BO2018_6835
RespingeCPV: 45233120-6
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45233120-6
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestaţia înregistrată la CNSC cu nr. …, înaintată de SC … SRL, lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL, cu sediul în localitatea …, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …, având CUI …, reprezentată legal prin … –administrator, formulată împotriva comunicării nr. 821/23.03.2018 și a răspunsului la notificarea prealabilă nr. 886/0204.2018, transmise de ..., cu sediul în localitatea …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări: „Modernizarea infrasctructurii rutiere agricole în ...”, cod CPV: 45233120-6 - Lucrări de construcție de drumuri, iniţiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. …, s-a solicitat Consiliului să dispună următoarele: - anularea comunicării nr. 821/23.03.2018, anularea răspunsului la notificarea prealabilă nr. 886/0204.2018; - reevaluarea ofertei Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia înregistrată la CNSC cu nr. …, înaintată de SC ... SRL, lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL critică adresa nr. 821/23.03.2018, emisă de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, în vederea atribuirii contractului de lucrări 1
având ca obiect „Modernizarea infrasctructurii rutiere agricole în ...”, solicitând cele menţionate în partea introductivă. După ce prezintă, pe scurt, modul de derulare a procedurii de atribuire, contestatoarea precizează că autoritatea i-a solicitat o serie de clarificări referitoare la DUAE și la conținutul propunerii sale tehnice, răspunzând acestora. Prin adresa nr. 821/23.03.2018, contestatoarea precizează că autoritatea i-a comunicat faptul că oferta sa a fost „respinsă conform HG395/2016 art. 137 alin. 1”. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea menționează că a transmis Notificarea prealabilă nr. 863/28.03.2018, la care autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 886/02.04.2018, precizând că nu adoptă „măsurile de remediere solicitate”. Prezentând argumentele în susținerea criticilor, contestatoarea consideră că motivul descalificării ofertei sale este nelegal, solicitând anularea adresei nr. 821/821/23.03.2018 și reevaluarea ofetei sale. Prin adresa nr. 1003/19.04.2018, înregistrată la CNSC cu nr. …, ... a transmis punct de vedere referitor la contestația înaintată de SC ... SRL, subliniind următoarele: „În urma depunerii contestației, având în vedere precizările din contestație conform cărora solicitările de clarificări nu au fost suficient de explicite, autoritatea contractantă ia măsuri de remedieri în sensul anulării motivelor de respingere a ofertei depuse de SC ... SRL în asociere cu SC ... SRL și reevaluarea acesteia cu solicitare de clarificări. Având în vedere cele de mai sus, solicităm Consiliului ca, în lipsa unei cereri de retragere a contestației, să respingă contestația ca rămasă fără obiect”. Prin adresa nr. 202/24.04.2018, înregistrată la CNSC cu nr. …, contestatoarea a comunicat că „nu renunță la contestația depusă la CNSC în urma măsurilor de remediere adoptate de către comisia de evaluare”. Faţă de susţinerile părţilor şi de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: În vederea atribuirii contractului de lucrări: „Modernizarea infrasctructurii rutiere agricole în ...”, cod CPV: 45233120-6 - Lucrări de construcție de drumuri, ..., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat o procedură simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. …, odată cu care a postat şi documentaţia de atribuire. Criteriul de atribuire a contractului este „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată fiind de … lei, fără TVA. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „Consiliului se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”. 2
Astfel, dinconținutul contestației, Consiliul constată că observațiile SC ... SRL vizează adresa de comunicare nr. 821/23.03.2018, prin care autoritatea a informat-o că oferta sa a fost respinsă în temeiul art. 137 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Nemulțumită de conținutul acestei adrese, contestatoarea a solicitat anularea ei și reevaluarea ofertei sale. Autoritatea contractantă a comunicat Consiliului, prin adresa nr. 1003/19.04.2018, înregistrată sub nr. …, faptul că anulează motivele de respingere a ofertei depuse de SC ... SRL și reevaluează ofertei acesteia. Verificând informațiile din SEAP referitoare la anunțul de participare nr. …, Consiliul reține că autoritatea a publicat în SEAP, la data de 20.04.2018, prin identificatorul de fișier …, adresa nr. 1006/19.04.2018, prin care informează operatorii economici implicați în procedură că „În urma depunerii contestației, (...) urmează să reevalueze oferta în cauză”. Astfel, raportat la cererile contestatoarei de a fi anulată adresa de comunicare nr. 821/23.03.2018, precum și de a fi reevaluată oferta sa, Consiliul constată că, prin hotărârea autorității contractante publicată în SEAP, fiind respectat astfel principiul transparenței statuat de art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016, măsurile de remediere luate de autoritate coincid cu doleanțele SC ... SRL, solicitările contestatoarei fiind rămase fără obiect, urmând a fi respinse ca atare. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca rămasă fără obiect, contestaţia formulată de SC ... SRL, lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezente decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestaţia formulată SC ... SRL, lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL, cu sediul în localitatea …, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în localitatea …, Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 3
Președinte, Membru, Membru, … … … Redactată în 4(patru) exemplare, conţine … pagini. 4