AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_6175

BO2018_6175

Respinge
2018Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 79713000-5
Critici: R2.1.4

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 40.424 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ......... / ......... / ......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliu cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ………, ........., având CUI RO ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ........., privind procedura de licitație deschisă, online, organizată de ......... ........., cu sediul în ........., ………, județul ........., în calitate de entitate contractantă, pentru încheierea, pe loturi, a acordului-cadru de servicii având ca obiect Pază și protecție în stația CF Tg. Mureș – lot 1, Pază și protecție în stația CF Alba Iulia – lot 2, Pază și protecție Sediul Suc. Regionale CF ......... (corp A) – lot 3, Pază și protecție în stația CF ......... Călători – lot 4, Pază și protecție în stația CF Sibiu – lot 5, Pază și protecție la SRLU ......... – lot 6, SRCF ........., cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev. 2), contestatoarea a solicitat .......... CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC ......... SRL critică decizia entității contractante prin care ofertele sale pentru loturile 1, 2, 4, 5 și 6 au fost respinse ca inacceptabile. În acest sens, precizează că era normal, ca o eroare (de fapt mai multe) materială a autorității contractante să conducă, în mod inevitabil, la erori de același tip din partea ofertanților sau a sa. 1

§ 2

Astfel, arată că, în fișa de date (pct. II.2.1, pag. 2) ca și în anunțul nr. ......... din ......... (pct. II.2.1 „cantitatea totală sau domeniul”, pag. 2) entitatea contractantă a solicitat să se oferteze pentru următoarele cantități maxime ale acordului - cadru pe 36 de luni: lotul nr. 1 = 26.......... ore prestate/36 luni; lotul nr. 2 = 26.......... ore prestate/36 luni; lotul nr. 4 = 26280 ore prestate/36 luni; lotul nr. 5 = 26.280 ore prestate/36 luni; lotul nr. 6 = 26.280 ore prestate/36 luni. Evidențiază faptul că documentele au „convins-o” că informațiile nu sunt eronate pentru că persoanele care le-au redactat au făcut corelări evidente între cantitățile minime și maxime ale celui mai mic și celui mai mare contract subsecvent, respectiv acord-cadru. În acest sens, apreciază că afirmația din comunicarea nr. 660/4/31 din 08.01.........., că „eventualele neclarități ale informațiilor cuprinse în documentația de atribuire puteau fi clarificate înainte de data limită”, este superfluă și lipsită de conținut atât timp cât nu era nimic de clarificat. Altfel spus, beneficiarul „scotea” la licitație 26.......... sau 26.280 de ore de pază pentru fiecare lot dintre cele enumerate care puteau fi executate, fie cu un post de pază, fie cu „posturi” formate din mai mulți agenți, în nicio condiție însă cele 26.......... (26.280) de ore pentru 36 de luni nu puteau fi depășite. Pentru a se „asigura” că nu vor fi depășite, beneficiarul a „construit” formularul 3A „anexa la formularul de oferta”, în care a tipărit la rubrica „total acord cadru” cifra de 26.......... ore, rezultând că atâtea se vor presta în interiorul acordului-cadru, ca să fie „sigur” că aceasta este cantitatea de ore de pază prestate în 36 de luni. Subliniază faptul că beneficiarul a reluat același număr de ore și în pag. 11-12 ale fișei de date unde, fără echivoc, sunt „prevăzute” aceleași 26.......... ore, cu mențiunea că, de această dată, la toate loturile, renunțându-se la cantitatea de 26.280 ore „estimate” anterior la pag. 2 a aceluiași document, dar păstrându-se, în mod eronat valoarea garanției de participare. Susține că, dacă acestea au fost cerințele, le-a respectat întocmai și a ofertat în funcție de aceste cantități. Consideră că, deși în aceleași documente sus-menționate sunt estimate valori de 751.768,32 lei (loturile nr. 1 și 2), 750.847,80 lei (loturile nr. 4 și 5) și 740.000 lei (lotul nr. 6), aceasta nu schimbă cu nimic fondul problemei pentru că, în mod evident, se înțelege că, pentru cele 26.......... de ore „scoase” la licitație, autoritatea contractantă a prevăzut - din rațiuni știute doar de ea - tarife foarte mari. 2

