AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_5209

2017Fonduri: EuropeneProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45233120-6
Critici: R3.4

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 87.175 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 23 şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../C.../... Data: ... Prin contestația nr. 1526/03.10.2017, transmisă succesiv prin fax, prin mijloace electronice (e-mail) și în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 41505/03.10.2017, nr. 41534/03.10.2017 și respectiv sub nr. 41924/05.10.2017, SC ...SRL, cu sediul în municipiul ... și adresă de corespondență în localitatea ... înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal de D-na ..., în calitate de Administrator, a contestat adresa autorității contractante nr. 316/1093/ 28.09.2017, document emis în cadrul procedurii de atribuire „simplificată” – într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Modernizare infrastructură de acces agricolă în ..., județul Mehedinți”, cod CPV 45233120-6 (Rev. 2), iniţiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., județul ... şi a solicitat Consiliului următoarele: - anularea, în parte, a Raportului procedurii care a stat la baza comunicării rezultatului procedurii și a tuturor actelor subsecvente în ceea ce privește declararea ofertei SC ... SA, ca admisibilă și câștigătoare; - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 310/1065/ 22.09.2017 prin care SC ... SA a fost declarată admisibilă și câștigătoare și a tuturor comunicărilor către ofertanți; - reluarea și continuare procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei SC ... și respingerea acesteia ca fiind inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) din HG nr. 395/2016. SC ... SA, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin dl. ..., în calitate de administrator, a depus cererea de intervenție nr. 6652/16.10.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 43890/18.10.2017, 1/27

§ 2

în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 3554/2017, prin care a solicitat respingerea contestației formulată de SC ...SRL ca fiind neîntemeiată. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de fată, constată următoarele: În susținerea contestației sale, contestatoarea SC ...SRL aduce la cunoștință că autoritatea contractantă a informat-o, prin adresa nr. 310/1065/22.09.2017, cu privire la faptul că oferta sa a fost declarată necâştigătoare şi s-a situat pe locul 2, oferta depusă SC ... SA fiind câştigătoare, fapt pentru care a solicitat, prin adresa nr. 1462/22.09.207, dreptul de a studia documentele dosarului achiziţiei publice, formulând notificarea prealabilă pe care autoritatea contractantă a respins-o prin adresa nr. 316/1093/28.09.2017. Referitor la solicitarea de anulare, în parte, a Raportului procedurii care a stat la baza comunicării rezultatului și a tuturor actelor subsecvente în ceea ce priveşte declararea ofertei SC ... SA, ca admisibilă şi câştigătoare, contestatoarea face un scurt istoric și arată că prin contestația nr. 420/29.03.2017 s-a adresat Consiliului și a învederat că din consultarea informaţiilor publice de la ONRC s-a constatat că acţionarul cu 90% din părţile sociale al SC ... SA este SC ...SRL, ambele firme având sediul în ... şi punct de lucru comun în ..., acest aspect fiind important deoarece ofertantul SC ... SA a declarat că va efectua transportul tuturor produselor ce fac obiectul licitaţiei de la baza de producţie din Craiova la locul efectuării lucrării în .... Contestatoarea observă că autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări acestui ofertant prin adresa nr. 62/115/18.01.2017 referitoare la justificarea distanțelor de 5 km şi respectiv, de 50 km de unde face aprovizionarea cu materiale, semifabricate, ofertantul, prin răspunsul său nr. 16/26.01.2017, comunicând faptul că transportator va fi SC ...SRL de la baza de producţie din Craiova, însă folosind ca distanţă de transport TRA01A50, rezultând astfel că a fost falsificată cheltuiala cu transportul materialelor, fiind mai mult decât înjumătăţită, iar calculat la preţul/tonă/kilometru declarat în răspuns, ofertantul ar conduce la un cost total real de 1.408,479,26 lei, deci cu 724,744,44 lei mai mare decât valoarea calculată pe o distanţă de doar 50 km. Contestatoarea învederează că CNSC i-a admis contestația și a dispus reevaluarea ofertei SC ... SA prin determinarea distanţei reale şi a costului transportului din oferta acestuia, în urma reevaluării fiind emis Raportul de specialitate nr. 206/646/31.05.2017, prin care s-a demonstrat că potrivit distanţei reale de transport şi al cuantificării curselor la preţul/km rezultat din datele prezentate de ofertant rezultă o diferenţă ascunsă a preţului pe transport de 656.914,5 lei, ceea ce conducea la valoarea totală a ofertei de 4.153.260,51 lei, reprezentând 99% din valoarea estimată. 2

§ 3

În acest sens, contestatoarea încunoștințează că autoritatea contractantă a declarat oferta SC ... SA ca fiind inacceptabilă, ofertantul contestând acest aspect, iar Consiliul, prin decizia nr. 1699/C5/1599/1878/2055 din 10.07.2017, admițând contestația, însă autoritatea contractantă, fără să pună în aplicare această decizie, nu a emis nicio solicitare de clarificări, a considerat că fără să existe distanță kilometrică reală, fără să se prezinte corelarea preţului pe kilometru cu distanța de 210 km a fiecărei curse și a declarat oferta SC ... SA ca fiind câștigătoarea procedurii. Prin urmare, contestatoarea face precizarea că, deși CNSC a dispus reluarea procedurii şi reevaluarea ofertei SC ... SA, în sensul de a clarifica distanţa şi costul cursei de întoarcere ...-Craiova pentru reîncărcare, autoritatea contractantă a declarat câștigătoare o ofertă inacceptabilă. În continuare, SC ...SRL aduce critici ofertei SC ... SA referitoare la deținerea de către aceasta a unui program de devize care nu i-ar permite să introducă distanţe de transport mai mari de 50 km, făcând trimitere în acest sens la răspunsul autorității contractante nr. 14 la solicitarea de clarificări nr. 1211/21.11.2016. De asemenea, contestatoarea aduce critici și în ceea ce privește costul transportului declarat de ofertant (15 lei/tonă) a se realiza cu un număr de 21 de autobasculante din care 3 - proprietate şi 18 - puse la dispoziţie de SC ...SRL. Se mai critică și costul transportului declarat de SC ... SA (20 lei/tonă) a se realiza cu un număr de 6 autobetoniere, din care 1- proprietate şi 5 - puse la dispoziţie de către SC ...SRL. Tot în privinţa preţului neobişnuit de scăzut al ofertei SC ... SA, în comparaţie cu ceilalţi ofertanţi care sunt şi producători de materiale (emulsie, BAR16, BA16, BAD25), contestatoarea subliniază că a fost diminuat preţul acestor componente cu mare pondere în lucrare, cu scopul „fraudulos” de a prezenta un preţ final care să înlăture concurenţa, exemplificând următoarele: BA16 = 150 lei/to pentru ... și 190 lei/to pentru Route Center, rezultând o diferență de preț producție de 21%; BAD 25 = 120 lei/to pentru ... și 170 lei/to pentru Route Center, rezultând o diferență de preț producție de 30%. O altă critică vizează faptul că în organigrama depusă figurează 9 salariaţi TESA care, raportat la durata de 10 luni a contractului şi chiar la salariu minim pe economie de 1.450 lei, conduc la un cost de 130.500 lei + 29.820,55 lei (asigurări), rezultând un total de 160.320,55 lei, care depăşeşte cota cheltuielilor indirecte de 4%, de 131.838,08 lei. O ultimă critică a contestatoarei se referă la faptul că SC ...SRL este furnizor de balast şi piatră spartă, însă din consultarea site-ului rezultă că acesta nu deține permise de exploatare în niciun județ limitrof. Având în vedere motivele mai sus prezentate, contestatoarea SC ...SRL solicită reevaluarea ofertei depusă de SC ... SA. În dovedirea contestației sale, SC ...SRL a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. 3/27

§ 4

Prin adresa nr. 41700/3554 C5/04.10.2017, Consiliul a solicitat autorității contractante ..., înaintarea documentelor întocmite/primite ulterior deciziei nr. 1699/C5/1599/ 1878/2055/10.07.2017, dovada comunicării punctului de vedere către contestatoare, precum și dovada publicării în SEAP a contestației în conformitate cu art. 16 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. De asemenea, prin adresa nr. 41697/3554 C5/04.10.2017, Consiliul a solicitat contestatoarei SC ...SRL, între altele transmiterea contestației în original, însoțită de notificarea prealabilă și răspunsul autorității contractante nr. 316/1093/28.09.2017 la notificarea prealabilă, actul atacat (adresa nr. 310/1065/22.09.2017) din care să rezulte data luării la cunoștință a acestuia, clarificarea nr. 201/595/19.05.2017 și răspunsul SC ... SA, Raportul de specialitate nr. 206/646/31.05.2017. Autoritatea contractantă a comunicat punctul său de vedere referitor la contestație, prin adresa nr. 320/1120/06.10.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 42086/06.10.2017. Autoritatea

§ 5

contractantă

§ 6

arată

§ 7

că

§ 8

prin

§ 9

decizia

§ 10

nr. 879/C5/918/24.04.2017, Consiliul a admis contestația formulată de SC ...SRL, a anulat în parte, raportul procedurii înregistrat nr. 153/276/09.03.2017 precum și toate actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la ofertele depuse de SC ... SA și SC ... SRL precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire, obligând autoritatea contractantă să continue procedura prin reevaluarea ofertelor depuse de SC ... SA și SC ... SRL. În considerentele deciziei nr. 879/C5/918/24.04.2017, Consiliul a constatat că „ofertantul desemnat câștigător, deși nu a justificat în concret distanțele de 5 km și respectiv, 50 km precizate în formularele F3 și C9, a oferit detalii cu privire la distanțele reale de unde se vor transporta materiale semifabricate, etc. prin menţionarea unor repere în funcţie de care autoritatea contractantă ar fi putut calcula distanțele reale”. Autoritatea contractantă observă că CNSC a avut în vedere solicitarea de clarificări nr. 62/115/18.01.2017 și răspunsul ofertantului SC ... SA nr. 416/26.01.2017, la care a fost atașată oferta de preț de la SC ...SRL nr. 2651/24.11.2016. În vederea implementării deciziei nr. 879/C5/918/24.04.2017, autoritatea contractantă susține că prin adresa nr. 188/503/03.05.2017 a solicitat clarificări SC ... SA privind diferenţa de distanțe astfel constatată, în sensul justificării diferenţei de la 50 km distanța precizată în F3, respectiv C9 la 105 km distanța indicată în cadrul propunerii tehnice, respectiv diferenţa până la 122 km distanța reală de la Craiova la punctul de lucru .... În continuare, autoritatea contractantă redă conținutul răspunsurilor SC ... SA nr. 2359/08.05.2017 și nr. 2692/23.05.2017 la solicitările de clarificări ale comisiei de evaluare și arată că acestea au fost apreciate ca fiind neconcludente, având în vedere faptul că SC ... SA nu își fundamentează cheltuielile de transport evidențiate în cadrul 4

