AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_5357

2017Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 71630000-3
Critici: R3.3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 40.271 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ......... / ......... / ......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ………, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CUI ………, privind procedura simplificată – într-o singură etapă, online, organizată de ........., cu sediul în ........., ………, județul ........., în calitate de entitate contractantă, pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect Efectuarea verificărilor tehnice în utilizare pentru investigații/ examinări cu caracter tehnic, evaluarea stării tehnice, stabilirea condițiilor de funcționare și evaluarea duratei de funcționare remanente a conductei de abur intermediar cald 2RB – pentru ........., cod CPV 71630000-3 Servicii de inspecție și testare tehnică (Rev. 2), contestatoarea a solicitat .......... CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC ......... SRL reclamă decizia entității contractante prin care oferta sa a fost declarată admisibilă dar necâștigătoare, respectiv declararea câștigătoare a ofertei depuse de SC .........SRL. Precizează că SC ......... SRL, care este atât subcontractantul SC .........SRL (ofertantul declarant câștigător) cât și al său, va fi folosit numai pentru: încercări și examinări ale structurii metalografice prin metoda replicilor metalografice „IN SITU'-RM”; încercări și măsurători de duritate D; examinări, verificări, măsurători, 1

§ 2

investigații, analize și încercări distructive pe probe prelevate din materialul conductei în vederea stabilirii stării mecano-metalurgice a materialului; analiza chimică completă prin analiza de spectrometrie de emisie optică; analiza metalografică a structurii pe slifuri longitudinale și transversale (x100, x500); măsurători de duritate; încercări mecanice de tracțiune la temperatura ambiantă; încercări mecanice de încovoiere prin soc la temperatura ambiantă; încercări mecanice de tracțiune la temperaturi ridicate. De asemenea, arată că SC ......... SRL nominalizată ca subcontractant (a se vedea pag. 97 din „Propunere tehnică și Documente calificare”) va efectua activitatea de Măsurători de fluaj MF, prevăzută în caietul de sarcini, întrucât are un laborator autorizat posturi de încercare la fluaj. Menționează că, analizând evaluarea făcută asupra ofertei depuse de SC .........SRL (astfel cum rezultă din raportul procedurii nr. 8994/03.10..........), a constatat că achizitoarea nu a ținut cont de următoarele neconformități: - Autorizația ISCIR, a SC ......... SRL, ca subcontractant al SC .........SRL, pentru Montare și reparare conducte pentru abur și apă fierbinte, conform CR4, nu este valabilă, întrucât Responsabilul cu supravegherea lucrărilor (RSL-IP) domnul ........., menționat pe autorizație ca specialist, nu mai este angajatul SC ......... SRL, iar societatea nu a adus la cunoștința ISCIR că s-au modificat cerințele în care s-a actualizat autorizația pentru Montare și reparare la conducte pentru abur și apa fierbinte având presiunea mai mică sau egală cu 250 bar și temperatură mai mică sau egală cu + 570 grade C. - SC ......... SRL, subcontractant al SC .........SRL, nu deține laborator acreditat pentru proba de fluaj, pentru îndeplinirea sarcinilor caietului de sarcini, pct. 6.2, 11 și 14B. Referitor la aceste neconformități a înaintat entității contractante notificarea prealabilă nr. CEO 29930/05.10.........., iar prin răspunsul nr. 9111/09.10.........., entitatea contractantă i-a comunicat că își menține poziția, indicând următoarele: - autorizația ISCIR de Montare și reparare conducte pentru abur apa fierbinte eliberată conform CR4 - 2009 este în termen de valabilitate fiind publicată și pe site-ul ISCIR la pozitia 392, având RSL -IP pe domnul .........; - autorizația ISCIR deținută de subcontractantul SC ......... SRL pentru încercările distructive IM, IT, AC, AM eliberată conform CR6- 2013 este valabilă, eludând notificarea sa că subcontractantul acesta nu deține laborator acreditat pentru proba de fluaj. - în cazul său ISCIR îi va indica (dacă este cazul), conform art. 115 din PT C10-2010, ce verificări suplimentare se impun (n.n. referitoare la încercările distructive). În continuare subliniază faptul că entitatea contractantă nu a avut în vedere că ISCIR nu face decât să accepte sau să respingă fără să participe la întocmirea Programului de examinări. 2