§ 3

Afirmă că a ofertat 11,00 lei/oră/agent la data de 09.11.2017 pe care i-a justificat în mai multe rânduri ca fiind un tarif conform la acea dată. În continuare își exprimă nelămurirea cu privire la motivul pentru care „prețurile sunt aparent neobișnuit de scăzute”, deși s-a încadrat în numărul de ore totale cerut pentru un acord-cadru și respectă toate prevederile legale. În plus, evidențiază faptul că entitatea contractantă nu dorește să actualizeze tarifele ofertate conform prevederilor HG nr. 846/2017 decât pentru primul contract subsecvent, ceea ce înseamnă că viitorul „câștigător” al procedurii va trebui, timp de peste un an să „suporte” un tarif care nu asigură salarizarea agenților conform prevederilor legale. Prin adresa nr. 660/4/126/17.01.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 3196/23.01.........., entitatea contractantă a transmis punct de vedere față de contestaţia depusă de SC ......... SRL solicitând respingerea acesteia ca nefondată, sens în care a precizat că își menține punctul de vedere cu privire la declararea ofertei contestatoareai ca inacceptabilă deoarece nu a justificat prețul aparent neobișnuit de scăzut al ofertei. În ceea ce privește aspectul menționat în cadrul contestației în legătură cu numărul de ore estimat al cantităților maxime ale acordurilor-cadru precizează că, prin răspunsurile nr. 660/4/2555/ 30.10.2017 și 660/4/2650/06.11.2017 la solicitările de clarificări a unor operatori economici, răspunsuri comunicate tuturor operatorilor interesați în SEAP la secțiunea „Documentație, clarificări și decizii” înainte de data de depunere a ofertelor a confirmat că „Pentru un post de pază numărul de ore prestate este același indiferent de numărul de agenți în speță 26.......... ore. Numărul de agenți ce deservesc posturile se va vedea în oferta financiară în tariful orar pentru prestație”. Aduce la cunoștință că aspectele prezentate în contestația înaintată au fost în parte clarificate prin răspunsurile postate în SEAP nr. 660/4/2650/06.11.2017 din cuprinsul cărora redă. În ceea ce privește faptul că ofertantul SC ......... SRL consideră că valorile prestațiilor pentru perioada de 36 luni sunt supraevaluate, comisia de evaluare nu consideră că aceste valori, pe care le redă, sunt supraevaluate, menționând că estimarea sa a fost făcută în funcție de numărul de ore prevăzute pentru prestarea serviciului de pază pe perioada de 3 ani (26.......... ore), precum și de specificul fiecărui obiectiv, așa cum este prevăzut în caietele de sarcini, acesta fiind și motivul pentru care valoarea estimată nu este identică pentru toate loturile. 3

§ 4

În continuare prezintă sumele cuprinse de contestatoare în oferta financiară, formularul 3, pentru prestarea serviciilor de pază. Totodată, precizează că în răspunsul nr. 1629/21.12.2017 la solicitarea sa de clarificare nr. 660/4/3478/20.12.2017, ofertantul SC ......... SRL și-a menținut oferta, deși modul de calcul prezentat a dat de înțeles că prestația se va executa cu un singur agent de pază, care să asigure postul mobil de pază, în contradicție cu cap. III Precizarea obiectivelor în caietele de sarcini care prevăd că „Postul mobil va dispune de o patrulă mobilă formată din doi agenți de pază care vor patrula în perimetrul stației” pentru loturile 1, 2, 4 și 5 și cap IV Condiții minime pentru realizarea scopului propus unde se menționează că „Dispozitivul de pază are în compunere 2 posturi” pentru lotul 6. Ținând cont de acestea s-a solicitat o nouă clarificare, înregistrată sub nr. 660/4/3590/28.12.2017, prin care ofertantul a fost întrebat dacă își menține „oferta de prestare a serviciului de pază pentru un post de pază format din 2 agenți pentru sumele de: (……)”, răspunsul dat fiind evaziv, respectiv că menține tariful orar de 11 lei/oră/agent de pază, fără să facă nicio referire asupra tarifului orar/prestație serviciu pază și nici asupra valorii totale a prestației pe durata întregului acord-cadru. Precizează că acest tarif orar/agent pază nu a fost solicitat nicăieri în fișa de date, formularele de ofertă financiară sau caiet de sarcini (prevederile de la cap. VII din caietele de sarcini de la loturile 4, 5 și 6 referitoare la modul de prezentare a ofertei și de aplicare a criteriului de atribuire, au fost anulate prin răspunsul la clarificare nr. 660/4/2650/06.11.2017). Cu excepția formularului 3A întreaga documentație face vorbire doar despre valori care reprezintă prestarea serviciului în cadrul acordului-cadru sau contractului subsecvent. În formularul 3A s-a solicitat tariful orar de prestare a serviciului de pază, pentru a fi element de calcul în ajustarea prețului în cazul unor modificări legislative referitoare la modificările salariului brut pe economie ce ar putea avea loc pe parcursul derulării contractelor subsecvente. În urma celor prezentate mai sus comisia de evaluare a considerat că ofertantul SC ......... SRL își menține în continuare propunerile financiare, din formulare 3 și 3A, de prestare a serviciilor de pază pentru loturile 1, 2, 4, 5 și 6. Luând în considerare aceste valori, comisia de evaluare a considerat că „prețurile sunt aparent neobișnuit de scăzute” în raport cu serviciile ce urmează a fi prestate și în consecință a respins oferta acestuia. În luarea deciziei comisia a mai avut în vedere și posibilitatea unei greșeli de ofertare având în vedere că pentru lotul 3 4