§ 11

propunerii financiare — formular F3, respectiv formular C9 pe distanța de 105 km prin raportare la preţul de 15 lei/to, respectiv 20 lei/to ofertat, prezentând doar justificări ale tarifului de 15 lei/to, respectiv 20 lei/to, justificări întocmite și emise de SC ...SRL, precum și alte oferte de preț de la alți operatori economici privind tariful la transport, documente ulterioare datei de elaborare și întocmire a ofertei financiare, ce nu prezintă nicio relevanță în justificarea preţului ofertat privind cheltuielile cu transportul. În continuare, autoritatea contractantă aduce la cunoștință contestația formulată de SC ... SA, soluționată prin decizia nr. 1699/C5/1599/1878/2055/10.07.2017, prin care Consiliul a admis contestația și a dispus reevaluarea ofertei depusă de SC ... SA. Astfel, prin decizie Consiliul a apreciat că „nu pot reține susţinerile autorității contractante referitoare la faptul că SC ... SA nu își justifică cheltuielile cu transportul ofertate în formularul C9, pe distanța de 105 km, respectiv suma de 644.546,66 lei fără TVA”, respectiv „în speţă, nu s-au prezentat argumente pertinente pentru care să se constate că SC ... SA nu a justificat tarifele de transport /.../”, situație ce denotă, în opinia autorității contractante, o autoritate de lucru judecat sub aspectul (re)analizării justificării tarifelor ofertate de SC ... SA în cadrul propunerii financiare, trecând în puterea lucrului judecat justificarea cheltuielilor de transport ofertate în formularul C9 de către SC ... SA. Referitor la susţinerile contestatoarei față de valoarea cheltuielilor indirecte de 4%, valoare alocată de către SC ... SA, cuantumul fiind apreciat ca „o valoare în mod voit diminuată”, făcând și un calcul raportat la organigrama depusă de ofertant, respectiv 9 salariaţi TESA cu un salariu minim pe economie de 1.450 lei pe o durată de 10 luni, autoritatea contractantă învederează următoarele aspecte: - în privinţa modalității de realizare a devizului unei investiții, reperul legislativ în cazul procedurii îl constituie HG nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții; - în detalierea acestei hotărâri se aplică Ordinul MDLPL nr. 863/2008, iar niciunul dintre aceste acte normative nu prevede o limită valorică a cotei de cheltuieli indirecte care, ulterior, să fie impusă ofertanţilor în redactarea ofertei și fiecare ofertant are deplină libertate de a-și calcula cheltuielile indirecte pentru fiecare lucrare în parte, în funcţie de elementele constitutive pe care le are în vedere; - modul de calcul al cheltuielilor indirecte se reglementează prin repartiţia pe contractele existente/ofertate ale societății iar procentul și implicit valoarea cheltuielilor nu se repartizează neapărat uniform ci poate fi distribuit inegal între contractele societății; - contribuţiile de asigurări sociale ale personalului implicat în derularea contractului trebuie să se regăsească în cheltuielile cu forţa de muncă sau în cheltuieli indirecte. 5/27

§ 12

Față de cele precizate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca nefondată. Contestatoarea SC ...SRL a comunicat note scrise, prin adresa nr. 1583/10.10.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 42599/10.10.2017, prin care au fost reiterate susținerile din cererea sa introductivă. În ceea ce privește susținerile autorității contractante din punctul acesteia de vedere, contestatoarea subliniază că aceasta nu a pus în aplicare decizia nr. 1699/C5/1599/1878/2055/10.07.2017 și nu a mai solicitat clarificări SC ... SA, observând că aceasta interpretează faptul că CNSC „prin decizie a declarat câștigător pe SC ... SA, iar ei nu mai aveau dreptul de a clarifica aspectele ofertei deoarece ar exista autoritate de lucru judecat a deciziei CNSC care a dispus reevaluarea”. Astfel, contestatoarea apreciază că în baza unui raționament ilogic s-a ajuns la desemnarea câștigătoare a unei oferte care folosește ca distanță de transport 50 km, dar recunoaște că baza de încărcare se află la 105 km; s-a ofertat un transport cu un nr. de 21 autobasculante pentru agregate, mixturi asfaltice, ceea ce înseamnă 1.613 curse dus- întors Craiova-...; s-a ofertat, pentru transportul betonului 6 autobetoniere, iar pentru 50 de curse s-a înjumătățit costul transportului. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 43222/13.10.2017, autoritatea contractantă ... a comunicat documentele necesare soluționării contestației formulată de SC ...SRL. În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-a depus cererea de intervenție nr. 6652/16.10.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 43890/18.10.2017, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 3554/2017, formulată de SC ... SA, prin care s-a solicitat respingerea contestației formulată de SC ...SRL ca fiind neîntemeiată. Intervenienta arată că autoritatea contractantă, ca urmare a punerii în aplicare a deciziei nr. 1699/C5/1599/1878/2055/10.07.2017, i-a comunicat faptul că oferta sa a fost declarată câștigătoare. Având în vedere contestația formulată de SC ...SRL, intervenienta observă că toate criticile aduse, raportat la oferta sa, au fost soluționate de către Consiliu, aplicându-se astfel principiul puterii de lucru judecat, decizie ce nu a fost contestată în termen de contestatoare. Intervenienta solicită respingerea contestației și menținerea adresei nr. 309/1067/22.09.2017. Prin adresele nr. 44243/3554 C5/19.10.2017 și nr. 44245/3554 C5/19.10.2017, Consiliul a solicitat părților transmiterea susținerilor referitoare la cererea de intervenție formulată de SC ... SA. Autoritatea contractantă ... a răspuns prin adresa nr. 1169/20.10.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 44536/20.10.2017, prin care a arătat că SC ... SA justifică un interes în formularea unei astfel de cereri. De asemenea, prin adresele nr. 45231/3554 C5/25.10.2017, nr. 45233/3554 C5/25.10.2017 și nr. 45234/3554 C5/25.10.2017, Consiliul a solicitat părților transmiterea susţinerilor referitoare la excepţia 6

§ 13

tardivităţii cererii de intervenţie, invocată din oficiu, raportat la prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, motivat de faptul că cererea de intervenţie a fost transmisă la Consiliu, prin e-mail, la data de 17.10.2017, iar data publicării în SEAP a contestaţiei formulată de SC ...SRL este 05.10.2017. Autoritatea contractantă ... a răspuns prin adresa nr. 1188/26.10.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 45301/26.10.2017, prin care a solicitat respingerea cererii de intervenție ca tardivă. Contestatoarea SC ...SRL a răspuns prin adresa nr. 1696/26.10.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 45331/ 26.10.2017, prin care a solicitat, de asemenea, respingerea ca tardivă a cererii de intervenție, întrucât aceasta nu a fost formulată în termenul legal de 10 zile de la data publicării, în SEAP, a contestației. Pentru soluționarea contestației formulată de SC ...SRL, la prezentul dosar au fost atașate dosarele care au stat la baza emiterii deciziilor CNSC nr. 879/C5/918 din data de 24.04.2017, nr. 1699/C5/1599/ 1878/2055 din data de 10.07.2017, nr. 1764/C5/2377 din data de 13.07.2017 și nr. 2092/C5/2527 din data de 16.08.2017, emise în cadrul aceleiași proceduri de atribuire. Din documentele depuse de părţi şi din susţinerile acestora, Consiliul constată următoarele: ... (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Modernizare infrastructură de acces agricolă în ..., județul Mehedinți”, cod CPV 45233120-6 (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. 395615/08.11.2016, stabilind „data limită de depunere a ofertelor” la 29.11.2016 ora 15:00, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și o valoare estimată fără TVA de 4.208.686,25 RON. La procedura de atribuire în cauză au fost depuse 7 oferte așa cum reiese din „Lista operatorilor economici care au depus oferte în SEAP în termenul limită” (29.11.2016 ora 15:00). În cadrul procedurii de atribuire în cauză au mai fost formulate următoarele contestații: 1. contestația nr. 420/29.03.2017, transmisă succesiv prin fax, prin mijloace electronice (e-mail) și în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 11150/29.03.2017, nr. 11193/29.03.2017 și respectiv sub nr. 11334/30.03.2017, care a format obiectul Dosarului nr. 918/2017, formulată de S.C. ...SRL, soluționată prin decizia CNSC nr. 879/C5/918 din data de 24.04.2017, prin care Consiliul a dispus următoarele: „Admite contestaţia formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (...). Anulează, în parte, raportul procedurii înregistrat sub nr. 153/276/09.03.2017, precum şi toate actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la ofertele depuse de SC ... SA şi SC ... SRL precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire şi va obliga autoritatea 7/27

§ 14

contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertelor depuse de SC ... SA şi SC ... SRL, conform celor reţinute în motivare”; 2. • contestația nr. 243/15.05.2017, transmisă inițial, prin mijloace electronice (e-mail) și ulterior, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 18783/15.05.2017, respectiv sub nr. 18886/16.05.2017, care a format obiectul Dosarului nr. 1599/2017, formulată de SC ... SRL, • contestația nr. 826/31.05.2017, transmisă inițial, prin mijloace electronice (e-mail) și ulterior, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 21816/06.06.2017, respectiv sub nr. 23044/12.06.2017, care a format obiectul Dosarului nr. 1878/2017, formulată de SC ... SRL și • contestația nr. 3233/15.06.2017, transmisă inițial, prin mijloace electronice (e-mail) și ulterior, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 24004/16.06.2017, respectiv sub nr. 24514/20.06.2017, care a format obiectul Dosarului nr. 2055/2017, formulată de SC ... SA, toate cele trei contestații soluționate prin decizia CNSC nr. 1699/C5/1599/ 1878/2055 din data de 10.07.2017, prin care Consiliul a dispus următoarele: „Admite excepția, invocată din oficiu, privind lipsa de interes a contestatoarei și respinge ca lipsită de interes contestația formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu ... (...), în calitate de autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu ... (...), în calitate de autoritate contractantă. Admite contestaţia formulată de SC ... SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (...), anulează, în parte, raportul procedurii înregistrat sub nr. 741/229/ 26.06.2017, precum şi toate actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de SC ... SA precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire şi obligă autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de SC ... SA, conform celor reţinute în motivare”; 3. contestația nr. 985/05.07.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 27786/10.07.2017, care a format obiectul Dosarului nr. 2377/2017, formulată de SC ...SA, soluționată prin decizia nr. 1764/C5/2377 din data de 13.07.2017, prin care Consiliul a luat act de renunţarea la contestaţia formulată de SC ...SA, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. 4. contestația nr. 1036/17.07.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 29509/17.07.2017, care a format obiectul Dosarului nr. 2527/2017, formulată de SC ...SA, soluționată prin decizia CNSC nr. 2092/C5/2527 din data de 16.08.2017, prin care Consiliul a dispus următoarele: „Respinge excepția invocată din oficiu, privind lipsa competenței materiale a Consiliului în soluționarea cauzei şi declinarea soluţionării acesteia către Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, precum și excepția invocată de către autoritatea 8

