AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_6099

2018Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 98300000-6
Critici: R3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 58.985 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ......... / ......... / ......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., depusă de ......... SRL, cu sediul în ........., …., județul ........., având CUI RO ........., număr de înregistrare în registrul comerţului ........., privind procedura de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru de furnizare Gaze medicale, lot 1, organizată de ........., cu sediul în ........., …, județul ........., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat reevaluarea propunerii financiare și tehnice, precum și a documentelor de eligibilitate și a DUAE, inclusiv a garanției de participare depuse de SC ......SRL, anularea parțială a comunicării rezultatului procedurii nr. 29293/04.12.......... pentru lotul nr. 1, a actelor subsecvente acestuia și a raportului final al procedurii nr. 29299/04.12.........., pentru lotul nr. 1 și stabilirea neconformității propunerii financiare și tehnice, respectiv inacceptabilității ofertei depuse de SC ......SRL, suspendarea procedurii de atribuire pentru lotul nr. 1, iar în subsidiar, solicită accesul la dosarul achiziției publice, inclusiv, dar fără a se limita la raportul procedurii, oferta depusă de SC ......SRL, solicitările de clarificări și răspunsurile la acestea privind oferta SC ......SRL, precum și orice alte documente din dosarul achiziției publice, respectiv anularea procedurii de atribuire pentru lotul nr. 1 în condițiile în care măsurile de remediere nu sunt posibile în conformitate cu legislația în vigoare. Cererea de suspendare a fost respinsă, ca nefondată, prin Încheierea nr. 674/........./........./27.12........... 1

§ 2

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ofertantul ......... SRL critică comunicarea rezultatului procedurii nr. 29293/04.12.......... pentru lotul 1 și actele subsecvente acestuia, precum și raportul procedurii nr. 29299/ 04.12.........., emise de autoritatea contractantă în cadrul procedurii de atribuire menţionată în partea introductivă, învederând în motivare că, în data de 12.12.........., a înaintat autorității contractante notificarea prealabilă nr. B256694, la care s-a răspuns prin adresa nr. 30702/ 15.12........... Contestatoarea prezintă următoarele argumente cu privire la inacceptabilitatea și neconformitatea ofertei declarată câștigătoare, respectiv SC ......SRL, cum sunt: 1. Reevaluarea propunerii financiare depuse de către SC ......SRL: Valoarea estimată a procedurii de achiziție publică pentru lotul 1 este de 3.010.752,00 lei, fără TVA. Conform anunțului de participare și fișei de date a achiziție punctul IV.2.1, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. În data de 13.11.......... au fost depuse oferte de către SC ......SRL și ......... SRL. În conformitate cu comunicarea rezultatului procedurii nr. 29293/04.12.......... pentru lotul 1 și cu postările autorității contractante, contestatoarea consideră că prețul ofertat de SC ......SRL, oferantul declarat câștigător este subevaluat și nu poate fi susținut având în vedere următoarele: - oferta depusă de ......SRL este de 1.384.800 lei fără TVA și reprezintă un procent de 46%; - oferta depusă de ......... SRL este de 2.769.600 lei fără TVA, și reprezintă un procent de 92%. Prețul ofertat de SC ......SRL apare ca fiind neobișnuit de scăzut în raport cu produsele ce urmează a se furniza, serviciile ce urmează a se presta și lucrările ce urmează a se executa. Având în vedere cerințele legale și faptul că în procedură criteriul de atribuire îl reprezintă prețul cel mai scăzut, autoritatea contractantă avea obligația să clarifice în detaliu și să se asigure: - dacă SC ......SRL poate justifica și susține prețul ofertat care a determinat declararea sa drept câștigător, - dacă poate îndeplini, în acest preț, în condițiile impuse prin documentația de atribuire, obligațiile care ar urma să îi incumbe ca urmare atribuirii acordului-cadru. Astfel, autoritatea contractantă trebuia să solicite ofertantului SC ......SRL să prezinte justificări detaliate cu privire la toate componentele ce formează prețul ofertat care a determinat declararea sa drept câștigător, precum și să analizeze și să verifice în detaliu 2

§ 3

răspunsurile transmise de ofertant pentru a se asigura dacă toate răspunsurile respective sunt sustenabile astfel încât să poată fi respectate toate cerințele impuse de autoritatea contractantă în cadrul acestei proceduri. Drept urmare, solicită să se reevalueze toate costurile incluse în propunerea financiară în vederea îndeplinirii acordului-cadru și a documentelor justificative însoțitoare. La acest punct, autoritatea contractantă i-a argumentat că a declarat admisibilitatea propunerii financiare a ofertantului SC ......SRL în baza unor documente care au fost indicate ca fiind confidențiale. În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016 și art. 136 din HG nr. 395/2016. 2. Reevaluarea propunerii tehnice depuse de către SC ......SRL și anume verificarea conformității soluțiilor intermediare propuse, cu autorizația de punere pe piață: În cadrul caietului de sarcini sunt solicitate „pentru această perioadă de la semnarea contractului până la punerea în funcțiune a echipamentelor de stocare și livrare oxigen medicinal se va livra numai oxigen medicinal autorizat conform Autorizației de punere pe piață." Contestatoarea solicită verificarea soluțiilor intermediare propuse în cadrul propunerii tehnice de SC ......SRL și să se constate dacă acestea sunt în conformitate cu specificațiile din caietul de sarcini și cu autorizația de punere pe piață pentru oxigen medicinal lichefiat pe care o deține. În situația în care se constată că soluțiile intermediare propuse nu corespund cu specificațiile din caietul de sarcini și nu se regăsesc nici în Autorizația de punere pe piață deținută de SC ......SRL, solicită declararea neconformității propunerii tehnice depuse de aceasta. La acest punct, autoritatea contractantă a argumentat că a declarat admisibilitatea propunerii tehnice a ofertantului SC ......SRL pe baza argumentației citate în răspunsul la notificarea prealabilă nr. 30702/15.12........... Astfel, petenta solicită verificarea concordanței dintre propunerea tehnică prezentată de SC ......SRL și Autorizația de punere pe piață, respectiv autorizarea ambalajului rezervor criogenic pe platforma mobilă pentru oxigenul medicinal lichid, având în vedere că din Nomenclatorul medicamentelor pentru uz uman, Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale reiese că SC ......SRL nu apare ca fiind autorizat pentru acest tip de ambalaj. Totodată, solicită declararea ofertei depuse de SC ......SRL ca neconformă din punct de vedere al propunerii tehnice, întrucât aceasta nu a îndeplinit specificațiile tehnice minime solicitate prin caietul de sarcini conform art. 137 din HG nr. 395/2016. 3. Reevaluarea propunerii tehnice, respectiv utilizarea platformelor mobile betonate, nu corespunde cu solicitarea din caietui de sarcini în cadrul căruia se solicita fundații betonate: 3

