BO2018_6874
RespingeCPV: 45232150-8
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45232150-8
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 13407/03.04.2018, depusă de SC ... SRL, cu sediul în …, având CUI …, număr de înregistrare în registrul comerțului …, reprezentată legal prin … - administrator și convențional prin …, cu sediul în …, privind procedura simplificată online – într-o singură etapă, organizată de ..., cu sediul în …, în vederea atribuirii contractului de lucrări "…", cod CPV …, contestatoarea a solicitat anularea deciziei comisiei de evaluare comunicată prin adresa nr. 2849/21.03.2018 și a actelor subsecvente acesteia și obligarea autorității contractante la evaluarea ofertei sale, cu luarea în considerare a răspunsului la clarificări din data de 31.01.2018. CONSILIUL NAȚONAL DE SOLUȚONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ... SRL atacă rezultatul procedurii de atribuire transmis cu adresa nr. 2849/21.03.2018, prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă, solicitând cele menționate în partea introductivă. Contestatoarea precizează că, în cadrul evaluării ofertei sale, s-a constatat necesară formularea unei solicitări de clarificări nr. 543/ 18.01.2018, prin care comisia de evaluare i-a cerut să depună dovada constituirii garanțiilor colaterale poliței de asigurare privind garanția de participare. Susține că a aflat de această solicitare de clarificare în data de 31.01.2018, când a și transmis adresa de răspuns nr. 83/31.01.2018. Ulterior transmiterii răspunsului său la solicitarea de clarificări în data de 31.01.2018, prin care a făcut dovada faptului că asiguratorul nu 1
i-a solicitat constituirea niciunei garanții, contestatoarea susține că nu a mai primit nicio solicitare din partea autorității contractante. După aproximativ două luni, a primit comunicarea rezultatului parțial aferent etapelor de evaluare DUAE și a propunerilor tehnice nr. 2849/21.03.2018, prin care este înștiințată că autoritatea contractantă nu a avut în vedere răspunsul la solicitarea de clarificări pentru motivul nedepunerii acestuia în termenul prevăzut în aceasta. Prin Notificarea prealabilă, contestatoarea a solicitat revocarea acestei decizii indicând faptul că prezumția legală de cunoaștere a actelor operează doar în ceea ce privește actele cu caracter normativ, în toate celelalte cazuri, cum este și cunoașterea conținutului unui act administrativ cu caracter individual comunicarea este mijlocul prin care se asigură aducerea actului la cunoștința destinatarului, dovada aducerii la cunoștință destinatarului trebuind să poată fi făcută. Invocând prevederile art. 64 și următoarele din Legea nr. 98/2016 și dispozițiile pct. 53 al Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26.02.2014, contestatoarea opinează că autoritatea contractantă transmite în SEAP solicitările de clarificări considerate necesare, însă despre existența acestei solicitări trebuia să fie înștiințată pentru a accesa SEAP și a vizualiza conținutul solicitării de clarificări pentru a putea răspunde. În mod firesc, termenul prevăzut înăuntrul solicitării de clarificări a început să curgă raportat la data la care a luat la cunoștință de solicitarea de clarificare, în aceeași zi transmițând răspunsul la aceasta. Prin răspunsul la Notificarea prealabilă, autoritatea contractantă își menține decizia luată. SC ... SRL precizează că, așa cum se poate observa din chiar prevederile documentației de atribuire, se are în vedere aplicarea termenului de la data primirii solicitării de clarificări. Invocând prevederile art. 149. alin. (2) din HG nr. 395/2016, contestatoarea concluzionează că operatorii economici participanți la procedurile de atribuire sunt notificați în mod automat printr-un e-mail transmis de către aplicația SEAP pe adresa de mail înregistrată în contul de SEAP al operatorului economic de orice activitate întreprinsă în respectiva procedură de atribuire. Tocmai în considerarea acestei teze argumentative a autorității contractante, contestatoarea precizează că a indicat acesteia, încă din data de 31.01.2018, faptul că nu a primit o înștiințare automată cu privire la această procedură. SC ... SRL amintește că, potrivit autorității contractante, împrejurarea că nu a manifestat o atitudine diligentă constând în verificarea secțiunilor din SEAP unde se realizează comunicarea în cadrul procedurii de atribuire dintre autoritatea contractantă și operatorii economici, conform regulilor stabilite explicit în documentația de atribuire se subscrie dispozițiilor art. 125 din HG nr. 395/2016. 2