§ 15

contractantă privind lipsa calității procesuale active a contestatoarei/ excepția lipsei de interes a contestatoarei. Admite, în parte, contestația formulată de SC ...SA și obligă autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să solicite fiecărui ofertant care a depus declaraţie de confidenţialitate să motiveze caracterul confidenţial al informaţiilor declarate ca atare. Respinge, ca nefondate, celelalte capete de cerere formulate de contestatoare”. Punând în executare deciziile CNSC nr. 1699/C5/1599/ 1878/2055 din data de 10.07.2017 și nr. 2092/C5/2527 din data de 16.08.2017, membrii Comisiei de evaluare au încheiat Raportul procedurii nr. 10150/303/19.09.2017 prin care au declarat câștigătoare oferta depusă de SC ... SA, pe locurile următoare în clasament poziționându-se SC ...SRL (locul 2) și SC ...SA (locul 3). Prin adresa nr. 310/1065/22.09.2017, autoritatea contractantă a comunicat SC ...SRL rezultatul procedurii de atribuire. La data de 27.09.2017, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 101/2016, SC ...SRL a transmis autorității contractante, notificarea prealabilă nr. 1491/27.09.2017 prin care a solicitat, printre altele, revocarea adresei nr. 310/1065/ 22.09.2017. Prin adresa nr. 316/1093/28.09.2017, autoritatea contractantă a răspuns notificării prealabile transmise de SC ...SRL neînțelegând să dispună măsuri de remediere cu privire la solicitările ofertantului poziționat în clasament pe locul 2. Fiind nemulțumită de răspunsul primit, la data de 03.10.2017, SC ...SRL a transmis Consiliului contestația nr. 1526/03.10.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 41505/03.10.2017 care formează obiectul prezentului dosar solicitând: - „Anularea în parte a Raportului procedurii care a stat la baza comunicării rezultatului și a tuturor actelor subsecvente în ceea ce priveşte declararea ofertei SC ... SA, ca admisibilă şi câştigătoare”; - „Anularea comunicării rezultatului procedurii cu nr. 310/1065/ 22.09.2017 prin care SC ... SA, a fost declarată admisibilă şi câştigătoare şi a tuturor comunicărilor care ofertanţi privind câştigătorul achiziţiei”; - „Reluarea şi continuarea procedurii prin reevaluarea ofertei SC ... SA și respingerea acesteia deoarece se demonstrează a fi inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art.137 alin. (1) din HG 395/2016”. La data de 17.10.2017, ora 16:22, SC ... SA a transmis Consiliului prin mijloace electronice (e-mail) „cererea de intervenție în interes propriu” nr. 6652/16.10.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 9/27

§ 16

43890/18.10.2017, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient și respingerea contestației formulată de SC ...SRL. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează următoarele: „ Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire, pot formula, cu înştiinţarea părţilor cauzei, cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a faptului că s-a formulat contestaţie. În cazul prevăzut la art. 6 alin. (7), termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării faptului că s-a formulat contestaţie” și având în vedere faptul că autoritatea contractantă a publicat în SEAP contestația formulată de SC ...SRL la data de 05.10.2017 ora 10:37, se constată că SC ... putea înainta Consiliului o cerere de intervenție până la data de 16.10.2017 (inclusiv), în condițiile în care în ziua de 15.10.2017 a fost zi nelucrătoare – duminică. Față de cele mai sus menționate, CNSC constată că cererea de intervenție nr. 6652/16.10.2017 a fost transmisă Consiliului de către SC ... SA în afara termenului legal (la data de 17.10.2017), motiv pentru care o va respinge ca tardivă. Analizând contestația care formează obiectul prezentului dosar, Consiliul constată că în cadrul acesteia, SC ...SRL critică oferta depusă de SC ... SA. În legătură cu această ofertă, Consiliul s-a mai pronunțat prin două decizii, prima dintre aceasta (nr. 879/C5/918 din data de 24.04.2017) fiind emisă tot ca urmare a unei contestații formulată de aceeași contestatoare SC ...SRL, respectiv contestația nr. 420/29.03.2017, transmisă succesiv prin fax, prin mijloace electronice (e-mail) și în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 11150/29.03.2017, nr. 11193/29.03.2017 și respectiv sub nr. 11334/30.03.2017, care a format obiectul Dosarului nr. 918/2017. În cuprinsul deciziei CNSC nr. 879/C5/918 din data de 24.04.2017, se regăsesc următoarele considerente care au relevanță în prezenta cauză: <<(...) Analizând conținutul contestației formulată de SC ...SRL, Consiliul reține că autoarea contestației formulează atât critici cu privire la ofertantul poziționat în clasamentul final pe locul I (SC ... SA) cât și critici cu privire la ofertantul poziționat în clasamentul final pe locul II (SC ... SRL). În ceea ce privește ofertantul SC ... SA, contestatoarea critică următoarele aspecte: - ofertantul SC ... și transportatorul tuturor produselor ce fac obiectul licitației SC ...SRL „reprezintă aceeași entitate – de aici și prețul neconcurențial și fără baze reale”; - modul în care ofertantul a răspuns la solicitarea de clarificări nr. 62/115/18.01.2017 pe care autoritatea contractantă i-a transmis-o; se critică folosirea unei distanțe de transport de 50 km în condițiile în care distanța reală este de 105 km, situație în care cheltuiala cu transportul materialelor „este mai mult decât înjumătățită”; 10

§ 17

- „Autoritatea Contractantă, deși era evidentă lipsa justificării distanţei de transport pe care o solicitase, în mod eronat, neobservând că răspunsul s-a referit la denumirea firmei care efectuează transportul şi preţul pe tonă (deci cu totul altceva decât se solicitase, în sensul, «PRECIZĂRII ŞI JUSTIFICĂRII DISTANŢEI DE 5KM, 50KM, DE UNDE SE FACE APROVIZIONAREA») a menţionat greşit ca fiind îndeplinită Cerinţa nr. 3 în contradicţie cu chiar menţiunile din rubrica Raportului privind solicitările emise şi răspunsurile primite, chiar comisia de evaluare consemnând că s- au solicitat justificarea distanţelor de transport şi s-a răspuns cu justificarea de preţ (...)”. (...) Prin concluziile scrise nr. 525/12.04.2017, înregistrate la Consiliu sub nr. 13568/12.04.2017, autoarea contestației critică atât ofertantul poziționat în clasamentul final pe locul I (SC ... SA) cât și ofertantul poziționat în clasamentul final pe locul II (SC ... SRL). În ceea ce privește ofertantul SC ... SA, SC ...SRL critică următoarele aspecte: - „ofertantul SC ... SA și transportatorul SC ...SRL reprezintă aceiași entitate – de aici și prețul neconcurențial și fără baze reale”; - „SC ... SA a subestimat voit, valoarea totală a transportului”; - „cheltuielile indirecte declarate de 4% (care ar reprezenta 139.853,84 lei) sunt nereale și au fost diminuate în mod voit”. (...) În continuare, Consiliul procedează la analiza criticilor formulate de contestatoare cu privire la ofertantul desemnat câștigător SC ... SA. Verificând documentele aflate la dispoziția sa, Consiliul reține că prin adresa nr. 62/115/18.01.2017, autoritatea contractantă i-a solicitat SC ... SA, în temeiul prevederilor art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, clarificări, în sensul „precizării și justificării distanței de 5 km, 50 km de unde se face aprovizionarea cu materiale, semifabricate, etc. pe distanțele precizate în F3 și respectiv C9”. SC ... SA a răspuns prin adresa nr. 416/26.01.2017, comunicând următoarele: „Vă punem la dispoziție oferta de preț pentru transport produse ce fac obiectul licitației (...) cu următoarea precizare: - Mixturile asfaltice vor fi transportate de SC ...SRL din baza de producție a SC ... SA Craiova, amplasată în localitatea Craiova la punctul de lucru (TRA01A50 din formularul C9); - Agregatele vor fi transportate la punctul de lucru de SC ...SRL din baza de Producție a SC ...SRL la tarifele menționate în oferta de preț (TRA01A50, TRA05A50, TRA02A50 conform formular C9); - Transportul în interiorul șantierului va fi efectuat de SC ...SRL la tariful din oferta de preț (TRA01A05 conform formular C9); - Betonul va fi transportat de SC ...SRL de la Baza de producție a SC ... SA Craiova la punctul de lucru conform tarifului din ofertă (TRA06A50 din formularul C9)”. Anexat acestui răspuns, SC ... SA a depus o ofertă de preț de la SC ...SRL, înregistrată sub nr. 2651/24.11.2016, în cuprinsul căreia sunt menționate următoarele prețuri în lei/tonă fără TVA: Nr. crt. Preț lei/to fără TVA 1. Transport material în șantier – 5 km 2,5 lei/tonă 2. Transport agregate și mixturi asfaltice de la Bază producție din Craiova la punct de lucru ... 15 lei/tonă 3. Transport beton de la bază producție din Craiova la punct de lucru ... 20 lei/tonă În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că SC ... SA și transportatorul tuturor produselor ce fac obiectul licitației SC ...SRL „reprezintă 11/27

§ 18

aceeași entitate – de aici și prețul neconcurențial și fără baze reale”, Consiliul constată următoarele: Așa cum rezultă din Certificatele constatatoare nr. 49937/02.11.2016 și nr. 12615/03.03.2017 emise de O.N.R.C. – Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru ofertantul SC ... SA, acesta are ca acționar persoana juridică