§ 4

La acest punct, autoritatea contractantă a argumentat că a declarat admisibilitatea propunerii tehnice a ofertantului SC ......SRL pe baza argumentației citate în răspunsul la notificarea prealabilă nr. 30702/15.12........... Din cuprinsul raportului de evaluare reiese că propunerea tehnică înaintată de către ......prevede execuția de „platforme betonate mobile", ceea ce nu corespunde cu cerințele din caietul de sarcini. SC ......SRL prezintă soluția de utilizare a platformelor mobile prefabricate ca o soluție avantajoasă atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar, argumentând chiar prețul ofertat prin costul redus al acestora. Menționează în finalul argumentației că va suporta costurile pentru execuția fundațiilor betonate clasice, fără să își asume termenul de 30 de zile prevăzut în caietul de sarcini. Propunerea tehnică prezentată de SC ......SRL nu este în conformitate cu cerințele din Caietul de sarcini, respectiv nu este asumat termenul de 30 de zile, de la semnarea acordului-cadru, pentru executarea fundațiilor betonate, fundațiile mobile nefiind în conformitate cu cerințele solicitate. Mai mult de atât, utilizarea fundațiilor mobile din beton pentru amplasarea rezervoarelor criogenice pentru stocare oxigen medicinal lichid, nu sunt în conformitate cu Normativul Departamental PD 43-88, care prevede la Cap.3 Prescripții generale și date referitoare la Amplasare, pct.3.19.6. Soluția amplasării echipamentelor pentru stocare și vaporizare oxigen medicinal lichid pe platforma betonată prefabricată nu este o „soluție superioară de montaj din punct de vedere tehnic pentru rezervoare criogenice", deoarece nu respectă normele de siguranță, impuse de normativele în vigoare. Având în vedere că toate cele trei locații ale ...... ........., în care vor fi amplasate rezervoarele criogenice pentru stocare și vaporizare oxigen medicinal lichid, se află în imediata apropiere a zonelor pietonale, există riscul, în cazul scurgerii accidentale necontrolate a oxigenului, de accidentare a persoanelor (pacienți, personal medical, vizitatori etc). Autoritatea contractantă, prin acceptarea propunerii tehnice neconforme prezentate de SC ......SRL, nu a avut în vedere asigurarea normelor de siguranță din incinta spitalului și nici pe cele de securitate și sănătate în muncă. Contestatoarea solicită astfel, declararea ofertei depuse de SC ......SRL ca neconformă din punct de vedere al propunerii tehnice, întrucât aceasta nu a îndeplinit specificațiile tehnice minime solicitate prin caietul de sarcini. În drept, contestatoarea invocă art. 134 și 137 din HG nr. 395/2016. 4. Reevaluarea propunerii tehnice și a documentelor de eligibilitate depuse de către SC ......SRL, și anume solicitarea Autorizației de distribuție en-gros pentru LOX. Având în vedere faptul că SC ......SRL 4

§ 5

deține o singură unitate de producție pe teritoriul României, în perioadele de mentenanță nu poate asigura necesarul de oxigen medicinal lichid: La pct. lll.2.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale din fișa de date a achiziției, coroborat cu răspunsurile la solicitările de clarificări nr. 25774/25.10.........., răspunsul nr. 4 și răspunsul nr. 26493/01.11.......... reiese cerința de eligibilitate pentru lotul 1 deținere „Autorizație de distribuție en-gros pentru gaze medicinale”. În cadrul raportului final al procedurii nr. 29299/04.12.......... se constată că nici SC ......SRL și nici subcontractanții săi nu dețin Autorizație de distribuție en-gros pentru gaze medicinale, ceea ce reprezintă o cerință de eligibilitate în confomitate cu fișa de date a achiziției și răspunsurile la solicitările de clarificări ulterioare. Reiese astfel că propunerea tehnică depusă de SC ......SRL este neconformă, întrucât nu corespunde cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini, și inacceptabilă, întrucât nu îndeplinește nici cerințele de eligibilitate așa cum au fost acestea solicitate. La acest punct, autoritatea contractantă menționează că Autorizația de distribuție en-gros s-a solicitat doar pentru lotul 3. Față de acest apect, contestatoarea solicită verificarea pct. Ill.2.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale din fișa de date a achiziției coroborat cu răspunsurile la solicitările de clarificări nr. 25774/25.10.........., răspunsul nr. 4 și răspunsul nr. 26493/01.11.......... din care reiese că cerința de eligibilitate pentru lotul 1, s-a solicitat „Autorizație de distribuție en-gros pentru gaze medicinale", adică inclusiv pentru oxigenul medicinal lichid care reprezintă un gaz medicinal. De altfel, autoritatea contractantă trebuia să aibă în vedere nu numai costul scăzut al ofertei, ci importanța asigurării unei furnizări continue a oxigenului medicinal lichid în cadrul spitalului, impactul unei furnizări discontinue sau un nivel calitativ scăzut față de cel solicitat. Solicită astfel, declararea ofertei depuse de SC ......SRL ca inacceptabilă din punct de vedere al documentelor de calificare și neconformă din punct de vedere al propunerii tehnice. 5. Reevaluarea propunerii tehnice și a documentelor de eligibilitate depuse de către SC ......SRL, și anume Autorizația de punere pe piață pentru oxigen medicinal lichid expirată: Contestatoarea susține că în caietul de sarcini este solicitat documentul Autorizație de punere pe piață valabilă și nu o dovadă a solicitării de reînnoire a acesteia. La pct. III.2.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale din fișa de date a achiziției și în caietul de sarcini se solicita prezentarea Autorizației de punere pe piață de la Agenția Națională a Medicamentului oxigen medicinal lichefiat, valabilă la data depunerii ofertei. 5

§ 6

Ofertantul SC ......SRL este în curs de reevaluare în vederea obținerii Autorizației de punere pe piață de la Agenția Națională a Medicamentului oxigen medicinal lichefiat în conformitate cu adresa emisă de Agenția Națională a Medicamentului. Astfel, acesta nu deținea la data depunerii ofertei 13.11.......... o Autorizație de punere pe piață de la Agenția Națională a Medicamentului oxigen medicinal lichefiat valabilă, fiind în proces de reevaluare a acestei Autorizații de către Agenția Națională a Medicamentului. Ofertantul SC ......SRL nu a făcut dovada că a fost luată decizia de reînnoire a autorizației în cauză din partea Agenției Naționale a Medicamentului. Se constată astfel că, oferta depusă de SC ......SRL nu îndeplinește cerințele de eligibilitate așa cum au fost solicitate prin fișa de date a achiziției și nu respectă nici specificațiile tehnice impuse de către autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, fiind inacceptabilă și neconformă. La acest punct, autoritatea contractantă a menționat că Autorizația de punere pe piață pentru oxigen medicinal lichid este valabilă, fără să adauge vreun document demonstrativ sau argument în sensul susținerii admisibilității ofertei depuse de către SC ......SRL. Adresa de la Agenția Națională a Medicamentului (Anexa 6) presupune utilizarea Autorizației de punere pe piață pentru oxigen medicinal lichid doar o perioadă limitată de timp. Autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări cu privire la acest aspect, adică la valabilitatea acestuia. Obținerea reautorizării de la Agenția Națională a Medicamentului presupune un proces foarte anevoios, printre care și elaborarea de studii care trebuie aprobate, acest proces consumând foarte mult timp. Acest proces de reevaluare nu reprezintă o certitudine în obținerea Autorizației de punere pe piață, ci doar constituie starea actuală a ofertantului SC ......SRL de reevaluare în obținerea Autorizației de punere pe piață pentru oxigen medicinal lichid. Autoritatea contractantă ignoră acest aspect, punându-se în situația de a livra oxigen medicinal lichid de la SC ......SRL pe parcursul derulării acordului-cadru persoanelor internate în spital, fără o Autorizație de punere pe piață valabilă, punând astfel în pericol vieți omenești, întrucât autoritatea contractantă a ales să declare ca admisibilă și conformă oferta depusă de SC ......SRL, luând în considerare doar factorul prețul cel mai scăzut și să ignore în totalitate cerințele de eligibilitate și specificațiile tehnice. Contestatoarea solicită astfel, declararea ofertei depuse de SC ......SRL ca inacceptabilă din punct de vedere al documentelor de calificare și neconformă din punct de vedere al propunerii tehnice. 6. Reevaluarea documentelor de eligibilitate și a propunerii tehnice depuse de către SC ......SRL și subcontractanții săi, și anume depunerea și verificarea valabilității Certificatelor ISO 13485: 2003 și SR EN ISO 9001. 6

