AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_5853

2017Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45246000-3
Critici: R3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 29.034 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestația FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., înaintată de SC ......... SRL, în calitate de lider al asocierii SC ......... SRL și ......... SRL, cu sediul în ........., județul ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin ......... – Administrator și convențional prin cabinet de avocat ........., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ........., împotriva adresei nr. 2241/EV din 24.11.........., reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, emis de ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă în procedura simplificată, organizată în vederea încheierii unui contract de achiziție publică având ca obiect „Regularizare râu Cotmeana la Lunca Corbului și pârâu Vârtej, afluent al râului Cotmeana, localitatea Babana județul ......... etapa a II-a”, cu anunț de participare simplificat nr. ........., publicat în SEAP la ........., s-a solicitat Consiliului ......... Prin adresa nr. ........./........., înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ......... – Administrator, a formulat cerere de intervenție, prin care solicită respingerea contestației formulată de SC ......... SRL, în calitate de lider al asocierii SC ......... SRL și ......... SRL, ca neîntemeiată și menținerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. 1

§ 2

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de fată, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC ......... SRL critică adresa nr. 2241/EV din 24.11.........., reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, de declararea a ofertei sale ca admisibile dar necâștigătoare, oferta declarată câștigătoare fiind cea depusă de SC ......... SRL. Referitor la oferta declarată câștigătoare, contestatoarea consideră că aceasta nu a îndeplinit criteriile minime de calificare, respectiv cerința referitoare la experiența similară, aceasta trebuia respinsă ca inacceptabilă în condițiile art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016 și nicidecum declarată câștigătoare. Astfel, în dovedirea experienței similare, ofertantul câștigător a depus trei contracte a căror valoare însumată este de 3.382.967 lei. Deși toate contractele au fost încheiate şi finalizate în anul 2014, cifra de afaceri aferentă acestui an este de 2.236.171 lei, fiind chiar mai mică decât valoarea contractului ce face obiectul prezentei proceduri. În aceste condiţii, este evident ca ofertantul nu deţine această experienţă, întrucât lucrările aferente anului 2014, astfel cum se reflectă în situația financiară a acestuia, sunt de doar 2.236.171 lei, mult sub valoarea impusă prin fișa de date. Chiar în situaţia în care toate veniturile incluse în cifra de afaceri aferentă anului 2014, provin din executarea de lucrări similare. De asemenea, contestatoarea mai precizează că acesta a dat informații false în condiţiile în care prin DUAE afirmă că lucrările aferente contractului nr. 201/09.04.2014 sunt de 1.160.000 lei, din procesul verbal nr. UEL 73/07.11.2014, rezultând că valoarea lucrărilor executate este de 1.148.620 lei. Mai mult, anexele la procesele verbale de recepţie, prezentate de ofertantul în discuție, nu pot confirma valoarea lucrărilor similare, având în vedere că sunt semnate doar de către constructor. Din documentele depuse de ofertantul câștigător, se concluzionează de către contestatoare că acestea nu sunt de natură a dovedi îndeplinirea criteriului de calificare referitor la experiența similară, fiind astfel încălcate și dispozițiile art. 132 alin. (2) din Normele metodologice din 2 iunie 2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Din analiza răspunsului la notificarea prealabilă, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a făcut o analiză superficială a admisibilității ofertei depuse de ofertantul câștigător, încălcând astfel dispozițiile art. 207 din Legea nr. 98/2016, dispozițiile art. 127 lit. b) și 2