§ 3

Arată că în scrisoarea de răspuns a ISCIR nr. 993/22.02.........., se menționează foarte clar, că trebuie efectuate probe distructive de fluaj pentru conductele proiectate pentru 100.000 ore de funcționare, ceea ce implică ca subcontractantul să aibă laborator și dotările necesare pentru efectuarea acestora. În plus, menționează că scrisoarea ISCIR nr. 993/22.02.........., precizează faptul că „Prescripția tehnică PT C10 - 2010 prevede la art. 115 conținutul minim al programului de investigații /examinări cu caracter tehnic și faptul că, complexitatea programului de investigații/examinări este determinată de istoria de funcționare a conductei, istoria evenimentelor eventualelor lucrări de reparare, parametria de lucru, fluidul vehiculat, etc. În acest sens măsurările dimensionale și examinările nedistructive trebuie completate cu încercări distructive, printre care încercări de fluaj ale materialelor metalice, care se efectuează conform cu cerințele standardului aplicabil”. Astfel apreciază că, întrucât subcontractantul SC ......... SRL nu are laborator acreditat pentru probele de fluaj prevăzute în caietul de sarcini, oferta SC .........SRL este neconformă, motiv pentru care consideră că nu s-au avut în vedere și prevederile art 35 alin. (1) din HG nr. 394/2016. În același timp consideră că, neverificând conformitatea ofertei depusă de SC .........SRL, entitatea contractantă a creat condiții artificiale de restrângere a concurenței favorizând acest ofertant, așa cum prevede art. 63 din Legea nr. 99/2016. În final susține că nedeclararea câștigătoare a ofertei sale încalcă principul nediscriminării și al tratamentului egal, prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 99/........., fapt ce încalcă și prevederile art. 62 din Legea nr. 99/2016. Prin adresa nr. 5430/24.10.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 45204/25.10.........., entitatea contractantă a transmis punct de vedere față de contestaţia depusă de SC ......... SRL prin care solicită respingerea acesteia ca nefondată. Inițial prezintă un scurt istoric al desfășurării procedurii cu evidențierea etapelor parcurse, subliniind că evaluarea ofertei declarate câștigătoare a fost efectuată analizând documentele suport prezentate. Referitor la autorizația ISCIR de ”Montare și reparare conducte pentru abur și apă fierbinte” eliberată conform CR4 - 2009 și deținută de SC ......... SA, în calitate de subcontractant al societății .........SRL, precizează că este în perioada de valabilitate, din verificarea site-ului ISCIR, la poziția 392 figurând RSL - IP ......... cu atestat valabil și ......... pentru care nu a prezentat atestat. În opinia sa, chiar dacă în autorizația ISCIR de „Montare și reparare conducte pentru abur și apă fierbinte" eliberată conform CR4 - 2009 sunt prezentați 2 RSL-iști și a prezentat atestat doar pentru unul dintre ei, autorizația este valabilă în continuare pentru că în 3

§ 4

prescripția tehnică CR4 - 2009 la personal de specialitate nu este specificat numărul acestora. Prin urmare, autorizația ISCIR este valabilă dacă societatea respectivă prezintă personal de specialitate - unul sau mai mulți RSL-iști. Invocarea faptului că RSL - IP nu mai este angajat al societății ......... SA, conform documentației de atribuire pentru procedura de achiziție, este lipsită de relevanță din moment ce a prezentat un RSL - ........., iar pentru celălalt nu a fost prezentat, deoarece la Informații privind asigurarea cu personal de specialitate pentru îndeplinirea contractului, nu era solicitată această informație, fiind păstrată proporționalitatea și egalitatea între ofertanți - nu s-a solicitat nici la SC ......... SRL această cerință. Referitor la tratamentul egal al ofertanților, arată că și subcontractantul SC ......... SRL, pentru montare reparare conducte - SC ......... SRL - în autorizația eliberată de ISCIR nr. BV/CR4/B, C/19/1118/2/04.03.2013 are doi RTS-iști: ........., pentru care prezintă atestat și ........., pentru care nu prezintă atestat, sens în care consideră că nu și-a înnoit atestatul sau a plecat din societate, fapt pentru care a considerat că această autorizație este valabilă. În CR4 - 2009 nefiind specificat câte persoane de specialitate (RSL, RTS) trebuie să fie în autorizație, unul fiind suficient. Referitor la autorizația ISCIR deținută de SC ......... SRL ca subcontractant al SC .........SRL, menționează că este pentru încercările distructive: IM, IT, AC, AM eliberată conform CR6-2013, valabilă, subliniind faptul că și contestatoarea îl are ca subcontractant pe SC ......... SRL cu aceeași autorizație pentru încercările distructive: IM, IT, AC, AM eliberată conform CR6-2013, valabilă. De asemenea, arată că societatea contestatoare mai are subcontractant SC ......... SRL care prezintă autorizație pentru încercările distructive: IM, IT, AC, AM eliberată conform CR6-2013, valabilă. Astfel, consideră că nu rezultă decât declarativ că SC ......... SRL face măsurători de fluaj, având aceeași autorizație ca și SC ......... SRL, neavând o altă autorizație din care să rezulte în mod expres că face încercări de fluaj. În plus, precizează că societatea contestatoare are acord de subcontractare (1038/02.08..........) cu SC ......... SRL, care are ca obiect de subcontractare măsurători de fluaj. Menționează că măsurătoarea de fluaj este o măsurătoare dimensională, care conform PT C 10- 2010, art. 13(4) - „măsurările dimensionale se fac de către RSVTI al deținătorului/utilizatorului, iar rezultatele finale se consemnează în mod obligatoriu în buletine întocmite și emise de către acesta”, buletine care se pun la dispoziția expertului pentru verificarea tehnică în utilizare pentru investigații/examinări cu caracter tehnic a conductelor. Prin urmare, pentru proba de fluaj, contestatoarea nu deține un alt laborator cum susține în contestație, făcând trimitere tot la 4