§ 7

În fișa de date a achiziției se solicita la pct. III.2.3.b) Standarde de asigurare a calității și de protecție a mediului ISO 13485: 2003 - Sistemul de management al calității pentru realizare instalații rețele de gaze medicinale, instalare, service și suport tehnic pentru sistemele de distribuție centralizată a gazelor medicale sau conform SR EN ISO 9001, iar în cadrul caietului de sarcini s-au solicitat ambele Certificări ISO 13485: 2003 și ISO 9001. În cadrul raportului final al procedurii nr. 29299/04.12.......... s-a constatat că nici SC ......SRL și nici ...... nu au depus nicio certificare ISO în conformitate cu cerințele din fișa de date a achiziției și caietul de sarcini. În dreptul subcontractantului ...... reiese că a prezentat certificări ISO, însă acestea sunt expirate la data depunerii ofertei, data de 13.11........... Certificatul ISO 13485:2012 a expirat la data 12.11.......... și Certificatul ISO 9001:2008 a expirat la 29.10........... În fișa de date s-a specificat că acest certificat trebui prezentat pentru partea de contract pe care urmează să o execute fiecare parte, în cazul depunerii unei oferte comune. Rezultă așadar, că nu au fost respectate criteriile de eligibilitate și specificațiile tehnice solicitate de autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire, oferta depusă de SC ......SRL împreună cu subcontractanții săi este inacceptabilă și neconformă, întrucât nici ofertantul sau vreunul dintre subcontractanții săi nu au depus Certificate ISO 9001 și ISO 13485 valabile. Și la acest punct, autoritatea contractantă a declarat că au fost verificate documentele de calificare și că acestea au ......... ca fiind admisibile. Afirmația autorității contractante nu a fost însoțită de vreun document justificativ sau un argument în acest sens. Contestatoarea solicită declararea ofertei depuse de SC ......SRL ca inacceptabilă din punct de vedere al documentelor de calificare și neconformă din punct de vedere al propunerii tehnice. 7. Verificarea valabilității scrisorii garanției de participare depuse de către SC ......SRL în conformitate cu cerințele din fișa de date a achiziției pct. III.1.1.a): În fișa de date a achiziției se solicita o valabilitate a garanției de participare de 90 de zile de la data de depunere a ofertei. În cadrul raportului final al procedurii nr. 29299/04.12.......... s-a constatat că a fost prezentată o garanție de participare, fără să se specifice până la ce dată este valabilă. Astfel, contestatoarea solicită Consiliului verificarea valabilității garanției de participare în formatul solicitat și cu perioada de valabilitate solicitată în conformitate cu cerințele din fișa de date. În cazul în care Scrisoarea privind garanția de participare la licitație nu este valabilă 90 de zile de la data depunerii ofertei (13.11..........), să se constate inacceptabilitatea ofertei depuse de SC ......SRL. 7

§ 8

La acest punct, autoritatea contractantă a refuzat să ofere vreun răspuns sau vreun document justificativ, astfel contestatoarea solicită declararea ofertei depuse de SC ......SRL ca inacceptabilă din punct de vedere al documentelor de calificare. 8. Verificarea depunerii documentelor DUAE în format ”.xml” de către SC ......SRL și a subcontractanților acestuia: ......... SRL solicită verificarea dacă ofertantul SC ......SRL, ...... SRL și ...... SRL au depus DUAE în format xml până la depunerea ofertei, în conformitate cu condițiile minime specificate în fișa de date și cu legislația în vigoare. La acest punct, autoritatea contractantă a precizat că au fost depuse în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Întrucât prevederile legale în vigoare presupun depunerea documentului DUAE în format ”.xml”, petenta solicită Consiliului verificarea conformității depunerii documentelor DUAE de către ofertantul SC ......SRL și subcontractanții acestuia în format ”.xml”. În cazul în care declarațiile DUAE nu au fost depuse în formatul solicitat (.xml) prin documentația de atribuire și în conformitate cu legislația în vigoare, să se constate inacceptabilitatea ofertei depuse de SC ......SRL. La pct. 10, referitor la anularea lotului 1 al procedurii de atribuire în cazul în care măsurile de remediere nu sunt posibile în conformitate cu legislația în vigoare, contestatoare precizează că autoritatea contractantă a atribuit acordul-cadru pe lotul 1 ofertantului SC ......SRL, efectuând o evaluare superficială, fără a verifica temeinic cerințele de eligibilitate și specificațiile tehnice din cadrul documentației de atribuie, în calitatea sa de beneficiar, existând astfel riscul de a furniza medicamentul oxigen medicinal lichid pacienților internați în spital fără Autorizație de punere pe piață, fără cerințele de calitate îndeplinite, în pofida neîndeplinirii cerințelor de eligibilitate și specificațiilor tehnice din cadrul documentației de atribuie. Autoritatea contractantă trebuia să aibă în vedere nu numai costul scăzut al ofertei, ci și importanța asigurării unei furnizări continue a oxigenului medicinal în cadrul spitalului, având în vedere impactul pe care îl va avea o furnizare discontinuă sau un nivel calitativ scăzut față de cel solicitat. Prin adresa nr. 31900/........., înregistrată la CNSC cu nr. 54966/........., autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere la contestaţia depusă de ......... SRL, invocând excepția tardivității contestației în temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Pe fondul contestației autoritatea contractantă a precizat următoarele: - în urma verificării și analizării propunerii financiare, comisia de evaluare a ofertelor a constatat că prețul propus de SC ......SRL este un preț aparent neobișnuit de scăzut, motiv pentru care a solicitat conform cu prevederile art. 210 alin. (2) lit. a) și b), justificarea fundamentării prețului și a soluțiilor tehnice adoptate, prin adresa nr. 8