§ 3

art. 132 alin. (2) Normele metodologice din 2 iunie 2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/ acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Totodată, raportat la dispozițiile art. 215 din Legea nr. 98/2016, contestatoarea apreciază că nu este suficient ca o ofertă să se încadreze în criteriul de atribuire ca în situația de față, ci este obligatoriu ca oferta să fie și admisibilă, respectiv să nu fie inacceptabilă sau neconformă. Concluzionând, contestatoarea învederează că ofertantul clasat pe primul loc nu a făcut dovada că îndeplinește criteriul de calificare referitor la experiența similară, comisia de evaluare neverificând îndeplinirea acestui criteriu, sens în care solicită anularea raportului procedurii și a tututor actelor subsecvente acestuia, a rezultatului procedurii și a răspunsului la notificarea prealabilă, reevaluarea ofertei contestate cu stabilirea și comunicarea unui nou ......... al procedurii de atribuire, cu respectarea dispozițiilor legale în materie. În drept, petenta invocă prevederile art. 207 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi dispoziţiile art. 127 lit. b) şi art. 132 alin. (2) din Normele metodologice din 2 iunie 2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, art. 8 şi următoarele din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Prin adresa nr. ........./........., înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., SC ......... SRL a formulat cerere de intervenție, prin care solicită respingerea contestației formulată de SC ......... SRL, ca neîntemeiată și menținerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă. Invocând prevederile art. 61 Cod de procedură civilă, având calitatea de ofertant declarat câștigător în cadrul procedurii de față, intervenienta precizează că raportat la critica contestatoarei ce vizează decizia nr. 2241/EV/24.11.......... de declararea necâștigătoare a oferta ei, întrucât a avut un preț mai mare decât cel al ofertantului câștigător, autoritatea contractantă a stabilit această decizie în baza dispozițiilor art. 30 alin. (5) și (6) din HG nr. 395/2016 și prin raportare la dispozițiile art. 187 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 98/2016, singurul criteriu de atribuire este cel menționat la cap. IV.2.1. din documentația de atribuire și anunțului de participare, respectiv, prețul cel mai scăzut. Ținând cont de solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la reevaluarea ofertelor, intervenienta consideră că aceasta tinde să prejudicieze drepturile sale în mod direct fiind vizată calitatea de ofertant câștigător la procedura de față. În drept, intervenienta invocă prevederile Legii nr. 101/2016, Legea nr. 98/2016 și art. 61 Cod de procedură civilă. Prin adresa nr. 23756/VE din 15.12.........., înregistrată la CNSC sub nr. 53644/15.12.........., autoritatea contractantă a transmis un punct de vedere la contestația SC ......... SRL, solicitând respingerea ei, 3

§ 4

cu consecința menținerii ca legale și temeinice a raportului procedurii nr. 22376/CP/24.11.......... și a tuturor actelor subsecvente acestuia. În susținerea punctului de vedere, autoritatea contractantă precizează că evaluarea ofertelor s-a încheiat prin raportul procedurii, în urma căruia, prin aplicarea criteriului de atribuire, prețul cel mai scăzut, oferta declarată câștigătoare a fost cea depusă de SC ......... SRL, cu o valoare de 2.259.615, 63 lei. Contrar susținerilor contestatoarei, ofertantul declarat câștigător a demonstrat experiența similară prin depunerea următoarelor documente: 1. Contractul nr. 101/09.04.2014 - Amenajare mal râu Oituz la Harja pentru protectia conductelor transport gaze naturale Moghioroș - Oneşti 800 mm și Moghioroș - Oneşti 700 mm - valoarea totală a contractului 1.160.000 lei (fără TVA); 2. Proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. UEL 73 din 07.11.2014 din care reiese valoarea efectivă a lucrărilor de C+M de 1.148.620 lei, privind executarea contractului nr. 101/09.04.2014; 3. Contractul nr. 21/24.10.2014 - Execuţie și montare gabionae + terasamente pentru apărări de mal - valoarea totală a contractului 850.000 lei ( fără TVA) ; 4. Proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. ULM 10 din 09.12.2014 din care reiese valoarea lucrărilor de C+M executate de SC ......... SRL în calitate de subcontractant, în valoare de 850.000 lei; 5. Contractul nr. 1884/30.05.2014 - Consolidare mal râu Prahova pentru protectia conductei de transport gaze naturale 20 Colibi - Punct B stâlp 89 ........., zona amonte SRM Poiana Câmpina - valoarea totală a contractului 1.372.967 lei (fără TVA); 6. Proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. UEL 64 din 22.09.2014, din care reiese valoarea lucrărilor de C+M realizată de SC ......... SRL de 1.372.967 lei. Comisia de evaluare, analizând înscrisurile enumerate, a constatat că sunt îndeplinite în totalitate cerințele fișei de date înscrise la pct. III.2.3. a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel: - ofertantul a depus Declaraţie privind lista principalelor lucrări executate în ultimii 5 ani din data de 22.09.........., cuprinzând un număr de 5 contracte; - ofertantul a depus documente relevante care probează cele asumate prin DUAE (contracte pentru cele mai importante lucrări similare executate, însoțite de procese verbale de recepţie care confirmă faptul că lucrările au fost realizate la parametri optimi, precum și valoarea reală a lucrărilor executate); De asemenea, comisia de evaluare, procedând la verificarea condiţiei legate de valoarea minimă impusă pentru experienţa similară, a avut în vedere valorile statuate în procesele-verbale de recepţie pentru lucrările de C+M, acestea însumând o valoare de 3.371.587 lei ( fără TVA), mai mare decât valoarea minimă impusă de 2.975.889 lei (fără TVA). 4

