BO2017_5154
AdmiteCPV: 79713000-5
Critici: R3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 79713000-5
Critici: R3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 1955/18.09.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 39127/19.09.2017, formulată de către ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., împotriva adresei nr. 14959/01.09.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de pază permanentă pentru obiectivele de investiții aferente proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul ...”, s-a solicitat admiterea contestației, anularea adresei nr. 14959/01.09.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii care a stat la baza emiterii acesteia, precum și reevaluarea ofertelor depuse de ... și ..., cu luarea în considerare a prevederilor legale aplicabile, inclusiv în ceea ce privește încadrarea prețului ofertat de acestea în legislația din domeniul muncii, în vigoare la data depunerii ofertelor. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ..., critică ofertele clasate pe primele două locuri, respectiv ofertele depuse de ... și ..., apreciind că reevaluarea ofertelor a fost realizată cu încălcarea prevederilor legale în domeniul muncii și achizițiilor publice, iar decizia comunicată prin adresa nr. 14959/01.09.2017, a fost nefondată și nelegală. 1
Contestatorul precizează că autoritatea contractantă a demarat procedura de achiziție publică prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. 403511/18.04.2017, finalizând evaluarea ofertelor depuse la data de 13.06.2017, dată la care a transmis comunicările privind rezultatul procedurii, dintre care comunicarea nr. 9835/13.06.2017 fiind contestată de acesta în cadrul dosarului nr. 2148, soluționat prin emiterea deciziei nr. ..., prin care C.N.S.C. a dispus anularea raportului procedurii, a comunicărilor privind rezultatul procedurii și evaluarea ofertelor, fiind constatate abateri de la prevederile legislative. În vederea punerii în aplicare a celor dispuse prin decizia mai sus amintită, contestatorul arată că autoritatea contractantă a procedat la reevaluarea propunerilor financiare depuse de către ofertanții clasați pe locul I și II în clasamentul inițial al ofertelor, respectiv ... și ... Respectiva reevaluare a avut un caracter pur formal, în opinia contestatorului, acesta menționând că autoritatea contractantă nu a depus nicio diligență în a verifica sustenabilitatea prețului ofertat de cei doi operatori economici menționați. Așa cum a precizat anterior, contestatorul susține că prețurile ofertelor clasate pe locurile 1 și 2 în clasamentul intermediar al ofertelor, prezintă, conform prevederilor legale aplicabile, un preț neobișnuit de scăzut, suspiciune care la data formulării contestației nr. 1313/23.06.2017, a fost bazată pe calcule clare efectuate de acesta în vederea ofertării unui preț corect, competitiv și sustenabil pentru serviciile de pază permanentă. Întrucât calculul pe care s-a bazat contestatorul, a fost prezentat în detaliu în contestația sa anterioară, acesta expune în mod succint doar principalele elemente pe care s-a bazat prețul său orar ofertat, astfel: Nr. crt. Denumire contribuție angajator Cuantum contribuție angajator (%) Tarif salarial brut cf. legii Valoare contribuție angajator lei/lună lei/oră lei/lună lei/oră 1 Contribuția individuală de asigurări sociale (CAS) 15,8% 1,450 8,73 229,10 1,379 2 Contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate (CASS) 5,2% 1,450 8,73 75,400 0,453 3 Șomaj 0,5% 1,450 8,73 7,250 0,043 4 Fond de risc 0,205% 1,450 8,73 2,972 0,017 5 Fond concedii și indemnizații 0,85% 1,450 8,73 12,325 0,074 6 Fond garantare salarii 0,25% 1,450 8,73 3,625 0,021 Total contribuții angajator (care se adaugă la valoarea salariului minim brut) 330,672 1.987 TOTAL DE PLATĂ ANGAJATOR 1780,672 10,717 Ulterior primirii comunicării privind rezultatul procedurii nr. 15649/11.09.2017, contestatorul consideră că niciunul dintre cei doi operatori economici nefiind în situația de a putea justifica în mod pertinent tarifele orare ofertate. 2
