AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_6415

BO2018_6415

Respinge
2018Fonduri: PropriiLicitatie deschisa online fara faza finala de licitatie electronica
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 34300000-0 ; 71631200-2
Critici: D1

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 12.317 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../C.../... Data: ... Prin contestația nr. 1600/15.02.2018, transmisă inițial, prin mijloace electronice (e-mail) și ulterior, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 6345/15.02.2018, respectiv, sub nr. 6525/16.02.2018, SC ...SRL, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin dl. ... și dl. ..., a contestat documentația de atribuire întocmită în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Repararea și întreținerea autovehiculelor din parcul auto al ... (sediul central)”, coduri CPV 50112000-3, 34300000-0, 71631200-2 (Rev.2), inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... și a solicitat „eliminarea cerinței referitoare la localizarea unităților service care vor depune oferte să fie la maxim 5 km distanță față de sediul autorității contractante”, posibilitatea ca toți operatorii economici interesați aflați pe raza municipiului București să poată depună oferte, precum și obligarea autorității contractante la luarea măsurilor necesare pentru intrarea în legalitate. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Contestatoarea aduce critici cerinței din cadrul cap. VI „Alte condiții” al caietului de sarcini, potrivit căreia „Unitățile de service auto care vor depune oferte trebuie să fie localizate la maxim 5 km distanță față de sediul beneficiarului situat în str. Petricani, nr. 9A, sect. 2, București”. Având în vedere această cerință, contestatoarea arată că a 1/5

§ 2

solicitat clarificări autorității contractante, la data de 01.02.2018, iar prin răspunsul acesteia din data de 06.02.2018, cerința a fost menținută, fapt pentru care a formulat notificarea prealabilă nr. 1507/08.02.2018, iar prin răspunsul nr. 20906/12.02.2018, autoritatea contractantă a comunicat decizia de a nu adopta măsuri de remediere. Astfel, contestatoarea consideră că cerința impusă de autoritatea contractantă este restrictivă și discriminatorie și nu respectă principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică. În final, contestatoarea invocă prevederile art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 și cele ale art. 1 alin. (2) și (3) din HG nr. 395/2016. În dovedirea contestației sale, contestatoarea SC ...SRL a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. În vederea soluționării contestației, Consiliul, prin adresa nr. 6456/492 C5/16.02.2018, a solicitat contestatoarei SC ...SRL, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, între altele, să precizeze dacă actul de sesizare a Consiliului vizează lotul 1 al procedurii de achiziției publică. Prin adresa nr. 6450/492 C5/16.02.2018, Consiliul a solicitat autorității contractante ... înaintarea documentelor necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 101/2016, precum și dovada comunicării punctului de vedere către contestatoare. Autoritatea contractantă ... a comunicat, prin adresa nr. 21144/DCP/22.02.2018,

§ 3

înregistrată

§ 4

la

§ 5

Consiliu

§ 6

sub

§ 7

nr. 7315/22.02.2018, punctul de vedere referitor la contestație, însoțit de dosarul achiziției publice. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă face precizarea că a hotărât să solicite, prin documentația de atribuire, ca unitățile de service auto care vor depune oferte trebuie să fie localizate la maxim 5 km distanță față de sediul beneficiarului, având în vedere că își desfășoară activitatea în partea de Nord Est a Municipiului București, la limita de demarcație între București și orașul Voluntari, analizând, prin prisma experiențelor anterioare (unități service din București, situate la distanțe între 5 și 15 km față de sediu) faptul că poziționarea unităților la care se efectuează service-ul auto, situate la o distanță mai mare de 5 km față de sediul său, generează pierderi la nivelul resursei umane, datorate timpilor extrem de mari irosiți în staționarea generată de traficul îngrozitor de aglomerat pentru traversarea Bucureștiului în zilele de lucru și implicit, pierderi datorate consumului de carburant care nu mai poate fi cuantificat raportat la suta de km parcurși ci la timpul de funcționare în sarcină (datorită staționării în trafic). În continuare, ... exemplifică cele 17 unități service de pe raza localității București, respectiv cele 10 unități service de pe raza localității Voluntari, aflate în limita de 5 km față de sediul autorității contractante. De asemenea, autoritatea contractantă exemplifică și responsabilitățile persoanei care se ocupă de procedurile de achiziție desfășurate în cadrul instituției sale și prezintă, totodată, un calcul efectuat la nivelul unui an, după cum urmează: deplasări la autoservice- uri, cel puțin 5 operațiuni/an/auto vehicul (ITP, 2 schimburi de anvelope, 2