§ 5

Autoritatea contractantă, mai supune atenției faptul că, a depus toate diligențele pentru verificarea îndeplinirii acestui criteriu, în mod real, de fiecare ofertant în parte, solicitând în temeiul art. 196 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, încă din faza de evaluare a DUAE, ca toți ofertanții să prezinte, în copie, contractele și documentele care atestă îndeplinirea acestuia. Mai mult, în vederea „asigurării” contractelor declarate și executate de ofertantul declarat câștigător, a fost depusă adresa S.N.T.G.N. "TRANSGAZ" SA Mediaş (beneficiara celor trei contracte) nr. DD27231/14.11.........., prin care aceasta confirmă, odată în plus, că lucrările contractate au fost executate și recepţionate conform proceselor verbale de recepţie la terminarea lucrărilor depuse în cadrul procedurii, asumându-și, implicit, și cele înscrise în fiecare proces-verbal. În consecință, fiind prezentate de către ofertantul declarat câștigător, documente justificative concludente pentru dovedirea cerinței de calificare privind experiența similară, autoritatea contractantă apreciază că a procedat corect în privința statuării îndeplinirii experienței similare a ofertantului declarat câștigător. În baza argumentelor expuse în punctul de vedere, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației SC ......... SRL, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a raportului procedurii nr. 22376/CP/24.11.......... și a tuturor actelor subsecvente acestuia. În drept, se invocă documentația de atribuire publicată în SEAP, Legea nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016. Prin adresa nr. 588/27.12.........., înregistrată la CNSC sub nr. 55169/27.12.........., SC ......... SRL a transmis concluzii scrise, ca urmare a studierii dosarului achiziției la sediul CNSC, solicitând respingerea contestației SC ......... SRL ca nefondată. Intervenienta arată că, așa cum reiese din raportul procedurii, comisia de evaluare i-a solicitat contestatoarei să justifice prețul sau oferta de preț pentru anumite materiale, precum și modul de formare a prețului pentru excavator, buldozer pe șenile și compactor autopropulsat, însă aceasta nu a justificat transportul pentru principalul material, piatra de râu și de carieră pentru execuția lucrărilor, diminuând în mod voit valoarea ofertei financiare prin această inginerie financiară. În ceea ce privește situația utilajelor propuse pentru execuția obiectivului “Regularizare râu Cotmeana la Lunca Corbului și pârâu Vârtej, afluent al râului Cotmeana localitatea Babana, județul ......... etapa II”, intervenienta susține că societatea contestatoare a prezentat pentru principalele utilaje contractul de închiriere nr. 1/21.08.2047 (încheiat după data anunțului de participare nr. ........./.........) cu societatea TCIND ........., fără a specifica că prețurile de închiriere sunt ferme. Mai mult, la anexa nr. 1, poziția nr. 1, poziția 2 de la contract figurează compactor autopropulsat al cărui tarif de închiriere prezentat de TCIND ......... este de 27,015 lei/oră pentru 1 bucată, autoritatea contractantă solicitându-i lămuriri, în acest sens, iar prin răspuns SC ......... SRL nu a justificat fundamentarea tarifului cu elementele ce 5

