AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_4882

2017Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 34300000-0
Critici: R7, R8

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 25.992 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şifuncţionarea

§ 2

Consiliului

§ 3

Naţional

§ 4

de

§ 5

Soluţionare

§ 6

a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./......... înregistrată la Consiliu sub nr. ........./........., formulată de S.C. ......... S.R.L., cu sediul în ........., str. ………., având Cod Unic de Înregistrare ......... și înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., împotriva raportului procedurii de atribuire nr. …..........., emis în cadrul procedurii de licitație deschisă, fără fază finală licitație electronică, organizată în vederea atribuirii pe loturi a contractului de achiziţie publică de servicii având ca obiect „Întreținere, reglări și reparații, inclusiv furnizare de piese de schimb și materiale de exploatare pentru autoturismele din cadrul DRDP ........., lot. 1-14”, coduri CPV 50110000-9 – Servicii de reparare și de întreținere a autovehiculelor și a echipamentelor conexe (Rev.2), 34300000-0 – Piese și accesorii pentru vehicule și pentru motoare de vehicule (Rev.2), de …….. – ……… ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., ........., ........., s-a solicitat anularea deciziilor de desemnare a ofertei ca inacceptabilă, precum și a raportului procedurii și continuarea procedurii de achiziție. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluţioneze contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliu sub nr. ........./........., prin care ofertantul S.C. ......... S.R.L., contestă raportul procedurii de atribuire nr. ………… solicitând cele menţionate în partea introductivă a deciziei. 1/10

§ 7

După ce face un scurt istoric al participării la procedura de achiziţie, contestatorul susţine că în data de 21.08.......... în cuprinsul raportului procedurii ofertele depuse pentru loturile 1, 3, 4, 6, 7, 8, 9, 11, 12 și 14 au fost respinse ca inacceptabile, deși fuseseră anterior evaluate inclusiv criteriile de calificare referitoare la experiența similară și declarate admisibile. O primă critică pe care contestatorul înţelege să o formuleze, se referă la faptul că, oferta a fost declarată inacceptabilă, întrucât nu s-a îndeplinit cerința de prestare în ultimii trei ani de servicii similare. În ceea ce privește cerința prezentată în cuprinsul clarificărilor solicitate, „prezentarea de documente justificative, care probează îndeplinirea cerinței de capacitate tehnică – servicii manoperă”, această cerință, în opinia contestatorului a excedat prevederilor documentației de atribuire privind capacitatea tehnică. În conformitate cu cerinţele fișei de date a achiziţiei pct. III.2.3 a) Capacitatea tehnică și/sau profesională - cerinţa nr. 1: „Ofertantul va demonstra că a prestat în ultimii 3 ani servicii similare a căror valoare cumulată la nivelul unui contract sau a mai multor contracte este de cel puţin …” valorile specificate pentru fiecare lot în parte. Având în vedere obiectul contractului, contestatorul susține că nu se poate aprecia că acesta este un contract exclusiv de servicii, întrucât se furnizează și piesele de schimb aferente. Cu privire la acest aspect, S.C. ......... S.R.L. menţionează că, cuvântul manopera nu se regăseşte în cuprinsul documentaţiei referitor la capacitatea tehnică ca cerinţă. Cerinţa așa cum a fost formulată se referă la întreg obiectul contractului și nu se referă la un tip identic de autoturism cu cel ce facea obiectul fiecărui lot. Cuvântul manoperă nu se regăseşte în cuprinsul documentaţiei în ceea ce privește capacitatea tehnică ca cerinţă. Contestatorul consideră că a demonstrat prin documentele prezentate că deține capacitatea și experiența similară în realizarea prezentului contract, în ultimii trei ani, conform cerințelor. Menționând Instrucțiunea ANAP nr. 2/19.04.........., societatea contestatoare susține că prevederile fișei de date a achiziției nu au conținut indicația ca cerința privind experiența similară să se aplice exclusiv la valoarea manoperei. Această cerință a fost solicitată doar la nivel de clarificări pentru fiecare lot în parte. Autoarea contestației apreciază că interpretarea cerințelor fișei de date s-a făcut în mod eronat de către comisia de evaluare, care ar fi trebuit să ia în considerare documentele prezentate, aferente unor contracte similare, identice. În acest context, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă a citat din cuprinsul unei instrucțiuni ANAP următoarele: „contractul prin care autoritatea contractantă urmărește întreținerea curentă – reparația de echipamente IT/utilaje/autovehicule nu este calificat drept un contract de furnizare pentru faptul că valoarea 2