§ 19

...SRL

§ 20

(„cota

§ 21

de

§ 22

participare

§ 23

la

§ 24

beneficii

§ 25

și

§ 26

pierderi: 90,0071770112%/90,0071770112%”). Analizând documentele aflate la dispoziția sa, Consiliul constată că valoarea propunerii financiare a SC ... SA de 3.496.346 lei fără TVA (reprezentând 83,07% din valoarea estimată) nu a fost apreciată de către membrii comisiei de evaluare ca încadrându-se în dispozițiile art. 210 din Legea nr. 98/2016 (preț aparent neobișnuit de scăzut) sau ca prezentând un element de preț „aparent neobişnuit de scăzut, prin raportare la preţurile pieţei, utilizându-se ca referinţă în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice, sau cotaţii ale burselor de mărfuri” [art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016]. Pe de altă parte, nici autoarea contestației nu a făcut dovada faptului că prețurile consemnate în oferta de preț nr. 2651/24.11.2016 emisă de SC ...SRL și anexată răspunsului la clarificări nr. 416/26.01.2017 întocmit de către SC ... SA sunt neobişnuit de scăzute, „prin raportare la preţurile pieţei, utilizându-se ca referinţă în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice, sau cotaţii ale burselor de mărfuri”, așa cum autoarea contestației nu a făcut nici dovada faptului că „prețul este neconcurențial și fără baze reale”, deși conform art. 249 C.proc.civ. „Cel ce face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”, regulă exprimată prin adagiul „actori incubit onus probandi” (reclamantului îi incumbă sarcina probei). Astfel, SC ...SRL s-a limitat la a face simple afirmații nedovedite, iar Consiliul, în lipsa oricăror probatorii administrate de către contestatoare în legătură cu critica în discuție, nu poate reține că simpla prezență a ...SRL în structura acționariatului SC ... SA naște prezumția absolută a faptului că prețurile consemnate în oferta de preț nr. 2651/24.11.2016 sunt „neconcurențiale și fără baze reale”, motiv pentru care Consiliul va respinge această critică a contestatoarei ca fiind nedovedită. În ceea ce privește criticile autoarei contestației referitoare la: - modul în care ofertantul câștigător a răspuns la solicitarea de clarificări nr. 62/115/18.01.2017 pe care autoritatea contractantă i-a transmis-o, criticându-se folosirea unei distanțe de transport de 50 km în condițiile în care distanța reală este de 105 km, situație în care cheltuiala cu transportul materialelor „este mai mult decât înjumătățită”; - „Autoritatea Contractantă, deși era evidentă lipsa justificării distanţei de transport pe care o solicitase, în mod eronat, neobservând că răspunsul s-a referit la denumirea firmei care efectuează transportul şi preţul pe tonă (deci cu totul altceva decât se solicitase, în sensul, «PRECIZĂRII ŞI JUSTIFICĂRII DISTANŢEI DE 5KM, 50KM, DE UNDE SE FACE APROVIZIONAREA») a menţionat greşit ca fiind îndeplinită Cerinţa nr. 3 în contradicţie cu chiar menţiunile din rubrica Raportului privind solicitările emise şi răspunsurile primite, chiar comisia de evaluare consemnând că s- au solicitat justificarea distanţelor de transport şi s-a răspuns cu justificarea de preţ (...)”, Consiliul le apreciază ca fiind întemeiate pentru următoarele motive: Analizând propunerea financiară prezentată de SC ... SA, Consiliul reține că în cadrul formularului C9 – Lista consumurilor privind transporturile, ofertantul a menționat următoarele tipuri de transport și tarifele aferente: - TRA01A05 – Transportul rutier al materialelor, semifabricatelor cu autobasculanta pe distanța = 5 km (2,5 RON/tonă); - TRA01A50 - Transportul rutier al materialelor, semifabricatelor cu autobasculanta pe distanța = 50 km (15 RON/tonă); - TRA02A50 – Transportul rutier al materialelor, semifabricatelor cu autocamionul pe distanța = 50 km (15 RON/tonă); 12

§ 27

- TRA05A05 – Transport rutier materiale, semifabricatelor cu autovehicule speciale (cisternă, beton etc.) pe distanța de 5 km (2,5 RON/tonă); - TRA05A50 - Transport rutier materiale, semifabricate cu autovehicule speciale (cisternă, beton etc.) pe distanța de 50 km (15 RON/tonă); - TRA06A50 - Transportul rutier al betonului – mortarului cu autobetonieră de 5,5 MC distanța = 50 km (20 RON/tonă). În cadrul Raportului procedurii nr. 153/276/09.03.2017, în ceea ce-l privește pe ofertantul SC ... SA, la modul de îndeplinire a cerinței nr. 3, pag. 63 și următoarele, autoritatea contractantă a menționat următoarele: „Se constată că în extrasul C9 – transport, distanțele de transport a materialelor sunt de 5 km, respectiv 50 km. Comisia hotărăște să solicite clarificări, respectiv de unde de la 5 km, 50 km se aprovizionează cu materiale, semifabricate, etc”. Verificând solicitarea de clarificări pe care autoritatea contractantă i-a transmis- o ofertantului desemnat câștigător, Consiliul reține că solicitarea a vizat justificarea distanțelor de 5 km și respectiv 50 km de unde se face aprovizionarea cu „materiale, semifabricate, etc. pe distanțele precizate în F3 și respectiv C9”, iar răspunsul formulat de SC ... SA s-a referit, pe de o parte, la menționarea numelui furnizorului/transportatorului SC ...SRL și la justificarea prețurilor, iar pe de altă parte la precizarea următoarelor aspecte: - Mixturile asfaltice vor fi transportate din baza de producție a SC ... SA Craiova, amplasată în localitatea Craiova la punctul de lucru; - Agregatele vor fi transportate la punctul de lucru din baza de Producție a SC ...SRL; - Transportul în interiorul șantierului va fi efectuat de SC ...SRL la tariful din oferta de preț (TRA01A05 conform formular C9); - Betonul va fi transportat de la Baza de producție a SC ... SA Craiova la punctul de lucru. Având în vedere cele mai sus menționate, Consiliul constată că, ofertantul desemnat câștigător, deși nu a justificat în concret distanțele de 5 km și respectiv 50 km precizate în formularele F3 și C9, a oferit detalii cu privire la distanțele reale de unde se vor transporta materiale, semifabricate, etc. prin menționarea unor repere în funcție de care autoritatea contractantă ar fi putut calcula distanțele reale (de exp. pentru mixturile asfaltice transportul se va realiza din baza de producție a SC ... SA Craiova, amplasată în localitatea Craiova la punctul de lucru). De asemenea, Consiliul constată că însuși ofertantul (...) a menționat în cadrul propunerii tehnice la pag. 110 (numerotare ofertant) faptul că societatea sa „dispune de o bază de producție ce se află la o distanță de aproximativ 105 km față de locul unde se desfășoară lucrările”, ceea ce demonstrează că, în cadrul propunerii financiare, prin luarea în considerare a unei distanțe de 50 km, aparent, valoarea transportului a fost diminuată prin luarea în considerare a unor distanțe de transport mai mici decât cele reale. Însă, pentru lămurirea cu exactitate a acestui aspect, autoritatea contractantă ar fi trebuit să clarifice cu ofertantul, în temeiul dispozițiilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, diferențele de distanțe astfel constate și ulterior în funcție de răspunsul SC ... SA și prevederile documentației de atribuire să ia o decizie cu privire la oferta depusă de SC ... SA. Consiliul apreciază că în speță nu pot fi incidente dispozițiile art. 209 alin. (2) din același act normativ, întrucât datele de referință se află deja la dispoziția autorității contractante. De asemenea, Consiliul apreciază că ofertanţii nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor preţuri fără suport, fapt pentru care autoritatea contractantă are obligaţia de a evalua ofertele financiare ţinând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea acestui preţ, pentru a se asigura de fezabilitatea şi sustenabilitatea preţului propus. 13/27

§ 28

Orice decizie a autorităţii privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, şi pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte - care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei, membrii comisiei de evaluare având obligația de a verifica propunerile financiare, în baza dispozițiilor art. 127 alin. (1) lit. h) din HG nr. 395/2016. În consecință, Consiliul apreciază că, în speță, se impune reevaluarea ofertei depusă de SC ... SA. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că sunt nereale și au fost diminuate în mod voit de către SC ... SA cheltuielile indirecte declarate de 4% (care ar reprezenta 139.853,84 lei), Consiliul o va respinge ca inadmisibilă având în vedere faptul că în cadrul niciuneia dintre notificările prealabile, întocmite de către contestatoare în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, nu se regăseşte şi această pretinsă încălcare a legislaţiei privind achiziţiile publice, în aceste condiţii scopul procedurii prealabile şi în consecinţă scopul legii nefiind realizat pentru toate criticile invocate în cadrul concluziilor scrise respectiv pentru critica referitoare la faptul că sunt nereale și au fost diminuate în mod voit cheltuielile indirecte de către SC ... SA. Legea nr. 101/2016 stipulează, pe de o parte, la art. 6 alin. (1) lit. b) obligaţia contestatoarei de a transmite autorităţii contractante o notificare, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. b), „în termen de 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”, iar pe de altă parte, obligaţia acesteia de a transmite autorităţii contractante o contestaţie, în cadrul termenului legal de contestare, stipulat de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Aşa cum rezultă din conţinutul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, sesizarea Consiliului se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, sintagma „se poate face numai după”, utilizată de legiuitor, demonstrând caracterul imperativ al normei care reglementează această procedură prealabilă. Parcurgerea procedurii prealabile este o etapă obligatorie, efectuarea acesteia fiind o condiţie de admisibilitate a contestaţiei. Instituirea procedurii prealabile prin actualul cadru legislativ are un dublu scop: dă posibilitatea autorităţii contractante să-şi repare ea însăşi eventualele greşeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii şi protejează operatorul economic, acesta având posibilitatea de a obţine anularea actului printr-o procedură administrativă, simplă şi rapidă. Consiliul apreciază că scopul legii nu a fost atins în cauză, în ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că sunt nereale și au fost diminuate în mod voit cheltuielile indirecte de către SC ... SA, în condiţiile în care aceasta critică nu se regăseşte în niciuna dintre notificările prealabile pe care contestatoarea i le-a transmis autorităţii contractante. Astfel, Consiliul apreciază că se impune să existe identitate de motive între notificarea prealabilă şi contestaţie, pentru a se atinge scopul instituirii procedurii prealabile prin actualul cadru legislativ. Numai astfel autoritatea contractantă poate examina în cunoştinţă de cauză pretenţiile solicitantului, în condiţiile legii, înainte de a fi sesizat Consiliul. Având în vedere cele mai sus menţionate, Consiliul va respinge ca fiind inadmisibilă critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că sunt nereale și au fost diminuate în mod voit cheltuielile indirecte de către SC ... SA. (...) Prin urmare, în raport de cele reţinute, în temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ...SRL, în 14