§ 8

2-3 revizii/an în medie), adică 65 autovehicule x 5 operațiuni = 325 operațiuni. Aproximând 12 luni x 21 zile lucrătoare, rezultă 252 zile lucrătoare anual, din care se scad 29 zile concediu de odihnă și 11 zile sărbători legale = 212 zile lucrătoare. Raportat la cele 325 operațiuni anuale rezultă 1,5 operațiuni/zi. Se mai arată că fiecare operațiune presupune, în cele mai multe cazuri, un traseu dus autoturism la service-ul auto, retur angajat la sediul autorității contractante, întors angajat la service auto când autoturismul este reparat, retur angajat cu autovehiculul la sediul autorității contractante, concluzionând că este nefezabil, atât din punct de vedere al consumului cu timpul de lucru al angajatului, cât și al consumului cu carburantul să fie efectuate, zilnic, atât de multe trasee, respectiv 1,5 operațiuni x 4 = 6 trasee zilnice, pe o distanță mai mare de 5 km/sens. Având în vedere cele menționate anterior, autoritatea contractantă consideră că nu a încălcat nicio prevedere legală în domeniul achizițiilor publice, iar documentația de atribuire respectă întocmai dispozițiile legale, prin urmare, solicitând respingerea, ca nefondată, a contestației. Prin adresa neînregistrată la emitentă înregistrată la Consiliu sub nr. 8574/02.03.2018, contestatoarea a precizat că prezenta contestație vizează lotul 1. Din documentele depuse de contestatoare la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire, prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Repararea și întreținerea autovehiculelor din parcul auto al ... (sediul central)”, coduri CPV 50112000-3, 34300000-0, 71631200-2 (Rev.2), divizat în trei loturi, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..., stabilind, inițial, termenul limită pentru primirea ofertelor la 05.03.2018, modificat prin anunțul de tip erată nr. 122128/23.02.2018, la data de 26.03.2018, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată de 2.322.167,53 lei, fără TVA. Din conținutul contestației și a precizării la aceasta rezultă nemulțumirea contestatoarei de o prevedere a documentației de atribuire, cuprinsă în caietul de sarcini, referitoare la lotul 1 – Autoturisme Dacia. Atașat contestației autoarea acesteia a prezentat dovada respectării prevederilor art. 6 alin. (1) din legea nr. 101/2016, respectiv notificarea prealabilă nr. 1507/08.02.2018, precum și răspunsul la aceasta, înregistrat sub nr. 20906/DCP/12.02.2018, prin care autoritatea contractantă precizează că nu adoptă măsuri de remediere. Din conținutul documentației de atribuire Consiliul reține ca relevante soluționării cauzei următoarele prevederi: - pct. II.1.5) Descrierea succintă a contractului sau a achiziției/ achizițiilor, s-au menționat următoarele: „Servicii de întreținere și reparații autovehicule din parcul auto al sediului central ..., ITP și furnizare piese de schimb și accesorii auto”; 3/5

§ 9

- cap. VI Alte condiții, din caietul de sarcini aferent lotului 1: „Unitățile de service auto care vor depune oferte trebuie să fie localizate la maxim 5 km distanță față de sediul beneficiarului situat în str. Petricani, nr. 9A, sect. 2, București. Depunerea ofertelor de către ofertanți echivalează cu acceptarea fără rezerve a conținutului prezentei documentații de atribuire”. Analizând critica autoarei contestației referitoare la caracterul restrictiv al cerinței caietului de sarcini anterior citată, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care autoarea contestației nu a depus niciun fel de dovezi care să susțină această critică, deși, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Ori, așa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, respectiv analiza efectuată de autoritatea contractantă, în limita celor 5 km față de sediul autorității contractante există 27 de service-uri (din care 17 unități service pe raza localității București și 10 unități de service pe raza localității Voluntari). Pe de altă parte, potrivit art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, caietul de sarcini, parte a documentației de atribuire, „conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante”. Din conținutul acestor prevederi legale rezultă că stabilirea cerințelor din caietul de sarcini referitoare la serviciile care urmează a fi achiziționate, care reflectă, potrivit legii, nevoia autorității contractante, este atribuția exclusivă a acesteia, în condițiile în care autoritatea contractantă este singura în măsură să-și cunoască nevoile. Consiliul apreciază că, în speţă, are incidenţă şi principiul asumării răspunderii stipulat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, conform căruia autoritatea contractantă este responsabilă pentru deciziile şi acţiunile realizate în procesul de achiziţie, orice achiziţie care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a nevoilor sale reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor. În speță, Consiliul reține pertinente argumentele autorității contractante, prezentate în punctul de vedere transmis Consiliului, înlăturarea cerinței criticate putând genera pierderi la nivelul resursei umane, datorate perioadelor îndelungate de timp care se pierd în staționarea generată de traficul aglomerat din București în zilele de lucru și implicit, pierderi datorate consumului de carburant care nu mai poate fi cuantificat raportat la suta de km parcurși ci la timpul de funcționare în sarcină. Concluzionând, Consiliul constată ca autoarea contestației nu a dovedit caracterul restrictiv al cerinței criticate, contestația fiind nefondată. 4

§ 10

În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ...SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET

§ 11

MEMBRU COMPLET ... ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 5 pagini. 5/5