§ 6

conțin prețul tarifului, și mai mult, titularul utilajului firma TCIND ......... recunoaște eroarea la stabilirea tarifului prin adresa transmisă autorității contractante de către contestatoare. Referitor la experiența similară, intervenienta precizează că, din analiza dosarului și a documentelor aflate la dosar, autoarea contestației nu are experiență în lucrări hidrotehnice așa cum a fost solicitat în caietul de sarcini cap. III.2.2. Mai mult, nu a depus la solicitarea autorității contractante, vreun document din care să rezulte că în ultimii 5 ani a executat lucrări similare cu cele menționate în fișa de date, prezentând documente ale asociatului respectiv RCM Construzioni SRL, dar potrivit art. 2.3 din acordul de asociere, asociatul are o contribuție financiară, tehnică/profesională la realizarea lucrării, în procent de 30%. Referitor la criticile contestatoarei ce privesc presupusa lipsă a experienței similare a SC ......... SRL, intervenienta precizează că a făcut dovada îndeplinirii acestei cerințe, depunând la solicitarea autorității contractante lista principalelor lucrări executate în ultimii 5 ani, cuprinzând un număr de 5 contracte, pentru cele mai importante lucrări similare asumate prin DUAE. Concluzionând, intervenienta consideră că natura criticilor contestatoarei și solicitarea reevaluării ofertelor, tind să prejudicieze drepturile sale, în calitate de ofertant câștigător al procedurii de atribuire, solicitând pe această cale admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației SC ......... SRL, cu menținerea raportului procedurii și a tututor actelor subsecvente acestuia. Analizând susținerile părților și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Regularizare râu Cotmeana la Lunca Corbului și pârâu Vârtej, afluent al râului Cotmeana, localitatea Babana județul ......... etapa a II-a”, ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedură simplificată, publicând în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ........., la ........., și documentația de atribuire. Nemulțumită de adresa nr. 2241/EV din 24.11.........., reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, SC ......... SRL, în calitate de lider al asocierii SC ......... SRL și ......... SRL, a înaintat contestația de față, solicitând admiterea contestației, așa cum a fost formulată, în partea introductivă a deciziei. Totodată, Consiliul reține că, în prezenta cauză, SC ......... SRL, ofertant declarat câștigător, a formulat cerere de intervenție, demers ce a fost încunoștiințat părților interesate. Consiliul consideră cererea de intervenție admisibilă în principiu, raportat la prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, urmând a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei, conform cu dispozițiile art. 64 și următoarele din Codul de procedură civilă. 6

§ 7

Analizând contestația formulată de SC ......... SRL (ofertant clasat pe locul 2), Consiliul constată că acesta se referă, la ofertantul declarat câștigător - SC ......... SRL, care, în opinia sa, ar fi trebuit respins, pentru neîndeplinirea experienței similare, având în vedere că cifra de afaceri corespunzătoare anului 2014 (de 2.236.171 lei) este cu mult mai mică decât valoarea declarată a experienței (de 3.382.967 lei). Cu privire la acest aspect, Consiliul constată că, la cap. III. 2.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, din fișa de date a achiziției, s-a solicitat: „Lista principalelor lucrări executate în ultimii 5 ani, conținând valori, perioade de execuție, beneficiari, indiferent dacă aceștia din urmă sunt autorități contractante sau clienți privați. Se solicită prezentarea de documente justificative, care probează cele asumate prin DUAE, și anume: certificate/documente/contracte pentru cele mai importante lucrări similare executate (cum ar fi: lucrări hidrotehnice de amenajare a albiilor râurilor/apărări de maluri/ recalibrări/praguri de fund), procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor prin care să confirme execuția de lucrări similare în valoare cumulată de min 2.975.889 lei, fără TVA, lucrări confirmate prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de către o autoritate sau client beneficiar (...)”, iar ca modalitate de îndeplinire, s-a solicitat „(...) Operatorul economic clasat pe primul loc va prezenta documentele justificative (certificate/documente/contracte/ procese verbale) care probează îndeplinirea celor asumate prin DUAE, doar la solicitarea autorității contractante la finalizarea evaluării ofertelor. Prin solicitarea documentelor doveditoare pentru experiența similară Autoritatea Contractantă dorește să se asigure că ofertanții pot îndeplini obligațiile asumate prin contract; au experiență similară în domeniu și au executat lucrări de minim suma precizată. Valoarea estimată pentru demonstrarea experienței similare este corelată cu valoarea estimată a lucrării ce urmează a fi executată în prezenta procedură. Documentele în susținerea cerinței vor fi depuse de către ofertantul clasat pe primul loc”. În vederea demonstrării îndeplinirii acestei cerințe, Consiliul constată că, ofertantul declarat câștigător – SC ......... SRL a prezentat următoarelor documente: - Declaraţie privind lista principalelor lucrări executate în ultimii 5 ani, cuprinzând un număr de 5 contracte, respectiv: 1. Contractul nr. 101/09.04.2014 - Amenajare mal râu Oituz la Harja pentru protectia conductelor t.g.n. Moghioroș - Oneşti 800 mm și Moghioroș - Oneşti 700 mm; beneficiar: SNTGN Transgaz SA Mediaș; realizat 100% în perioada 06.2014-10.2014; prețul total al contractului 1.160.000 lei; 2. Contractul nr. 21/24.10.2014 - Execuţie și montare gabioane + apărare de mal; beneficiar: SC ROMINSTA SRL; realizat 100% în perioada 10.2014-12.2014; prețul total al contractului 850.000 lei; 3. Contractul nr. 116/02.03.2015 – Protecția conductei de transport gaze naturale Valea Călugărească-Teleajen; beneficiar: SC CONSTRUCȚII FEROVIARE DRUMURI ȘI PODURI; realizat 100% în perioada 04.2015- 08.2015; prețul total al contractului 893.614,92 lei; 7