§ 5

subcontractantul ......... SRL care nu are nicio autorizație în plus față de cea pentru încercările distructive: IM, IT, AC, AM eliberată conform CR6-2013 care este valabilă. Contrar susținerilor contestatoarei referitoare la faptul că SC ......... SRL nu deține laborator acreditat pentru proba de fluaj, evidențiază faptul că nici aceasta nu deține nicio autorizație, din care să rezulte că deține laborator acreditat pentru proba de fluaj. Entitatea contractantă apreciază că trebuie făcută diferența între măsurători de fluaj, pentru care SC ......... SRL are un acord de subcontractare și încercări de fluaj, care este o altă operațiune tehnică. Precizează că SC ......... SRL prezintă autorizație pentru încercările distructive: IM, IT, AC, AM eliberată conform CR6-2013, valabilă, însă nu prezintă nicio dovadă din care să rezulte că „are un laborator autorizat posturi de încercare la fluaj", cum susține contestatoarea. Evidențiază faptul că SC .........SRL prevede expres în oferta financiară fondurile necesare realizării și următoarele etape ale serviciului: Decupare tronson pentru încercări de fluaj, montare tronson nou în locul celui decupat în valoare de 15.000 lei, termen de prestare 4 zile; Încercări de lungă durată în valoare de 35.000 lei, termen de prestare 190 zile. În aceste condiții consideră că, dacă ar lua în calcul faptul că pentru aceste etape va cheltui 50.000 lei, în situația în care nu le-ar executa, astfel cum susține SC ......... SRL, oferta financiară ar fi mult mai mică (circa 138.800 lei). Afirmă că această specificație nu este în oferta financiară a contestatoarei, fapt ce poate lăsa interpretarea că în cazul în care va fi nevoie de operațiile menționate mai sus, societatea poate solicita prin act adițional suplimentarea valorii și/sau decalarea termenului. În continuare redă prevederile art. 115 din PT C 10-2010 subliniind că acest articol nu prevede expres încercări de fluaj, acestea putând fi introduse la solicitarea inspectorului ISCIR și se execută cu un laborator pentru încercările distructive: IM, IT, AC, AM eliberată conform CR6-2013, cu mențiunea că în autorizația ISCIR DISPR/CR6/J,K,L/0013/1/ 10.11.2016 eliberată pentru SC ......... SRL la Domeniul acordului Incercări mecanice: IM este specificat set complet de determinări la temperatura - 60° C/+600º C, fapt care face dovada efectuării serviciilor care fac obiectul contestației. În plus evidențiază faptul că, în caietul de sarcini, nu a fost solicitată o autorizare expresă pentru încercări de fluaj. Mentionează că SC .........SRL are contract (contract atribuit prin licitație, la care a prezentat experiență similară), și la această dată, în desfășurare pentru verificarea tehnică în utilizare pentru investigații/examinări cu caracter tehnic a conductelor de la S.E. Ișalnița - contract nr. 1603/CEOSE/19.07.2016, care este spre finalizare, respectiv va depune raportul final avizat de ISCIR, în urma 5

