BO2018_6227
AdmiteCPV: 39160000-1
Critici: R2.1.3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 39160000-1
Critici: R2.1.3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./........., formulată de SC ......... SRL, cu sediul în .........,........., având CUI ........., înregistrată la ORC ......... sub nr. ........., reprezentată legal prin ..., privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „Furnizare de mobilier școlar pentru „Școala Gimnazială ..." din Municipiul .........", cod CPV 39160000-1, organizată de MUNICIPIUL ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în .........,......... s-a solicitat: -anularea deciziilor cu nr. 174/04.01.......... și nr. 536/08.01.......... pronunțate de către autoritatea contractantă prin care oferta SC ......... SRL a fost calificată ca fiind inacceptabilă; -obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere și la modificarea deciziilor atacate, iar prin reevaluarea documentelor justificative depuse în dovedirea îndeplinirii cerințelor privind capacitatea tehnică și profesională, să dispună calificarea ofertei SC ......... SRL ca fiind acceptabilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL reclamă decizia autorității de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă, în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, învederând în motivare următoarele: 1/11
Formularul DUAE depus de către SC ......... SRL în cadrul procedurii de achiziție publică prin intermediul SEAP este afectat de viciu de formă. În fapt, contestatorul menționează că în data de 15.12.2017, autoritatea contractantă prin adresa cu nr. 48.120 i-a solicitat să prezinte „contractele de furnizare precum și achizițiile SEAP cu diverse instituții, așa cum au fost prezentate în DUAE, prin care demonstrează experiența similară privind livrarea în ultimii 3 ani, raportați la termenul limită de depunere al ofertelor, a unor produse similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri". Contestatorul s-a conformat solicitării autorității și a răspuns prin intermediul SEAP făcând dovada îndeplinirii cerințelor privind capacitatea tehnică și profesională, totalitatea livrărilor de mobilier similar celui care face obiectul achiziției publice în desfășurare, efectuate în ultimii 3 ani, având o valoare totală de 2.965.393,4 lei. În aprecierea contestatorului, valoarea anterior menționată rezultă din conținutul următoarelor documente comunicate: - scan al unor contracte mai mari de furnizare de mobilier similar celui care face obiectul achiziției publice în desfășurare, încheiate în ultimii 3 ani (s-au ales contracte pentru care achizițiile s-au făcut prin SEAP cu valori mai mari); - print screen-uri (extrase de pe platforma SEAP) prin care se demonstrează achizițiile efectuate pe SEAP pentru furnizare de mobilier, similar celui care face obiectul prezentei proceduri, încheiate în ultimii 3 ani; - un centralizator al achizițiilor pe SEAP pentru furnizare de mobilier similar celui care face obiectul prezentei proceduri, pentru perioada 2015 - 2017, realizat în urma eliminării din totalul achizițiilor de pe SEAP a contractelor al căror obiect nu reprezintă mobilier similar celui care face obiectul achiziției publice în desfășurare; - scan al unui contract de furnizare de mobilier cu valoare mare, încheiat cu SC ... SRL, pentru care livrăm mobilier similar celui care face obiectul achiziției publice în desfășurare. Contestatorul subliniază că documentul DUAE comunicat în data de 20.12.2017 nu este revizuit cu privire la valoarea totală de furnizare de mobilier similar, realizată în ultimii 3 ani, în cuprinsul DUAE-ului revizuit SC ......... SRL actualizând doar informația referitoare la cifra de afaceri pentru perioada 2014 - 2016, așa cum a fost pus în vedere de către autoritatea contractantă. În opinia acestuia, documentul DUAE este viciat sub aspectul omisiunii de a fi enumerat în cuprinsul acestuia toate contractele de furnizarea de mobilier școlar comunicate ulterior în dovedire, completarea acestuia însă fiind susținută neechivoc de sensul și conținutul tuturor contractelor scanate și atașate prin intermediul platformei SEAP. Conform susținerilor contestatorului, motivul pentru care nu a revizuit DUAE astfel încât cuprinsul său să corespundă cu actele doveditoare comunicate, este tocmai eroarea în care s-a aflat în toată această perioadă, față de starea de viciere a cuprinsului DUAE. 2