§ 5

contestatoarea a ofertat aceiași sumă pentru prestarea serviciului, deși la acest lot serviciul de pază se asigură cu un singur agent de pază, precum și faptul că ceilalți participanți la licitație (în număr de 14) au interpretat corect cerințele sale. Precizează că estimarea sa a fost făcută în așa fel încât să poată fi asigurat salariul minim pe economie de 1.450 lei/lună în vigoare la data postării documentației în SEAP .......... Modificările legislative de la sfârșitul anului 2017, după promovarea documentației în SEAP, nu produc modificări salariale pentru agenții de pază, având în vedere că estimarea sa a fost făcută pentru salariul minim pe economic. Dosarul achiziţiei și documentele necesare soluţionării cauzei au fost transmise împreună cu punctul de vedere, fiind înregistrate la Consiliu sub nr. 3196/23.01........... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: ......... ......... a iniţiat procedura de licitație deschisă, online, pentru încheierea, pe loturi, a acordului-cadru de servicii având ca obiect Pază și protecție în stația CF Tg. Mureș – lot 1, Pază și protecție în stația CF Alba Iulia – lot 2, Pază și protecție Sediul Suc. Regionale CF ......... (corp A) – lot 3, Pază și protecție în stația CF ......... Călători – lot 4, Pază și protecție în stația CF Sibiu – lot 5, Pază și protecție la SRLU ......... – lot 6, SRCF ........., cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........./.......... Din informaţiile anunțului de participare, Consiliul a reţinut că valoarea estimată a acordului-cadru de servicii care urmează a se încheia este de 4.120.662,14 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este ”cel mai bun raport calitate-preț”, iar termenul limită de primire a ofertelor a fost 09.11.2017, ora 16:00. În data de 13.11.2017 a fost încheiat procesul-verbal al ședinței de vizualizare a ofertelor și de analiză a DUAE înregistrat cu nr. 660/4/2756, iar prin procesul – verbal nr. 660/4/20/08.01.......... s-a decis respingerea ofertelor SC ......... SRL pentru loturile 1, 2, 4, 5 și 6. Nemulţumită de decizia entității contractante de respingere a ofertei sale pentru loturile nr. 1, 2, 4, 5 și 6, SC ......... SRL a înaintat contestaţia de faţă solicitând .......... În ceea ce privește critica contestatoarei formulată împotriva rezultatului intermediar al procedurii, comunicat prin adresa nr. 660/4/31/08.01.........., se constată că, prin adresa amintită, s-au comunicat ofertantei motivele de respingere pentru loturile 1, 2, 4, 5 și 6: ”... Prin prezenta va facem cunoscut ca in urma evaluarii ofertelor depuse in cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru 5

§ 6

pentru prestarea serviciilor avand ca obiect: Paza si protectie in statia CF Tg. Mures - lot 1, Paza si protectie in statia CF Alba Iulia - lot 2, Paza si protectie Sediul Suc. Regionale CF ......... (corp A) - lot 3, Paza si protectie in statia CF ......... Calatori - lot 4, Paza si protectie in statia CF Sibiu - lot 5, Paza si protectie la SRLU ......... - lot 6, SRCF ........., ofertele depuse de dumneavoastra pentru loturile 1; 2; 4; 5; 6, au fost respinse ca inacceptabile, in temeiul prevederilor art. 143, alin (2), lit. g) din HG nr. 394/2016 și art. 143 alin. (1) din HG nr. 394/2016 coroborat cu art. 222, alin. (3) din Legea nr. 99/2016, deoarece ofertantul nu a justificat prețul aparent neobișnuit de scazut al ofertei. In conformitate cu prevederile art. 228 alin. (2) din Legea 99/2016 detaliem motivele concrete care au facut ca ofertele dvs. sa fie considerate inacceptabile: Comisia de evaluare in conformitate cu prevederile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 a solicitat ofertantului SC ......... SRL, prin adresele nr. 660/4/3478/20.12.2017, respectiv nr. 660/4/3590/28.12.2017 clarificari cu privire la propunerile financiare, cu termen pana in data de 27.12.2017, respectiv 04.01.........., clarificari referitoare la prețurile ofertate de: Lot 1: 289.344,00 lei, fara TVA, 289.344,00 lei, fara TVA, pentru lotul 2, 289.344,00 lei, fara TVA, pentru lotul 4, 289.344,00 lei, fara TVA, pentru lotul 5 si 289.344,00 lei, fara TVA, pentru lotul 6, ce reprezinta prețuri aparent neobișnuit de scăzute, raportate la valoarea estimate a acordurilor-cadru de 751.768,32 lei, fara TVA, Lot 1; 751.768,32 lei, fara TVA, Lot 2; 750.847,80 lei, fara TVA, Lot 4; 750.847,80 lei, fără TVA, Lot 5; 740.000,00 lei, fara TVA, Lot 6 și la preturile ofertate de catre ceilalți operatori economici. Pana la data limita stabilita de catre comisia de evaluare, ofertantul SC ......... SRL a formulat raspuns la solicitarile de clarificari, prin care se mentin ofertele desi prin modul de calcul prezentat se intelege ca ofertantul face prestatia cu un singur agent de paza, care sa asigure postul mobil de paza din statie, in contradictie cu caietele de sarcini care prevad asigurarea unui post de paza asigurat de 2 agenti de paza pentru loturile 1; 2; 4; 5 si 2 posturi de paza cu cate un agent pentru lotul 6. De asemenea, ofertantul nu a prezentat dovezi concludente privind elementele prevazute la art. 122, alin. (2) din Legea nr. 99/2016 prin care sa isi justifice preturile totale ofertate pentru loturile 1; 2; 4; 5 si 6, in raspunsurile la Nr. Valoarea totala ofertata (lei fara TVA) Valoarea estimata a acordului-cadru (lei fara TVA) Cat reprezinta valoarea ofertata din Valoarea estimata a acordului-cadru (procente) 1 289.344,00 751.768,32 38,49% 2 289.344.00 751.768,32 38,49% 4 289.344.00 750.847,80 38,54% 5 289.344.00 750.847,80 38,54% 6 289.344.00 740.000,00 39,10% 6

