BO2018_6743
AdmiteCPV: 71322500-6
Critici: RA
Buletin oficial · acces liber
CPV: 71322500-6
Critici: RA
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Bucureşti, Str.Stavropoleos nr.6, sector 3, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +4 021 3104641, Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www. cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE
Nr. .. Data: .. Prin contestația nr.422/20.03.2018, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 11443/20.03.2018, formulată de SC ........SRL, cu sediul în ........, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ....., având CUI RO...., reprezentată legal de administrator ....., lider al asocierii SC ........SRL - SC ........SRL, împotriva solicitării de clarificări nr. 26/09.03.2018 și a actelor subsecvente acesteia, emisă de către ........, cu sediul localitatea ........, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată – într-o singură etapă, desfășurată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării lucrărilor și verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție pentru obiectivul de investiții «Modernizare drumuri comunale în ........, județul ........»”, cod CPV 71322500-6 servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport (Rev. 2), se solicită „anularea adresei nr. 26/09.03.2018 și a actelor subsecvente și reevaluarea ofertei noastre, și dacă este cazul, transmiterea unor solicitări de clarificări care să respecte legislația în vigoare și în strânsă corelație cu documentația de atribuire”. În luarea deciziei asupra cauzei de faţă, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor reţine următoarele: 1
Prin contestația nr.422/20.03.2018, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 11443/20.03.2018, formulată de SC ........SRL, lider al asocierii SC ........SRL - SC ........SRL, împotriva solicitării de clarificări nr. 26/09.03.2018 și a actelor subsecvente acesteia, emisă de către ........, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată – într-o singură etapă, desfășurată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării lucrărilor și verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție pentru obiectivul de investiții «Modernizare drumuri comunale în ........, județul ........»”, se solicită anularea adresei nr. 26/09.03.2018 și a actelor subsecvente și reevaluarea ofertei noastre, și dacă este cazul, transmiterea unor solicitări de clarificări care să respecte legislația în vigoare și în strânsă corelație cu documentația de atribuire”. Precizând că, în data de 09.03.2018, i-a fost transmis actul atacat, iar în data de 14.03.2018, ora 13:00, a transmis autorității contractante Notificarea prealabilă, la care aceasta a răspuns în data de 15.03.2018, asocierea contestatoare consideră că „au fost îndeplinite prevederile privind Notificarea prealabilă și de transmitere a contestației”. În fapt, contestatoarea arată că, în data de 09.03.2018, comisia de evaluare i-a transmis clarificarea nr. 26/09.03.2018, prin care i-a solicitat „indicarea modalității de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii prezentați/indicați în cadrul propunerii tehnice, ținând cont de faptul că, declarația de disponibilitate nu reprezintă un document/act care să demonstreze cerința solicitată în fișa de date a achiziției – cap. IV.4.1 modul de prezentare a propunerii tehnice”, solicitare, în opinia sa, ilegală, din următoarele considerente: - în capitolului fișei de date a achiziției invocat, autoritatea contractantă a inserat cerința potrivit căreia „Ofertantul trebuie să asigure o echipă formată din următorii specialiști: inginer proiectant drumuri, topograf, expert evaluator mediu, verificator tehnic atestat. Ofertantul poate prezenta, în cadrul ofertei, persoane cu una sau mai multe autorizații, cu condiția ca toate domeniile menționate mai sus să fie acoperite”. Astfel, petenta apreciază că autoritatea contractantă a lăsat la latitudinea ofertanților depunerea documentelor pe care le consideră relevante pentru a dovedi îndeplinirea cerinței și nu a exclus prezentarea declarației de disponibilitate. Subliniind faptul că, în conformitate cu practica în domeniul achizițiilor „Declarația de disponibilitate” reprezintă acordul de voință al semnatarului, petenta consideră că, în ipoteza în care autoritatea contractantă dorea ca, în cadrul ofertei, asocierea SC ........SRL – SC ........SRL să prezinte un document anume, acesta trebuia indicat în cuprinsul documentației de atribuire, în conformitate cu prevederile art. 154 din Legea nr. 98/2016. 2