Astfel, contestatorul arată că justificările prezentate de cei doi operatori economici, care au fost luate în considerare de autoritatea contractantă, nu se bazează pe niciun temei legal, pe nicio scutire de la plata obligațiilor legale sau altă facilitate fiscală, nefiind astfel motivate în niciun fel care să poată fi acceptat de autoritatea contractantă. Cu privire la justificările prezentate de cei doi ofertanți în urma solicitărilor formulate de autoritatea contractantă, contestatorul apreciază că acestea nu sunt concludente pentru prezenta procedură de atribuire, astfel încât autoritatea contractantă avea obligația de a respinge aceste oferte ca inacceptabile, în temeiul art. 136 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. Astfel, în urma vizualizării documentelor din dosarul achiziției, care au fost puse la dispoziție contestatorului de autoritatea contractantă, acesta arată că a constatat că ... a declarat că diferența de tarif rezultată din calcul și până la tariful ofertat în cadrul procedurii reprezintă „sume din bugetul de publicitate”, motivația fiind aceea că „Municipiul ... și județul ... este una dintre cele mai importante zone turistice, tehnologice și comerciale din Romania și constituie o oportunitate optimă pentru promovarea serviciilor firmei”, indicând în continuare că diferența de tarif ar reprezenta, în fapt, un discount acordat de acest ofertant autorității contractante. Mai mult, din documentele consultate, contestatorul susține că: - nu reiese în niciun fel calculul în baza căruia a rezultat posibilitatea practicării unui tarif salarial orar sub nivelul minim impus de lege; - nu a rezultat valoarea alocată din „bugetul de publicitate” al societății; - nu s-au regăsit documente contabile edificatoare, care să susțină parțial (chiar dacă este lipsit de temei legal) discount-ul acordat sau să se demonstreze existenta unui așa-numit „buget de publicitate”; - nu a rezultat existenta unor facilități fiscale sau a unor scutiri de plată a impozitelor și taxelor legale, care să permită societății respective să practice preturi care nu garantează nici măcar acoperirea salariilor personalului muncitor. În ceea ce privește justificările depuse de ..., contestatorul apreciază că în niciun caz prezentarea unui calcul superficial, care nu cuprinde toate costurile obligatorii prevăzute de legislația în vigoare în domeniul muncii și care nu relevă modalitatea în care ofertantul a determinat tariful orar ofertat (cu luarea în considerare a prevederilor legale aplicabile, întrucât ofertarea unui tarif orar care nu cuprinde toate costurile cu salariile personalului poate fi lesne justificată prin prezentarea unui calcul incomplet, dar nu și susținută în mod legal). ... consideră că acceptarea justificărilor depuse de ... doar pentru că aceasta afirmă că argumentele sale privesc libera concurență și invocă o decizie a C.N.S.C. care, consideră că în speța de față, nu este în niciun caz aplicabilă, respectiv cele depuse de ... contravin în mod flagrant atât legislației achizițiilor publice, cât și legislației din domeniul concurenței, întrucât practicarea unor preturi de dumping este interzisă prin lege și potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, care prevede interdicția operatorilor economici de a desfășura activități economice în pierdere. 3
Având în vedere că în speța de față, activitatea comercială desfășurată de ofertanții la procedura de atribuire, este reprezentată de prestarea serviciilor de pază, contestatorul susține că este absolut evident că plata costurilor salariale cu angajații este minimul care poate fi acceptat ca reprezentând cost de achiziție (fără a lua în calcul costul uniformelor și al dotărilor obligatorii pentru agenții de pază, impuse atât de legislația specifică, cât și de autoritatea contractantă, prin documentația de atribuire). Or, în condițiile în care tariful orar ofertat reprezintă o valoare mai mică decât costul de achiziție a forței de muncă care să presteze activitățile comerciale ale societăților ofertante, se pune întrebarea care sunt argumentele care privesc libera concurență invocate de ofertantul ... și în ce fel consideră cei doi ofertanți că tarifele prezentate și, implicit, ofertele depuse în cadrul procedurii de atribuire, pot fi privite ca fiind concurențiale. Totodată, contestatorul