AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_4888

2017Fonduri: EuropeneProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45233120-6
Critici: R8

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 27.827 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., formulată de societatea SC ......... SRL, cu sediul social în comuna ......... nr. .., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată de dl ........., în calitate de administrator, împotriva comunicării rezultatului procedurii de atribuire, elaborat de ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., în cadrul procedurii simplificate, într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Execuție lucrări de modernizare a rețelei de drumuri de interes local în localitatea ......... județul ......... în cadrul proiectului «Modernizare drumuri locale în .........», cod CPV 45233120-6 - Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), s-a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, obligarea autorității contractante la reverificarea analizelor de preț și a rețetelor de fabricaţie pentru mixturi asfaltice prezentate de ofertantul SC … SRL … – ......... și constatarea neconformității acestor mixturi cu cerinţele de calitate stabilite prin standarde și caietele de sarcini, declararea ofertei depusă de operatorul economic SC … SRL … - ......... ca fiind neconformă și adoptarea măsurilor de remediere ce se impun pentru corectarea erorilor semnalate. Prin cererea de intervenție nr. ../29.08.........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. …/30.08.........., formulată de SC ..SRL cu sediul în …, cu sediul indicat pentru comunicarea actelor de procedură în …, județul ........., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. .., CIF RO .., reprezentată prin dna. .., administrator, în ceea ce privește aceeași procedură desfășurată de ........., s-a solicitat 1

§ 2

respingerea contestației formulată de ......... SRL împotriva raportului procedurii nr. …/21.08.......... ca nefondată, încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu, în subsidiar, ca o intervenţie accesorie, în interesul autorităţii contractante, iar pe fondul cauzei, să se respingă ca nefondată contestaţia formulată, să fie menţinută ca temeinică şi legală comunicarea rezultatului procedurii, cu consecinţa continuării procedurii în vederea atriburii contractului de achiziţie publică.

§ 3

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestația formulată în cauză prin care SC ......... SRL reclamă decizia autorităţii contractante de declarare câștigătoare a SC .. SRL, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea critică oferta câștigătoare, prin raportare la standardele în vigoare și la cerințele caietului de sarcini și arată că, în cazul mixturilor asfaltice BAPC 16 (strat de uzură) preţul ofertat de acesta este inferior preţului la mixtura BADPC20 (strat de legătură). Costul de producţie pentru mixtura folosită la stratul de uzură este întotdeauna superior mixturii tip binder (strat de legătură), iar prin acestea s-ar crea, în opinia contestatoarei, serioase suspiciuni în legătură cu corectitudinea rețetelor de fabricaţie folosite de ofertantul desemnat câștigător. Se apreciază că nu a fost respectat procentului minim obligatoriu de liant (bitum) stabilit de standardele în vigoare și de caietul de sarcini întocmit de autoritatea contractantă. Subliniază consideraţiile tehnice relevante în cauză, respectiv în cadrul rețetelor de fabricaţie a mixturilor asfaltice, ponderea valorică cea mai mare o are liantul folosit, respectiv bitumul, ce reprezintă peste 70% din valoarea materialelor înglobate în mixtura asfaltică. În conformitate cu AND 605/2014, respectiv cu caietul de sarcini publicat de autoritatea contractantă, conținutul minim de bitum pentru mixtura asfaltică tip BAPC 16 (strat de uzură) este de 5,7%, iar pentru mixtura tip BADPC20 (strat de legătură) este de 4,2%. În cazul mixturii tip BAPC 16, utilizarea unui procent mai mare de bitum duce întotdeauna la un preț de producţie superior mixturii tip BADPC20, în orice condiţii de producţie. Un preț mai mic pentru mixtura tip uzură (BAPC 16), comparativ cu mixtura tip binder (BADPC20) nu poate fi obținut în condiţiile respectării procentului minim obligatoriu de liant (bitum) stabilit de standardele în vigoare și de caietul de sarcini întocmit de autoritatea contractantă și care stă la baza ofertei tehnice și financiare depuse de către ofertanţi și rețetele de fabricaţie folosite, respectiv invocate de către ofertantul desemnat câștigător în clarificările solicitate de autoritate. 2