Susține că, nici în cuprinsul documentației de atribuire și nici în cel al solicitării de clarificări, autoritatea contractantă nu a indicat documentele care consideră că ar îndeplini cerința fișei de date, încălcând astfel dispozițiile art. 134 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016. Mai mult, subliniază faptul că Ordinul Președintelui ANRMAP nr. 509/2011 statuează faptul că „Declarația de disponibilitate” este „un act suficient și nerestrictiv pentru a demonstra faptul că ofertantul are acces la specialiștii propuși”. Având în vedere cele expuse, contestatoarea opinează că autoritatea contractantă i-a evaluat oferta conform unor cerințe pe care, la momentul depunerii ofertei, asocierea nu le cunoștea, altele decât cele din documentația de atribuire, încălcând astfel dispozițiile legale. Ca mijloace de probă, s-au depus, în copie, documente. Prin punctul de vedere nr. 33/22.03.2018, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 11875/22.03.2018, ........ solicită respingerea contestației formulată de asocierea SC ........SRL – SC ........SRL, menținerea actului atacat și continuarea procesului de evaluare a ofertelor cu consecința finalizării procedurii de achiziție publică. Prezentând istoricul procedurii de atribuire, autoritatea contractantă menționează că, în termenul limită pentru depunere a ofertelor 21.02.2018, ora 15.00 au depus oferte în SEAP un număr de cinci operatori economici, printre care și asocierea SC ........SRL - ........SRL, iar potrivit procesului-verbal de evaluare nr. 7 din 27.02.2018 au fost verificate garanţiile de participare, precum și prezentarea documentului DUAE și a Declaraţiei privind neîncadrarea in prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, prezentate de către ofertanţii participanţi. Arată că, ulterior, în temeiul prevederilor art. 65 alin. (3) din H.G. nr.395/2016, comisia de evaluare a comunicat fiecărui ofertant finalizarea fazei de verificare și analiză DUAE, precum și trecerea la evaluarea propunerii tehnice. Autoritatea contractantă menționează că, în etapa evaluării propunerii tehnice, au fost solicitate ofertanților clarificări conform adreselor: nr. 14/28.02.2018 pentru ofertantul SC .... SRL, adresa nr. 15/28.02.2018 pentru ofertantul SC ... SRL, adresa nr. 16/28.02.2018 pentru ofertantul SC ... SRL, adresa nr. 11/27.02.2018 pentru ofertantul asocierea SC ........SRL - ........SRL, adresa nr. 17/28.02.2018 pentru ofertantul SC .... SRL . Menționează că asocierii SC ........SRL - SC ........SRL prin adresa nr. 26/09.03.2018, în temeiul prevederilor art. 134 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, i-au fost solicitate să indice „modalitățile de asigurare a accesului la specialiştii necesari și obligatorii prezentați/indicați în cadrul propunerii tehnice, ținând cont de faptul că, declaraţia de disponibilitate nu reprezintă un document/act care sa demonstreze cerinţa solicitata în fișa de date a achiziţiei - Cap. IV.4.1. Modul de prezentare a propunerii tehnice”. 3
În ceea ce privește cerința de la Cap.IV.4.1 „Modul de prezentare a propunerii tehnice” a fișei de date a achiziției potrivit căreia „Se vor prezenta toate informaţiile necesare elaborării propunerii tehnice, astfel încât aceasta să permită identificarea, cu uşurinţă, a corespondenței tehnice cu studiul de fezabilitate. La elaborarea proiectului tehnic se vor avea în vedere prevederile Legii nr. 10/1995, cu modificările și completările ulterioare. Ofertantul trebuie să asigure o echipă formată din următorii specialiști: - inginer proiectant drumuri, topograf, expert evaluator mediu, verificator tehnic atestat. Ofertantul va prezenta modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile serviciilor cuprinse în obiectul contractului. Ofertantul poate prezenta, în cadrul ofertei, persoane cu una sau mai multe autorizații, cu condiţia ca toate domeniile menționate mai sus să fie acoperite”, în cadrul evaluării propunerii tehnice a contestatoarei, comisia de evaluare a identificat, la pag. 81, personalul cheie, respectiv: Șef proiect ........, Ing. Proiectant drumuri ........, Topograf ........, iar, la pagina 87, personalul non-cheie: Ing. Topografi: ........ și ........, Ing. Geolog ........, Responsabil mediu ........, Coordonator SSM ........, Gavrileseu Constantin Verificator proiect A4, B2, D. Pentru echipa de specialiști, comisia de evaluare a identificat următoarele documente: - pt. ........: declaraţie de disponibilitate, diploma inginer - Inginerie Civila, certificat Manager de proiect seria G nr. 0110257, emis la data de 19,01.2010; - pt. ........: declaraţie de disponibilitate, certificat de autorizare seria RO-V1-F nr.0068/10.03.2011, emis de Agenţia Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, din care rezultă că acesta este autorizat să verifice lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei în categ. B; - pt. ........: declaraţie de disponibilitate, certificat de autorizare seria RO-Dj-F nr. 0223/28.08.2017, emis de Agenţia Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, din care rezultă că ........ este autorizată să verifice lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei în categ. C; - pt. ........: declarație de disponibilitate, diploma Ing. CFDP; - pt. ........: declarație de disponibilitate, certificat de atestare tehnico-profesională, seria V nr. 1242, emis de MLPAT, la data de 03.08.1995, ce atesta că acesta deţine calitatea de verificator de proiecte în domeniile construcții rutiere, drumuri însoțit de legitimaţia de verificator proiecte cu viză valabilă; - pt. ........: declaraţie de disponibilitate, certificat de înregistrare, emis de Registrul Național al elaboratorilor de studii pentru proiecţia mediului, valabil până la data de 17.11.2019; - pt. ........: declaraţie de disponibilitate, diploma de master - Inginerie Geologica Ambientală, diploma ..; 4