consideră că obligația autorității contractante, în cazurile în care ofertele depuse în cadrul procedurii de atribuire prezintă un preț neobișnuit de scăzut, este, conform art. 210 din Legea nr. 98/2016, de a „solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la prețul sau costul propus”, ținând cont inclusiv de prevederile alin. (2) al aceluiași articol, pe care îl citează și care precizează în mod clar care sunt clarificările pe care ofertanții le pot aduce, precum și de a respinge ofertele care „nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse”, conform prevederilor art. 136 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. Referitor la susținerile autorității contractante privind așa-zisul caracter tendențios și care contravine principiilor achizițiilor publice al solicitării contestatorului (cu raportare la răspunsul acesteia nr. 15649/11.09.2017 la notificarea prealabilă), acesta arată că dreptul de a se adresa C.N.S.C. în soluționarea disputelor în materia achizițiilor publice este prevăzut prin lege, interesul său fiind demonstrat. În drept, ... menționează că își întemeiază contestația pe prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, ale H.G. nr. 395/2016, ale Legii nr. 101/2016 și actelor subsecvente acestora, precum și ale H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Față de cele enunțate mai sus, ... solicită C.N.S.C. admiterea contestației, anularea adresei nr. 14959/01.09.2017 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii care a stat la baza emiterii acesteia, precum și reevaluarea ofertelor depuse de ... și ..., cu luarea în considerare a prevederilor legale aplicabile, inclusiv în ceea ce privește încadrarea prețului ofertat de acestea în legislația din domeniul muncii, în vigoare la data depunerii ofertelor. În punctul său de vedere nr. 17095/29.09.2017, înregistrat la Consiliu cu nr. 40934/29.09.2017, ... solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, având în vedere că, în urma celor dispuse prin decizia C.N.S.C. nr. ... din 14.07.2017, s-a reluat evaluarea ofertelor depuse de ... și ..., anulând raportul anterior al procedurii, cât și comunicările aferente. Au fost solicitare clarificări către ofertanții menționați mai sus, iar în urma răspunsurilor acestora, au fost justificate prețurile propuse. 4
Prin adresa nr. 1875/01.09.2017, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 15010/04.09.2017, contestatorul a solicitat studierea dosarului achiziției publice, respectiv solicitările de clarificări nr. 12754/25.07.2017, nr. 12753/25.07,2017, nr. 13305/03,08.2017, nr. 13306/03.08.2017, nr. 14579/24.08.2017 și nr. 14580/24.08.2017, precum și justificările prețului celor doi operatori economici. Cu privire la critica ... că „[...] Din documentele depuse de ... și ... nu reiese în nici un fel calculul în baza căruia a rezultat posibilitatea practicării unui tarif salarial orar sub nivelul minim impus de lege, respectiv existența unor facilitați care să permită societăților respective să practice prețuri care nu garantează nici măcar acoperirea salariilor personalului muncitor. Mai mult decât atât, ... nu a depus niciun calcul relevant care să demonstreze modalitatea în care aceasta a ajuns la tariful orar ofertat în cadrul procedurii, iar ... a depus un calcul sumar și am putea spune chiar eronat, valoarea tarifului salarial lunar declarat nefiind în concordanță cu tariful orar precizat de societate și ofertat în cadrul prezentei proceduri. Considerăm că acceptarea justificărilor celor doi operatori economici care au ofertat prețuri mai mici decât subscrisa ar putea fi luată în considerare doar în cazul în care aceasta ar fi fost susținută de documente contabile (din care să rezulte inclusiv bugetul alocat pentru publicitate sau alte cheltuieli) sau documente din care să rezulte anumite facilități legale la plata drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente acestora, acordate celor doi ofertanți în conformitate cu prevederile legale din domeniu [...]”, autoritatea contractantă aduce la cunoștință faptul că persoana împuternicită de contestator a vizualizat justificările de preț înregistrate cu numerele menționate mai