§ 4

Prin cererea de intervenție nr. ../29.08.........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. …/30.08.........., formulată de SC .. SRL s-au solicitat cele indicate în partea introductivă a prezentei decizii. Arată că se impune admiterea în principiu a cererii de intervenție motivat de interesul ce decurge din calitatea sa de ofertant declarant câștigător al acestei proceduri, cu consecinţa admiterii de principiu a cererii de intervenţie în nume propriu. Totodată, solicită Consiliului ca, în situaţia în care, se va aprecia că cererea de intervenţie formulată în temeiul prevederilor art. 61 alin. (2) din Cod civ. Proc., este inadmisibilă, să aibă în vedere în soluţionare, ca fiind o cerere de intervenţie accesorie în interesul autorităţii contractante, în sensul în care această vine în sprijinul deciziei luate de comisia de evaluare de a declara oferta sa câștigătoare. Apreciază că în cauză au fost invocate critici nefondate, întrucât în conformitate cu tabelul 13 privind conținutul de lianţi de la pagina 21 din AND 605/2014, la care se face referire în contestația de față, sunt indicate atât pentru mixtura asfaltică BAPC16, cât și pentru BAPC20, procentele minime admisibile pentru continutul de liant în mixtură și anume 5.7 și respectiv 4.2. Face menţiunea că în AND 605/2014 se impune numai un conținut minim de bitum nu și un conținut maxim, ca de altfel și în tabelul 13 din caietul de sarcini pus la dispoziţie de autoritatea contractantă în cadrul documentaţiei la licitația de lucrări. Menţionează că, în analizele de preț pentru mixturi asfaltice, transmise autorității contractante prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 2813/01.08.......... se poate constata că dozajul de liant (bitum) este peste acest procent minim acceptat, la fel cum este și raportul valoric al bitumului față de totalul materialelor ce intră în componența rețetelor, în ambele cazuri, depăşeşte procentul de 70% valoric menționat de către autoritatea contractantă. Rețetele au fost întocmite respectând în totalitate prevederile AND 605/2014, pentru care s-au făcut determinări de laborator, în scopul verificării încadrării în prevederile standardelor în vigoare luându-se în considerare prevederile caietelor de sarcini asumate prin întreaga documentaţie tehnică depusă. Autoritatea contractantă în mod corect a apreciat oferta sa ca fiind conformă întrucat satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. ......... a formulat un punct de vedere față de contestația SC ......... SRL prin adresa nr. 5537/04.09.........., înregistrat la Consiliu sub nr. 37141/04.09.........., prin care solicită respingerea ei ca neîntemeiată. Această soluție s-ar impune a fi adoptată, pe considerentul că în procesul de evaluare a ofertelor, oferta contestatoarei și a ofertantului declarat câștigător au cuprins prețuri neobișnuit de scăzute în raport de lucrările care constituie obiectul contractului de achiziție publică. 3

§ 5

În baza răspunsurilor la solicitările de clarificări, ofertantul SC …SRL a transmis analize de preț pentru beton asfaltic BADPC 20 - provenind din stația de asfalt a societății amplasată în localitatea Cocorastii Colt (analiza de preț conform rețetei avizate de laboratorul de gradul II al societății din care rezultă preţul de 98,69 lei/to fară TVA); beton asfaltic BAPC16 - provenind din stația de asfalt a societății amplasată în localitatea Cocorastii Colt (analiza de preț conform rețetei avizate de laboratorul de gradul II al societății din care rezultă preţul de 95,89 lei/to fară TVA); certificate de conformitate al controlului producției în fabrică nr. 2293-CPR-0252 pentru betoane cu locul de producţie în localitatea …Colt, judeţul .......... De asemenea, în răspunsul la solicitatea de clarificari, ofertantul SC .. SRL menționează faptul că dispune de propria bază de producţie în localitatea Cocorăștii Colt, unde sunt amplasate atât stația de sortare și concasare agregate naturale și stația de preparare mixturi asfaltice, cât și spații de depozitare a materialelor și materiilor prime, amenajate și dotate conform normelor și normativelor în vigoare, societatea susţinând că dispune de stocuri în cantități suficiente demarării și execuţiei lucrărilor, prelucrarea agregatelor făcându-se în baza de producţie unde este amplasată și stația de sortare și concasare agregate naturale. Astfel, autoritatea contractantă susține că a stabilit oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare precizaţi în invitația de participare și în documentele achiziţiei, respectiv: oferta declarată câștigătoare a îndeplinit toate cerinţele, condiţiile și criteriile stabilite prin anunţul de participare si documentele achiziţiei. Menţionează că evaluarea ofertelor s-a făcut cu respectarea principiilor achiziţiilor publice consacrate de art. 2, alin. (2) din Legea 98/2016 și doar în baza cerinţelor stabilite la nivel de documentaţie de atribuire. Contestatoarea a formulat concluzii scrise prin adresa nr. …/08.09.........., înregistrate la Consiliu sub nr. …/08.09.........., prin care reiterează solicitările și motivele indicate în cuprinsul contestației sale. Critică oferta declarată câștigătoare pe considerentul că nu respectă condițiile de calitate impuse de standard și de cerințele caietului de sarcini, arătând că prin folosirea în exclusivitate a nisipului natural în cadrul rețetei pentru mixtura BADPC 20, intervenienta nu a respectat normativul AND 605/2014, referitor la procentul de nisip natural din amestecul total de nisipuri. Solicită respingerea cererii de intervenție principală ca inadmisibilă, motivat de faptul că intervenienta nu pretinde pentru sine dreptul dedus judecății, iar dacă va fi apreciată ca o cerere de intervenție accesorie, ea va fi admisă în principiu, însă respinsă în fond, ca urmare admiterii contestației sale. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: În vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Execuție lucrări de modernizare a rețelei de drumuri de interes local în 4