Menționează că nu cunoaște conform cărei dispoziții legale autoritatea contractantă afirmă că există o prezumție că a primit solicitarea de clarificare în data de 18.01.2018, conform informațiilor puse la dispoziție de aplicația SEAP, această prezumție neputând fi înlăturată decât prin prezentarea unor dovezi concrete. Totodată, contestatoarea precizează că dispozițiile art. 132 alin. (3) din HG nr. 395/2016 prevăd că eventualele neconcordanțe cu privire la îndeplinirea condițiilor de formă ale garanției de participare, inclusiv cele privind cuantumul și valabilitatea, se vor clarifica de către comisia de evaluare cu ofertanții, în maximum 3 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a ofertelor. Contestatoarea subliniază că această chestiune este extrinsecă evaluării ofertelor astfel cum este precizat la art. 134 și următoarele din HG nr. 395/2016, întrucât nici nu privește conținutul ofertei propriu-zise. Legea achizițiilor publice nu prevede o situație de excludere pentru netransmitere în timp a răspunsului privind clarificarea aspectelor de garanție de participare, întrucât legea nu o tratează în incidența art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 sau art. 209 din Legea nr. 98/2016, cum a procedat autoritatea contractantă. Conform art. 137 alin. (2) lit. a) din HG nr. 395/2016, temeiul de respingere ca inacceptabilă a unei oferte cu privire la garanția de participare este atunci când, prin răspunsul transmis nu clarifică eventualele neconcordanțe prevăzute la art. 132 alin. (3) sau nu a depus dovada constituirii garanției de participare la data limită de depunere a ofertelor. Prin adresa nr. 3593/13.04.2018, înregistrată la Consiliu cu nr. 14836/13.04.2018, ... a transmis punct de vedere referitor la contestația înaintată de SC ... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată. Precizează că, în urma evaluării ofertelor, a respins oferta SC ... SRL ca fiind inacceptabilă, transmițând decizia prin comunicarea rezultatului parțial nr. 2849/21.03.2018. Împotriva acestei adrese, contestatoarea a depus notificare prealabilă, la care a răspuns prin adresa nr. 3146/29.03.2018, prin care îș menține decizia de respingere a ofertei conform motivelor indicate în comunicarea nr. 2849/21.03.2018. Pe fond, autoritatea contractantă precizează că, în urma vizualizării documentelor transmise în SEAP, comisia de evaluare a luat act de împrejurarea că societatea ... SRL a prezentat în cadrul ofertei polița de asigurare de garanții pentru participare cu ofertă la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică seria AX nr. 064330 din 05.12.2017 emisă de ... Având în vedere art. 6.1.2 din cuprinsul documentului intitulat Condiții privind asigurarea de garanții pentru participare cu ofertă la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, regăsit în 3
cadrul ofertei contestatoarei și prevederile fișei de date, Cap. IV.4.3) Modul de prezentare a ofertei, autoritatea contractantă, raportat la dispozițiile art. 134 din HG nr. 395/2016, dar și ale art. 209 din Legea nr. 98/2016, a decis să procedeze la clarificarea situației de fapt, sens în care s-a formulat solicitarea de clarificare nr. 543/18.01.2018, transmisă prin intermediul SEAP în data de 18.01.2018. Până la expirarea termenului limită de răspuns, respectiv 23.01.2018, contestatoarea nu a răspuns solicitărilor de clarificări, astfel că nu s-au prezentat documente care să ateste constituirea garanțiilor colaterale solicitate de asigurător și nu s-a clarificat dincolo de orice dubiu faptul că polița de asigurare seria AX nr. 064330 din 05.12.2017, emisă de … produce efecte. În data de 18.01.2018, comisia de evaluare a transmis solicitări de clarificări către 7 ofertanți, dintre care 6 au răspuns în termen, singurul ofertant care nu a răspuns fiind SC ... SRL. Contestatoarea a răspuns la solicitarea de clarificări abia în data de 31.01.2018, ora 15.34, invocând faptul că a aflat de această clarificare abia în data de 31.01.2018, întrucât nu a fost notificată despre existența acestei solicitări în SEAP cu privire la aceasta procedură. Referitor la invocarea de către contestatoarea a art. 64 și următoarele din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă reamintește prevederile fișei de date de la Cap. IV.4.3) Modul de prezentare a ofertei, dar și prevederile art. 149 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Astfel, din textul de lege menționat anterior reiese faptul că, în cazul procedurilor desfășurate integral prin mijloace electronice, trasabilitatea acțiunilor aferente atribuirii contractelor de achiziție publică este asigurată implicit de platforma SEAP, această