sus, motiv pentru care autoritatea contractantă apreciază că cererea depusă de acesta, prin care solicită anularea ofertelor clasate pe locurile I și II, precum și clasarea ... pe locul I, deși a fost clasată, în condițiile legii, pe locul al III- lea, este tendențioasă și contravine principiilor achizițiilor publice. Totodată, autoritatea contractantă precizează că, prin prisma contestațiilor depuse de ..., poate rămâne fără pază pentru cele 5 obiective pentru care s-a demarat această procedură de achiziție publică. În opinia sa, autoritatea contractantă apreciază că a respectat prevederile legale și principiile care stau la baza Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, precum și criteriul de atribuire, în sensul că toți operatorii economici prezenți la procedura de atribuire au fost informați, pe tot parcursul derulării acesteia, cu privire la poziția în care se aflau, cu atât mai mult cu cât, această procedură este o excepție, întrucât serviciile de pază sunt trecute în Anexa 2 din Legea nr. 98/2016. Drept urmare, ... susține că nu va lua nicio măsură de remediere a celor prezentate mai sus și solicită C.N.S.C. respingerea contestației ... ca neîntemeiată. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură simplificată – într-o singură etapă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de pază permanentă pentru 5
obiectivele de investiții aferente proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul ...”, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), prin publicarea în S.E.A.P. a anunțului de participare simplificat nr. .... Conform invitației de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului de servicii este cuprins între 323.400 și 481.800 lei, fără TVA. Potrivit mențiunilor existente în procesul-verbal nr. 7763/09.05.2016 al ședinței de deschidere a ofertelor, 3 operatori economici au depus oferte, unul dintre aceștia fiind ..., contestatorul din prezenta cauză. În raportul procedurii nr. 14958/01.09.2017, s-a consemnat că oferta depusă de către ... a fost declarată câștigătoare, cu o propunere financiară de 306.854,40 lei, fără TVA. Prin adresa nr. 14959/01.09.2017, autoritatea contractantă transmite ... comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, aducându-i la cunoștință faptul că oferta sa a fost declarată necâștigătoare. În conformitate cu prevederile Legii nr. 101/2016, ... a transmis autorității contractante notificarea prealabilă nr. 1897/06.09.2017, la care, aceasta a răspuns prin adresa nr. 15649/11.09.2017, precizând faptul că nu adoptă măsuri de remediere. Preliminar, Consiliul are în vedere că procedura de atribuire în cauză a mai constituit obiectul unei contestații, formulată tot de către ..., soluționată prin Decizia nr. .../14.07.2017, în decizia anterioară menționându-se următoarele aspecte relevante: „Procedând la soluționarea contestației, Consiliul are în vedere că în cuprinsul procesului verbal de evaluare a propunerilor financiare nr. 9294/31.05.2017 și a raportului procedurii nr. 9833/15.06.2017 sunt evidențiate doar prețurile ofertate de ofertanții care au depus ofertă în cadrul procedurii de achiziție publică în cauză și faptul că aceștia și-au însușit și semnat modelul de contract prezentat în cadrul invitației de participare nr. 403511/18.04.2017, rezultând că autoritatea contractantă nu a făcut o verificare detaliată a propunerilor financiare prezentate. Astfel, Consiliul constată că în cadrul dosarului achiziţiei nu se regăsesc documente din care să reiasă verificarea în detaliu de către comisia de evaluare a modului în care ofertanţii au respectat prevederile legislaţiei muncii şi a salarizării muncii la stabilirea preţului unitar ofertat, respectiv măsura în care cheltuielile prevăzute de ofertanţi la constituirea tarifului ofertat/agent/oră (salariile, sporurile, contribuţiile legale, etc.) sunt în concordanţă cu prevederile legale în vigoare. În acest sens, Consiliul are în vedere că deşi preţul ofertat de ... și ... nu a reprezentat mai puţin de 80% din valoarea estimată, așa cum susține autoritatea contractantă în cuprinsul punctului de vedere nr. 26273/30.06.2017, considerând că nu sunt aplicabile prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016, totuşi, în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Prin urmare, Consiliul constată că, deşi în cuprinsul punctului de vedere nr. 26273/30.06.2017 autoritatea contractantă precizează faptul că a analizat 6
