BO2017_5115
RespingeCPV: 30213000-5
Critici: R2.2.1, R2.2.5
Buletin oficial · acces liber
CPV: 30213000-5
Critici: R2.2.1, R2.2.5
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr........../........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./......... înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în ........., Str. ...., ........., având CUI ........., reprezentată prin administrator Dorian Gabriel Pitiş, în cadrul procedurii simplificate într-o singură etapă, online privind atribuirea contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „.........”, cod CPV 30213000-5, organizată de ........., cu sediul în str. Ştirbei Vodă nr. 43, ........., ........., în calitate de autoritate contractantă, contestatorul a solicitat: - reevaluarea ofertei tehnice depuse de către SC ......... SRL si acceptarea ofertelor tehnice pentru loturile 1 si 2; - anularea raportului procedurii de achiziţie publica prin care oferta depusa de SC .... SRL a fost propusa câștigătoare pentru ambele loturi, înregistrata sub nr.72465 din data de 14.09.......... de către autoritatea Contractanta, precum și a tuturor actelor subsecvente acesteia. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL, reclamă decizia autorității contractante referitoare la respingerea ofertei sale, apreciind-o nelegală, din considerentele expuse, pe larg, în continuare. În fapt, contestatorul arată că societatea sa a depus oferta completa la procedura, îndeplinind cerinţele şi criteriile de calificare şi selecţie conform fişei de date, trecând în etapa a doua, cea de verificare a ofertei tehnice. Mai arată că, în urma analizei ofertei tehnice, 1
autoritatea contractanta nu a acceptat oferta depusă, pentru ambele loturi, motivând faptul că aceasta nu corespunde cerințelor tehnice stipulate în caietul de sarcini pentru ambele loturi, astfel fiind informat prin comunicarea cu nr. 72471 din data de 15.09.......... că ambele oferte au fost declarate neconforme. De asemenea, face precizarea că prin răspunsul transmis de autoritate la notificarea sa prealabilă, a fost reținut faptul că oferta sa tehnică reprezintă o "oferta alternativa", conform art. 137 din HG nr. 395/2016, concluzie greșită, în opinia sa, dat fiind că nu a fost depusă nicio ofertă tehnica alternativa (la nici un lot), ci, s-a discutat doar de o componentă a unui subansamblu dintr-o unică ofertă depusă în cadrul procedurii, pentru fiecare lot în parte. Raportat la motivele care au condus la respingerea ofertei sale, contestatorul subliniază faptul că autoritatea a declarat neconformă oferta sa considerând inițial, in mod greșit faptul ca cerinţa solicitata cu privire la componenta "DVD-RW SLIM" nu este complet acoperita de componenta propusa "DVD-RW", cerinţa solicitata fiind extrem de minimala, generică, iar prin răspunsul la notificare, susține că oferta sa tehnica este alternativa, lucru complet eronat, în opinia sa. Contestatorul consideră că decizia de respingere a ofertei sale este disproporționată in raport cu cele menționate, astfel nu este nici legală şi nici normală respingerea unei oferte tehnice pentru motive minore, conform celor expuse de autoritate în comunicările transmise. Prin adresa nr. 72581/27.09.......... înregistrată la CNSC sub nr. 40791/29.09.........., ........., în calitate de autoritatea contractantă a formulat un punct de vedere referitor la criticile din cuprinsul contestației, solicitând respingerea acesteia având în vedere următoarele considerente: Raportat la cele specificate prin caietul de sarcini la capitolul III, punctul 1, „Fiecare ofertant va prezenta o singură ofertă pentru echipamentul solicitat, care să îndeplinească cerinţele de mai sus, acestea fiind considerate minime obligatorii. Ofertele care nu îndeplinesc aceste cerinţe vor fi respinse”, precum și la secţiunea IV, punctul 4.1 a anunţului de participare simplificat nr. ........., si anume: "Cerinţele tehnice din caietul de sarcini sunt minime si obligatorii. Propunerea tehnică se va elabora în conformitate cu prevederile Caietelor de sarcini", oferta contestatorului a depus o ofertă care nu respectă criteriile tehnice ale caietelor de sarcini, aşa cum au procedat ceilalţi operatori economici participanţi la licitaţie. În argumentare, autoritatea arată că în oferta depusă de contestator, la descrierea tehnică, unitatea optică era DVD-RW Drive, unitate optică de tip bulk, în timp ce în caietele de sarcini, s-a solicitat unitatea optică DVD-RW Slim. Autoritatea contractantă precizează că unitatea optică de tip bulk ar fi reprezentat un avantaj de departajare având în vedere pct. 2.1. din secţiunea a IV-a a anunţului de participare nr. ........./......... care prevede criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut". Totodată, la cunoştinţă faptul că pe piaţă, unitatea optică de tip bulk este la un preţ 2