§ 29

contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (...), va anula, în parte, raportul procedurii înregistrat sub nr. 153/276/09.03.2017, precum şi toate actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la ofertele depuse de SC ... SA şi (..) precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire şi va obliga autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertelor depuse de SC ... SA şi (...), conform celor reţinute în motivare>>. În legătură cu oferta depusă de SC ... SA, Consiliul s-a mai pronunțat și prin decizia nr. 1699/C5/1599/1878/2055 din data de 10.07.2017 prin care au fost soluționate, printre alte contestații, și o contestație formulată de ... SA, societate a cărei ofertă fusese respinsă, la acel moment, ca inacceptabilă în baza art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, coroborat cu prevederile art. 137 alin. (2) lit. g) din HG nr. 395/2016. La acel moment, actuala contestatoare - SC ...SRL nu a înțeles să intervină în calitate de intervenient în dosarele aflatele pe rolul Consiliului, deși prin Raportul procedurii nr. 741/229/26.06.2017, autoritatea contractantă o desemnase ca ofertant câștigător, pe locul 2 poziționându-se oferta depusă de SC ...SA. În cuprinsul deciziei CNSC nr. 1699/C5/1599/1878/2055 din data de 10.07.2017 se regăsesc următoarele considerente care au relevanță în prezenta cauză: << Verificând modul în care autoritatea contractantă a pus în executare decizia anterioară a Consiliului (Nota Consiliului: decizia CNSC 879/C5/918 din data de 24.04.2017) în ceea ce privește ofertantul SC ... SA, Consiliul reține că prin adresa nr. 188/503/03.05.2017, autoritatea contractantă i-a solicitat SC ... SA să clarifice următoarele aspecte: „Având în vedere Decizia CNSC nr. 879/C5/918/24.04.2017 potrivit căreia, Consiliul constată că ofertantul SC ... SA nu a justificat în concret distanțele de 5 km și respectiv 50 km precizate în Formularele F3 si C9, dar a oferit detalii cu privire la distanțele reale de unde se vor transporta materiale, semifabricate, etc. prin menţionarea unor repere în funcţie de care autoritatea contractantă ar fi putut calcula distanțele reale (de ex. pentru mixturile asfaltice transportul se va realiza din baza de producţie a SC ... SA Craiova, amplasată în localitatea Craiova la punctul de lucru). Se mai constată de asemenea, ca, în cadrul propunerii tehnice la pag. 110 ofertantul a menționat că «dispune de o bază de producţie ce se află la o distanță de aproximativ 105 km față de locul ce se desfășoară lucrările», comisia de evaluare solicită clarificări, în temeiul prevederilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind diferenţa de distanțe astfel constatate, în sensul justificării diferenţei de la 50 km distanța precizată în F3 respectiv C9 la 105 km distanța indicată în cadrul Propunerii Tehnice pag. 110, respectiv diferenţa până la 122 km, distanța reală de la Craiova ( baza de producţie conform răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 416/26.01.2017) la punctul de lucru ...”. La această solicitare de clarificare, SC ... SA a răspuns prin adresa nr. 2359/08.05.2017 precizând următoarele: „Programul de deviz utilizat pentru listele de cantități permite folosirea distanței de maxim 50 km, indiferent care este distanța reală de transport față de o locaţie limită. În concluzie era imposibil de utilizat în cadrul formularelor F3, respectiv C9 a distanței reale de transport. În cadrul ofertei de preț prezentată în adresa nr. 416/26.01.2017, am arătat clar în oferta de preț nr. 2651/24.11.2017 că transportul materialelor de bază ce se utilizează în aceasta lucrare se transportă de la Baza de Producţie aflată în Craiova până la punctul de lucru, respectiv localitatea .... Ca urmare neputând utiliza în cadrul listelor de cantități decât distanța maximă de 50 15/27

§ 30

km, am precizat ca aceasta se asimilează cu distanța reală de transport de la Craiova la punctul de lucru. În adresa nr. 416/26.01.2017 am precizat numai faptul că vom transporta la punctul de lucru materialele din Baza de Producţie amplasată în Craiova, fără a indica un număr de kilometri în acest sens. În cadrul propunerii tehnice am precizat la pagina 110, că Baza de producţie este amplasată la o distanță de aproximativ 105 km față de lucrare. Această distanță a fost stabilită urmărind traseul prezentat în harta ataşată, de unde se observă și distanța de 105 km de la Craiova la .... Referitor la distanta de 122 km la care faceţi referire, precizăm că aceasta urmărește un alt traseu, față de cel pe care l-a luat în considerare societatea noastră la întocmirea ofertei. Prin urmare, în localitatea ... se poate ajunge din Craiova pe mai multe trasee, traseul ales de noi aflându-se la 105 km față lucrare, așa cum am precizat și în cadrul propunerii tehnice”. Verificând lucrările membrilor Comisiei de evaluare, Consiliul mai reține că prin adresa nr. 201/595/19.05.2017, aceștia i-au solicitat ofertantului SC ... SA să clarifice următoarele aspecte: „ (...) în temeiul prevederilor art. 134 din HG nr.395/2016, comisia de evaluare a ofertelor solicită justificarea tuturor cheltuielilor de transport (formular F3 și C9) pe distanța de 105 km prin raportare la preţul de 15 lei/to respectiv 20 lei/to ofertat, ținând cont și de Decizia CNSC nr. 879/C5/918/24.04.2017 « (...) ofertanții nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii prin ofertarea unor prețuri fără suport, fapt pentru care autoritatea contractantă are obligaţia de a evalua ofertele financiare ținând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea acestui preț, pentru a se asigura de fezabilitatea și sustenabilitatea preţului propus», acordându-se termen de răspuns până la data de 24.05.2017 (...)”. La această solicitare de clarificări, SC ... SA a răspuns prin adresa nr. 2692/23.05.2017 precizând următoarele: „Prin adresa nr.2620/19.05.2017 am solicitat firmei S.C. ...S.R.L. să ne pună la dispoziţie justificarea cheltuielilor cu transportul aferent ofertei de preț nr. 2651/24.11.2016 . Vă ataşăm oferte de preț de la mai mulţi transportatori”. Anexat acestui răspuns SC ... SA a transmis autorității contractante următoarele documente: - adresa nr. 2620/19.05.2017 prin care SC ... SA solicită SC ...SRL să justifice cheltuielile de transport din cadrul ofertei de preț nr. 2651/24.11.2016 respectiv: • tariful de 15 lei/to ce reprezintă transport agregate și mixturi asfaltice de la baza de producţie Craiova până la punctul de lucru din localitatea ... judeţ Mehedinţi; • tariful de 20 lei/to ce reprezintă transport beton de la baza de producţie din Craiova până la punctul de lucru din localitatea ... judeţ Mehedinţi; - adresa nr. 810/23.05.2017 emisă de SC ...SRL prin care se comunică ofertantului SC ... SA faptul că transportatorul își menţine prețurile transmise în oferta de preț nr. 2651/24.11.2016, SC ...SRL prezentând justificarea tarifului autobasculantă – 15 lei/tonă și justificarea tarifului autobetonieră – 20 lei/tonă; - HG nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată; - factura seria MC nr. 003269/16.05.2017 emisă de SC ... SRL în calitate de furnizor către SC ...SRL în calitate de client pentru cantitatea de 15.000 litri motorină EFIX 51 la preţul unitar, fără TVA, de 3,7563 lei/litru și o valoare totală, inclusiv TVA în cuantum de 67.050 lei; - ofertă de preț emisă de SC ...SRL din data de 22.05.2017 în cuprinsul căreia se precizează că societatea ...SRL se oferă să presteze servicii de transport pentru mixturi asfaltice, agregate de balastieră și carieră pe ruta Craiova (Dolj) - ... (Mehedinţi) la preţul de 16 lei/tonă cu motorina proprie, făcând menţiunea că preţul exprimat în lei nu cuprinde TVA; - oferta de preț emisă de SC ... AG SRL din data de 18.04.2017 în care se precizează că oferta/tariful pentru cererea operatorului SC ... SA de închiriere 16

§ 31

autobetonieră cu capacitatea de 9 mc, pentru locaţia ..., judeţul Mehedinţi este de 21 lei/tonă, la care se adaugă TVA ; - ofertă de preț emisă de SC ...SRL în care se precizează că oferta de preț pentru transport este următoarea: • transport mixturi asfaltice și agregate minerale de la Craiova la punct de lucru ... judeţul Mehedinţi - 14,90 lei/tonă; • transport beton de la Craiova la punct de lucru ..., județul Mehedinţi - 20 lei/tonă, menționându-se că prețurile nu conţin TVA; - oferta de preț emisă de SC ...SRL în care sunt menționate: • tariful de 14,80 lei/tonă - transport agregate minerale și asfalt de la Craiova la ...; • tariful de 20,20 lei/tonă - transport beton de la Craiova la ..., menționându-se faptul că, preţurile nu conţin TVA. Acest răspuns a fost analizat de către expertul cooptat (Raportul de specialitate nr. 206/646/31.05.2017) și membrii Comisiei de evaluare care au apreciat că răspunsul „nu este concludent având în vedere faptul că, ofertantul SC ... SA nu își fundamentează cheltuielile de transport evidențiate în cadrul propunerii financiare - formular F3 respectiv formular C9 pe distanța de 105 km prin raportare la preţul de 15 lei/to respectiv 20 lei/to ofertat, prezentând doar justificări ale tarifului de 15 lei/to respectiv 20 lei/to, justificări întocmite și emise de SC ...SRL precum și alte oferte de preț de la alţi operatori economici privind tariful la transport, documente ulterioare datei de elaborare și întocmire a ofertei financiare de către ofertantul SC ... SA, ce nu prezintă nicio relevanță în justificarea preţului ofertat privind cheltuielile cu transportul. Astfel (...), SC ... SA nu își justifică cheltuielile cu transportul ofertate în formularul C9, pe distanța de 105 km, respectiv suma de 644.546,46 lei fără TVA, neprezentând nicio detaliere/calcul din care să arate cum a ajuns la această sumă”. În acest context, Consiliul reține că în cadrul Raportului de specialitate nr. 206/646/31.05.2017, expertul cooptat face un calcul folosind ca date de referință: - distanța unei curse Craiova-... (210 km dus-întors); - tariful de 3,571 lei/km pentru transport materiale cu autobasculanta (conform justificare tarif SC ...SRL); - tariful de 2,942 lei/km pentru transport materiale cu autobetoniera (conform justificare tarif SC ...SRL); - total cantitate materiale transportate cu autobasculanta de la Craiova la ..., conform ofertei financiare prezentate de SC ... SA; - total cantitate materiale transportate cu autobetoniera de la Craiova la ..., conform ofertei financiare prezentate de SC ... SA, și obținând: • total curse autobasculantă; • total curse autobetonieră; • valoarea transportului cu autobasculanta; • valoarea transportului cu autobetoniera; • diferențele de valoare rezultate dintre calculele efectuate de expert pentru transportul materialelor cu autobasculanta/transportul betonului și valorile indicate de SC ... SA în propunerea financiară, rezultând faptul că propunerea financiară a acestui ofertant a fost diminuată cu aprox.18%. Analizând decizia membrilor Comisiei de evaluare de a respinge oferta contestatoarei, Consiliul o apreciază ca fiind eronată pentru următoarele motive: - Membrii Comisiei de evaluare au apreciat ca fiind concludent răspunsul contestatoarei nr. 2359/08.05.2017 la solicitarea de clarificări a autorității contractante înregistrată sub nr. 188/503/03.05.2017 referitor la faptul că „neputând utiliza în cadrul listelor de cantități decât distanța maximă de 50 de km, am precizat că aceasta se asimilează cu distanța reală de transport de la Craiova la punctul de lucru” precum și la „distanța de aprox. 150 km de la baza de producție la lucrare”; 17/27