- pt. ........: declarație de disponibilitate, certificat de absolvire Coordonator în materie SSM, seria E nr.0122249, emis la 15.09.2008. certificat de absolvire în specializarea „Evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională” nr. 30/26.01.2007; - pt. ........: declarație de disponibilitate, certificat de autorizare seria RO-DJ-F nr. 0222/28.08.2017, emis de Agenţia Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, din care rezulta că „d-na ........” este autorizată să verifice lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei în categoria C. Organizatoarea procedurii menționează că, având în vedere cerinţa minimă a fișei de date a achiziției privind modul de prezentare a propunerii tehnice mai sus redată, comisia de evaluare a apreciat că se impune a solicita clarificări ofertantului sub aspectul indicării modalității de asigurare a accesului la specialiştii prezentaţi și identificaţi de comisia de evaluare, respectiv personalul cheie, personalul non-cheie. Invocând dispozițiile art. 75 din Legea nr. 98/2016, precum și pe cele ale art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, autoritatea contractantă opinează că, prin depunerea ofertei la prezenta procedură, asocierea SC ........SRL - SC ........SRL și-a însuşit documentaţia de atribuire, fără rezerve. De asemenea, autoritatea contractantă subliniază faptul că, potrivit dispozițiilor art. 133 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligaţia de a analiza și verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât si din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implica, iar propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv, astfel încât fiecare decizie a comisiei de evaluare să fie fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale solicitării de participare/ofertelor în raport cu cerinţele definite prin documentele de achiziţie și prevederile legale, astfel cum statuează dispoziţiile art. 131 alin. (4) din H.G. nr 395/2016. În ceea ce privește susținerea contestatoarei potrivit căreia solicitarea de clarificări nr. 26/09.03.2018 ar fi ilegală, motivat de faptul că autoritatea contractanta „a lăsat la aprecierea ofertantului să prezinte ce documente consideră relevante pentru a dovedi îndeplinirea cerinţei și nu a exclus declaraţia de disponibilitate”, ........ precizează că, deși ofertantul are posibilitatea de a depune orice document în susţinerea dovedirii îndeplinirii cerinţei, prezentarea declaraţiei de disponibilitate nu echivalează cu indicarea modalității de acces la un specialist, oricare ar fi acesta. Mai arată că, astfel după cum susține însăși contestatoarea, documentul/actul intitulat „Declaraţie de disponibilitate” reprezintă manifestarea de voinţă a celui ce își exprima disponibilitatea în vederea îndeplinirii unui serviciu. În ceea ce privește îndeplinirea cerinței privind indicarea modalității de acces la specialiştii necesari și obligatorii, organizatoarea procedurii apreciază că aceasta revine exclusiv ofertantului, informaţiile generale 5
cuprinse în continutul propunerii tehnice, doar prin indicarea personalului cheie, respectiv personalului non-cheie, neputând fi considerate suficiente față de cerința fișei de date potrivit căreia „Ofertantul trebuie să asigure o echipa formată din următorii specialiști: - inginer proiectant drumuri, topograf, expert evaluator mediu, verificator tehnic atestat. Ofertantul va prezenta modalitatea de asigurare a accesului la specialistă necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile serviciilor cuprinse în obiectul contractului." Precizează că nu poate considera cerința îndeplinită, în lipsa unei modalităţi concrete și a unor explicaţii clare asupra modului de îndeplinire a acesteia. Autoritatea contractantă subliniază faptul că, în ipoteza în care contestatoarea avea nelămuriri asupra modalității de îndeplinire a cerinţei fișei de date, aceasta avea posibilitatea de a-i solicita clarificări anterior termenului limită de depunere a ofertelor. În probațiune, au fost depuse, în copie certificată, o parte din documentele dosarului achiziției publice. Față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: ........, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată – într-o singură etapă, desfășurată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării lucrărilor și verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție pentru obiectivul de investiții