§ 6

localitatea ......... județul ......... în cadrul proiectului «Modernizare drumuri locale în .........», cod CPV 45233120-6 - Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), ........., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura simplificată – într-o singură etapă, online, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ........./.......... Din informaţiile anunțului de participare simplificat, s-a reţinut că valoarea estimată a contractului care urmează a se atribui este de .. lei, fără TVA, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar termenul de depunere, a fost stabilit pentru data de 14.06........... În ceea ce priveşte cererea de intervenţie formulată de SC … SRL, văzând că are calitate şi capacitate procesuală şi a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, fiind ofertantul declarat câştigător, astfel cum rezultă din raportul procedurii nr. ../21.08.........., în conformitate cu art. 64 din Codul de procedură civilă, Consiliul o încuviinţează în principiu, ca cerere de intervenţie accesorie în interesul autorităţii contractante. Nemulţumită rezultatul procedurii, oferta sa fiind clastă pe locul 2, astfel cum i s-a comunicat prin adresa nr. 5150/21.08.........., SC ......... SRL a depus la Consiliu contestaţia în analiză, solicitând anularea acestui rezultat, reevaluarea ofertei câștigătoare, precum și suspendarea procedurii de atribuire. Capătul de cerere privind suspendarea procedurii de atribuire a fost respins ca nefondat prin Încheierea nr. 464/........./........./31.08........... Trecând la soluționarea contestației, în ceea ce privește criticile formulate împotriva justificărilor de preț prezentate de SC ..SRL în cazul mixturilor asfaltice BADPC20 și BADPC16, Consiliul reține că prin intermediul adresei nr. 4462 / 27.07.........., asupra căreia s-a revenit prin adresa nr. 4616 / 01.08.........., au fost solicitate ofertantului oferte de preț de la furnizori și/sau orice alte documente justificative care să ateste prețurile unitare utilizate pentru întocmirea ofertei de preț pentru următoarele materiale principale: beton asfaltic BADPC 20, beton asfaltic BAPC 16, beton marfă clasa C30/25, amorsa suprafată stat bază sau îmbrăcăminte existent, piatră spartă. Prin răspunsul său nr. 2813/01.08.........., SC ..SRL a transmis analize de preț, elaborate conform rețetelor întocmite și avizate de laboratorul gr. II al societății, pentru beton asfaltic BADPC20 și BAPC16. De asemenea, în cuprinsul aceluiași răpuns, ofertantul SC ... SRL a menționat că dispune de propria bază de producție în localitatea Cocorăștii Colt unde sunt amplasate atât stația de sortare și concasare agregate naturale și stația de preparare mixturi asfaltice cât și spații de depozitare a materialelor și materiilor prime, amenajate și dotate conform normelor și normativelor în vigoare. Au fost prezentate rețetele de preparare pentru BADPC 20 și BAPC 16 după cum urmează: Reteta Preparare BAPC16 5