1. Contestatorul invocă dispozițiile art. 209 alin. (1) din legea nr. 98/2016 și arată că prin adresa cu nr. 48.120 din data de 15.12.2017, autoritatea contractantă nu i-a pus în vedere să revizuiască formularul DUAE sub aspectul neîndeplinirii criteriului cu privire la valoarea minimă cumulată a livrărilor din ultimii 3 ani, de minim 1.000.000 lei fără TVA, ci referitor la cifra de afaceri pe anii 2014 - 2016, solicitare față de care s-a conformat. Tot prin aceeași adresă, autoritatea contractantă i-a solicitat să depună în susținerea DUAE acte doveditoare, solicitare față de care de asemenea contestatorul susține că s-a conformat, în eroare fiind față de starea de viciere a formularului DUAE referitor la valoarea totală a contractelor enumerate în cuprinsul acestui formular. Contestatorul admite că, în momentul în care a comunicat contractele scanate in dovedire, precum și extrasele de pe platforma SEAP prin care dovedim vânzările pe SEAP, s-a aflat în eroare față de starea de viciere a cuprinsului formularului DUAE, cu privire la omisiunea de a enumera toate contractele încheiate în perioada 2015 - 2017, astfel încât valoarea lor totală să reflecte valoarea contractelor comunicate, precum și a vânzărilor arătate prin extrasele de pe SEAP. În aceste condiții, contestatorul consideră că autoritatea contractantă, prin solicitarea documentelor justificative, în completarea DUAE, precum și solicitarea de revizuire a DUAE referitor la cifra de afaceri, dar fără a indica prin adresa comunicată și faptul că informațiile sau documentele prezentate sunt incomplete, dă dovadă de rea-credință față de SC ......... SRL, creând astfel un avantaj pentru ceilalți participanți la procedura de atribuire, cu încălcarea dispozițiilor art. 209 alin. (1) si (2) din Legea nr. 98/2016. În susținerea celor afirmate contestatorul precizează că valoarea totală de 2.965.386,47 lei fără TVA a vânzărilor pe ultimii 3 ani, reiese neechivoc din conținutul documentelor comunicate prin intermediul platformei SEAP la data de 20.12.2017: 1. ... - conform anexă - 975.849,8 lei; 2. Către SC ... SA ......... - cf contract nr. 07/07.04.2015 - 46.000 lei; 3. Către SC ... SRL Târgu Jiu - cf contract 266/22.05.2015 - 30.000 lei; 4. Către SC ... SRL ......... - cf contract 260/21.08.2017 - 54.264 lei; 5. Către SC ... SA București - cf contract 43/30.05.2016 -1.859.274,67 lei. În final, contestatorul învederează că autoritatea contractantă, declarând oferta SC ......... SRL ca inacceptabilă, a luat o măsură disproporționat de drastică, având în vedere faptul că nu acordă importanță documentelor comunicate spre dovedirea faptului că sunt îndeplinite criteriile de calificare pentru a putea rămâne parte în procedura de achiziție, ci ia în considerare un formular DUAE afectat de un viciu de formă. Prin adresa nr. 1602/15.01.......... înregistrată la Consiliu sub nr. 1901/15.01.........., MUNICIPIUL ........., în calitate de autoritate 3/11
contractantă, formulează punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL, invocând în susținerea deciziei sale Notificarea privind utilizarea DUAE în procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică/sectoriale prezentată de ANAP, precum și dispozițiile art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 228 alin. (4) din Legea nr. 99/2016. Astfel, se arată că documentul DUAE depus inițial de contestator prezenta inadvertențe de fond, respectiv informațiile completate la pct. C din DUAE - Capacitatea tehnică și profesională, nu confirmă îndeplinirea cerințelor minime de calificare/selecție formulate în fișa de date a achiziției, și nu inadvertențe de formă așa cum SC ......... SRL afirmă in contestația depusă. În acest sens, se menționează că valoarea contractelor și achizițiilor diverse - SEAP pe care SC ......... SRL le-a prezentat în DUAE inițial ca experiență similară este mai mică decât valoarea cumulată minimă (fără TVA) de 1.000.000 lei solicitată prin fisa de date de la Cap. III.2.