§ 9

28305/21.11........... SC ......SRL a răspuns solicitărilor comisiei de evaluare prin adresa nr. 1970/24.11..........; analizând documentele depuse în vederea justificării „prețului aparent neobișnuit de scăzut”, comisia de evaluare a concluzionat că ofertantul poate susține prețul ofertat, motiv pentru care a declarat admisibilă oferta financiară depusă de acesta; întrucât documentele justificative transmise de către SC ......SRL sunt indicate de aceștia ca fiind confidențiale și reprezintă secret comercial, documentele menționate nu pot fi atașate, în conformitate cu prevederile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 98/2016; - comisia de evaluare a verificat documentele de calificare conform solicitărilor din caietul de sarcini și din fișa de date, constatând că toate ofertele sunt admisibile; - conform propunerii tehnice, SC ......SRL a ofertat că va executa fundații betonate clasice conform solicitărilor din caietul de sarcini; SC ......SRL va suporta costurile pentru amenajarea spațiului, proiectare, pregătirea documentației de avizare și execuția fundațiilor betonate clasice; - SC ......SRL are Autorizație de punere pe piață pentru oxigen medical lichefiat (lot 1), iar Autorizația de distribuție en-gros s-a solicitat numai pentru lotul 3, respectiv amestec gaz medicinal: 50% oxigen medical/50% protoxid de azot medicinal; - Autorizația de punere pe piață pentru oxigen medicinal lichid conform documentelor depuse este valabilă; - subcontractantul ...... SRL deține certificat EN ISO 13485:2012, cu valabilitate până în 28.02.2019, și certificat EN ISO 9001:2015, cu valabilitate până în data de 29.10.2020, iar subcontractantul ...... se găsește în procedură de recertificare; - în conformitate cu formularul de ofertă depus de SC ......SRL, aceasta a depus o ofertă valabilă pentru o durată de 90 zile, respectiv până la data de 23.02.2018. - documentele DUAE la care se face referire au fost depuse conform prevederilor legale în vigoare. Prin adresa nr. B257413/09.01.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 1084/09.01.........., ......... SRL a transmis Concluzii scrise ca urmare a studierii dosarului, reiterând argumentele prezentate în contestația inițială. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: ......... a iniţiat procedura de licitație deschisă on-line, în vederea încheierii acordului-cadru de furnizare Gaze medicale, lot 1, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........./.......... Valoarea estimată a acordului-cadru este 3.293.989 lei, iar pentru lotul 1 – Oxigen medicinal lichid este 3.010.752 lei, fără TVA. 9

§ 10

Nemulţumită de rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 29293/04.12.........., ......... SRL a înaintat contestaţia de faţă solicitând: 1. Reevaluarea propunerii financiare depuse de SC ......SRL, anularea parțială a comunicării rezultatului procedurii nr. 29293/ 04.12.......... pentru lotul nr. 1, a actelor subsecvente acestuia și a raportului final al procedurii nr. 29299/04.12.......... pentru lotul nr. 1, emis de autoritatea contractantă, prin care i s-a comunicat că ofertantul SC ......SRL este câștigător, ca urmare a aplicării criteriului „prețul cel mai scăzut”, cu prețul de 1.384.800 lei, fără TVA și emiterea unei alte comunicări prin care să se declare neconformitatea propunerii financiare depuse de către SC ......SRL ca urmare a prețului foarte scăzut; 2. Reevaluarea propunerii tehnice depuse de către SC ......SRL și anume verificarea conformității soluțiilor intermediare propuse, cu autorizația de punere pe piață, anularea parțială a comunicării rezultatului procedurii nr. 29293/04.12.......... pentru lotul nr. 1, a actelor subsecvente acestuia și împotriva raportului final al procedurii nr. 29299/04.12.......... pentru lotul nr. 1, emise de către autoritatea contractantă în ceea ce privește lotul nr. 1, prin care i s-a comunicat câștigarea acordului-cadru de către SC ......SRL și emiterea unei alte comunicări prin care să se declare neconformitatea propunerii tehnice depuse de către SC ......SRL; 3. Reevaluarea propunerii tehnice, deoarece utilizarea platformelor mobile betonate nu corespunde cu solicitarea din caietul de sarcini în cadrul căruia se solicită fundații betonate, anularea parțială a comunicării rezultatului procedurii nr. 29293/04.12.......... pentru lotul nr. 1, a actelor subsecvente acestuia și a raportului final al procedurii nr. 29299/04.12.......... pentru lotul nr. 1, emise de către autoritatea contractantă, prin care i s-a comunicat câștigarea acordului-cadru de către SC ......5RL și emiterea unei alte comunicări prin care să se declare neconformitatea propunerii tehnice depuse de către SC ......SRL; 4. Reevaluarea propunerii tehnice și a documentelor de eligibilitate depuse de către SC ......SRL, și anume solicitarea autorizației de distribuție en-gros pentru LOX având în vedere că SC ......SRL deține o singură unitate de producție pe teritoriul României, în perioadele de mentenanță neputând asigura necesarul de oxigen medicinal lichid, anularea parțială a comunicării rezultatului procedurii nr. 29293/04.12.......... pentru lotul nr. 1, a actelor subsecvente acesteia și a raportului final al procedurii nr. 29299/ 04.12.......... pentru lotul nr. 1, emise de către autoritatea contractantă, prin care i s-a comunicat câștigarea acordului-cadru de către SC ......SRL și emiterea unei alte comunicări prin care să se declare neconformitatea propunerii tehnice și neîndeplinirea cerințelor minime de eligibilitate de către SC ......SRL; 10

§ 11

5. Reevaluarea propunerii tehnice și a documentelor de eligibilitate depuse de către SC ......SRL, și anume a autorizației de punere pe piață pentru oxigen medicinal lichid, aceasta fiind expirată, în caietul de sarcini solicitându-se documentul, nu o dovadă a solicitării de reînnoire a acesteia. Solicită astfel, anularea parțiala a comunicării rezultatului procedurii nr. 29293/04.12.......... pentru lotul nr. 1, a actelor subsecvente acestuia și a raportului final al procedurii nr. 29299/ 04.12.......... pentru lotul nr. 1, emise de către autoritatea contractantă, prin care i s-a comunicat câștigarea acordului-cadru de către SC ......SRL și emiterea unei alte comunicări prin care să se declare neconformitatea propunerii tehnice și neîndeplinirea cerințelor minime de eligibilitate depuse de către SC ......SRL; 6. Reevaluarea documentelor de eligibilitate și a propunerii tehnice depuse de către SC ......SRL și subcontractanții săi, și anume depunerea și verificarea valabilității certificatelor ISO 13485: 2003 și SR EN ISO 9001. Solicită astfel, anularea parțială a comunicării rezultatului procedurii nr. 29293/04.12.......... pentru lotul nr. 1, a actelor subsecvente acestuia și a raportului final al procedurii nr. 29299/ 04.12.......... pentru lotul nr. 1, emise de către autoritatea contractantă în ceea ce privește lotul nr. 1, prin care i s-a comunicat câștigarea acordului-cadru de către SC ......SRL și emiterea unei alte comunicări prin care să se declare neîndeplinirea cerințelor minime de eligibilitate și a specificațiilor tehnice a ofertei depuse de către SC ......SRL și subcontractanții săi; 7. Verificarea valabilității scrisorii garanției de participare depuse de către SC ......SRL în conformitate cu cerințele din fișa de date a achiziției pct. III.1.1.a). Solicită anularea parțială a comunicării rezultatului procedurii nr. 29293/04.12.......... pentru lotul nr. 1, a actelor subsecvente acestuia și a raportului final al procedurii nr. 29299/04.12.......... pentru lotul nr. 1, emise de către autoritatea contractantă în ceea ce privește lotul nr. 1, prin care i s-a comunicat câștigarea acordului-cadru de către SC ......SRL și emiterea unei alte comunicări prin care să se declare inacceptabilitatea ofertei depuse de către SC ......SRL; 8. Verificarea depunerii documentelor DUAE în format ”.xml” de către ......SRL și a subcontractanților acestuia. Solicită astfel, anularea parțială a comunicării rezultatului procedurii nr. 29293/ 04.12.......... pentru lotul nr. 1, a actelor subsecvente acestuia și a raportului final al procedurii nr. 29299/04.12.......... pentru lotul nr. 1, emise de către autoritatea contractantă în ceea ce privește lotul nr. 1, prin care i s-a comunicat câștigarea acordului-cadru de către SC ......SRL și emiterea unei alte comunicări prin care să se declare inacceptabilitatea ofertei depuse de către SC ......SRL; 9. Suspendarea lotului nr. 1 a procedurii de atribuire a acordului-cadru până la soluționarea prezentei notificării prealabile; 11