§ 32

- în oferta de preț emisă de SC ...SRL, înregistrată sub nr. 2651/24.11.2016 și anexată de SC ... SA adresei nr. 416/26.01.2017 sunt menționate următoarele prețuri în lei/tonă fără TVA: Nr. crt. Preț lei/to fără TVA 1. Transport material în șantier – 5 km 2,5 lei/tonă 2. Transport agregate și mixturi asfaltice de la Bază producție din Craiova la punct de lucru ... 15 lei/tonă 3. Transport beton de la bază producție din Craiova la punct de lucru ... 20 lei/tonă Din analiza acestei oferte rezultă că pentru „Transport agregate și mixturi asfaltice de la Bază producție din Craiova la punct de lucru ...” și pentru „Transport beton de la bază producție din Craiova la punct de lucru ...” nu este menționat numărul de km, spre deosebire de transportul materialului în cadrul șantierului unde este specificat numărul de km, respectiv 5. - În considerentele deciziei CNSC nr. 879/C5/918 din data de 24.04.2017, se regăsesc următoarele aspecte relevante cauzei, referitoare la oferta nr. 2651/24.11.2016 emisă de SC ...SRL, considerente care se bucură de autoritate de lucru judecat conform dispozițiilor art. 430 alin. (2) din C.proc.civ. <<Analizând documentele aflate la dispoziția sa, Consiliul constată că valoarea propunerii financiare a SC ... SA de 3.496.346 lei fără TVA (reprezentând 83,07% din valoarea estimată) nu a fost apreciată de către membrii comisiei de evaluare ca încadrându-se în dispozițiile art. 210 din Legea nr. 98/2016 (preț aparent neobișnuit de scăzut) sau ca prezentând un element de preț „aparent neobişnuit de scăzut, prin raportare la preţurile pieţei, utilizându-se ca referinţă în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice, sau cotaţii ale burselor de mărfuri” [art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016]. Pe de altă parte, nici autoarea contestației nu a făcut dovada faptului că prețurile consemnate în oferta de preț nr. 2651/24.11.2016 emisă de SC ...SRL și anexată răspunsului la clarificări nr. 416/26.01.2017 întocmit de către SC ... SA sunt neobişnuit de scăzute, „prin raportare la preţurile pieţei, utilizându-se ca referinţă în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice, sau cotaţii ale burselor de mărfuri”, așa cum autoarea contestației nu a făcut nici dovada faptului că „prețul este neconcurențial și fără baze reale”, deși conform art. 249 C.proc.civ. „Cel ce face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”, regulă exprimată prin adagiul „actori incubit onus probandi” (reclamantului îi incumbă sarcina probei). Astfel, SC ...SRL s-a limitat la a face simple afirmații nedovedite, iar Consiliul, în lipsa oricăror probatorii administrate de către contestatoare în legătură cu critica în discuție, nu poate reține că simpla prezență a ...SRL în structura acționariatului SC ... SA naște prezumția absolută a faptului că prețurile consemnate în oferta de preț nr. 2651/24.11.2016 sunt „neconcurențiale și fără baze reale”, motiv pentru care Consiliul va respinge această critică a contestatoarei ca fiind nedovedită>> - Prin adresa nr. 810/23.05.2017 (anexată de ofertanta contestatoare răspunsului la clarificări nr. 2692/23.05.2017), SC ...SRL precizează că își menține oferta de preț nr. 2651/24.11.2016 și anexează două justificări de tarife conform cărora „valoarea transportului cu autobasculată este de 15 lei/to x 25 to transportate = 375 lei” iar „valoarea transportului cu autobetoniera este de 20 lei/to x 15,45 to transportate = 309 lei”; - În cadrul Raportului de specialitate nr. 206/646/31.05.2017, expertul cooptat, folosind elemente ale justificărilor de preț prezentate de SC ...SRL, a stabilit o valoare a cursei cu autobasculanta de 749,91 lei/cursă și a cursei cu autobetoniera de 617,82 lei/cursă, diferențele față de valorile cuprinse în justificările de tarife întocmite de SC ...SRL (autobasculată - 375 lei și autobetonieră - 309 lei), fiind generate de faptul 18

§ 33

că expertul a luat în considerare și costuri pentru cursa de întoarcere (105 km,) deși în oferta de preț emisă de SC ...SRL, înregistrată sub nr. 2651/24.11.2016 sunt menționate prețuri lei/tonă fără TVA pentru „Transport agregate și mixturi asfaltice de la Bază producție din Craiova la punct de lucru ...” și „Transport beton de la bază producție din Craiova la punct de lucru ...”, fără a se preciza numărul de km parcurși, respectiv dacă oferta de preț acoperă doar transportul de la baza de producție până la punctul de lucru ... (dus – 105 km) sau oferta de preț acoperă cursa completă (dus- întors 105 x 2 = 210 km). În acest context, Consiliul constată că în cadrul justificărilor de tarife prezentate de SC ...SRL se menționează un număr de „8000 km realizați într-o lună” fără a se realiza o legătură între acest număr de km și distanța cursei de la Baza de producție din Craiova la punct de lucru .... Luând în considerare cele mai sus menționate, Consiliul apreciază că expertul cooptat a făcut supoziții în legătură cu suportarea de către ofertant a costurilor cursei de întoarcere (punctul de lucru ... – Baza de producție), fără a aprecia necesară clarificarea acestui aspect având în vedere oferta de preț emisă de SC ...SRL, înregistrată sub nr. 2651/24.11.2016 precum și justificările de tarife ale aceluiași transportator. Pe de altă parte, Consiliul, calculând cantitățile de materiale care urmează a fi transportate în cadrul articolului de transport TRA01A50, așa cum rezultă din propunerea financiară a SC ... SA, constată că valoarea corectă este 40.329,274 to și nu 40.275,054 tone cât a calculat expertul, acesta omițând cantitatea de 56,42 to din F3 – Sistem rutier – Strat de legătură din BAD 25-5 cm și menționând în plus două cantități de 1,1 to din F3 Podețe tubulare DN 800 și Podețe tubulare DN 1000, care aparțin altui articol de transport - TRA02A50. De asemenea, Consiliul constată că în cadrul „Procesului verbal de reevaluare a ofertei ...”, înregistrat sub nr. 207/647/31.05.2017, membrii Comisiei de evaluare nu au făcut nicio referire la calcul expertului cooptat precizând că răspunsul SC ... SA nu este concludent „având în vedere faptul că, ofertantul SC ... SA nu își fundamentează cheltuielile de transport evidențiate în cadrul propunerii financiare - formular F3 respectiv formular C9 pe distanta de 105 km prin raportare la preţul de 15lei/to respectiv 20 lei/to ofertat, prezentând doar justificări ale tarifului de 15 lei/to respectiv 20 lei/to, justificări întocmite și emise de SC ...SRL precum și alte oferte de preț de la alţi operatori economici privind tariful la transport, documente ulterioare datei de elaborare și întocmire a ofertei financiare de către ofertantul SC ... SA, ce nu prezintă nicio relevanță în justificarea preţului ofertat privind cheltuielile cu transportul.

§ 34

Astfel prin răspunsul dat de ofertant, SC ... SA nu își justifică cheltuielile cu transportul ofertate în formularul C9, pe distanța de 105 km, respectiv suma de 644.546,46 lei fără TVA, neprezentând nicio detaliere/calcul din care sa arate cum a ajuns la această sumă”, aceste informații regăsindu-se și în comunicarea rezultatului procedurii de atribuire. Constatând că în realitatea, valorile menționate în cadrul Formularului C9 – Lista consumurilor privind transporturile (cantități totale), reprezintă simple calculele matematice de înmulțire a tarifului unitar RON/tonă cu cantitatea de tone transportate (nefiind evidențiat în calcul nr. de km.), iar ofertanta contestatoare a justificat tarifele unitare de 15 și 20 lei/tonă, Consiliul nu poate reține susținerile autorității contractante referitoare la faptul că SC ... SA „nu își justifică cheltuielile cu transportul ofertate în formularul C9, pe distanța de 105 km, respectiv suma de 644.546,46 lei fără TVA, neprezentând nicio detaliere/calcul din care să arate cum a ajuns la această sumă”. În cazul în care membrii Comisiei de evaluare ar fi considerat necesar să clarifice costurile cursei de întoarcere (punctul de lucru ... – Baza de producție – 105 km), respectiv atât oferta de preț emisă de SC ...SRL, înregistrată sub nr. 2651/24.11.2016, cât justificările de tarife ale aceluiași transportator, în referire la nr. de km parcurși, s-ar fi impus ca aceștia să-i solicite noi clarificări ofertantei 19/27