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala - Lista principalelor livrări de produse în ultimii 3 ani: „Operatorul economic trebuie să aibă o experiență similară privind livrarea în ultimii 3 ani, în baza a unul sau mai multe contracte, de produse similare, în valoare cumulată minima (fără TVA) de 1.000.000 lei. Ofertanții vor face dovada livrării în ultimii 3 ani, raportați la termenul limită de depunere al ofertelor, unor produse similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri în valoare cumulata de minim 1.000.000 lei fara TVA (echivalent în lei/alta valuta la cursul mediu anual comunicat de BNR din anul semnării contractului respectiv), cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privați”. Astfel, în DUAE inițial valoarea cumulată a contractelor si a achizițiilor diverse-SEAP a fost mai mica decât valoarea cumulata minima (fara TVA) de 1.000.000 lei solicitată prin fisa de date - Lista principalelor livrări de produse in ultimii 3 ani, confirmând neîndeplinirea cerinței minime de calificare/selecție din fisa de date. Totodată, autoritatea arată că a fost prezentată cifra de afaceri medie anuală pentru numărul de ani impus in anunț (2014, 2015, 2016), dar nu și cifra de afaceri anuală pe fiecare an in parte, așa cum se solicita prin DUAE prezentat în documentația de atribuire. Autoritatea susține că a solicitat să se prezinte contractele de furnizare și achizițiile SEAP cu diverse instituții, așa cum au fost prezentate în DUAE, prin care demonstrează experiența similară privind livrarea în ultimii 3 ani, raportați la termenul limita de depunere al ofertelor, a unor produse similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri. Autoritatea precizează că ofertantul contestator a răspuns la solicitarea sa de clarificări, prezentând ca documente privind experiența similara, contracte și achiziții diverse - SEAP, în plus față de cele prezentate inițial in DUAE, cât și un DUAE revizuit cu cifra de afaceri anuală pe fiecare an in parte așa cum i-a fost solicitată. 4
Autoritatea a apreciat că informațiile (contracte si achiziții diverse - SEAP) prezentate în plus în răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 48.120/15.12.2017 față de cele din DUAE inițial, nu sunt susținute de alte precizări existente la nivelul aceluiași DUAE ca sa poată fi considerat viciu de forma, ci sunt inadvertențe de fond, respectiv informații completate de către SC ......... SRL în DUAE inițial care nu confirmă îndeplinirea cerinței minime de calificare. În continuare, autoritatea detaliază documentele prezentate în plus de ofertantul contestator cât și cele care nu au fost prezentate deși apar ca experiență similară în DUAE inițial: 1. în DUAE inițial s-a completat ca experiență similară, achiziții diverse - SEAP cu diferite instituții în valoare de 344.744,37 lei, iar in răspunsul prezentat prin adresa nr. 396/20.12.2017, ca urmare a solicitării de clarificări nr 48.120/15.12.2017, SC ......... SRL nu a respectat solicitarea autorității de a prezenta contractele de furnizare si achizițiile SEAP cu diverse instituții așa cum au fost prezentate in DUAE, prezentând in plus achiziții diverse - SEAP în valoare de 975.847,80 lei; 2. în DUAE inițial au fost prezentate contractele: nr 332/07.07.2015, nr. 223/12.07.2017, nr. 240/03.08.2017, nr 291/15.09.2017, contracte care lipsesc din lista celor prezentate de SC ......... SRL, ca răspuns la adresa autorității nr. 48.405/20.12.2017; 3. în adresa nr 48.405/20.12.2017, SC ......... SRL a prezentat contractul - cadru de vânzare cumpărare nr. 43/30.05.2016, beneficiar fiind SC ... SA, încheiat pe o perioada de 4 ani, contract cadru ce nu a fost prezentat în DUAE inițial. Autoritatea consideră că, în cazul în care ar fi acceptat modificarea informațiilor privind experiența similară depusă inițial în DUAE, respectiv prezentarea unui DUAE revizuit și pentru experiența similară așa cum se solicită prin contestația depusă, aceasta ar fi determinat o modificare de fond a DUAE inițial, care ar fi dus mai departe la apariția unui avantaj în favoarea SC ......... SRL, cu consecința nerespectării principiului tratamentului egal față de ceilalți ofertanți, statuat de art. 2 alin.(2) din Legea 98/2016, respectiv: 1. SC ... SRL, care conform procesului verbal de evaluare DUAE și comunicării privind rezultatul evaluării DUAE, și-a completat DUAE în conformitate cu criteriile stabilite de autoritatea contractantă; 2. SC ... SRL, care conform procesului de evaluare DUAE și a comunicări privind rezultatul evaluării DUAE, oferta a fost respinsă deoarece: - DUAE prezentat nu a fost completat în conformitate cu criteriile stabilite de autoritatea contractantă; - DUAE încărcat în SEAP este cel al autorității contractante și nu un răspuns DUAE valid care ar fi trebuit prezentat de către SC ... SRL cu răspunsurile la DUAE privind îndeplinirea cerințelor de calificare din documentația de atribuire. Prin adresa nr. 4300/01.02.......... înregistrată la Consiliu sub nr. 4407/01.02.........., autoritatea contractantă, referitor la punctul de vedere nr. 1602/15.01.......... în care a menționat că SC ......... SRL nu a 5/11