§ 12

10. În subsidiar, solicită accesul la dosarul achiziției publice, inclusiv dar fără a se limita la raportul procedurii, oferta depusă de SC ......SRL, propunerea tehnică și financiară depusă de aceasta, solicitările de clarificări transmise de autoritatea contractantă, răspunsurile comunicate de ofertantul SC ......SRL, precum și orice alte documente din dosarul achiziției publice; 11. În subsidiar, anularea procedurii de atribuire organizate pentru lotul nr. 1 în cazul în care măsurile de remediere nu sunt posibile în conformitate cu legislația în vigoare. Analizând cu precădere excepția tardivității contestației invocată de autoritatea contractantă, Consiliul constată că este lipsită de temei. În stabilirea acestei finalități Consiliul are în vedere dispozițiile coroborate ale art. 6 alin. (1) lit. a) și 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora notificarea, respectiv contestația trebuia depusă într-un termen de 10 zile de la data luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, respectiv de la data primirii răspunsului la notificarea prealabilă. Astfel, rezultatul procedurii de atribuire a fost comunicat contestatoarei la data de 04.12.........., prin adresa nr. 29293, iar notificarea prealabilă a fost depusă de aceasta la data de 12.12.........., în interiorul termenului de 10 zile stabilit de legiuitor. Răspunsul la notificarea prealabilă formulat de achizitoare a fost transmis contestatoarei la data de 15.12.........., prin urmare, depunerea contestație la data de ......... (la Consiliu) și ......... (la achizitoare) s-a făcut cu respectarea termenului de 10 zile stabilit de legiuitor, ultima zi a termenului de depunere a contestației fiind 27.12........... Pe fondul contestației, la analiza criticilor contestatoarei împotriva deciziei autorității contractante de declarare câștigătoare a ofertei depuse de SC ......SRL, Consiliul constată temeinicia, în parte, a criticilor. În aprecierea sa, Consiliul a avut în vedere susținerile contestatoarei astfel cum au fost acestea formulate prin contestație, punctul de vedere la contestație formulat de achizitoare, respectiv oferta depusă de SC ......SRL și evaluarea făcută de autoritatea contractantă. Astfel, referitor la criticile contestatoarei legate de propunerea financiară a asocierii, respectiv lipsa justificării prețului aparent neobișnuit de scăzut, Consiliul constată că sunt lipsite de temei. În acesst sens, Consiliul are în vedere că, prin adresa de solicitare de clarificări, nr. 28305/21.11.........., autoritatea contractantă a solicitat SC ......SRL justificarea fundamentării economice a modului de formare a prețului ofertat, cu prezentarea în acest sens de documente justificative (conform art. 210 din Legea nr. 98/2016). Prin răspunsul său, nr. 1970/24.11.........., SC ......SRL a comunicat achizitoarei precizări și costurile avute în vedere la 12

§ 13

formarea prețului ofertat, răspuns considerat concludent de autoritatea contractantă. Consiliul constată caracterul general al formulării solicitării autorității contractante, chiar dacă s-a făcut trimitere la prevederea legală (art. 210 din Legea nr. 98/2016). Prin urmare, răspunsul formulat de asociere a fost pe măsura formulării achizitoarei, fiind comunicate informațiile considerate relevante pentru asociere. Consiliul constată că autoarea contestației s-a mulțumit la a critica modul în care comisia de evaluare s-a achitat de sarcinile ce-i reveneau în acest sens, fără însă a arăta de ce informațiile transmise de SC ......SRL nu sunt suficiente pentru justificarea prețului ofertat. Nu există nicio precizare în cuprinsul contestației care să ateste faptul că prețul practicat este nesustenabil, contestatoarea mulțumindu-se să afirme că oferta depusă de acest operator economic reprezintă 46% din valoarea estimată, oferta fiind subevalută, în comparație cu oferta sa care reprezintă 92% din valoarea estimată. Plecând de la această apreciere, contestatoarea consideră necesară reexaminarea deciziei de atribuire pentru acest lot, apreciind că achizitoarea nu a făcut o evaluare corectă și amănunțită a ofertei declarate câștigătoare. Deși susține că prețul ofertat de acest operator economic este unul neobișnuit de scăzut în raport cu produsele ce urmează a se furniza, serviciile ce urmează a se presta și lucrările ce urmează a fi efectuate, Consiliul constată că autoarea acesteia nu a adus niciun argument care să demonstreze aceste afirmații, doar raportarea la oferta sa fiind lipsită de relevanță. Ori, contestaţia trebuie motivată în fapt şi în drept, iar în lipsa unor alte informaţii şi susţineri, contestatoarea neaducând dovezi care să confirme că, în fapt, prețul ofertat nu este unul sustenabil, ori motivele pentru care aprecierea autorității contractante cu privire la sustenabilitatea prețului și concludența răspunsului ar fi nelegală, cu toate că sarcina probei revine aceluia care reclamă (actori incumbit probatio), obligaţie prevăzută de Codul de procedură civilă la art. 249, Consiliul nu poate efectua o analiză a justificării prețului ofertat, neputându-se transforma în mandatar al contestatoarei. Analiza Consiliului s-a limitat strict la conţinutul contestaţiei, lipsa motivării sau a mijloacelor de probă care să ateste cele susţinute neputând fi suplinită ulterior, în afara termenului stabilit la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. În ceea ce privește modul de realizare a platformelor pentru amplasarea instalațiilor de stocare, Consiliul constată că, prin caietul de sarcini, achizitoarea a stabilit că: In vederea amplasarii stocatoarelor, autoritatea contractanta nu pune la dispozitia furnizorului platformele betonate si imprejmuite cu gard metalic existent, nefiind proprietatea spitalului. - Furnizorul se va ocupa in fiecare dintre cele trei locatii de amenajarea spatiului necesar amplasarii stocatorului criogenic si a vaporizatorului necesar, va suporta costurile pentru proiectare, pregatirea documentatiei de avizare, executia 13