§ 8

4. Contractul nr. 1884/30.05.2014 - Consolidare mal râu Prahova și prag de fund zona Poiana Câmpina; beneficiar: SC IMI SA; realizat 100% în perioada 05.2014-08.2014; prețul total al contractului 1.372.967 lei; 5. Contractul nr. 254/14.10.2015 – Reabilitare drum forestier Valea Cenușii I și II; beneficiar: DIRECȚIA SILVICĂ BRAȘOV; realizat 100%; prețul total al contractului 1.209.863,55 lei, la care a atașat, în copie, următoarele: - contractul nr. 101/09.04.2014, actul adițional nr. 1, procesul- verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. UEL 73 din 07.11.2014 însoțit de anexă și fișa de experiență similară din care rezultă valoarea finală la finalizarea contractului 1.148.620 lei; - contractul nr. 21/24.10.2014, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. ULM 10 din 09.12.2014 însoțit de anexă și fișa de experiență similară din care rezultă valoarea finală la finalizarea contractului 850.000 lei; - contractul nr. 1884/30.05.2014, actul adițional nr. 1, procesul- verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. UEL 64 din 22.09.2014 însoțit de anexă și fișa de experiență similară din care rezultă valoarea finală la finalizarea contractului 1.372.967 lei. Totodată, Consiliul constată că pe parcursul evaluării, autoritatea contractantă a solicitat informații de la beneficiarul lucrărilor pentru care a prezentat copia contractelor, respectiv de la SNTGN „TRANSGAZ” SA, care, prin adresa nr. DD 27231/14.11.......... a confirmat calitatea de executant/subcontractant a SC ......... SRL: „ca urmare a adresei dvs nr. 464/10.11.........., vă precizăm următoarele: contractul de lucrări nr. 101/09.04.2014 a fost încheiat cu SC ......... SRL (...) lucrările au fost recepționate prin procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. UEL 73/07.11.2014 cuprinzând și anexa cu lucrările hidrotehnice din proiectul tehnic; contractul de lucrări nr. 117/29.04.2014 a fost încheiat cu SC IMI SA (...) Subcontractant pentru execuție lucrări SC ......... SRL (...) lucrările au fost recepționate prin procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. UEL 64/22.09.2014 cuprinzând și anexa cu lucrările hidrotehnice din proiectul tehnic; contractul de lucrări nr. 232/01.07.2014 a fost încheiat cu SC ROMINSTA SRL (...) Subcontractant pentru execuția lucrărilor SC ......... SRL (...) lucrările au fost recepționate prin procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. ULM 10/09.12.2014 cuprinzând și anexa cu lucrările hidrotehnice din proiectul tehnic”, dar nu a fost confirmată valoarea lucrărilor executate de SC ......... SRL. De asemenea, Consiliul constată că raportul procedurii a fost semnat cu obiecțiuni de unul dintre membrii comisiei, respectiv de Alexandru Olteanu, care a consemnat în procesul – verbal de divergență aspecte ce țin de evaluarea ofertantului declarat câștigător „(...) pentru 8