§ 35

contestatoare, conform dispozițiilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și ulterior să ia o decizie în ceea ce privește oferta acestui operator economic. Constatând că în speță nu s-au prezentat argumente pertinente pentru care să se constate că SC ... SA nu a justificat tarifele de transport, în raport de cele reţinute, în temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ... SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (...), va anula, în parte, raportul procedurii înregistrat sub nr. 741/229/26.06.2017, precum şi toate actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de SC ... SA precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire şi va obliga autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de SC ... SA, conform celor reţinute în motivare>>. Preliminar analizării prezentei contestații, Consiliul constată că niciuna din deciziile anterioare pronunțate de CNSC nu a fost atacată cu plângere de către niciuna din părți. Analizând contestația care formează obiectul prezentului dosar, Consiliul reține că SC ...SRL critică decizia autorității contractante sub următoarele aspecte: - Autoritatea contractantă nu a solicitat „clarificări exprese asupra costurilor reîntoarcerii din punctul de lucru la baza de reîncărcare din Craiova (...) în piaţă şi pe bursa transporturilor toate ofertele se raportează la distanţa efectivă parcursă de fiecare maşină în ciclurile repetate de încărcări-descărcări şi reveniri la încărcare aşa cum rezultă din ofertele cu informaţii parvenite de la operatori ce activează în bursa de transporturi pe care le anexăm în dovedire. (...) SC ... SA nu justifică nici costul de transport de 15 lei/to pentru agregate, mixturi asfaltice şi nici costul de 20 lei/to pentru beton, prin prisma cursei dus-întors, astfel că pentru a acoperi diferenţa de bani cu transportul [aproximativ 659.914,51 lei (inclusiv indirecte şi profit) ~ 142.807,00 Euro], trebuie să recupereze aceşti bani de undeva, probabil din calitate (...)”; - „nu se poate accepta ca scuză alegaţia ofertantului SC ... SA că deţine un program de devize care nu i-ar permite să introducă distanţe de transport mai mari de 50 km - argument mincinos - şi ceilalţi ofertanţi folosind acelaşi program, însă şi-au calculat şi introdus distanţele reale de transport cuprinzând toţi kilometrii efectuaţi de autovehicule cu ocazia transportului”; - „Tot în privinţa preţului neobişnuit de scăzut al ofertei SC ... SA, în comparaţie cu ceilalţi ofertanţi care sunt şi producători de materiale (emulsie, BAR16, BA 16, BAD25) din tabelul comparativ anexat rezultă diminuarea preţului acestor componente cu mare pondere în lucrare, cu scopul fraudulos de a prezenta un preţ final care să înlăture concurenţa. (Spre exemplu BA 16= 150 lei/to pentru ... şi 190 lei/to pentru SC ...SRL rezultă diferenţă preţ producţie de 21%; BAD25 = 120 lei/to pentru ... și 170 lei/to pentru SC ...SRL rezultă diferență preț producție de 30%)”; - „Astfel, la pag. 19 (în numerotarea ofertantului) respectiv 21 (în numerotarea autorităţii contractante) în organigrama depusă figurează 9 salariaţi TESA care raportat la durata de 10 luni a contractului şi chiar la salariu minim pe economie de 1450 lei (deşi nu este cazul fiind vorba de specialişti cu studii superioare), rezultă un cost de 130.500,00 lei la care 20

§ 36

se adaugă cota de 22,851% reprezentând CASS, CAS, şomaj care mai reprezintă încă 29.820,55 lei rezultând un total pentru acest aspect de 160.320,55 lei ceea ce deja depăşeşte deja cota cheltuielilor indirecte de 4% care era de 131.838,08 lei. De asemenea, având în vedere normativul P 91- Anexa 6 «Structura şi conţinutul cheltuielilor indirecte» pct. 13 dacă mai luăm în calcul din multiplele componente, doar cheltuiala de transport zilnică dus - întors (210 km) a celor 69 de muncitori declaraţi de ofertant (capacitatea unui autocar este de 45 locuri) este evident că ar conduce la costuri de transport neevidenţiate de ofertant ceea ce înseamnă că valoarea cheltuielilor indirecte de 4% a fost în mod voit diminuată ea fiind depăşită chiar şi numai din aceste două aspecte expuse mai sus”; - „Din analiza ofertei SC ... SA se dovedeşte că aceasta a declarat că împreună cu SC ... SRL, este furnizor de balast şi piatră spartă, însă din simpla

§ 37

consultare

§ 38

a

§ 39

site-lui

§ 40

www.namr.ro/resurse- minerale/licentepermiseactive NU DEŢIN PERMISE DE EXPLOATARE ÎN NICI UN JUDEŢ LIMITROF (...). Acest lucru ar conduce automat atât la un preţ mai ridicat al materialelor cât şi al costului distanţei de transport. Tot din studierea acestui extras se poate observa că în judeţul Dolj nu există carieră de exploatare piatră spartă”. În continuare, Consiliul procedează la analiza punctuală a criticilor contestatoarei. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că autoritatea contractantă nu a solicitat „clarificări exprese asupra costurilor reîntoarcerii din punctul de lucru la baza de reîncărcare din Craiova (...) în piaţă şi pe bursa transporturilor toate ofertele se raportează la distanţa efectivă parcursă de fiecare maşină în ciclurile repetate de încărcări-descărcări şi reveniri la încărcare aşa cum rezultă din ofertele cu informaţii parvenite de la operatori ce activează în bursa de transporturi pe care le anexăm în dovedire. (...) SC ... SA nu justifică nici costul de transport de 15lei/to pentru agregate, mixturi asfaltice şi nici costul de 20lei/to pentru beton, prin prisma cursei dus-întors, astfel că pentru a acoperi diferenţa de bani cu transportul [aproximativ 659.914,51 lei (inclusiv indirecte şi profit) ~ 142.807,00 Euro], trebuie să recupereze aceşti bani de undeva, probabil din calitate (...)”, Consiliul constată următoarele: Ca urmare a primirii deciziei CNSC nr. 1699/C5/1599/1878/2055 din data de 10.07.2017, membrii Comisiei de evaluare au încheiat documentul intitulat „Proces-verbal reevaluarea ofertei SC ... SA conform Deciziei CNSC nr. 1699/C5/1599/1878/2055/10.07.2017” înregistrat sub nr. 267/847/20.07.2017, în cuprinsul căruia au menționat următoarele: „Comisia de evaluare, în urma Deciziei CNSC nr. 1699/C5/1599/1878/2055 din data de 10.07.2017 a anulat, în parte, raportul procedurii înregistrat sub nr.741/229/26.06.2017 precum și 21/27

§ 41

toate actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de SC ... SA precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire. Reevaluând oferta financiară a ofertantului SC ... SA coroborat cu răspunsul nr. 2692/23.05,2017 la solicitarea de clarificări a autorității contractante nr. 201/595/19.05.2017, cu luarea în considerare a indicaţiilor CNSC-ului potrivit Deciziei nr. 1699/C5/1599/1878/2055 din data de 10.07.2017, comisia de evaluare apreciază că, ofertantul SC ... SA justifică cheltuielile cu transportul ofertate în formular C9 pe distanța de 105 km respectiv suma de 644.546,46 lei fără TVA, apreciind răspunsul la solicitarea de clarificări concludent”. În cadrul punctului de vedere autoritatea contractantă menționează că având în vedere considerentele deciziei CNSC nr. 1699/C5/1599/1878/2055 din data de 10.07.2017, în cauză există autoritate de lucru judecat „sub aspectul (re)analizării justificării tarifelor ofertate de SC ... SA în cadrul propunerii financiare, trecând în puterea lucrului judecat justificarea cheltuielilor de transport ofertate în formularul C9 de către ... SA”. Consiliul apreciază ca fiind eronată percepția autorității contractante. În cadrul deciziei CNSC menționată în cadrul paragraful anterior, Consiliul nu a stabilit faptul că prin adresa nr. 2692/23.05.2017, SC ... SA a formulat un răspuns concludent, la solicitarea de clarificări nr. 201/595/19.05.2017 a autorității contractante, ci din considerentele deciziei rezultă faptul că această ofertă a fost respinsă fără ca membrii comisiei de evaluare să efectueze o evaluare completă a ofertei SC ... SA. Consiliul a demonstrat prin considerentele deciziei nr. 1699/C5/1599/1878/2055 din data de 10.07.2017 că, în speță, expertul cooptat și membrii Comisiei de evaluare în loc să solicite clarificări ofertantului cu privire la costurile cursei de întoarcere (punctul de lucru ... – Baza de producție – 105 km) au făcut o serie de supoziții în legătură cu suportarea de către ofertant a acestor costuri, în condițiile în care în oferta de preț emisă de SC ...SRL, înregistrată sub nr. 2651/24.11.2016 și anexată de SC ... SA adresei nr. 416/26.01.2017 sunt menționate următoarele prețuri în lei/tonă fără TVA: Nr. crt. Preț lei/to fără TVA 1. Transport material în șantier – 5 km 2,5 lei/tonă 2. Transport agregate și mixturi asfaltice de la Bază producție din Craiova la punct de lucru ... 15 lei/tonă 3. Transport beton de la bază producție din Craiova la punct de lucru ... 20 lei/tonă Din analiza acestei oferte rezultă că pentru „Transport agregate și mixturi asfaltice de la Bază producție din Craiova la punct de lucru ...” și pentru „Transport beton de la bază producție din Craiova la punct de lucru ...” nu este menționat numărul de km, spre deosebire de 22