§ 7

clarificarile solicitate de entitatea contractanta, ofertantul SC ......... SRL incercand sa justifice doar preturile orare/agent ofertate. Referitor la afirmatia ofertantului din raspunsul nr. 2/04.01.......... la clarificarile solicitate de entitatea contractanta prin care acesta mentiona: De asemenea, in formularele 3A concepute de catre autoritatea contractanta pentru fiecare lot in parte, in afara tarifului orar s-a inscris - la toate loturile - o rubrica intitulata „total acord cadru (26.......... ore)" si care a condus la o evidenta eroare materiala care poate si trebuie sa fie corectata de catre comisia de evaluare, luand in calcul NUMAI tariful orar care reprezinta SINGURUL element obiectiv. mentionam faptul ca eventualele neclaritati ale informatiilor cuprinse in documentatia de atribuire puteau fi clarificate inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor, prin solicitarea unor clarificari de catre operatorii economici. Comisia de evaluare considera ca „preturile sunt aparent neobișnuit de scazute" in raport cu serviciile ce urmeaza a fi prestate. Drept urmare, comisia de evaluare declara ofertele depuse de ofertantul SC ......... SRL, respinse ca fiind inacceptabile, conform prevederilor art. 143, alin. (2), lit. g) din HG nr. 394/2016 și art. 143 alin. (1) din HG 394/2016 coroborat cu art. 222, alin. (3) din Legea nr. 99/2016, deoarece ofertantul nu a justificat pretul aparent neobișnuit de scazut al ofertei ...”. Totodată, s-a reținut că entitatea contractantă a solicitat clarificări societății contestatoare, în referire la propunerea financiară, pentru loturile 1, 2, 4, 5 și 6, prin adresele nr. 660/4/3478/20.12.2017 și 660/4/3590/28.12.2017, ia aceasta a răspuns

§ 8

prin

§ 9

adresele

§ 10

nr.

§ 11

1629/21.12.2017,

§ 12

respectiv 12/04.01........... Astfel, prin adresa nr. 660/4/3478/20.12.2017, s-au adresat următoarele întrebări: ”Întrebarea 1: Vă solicităm să ne prezentați modul de fundamentare a prețului total având în vedere cele prezentate de dvs în cadrul propunerii tehnice la cap. III Precizarea obiectivelor: Postul mobil va dispune de o patrulă mobilă formată din doi agenți de pază […] pentru loturile 1, 2, 4, 5 respectiv Dispozitivul de pază […] și are în compunere două posturi de pază […] pentru lotul 6. Întrebarea 2: Având în vedere valorile totale ofertate de dvs. de: 289.344,00 lei, fara TVA, pentru lotul 1, 289.344,00 lei, fara TVA, pentru lotul 2, 289.344,00 lei, fara TVA, pentru lotul 4, 289.344,00 lei, fara TVA, pentru lotul 5 si 289.344,00 lei, fara TVA, pentru lotul 6, sunt prețuri aparent neobișnuit de scăzute în raport cu serviciile ce urmează a fi prestate și, în conformitate cu prevederile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 și a art. 142 alin. (1) din HG nr. 394/2016, vă solicităm să ne prezentați explicațiile dumneavoastră pentru a susține prețurile ofertate pentru loturile 1, 2, 4, 5 și 6. Explicațiile dvs. prin care justificați prețul ofertat pot face referiri la o serie de aspecte cum ar fi: a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la serviciile ofertate; b) soluții tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea serviciilor; c) originalitatea serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 64 alin. (1) din Legea nr. 99/2016; e) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 232 din Legea nr. 98/2016; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat ...”. 7