§ 6

efectuării expertizei. Predarea raportului la sfârșitul lunii noiembrie începutul lunii decembrie ......... - termen de finalizare contract 31.12........... Dosarul achiziţiei și documentele necesare soluţionării cauzei au fost transmise împreună cu punctul de vedere, fiind înregistrate la Consiliu sub nr. 45204/25.10........... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: ......... a iniţiat procedura simplificată – într-o singură etapă, online, pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect Efectuarea verificărilor tehnice în utilizare pentru investigații/examinări cu caracter tehnic, evaluarea stării tehnice, stabilirea condițiilor de funcționare și evaluarea duratei de funcționare remanente a conductei de abur intermediar cald 2RB – pentru ........., cod CPV 71630000-3 Servicii de inspecție și testare tehnică (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ........./.......... Din informaţiile anunțului de participare simplificat, Consiliul a reţinut că valoarea estimată a contractului de servicii care urmează a se atribui este de 211.750,27 lei, fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit în 08.08.........., ora 15:00. În data de 09.08.......... a fost încheiat procesul-verbal de consemnare oferte nr. 7054, iar prin raportul procedurii nr. 8994/ 03.10.........., oferta SC ......... SRL a fost declarată admisibilă, dar necâștigătoare, câștigătoare fiind declarată oferta SC .........SRL. Nemulţumită de rezultatul evaluării ofertelor, respectiv de faptul că oferta sa a fost declarată admisibilă, dar necâștigătoare, iar oferta SC .........SRL a fost declarată câștigătoare, fapt evidențiat și prin adresa nr. 5085/03.10.........., SC ......... SRL a depus la Consiliu contestaţia în analiză, solicitând anularea acestui rezultat și evaluarea ofertei câștigătoare, precum și obligarea entității contractante la declararea câștigătoare a unei oferte din rândul celor admisibile, după reevaluarea acestora. Referitor la critica contestatoarei formulată împotriva ofertei câștigătoare, prezentate de SC .........SRL, se constată că aceasta este motivată de faptul că în mod incorect a fost declarată admisibilă și câștigătoare, cu toate că aceasta ar fi prezentat următoarele neconformități:  SC ......... SRL, subcontractant al SC .........SRL, nu deține laborator acreditat pentru proba de fluaj, în vederea îndeplinirii cerințelor caietului de sarcini, pct. 6.2, 11 și 14B;  Autorizația ISCIR a SC ......... SRL, subcontractant al SC .........SRL, pentru Montare și reparare conducte pentru abur și apă fierbinte, conform CR4, nu este valabilă, întrucât Responsabilul cu supravegherea lucrărilor (RSL-IP) domnul ........., menționat pe autorizație ca specialist, nu mai este angajatul SC ......... SRL. Pentru lămurirea celor criticate, Consiliul reține că, prin fișa de date a achiziției, pct. III.2.1.b) Capacitatea de exercitare a activității 6

§ 7

profesionale, s-au solicitat operatorilor economici următoarele: ”... Prezentare documente din care să rezulte că ofertantul deține autorizație emisă de ISCIR, conform legislației în vigoare pentru servicii de tipul celor care fac obiectul achiziției. Ofertanții trebuie să facă dovada că sunt autorizați pentru efectuarea tuturor operațiilor solicitate în caietul de sarcini”. La modalitatea de îndeplinire, pentru cerința respectivă s-a precizat: ”Operatorul economic va completa cerințele corespunzătoare în Documentul Unic de Achiziții European (DUAE). Entitatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor:  Autorizație (emisă de ISCIR, conform art. 13 din Prescripția tehnică Autorizarea persoanelor juridice pentru efectuarea de lucrări de instalații/echipamente – PT CR 4-2009 din 11.12.2009, aprobată prin Ordinul nr. 2154/2009, al cărei model este prevăzut în Anexa nr. 5) din care să reiasă faptul că persoana juridică este autorizată pentru a desfășura activități de verificări tehnice în utilizare pentru investigații/examinări cu caracter tehnic a conductelor (respectiv PT C10-2010) din categoria celor care fac obiectul caietului de sarcini nr. DT 2161/10.03..........;  Autorizație ISCIR emisă conform PT CR6-2013, aprobată prin Ordinul nr. 1001/2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 759 bis/06.12.2013 (Anexa 12) pentru laborator privind controalele nedistructive și distructive. Îndeplinirea cerinței se solicită atât ofertantului cât și asociatului; Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct ...”. La pct. IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice, din cadrul fișei de date s-a precizat: ”Este obligatorie întocmirea propunerii tehnice astfel încât, în procesul de verificare, informațiile din propunerea tehnică să permită identificarea facilă a corespondenței cu cerințele tehnice din caietul de sarcini nr. DT 2161/10.03........... Se vor prezenta explicit și suficient de detaliat: Planul de organizare a prestării serviciului:  modul de organizare a prestării serviciului (urmărind indicațiile din caietul de sarcini);  descrierea modului de prestare a serviciului (faze, operații/proceduri de control etc.);  programul de verificări, investigații/examinări va respecta indicațiile din caietul de sarcini, inclusiv cap. 9 și 10 din acesta;  formulare ale buletinelor de control/măsurători/verificări ce vor fi utilizate în prestarea serviciului;  etapele elaborării documentației și verificările aferente;  descrierea sistemului de management al calității aplicat, precum și măsurile specifice pentru asigurarea sănătății și securității muncii, protecția mediului, situații de urgență; […] De asemenea prestatorul de servicii va face dovada:  că are disponibil personal calificat și autorizat/atestat ISCIR, conform PT CR6-2013, aprobată prin Ordinul nr. 1001/2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 759 bis/06.12.2013 (Anexa 7) pentru operatorii ce efectuează controale nedistructive și distructive, cu experiență în managementul acestor servicii în conformitate cu normativele și reglementările legislative în vigoare, privind prestarea serviciilor descrise în caietul de sarcini (inclusiv pentru domeniul de autorizare în baza unei documentații tehnice preliminare de reparare, conform cap. 8 din caietul de sarcini); 7