§ 14

fundatiilor betonate necesare amplasarii instalatiilor de stocare, evaporare si distributie oxigen medicinal lichid (declaratie pe propria raspundere). În acest sens, SC ......SRL a depus declarație pe propria răspundere prin care și-a asumat, conform solicitării, că va suporta costurile pentru proiectare, pregătirea documentației de avizare, execuția fundațiilor betonate necesare amplasării instalațiilor. Având în vedere că, în justificarea de preț, SC ......SRL a prevăzut un capitol legat de costuri expertiză tehnică, proiect, execuție montaj și punere în serviciu instalație de stocare, vaporizare, materiale platforme betonate mobile ..., prin adresa nr. 28812/27.11.........., autoritatea contractantă a solicitat informații legate de termenul paltforme betonate mobile. La această solicitare, SC ......SRL a răspuns prin adresa nr. 1996/27.11.........., precizând prin raportare la conținutul propunerii tehnice care evidențiază acest aspect (pag. 21 din cadrul propunerii tehnice), inclusiv declarația pe propria răspundere, că va executa fundații betonate clasice în locațiile indicate, și că, în plus, în funcție de temperatura ambientală și de spațiul pus la dispoziție, pentru a se încadra în termenul de execuție impus, a luat în calcul în fundamentarea prețului ofertat și posibilitatea executării de fundații mobile de beton. În finalul expunerii sale SC ......SRL a precizat, din nou, că va suporta costurile pentru amenajarea spațiului, proiectare, pregătirea documentației de avizare și execuția fundației conform declarației din ofertă. Consiliul nu a putut identifica în cadrul propunerii tehnice a acestui operator economic vreo mențiune legată de utilizarea platformelor betonate mobile. Prin urmare, raportat la modul de formulare a cerinței (depunere declarație pe propria răspundere), a conținutului propunerii tehnice, inclusiv a declarației pe propria răspundere și a răspunsului la solicitarea de clarificări privind acest aspect, Consiliul consideră că nu există motive pentru care autoritatea contractantă să fi considerat neconcludent răspunsul primit și să considere neconformă oferta acestui operator economic pentru acest aspect. De asemenea, nu pot fi reținute susținerile contestatoarei privind neasumarea de către SC ......SRL a termenului de 30 de zile de montare pe cheltuiala sa a echipamentelor tehnice necesare la sediul autorității contractante de la semnarea acordului-cadru, propunerea tehnică a acestui operator economic evidențiind expres acest termen (pag. 22). Se constată astfel că, din cadrul propunerii tehnice, inclusiv declarația pe propria răspundere aferentă nu rezultă decât că SC ......SRL va utiliza platforme betonate. De asemenea, se constată că propunerea tehnică cuprinde informații privind soluțiile intermediare adoptate, care confirmă îndeplinirea cerințelor caietului de sarcini, respectiv faptul că autorizarea de punere pe piață atașată este în conformitate cu aceasta. 14

§ 15

Totodată, au fost furnizate informații și date tehnice cu privire la modul în care va fi asigurată furnizarea oxigenului medicinal pe perioada celor 30 de zile, inclusiv cu privire la tipul recipientelor utilizate, fiind prezentat și graficul de desfășurare a lucrărilor, graficul de livrare și documente justificative. Prin urmare, nu se poate constata că soluțiile intermediare din cadrul propunerii tehnice nu corespund specificațiilor caietului de sarcini. Cât privește eventuala utilizare a platformelor mobile, Consiliul constată că, deși a fost invocat faptul că a fost luată în calcul în propunerea financiară și posibilitatea executării de fundații mobile din beton, din întreaga ofertă a acestui operator economic, rezultă faptul că vor fi executate fundații betonate. Având în vedere că din răspunsul la clarificările transmise, nu se poate stabili cu exactitate dacă propunerea financiară a fost stabilită cu luarea în considerare a fundațiilor clasice, mobile sau ambele variante, autoritatea contractantă trebuia să solicite clarificări suplimentare pentru a se edifica asupra tipului de fundație utilizată neputând fi acceptată posibilitatea executării ambelor tipuri de fundații. Într-adevăr în propunerea tehnică societatea a cărei ofertă a fost declarată câștigătoare a făcut referire la fundații betonate, fără a preciza dacă sunt clasice sau mobile, însă, întrucât prin răspunsul la clarificări, a explicat că a luat în calcul și varianta fundațiilor betonate mobile, achizitoarea trebuia să continuie procesul de clarificare a acestui aspect, cu atât mai mult cu cât propunerea tehnică și financiară devin anexe la contract, potrivit art. 147 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016. În funcție de răspunsurile primite, autoritatea contractantă urma să stabilească conformitatea/neconformitatea ofertei. În cazul în care acest operator economic va executa contractul prin amplasarea instalațiilor pe fundații mobile, achizitoarea trebuia să verifice dacă sunt respectate toate condițiile pentru o astfel de soluție. În ceea ce privește necesitatea depunerii Autorizației de distribuție en-gros, Consiliul consideră că susținerea contestatoarei este neîntemeiată, din cuprinsul documentației de atribuire, astfel cum a fost modificată prin clarificările aduse acesteia, rezultând în sarcina ofertanților că doar pentru lotul 3 trebuie depusă o astfel de autorizație. Astfel, Consiliul constată că, prin fișa de date, cap. III.2.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, cerința 2, autoritatea contractantă a solicitat, printre altele, și Autorizatie de distributie en-gros pentru amestec gaz medicinal: 50% oxigen medicinal / 50% protoxid de azot medicinal;Conform Legii 95/2006, art.704. Avînd în vedere că lotul 1, în discuție, privește achiziția de Oxigen medicinal lichid, iar lotul 3 privește achiziția Amestec gaz analgezic (conform caiet de sarcini: Lot 3 Amestec gaz medicinal: 50% 15