§ 9

oferta SC ......... SRL trebuiau solicitate mai multe clarificări (...) valoarea totală a lucrărilor recepționate în anul 2014 conform proceselor verbale este de 3.371.587 lei, fără TVA. Din analiza datelor prezentate în baza de date cu indicatori din situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2014 depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice rezultă că: cifra de afaceri netă pe anul 2014 este de 2.236.171 lei; data luării în evidență pentru plata TVA este 01.11.2014. Având în vedere diferența mare de valoare între cea din baza de date a Ministerului Finanțelor și cea recepționată, consider că trebuia solicitat bilanțul pe anul 2014 și lămurirea diferenței de valoare (...)” și a ofertantului clasat pe locul 2-contestatoarei „(...) oferta Asocierii SC ......... SRL & ......... SRL trebuia respinsă (...)”. Având în vedere situația prezentată, Consiliul stabilește că, relevant pentru autoritatea contractantă era să clarifice valoarea lucrărilor executate de SC ......... SRL în cadrul celor trei contracte, nr. 101/09.04.2014; nr. 21/24.10.2014; nr. 1884/ 30.05.2014, întrucât aceasta nu putea fi mai mare decât cifra de afaceri relevată de bilanțul său contabil. În acest sens, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 132 alin. (1) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „În cazul în care, în cadrul documentaţiei de atribuire, a fost prevăzută obligaţia îndeplinirii unor criterii de calificare şi selecţie formulate în baza criteriilor prevăzute la cap. IV secţiunea a 6-a paragraful 1 din Lege, comisia de evaluare are obligaţia verificării modului de îndeplinire a acestora de către fiecare ofertant/candidat în parte prin analizarea conţinutului DUAE”, precum și pe cele ale art. 127 alin. (1) din același act normativ, care prevăd atribuțiile comisiei de evaluare: „b) verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanţi/candidaţi; (...) i) elaborarea solicitărilor de clarificări şi/sau completări necesare în vederea evaluării solicitărilor de participare şi/sau ofertelor; j) stabilirea ofertelor inacceptabile şi/sau neconforme și a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii; k) stabilirea ofertelor admisibile”. Rezultă, din prevederile legale expuse, faptul că autoritatea contractantă avea obligația de a verifica îndeplinirea, de către ofertant, a tuturor cerințelor pe care le-a și impus prin documentația de atribuire, astfel încât să se asigure asupra satisfacerii cantitative și calitative a necesitaților sale prin oferta desemnată câștigătoare. Văzând această situație de fapt, precum și prevederile legale, mai susmenționate, Consiliul stabilește că, în fapt, evaluarea ofertei SC ......... SRL nu a fost finalizată, autoritatea contractantă trebuind să posede documente și justificări ale ofertantului, din care să rezulte valoarea lucrărilor executate efectiv de SC ......... SRL, în cadrul contractelor prezentate, care nu poate fi mai mare decât cifra de afaceri. 9

§ 10

Or, în lipsa probelor necesare, nu rezultă, din actele cauzei, că autoritatea contractantă ar fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 134 din HG nr. 395/2016. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, Consiliul va admite contestația formulată de SC ......... SRL lider de asociere SC ......... SRL & ......... SRL, în contradictoriu cu ........., în partea ce privește evaluarea ofertantului declarat câștigător - SC ......... SRL. Astfel, Consiliul va anula rezultatul procedurii, consemnat în raportul procedurii și în adresele de comunicare a rezultatului procedurii și va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să asigure reevaluarea ofertei SC ......... SRL (din punct de vedere al experienței similare) și stabilirea rezultatului procedurii, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Pe cale de consecință, va respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de SC ......... SRL. Criticile suplimentare cererii de intervenție formulate de SC ......... SRL în cadrul concluziilor scrise vor fi respinse ca inadmisibile de Consiliu. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în principiu, cererea de intervenție formulată de SC ......... SRL. Admite contestația formulată de SC ......... SRL lider de asociere SC ......... SRL & ......... SRL, în contradictoriu cu ........., în partea ce privește evaluarea ofertantului declarat câștigător - SC ......... SRL. Anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și în adresele de comunicare a rezultatului procedurii și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să asigure reevaluarea ofertei SC ......... SRL (din punct de vedere al experienței similare) și să stabilească rezultatul procedurii, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Pe cale de consecință, respinge ca nefondată cererea de intervenție formulată de SC ......... SRL. 10

§ 11

Prezenta decizie este obligatorie, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... ... .... .. 11