§ 8

 că deține dotarea tehnică necesară prestării serviciilor descrise în caietul de sarcini, pentru care se vor prezenta dovezi că este abilitat pentru efectuarea tuturor controalelor solicitate în caietul de sarcini”. Totodată, sunt reținute cele precizate în caietul de sarcini, la pct. 6.2, 11 și 14. Astfel, la pct. 6.2 din caietul de sarcini s-a precizat: ”Programul de investigații/examinări a conductelor. Scopul elaborării programului de controale și examinări este de a defini tipul de examinări și investigații necesare, stabilirea zonelor care trebuie examinate, normele după care se fac aceste examinări și menționarea condițiilor de execuție și criteriile de acceptare a rezultatelor controalelor. Programul de examinări, încercări și investigații se va întocmi în conformitate cu prescripția tehnică PT C10-2010, colecția ISCIR și va cuprinde cel puțin următoarele:  descrierea generală, indicarea parametrilor de funcționare și izometria conductei;  prezentarea istoriei de funcționare a conductei și prezentarea eventualelor lucrări de reparare care au fost efectuate anterior sau a altor evenimente (avarii, accidente și alte asemenea) care au avut loc în timpul de funcționare al conductei;  planuri care cuprind examinările, verificările și încercările care se propun a fi efectuate la conductă; se întocmesc schițe care cuprind, după caz, poziționarea exactă a punctelor și zonelor unde urmează să se efectueze examinări nedistructive/disctructive;  indicarea referințelor care stabilesc metodele de efectuare a examinărilor nedistructive/distructive care se propun a fi efectuate la conductă;  indicarea referințelor care stabilesc criteriile de acceptare și nivelurile de calitate a discontinuităților (defectelor), pentru fiecare metodă de examinare nedistructivă/distructivă. Complexitatea programului de investigații/examinări este determinată de istoria de funcționare a conductei, istoria eventualelor lucrări de reparare, parametrii de lucru, fluidul vehiculat etc. Programul de investigații/examinări, prin metode de examinare nedistructive/distructive, constă în: a) verificarea fabricației (documentația de montaj) și a istoriei de funcționare – dacă este necesar pentru efectuarea studiului; datele vor fi concentrate într- un raport, cu detalierea/descrierea, unde este cazul, pentru fiecare sistem de conducte analizat; b) verificarea modului de dilatare a conductelor în condiții de funcționare, ocazie cu care se verifică suporturile și sistemele de susținere ale conductelor; c) examinări nedistructive (xaminări vizuale, examinări cu lichide penetrante sau pulberi magnetice, examinări cu ultrasunete, măsurători durități, măsurători de grosimi de perete, replici metalografice insitu) – tipul și volumul examinărilor, verificărilor și investigațiilor se stabilesc de cel care întocmește programul; d) examinări distructive: prelevarea de material pentru analize și încercări mecanice de scurtă durată și de lungă durată la fluaj – dacă este cazul ... e) calculul tensiunilor reale vîn elementele ce alcătuiesc conductele; f) calculul epuizării totale a duratei de funcționare. Se vor folosi instrumente și echipamente adecvate fiecărui tip de verificare. Contractantul va numi responsabili pentru fiecare etapă a efectuării programului de inspecții”. La pct. 11 Cerințe privind ofertele, din caietul de sarcini, s-a precizat: ”Oferta va fi întocmită în limba română și va include toate cheltuielile 8

