivit celor cuprinse în considerentele din motivare, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei. În considerentele deciziei nr..........., Consiliul a reținut următoarele: „În cuprinsul contestației, SC ......... SA aduce critici legate, pe de o parte, de respingerea ca neconformă a ofertei sale, deoarece sortul de piatră spartă pentru care autoritatea contractantă a solicitat certificat de conformitate nu mai există potrivit normativelor și standardelor aflate în vigoare în România, iar, pe de altă parte, aduce critici legate de faptul că nici ofertantul câștigător nu ar putea prezenta un asemenea certificat. Din verificarea documentelor aflate la dosar, prin prisma apărărilor formulate de ambele părți și a legislației incidente aflate în vigoare, Consiliul are în vedere că în caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat: piatră spartă sort 40 – 63 mm, split sort 8-16 mm și 16 – 25 mm și criblură, sort 4-8 mm. De asemenea, se reține că SC ......... SA a prezentat, în cuprinsul propunerii financiare, printre altele, split sort 8-16 mm și 16 – 25 mm. Prin adresa nr. 1769/14.03.........., autoritatea contractantă i-a solicitat ofertantului contestator clarificări cu privire la oferta depusă iar, la solicitarea menționată, ofertantul contestator a răspuns în data de 17.03. ........., transmițând înscrisul intitulat „Declarație de performanță”, emisă de furnizorul de materiale de carieră, SC ... SRL pentru „produsul tip piatră spartă – amestec agregate 0-4-8-16-40-63 mm”, după cum se specifică la pct. 1 din înscrisul menționat, act emis chiar pentru procedura în cauză și Certificatul de conformitate al controlului producției în fabrică nr. 2175 – CPR – 0036A. Verificând conținutul declarației de performanță depusă de ofertantul contestator, Consiliul remarcă faptul că standardul armonizat în baza căruia acest act a fost emis este SR EN 13242+A1:2008, standard aflat în vigoare la data emiterii declarației și prin urmare trebuiau respectate prevederile acestuia. Potrivit standardului SR EN 13242+A1:2008 – „Agregate din materiale nelegate sau legate hidraulic pentru utilizare în inginerie civilă și în construcții de drumuri”, aflat în vigoare începând din decembrie 2009, clasa 16-25 nu se regăsește în tabelul 1 de la pag. 7, unde sunt stabilite clasele de granulozitate ale pietrei sparte. Astfel, Consiliul constată că SC ......... SA a transmis un document emis în baza SR EN 13242+A1:2008, aflat în vigoare la data respectivă, clasa 16-25 nefiind regăsită în mod explicit în declarație, ci 14

§ 20

este inclusă, rezultând că aceste materiale vor respecta caracteristicile de calitate conform normativelor și stasurilor aflate în vigoare. Prin urmare, se apreciază că este întemeiată critica formulată de contestator sub acest aspect, deoarece a răspuns clar și la obiect solicitării autorității contractante, în conformitate cu normativele tehnice și a stasurilor aflate în vigoare, în prezent. Astfel, nu se poate reține ca fiind întemeiat motivul de respingere a ofertei contestatorului, respectiv lipsa dovezii că furnizorul SC ... SRL nu ar fi certificat pentru criblura sort ofertată, deoarece, pe de o parte, intervalul 16-25 nu se mai regăsește în standardul SR EN 13242+A1:2008 aflat în vigoare iar, pe de altă parte, la punctul 1 al declarației se arată: „tip piatră spartă 0-4-8-16-40 (...).”, fiind acoperită astfel solicitarea autorității cu privire la toate clasele de granulozitate solicitate. Totodată, un aspect relevant este legat de faptul că această „declarație de performanță” reprezintă un tip de document care înlocuiește „certificatul/declarația de conformitate”, deoarece începând cu 1 iulie 2013, Regulamentul referitor la Produsele pentru Construcții (CPR 305/2011) va înlocui Directiva Produselor pentru Construcții (CPD 89/106) și va redefini obligațiile producătorilor, distribuitorilor și importatorilor referitor la aplicarea marcajului CE care va conține, împreună cu toate celelalte informații relevante, caracteristicile de performanțâ declarate ale produsului cu referire la specificațiile tehnice relevante (standard European armonizat sau ETA). Deci nu se poate considera că SC ......... SA nu a demonstrat cu documente relevante calitatea produselor ce urmează a fi utilizate, cum eronat susține autoritatea contractantă. Pentru toate aceste motive expuse anterior, Consiliul apreciază că în mod eronat comisia de evaluare a respins oferta menționată pentru acest motiv, și anume că furnizorul de piatră spartă, S.C. ... S.R.L.. nu ar fi autorizat să livreze sorturile de piatră spartă la dimensiunile solicitate în caietul de sarcini și că sunt întemeiate criticile contestatorului, acestea urmând să fie admise. Consiliul nu reține, în soluționare, ca fiind pertinentă, susținerea autorității contractante potrivit căreia din analiza declarației de performanță depusă de către contestator „a constatat, încă din antetul acesteia, faptul că SC ... SRL este certificată pentru agregate de carieră sort 40-63 mm și amestec agregate 0-40mm, 0-63 mm”, întrucât se vede clar faptul că nu este vorba despre un antet al societății, cuprinzând datele de identificare ale acesteia, ci despre marcajul CE (marcaj european de conformitate), adică simbolul aplicat de producător înainte de punerea pe piață a unui produs, producătorul SC ... SRL fiind autorizat pentru sorturile prevăzute la pct. 1 în declarația sus menționată. În ceea ce privește ofertantul desemnat câștigător, SC ... SRL, se reține că acesta a prezentat în cadrul propunerii financiare la Formularul C6 – Lista consumuri de resurse materiale, piatră spartă pentru drumuri 15 – 25 mm și 40 – 63 mm. Prin adresa nr. 1769/14.03.........., autoritatea contractantă i-a solicitat acestuia clarificări legate de oferta prezentată, SC ... SRL 15/17