inferior, faţă de o unitate optică de tip Slim. Mai mult, arată că ceilalţi 4 ofertanţi au respectat toate specificaţiile tehnice prevăzute în caietele de sarcini, respectiv au ofertat unitate optică DVD-RW Slim. Invocând dispozițiile art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, autoritatea precizează că din caietele de sarcini întocmite reiese că necesitatea autorităţii contractante este achiziţia unor staţii PC având în dotare DVD-RW Slim. Cât privește considerarea ofertei ca fiind o ofertă alternativă, autoritatea contractantă menționează că în caietul de sarcini pentru ambele loturi, la poziţia "Unitate Optică", cerinţa tehnică este "DVD-RW SLIM" iar contestatorul a ofertat "DVD-RW", fapt pentru care, în urma evaluării documentelor depuse, comisia de evaluare a considerat oferta operatorului economic "o alternativă", în accepțiunea art. 162 din Legea nr. 98/2016. Având în vedere că prin fișa de date s-a specificat că nu sunt acceptate ofertele alternative, comisia de evaluare a respins oferta în cauză în conformitate cu art. 137 din HG nr. 395/2016. În concluzie, autoritatea contractantă apreciază decizia comisiei de evaluare ca fiind corectă, solicitând astfel respingerea contestației ca nefondată. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura simplificată într-o singură etapă, online privind atribuirea contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „.........”, cod CPV 30213000-5, prin publicarea în SEAP a anunţului de participare simplificat nr. ........./.......... Prin raportul procedurii nr. 72465/14.09.......... s-a reținut depunerea a 5 oferte pentru fiecare lot în parte, modul de evaluare a acestora, fiind consemnata respingerea ofertei SC ......... SRL pe motiv că nu respectă cerințele caietului de sarcini, admisibilitatea celorlalte oferte și desemnarea SC .... SRL ca fiind câștigătoare pentru ambele loturi. Împotriva deciziei de respingere a ofertei sale, SC ......... SRL după îndeplinirea procedurii obligatorii de notificare prealabilă, a formulat contestația ce face obiectul dosarului nr. 3491/.......... Analizând susținerile părților, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale în materie, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația SC ......... SRL, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În caietul de sarcini, atât pentru lotul 1 cât și pentru lotul 2, autoritatea contractantă a precizat următoarele: „Unitate Optică - DVD- RW SLIM". Potrivit documentelor aflate la dosarul cauzei, Consiliul reține că, în oferta tehnică, unitatea optică ofertată de contestator a fost DVD-RW și nu DVD-RW SLIM". De altminteri însăși SC ......... SRL recunoaște acest 3
aspect, însă consideră că oferta sa tehnică a fost respinsă pentru motive minore. Potrivit dispozițiilor art.137 alin.(3) lit.a) din HG nr.395/2016, „În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini.” În consecință, respingerea ofertelor SC ......... SRL ca neconformă pentru că nu îndeplinește cerințele din caietul de sarcini are suport legal, astfel că adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 72471/15.09.......... apare ca fiind corectă. Procedând în alt mod, autoritatea contractantă ar fi încălcat principiul tratamentului egal prevăzut în materia achizițiilor publice, din moment ce toți ceilalți ofertanți participanți la procedură au respectat cerințele prevăzute în caietul de sarcini. Chiar dacă autoritatea contractantă a apreciat ulterior, prin răspunsul la notificarea prealabilă, în mod eronat, că ofertele depuse de SC ......... SRL pentru cele două loturi ar reprezenta "o alternativă", în accepțiunea art. 162 din Legea nr. 98/2016, nu are relevanță, întrucât, și în acest caz, oferta ar fi trebuit respinsă. Consiliul apreciază însă că motivul real al respingerii ofertelor depuse pentru lotul 1 și 2 de către SC ......... SRL este cel comunicat prin adresa nr. 72471/15.09.........., respectiv neîndeplinirea cerințelor din caietul de sarcini. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de către SC ......... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... .... 4