§ 7

Nr. Crt . Materiale UM Cant. Pret unitar Total 1 Pietriş concasat 8-16 tona 0.236 10.584 2.498 2 Pietriş concasat 4-8 tona 0.169 10.584 1.789 3 Nisip concasat 0 - 4 tona 0.282 13.015 3.670 4 Nisip natural 0 - 4 tona 0.169 11.875 2.007 5 Filer kg 85.000 0.085 7.225 6 Bitum kg 59.000 1.250 73.750 Manopera UM Cant Pret unitar Total 7 Personal TOTAL 0.100 9.000 0.900 Utilaje UM Cant Pret unitar Total 8 Statie asfalt ore 0.010 205.00 0 2.050 9 Siloz filer ore 0.010 10.000 0.100 10 Pompa bitum ore 0.010 25.000 0.250 11 Tanc bitum ore 0.100 10.000 1.000 12 Autoincarcator ore 0.010 65.000 0.650 Total General 95.89 lei Reteta Preparare BAPC20 Nr. Crt . Materiale UM Cant. Pret unitar Total 1 Pietriş concasat 16-25 tona 0.197 10.584 2.085 2 Pietriş concasat 8-16 tona 0.282 10.584 2.985 3 Pietriș concasat 0 - 4 tona 0.098 10.584 1.037 4 Nisip natural 0 - 4 tona 0.281 11.875 3.337 5 Filer kg 80.000 0.085 6.800 6 Bitum kg 62.000 1.250 77.500 Manopera UM Cant Pret unitar Total 7 Personal TOTAL 0.100 9.000 0.900 Utilaje UM Cant Pret unitar Total 8 Statie asfalt ore 0.010 205.00 2.050 9 Siloz filer ore 0.010 10.00 0.100 10 Pompa bitum ore 0.010 25.00 0.250 11 Tanc bitum ore 0.100 10.00 1.000 12 Autoincarcator ore 0.010 65.00 0.650 Total General 98.69 lei În urma analizării materialelor și prețurilor menționate de SC .. SRL în cadrul rețetelor mai sus prezentate, se constată că acestea se regăsesc în 6

§ 8

Formularul C6 – Lista consumurilor de resurse materiale cumulat pe proiect, prezentat în oferta SC .. SRL. Ceea ce reclamă societatea contestatoare este faptul că prețul ofertat de SC …SRL la mixtura asfaltică BAP16 (strat de uzură) este inferior prețului la mixtura BADPC 20 (strat de legătură) în condițiile în care costul de producție pentru mixtura folosită la stratul de uzură este întotdeauna superior mixturii tip binder (strat de legătură). Pornind de la cele criticate, Consiliul reține că în cuprinsul caietului de sarcini pentru mixturi asfaltice sunt indicate, în cadrul Tabelului 13 -Conținut recomandat de liant, procentele minime pentru conținutul de liant în mixtură, respectiv 5,7 % pentru BA 16 și 4,2 % pentru BAD 20, procente de altfel indicate și în Normativul AND 605/2014 Mixturi asfaltice executate la cald.Condiții tehnice pentru prepararea și punerea în operă. Verificând cele cuprinse în ofertă de SC … SRL, Consiliul reține că dozajul de liant (bitum) depășește procentele minime acceptate. Asfel, ofertantul a folosit 5,9 % pentru BAPC 16 și 6,2 % pentru BADPC 20. Deși autoarea contestației a susținut că în cazul mixturii tip BAPC 16, utilizarea unui procent mai mare de bitum duce întotdeauna la un preț de producție superior mixturii tip BADPC 20, în orice condiții de producție, aceasta nu a prezentat în concret argumente, mulțumindu-se să afirme că un preț mai mic pentru mixtura tip uzură (BAPC 16) comparativ cu mixtura tip binder (BADPC20) crează serioase suspiciuni în legătură cu corectitudinea rețetelor de fabricație folosite, respectiv respectarea procentului minim obligatoriu de liant (bitum) stabilit de standardele în vigoare și de caietul de sarcini. Or o astfel de afirmație nu va fi reținută de Consiliu având în vedere, conform celor mai sus reținute, respectarea de către SC ... SRL în elaborarea ofertei a prevederilor caietului de sarcini și a normativului sub aspectul conținutului de bitum folosit. În continuare, analizând rețeta de preparare pentru BADPC 20 sub aspectul procentului de nisip natural folosit de SC ... SRL (aspect reclamat de către autoarea contestației prin intermediul concluziilor scrise, dar care, fiind în legătură cu justificarea prețului pentru mixtura asfaltică BADPC 20, va fi analizat de căte Consiliu), Consiliul stabilește că ofertantul a indicat un procent total de nisip natural din mixtură de 28,1 % (cantitate : tonă: 0,281), nisipul de concasare nefiind menționat în cadrul rețetei.

§ 9

Conform caietului de sarcini la betoanele asfaltice destinate stratului de uzură şi la betoanele asfaltice deschise pentru stratul de legătură se foloseşte nisip de concasare sau amestec de nisip de concasare cu nisip natural. Din amestecul total de nisipuri, nisipul natural este în proporţie de maxim: - 25% pentru BA 12,5, BA 16 - 50% pentru BAD 20, BADPC 25, BADPS 25. 7