§ 21

răspunzând prin adresa nr. 500/17.03.........., odată cu care a transmis și certificatul de conformitate pentru controlul producției în fabrică nr. 1833 – CPR – 0067, emis de ..., prin care producătorul .... este autorizat, printre altele, pentru sorturile 8-16 mm, 16 – 31,5 mm și 31,5 – 63 mm, adică în conformitate cu prevederile din standardul SR EN 13242:2008. Față de argumentele expuse anterior, Consiliul apreciază că se impune reevaluarea ofertei contestatorului precum și a ofertei câștigătoare, de către autoritatea contractantă cu respectarea obligațiilor ce–i revin potrivit art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/........., prin reanalizarea documentelor depuse de aceștia ca răspuns la solicitările de clarificare privind sorturile de piatră spartă, în concordanță cu cele expuse în motivare și legislația incidentă aflată în vigoare, precum și cu aplicarea criteriului de atribuire stabilit prin fișa de date a achiziției”. Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 „Decizia Consiliului este obligatorie pentru părțile cauzei”. Decizia nr........... pronunțată de Consiliu nu a fost atacată cu plângere la instanța de judecată competentă, pentru motive de nelegalitate sau netemeinicie, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel că aceasta a rămas definitivă, prin neatacare. Având în vedere caracterul obligatoriu pentru părți al deciziei CNSC, Consiliul reține că autoritatea contractantă avea obligația să continue procedura de atribuire întocmai cum a fost stabilit prin decizia CNSC nr..........., respectiv prin reevaluarea ofertei contestatorului precum și a ofertei câștigătoare în sensul reanalizării documentelor depuse de aceștia ca răspuns la solicitările de clarificare privind sorturile de piatră spartă. Din documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată că autoritatea contractantă a respectat cele decise în decizia anterioară, cele două oferte aflate în competiție fiind admisibile, astfel că oferta desemnată câștigătoare a fost stabilită conform criteriului de atribuire stabilit prin documentație. Contrar afirmațiilor contestatorului, autoritatea contractantă nu trebuia să reevalueze ofertele cele două oferte in integrum, ci trebuia, așa cum de altminteri s-a și întâmplat, să reevalueze ofertele în concordanță cu cele stabilite în decizia CNSC nr............ În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ......... SRL. Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (3) si art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispoziţiile art. 61 şi urm. din Codul de procedură civilă, Consiliul va admite cererea de intervenţie formulată de SC ......... SA. 16

§ 22

Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) teza I din Legea nr. 101/2016, respinge excepţia inadmisibilității cererii de intervenție depusă de SC ......... SA, invocată de contestator. În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) teza I din Legea nr. 101/2016, respinge excepţia tardivității contestaţiei formulată de SC ......... SRL, invocată de autoritatea contractantă. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... În temeiul dispoziţiilor art. 17 alin (3) si art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispoziţiile art. 61 şi urm. din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenţie formulată de SC ......... SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... ... 17/17