aplicație reprezentând un mijloc electronic ale cărei caracteristici tehnice sunt prezumate absolut a fi nediscriminatorii prin faptul că este disponibilă tuturor operatorilor economici interesați fără a limita în niciun fel accesul celor interesați la procedurile de atribuire. În ceea ce privește afirmația contestatoarei că nu a primit nicio înștiințare asupra faptului că a existat o solicitare de clarificare în SEAP cu privire la această procedură pentru a avea în mod legal și efectiv posibilitatea de a răspunde acesteia, motiv pentru care a răspuns solicitării abia în data de 31.01.2018, autoritatea contractantă precizează că aceasta a omis să prezinte dovezi/ mijloace de probă privind lipsa notificării/înștiințării automate, cum ar fi spre exemplu o captură de ecran din secțiunea "NOTIFICĂRI > NOTIFICĂRI DE SISTEM" din contul său de SEAP, ori o adresă din partea celor de la AADR prin care să se confirme o problemă de natură tehnică a platformei SEAP în acest sens. În subsidiar, autoritatea contractantă menționează că platforma SEAP asigură și mijloace ajutătoare pe care operatorii economici 4
implicați în diverse proceduri de atribuire le pot folosi în vederea verificării notificărilor la procedurile la care aceștia sunt înscriși. În concluzie, operatorii economici participanți la procedurile de atribuire sunt notificați în mod automat printr-un e-mail transmis de către aplicația SEAP pe adresa de e-mail înregistrată în contul de SEAP al operatorului economic de orice activitate întreprinsă în respectiva procedură de atribuire. În consecință, cele menționate de către contestatoare nu au fost probate și, în consecință, nu o absolvă de sarcina exclusivă de a urmări modul de derulare a procedurii de atribuire la care aceasta are calitatea de participant și de a răspunde solicitărilor de clarificări în termenele impuse de comisia de evaluare. Referitor la afirmația contestatoarei că nu cunoaște conform cărei dispoziții legale autoritatea contractantă afirmă că există o prezumție că a primit solicitarea de clarificare în data de 18.01.2018, autoritatea contractantă precizează că din Figura nr. 2 prezentată în punctul său de vedere se observă că, în data de 18.01.2018, ora 12.04, a transmis către SC ... SRL documentul intitulat "Clarificări_garanție_...". Transmiterea și primirea documentului se face în mod automat prin intermediul platformei SEAP. De asemenea, dovada transmiterii și primirii documentului este confirmată și de faptul că, contestatoarea a răspuns la solicitările de clarificări anexate, însă cu mult timp după termenul limită stabilit de către comisia de evaluare. În fapt, în speță sunt incidente dispozițiile art. 132 alin. (3) din HG nr. 395/2016, cât și dispozițiile art. 134 alin. (5) din același act normativ. Împrejurarea că SC ... SRL nu a manifestat o atitudine diligentă constând în verificarea secțiunii "Detalii procedură > întrebări", conform regulilor stabilite explicit în documentația de atribuire se subscrie dispozițiilor art. 125 din HG nr. 395/2016. În măsura în care comisia de evaluare ar fi luat în considerare răspunsul la solicitările de clarificări transmis de contestatoare în data de 31.01.2018, ar fi reprezentat o încălcare a principiului tratamentului egal, în condițiile în care toți ceilalți 6 ofertanți au răspuns în termenul indicat de comisia de evaluare. Afirmațiile contestatoarei potrivit cărora nu există nicio dispoziție legislativă care să impună operatorilor o astfel de obligație respectiv verificarea constantă a SEAP vine să demonstreze ca, în fapt, aceasta nu a manifestat o atitudine diligentă. Dosarul achiziției și documentele necesare soluționării cauzei au fost înregistrate la Consiliu sub nr. 15380/17.04.2018. Urmare studierii dosarului constituit, contestatoarea a formulat concluzii scrise cu adresa nr. 16295/23.04.2018, în care a reiterat Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ... a inițiat procedura simplificată online – într-o singură etapă, în vederea atribuirii contractului de lucrări "…", cod CPV 45232150-8 5