§ 8

piselor/subansamblelor înlocuite depășește valoarea manoperei (prestației) cu un contract de servicii”. Astfel, ANAP indică că un astfel de contract este un contract de servicii și implicit și contractele prezentate de contestator ca și experiență similară, contracte care au inclus servicii identice, respectiv întreținere, reglări și reparații autoturisme, inclusiv furnizare a pieselor de schimb aferente au fost contracte de servicii, ce au îndeplinit cerința de experiență similară așa cum a fost aceasta formulată. Autoarea contestaţiei, precizează că autoritatea contractantă nu a cuprins în documentația de atribuire și serviciile de manoperă, adăugate ulterior nefiind verificate de către ANAP. Contestatorul îşi întemeiază contestaţia pe Legea nr. 98/2016, Legea nr. 101/2006 şi depune în susţinere înscrisuri. Prin adresa nr. ……..........., înregistrată la Consiliu sub nr. ……..........., autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestaţie, solicitând respingerea ca nefondată.  În conţinutul punctului de vedere, autoritatea contractantă, prezintă un scurt istoric al procedurii menţionând aspecte cu privire la solicitările de clarificări. Autoritatea contractantă precizează că în timpul evaluării ofertelor la faza de îndeplinire DUAE, în solicitările de clarificări s-au adăugat lângă servicii prestate, în paranteză manoperă, pentru ca întrebarea să fie clară, deoarece la loturile 5, 10 și 13 contestatorul a menţionat în DUAE contracte de servicii de întreţinere și reparare a automobilelor - piese, contracte ce nu au fost luate în considerare de comisia de evaluare și ofertele depuse pentru acele loturi au fost declarate inacceptabile în faza de verificare, evaluare DUAE pentru că nu a fost îndeplinit pragul pentru experienţa similară, astfel i s-a comunicat că ofertele depuse au fost declarate inacceptabile, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2), lit. b) din H.G. nr. 395/2016 și respinse conform art. 137 alin. (1) din acelaşi act normativ, în urma cărora nu s-a depus nicio notificare prealabilă. Prin urmare, a rezultat că ofertantul a fost întru totul de acord cu decizia comisiei de evaluare. Activitatea de întreținere, reglări și reparaţii presupune, într-o interpretare logică adecvată, o activitate de manoperă. Astfel, în mod cert a fost o cerinţă referitoare la servicii, care presupuneau activități de manoperă, fiind neîntemeiată afirmaţia ofertantului conform careia nu s- ar fi impus prin fișa de date a achiziţiei o cerinţă aplicată exlcusiv la valoarea manoperei, întrucât serviciu înseamnă, manoperă, nicidecum produse, așa cum în mod nefundamentat și contrar oricărei logici formale a încercat contestatarul să inducă în discuţie. Astfel, cât timp ofertantul participă la o procedură de servicii nu poate pretinde nici logic, nici legal să fie evaluat în privinţa unei cerinţe de participare prin raportare la produse anterior livrate, chiar dacă și în viitorul contract de achiziţie urmează să fie livrate, asociat serviciilor și anumite produse specifice activității principale de întreținere, reglare și 3/10