«Modernizare
drumuri
comunale
în
........, județul ........»”, prin publicarea, în SEAP, a anunțul de participare simplificat nr.421955/31.01.2018. Valoarea estimată a contractului de servicii a fost stabilită pentru suma de 85.792,85 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire a fost ales „prețul cel mai scăzut”. Până la data limită de depunere au fost depuse 5 oferte, printre care se numără și cea depusă de contestatoare, oferte care au fost vizualizate în SEAP la data de 22.02.2018, ocazie cu care s-a încheiat procesul- verbal de evaluare a ofertelor, înregistrat sub nr.7/27.02.2018. În etapa de analiză și evaluare a DUAE și a propunerilor tehnice, autoritatea contractantă a transmis operatorului economic format din asocierea SC ........SRL - SC ........SRL o solicitare de clarificări, conform adresei nr. 26/09.03.2018 prin care îi solicită „indicarea modalității de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii prezentați/indicați în cadrul propunerii tehnice, ținând cont de faptul că, declarația de disponibilitate nu reprezintă un document/act care să demonstreze cerința solicitată în fișa de date a achiziției – cap. IV.4.1 modul de prezentare a propunerii tehnice”. Considerând că prin adresa de clarificare nr.26/09.03.2018 autoritatea contractantă îi precizează să facă dovada îndeplinirii unor 6
cerințe care, la momentul depunerii ofertei, asocierea nu le cunoștea, fiind diferite în opinia sa decât cele din documentația de atribuire, în data de 14.03.2018, SC ........SRL, lider al asocierii SC ........SRL - SC ........SRL a înaintat autorității contractante Notificarea prealabilă nr. 414/14.03.2018, prin care a solicitat dispunerea de măsuri de remediere prin anularea adresei nr.26/09.03.2018, notificare la care autoritatea contractantă a răspuns cu adresa nr. 30/15.03.2018, precizând că își menține adresa de clarificări, astfel că nu va lua măsuri de remediere, fapt pentru care SC ........SRL a formulat, în termen legal, prezenta contestație. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: SC ........SRL, lider al asocierii SC ........SRL - SC ........SRL, critică solicitarea de clarificări nr.26/09.03.2018, formulată de către comisia de evaluare, susținând că indicarea modalității de asigurare a accesului la specialiștii propuși în cadrul propunerii tehnice, alta decât declarațiile de disponibilitate, pe care le-a prezentat în ofertă, dar care, în opinia autorității contractante, nu reprezintă un document care să demonstreze îndeplinirea cerinței, este una ilegală ce încalcă prevederile documentației de atribuire, sens în care solicită anularea adresei mai sus menționată. Din conținutul solicitării de clarificări nr.26/09.03.2018, Consiliul reține că autoritatea contractantă a formulat următoarea solicitare: «În temeiul prevederilor art.134 alin.(1) din HG nr.395/2016 cu modificările și completările ulterioare, „comisia de evaluare (...)” solicită clarificări în sensul: -indicarea modalității de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii prezentați/indicați în cadrul propunerii tehnice, ținând cont de faptul că, declarația de disponibilitate nu reprezintă un document/act care să demonstreze cerința solicitată în fișa de date a achiziției – cap. IV.4.1 modul de prezentare a propunerii tehnice.» Prin urmare, în analiza temeiniciei criticii contestatoarei, Consiliul se va raporta la următoarele aspecte: - prin pct. IV.4.1) „Modul de prezentare a propunerii tehnice” al fișei de date au fost precizate următoarele instrucțiuni de elaborare și prezentare a propunerii tehnice: „(...) Ofertantul trebuie sa asigure o echipa formata din urmatorii specialisti: -inginer proiectant drumuri, topograf, expert evaluator mediu, verificator tehnic atestat. Ofertantul va prezenta modalitatea de asigurare a accesului la specialistii necesari si obligatorii in vederea verificarii nivelului de calitate corespunzator cerintelor fundamentale aplicabile serviciilor cuprinse in obiectul contractului. Ofertantul poate prezenta în cadrul ofertei persoane cu una sau mai multe autorizatii, cu conditia ca toate domeniile mentionate mai sus sa fie acoperite (...).'' 7