§ 13

Față de această primă solicitare de justificare a propunerii financiare, prin adresa nr. 1629/21.12.2017, ofertanta a precizat: ”1. Oferta noastră de 11,00 lei/oră s-a făcut în condițiile în care salariul minim brut lunar garantat în plată este de 1.450 lei, iar numărul de ore a fost calculat conform anexelor la formularul de ofertă unde s-au prevăzut, pentru fiecare dintre loturile în discuție, câte 26.......... ore pe total acord-cadru. 2. Tariful ofertat ... este de 11,00 lei/oră. În calcularea tarifului orar al serviciilor de pază subscrisa a avut în atenție condiționările prevederilor legale în materia salarizării și organizării muncii și respectarea lor integrală, în funcție de specificul cerințelor autorității contractante. Având în vedere că prestarea serviciilor de pază impune existența numai a posturilor permanente de 24 ore din 24, principalele condiționări am considerat că sunt astfel:  nevoia de a acoperi, 720 sau 744 de ore/lună, în condițiile în care norma de lucru este de 160-168 ore/lună;  din cantitatea de ore cerută de către beneficiar, o treime (240 sau 248) o reprezintă munca de noapte;  la acestea se adaugă munca în week-end, de sărbători legale, nevoia de acordare concedii (de odihnă, de studii) sau altele (învoiri, concediu fără plată etc.). În urma numeroaselor controale și discuții pe care le-am avut cu Inspectoratul Teritorial de Muncă ........., Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Arad s.a am concluzionat că, pentru a respecta INTEGRAL prevederile legale se impune să lucrăm cu 4,7 – 4,9 agenți pentru un post permanent (744 ore împărțit la norma de 160 ore/lună), situație în care vom fi în măsură să realizăm majoritatea cerințelor legale. Dacă veți avea amabilitatea să observați în detalierea de formare, salariul brut/lună calculat este de 1.500 lei, cu 50 lei mai mult decât salariul minim lunar garantat în plată. Astfel, dacă vom lucra, așa cum s-a arătat cu 4,7 – 4,9 agenți/post permanent este foarte probabil ca ei să nu se încadreze în prevederile art. 125 alin. (2) lit. b) pentru că scopul principal ... nu rezidă în obosirea oamenilor și compensarea cu o sumă derizorie ci, dimpotrivă, în a avea angajați normali din punct de vedere fizic și care să nu aibă angajamente de tipul extenuării care nu le permite să execute CORECT serviciul. Oricum, va fi nevoită să facă aplicațiunea art. 125 alin. (6) și să stabilească împreună cu ITM conduita de lucru. De altfel, ca un alt argument, medicii de medicina muncii nu prea acordă avizul, conform art. 127 alin. (1) pentru munca de noapte permanentă. În aceste condiții, subscrisa își MENȚINE opiniile și detalierea de formare a tarifului afirmând că agenții de securitate utilizați la un eventual contract fie se vor afla în situația descrisă la art. 125 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 53/2003 R, fie în situația descrisă la art. 126 alin. a). Pentru situații cu totul neprevăzute totuși, când celelalte metode de protejate a angajaților nu se pot aplica se află în detaliere cei 50 lei/lună. Munca în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale se compensează conform prevederilor art. 139 alin. (2) din Codul muncii prin zile libere în care agenții sunt înlocuiți cu cei din rezerva mediată (adică din cei 4,7-4,9 agenți) sau din rezerva operativă aflată la dispoziția directorului zonal pentru astfel de nevoi. 8

§ 14

O discuție aparte solicită cheltuielile cu concediile de odihnă, fără plată, de formare profesională etc. Din îndelungata practică ... a ......... că durata de rămânere în firmă a agenților este de 4-7 luni, în funcție de anotimp, munci agricole sau sezoniere, munci în străinătate și altele. Din acest considerent ni se pare absolut necinstit să cerem ca beneficiarul să plătescă eventuale cheltuieli cu concediile și, în plus, ar fi greu de compensat (câte luni, ce sumă, de ce să calculăm dintr-un singur contract și nu din mai multe etc.). Din aceste perspective, subscrisa consideră că tariful de 11,00 lei/oră ofertat reprezintă un preț CORECT care reflectă în mod fidel cheltuielile și care permite prestatorului să se încadreze în TOATE prevederile legale. Totuși, autoritatea contractantă ar trebui să gândească serios dacă nu este cazul ca, de la 01.01.......... să se facă aplicațiunea prevederilor pct. II.4.1 ajustarea prețului din fișa de date deoarece, la data depunerii documentelor pentru această licitație nimeni n-a știut intențiile Guvernului României exprimate de curând ...”. A depus detalierea de formare a prețului de 11,00 lei/oră. Prin cea de-a doua solicitare a achizitoarei nr. 660/4/3590/28.12.2017, aceasta a adresat societății contestatoare următoarea întrebare: ”... Având în vedere că în oferta dvs. financiară specificați în clar că ofertantul SC ......... SRL se oferă ca în conformitate cu prevederile și cerințele cuprinse în documentație să presteze servicii de pază pentru suma de:  289.344,00 lei pentru lotul 1 la care se adaugă TVA;  289.344,00 lei pentru lotul 2 la care se adaugă TVA;  289.344,00 lei pentru lotul 4 la care se adaugă TVA;  289.344,00 lei pentru lotul 5 la care se adaugă TVA;  289.344,00 lei pentru lotul 6 la care se adaugă TVA, Ținând cont și de răspunsul nr. 1629/21.12.2017 la solicitarea noastră de clarificări prin care mențineți oferta deși modul de calcul prezentat ne dă de înțeles că dvs. faceți prestația cu un singur agent de pază, care să asigure postul mobil de pază din stație, în contradicție cu caietul de sarcini care prevede asigurarea unui post mobil de pază asigurat de 2 agenți de pază. Comisia de evaluare consideră că prețurile sunt aparent neobișnuit de scăzute în raport cu serviciile ce urmează a fi prestate. În aceste condiții vă rugăm să ne comunicați dacă vă mențineți oferta de prestare a serviciului de pază pentru un post de pază format din 2 agenți pentru sumele de:  289.344,00 lei pentru lotul 1 la care se adaugă TVA;  289.344,00 lei pentru lotul 2 la care se adaugă TVA;  289.344,00 lei pentru lotul 4 la care se adaugă TVA;  289.344,00 lei pentru lotul 5 la care se adaugă TVA; și pentru suma de 289.344,00 lei pentru lotul 6 la care se adaugă TVA, pentru un serviciu de pază format din 2 posturi de pază asigurate de către un agent ...”. Acestei din urmă solicitări a achizitoarei, ofertanta a răspuns prin adresa nr. 12/04.01.........., indicând următoarele: ”... vă comunicăm că pentru loturile 1, 2, 4, 5 și 6 SC ......... SRL a ofertat un tarif de 11,00 lei/oră/agent de securitate. Acesta este tariful care trebuie luat în considerare de către comisia de evaluare la fiecare lot în parte dintre cele enumerate mai sus, conform detalierii de formare a prețului prezentată la fiecare formular al propunerii financiare și care 9