§ 9

reparaţii de autovehicule. Această abordare este nu numai adecvată în contextul obiectului achiziţiei, dar este statuat prin intermediul prevederilor Notificării A.N.A.P. privind fișa de date a achiziţie, versiunea decembrie 2016, conform cărora în contractele mixte pragurile relevante, precum cel privind cerinţa referitoare la experienţa similară, se determină în baza scopului principal al contractului, pe care, autoritatea contractantă l-a stabilit ca fiind cel de prestări de servicii (deci de manoperă). În drept, autoritatea contractantă își întemeiază punctul de vedere pe dispozițiile Legii nr. 98/2016 și H.G. nr. 395/2016. Din documentele depuse de părţi şi din susţinerile acestora, Consiliul constată următoarele: ……….. ........., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de licitație deschisă, fără fază finală licitație electronică, organizată în vederea atribuirii pe loturi a contractului de achiziţie publică de servicii având ca obiect „Întreținere, reglări și reparații, inclusiv furnizare de piese de schimb și materiale de exploatare pentru autoturismele din cadrul DRDP ........., lot. 1-14”, sens în care a publicat, în SEAP, anunțul de participare nr. ........./.......... Valoarea estimată a contractului este de 1.195.488 RON, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. Potrivit Procesului-verbal nr. ……….. al şedinţei de vizualizare și inventariere a ofertelor, până la termenul limită au depus oferte 2 operatori economici, S.C. ......... S.R.L. pentru toate loturile și SC ……… SA pentru loturile 2, 6, 8 și 14. După evaluarea ofertelor S.C. ......... S.R.L., depuse pentru loturile 1, 3, 4, 6, 7, 8, 9, 11, 12 și 14, comisia de evaluare a situat pe primul loc ofertele depuse de contestator, în clasamentul ofertelor admisibile. Drept urmare, prin adresa nr. 40/78330/08.08.......... comisia de evaluare a solicitat contestatorului următoarele: In urma analizarii DUAE, comisia de evaluare solicita urmatoarele documente justificative, care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE pentru lotul 1 - ........: (...) 4. Pentru îndeplinirea cerinţei privind Capacitatea tehnică si/sau profesionala: - prezentarea contractelor de servicii similare prestate in ultimii 3 ani, mentionate in DUAE; - prezentarea de certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate, ori de către clientul beneficiar, aferente contractelor mentionate in DUAE, din care sa rezulte toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinţei de capacitate tehnica - servicii (manopera) = 11.900 lei fara TVA prestate in ultimii 3 ani, respectiv prestarea de servicii (manopera), durata de prestare si valoarea acestora; 4

§ 10

În data de 14.08.........., SC ......... SRL răspunde solicitării autorității contractante, în SEAP, prezentând documentele de calificare, cu precizarea: 4. Va rugam sa primiţi ataşat documentele solicitate pentru îndeplinirea cerinţei privind Capacitatea tehnica si/sau profesionala, conform informaţiilor mentionate in DUAE si in conformitate cu cerinţele Fisei de date a achiziţiei pct. III.2.3 a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala - Cerinţa nr. 1: „Ofertantul va demonstra ca a prestat in ultimii 3 ani servicii similare a căror valoare cumulata la nivelul unui contract sau a mai multor contracte este de cel puţin ...." valorile specificate pentru fiecare lot in parte. Avand in vedere obiectul contractului: „........." veti observa din documentele ataşate îndeplinirea tuturor cerinţelor, pentru fiecare lot in parte. La această adresă a anexat următoarele documente: - recomandarea nr. ……./11.08.........., emisă de SN ……. SA, din care rezultă valoarea finală a contractului de 12.596,98 lei, pentru automobile marca ……, valoare ce a fost menționată în DUAE; - contract de servicii nr. ...../12.08.2015 - Servicii de reparare și întreținere - totalitatea activităților (constatări, diagnoze, achiziţii de piese de schimb, reparaţii, întreținere, ITP, recepţii, etc.), încheiat cu SN ......... S.A. Analizând documentele depuse de SC ......... SRL, comisia de evaluare consideră că acestea nu îndeplinesc cerința de calificare privind experiența similară. Drept urmare, prin adresa nr. ……./16.08.........., autoritatea contractantă solicită contestatorului următoarele: In urma analizarii răspunsului transmis de dvs. in data de 14.08.........., comisia de evaluare solicita urmatoarele documente justificative, care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE pentru lotul 1 - DAEWOO: (...) 3. Referitor: îndeplinirea cerinţei privind Capacitatea tehnnica si/sau profesionala Avand in vedere prezentarea Contractului nr. ……/12.08.2015 incheiat cu ……… S.A. insotit de RECOMANDAREA nr. ……./11.08.........., comisia de evaluare solicita prezentarea de documente justificative, care probeaza îndeplinirea cerinţei de capacitate tehnica - servicii (manopera) = 11.900 lei fara TVA, deoarece din recomandarea prezentata nu rezulta clar valoarea serviciilor prestate, fiind mentionata doar valoarea finala a contractului si nu a fost specificat cat din aceasta valoare reprezintă manopera. Contestatorul răspunde în data de 17.08.........., precizând: 3. In conformitate cu cerinţele Fisei de date a achiziţiei pct. III.2.3 a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala - Cerinţa nr. 1: „Ofertantul va demonstra ca a prestat in ultimii 3 ani servicii similare a căror valoare cumulata la nivelul unui contract sau a mai multor contracte este de cel puţin ..." valorile specificate pentru fiecare lot in parte. Avand in vedere obiectul contractului: „........." veti observa din documentele ataşate 5/10