- dispozițiile art.123 alin.(1) din H.G. nr.395/2016 în care „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire”; - prevederile art.134 alin.(1) și (4) din H.G. nr.395/2016 potrivit cu care: „(1) Comisia de evaluare are obligația de a stabili care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum și perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acesteia. (4) Comunicarea transmisă în sensul alin.(1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară și să definească în mod explicit și suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare.” Prin propunerea tehnică, Consiliul constată că asocierea SC ........SRL - SC ........SRL a prezentat ca specialiști, în vederea prestării contractului ce face obiectul prezentei proceduri, o echipă formată din următoarele persoane: Șef proiect - ........, Ing. Proiectant drumuri - ........, Topograf - ........, iar, la pagina 87, personalul non-cheie: Ing. Topografi: ........ și ........, Ing. Geolog ........, Responsabil mediu ........, Coordonator SSM ........, ........ Verificator proiect A4, B2, D, iar ca modalitate de asigurare a accesului la aceștia a fost prezentată Declarația de disponibilitate a fiecăruia dintre experții propuși, prin care s-au angajat „că sunt capabili și disponibili” să presteze serviciile pentru poziția pentru care au fost nominalizați. Consiliul reține că, prin pct. IV.4.1) „Modul de prezentare a propunerii tehnice” al fișei de date, singura cerință impusă de autoritatea contractantă în legătură cu experţii menţionaţi: „inginer proiectant drumuri, topograf, expert evaluator mediu, verificator tehnic atestat”, a fost aceia de a prezenta existența certificării specifice pentru fiecare poziție, lăsând la latitudinea fiecărui ofertant să probeze cum şi-a asigurat accesul la serviciile acestora. Astfel, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a impus, nici prin fișa de date a achiziției, nici printr-un formular și nici prin vreo cerință a caietului de sarcini, modalitatea/ tipul de document ce va fi acceptatâ, prin care ofertanții trebuie să probeze asigurarea accesului la specialiștii propuși în propunerea tehnică pentru a presta și executa contractul de achiziție publică ce urmează a fi atribuit. Rezultă că, documentele prezentate de contestatoare, intitulate- Declarații de disponibilitate, prin care fiecare specialist propus de aceasta și-a asumat disponibilitatea și angajamentul că vor presta serviciile din cadrul contractului de „Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării lucrărilor și verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție pentru obiectivul de investiții «Modernizare drumuri comunale în ........, județul ........»” reprezintă dovada faptului că ofertantul a prezentat modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii necesari, așa cum aceasta a fost definită prin documentația de atribuire, orice pretenție suplimentară a autorității contractantă fiind nejustificată 8
în raport de dispozițiile art.20, alin.(2) din HG nr.395/2016, conform cărora „(2) Documentaţia de atribuire conţine orice cerinţă, criteriu, regulă
şi
alte
informaţii
necesare
pentru
a
asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.” Consiliul nu poate primi în soluționare apărările autorității contractante formulate în punctul de vedere nr.33/22.03.2018 prin care „asocierea SC ........SRL - SC ........SRL și-a însuşit documentaţia de atribuire, fără rezerve”, atâta vreme cât, potrivit art.123 alin.(1) din H.G. nr.395/2016, ofertantul are obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, iar comisia de evaluare are obligația, potrivit art.127 alin.(1) lit.f) din același act normativ, de verificare conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini. Astfel fiind, în etapa de evaluare a propunerilor tehnice depuse, comisia de evaluare nu poate formula solicitări referitoare la aspecte ce exced documentației de atribuire, așa cum este cea în discuție, ci doar solicitări prin care să se asigure că cerințele documentației sunt respectate. Prin urmare, solicitarea de clarificări aflată în discuție, așa cum a fost formulată de autoritatea contractantă, excede conținutul documentației de atribuire. În raport de cele reținute, întrucât autoritatea contractantă nu poate formula solicitări de clarificări pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cerințe care nu au fost impuse în cadrul documentației de atribuire, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de SC ........SRL, lider al asocierii SC ........SRL - SC ........SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ........, va anula solicitarea de clarificări nr.26/09.03.2018 și va obliga autoritatea contractată, ca în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să procedeze la reevaluarea ofertei contestatoarei conform celor reținute în cele ce precedă. Decizia este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 9
Admite contestația formulată de SC ........SRL, cu sediul în ........, lider al asocierii SC ........SRL - SC ........SRL, în contradictoriu cu ........, cu sediul localitatea ......... Anulează solicitarea de clarificări nr.26/09.03.2018 și obligă autoritatea contractată ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire cu reevaluarea ofertei contestatoarei cu respectarea regulilor legal impuse prin documentația de atribuire, a dispozițiilor legale în vigoare în materia achizițiilor publice și a celor reținute în motivarea prezentei decizii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 10