depus o notificare prealabilă în vederea depunerii unei contestații conform art. 6 alin 1 lit. a și alin. 2 din Legea nr. 101/2016, prezintă următoarele aspecte: Notificarea prealabilă este obligatorie pentru a permite autorității contractante să ia măsuri adecvate, înainte de a fi depusă o contestație. Persoana care se consideră vătămată are obligația sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislației privind achizițiile publice. Având în vedere faptul că notificarea prealabilă reprezintă cererea prin care se solicită autorității contractante reexaminarea unui act al autorității contractante în sensul revocării sau modificării acestuia, SC ......... SRL, prin adresa nr. 01/05.01.........., înregistrată la Primăria Municipiului ......... cu nr. 466/05.01.........., nu a solicitat reexaminarea unui act al autorității contractante în sensul revocării sau modificării acestuia, adresa nefiind denumită și necuprinzând elementele unei notificări prealabile, așa acum este prevăzut la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, solicitând doar revizuirea conținutului unei comunicări intermediare în urma evaluării DUAE. Astfel, SC ......... SRL a solicitat doar revizuirea conținutului comunicării autorității contractante nr. 174/04.01.........., prin care comisia de evaluare a respins ca inacceptabilă oferta acestuia. Față de cele antemenționate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca inadmisibilă, având în vedere că SC ......... SRL. Prin adresa nr. 38/05.02.2017 înregistrată la Consiliu sub nr. 4824/ 05.02.........., contestatorul formulează răspuns la punctul de vedere al autorității contractante nr. 4300/01.02........... Contestatorul solicită Consiliului să aibă în vedere faptul că, așa cum reiese și din documentele atașate contestației sale, societatea sa a formulat în data de 05.01.......... notificarea cu nr. 01, prin care si-a arătat nemulțumirea față de decizia comisiei de evaluare cu nr. 174 din data de 04.01.........., considerând astfel că respectă dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) ale Legii nr. 101/2016. Potrivit prevederilor Legii nr. 101/2016, notificare prealabilă reprezintă cererea prin care se solicită autorității contractante reexaminarea unul act al autorității contractante, în sensul revocării sau modificării acestuia. Potrivit aceluiași act normativ, măsurile de remediere reprezintă acele măsuri adoptate de autoritatea/entitatea contractantă, în urma primirii unei notificări prealabile/contestații, cu scopul de a corecta o decizie adoptată în cadrul procedurii de atribuire. Notificarea prealabilă se face în scris și conține cel puțin datele de identificare ale persoanei care se consideră vătămată, neregulile sesizate și măsurile de remediere pe care le consideră necesare a fi luate, după caz. Așa cum reiese din cuprinsul notificării cu nr. 01/05.01.........., societatea sa, întrucât s-a simțit vătămată în urma comunicării soluției 6
comisiei de evaluare, a sesizat neregulile identificate în cadrul procedurii de evaluare efectuată de comisa de evaluare a autorității contractante, în sensul că aceasta nu a luat în considerare toate contractele comerciale din perioada 2015- 2017 depuse de societatea sa în dovedirea îndeplinirii condiției de calificare, și a indicat aceleași comisii să adune valoarea tuturor vânzărilor pe SEAP și a contractelor scanate atașate în data de 20.12.2017 cu semnătura digitală, urmând a obține astfel faptul că valoarea tuturor contractelor vânzărilor în anii 2015-2017 conform vânzărilor prin SEAP dar și prin contracte care nu au fost postate pe SEAP depășește pragul minim pentru calificare. Astfel, contestatorul consideră că a parcurs procedura prealabilă formulării contestației, întrucât documentul intitulat de societatea sa drept CONTESTAȚIE, care a fost comunicat autorității contractante în data de 05.01.........., reprezintă o veritabilă notificare prealabilă, în cuprinsul acesteia regăsindu-se elementele minimale prevăzute de legislația în vigoare referitoare la remediile și căile de atac în materia achizițiilor publice, și anume: - calitatea sa ca parte care se consideră vătămată; - sesizarea unor nereguli referitoare la procedura de atribuire; - indicarea măsurilor de remediere necesare soluționării. Mai mult decât atât, contestatorul precizează că legislația privind remediile și căile de atac în materia achizițiilor publice nu prevede faptul că documentul să fie intitulat expres „notificare prealabilă", ci prevede anumite elemente minime de conținut pentru a îndeplini funcția unei notificări prealabile. Astfel, contestatorul precizează încă o dată faptul că prin documentul intitulat CONTESTAȚIE, din data de 05.01.........., nu a criticat conținutul unei comunicări intermediare, ci a sesizat neregulile efectuate în cadrul procedurii de evaluare, a indicat măsurile ce ar trebui luate pentru remedierea situației create și a contestat decizia comisiei de evaluare și solicită respingerea excepției invocate de autoritatea contractantă. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: MUNICIPIUL ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat atribuirea prin licitație deschisă, online, a contractului de furnizare având ca obiect „Școala Gimnazială ..." din Municipiul .........", cod CPV 39160000-1. În acest sens, a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. 180263/........., criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În procesul verbal 3 nr. 81/03.01.........., comisia de evaluare a consemnat depunerea a trei oferte, respingerea a două oferte, printre care și cea depusă de SC ......... SRL, precum și acceptabilitatea unei oferte și trecerea acesteia în etapa de evaluare a propunerii tehnice. În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației, invocată de autoritatea contractantă, Consiliul urmează să o respingă ca neîntemeiată, întrucât apreciază că adresa nr. 01/05.01.......... îndeplinește condițiile impuse de legiuitor pentru a putea fi considerată Notificare, în sensul 7/11
dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, respectiv: „Notificarea prealabilă se face în scris şi conţine cel puţin datele de identificare ale persoanei care se consideră vătămată, neregulile sesizate şi măsurile de remediere pe care le consideră necesare a fi luate, după caz”, având în vedere că acest document cuprinde atât datele de identificare ale contestatorului SC ......... SRL, neregulile sesizate precum și măsurile de remediere pe care le solicită din partea autorității contractante în legătură cu adresa de comunicare intermediară nr. 174/04.01.........., prin care i-a fost comunicată respingerea ca inacceptabilă a ofertei sale. Totodată, Consiliul are în vedere că legislația incidentă nu prevede ca respectivul document să fie intitulat în mod expres „notificare prealabilă", ci cuprinde doar anumite elemente minime de conținut pentru a îndeplini funcția unei notificări prealabile. Astfel, în opinia Consiliului, prezintă relevanță conținutul documentului, dacă acesta este sau nu în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, și nu denumirea sau titlul acestuia. Pe fondul cauzei, Consiliul reține că prin adresa nr. 174/04.01.........., autoritatea contractantă i-a comunicat contestatorului SC ......... SRL faptul că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă în baza art. 137 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, deoarece potrivit DUAE prezentat de acesta, valoarea cumulată a contractelor similare este mai mică decât valoarea solicitată la Cap. III.2.3.a) din fișa de date a achiziției. Se reține că în fișa de date a achiziției, la Cap. III.2.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala - Lista principalelor livrări de produse în ultimii 3 ani, s-a solicitat: „Operatorul economic trebuie să aibă o experiență similară privind livrarea în ultimii 3 ani, în baza a unul sau mai multe contracte, de produse similare, în valoare cumulată minima (fără TVA) de 1.000.000 lei. Ofertanții vor face dovada livrării în ultimii 3 ani, raportați la termenul limită de depunere al ofertelor, unor produse similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri în valoare cumulata de minim 1.000.000 lei fara TVA (echivalent în lei/alta valuta la cursul mediu anual comunicat de BNR din anul semnării contractului respectiv), cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privați”. Din verificarea Documentului Unic de Achiziție European prezentat de SC ......... SRL, se reține în soluționare că în partea a IV-a, pct. C – Capacitatea tehnică și profesională, acesta a menționat îndeplinirea cerinței privind experiența similară prin enumerarea a 17 contracte de furnizare mobilier din ultimii 3 ani (2015, 2016 și 2017), încheiate cu diverși operatori economici și instituții, acestea fiind în sumă totală de 998.986 lei fără TVA, ceea ce reprezintă o valoare foarte apropiată de cea solicitată de autoritate prin fișa de date a achiziției (1.000.000 lei fără TVA). Se reține, de asemenea, că prin adresa nr. 48120/15.12.2017, autoritatea contractantă i-a cerut ofertantului SC ......... SRL să prezinte contractele de furnizare și achizițiile SEAP cu diverse instituții așa cum au fost prezentate în DUAE, prin care demonstrează experiența similară din ultimii 3 ani. 8