§ 11

îndeplinirea tuturor cerinţelor, pentru fiecare lot in parte, asa cum am demonstrat si în răspunsul la clarificarea anterioara. In ceea ce priveşte cerinţa „prezentarea de documente justificative, care probeaza îndeplinirea cerinţei de capacitate tehnica - servicii manopera" va învederam ca cerinţa excede prevederile documentaţiei de atribuire (anunţ si fisa de date) privind capacitatea tehnica, asa cum acestea au fost citate mai sus. Cuvântul manopera nu se regaseste in cuprinsul documentaţiei referitor la capacitatea tehnica ca cerinţa. Cerinţa asa cum a fost formulata se refera la obiectul contractului. Societatea noastra a demonstrat prin documentele prezentate ca deţine pe deplin capacitatea si experienţa similara in realizarea prezentului contract, in ultimii 3 ani, conform cerinţelor. Mai mult, societatea noastra lucreaza de peste 10 ani cu autoritati publice, desfasurand contracte similare sau identice cu contractul ce urmeaza a fi atribuit. Aceste solicitări și răspunsuri au fost formulate pentru toate cele 10 loturi contestate. În urma răspunsului, comisia de evaluare a respins ca inacceptabile ofertele depuse de către S.C. ......... S.R.L., în baza art. 137 alin. 2 lit. b din HG nr. 395/2016, şi a decis anularea procedurii de atribuire în temeiul prevederilor art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, aspect consemnat în Raportul procedurii nr. ………/21.08........... Ulterior răspunsului şi comunicării rezultatului procedurii de către autoritatea contractantă, pentru motivele evocate anterior, S.C. ......... S.R.L. a depus la Consiliu contestaţia de faţă. Analizând criticile formulate de către societatea contestatoare în discuţie, Consiliul constată că acestea vizează în principal aspecte legate de modul în care comisia de evaluare a analizat şi apreciat oferta depusă de aceasta şi de faptul că autoritatea contractantă a luat decizia de a anula procedura de atribuire. În calitate de participant la procedură, S.C. ......... S.R.L. a primit adresa de comunicare a rezultatului procedurii în care autoritatea contractantă a menţionat că ofertele acestuia au fost declarate inacceptabile, în baza art. 137 alin. 2 lit. b) din HG nr. 395/2016, deoarece: In urma analizarii documentelor prezentate, ca răspuns la solicitările de clarificari, comisia de evaluare a constatat ca nu au fost transmise documente care probeaza îndeplinirea celor asumate prin DUAE - servicii similare prestate in ultimii 3 ani în valoare de 11.900 lei fara TVA, valoare ce include numai prestări servicii, excluzând valoarea pieselor de schimb, deoarece obiectul principal al contractului este de servicii. Comisia de evaluare declara oferta depusa INACCEPTABILA, in conformitate cu prevederile art, 137 alin. (2), lit. b) din H.G. nr. 395/2016 si o RESPINGE conf. art. 137 alin. (1) din acelaşi act normativ, deoarece nu îndeplineşte "Cerinţa nr. 1 - prestarea in ultimii 3 ani, de 6