§ 9

necesare realizării serviciilor contractate: a) lucrările de examinare nedistructivă/distructivă; b) întocmirea documentației; c) prelevarea probelor; d) țeavă Ø 609,6 x 25 – 1000, material X20CrMoV12.1/III, însoțite de certificat de inspecție; e) refacerea zonelor din care au fost prelevate probe de material (suduri, tratament termic, verificări suduri, documentația tehnică preliminară de reparare, documentație de reparație, autorizarea ISCIR a funcționării după reparare); f) lucrările de dezizolare, izolare, montare/demontare schele, pregătirea suprafețelor elementelor conductelor pentru examinare. Punctele ”c”, ”d” și ”e” sunt valabile numai în situația în care programul de investigații/examinări acceptat de ISCIR conține și examinări distructive (prelevare de material din conductă) ... Propunerea (oferta) tehnică va fi întocmită urmărind structura de conținut și cerințele din prezentul caiet de sarcini, astfel încât aceasta să respecte în totalitate cerințele prevăzute în acesta. Cerințele și specificațiile tehnice din caietul de sarcini vor fi tratate ca fiind cerințe minimale, se vor realiza de către contractant/executant, toate costurile aferente fiind incluse în ofertă ...”. De asemenea, la pct. 14 Termen de execuție, din caietul de sarcini, s-a precizat operatorilor economici: ”A. Programul NU conține prelevare de material din conductă: 35 zile – pentru întocmire program și avize ISCIR; 16 zile – schele, dezizolări, pregătire suprafețe, examinări și verificări, prelevări de material, refacere izolații conducte; 11 zile – interpretare rezultate, emitere buletine; 30 zile – studiu de evaluare, întocmirea raportului tehnic preliminar și raportului final; 33 zile – avizare raport final de către ISCIR și predare la beneficiar. Total: 125 zile calendaristice. B. Programul conține prelevare de material din conductă: 35 zile – pentru întocmire program și avize ISCIR; 20 zile – schele, dezizolări, pregătire suprafețe, examinări și verificări, prelevări de material, refacerea circuitelor, refacere izolații conducte, autorizație ISCIR după reparație; 190 zile – încercări de fluaj de lungă durată; 11 zile – interpretare rezultate, emitere buletine; 30 zile – studiu de evaluare, întocmirea raportului tehnic preliminar și raportului final; 33 zile – avizare raport final de către ISCIR și predare la beneficiar. Total: 319 zile calendaristice”. Față de cele solicitate prin documentația de atribuire (fișa de date și caietul de sarcini), din verificarea ofertei SC .........SRL, se constată că aceasta a fost depusă având ca subcontractanți .........SRL, ......... SRL și ......... SA, și s-au prezentat următoarele documente: SC .........SRL:  Autorizație ISCIR pentru Verificări tehnice în utilizare pentru investigații/examinări cu caracter tehnic la conducte metalice pentru abur și apă fierbinte având pmax =298 bar, Tmax = + 595ºC, la personal tehnic de specialitate – Responsabil pentru avizarea documentației tehnice și supravegherea lucrărilor de verificare tehnică în utilizare pentru investigații/examinări cu caracter tehnic la instalații sub presiune (RADTE IP) fiind indicat ing. ………;  Atestat ISCIR pentru domnul ……… – Personal tehnic de specialitate pentru avizarea documentației tehnice și supravegherea lucrărilor de verificare tehnică în utilizare pentru investigații/examinări cu caracter tehnic la instalații sub presiune (RADTE IP). .........SRL:  Atestat ISCIR pentru domnul ……… – Personal tehnic de specialitate, responsabil cu avizarea documentației tehnice de 9

§ 10

instalare, a documentației tehnice preliminare, a documentației tehnice de automatizare la instalații sub presiune (RADTP – RADTI – RADTA IP). ......... SRL:  Actualizare ISCIR a acordului pentru desfășurarea activităților de încercări distructive în baza prescripției tehnice CR6-2013, aprobată prin ordinul ministrului economiei nr. 1001/30.04.2013 și a procesului-verbal nr. 9C-214 din 05.11.2015, cu domeniu de aplicare încercări mecanice (IM), încercări tehnologice (IT), analize metalografice (AM), analize chimice (AC) – Responsabil tehnic pentru încercări distructive (RTED) doamna ………;  Atestat ISCIR pentru doamna ……… – Personal tehnic de specialitate, Responsabil tehnic pentru examinări distructive (RTED);  Actualizare ISCIR a autorizației, în baza Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a prescripțiilor tehnice CR6-2013, aprobată prin ordinul ministrului economiei nr. 1001/30.04.2013 și a procesului verbal nr. 8C-281 din 24.06.2014, cu domeniu UT Examinarea cu ultrasunete, specialitățile (s,t) și Personal tehnic de specialitate ……… (RTEND);  Actualizare ISCIR a autorizației, în baza Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a prescripțiilor tehnice CR6-2013, aprobată prin ordinul ministrului economiei nr. 1001/30.04.2013 și a procesului verbal nr. 8C-281 din 24.06.2014, cu domeniu MT Examinarea cu particule magnetice și Personal tehnic de specialitate ……… (RTEND);  Actualizare ISCIR a autorizației, în baza Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a prescripțiilor tehnice CR6-2013, aprobată prin ordinul ministrului economiei nr. 1001/30.04.2013 și a procesului verbal nr. 8C-281 din 24.06.2014, cu domeniu PT Examinarea cu lichide penetrante și Personal tehnic de specialitate ……… (RTEND);  Actualizare ISCIR a autorizației, în baza Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a prescripțiilor tehnice CR6-2013, aprobată prin ordinul ministrului economiei nr. 1001/30.04.2013 și a procesului verbal nr. 8C-281 din 24.06.2014, cu domeniu UT (g) Măsurarea grosimilor cu ultrasunete și Personal tehnic de specialitate ……… (RTEND). SC ......... SA: 10