§ 42

transportul materialului în cadrul șantierului unde este specificat numărul de km, respectiv 5. De asemenea, prin decizia anterioară Consiliul a mai stabilit că prin adresa nr. 810/23.05.2017 (anexată de ofertanta contestatoare răspunsului la clarificări nr. 2692/23.05.2017), SC ...SRL precizează că își menține oferta de preț nr. 2651/24.11.2016 și anexează două justificări de tarife conform cărora „valoarea transportului cu autobasculată este de 15 lei/to x 25 to transportate = 375 lei” iar „valoarea transportului cu autobetoniera este de 20 lei/to x 15,45 to transportate = 309 lei”. În cadrul acestor justificări de tarife SC ...SRL menționează un număr de „8000 km realizați într-o lună” fără a se realiza o legătură între acest număr de km și distanța cursei de la Baza de producție din Craiova la punct de lucru ... (tur-retur). În consecință, existând încă neclarități în legătură cu aspectele menționate în oferta de preț emisă de SC ...SRL, înregistrată sub nr. 2651/24.11.2016 (în care nu este menționat un număr de Km) și justificările de tarife ale aceluiași transportator (în care se menționează un număr de „8000 km realizați într-o lună” fără a se realiza o legătură între acest număr de km și distanța cursei de la Baza de producție din Craiova la punct de lucru ...), membrii Comisiei de evaluare ar fi trebuit să solicite ofertantului ... SA, clarificări cu privire la costurile cursei de întoarcere (punctul de lucru ... – Baza de producție – 105 km), respectiv prezentarea unui calcul care să explice/detalieze motivul pentru care în justificările de tarife transportatorul s-a raportat la un număr de 8000 km într-o lună, precum și legătura dintre această valoare și distanța cursei de la Baza de producție din Craiova la punct de lucru ... (tur- retur). Practic, în speță autoritatea contractantă a lăsat nelămurit aspectul referitor la suportarea costurilor cursei de întoarcere. Prin oferta de preț emisă de SC ...SRL, înregistrată sub nr. 2651/24.11.2016 se justifică tarifele unitare de 15 și 20 lei/tonă dar nu sunt clarificate aspectele referitoare la suportarea costurilor cursei de întoarcere întrucât în cadrul ofertei nu este menționat nr. de km, iar în justificările de tarife ale transportatorului se face referire la un număr de km/lună (8000) care nu este explicitat. Având în vedere cele mai sus menționate, Consiliul apreciază ca fiind întemeiată această critică a contestatoarei. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că „nu se poate accepta ca scuză alegaţia ofertantului SC ... SA că deţine un program de devize care nu i-ar permite să introducă distanţe de transport mai mari de 50 km - argument mincinos - şi ceilalţi ofertanţi folosind acelaşi program, însă şi-au calculat şi introdus distanţele reale de transport cuprinzând toţi kilometrii efectuaţi de autovehicule cu ocazia transportului”, Consiliul o apreciază ca fiind nefondată pentru următoarele motive: Așa cum rezultă din decizia CNSC nr. 879/C5/918 din data de 24.04.2017, în propunerea financiară prezentată de SC ... SA, 23/27

§ 43

Formularului C9 – Lista consumurilor privind transporturile, ofertantul a menționat următoarele tipuri de transport și tarifele aferente: - TRA01A05 – Transportul rutier al materialelor, semifabricatelor cu autobasculanta pe distanța = 5 km (2,5 RON/tonă); - TRA01A50 - Transportul rutier al materialelor, semifabricatelor cu autobasculanta pe distanța = 50 km (15 RON/tonă); - TRA02A50 – Transportul rutier al materialelor, semifabricatelor cu autocamionul pe distanța = 50 km (15 RON/tonă); - TRA05A05 – Transport rutier materiale, semifabricatelor cu autovehicule speciale (cisternă, beton etc.) pe distanța de 5 km (2,5 RON/tonă); - TRA05A50 - Transport rutier materiale, semifabricate cu autovehicule speciale (cisternă, beton etc.) pe distanța de 50 km (15 RON/tonă); - TRA06A50 - Transportul rutier al betonului – mortarului cu autobetonieră de 5,5 MC distanța = 50 km (20 RON/tonă). De asemenea, în cadrul propunerii tehnice, același ofertant, la pag. 110 (numerotare ofertant), a menționat faptul că societatea sa „dispune de o bază de producție ce se află la o distanță de aproximativ 105 km față de locul unde se desfășoară lucrările”. Această necorelare între propunerea tehnică și financiară a SC ... SA a fost lămurită de către ofertant prin adresa nr. 2359/08.05.2017 reprezentând răspunsul său la solicitarea de clarificări a autorității contractante nr. 188/503/03.05.2017, conținutul ambelor adrese fiind reprodus în cadrul considerentelor aferente deciziei CNSC nr. 1699/C5/1599/1878/2055. Consiliul apreciază că, în mod corect, membrii Comisiei de evaluare au acceptat justificarea ofertantului, în speță fiind incidente dispozițiile art. 134 alin. (7) lit. a) și art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016, care stipulează următoarele: - art. 134 alin. (7) lit. a) – „Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta nu va fi considerată neconformă în măsura în care modificări operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore (...)”. - art. 135 alin. (3) – „(...) viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire”. În consecință, constatând că viciul de formă existent la nivelul propunerii financiare a fost corectat fiind susținut de conținutul informațiilor din propunerea tehnică, Consiliul va respinge această critică. 24

§ 44

În ceea ce privește următoarea critică a autoarei contestației: „Tot în privinţa preţului neobişnuit de scăzut al ofertei SC ... SA, în comparaţie cu ceilalţi ofertanţi care sunt şi producători de materiale (emulsie, BAR16, BA 16, BAD25) din tabelul comparativ anexat rezultă diminuarea preţului acestor componente cu mare pondere în lucrare, cu scopul fraudulos de a prezenta un preţ final care să înlăture concurenţa. (Spre exemplu BA 16= 150 lei/to pentru ... şi 190 lei/to pentru SC ...SRL rezultă diferenţă preţ producţie de 21%; BAD25 = 120 lei/to pentru ... și 170 lei/to pentru SC ...SRL rezultă diferență preț producție de 30%)”, Consiliul constată că SC ...SRL a studiat dosarul cauzei la sediul CNSC în data de 11.04.2017 ocazie cu care a avut acces la toate documentele aflate la dosarul cauzei, inclusiv propunerea tehnică și financiară a SC ... SA (a se vedea mențiunile existente în acest sens în cadrul deciziei CNSC nr. 879/C5/918 din data de 24.04.2017). Cu ocazia studierii acestor documente la sediul CNSC, autoarea contestației a luat la cunoștință inclusiv de conținutul Formularului C6 – Lista consumurilor de resurse materiale (cantități totale), în cuprinsul căruia sunt menționate prețurile unitare ale materialelor care urmează a fi folosite în realizarea lucrărilor de către SC ... SA. Având în vedere cele mai sus menționate, Consiliul apreciază ca fiind tardivă criticarea acestui aspect la data de 27.09.2017 (data transmiterii notificării prealabile), respectiv la data de 03.10.2017 (data sesizării Consiliului). În continuare, Consiliul procedează la analiza următoarei critici a contestatoarei: „Astfel, la pag. 19 (în numerotarea ofertantului) respectiv 21 (în numerotarea autorităţii contractante) în organigrama depusă figurează 9 salariaţi TESA care raportat la durata de 10 luni a contractului şi chiar la salariu minim pe economie de 1450 lei (deşi nu este cazul fiind vorba de specialişti cu studii superioare), rezultă un cost de 130.500,00 lei la care se adaugă cota de 22,851% reprezentând CASS, CAS, şomaj care mai reprezintă încă 29.820,55 lei rezultând un total pentru acest aspect de 160.320,55 lei ceea ce deja depăşeşte deja cota cheltuielilor indirecte de 4% care era de 131.838,08 lei. De asemenea, având în vedere normativul P 91- Anexa 6 «Structura şi conţinutul cheltuielilor indirecte» pct. 13 dacă mai luăm în calcul din multiplele componente, doar cheltuiala de transport zilnică dus - întors (210 km) a celor 69 de muncitori declaraţi de ofertant (capacitatea unui autocar este de 45 locuri) este evident că ar conduce la costuri de transport neevidenţiate de ofertant ceea ce înseamnă că valoarea cheltuielilor indirecte de 4% a fost în mod voit diminuată ea fiind depăşită chiar şi numai din aceste două aspecte expuse mai sus”. 25/27

§ 45

Analizând documentele aflate la dispoziția sa, Consiliul constată că autoarea contestației a mai formulat această critică și prin adresa nr. 525/12.04.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 13567/12.04.2017 intitulată „concluzii scrise” ca urmare a studierii documentelor la sediul CNSC în data de 11.04.2017 (dosar nr. 918/2017). Prin decizia CNSC nr. 879/C5/918 din data de 24.04.2017, Consiliul a respins ca inadmisibilă această critică. Având în vedere cele mai sus menționate, Consiliul apreciază ca fiind tardivă criticarea acestui aspect la data de 27.09.2017 (data transmiterii notificării prealabile), respectiv la data de 03.10.2017 (data sesizării Consiliului). În continuare, Consiliul procedează la analiza criticii contestatoarei referitoare la faptul că „Din analiza ofertei SC ... SA se dovedeşte că aceasta a declarat că împreună cu SC ... SRL, este furnizor de balast şi piatră

§ 46

spartă,

§ 47

însă

§ 48

din

§ 49

simpla

§ 50

consultare

§ 51

a

§ 52

site-ului www.namr.ro/resurse-minerale/licentepermiseactive NU DEŢIN PERMISE DE EXPLOATARE ÎN NICI UN JUDEŢ LIMITROF (...). Acest lucru ar conduce automat atât la un preţ mai ridicat al materialelor cât şi al costului distanţei de transport. Tot din studierea acestui extras se poate observa că în judeţul Dolj nu există carieră de exploatare piatră spartă”. Din analiza documentelor aflate la dispoziția sa, se constată că autoarea contestației avea cunoștință despre această informație încă de la data formulării contestației nr. 420/29.03.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 11150/29.03.2017, care a format obiectul dosarului nr. 918/2017 (soluționat prin decizia CNSC nr. 879/C5/918 din data de 24.04.2017) întrucât a anexat la originalul contestației, înregistrată la CNSC sub nr. 11334/30.03.2017, adresa nr. 416/26.01.2017 emisă de SC ... SA reprezentând răspunsul acestui ofertant la solicitarea de clarificări a autorității contractante nr. 62/115/18.01.2017 din cuprinsul căreia rezultă aspectele contestate. De asemenea, se constată că SC ...SRL a studiat dosarul cauzei la sediul CNSC în data de 11.04.2017 ocazie cu care a avut acces la toate documentele aflate la dosarul cauzei, inclusiv propunerea tehnică și financiară a SC ... SA (a se vedea mențiunile existente în acest sens în cadrul deciziei CNSC nr. 879/C5/918 din data de 24.04.2017). Având în vedere cele mai sus menționate, Consiliul apreciază ca fiind tardivă criticarea acestui aspect la data de 27.09.2017 (data transmiterii notificării prealabile), respectiv la data de 03.10.2017 (data sesizării Consiliului). Luând în considerare cele mai sus menționate, constatând că una din criticile formulate de contestatoare este întemeiată, în temeiul 26

§ 53

dispozițiilor art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (...), va anula, în parte, raportul procedurii nr. 10150/303/19.09.2017 precum şi toate actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de SC ... SA precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire şi va obliga autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de SC ... SA, conform celor reţinute în motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (...). Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 10150/303/19.09.2017 precum şi toate actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de SC ... SA precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire şi obligă autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de SC ... SA, conform celor reţinute în motivare. Respinge, ca tardivă, cererea de intervenție formulată de SC ... SA. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET .. ... Redactat în 5 exemplare originale, conţine 28 pagini. 27/27