propunerile financiare prezentate de ofertanți, în fapt, în etapa de evaluare a ofertelor, comisia de evaluare nu a efectuat verificări detaliate ale modului de stabilire a preţului unitar ci s-a limitat doar la evidențierea prețurilor ofertate (aşa cum rezultă din cuprinsul procesul de evaluare a propunerii financiare, înregistrat cu nr. 9294/31.05.2017), fără a efectua verificări detaliate cu privire la modul de formare a preţului unitar ofertat, încălcând astfel principiul transparenţei consacrat de prevederile art. 2 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006. Într-o atare situaţie, Consiliul constată că înainte de a declara admisibile ofertele prezentate de ... și ..., se impunea ca autoritatea contractantă să verifice preţurile unitare ofertate de acești ofertanți, sub aspectul cuprinderii în cadrul acestora a tuturor costurilor generate de aplicarea legislaţiei muncii şi a salarizării muncii, Consiliul neputându-se substitui comisiei de evaluare în verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanţi atât timp cât aceasta nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţia prevăzută la art. 133 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006. Prin urmare, Consiliul constată caracterul fondat al criticilor formulate de contestator în ceea ce priveşte modul în care comisia de evaluare a verificat propunerile financiare prezentate de ... și ..., impunându-se anularea, în parte a raportului proceduri nr. 9833/15.06.2017 şi actelor subsecvente acestuia, respectiv în partea ce priveşte menţiunile referitoare la ofertele prezentate de acești ofertanți şi reluarea procedurii de achiziţie publică prin verificarea propunerilor financiare prezentate de ... și ... sub aspectul respectării legislaţiei muncii şi a salarizării muncii la stabilirea preţului unitar ofertat şi stabilirea dacă sunt incidente sau nu prevederile art. 137 alin. (3) lit c) din H.G. nr. 395/2016, respectiv dacă propunerile financiare prezentate de ... și ... conţin preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate.” Prin prezenta cauză, raportat la criticile aduse de către ..., care vizează modalitatea în care autoritatea contractantă a evaluat ofertele depuse de către ... și ..., Consiliul va efectua verificarea demersurilor efectuate de către autoritatea contractantă în urma punerii în executare a Deciziei C.N.S.C. nr. .../14.07.2017. În acest sens, se reține că la dosarul achiziției publice se regăsește Procesul-verbal nr. 12720/25.07.2017, în care s-a consemnat faptul că urma să le fie solicitate clarificări ofertanților ... și ..., comisia de evaluare procedând în consecință. Astfel, prin adresa nr. 127541/25.07.2017, comisia de evaluare i-a solicitat ofertantului ... justificarea modului de fundamentare a propunerii financiare, conform art. 201 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, respectând prevederile legislației muncii și a salarizării muncii la stabilirea prețului unitar (tarif ofertat/oră/agent) prezentat în propunerea financiară, aceiași solicitare, cu același conținut, fiindu-i adresată și ofertantului ..., prin adresa nr. 12731/25.07.2017. În soluționare, se reține că ... a răspuns la solicitarea de clarificări prin adresa nr. 301/27.07.2017 iar ..., prin adresa postată în SEAP în data de 26.07.2017. De asemenea, se constată că, în activitatea sa, comisia de evaluare le- a solicitat clarificări suplementare celor doi ofertanți, prin adresele nr. 12305/03.08.2017 și nr. 14580/24.08.2017 (către ...) și nr. 13306/03.08.2017 și nr. 14579/24.08.2017 (către ...), raportându-se la un calcul propriu din care a rezultat că tariful/oră/agent nu poate fi mai mic de 7