§ 15

corespunde în întregime precizărilor din caietul de sarcini (capitolul al VII-lea, pag. 6 al fiecărui lot). În acest capitol autoritatea contractantă a cerut, în mod expres, ca ofertele se vor prezenta cu tarif – lei/oră/agent de pază. Beneficiarul își rezervă dreptul de a solicita detalierea tarifului prezentat în ofertă. Criteriul aplicat ... este ... prețul cel mai scăzut” Din cele de mai sus, prezentate in extenso, rezultă cu claritate că se vor compara tarifele care au fost exprimate în lei/oră/agent. De asemenea, în formularele 3A concepute de către autoritatea contractantă pentru fiecare lot în parte, în afara tarifului orar s-a înscris – la toate loturile – o rubrică intitulată total acord cadru (26.......... ore) și care a condus la o evidentă eroare materială care poate și trebuie să fie corectată de către comisia de evaluare, luând în calcul NUMAI tariful orar care reprezintă SINGURUL element obiectiv. Iar faptul că în unele caiete de sarcini se afirmă că postul mobil va dispune de o patrulă mobilă formată din doi agenți pază pe schimb este nerelevant atâta timp cât, mai jos, se arată că beneficiarul poate solicita schimbarea dispozitivului de pază. În aceste situații (ca de altfel în toate) nu se poate compara DECÂT tariful orar, indiferent de câți agenți va avea postul mobil din mai mulți agenți (formulare neîntâlnite în prevederile Legii nr. 333/2003R și HG nr. 301/2012R). În concluzie, vă rugăm să acceptați tariful ofertat de către participant ca unic element de comparație ...”. Față de cele reținute, trebuie avut în vedere și faptul că, prin fișa de date, pct. IV.4.2 ”Modul de prezentare a propunerii financiare”, s-au indicat următoarele: ”Actul prin care operatorul economic isi manifesta vointa de a se angaja din punct de vedere juridic in relatia contractuala cu entitatea contractanta, il reprezinta formularul de oferta. Lipsa formularului de oferta reprezinta lipsa propunerii financiare, respectiv lipsa actului juridic de angajare în contract, ceea ce atrage încadrarea ofertei în categoria ofertelor inacceptabile. Conf. art 228 alin.4 din Legea 99/2016 si art.143 alin.2 lit k) din HG 394/2016. Oferta financiara are caracter obligatoriu din punct de vedere al continutului, pe toata durata de valabilitate stabilita si asumata de ofertant (art 130 alin (1) din HG 394/2016) ... Ofertantul trebuie sa prezinte: Formularul de oferta (Formularul 3) si anexa la formularul oferta (Formularul 3A), care reprezinta elementul principal al propunerii financiare; Ofertantul va evidentia in formularul de oferta, pretul ce urmeaza a fi platit de beneficiar pentru prestatiile ce urmeaza a fi efectuate, inclusiv taxa pe valoarea adaugata, care va fi evidentiata distinct. NOTE: 1) Evaluarea ofertelor se va realiza prin acordarea, pentru fiecare oferta in parte, a unui punctaj ......... ca urmare a aplicarii algoritmului de calcul stabilit in documentatia de atribuire. Clasamentul se intocmeste in ordinea descrescatoare a punctajului total acordat. Oferta castigatoare este cea care obtine punctajul total maxim. Compararea preturilor prezentate in propunerile financiare ale ofertantilor se realizeaza la valoarea fara 10