§ 10

Cele precizate în caietul de sarcini se regăsesc expuse întocmai în cuprinsul Normativului AND 605/2014 Mixturi asfaltice executate la cald. Condiții tehnice pentru prepararea și punerea în opera. Așadar, în condițiile în care nisipul de concasare nu a fost introdus în rețeta prezentată de SC .. SRL pentru BADPC 20, rezultă că, din amestecul total de nisipuri, nisipul natural este în proporție de 100%, ceea ce contravine cerințelor caietului de sarcini și Normativului AND 605/2014, referitor la procentul de nisip natural de maxim 50% din cantitatea totală de nisip. În aceste condiţii, Consiliul apreciază că această neconcordanţă trebuia să facă obiectul unei solicitări de clarificări adresată SC ... SRL, conform dispoziţiilor art. 207 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu prevederile art. 134 din HG nr. 395/2016. În acest context, Consiliul reţine incidenţa în cauză a următoarelor texte legale: - art. 207 alin. (1) din Legea nr. 98/2016: Autoritatea contractantă stabileşte oferta câştigătoare pe baza criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare precizaţi în invitaţia de participare/anunţul de participare şi în documentele achiziţiei, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: a) oferta respectivă îndeplineşte toate cerinţele, condiţiile şi criteriile stabilite prin anunţul de participare şi documentele achiziţiei, având în vedere, dacă este cazul, dispoziţiile art. 162; b) oferta respectivă a fost depusă de un ofertant care îndeplineşte criteriile privind calificarea şi, dacă este cazul, criteriile de selecţie şi nu se află sub incidenţa motivelor de excludere. - art. 134 din HG nr. 395/2016: „(1) Comisia de evaluare stabileşte care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a precizată o oră anume în cadrul acestuia.

§ 11

(2) Comisia de evaluare, înainte de a lua o decizie de respingere a candidaturii/ofertei în baza art. 137 alin. (2) lit. h), solicită clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate iniţial de candidat/ofertant/subcontractant/terţ susţinător cu privire la neîncadrarea în prevederile art. 60 alin. (1) lit. d) și e) din Lege.”; (5) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.

§ 12

(6) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul 8

§ 13

propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată neconformă.

§ 14

(7) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta nu va fi considerată neconformă în măsura în care modificări operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire.

§ 15

(8) Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte.

§ 16

(9) O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei; b) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale legii care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice; c) în urma corectării respectivei abateri/omisiuni, se constată că s-ar schimba clasamentul ofertanţilor; d) modificarea ar presupune o diminuare calitativă în comparaţie cu oferta iniţială; e) modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentaţia de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţele exacte ale respectivei documentaţii, iar oferta iniţială nu a fost în conformitate cu aceste cerinţe. (10) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta nu va fi considerată neconformă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa financiară reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu ajutorul principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente, pe baza datelor/informaţiilor care sunt cunoscute de către toţi participanţii, deoarece sunt prevăzute în legislaţia aplicabilă, documentaţia de atribuire, şi/sau în alte documente prezentate de ofertant. Având în vedere dispozițiile legale mai sus menţionate, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă trebuie să determine ce impact are asupra propunerii financiare lipsa nisipului de concasare din amestecul de nisipuri, din cadrul rețetei prezentate de SC …SRL pentru BADPC 20. Ulterior, membrii comisiei de evaluare urmează să analizeze răspunsul primit şi să aprecieze dacă în cauză poate fi sau nu vorba despre 9

§ 17

o abatere tehnică minoră, viciu de formă sau eroare aritmetică, respectiv despre incidenţa sau nu a dispoziţiilor art. 134 mai sus enunțate. Consiliul nu se poate substitui membrilor comisiei de evaluare, aspectele mai sus menţionate impunându-se a se lămuri în etapa de evaluare a ofertelor. Orice decizie a autorităţii privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, şi pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte - care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Având în vedere cele mai sus menţionate, Consiliul apreciază ca fiind întemeiată această critică a contestatoarei, în speţă impunându-se reevaluarea ofertei SC … SRL sub aspectele menţionate în motivarea deciziei și astfel, va admite în parte contestația formulată de SC ......... SRL. Solicitarea contestatoarei vizavi de declararea ofertei SC ... SRL ca neconformă va fi respinsă ca inadmisibilă, aceasta fiind atributul exclusiv al comisiei de evaluare, în acord cu atribuțiile sale. Fiind întemeiate în parte criticile contestatoarei, raportat la obiectul contestației, Consiliul va admite în parte cererea de intervenție formulată de SC ... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestaţia formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu ........., și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 5129/21.08.......... și comunicările privind rezultatul procedurii transmise ofertanților admisibili. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei SC … SRL și stabilirea rezultatului procedurii în termen de 10 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materie. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca inadmisibil capătul de cerere referitoare la declararea ofertei SC .. SRL ca neconformă. În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de SC .. SRL și o admite în parte. 10

§ 18

Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .. ... ... Redactată în 5 (cinci) exemplare, conţine 11 (unsprezece) pagini 11