10,73 lei/oră/agent, comparativ cu tariful propus de către ...-de 10,437 și cu cel propus de către ..., în valoare de 10,45 lei. Pe lângă faptul că, prin răspunsurile furnizate, cei doi ofertanți nu au probat cele afirmate (spre exemplu, ... a declarat că diferența de tarif rezultată din calcul și până la tariful ofertat în cadrul procedurii reprezintă „sume din bugetul de publicitate”, acest aspect nerezultând din vreun document contabil edificator, pe care ofertantul în discuție să-l fi prezentat ca anexă la răspunsul furnizat autorității contractante, care să susțină parțial discount-ul acordat sau să se demonstreze existenta unui așa-numit „buget de publicitate” iar justificările depuse de ... au fost superficiale și nedovedite), se constată și faptul că, deși în Strategia de contractare nr. 6529/18.04.2017, ... a menționat foarte clar că „prețul de 11,0 lei/obiectiv/oră rezultă ca urmare a aplicării prevederilor HG nr.1/2017, privind stabilirea cuantumului salariului minim pe economie la suma de 1.450 lei”, autoritatea contractantă nu a ținut seama de propriul calcul efectuat și a acceptat tarife propuse de ofertanți sub acest minim (în această situație fiind chiar și însuși ofertantul contestator, care a propus un tarif de 10,717 lei. Mai mult, astfel cum s-a reținut anterior în motivare, Consiliul constată că justificările aduse de cei doi ofertanți la solicitările de clarificări ce le-au fost adresate de comisia de evaluare, nu fost însoțite pe mijloace probante, în susținerea afirmațiilor făcute, ofertanții ... și ... neaducând nicio dovadă /probă/document edificator, astfel cum impune legiuitorul la art. 136 alin. (2) din HG nr. 395/2016, conform căruia „(2) Explicațiile aduse de ofertant (...) vor fi însoțite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum și (...) nivelul de salarizare al personalului ofertantului...”. Într-o atare situație, prin raportare la dispozițiile legale incidente, conform cărora autoritatea contractantă era obligată să facă aplicarea dispozițiilor art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016, conform cărora „În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată inacceptabilă”, precum și prin raportare la tariful minim avut în vedere de însăși autoritatea contractantă în stabilirea valorii estimate a prezentei achiziții publice, Consiliul constată că susținerile contestatorului conform cărora, din explicațiile prezentate de cei doi ofertanți, nu reiese în niciun fel calculul în baza căruia a rezultat posibilitatea practicării unui tarif salarial orar sub nivelul minim impus de lege, nu s-au regăsit documente contabile edificatoare, care să susțină parțial discount-ul acordat autorității contractante sau să se demonstreze existenta unui așa-numit „buget de publicitate”, nu rezultă existenta unor facilități fiscale sau a unor scutiri de plată a impozitelor și taxelor legale, care să permită societăților respective să practice preturi care nu garantează acoperirea salariilor personalului muncitor, apar ca întemeiate. În consecință, pentru aceste considerente, Consiliul constată că se impune anularea raportului procedurii nr. 14958/01.09.,2017 și a actelor subsecvente acestuia și obligarea autorității contractante la reluarea 8
procedurii de atribuire, cu reevaluarea ofertelor depuse de ... și ... prin raportare la propriul calcul menționat de autoritatea contractantă în Strategia de contractare nr. 6529/18.04.2017- de 11,0 lei/obiectiv/oră, și prin raportare la prevederile art. art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016, conform cărora „În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată inacceptabilă”, urmând a face aplicarea acestor dispoziții legale. Astfel, în contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Anulează raportul procedurii nr. 14958/01.09.2017 şi actele subsecvente acestuia. Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire și să reevalueze ofertele depuse de ... și ..., pentru considerentele din motivare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ..., cu sediul în ...,..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ...,.... Anulează raportul procedurii nr. 14958/01.09.2017 şi actele subsecvente acestuia. Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire și să reevalueze ofertele depuse de ... și ..., pentru considerentele din motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare.
PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 10 (zece) pagini. 9