§ 11

 Actualizare ISCIR a autorizației, pentru montare și reparare la conducte pentru abur și apă fierbinte având p≤ 250 bar, T≤ +570ºC – Responsabil cu supravegherea lucrărilor (RSL-IP) ing. ......... și ing. ......... și Responsabil tehnic cu sudura (RTS) – sing. ………;  Atestat ISCIR pentru domnul ……… – Personal tehnic de specialitate, Responsabil tehnic cu sudura la instalații sub presiune și instalații de ridicat (RTS);  Atestat ISCIR pentru domnul ......... – Personal tehnic de specialitate, Responsabil cu supravegherea lucrărilor la instalații sub presiune (RSL-IP). Este de reținut și că, prin procesul – verbal nr. 2 de evaluare a documentelor depuse (nr. 7862/05.09..........), față de propunerea tehnică tehnică prezentată de SC .........SRL pentru care s-a constatat că este conformă s-au precizat următoarele: ”Propunerea tehnică prezentată sub forma unui memoriu de 3 pagini și este structurată astfel: 1. Denumire lucrare. 2. Motivarea expertizei. 3. Modul de efectuare al expertizării prezentat în două etape: I Expertizare fără prelevare segment de probă din circuitul sistemului de conducte:  Program de examinări, verificări și investigații [CV.MG, CND (UT, Utg, MT, RT, PT), RM.D];  nedistructiv – fără prelevare segment de probă din circuitul sistemului de conducte, avizat de ISCIR;  Executarea de examinări, verificări și investigații conform programului;  Documentație tehnică de reparare în zonele cu defecte ale conductelor avizată de ISCIR. II Expertize cu prelevare segment de probă din circuitul sistemului de conducte:  Program de examinări, verificări și investigații distructive suplimentare (analize chimice, analize metalografice, încercări mecanice de tracțiune la temp. ambientă, încercări mecanice de tracțiune la 2 temp. ridicate în jurul temp. de lucru pt. determinarea limitei de curgere la cald, încercări mecanice de rupere la fluaj pt. determinarea duratei remanente de viață, încovoiere, măsurători de de duritate) – avizat de ISCIR;  Executarea de examinări, verificări și investigații, conform programului;  Documentație tehnică de reparare pentru zona de prelevare segmentului de probă, avizat de ISCIR;  Raport tehnic cu rezultatele examinărilor, verificărilor, măsurătorilor și încercărilor nedistructive și distructive, evaluarea stării tehnice și a duratei de funcționare în siguranță – avizat de ISCIR. Ofertantul SC .........SRL specifică faptul că serviciul va fi prestat împreună cu subcontractanții, astfel: SC .........SRL – RADTP – pentru întocmire documentație de reparație conducte; SC ......... SA – lucrări de reparații și lucrări de Construcții Montaj (dezizolări/izolări, pregătire suprafețe pentru control etc.); SC ......... SRL – pentru controale distructive și nedistructive (VT.UT,Utg, PT, MI)”. În condițiile celor reținute, având în vedere că se intenționează a se atribui un contract de servicii având ca obiect Efectuarea verificărilor tehnice în utilizare pentru investigații/examinări cu caracter tehnic, evaluarea stării tehnice, stabilirea condițiilor de funcționare și evaluarea duratei de funcționare remanente a conductei 11