§ 16

oxigen medicinal/ 50% protoxid de azot medicinal), devine evident că cerința în cauză privea strict lotul 3 și, în niciun caz, nu putea fi extrapolată la lotul 1. De asemenea, în caietul de sarcini, se regăsește aceeași prevedere ca și în fișa de date: Autorizatie de distributie en-gros pentru amestec gaz medicinal: 50% oxigen medicinal / 50% protoxid de azot medicinal. Clarificările invocate de contestatoare nu au produs nicio schimbare asupra cerinței în discuție cum în mod eronat susține contestatoarea: - clarificarea nr. 25774/25.10.........., pct. 4: Solicitare: În fișa de date la punctul III.2.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, cerința 2, solicitați ”Autorizatie de distributie en-gros pentru amestec gaz medicinal: 50% oxigen medicinal / 50% protoxid de azot medicinal”. Vă rugăm să eliminați completarea ”50% oxigen medicinal / 50% protoxid de azot medicinal” întrucât acest tip de autorizație se eliberează de Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale pentru clasa de medicamente gaze medicinale si nu pentru distributia unui anumit tip de gaz. Răspuns: Se elimină solicitarea. - clarificarea nr. 26493/01.11..........: Solicitare: Ca urmare a răspunsului nr. 4 din scrisoarea nr. 25774 din 25.10.........., va rugam sa confirmati ca cerinta din Fisa de date la punctul III.2.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale este ”Autorizatie de distributie en-gros pentru amestec gaz medicinal. Conform Legii 95/2006, art.704”. Răspuns: Autorizația de distributie rămâne ca solicitare cu terminologia de Autorizatie de distributie en-grosse. Modul de formularea a clarificărilor atestă faptul că în continuare autorizația respectivă trebuia depusă doar pentru distribuția amestecului gaz medicinal. Ori, singurul lot care privește un amestec gazos este lotul 3. În aceste condiții, Consiliul constată caracterul tendențios al interpretării date de contestatoare și lipsa de temei a susținerilor acesteia cu privire la acest aspect, nicăieri în răspunsurile achizitoarei nefiind făcută pricizarea invocată de contestatoare: Autorizație de distribuție en-gros pentru gaze medicinale, solicitarea privind amestec de gaz medicinal. În ceea ce privește criticile contestatoarei legate de Autorizația de punere pe piață de la Agenția Națională a Medicamentului, Consiliul constată că, în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, ofertanții aveau obligația: Pentru toate aceste gaze medicinale, furnizorul trebuie sa ataseze la oferta tehnica urmatoarele documente: ... Autorizatie de punere pe Piata de la Agentia Nationala a Medicamentului, conform Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, Titlul XVIII “Medicamentul” pentru oxigen medicinal comprimat, oxigen medicinal lichefiat. Analizând documentele transmise de achizitoare, Consiliul constată că la dosar se regăsește Autorizația de punere pe piață nr. 16

§ 17

4801/2012/01, eliberată la data de 17.07.2012, cu valabilitate de 5 ani de la data emiterii, inclusiv modificările aduse acesteia. Astfel, se constată că autorizația solicitată nu era valabilă la data deschiderii ofertelor. De asemenea, se constată că la dosar a fost depusă și adresa nr. 5374-5375C/16.05.........., emisă de Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, prin care, legat de oxigenul medicinal comprimat și oxigen medicinal lichefiat, se precizează că: medicamentele mai sus menționate se află în procedură de reînnoire de punere pe piață și ”pot fi menținute în circuitul terapeutic până la soluționarea cererii de reînnoire a autorizației” conform prevederilor art. 738 (3) din Legea nr. 95/2006 ... În aceste condiții, Consiliul constată că deși autorizația în cauză nu era valabilă la data depunerii ofertelor, autoritatea contractantă a declarat câștigător un astfel de ofertant. Este lipsită de relevanță adresa invocată anterior atât timp cât autorizația expirase de cca 4 luni la data depunerii ofertelor, iar cererea de reînnoire nu era însoțită de verificarea de către achzitoare a modului în care au fost respectate prevederile art. 738 alin. (2) și (8) din Legea nr. 95/2006: 2) Autorizaţia de punere pe piaţă poate fi reînnoită după 5 ani pe baza unei reevaluări a raportului risc-beneficiu de către ANMDM, dacă această autoritate a eliberat autorizaţia; în acest scop, cu cel puţin 9 luni înainte de expirarea autorizaţiei de punere pe piaţă, în conformitate cu prevederile alin. (1), deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă trebuie să depună la ANMDM o versiune consolidată a dosarului cu privire la calitate, siguranţă şi eficacitate, inclusiv evaluarea datelor conţinute de rapoartele privind reacţiile adverse suspectate şi rapoartele periodice actualizate privind siguranţa, transmise în conformitate cu cap. X, precum şi toate variaţiile depuse după acordarea autorizaţiei de punere pe piaţă. (8) Dacă pentru un medicament nu se solicită reînnoirea autorizaţiei de punere pe piaţă în termenul prevăzut la alin. (2), medicamentul poate fi menţinut în circuitul terapeutic până la epuizarea cantităţilor distribuite în reţeaua farmaceutică, dar nu mai mult de un an de la expirarea autorizaţiei de punere pe piaţă. Doar după obținerea tuturor acestor informații achizitoarea putea decide măsura în care SC ......SRL îndeplinește condițiile legale din acest punct de vedere. Ori, achizitoarea nu a solicitat nicio clarificare în acest sens, motiv pentru care se constată necesitatea clarificării acestui aspect. În referire la modul de îndeplinire a cerințelor fișei de date privind standardele de asigurare a calității, Consiliul constată temeinicia, în parte, a criticilor aduse. Astfel, se constată că, în fișa de date a achiziției, la cap. III.2.3.b) Standarde de asigurare a calitatii si de protectie a mediului, autoritatea contractantă a solicitat depunerea de către ofertanți a umrătoarelor documente: Certificat ISO 13485: 2003 sau Certificat SR EN ISO 9001- cu ”sau echivalent”. Se constată că pentru subcontractantul ...... SRL au fost depuse următoarele documente: certificat ISO 13485:2012, nr. 17

§ 18

65029/C/0001/UK/Ro, eliberat la data de 13.11.2014, având dată de expirare 28.02.2019, certificat ISO 14001:2015, nr. 65029/B/0001/ UK/Ro, eliberat la data de 30.10.2014, data expirării 29.10.2020 și certificat ISO 9001:2015, nr. 65029/A/0001/UK/Ro, eliberat la data de 30.10.2014, data expirării 29.10.2020. De asemenea, se constată că pentru SC ......SRL a fost depus certificat ISO 9001:2015, seria C nr. 01123-1, valabil până la data de 01.09.2018, certificat 14001:2015, seria M nr. 00599-1, valabil până la data de 01.09.2018 și seria M nr. 00599-2, valabil până la data de 01.09.2018 și certificat OHSAS 18001:2008, seria S nr. 00498, valabil până la data de 28.06.2020. Prin urmare, criticile contestatoarei legate de lipsa certificărilor solicitate sunt nefondate pentru SC ......SRL și subcontractantul ...... SRL, certificatele prezentate fiind depuse funcție de partea din contract care-i revine fiecăruia. În schimb, în ceea ce privește subcontractantul ...... se constată că a fost prezentat certificatul ISO 9001:2008, seria C, nr. 2773, emis la data de 18.12.2015, în care se menționează expres că este valabil până la următoarea viză anuală din data de 17.12........... Conform corespondenței electronice pusă la dispoziție de achizitoare, la data de 18.12.........., se susține că acest operator economic se află încă în procedură de recertificare. Se constată astfel că certificatul depus urma să expire la data de 17.12.........., iar pentru operatorul economic în cauză nu au fost depuse documente care să ateste că au fost făcute demersurile necesare pentru a obține viza anuală astfel încât certificatul să fie unul valabil în continuare. Într-adevăr, la data deschiderii ofertelor certificatul era valabil, dar la mai puțin de două săptămâni de la data stabilirii rezultatului procedurii acesta expira. Faptul că un operator economic se află în procedură de reavizare nu este similar deținerii unui certificat valabil, existând posibilitate ca să nu mai fie prelungită valabilitatea certificatului deținut. Mai mult decât atât, nu a fost prezentată nicio dovadă legată de demersurile realizate și stadiul în care se află procedura de recertificare, iar mențiunea expresă din documentul prezentat arată faptul că valabilitatea certificatului a încetat în lipsa vizei la data de 17.12........... Deși punctul de vedere la contestație a fost transmis Consiliului în ........., acesta nu a fost însoțit de o dovadă în acest sens. De altfel, nici până la acest moment achizitoarea nu a transmis Consiliului dovada deținerii de către acest subcontractant a unui certificat valabil, deși a transmis documente în completare ulterior punctului de vedere. Prin urmare, Consiliul consideră că deși, la data limită de depunere a ofertelor, subcontractantul ...... deținea un certificat valabil, având în vedere expirarea lui în perioada imediat următoare, autoritatea contractantă trebuia să verifice cum anume va fi îndeplinit în mod corespunzător contractul, ulterior acestei date, având în vedere 18