§ 16

TVA […] 4) Nu se va permite nicio modificare a valorii ofertei sau a continutului acesteia dupa expirarea termenului limita de depunere. 5) Ofertantul va elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentatia de atribuire si caietele de sarcini aferente loturilor ofertate si va indica în cuprinsul acesteia care informatii din propunerea financiara sunt confidentiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala ... ”. Totodată, trebuie reținut că, prin adresa nr. 660/4/2555/30.10.2017, publicată în SEAP, la data de 30.10.2017, entitatea contractantă, față de întrebarea ”Având în vedere că pe durata contractului ce se dorește încheiat (trei ani) se estimează un număr total de ore/1 post permanent 24 de ore din 24 de ore de 26.......... ore, iar pentru loturile 1, 2, 4, 5 și 6 se solicită prezența a doi agenți de securitate pe post de pază permanent, rezultând un număr de ore de 52.608, vă solicităm respectuos clarificarea numărului de ore/posturi, clauze esențiale la încheierea contractului ...”, a publicat următorul răspuns ”Pentru un post de pază numărul de ore prestate este același indiferent de numărul de agenți în speță 26.......... ore. Numărul de agenți ce deservesc posturile se va vedea în oferta financiară în tariful orar pentru prestație”. Mai mult, prin adresa nr. 660/4/2650/06.11.2017, publicată în SEAP, la data de 06.11.2017, entitatea contractantă, față de întrebarea ”Având în vedere răspunsul dvs. la solicitarea de clarificări nr. 660/4/2555/30.10.2017 prin care precizați că numărul de agenți ce deservesc posturile se va vedea în oferta financiară în tariful orar pentru prestație și formularul 3A, raportat la caietele de sarcini ale loturilor 4, 5, 6, prezintă contradicții majore astfel că dacă am exprima tariful în lei/oră/agent în situația când se se folosesc agenți/post s-ar ajunge la un număr de ore dublu față de cel prevăzut în fișa de date. Pentru a se realiza concordanța între fișa de date, caietul de sarcini, formularul 3A și răspunsul dvs. nr. 660/4/2555/30.10.2017, considerăm că în capitolul VII din caietul de sarcini ale loturilor 4, 5 și 6 trebuie făcute modificări în sensul că tariful trebuie exprimat în lei/oră. Având în vedere cele menționate mai sus vă rugăm să faceți modificările aferente în caietele de sarcini sau să clarificați încă o dată neconcerdanțele”, a publicat următorul răspuns: ”În procesul de evaluare a ofertelor, se va ține cont de cerințele prevăzute în fișa de date a achiziției, formularele de ofertă și răspunsul entității contractante la clarificare, înregistrat cu nr. 660/4/2555/30.10.2017. Având în vedere cele prezentate mai sus, prevederile cuprinse în capitolul VII din caietele de sarcini de la loturile 4, 5 și 6 referitoare la modul de prezentare a ofertei și de aplicare a criteriului de atribuire, nu vor fi luate în considerare. Atragem atenția că la lotul nr. 6 este vorba de un obiectiv acoperit de 2 posturi de pază, independente, cu atribuții distincte în caietul de sarcini, iar la lotul nr. 3, caietul de sarcini nu prevede nimic referitor la modul de prezentare a ofertelor”. În condițiile celor reținute, având în vedere faptul că, pentru loturile contestate, în caietele de sarcini s-a solicitat un post mobil care va dispune de o patrulă mobilă formată din

§ 17

doi agenți de pază 11

§ 18

pe schimb

§ 19

, care vor patrula în perimetrul stației (pentru loturile 1, 2, 4 și 5), respectiv dispozitiv de pază compus din

§ 20

două posturi de pază permanente

§ 21

24/24 ore (lot 6), se consideră că ofertanta trebuia să întocmescă oferta cu luarea în considerare și a acestor cerințe. Potrivit prevederilor art. 88 din Legea nr. 99/2016, Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentaţia de atribuire, însoţită de DUAE sau alte documente solicitate prin care ofertantul furnizează informaţii privind îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie stabilite de entitatea contractantă. Cu toate acestea, societatea contestatoare a depus oferta pentru loturile contestate (1, 2, 4, 5 și 6) fără respectarea cerințelor documentației de atribuire, caiet de sarcini, fișă de date și clarificările publicate în SEAP, mai sus reținute. Pentru fiecare dintre cele 5 loturi contestate, autoarea contestației a prezentat Formularul 3A – Anexa la formularul de ofertă, în care a indicat tariful orar pentru agentul de pază, 11 lei/oră și numărul total de ore pentru acordul – cadru, 26.......... ore, fără a ține seama și de numărul agenților de pază pe schimb (la loturile 1, 2, 4 și 5), respectiv de numărul posturilor permanente (lotul 6). Contrar celor susținute de contestatoare, doar pentru că a respectat la întocmirea ofertei numărul total de ore pentru acordul – cadru care se va încheia, 26.......... ore, nu înseamnă că a depus o ofertă admisibilă. Chiar și în situația în care atribuirea ar fi avut în vedere tariful orar și nu valoarea totală a serviciilor, câtă vreme propunerea tehnică a contestatoarei nu a cuprins numărul de agenți prevăzuți în caietul de sarcini, oferta nu putea fi considerată admisibilă. Din niciun document depus în cadrul ofertei nu rezultă că societatea contestatoare ar fi ținut seama de numărul de agenți cu care se vor presta serviciile. Într-adevăr, modul de elaborare a caietului de sarcini și a răspunsurilor la clarificările solicitate, au creat confuzie asupra numărului de ore/agent post, entitatea contractantă prevăzând doar numărul de ore/post, fără a explica în mod clar că se referă și la numărul de ore/agent/post sau numărul de ore cu 2 agenți, astfel cum s-a indicat în documentația de atribuire. Pe de altă parte, tariful orar ofertat de contestatoare este în lei/oră/agent, iar oferta trebuia să cuprindă 2 agenți. Deși i s-au solicitat clarificări vizavi de faptul că tariful ofertat era exprimat în lei/oră/agent și nu au fost prevăzute cheltuielile pentru 2 agenți, societatea contestatoare a susținut în continuare că tariful este corect calculat și și-a susținut oferta care cuprindea cheltuielile cu un agent. Contrar susținerilor contestatoarei, întrucât evaluarea se realiza prin luarea în calcul a valorii totale rezultată din înmulțirea cheltuielilor 12