§ 12

de abur intermediar cald 2RB – pentru ........., se constată că în acord cu cele solicitate prin caietul de sarcini, ofertanții aveau obligația de a demonstra că pot efectua în condiții de legalitate atât încercări nedistructive, cât și distructive (inclusiv încercări de fluaj). Este adevărat că ofertanții aveau obligația de a face dovada deținerii dotării tehnice necesare prestării serviciilor indicate în caietul de sarcini, dar aceasta nu înseamnă că trebuia făcută dovada deținerii în proprietate a acestora cum a lăsat să se înțeleagă societatea contestatoare. Cu toate acestea, având în vedere că, prin documentația de atribuire, respectiv fișa de date s-a solicitat explicit prezentarea Autorizației ISCIR emisă conform PT CR6-2013, aprobată prin Ordinul nr. 1001/2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 759 bis/06.12.2013 (Anexa 12) pentru laborator privind controalele nedistructive și distructive, iar din documentele prezentate de SC .........SRL și subcontractanții declarați, nu rezultă existența acestui document pentru niciunul dintre serviciile implicate, se consideră că entitatea contractantă în mod eronat a declarat oferta aceasta admisibilă și ulterior câștigătoare. Pentru a verifica admisibilitatea acestei oferte, trebuia ca entitatea contractantă să solicite ofertantei prezentarea Autorizației ISCIR pentru laboratoarele implicate în realizarea controalelor nedistructive și distructive, conform prevederilor art. 140 alin. (2) și (3) din HG nr. 394/2016. Cerințele documentației de atribuire sunt în egală măsură obligatorii atât operatorilor economici, la elaborarea ofertei, cât și entității contractante în perioada de evaluare a ofertelor. În condițiile în care a stabilit cerințe de calificare, entitatea contractantă avea obligația de a verifica îndeplinirea acestora. În speța analizată, Autorizația ISCIR pentru laborator fiind cerință a documentației de atribuire, se impunea ca entitatea contractantă să verifice îndeplinirea acesteia. Faptul susținut de entitatea contractantă că SC ......... SRL este subcontractant atât al SC .........SRL, cât și al societății contestatoare și este autorizată ISCIR pentru încercările distructive: IM, IT, AC, AM eliberată conform CR6-2013, valabilă, nu înseamnă că s-a făcut dovada îndeplinirii cerinței privind autorizația ISCIR pentru laborator privind controalele nedistructive și/sau distructive necesare (inclusiv încercări de fluaj). Faptul că cele două oferte au același subcontractant SC ......... SRL nu absolvă entitatea contractantă de obligația verificării îndeplinirii tuturor cerințelor impuse, inclusiv cea privind autorizarea laboratorului. Mai mult, pentru că SC .........SRL a prevăzut expres în oferta financiară fondurile necesare realizării următoarele etape ale serviciului: Decupare tronson pentru încercări de fluaj, montare tronson nou în locul celui decupat în valoare de 15.000 lei, termen de 12

§ 13

prestare 4 zile; Încercări de lungă durată în valoare de 35.000 lei, termen de prestare 190 zile, după cum a precizat autoritatea contractantă, nu înseamnă că cerința în discuție este îndeplinită de ofertanta câștigătoare. Cât privește faptul că în cazul subcontractantului ......... SA, pentru Autorizația ISCIR pentru montare și reparare la conducte pentru abur și apă fierbinte având p≤ 250 bar, T≤ +570ºC – Responsabil cu supravegherea lucrărilor (RSL-IP) ing. ......... și ing. ......... și Responsabil tehnic cu sudura (RTS) – sing. Neagu Ion, se constată că s-a prezentat Atestat ISCIR doar pentru domnul ......... – Personal tehnic de specialitate, Responsabil cu supravegherea lucrărilor la instalații sub presiune (RSL-IP) și domnul Neagu Ion – Personal tehnic de specialitate, Responsabil tehnic cu sudura la instalații sub presiune și instalații de ridicat (RTS), nu și pentru domnul .......... Având în vedere că, pentru emiterea Autorizației ISCIR a fost necesară prezentarea atestatelor personalului tehnic de specialitate emise de către ISCIR în conformitate cu prevederile legislației în vigoare (Prescripție Tehnică CR4-2009, Anexa 3), eventuala lipsa a uneia dintre persoanele nominalizate inițial pe Autorizația ISCIR poate avea drept consecință invalidarea respectivei autorizații, motiv pentru care este necesară lămurirea acestui aspect de către entitatea contractantă cu ofertanta. În susținerea acestui demers sunt și mențiunile din partea de jos a Autorizației ISCIR potrivit cărora ”Orice modificare care conduce la îndeplinirea cerințelor în baza cărora s-a acordat autorizația, trebuie anunțată la ISCIR de către persoana juridică autorizată, în termen de cel mult 15 zile de la data la care aceasta s-a produs. Persoana juridică, prin reprezentanții săi legali împreună cu personalul nominalizat în autorizație, răspunde de respectarea prevederilor legale în domeniu”. Chiar dacă în prezent, pe site-ul ISCIR Autorizația ......... SA apare valabilă, aceasta este în condițiile în care sunt nominalizate aceleași persoane precum în documentul prezentat în ofertă, nefiind anunțată nicio modificare în referire la persoanele nominalizate, respectiv în privința domnului .......... Față de cele constatate, determinând că nu s-a efectuat cu maximă temeinicie evaluarea ofertei SC .........SRL, se va dispune reevaluarea acestei oferte cu solicitarea de clarificări în referire la Autorizația ISCIR a laboratoarelor care vor efectua încercările nedistructive și distructive necesare și în privința valabilității Autorizației ISCIR prezentate de ......... SA, în absența Atestatului pentru domnul .......... Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 13

§ 14

În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestația depusă de SC ......... SRL, în contradictoriu cu ........., și anulează raportul procedurii nr. 8994/03.10.........., precum și adresele care cuprind rezultatul procedurii. Obligă entitatea contractantă la reevaluarea ofertei prezentate de SC .........SRL, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ……… ……… ……… 14