§ 19

lipsa prezentării dovezilor care să ateste demersurile făcute pentru obținerea recertificării. În ceea ce privește criticile privind garanția de participare, Consiliul constată că sunt lipsite de temei. În stabilirea acestei finalități, Consiliul a avut în vedere prevederile fișei de date, cap. III.1.1.a) Garantie de participare, prin care autoritatea contractantă a stabilit modul de constituire a acesteia: Garantia de participare se constituie conform prevederilor art.35, 36 din HG.nr.395/2016.Perioada de valabilitate a garantiei pentru participare trebuie sa fie cel putin egala cu perioada de valabilitate a ofertei, respectiv 90 zile de la data limita de depunere a ofertelor. Modul de constituire a garantiei pentru participare: printr-un instrument de garantare emis in conditiile legii de o societate bancara sau de o societate de asigurari emisa in favoarea autoritatii contractante,

§ 20

prin

§ 21

virament

§ 22

bancar

§ 23

in

§ 24

contul: RO21TREZ6715006XXX006481, deschis la Trezoreria Mun.Rm........... cod fiscal 2540589,plata cu chitanta prin casieria autoritatii contractante. Pentru situatiile in care ofertantii doresc sa constitue garantia de participare in valuta.Cursul valutar echivalentul in lei la cursul stabilit deBNR inainte cu 5zile de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor. In cazul in care val.garantiei de participare este mai mica de 5000 lei se poate constitui prin depunerea la casieria autoritatii contractante. Conform documentelor transmie de autoritatea contractantă rezultă că modalitatea aleasă de SC ......SRL pentru constituirea garanției de participare este aceea de virament bancar. Astfel, conform Formular 1 – Scrisoare de înaintare, SC ......SRL a indicat autorității contractante că garanția de participare a fost constituită prin virament bancar prin OP nr. 2930/7.11.......... și 2947/13.11........... Conform acestor ordine de plată, contul utilizat este …, deschis la Trezoreria Mun…..........., valoare de 7527 lei și 0,88 lei reprezintă garanția de participare la procedura organizată de Spitalul Județean ......... pentru lot 1 – Oxigen medicinal lichid. Prin urmare, garanția de participare a fost întocmită în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (1) din HG nr. 395/2016 și ale fișei de date, constituirea garanției prin virament bancar sau depunerea la caseria achizitoarei a sumei solicitate neputând fi însoțită de informații legate de valabilitatea acesteia, sumele respective fiind deja puse la dispoziția achizitoarei, spre deosebire de instrumentele de garantare bancare care pun la dispoziție sumele în cauză doar la solicitarea autorității contractante. În lipsa unor alte informații și susțineri care să arate motivele pentru care documentele încărcate în SEAP de SC ......SRL nu ar fi trebuit luate în considerare de achizitoare, Consiliul constată a fi nefondată solicitarea contestatoarei privind acest aspect. 19

§ 25

În referire la formatul DUAE depus pentru SC ......SRL și subcontractanții declarați, Consiliul constată temeinicia, în parte, a criticilor. În acest sens sunt considerate relevante dispozițiile art. 195 din Legea nr. 98/2016: DUAE se elaborează pe baza unui formular standard aprobat de Comisia Europeană şi se furnizează exclusiv în format electronic, precum și cele ale art. 60 alin. (1) din HG nr. 395/2016: Operatorul economic are obligaţia de a transmite oferta şi DUAE în format electronic şi numai până la data şi ora-limită de depunere a ofertelor prevăzute în anunţul de participare. De asemenea, conform Ghidului de utilizare DUAE pentru operatorii economici, se constată că, atunci când procedura de atribuire este off-line, operatorii economici pot printa fișierul și au posibilitatea de a salva fișierul și în format ”.pdf”, în timp ce pentru procedurile on-line în urma salvării documentului se va genera un fișier ”.xml”. Conform documentelor puse la dispoziție de autoritatea contractantă se constată că documentele DUAE depuse pentru SC ......SRL și subcontractanții săi sunt în format ”.pdf.p7s”. Se constată astfel că au fost respectate cerințele legate de semnătura electronică extinsă a documentului. Cât privește formatul documentului ”.pdf” în loc de ”.xml”, Consiliul consideră că nu este motiv de respingere ca inacceptabilă a ofertei acestui operator economic, deoarece nu se încadrează la prevederile art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016 (a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşte una sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentaţia de atribuire sau nu a completat DUAE în conformitate cu criteriile stabilite de autoritatea contractantă), invocat de contestatoare, o astfel de măsură fiind de un formalism exagerat, autoritatea contractantă având acces la toate informațiile solicitate. În lipsa unor alte susțineri care să arate motivele pentru care documentele încărcate în SEAP de SC ......SRL nu ar fi trebuit luate în considerare de achizitoare, Consiliul va respinge solicitare de respingere a ofertei acestui operator economic ca inacceptabilă. În aceste condiții, Consiliul constată că autoritatea contractantă, mai înainte de a stabili oferta SC ......SRL câștigătoare, avea obligația de a face verificări suplimentare legate de Autorizația de punere pe piață, emisă de Agenția Națională a Medicamentului, și modul de implementare al standardelor de asigurare a calității de către subcontractantul ......, motiv pentru care va admite, în parte, contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Având în vedere toate aceste, Consiliul constată că nu există motive de anulare a procedurii de atribuire pentru lotul 1 indicat, autoritatea contractantă având posibilitatea remedierii deficiențelor constatate. Pentru aceste motive, 20

§ 26

în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestaţia formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ........., anulează raportul procedurii nr. 29295/04.12.......... și a documentelor subsecvente acestuia, inclusiv comunicările rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei SC ......SRL, în termen de 15 zile la primirea deciziei, în conformitate cu cele reținute în motivare referitor la Autorizația de punere pe piață, emisă Agenția Națională a Medicamentului, și modul de implementare al standardelor de asigurare a calității de către subcontractantul ....... În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate celelalte capete de cerere. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în 4 exemplare, conţine 21 pagini. 21