§ 22

pentru doi agenți de pază cu numărul total de ore/post, nu putea fi luat în calcul doar tariful lei/oră/agent, fără a fi corelat cu celelalte informații. Ofertanta și-a menținut oferta totală care cuprindea cheltuielile cu un singur agent, astfel că oferta sa nu putea fi declarată admisibilă. Dacă a exprimat oferta prin evidențierea tarifului/oră/agent, contestatoarea ar fi trebuit să oferteze un număr dublu de ore, având în vedere că postul cu 2 agenți avea prevăzut un număr total de 26.......... ore. Întrucât s-a solicitat explicit în caietul de sarcini un post mobil care va dispune de o patrulă mobilă formată din doi agenți de pază (pentru loturile 1, 2, 4 și 5), respectiv dispozitiv de pază compus din două posturi de pază permanente (pentru lotul 6), era necesar ca ofertanta să aibă în vedere la întocmirea ofertei și numărul agenților de pază necesari acordului – cadru care se va încheia. Faptul că nu a respectat numărul agenților de pază solicitați, rezultă și din adresa de clarificare nr. 12/04.01.........., transmisă la solicitarea achizitoarei, prin care a confirmat că, pentru loturile 1, 2, 4, 5 și 6 SC ......... SRL a ofertat un tarif de 11,00 lei/oră/agent de securitate. Or, în condițiile în care tariful de 11 lei/oră nu cuprinde decât manopera unui agent de pază, cu nerespectarea cerințelor caietului de sarcini și a clarificărilor din SEAP, care impuneau utilizarea a doi agenți în cazul fiecăruia dintre loturile criticate, în mod corect oferta contestatoarei a fost respinsă. Criteriu de atribuire ales pentru procedura contestată este ”cel mai bun raport calitate - preț”, unul dintre factorii de evaluare este ”Prețul ofertei”, motiv pentru care relevanță în procedură are prețul ofertei ca produs dintre tariful orar, numărul de agenți și numărul de ore prevăzute (26.......... ore). Doar pentru că a fost ofertat un tarif orar/agent corect, câtă vreme nu a fost respectat și numărul agenților de pază solicitați, oferta nu putea fi declarată admisibilă. Pe de altă parte, contrar celor susținute de societatea contestatoare, pentru faptul că în unele caiete de sarcini s-a precizat că ”În caz de situații deosebite, beneficiarul poate solicita schimbarea dispozitivului de pază în scopul asigurării pazei și protecției unor persoane oficiale sau a unor puncte vulnerabile”, nu înseamnă că nu trebuia respectată cerința referitoare la faptul că ”postul mobil va dispune de o patrulă mobilă formată din doi agenți de pază pe schimb ...”. Este de reținut și faptul că societatea contestatoare nu a susținut că ar fi prevăzut în propunerea tehnică, pentru loturile contestate, numărul corect al agenților de pază necesară, fapt ce rezultă și din verificarea acestor documente. 13

§ 23

Simplul fapt al includerii în propunerea tehnică a unei copii a caietului de sarcini, după cum a procedat ofertanta, nu echivalează cu prevederea în documentul amintit a numărului impus de achizitoare pentru agenții de pază. Cât privește critica contestatoarei legată de faptul că, pentru numărul total de ore pentru acordul – cadru care se va încheia, au fost avute în vedere pentru loturile contestate valori diferite, la pag. 2, față de pag. 11-12 din fișa de date, precum și raportat la Formularul 3A – Anexă la formularul de ofertă, se constată tardivitatea acesteia. Dacă considera că informații din documentația de atribuire sunt discordante ori incorecte, societatea contestatoare avea posibilitatea de a formula contestație în termenul legal calculat de la data publicării acestei documentații în SEAP, ........., în condițiile art. 6 și 8 din Legea nr. 101/2016. Pentru aceleași motive sunt considerate tardive și criticile privind valorile estimate de 751.768,32 lei (loturile nr. 1 și 2), 750.847,80 lei (loturile nr. 4 și 5) și 740.000 lei (lotul nr. 6), respectiv că entitatea contractantă ar fi prevăzut tarife foarte mari. Față de cele constatate, se consideră că evaluarea ofertei prezentate de SC ......... SRL este corectă, motiv pentru care criticile contestatoarei din acest punct de vedere sunt considerate nefondate. Prin urmare, criticile fiind nefondate, contestația SC ......... SRL va fi respinsă în consecință.

§ 24

Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestația depusă de SC ......... SRL, în contradictoriu cu ......... .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ……… ……… ……… 14

§ 25

15