§ 12

servicii similare = 11.900 lei, fara TVA" din cadrul Secţiunii III.2.3.a) - Capacitatea tehnica si/sau profesionala a Documentaţiei de atribuire. Motivul de respingere mai sus enunțat a fost comunicat pentru toate cele 10 loturi contestate. Având a verifica legalitatea motivului declarării ofertelor depuse de S.C. ......... S.R.L., ca fiind inacceptabile, și temeinicia deciziei de anulare a procedurii, pentru loturile contestate, Consiliul constată următoarele: Relativ la cele de mai sus, Consiliu are în vedere următoarea cerință din fișa de date a achiziției, constând în: SECTIUNEA II: OBIECTUL CONTRACTULUI II.1) DESCRIERE II.1.1) Denumirea data contractului/concursului/proiectului de autoritatea contractanta/entitatea contractanta .......... III.2.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala Cerinta nr. 1 - Ofertantul va demonstra ca a prestat in ultimii 3 ani, servicii similare a caror valoare cumulata la nivelul unui contract sau a mai multor contracte, este de cel putin: Lot 1 marca Daewoo = 11.900 lei, fara TVA; Lot 2 marca Hyundai = 4.100 lei, fara TVA; Lot 3 marca Land Rover = 14.900 lei, fara TVA; Lot 4 marca Opel = 16.500 lei, fara TVA; Lot 5 marca Renault = 22.900 lei, fara TVA; Lot 6 marca Volkswagen = 11.800 lei, fara TVA; Lot 7 marca Peugeot = 24.400 lei, fara TVA; Lot 8 marca Skoda = 7.900 lei, fara TVA; Lot 9 marca Fiat = 30.200 lei, fara TVA; Lot 10 marca Kia = 8.900 lei, fara TVA; Lot 11 marca Nissan = 19.200 lei, fara TVA; Lot 12 marca Dacia = 22.200 lei, fara TVA; Lot 13 marca Citroen = 7.100 lei, fara TVA; Lot 14 marca Audi = 3.900 lei, fara TVA. La procedură, societatea contestatoare a furnizat autorității achizitoare, la data de 14.08.........., contractul și recomandarea din care rezultă valoarea finală a contractului, respectiv: Lot 1 marca Daewoo = 12.596,98 lei, fara TVA; Lot 3 marca Land Rover = 22.065,35 lei, fara TVA; Lot 4 marca Opel = 22.957,18 lei, fara TVA; Lot 6 marca Volkswagen = 66.156,91 lei, fara TVA; Lot 7 marca Peugeot = 27.002,76 lei, fara TVA; Lot 8 marca Skoda = 24.539,8 lei, fara TVA; Lot 9 marca Fiat = 31.356,56 lei, fara TVA; Lot 11 marca Nissan = 31.365,54 lei, fara TVA; Lot 12 marca Dacia = 51.149 lei, fara TVA; Lot 14 marca Audi = 33.831,9 lei, fara TVA. Prin urmare, societatea s-a achitat de obligația de a prezenta achizitoarei documente justificative, care probează îndeplinirea cerinţei de capacitate tehnică (experiența similară). Întrucât cerința din fișa de date a achiziției a fost elaborată la modul reprodus anterior, cu respectarea obiectului contractului, ce a inclus și furnizare de piese de schimb, a permis ofertantului să aducă contracte cu valori ce conțin atât manopera (partea de service) cât și valoarea pieselor de schimb. Drept urmare, Consiliul apreciază că ofertantul nu era ținut să aducă contracte doar pentru manoperă sau să 7/10