Acesta a transmis prin adresa nr. 396/20.12.2017 un document DUAE cu partea a IV-a, pct. C – Capacitatea tehnică și profesională nemodificată, copii de pe contractele enumerate la acest capitol din DUAE și, în plus, un centralizator și extrase din SEAP privind furnizarea de mobilier către diverse instituții, în valoare totală de 975.847 lei, fără TVA, livrări suplimentare față de cele cuprinse în cele 17 contracte. Față de toate acestea, Consiliul apreciază că este excesivă respingerea ofertei contestatorului, în condițiile în care acesta, pe de o parte, a prezentat în DUAE depus inițial contracte de furnizare mobilier în valoare de 998.986 lei fără TVA (foarte apropiată celei solicitate de autoritate în documentație) iar, pe de altă parte, a transmis ulterior prin adresa nr. 396/20.12.2017, documente suport în susținere și documente doveditoare privind furnizarea de mobilier către diverse instituții, în valoare de 975.847 lei, fără TVA. Astfel, se apreciază că SC ......... SRL prin documentele prezentate practic, a depășit valoarea minimă de 1.000.000 lei fără TVA, solicitată de autoritatea contractantă prin fișa de date a achiziției pentru experiența similară, aceasta ajungând la valoarea de 1.974.833 lei fără TVA, ceea ce confirmă capacitatea ofertantului de realizare a obiectului contractului de furnizare de mobilier școlar. De asemenea, Consiliul nu reține în soluționare susținerea autorității contractante potrivit căreia SC ......... SRL nu a transmis un DUAE revizuit, deoarece prin adresa de clarificare nr. 48120/15.12.2017 nu i s-a formulat o solicitare expresă în acest sens. Solicitările de clarificare sunt instrumente esențiale prin care autoritatea contractantă trebuie să se edifice asupra situației reale privind îndeplinirea sau neîndeplinirea de către un ofertant a cerințelor de calificare sau a specificațiilor tehnice, și în niciun caz nu pot fi utilizate ca simple acțiuni formale care să creeze pretextul respingerii unei oferte fără a fi luate în considerare argumentele și documentele anexate răspunsului primit. Prin urmare, în aprecierea Consiliului, motivul de respingere a ofertei contestatorului reprezintă o măsură excesivă, deoarece acesta, prin documentele transmise, a făcut dovada îndeplinirii cerinței privind experiența similară din fișa de date a achiziției, iar informațiile din DUAE privind acest aspect sunt susținute fără echivoc de sensul și conținutul tuturor contractelor transmise prin răspunsul la clarificare. Astfel, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă a dat dovadă de un formalism excesiv atunci când a respins ca inacceptabilă oferta contestatorului. În concluzie, față de cele expuse anterior în motivare, Consiliul apreciază că în mod eronat autoritatea contractantă a respins ca inacceptabilă oferta depusă de SC ......... SRL, în baza dispozițiilor art. 137 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, criticile formulate de contestator fiind întemeiate. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite 9/11
contestația formulată de SC ......... SRL, va anula adresa de comunicare intermediară nr. 174/04.01.........., procesul verbal nr. 81/03.01.......... precum și actele subsecvente acestuia, în ceea ce privește oferta depusă de SC ......... SRL și va dispune reevaluarea ofertei depusă de SC ......... SRL în conformitate cu cele expuse în motivare, în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (1) teza I din Legea nr. 101/2016, respinge excepţia inadmisibilității contestaţiei, invocată de autoritatea contractantă. În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de către SC ......... SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL .......... Anulează adresa de comunicare intermediară nr. 174/04.01.........., procesul verbal nr. 81/03.01.......... precum și actele subsecvente acestuia, în ceea ce privește oferta depusă de SC ......... SRL. Dispune reevaluarea ofertei depusă de SC ......... SRL în conformitate cu cele expuse în motivare, în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... 10
... 11/11