BO2017_5597
RespingeCPV: 71241000-9
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 71241000-9
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ........./........., înaintată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin ......... - Director ofertare, formulată împotriva rezultatului procedurii, ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 42916/13.11.........., și a răspunsului la notificarea prealabilă, acte emise de ......... SA, cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de entitate contractantă în procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de elaborare a Studiului de Fezabilitate, a cererii de finanțare și a documentelor suport pe parcursul procesului de evaluare a aplicației de finanțare, pentru implementarea obiectivului Extinderea la 4 benzi a drumului dintre Poarta 7 și joncțiunea obiectivului Pod rutier la km 0+540 a Canalului Dunăre-Marea Neagră” cu drumul care realizează legătura între Poarta 9 și Poarta 8 spre zona de Nord a Portului .........”, cu anunț de participare simplificat nr. ........., publicat în SEAP la data de ........., s-a solicitat Consiliului ......... CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ........./........., SC ......... SRL atacă rezultatul procedurii ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 42916/13.11.........., și răspunsul la notificarea prealabilă, acte emise de ......... SA, în calitate de entitate contractantă în procedura de atribuire arătată, considerând nelegală decizia acesteia de declarare 1
inacceptabilă a ofertei sale, având ca temei dispozițiile art. 143 alin. (2) din HG nr. 394/2016. Contrar opiniei autorității contractante, contestatoarea susține că a îndeplinit cerința privind valoarea totală cumulată a experienței similare – Cerința 1 – prin prezentarea unor servicii de proiectare a căror valoare cumulată este de 1.613.651,29 lei, valoare superioară celei solicitate (de 1.599.488 lei) În drept, contestatoarea invocă dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016, precum și pe cele ale art. 7 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 98/2016. Față de susținerile părților şi de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: Pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de elaborare a Studiului de Fezabilitate, a cererii de finanțare și a documentelor suport pe parcursul procesului de evaluare a aplicației de finanțare, pentru implementarea obiectivului Extinderea la 4 benzi a drumului dintre Poarta 7 și joncțiunea obiectivului Pod rutier la km 0+540 a Canalului Dunăre-Marea Neagră” cu drumul care realizează legătura între Poarta 9 și Poarta 8 spre zona de Nord a Portului .........”, ......... SA (în calitate de entitate contractantă) a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ........., la data de ........., precum și a documentației de atribuire aferente. Nemulțumită de rezultatul procedurii ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 42916/13.11.........., SC ......... SRL a înaintat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Consiliul costată că, în speță, ......... SA a organizat procedura simplificată, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și ale HG nr. 394/2016, privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016. Consiliul reține că în speță sunt incidente următoarele prevederi legale, de imediată aplicare, din Legea nr. 101/2016: - art. 6 alin. (1): „(1) Sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanței de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligația să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, 2
legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”; - art. 6 alin. (2): „Notificarea prealabilă se face în scris şi conține cel puțin datele de identificare ale persoanei care se consideră vătămată, neregulile sesizate şi măsurile de remediere pe care le consideră necesare a fi luate, după caz”; - art. 6 alin. (10): „Sesizarea Consiliului sau a instanței, după caz, se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă”; - art. 8: „(1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică, achiziție sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz”. - art. 11 alin. (2) şi (3), care dispune: „(2) Contestatorul atașează la contestație dovada notificării prealabile a autorității contractante şi copia răspunsului autorității contractante, dacă există, dovada înaintării contestației către autoritatea contractantă, copia actului atacat, după caz, precum şi mijloacele de probă de care dispune. (3) Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională nu se taxează”; - art. 12
alin. (1)
lit. a)
din Legea nr. 99/2016, care dispune: „(1) Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege se aplică în cazul atribuirii contractelor sectoriale a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice: a) 1.858.177 lei, pentru contractele sectoriale de produse şi de servicii, precum şi pentru concursurile de soluții”. Din conținutul acestor prevederi legale, rezultă că în procedura de atribuire a unui contract sectorial, cum este cazul în speță, sesizarea Consiliului se poate face numai după îndeplinirea întocmai a procedurii de notificare prealabilă, sintagma „se poate face numai după”, utilizată de legiuitor, demonstrând caracterul imperativ al normei care reglementează această procedură prealabilă. De asemenea, din textul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, rezultă că notificarea prealabilă se realizează în termenul expres indicat 3
de legiuitor, respingerea contestației, ca inadmisibilă, intervenind în cazul în care nu este îndeplinită obligația integrală de notificare. Prin urmare, verificarea îndeplinirii etapei de notificare prealabilă privește atât existența unei astfel de notificări, cu un conținut minimal impus de lege, dar și respectarea termenului de sesizare, fiind în competența organului administrativ-jurisdicțional sau a instanței, funcție de calea urmată de contestator, să analizeze condițiile de fond ale înaintării contestației. Nu se poate susține, în mod temeinic, faptul că depunerea unei notificări prealabile peste termenul arătat expres în cuprinsul art. 6 alin. (1) din lege, ar acoperi rigorile asociate obligației în acest sens, de vreme ce legiuitorul a înțeles să impună termene precise pentru parcurgerea etapei preliminare depunerii contestației și nu termene orientative. Astfel, Consiliul apreciază că, prin raportare la data luării la cunoștință de către contestatoare a actului atacat (13.11..........), notificarea prealabilă nr. 3412/23.11.......... a fost formulată în afara termenului prevăzut de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, termen care s-a împlinit la data de 20.11.........., ora 24:00 (potrivit art. 5 din lege), stabilit în funcție de valoarea estimată a contractului sectorial ce urmează a fi atribuit în prezenta procedură, de 1.599.488 lei, care este sub pragul prevăzut de dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 99/2016, aplicabilă în speță, la 5 zile. Susținerea contestatoarei referitoare la menționarea în cadrul fișei de date a achiziției la pct. III.1.5) Legislația aplicabilă a Legii privind achizițiile nr. 98/2016, nu este relevantă în speță, deoarece în însăși titulatura fișei de date se face referire la Sectoriale, iar la același punct sunt enumerate mai multe acte normative aplicabile în materia achizițiilor sectoriale, între care se regăsesc și Legea privind achizițiile sectoriale nr. 99/2016, precum și HG nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016. Față de circumstanțele speței, Consiliul apreciază că în cauză este incident și adagi-ul „nemo censetur ignorare legem”, conform căruia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii. În concluzie, pe baza probelor administrate, Consiliul reține că autoarea contestației nu a făcut dovada înaintării în condițiile legii a notificării prealabile, conform termenului prevăzut de Legea nr. 101/2016. Prin neîndeplinirea acestei obligații procedurale, contestatoarea şi-a asumat riscul aplicării sancțiunii prevăzute de lege într-o asemenea situație, adică respingerea contestației, ca inadmisibilă [art. 6 alin. (1) teza inițială din Legea nr. 101/2016]. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite excepția inadmisibilității contestației, invocată din oficiu, și va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de SC ......... SRL. 4
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestației, invocată din oficiu, și respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de către SC ......... SRL în contradictoriu cu ......... SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... 5