§ 13

separe manopera de valoarea pieselor de schimb. Situația se prezintă astfel și îndoielile pe care stilul de redactare a cerinței le aruncă asupra modului de îndeplinire a ei justifica aplicarea argumentului de interpretare in dubio pro reo [prin analogie, art. 1.269 alin. (1) C. civ.]. Așadar, îndoiala profită SC ......... SRL, iar nu ………….. S.A. Interpretarea Consiliului este de ordin funcţional şi tributară lui in dubio pro reo, în sensul că, dacă ofertantul optează să depună contracte pentru manoperă plus piese de schimb, cerința etalon se consideră îndeplinită și nu poate fi obligat să le depună doar pentru manoperă sau să le separe. Altminteri, obiectul contractului n-ar mai fi respectat sau ar fi modificat în timpul evaluării ofertelor, ceea ce s-a făcut nepermis de către comisia de evaluare în etapa evaluării ofertelor. Criteriile de calificare nu trebuie să depindă de modul în care sunt înțelese, la un moment dat, de către o autoritate achizitoare, dincolo de exprimarea din documentația de atribuire, fiind imperativ ca aceasta din urmă să asigure ofertanților o înțelegere/interpretare unitară, decurgând din informarea lor completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire. Problema verificării admisibilității ofertei prin prisma altei cerințe de calificare, desprinsă din reformularea celei inițiale, este tranșată în sensul că autoritatea contractantă nu își poate întemeia decizia de admitere sau respingere a ofertei pe eventuala lipsă a unor documente de calificare care nu au fost solicitate. Evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerințele de calificare din documentația de atribuire, nu la altele (sau la aceleași, însă diminuate/majorate ori ameliorate/agravate). În atari circumstanțe, devine de prisos cercetarea și tranșarea de către organul administrativ-jurisdicțional a disputei dacă manopera este singurul element ce poate fi luat în seamă. În loc să continuie procedura, autoritatea contractantă alege să anuleze procedura, argumentele aduse de aceasta, în raportul procedurii nr. ………./21.08.........., nejustificând luarea acestei măsuri. Contestatorul în mod corect apreciază că anularea procedurii este nejustificată având în vedere că autoritatea contractantă, în mod eronat, a considerat că prin nesepararea celor 2 elemente (manopera și piesele de schimb), de către ofertantul contestator, se împiedică atribuirea contractului, şi în loc să finalizeze evaluarea ofertei contestatorului, a dispus anularea procedurii. Procedând în acest fel, autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 98/2016, respectiv principiul tratamentului egal şi nediscriminării. Motivul anulării prezentei proceduri, respectiv nesepararea celor 2 elemente de către ofertantul contestator, nu este decât un motiv pur formal, în condiţiile în care acesta nu era obligat să o facă. Având în vedere că, în urma evaluării, s-a constatat, în mod eronat, că ofertantul contestator nu îndeplinește cerințele de calificare, autoritatea contractantă trebuie să continue procedura, astfel că motivul 8

§ 14

invocat de aceasta pentru motivarea deciziei anulării prezentei proceduri nu este unul legal, ci unul abuziv. În concluzie, Consiliul consideră că din cuprinsul raportului procedurii nu rezultă un motiv întemeiat pentru anularea procedurii, cele invocate de către autoritatea contractantă nefiind temeinice şi legale, în opinia Consiliului. Totodată, Consiliul va lua ca măsură de remediere, desfiinţarea deciziei de anulare a procedurii şi continuarea acesteia, chiar cu desemnarea câştigătorului. Consiliul reţine că activitatea comisiei de evaluare s-a desfăşurat cu încălcarea prevederilor legale antecitate, criticile formulate de S.C. ......... S.R.L. fiind întemeiate. Raportat la cele înfățișate, Consiliul determină că, în mod nelegal, autoritatea a respins oferta S.C. ......... S.R.L. sub aspectul dezbătut mai sus, situație de natură să atragă infirmarea rezultatului procedurii de atribuire pentru loturile de mai sus. În baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia S.C. ......... S.R.L., în contradictoriu cu ………. ........., va anula raportul procedurii pentru loturile contestate şi va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei contestatoarei şi la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, pentru loturile în cauză, cu respectarea documentației de atribuire şi a legislației privind achizițiile publice. În baza aceluiași temei legal, Consiliul va anula adresele autorității contractante de comunicare către ofertanți a rezultatului procedurii, subsecvente şi dependente de raportul procedurii, şi va obliga autoritatea să le comunice noul rezultat al procedurii de atribuire, pentru loturile respective, conform Legii nr. 98/2016 și normelor de aplicare. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţia formulată de către S.C. ......... S.R.L., în contradictoriu cu ………….. Anulează raportul procedurii, ce cuprinde decizia de anulare a procedurii, doar în partea ce privește loturile contestate, şi adresele de comunicare a acestei decizii. Obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei Consiliului, să continue procedura cu evaluarea ofertelor, conform celor precizate în motivare. 9/10

§ 15

Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ………… ………… ......... Redactat în …… exemplare, conţine ……… pagini. 10