Lucrări pentru conducte de alimentare cu apă (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. … Din informațiile anunțului de participare simplificat, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului este de … lei, fără TVA, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut, iar data limită de depunere a ofertelor a fost ... Nemulțumită de rezultatul parțial al procedurii comunicat cu adresa nr. 2849/21.03.2018, pentru motivele evocate anterior, SC ... SRL a depus la Consiliu contestația în analiză, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Trecând la analiza contestației, Consilul constată că, prin adresa amintită, s-a adus la cunoștința contestatoarei respingerea ofertei sale ca inacceptabilă, fiind reținute următoarele motive: Ca urmare a vizualizarii documentelor transmise in S.E.A.P., comisia de evaluare a luat act de imprejurarea ca societatea dvs. a prezentat in cadrul ofertei Polita de asigurare de garantii pentru participare cu oferta la procedura de atribuire a contractului de achizitie publica seria AX nr. 064330 din 05.12.2017 emisa de ... La art. 6.1.2 din cuprinsul documentului intitulat Conditii privind asigurarea de garantii pentru participare cu oferta la procedura de atribuire a contractului de achizitie publica, regasit in cadrul ofertei dvs., se face precizarea ca: „ [...] De asemenea Asiguratul se obliga: - sa constituie garantiile colaterale solicitate de ASIGURATOR in legatura cu emiterea politei de asigurare si a Clauzei de Garantare, constituirea acestor garantii fiind o conditie sine qua non de preluare in asigurare a Obligatiilor garantate; (...) - sa emita la cerere Asiguratorului si in favoarea acestuia un cec/bilet la ordin in forma solicitata de Asigurator, avalizat de administratorul sau actionarul/asociatul majoritar al ASIGURATULUI". In cadrul fisei de date aferenta prezentei proceduri de atribuire, la Cap. IV.4.3) Modul de prezentare a ofertei se mentioneaza urmatoarele: „[...] 4. Dovada privind constituirea garantiei de participare (ordin de plata, cu conditia confirmarii acestora de catre banca emitenta pana la termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor). In situatia in care se va prezenta un document eliberat de o societate de asigurari se vor prezenta in mod obligatoriu si documentele anexe aferente politei din care cel putin contractul de asigurare, conditiile de asigurare, dovada platii primei de asigurare si, dupa caz, dovada constituirii garantiei colaterale solicitate de societatea de asigurari; [...]". In consecinta, raportat la dispozitiile art. 134 din H.G. nr. 395/2016, dar si art. 209 din Legea nr. 98/2016, luandu-se act de elementele de neclaritate sesizate, comisia de evaluare a procedat la clarificarea situatiei de fapt, sens in care s-a formulat solicitarea de clarificare nr. 543/18.01.2018, transmisa prin intermediul S.E.A.P. in data de 18.01.2018 cu urmatorul continut: Intrebarea nr. 1 Referitor la Polita de asigurare de garantii pentru participare cu oferta la procedura de atribuire a contractului de achizitie publica seria AX nr. 064330 din 05.12.2017 emisa de ..., privind constituirea garantiei de participare la prezenta procedura, clarificati urmatoarele aspecte: Avand in vedere cerinta stabilita in cadrul Cap. IV.4.3) Modul de prezentare a ofertei, respectiv: 6
"4. [...] In situatia in care se va prezenta un document eliberat de o societate de asigurari se vor prezenta in mod obligatoriu si documentele anexe aferente politei din care cel putin contractul de asigurare, conditiile de asigurare, dovada platii primei de asigurare si, dupa caz, dovada constituirii garantiei colaterale solicitate de societatea de asigurari ", luand in considerare cele prevazute la art. 6.1.2 din cuprinsul documentului intitulat Conditii privind asigurarea de garantii pentru participare cu oferta la procedura de atribuire a contractului de achizitie publica, unde se face precizarea ca: „ [...] De asemenea Asiguratul se obliga: sa constituie garantiile colaterale solicitate de ASIGURATOR in legatura cu emiterea politei de asigurare a Clauzei de Garantare, constituirea acestor garantii fiind o conditie sine qua non de preluare in asigurare a Obligatiilor garantate: (...) sa emita la cerere Asiguratorului si in favoarea acestuia un cec/bilet la ordin in forma solicitata de Asigurator, avalizat de administratorul sau actionarul/asociatul majoritar al ASIGURATULUI.", va solicitam sa prezentati documente care sa ateste atat plata primei de asigurare cat si constituirea garantiilor colaterale solicitate de Asigurator, in vederea probarii faptului ca prezenta Polita produce efecte. [...] Pana la expirarea termenului limita de raspuns, respectiv 23.01.2018, comisia de evaluare a luat act de imprejurarea ca societatea dvs. NU a raspuns la solicitarile de clarificari in termenul precizat de comisia de evaluare, astfel ca nu ati prezentat documente care sa ateste constituirea garantiilor colaterale solicitate de Asigurator, in vederea probarii faptului ca Polita de asigurare seria AX nr. 064330 din 05.12.2017 emisa de … produce efecte. Cum s-a arătat și în comunicarea citată, prin adresa nr. 543/ 18.01.2018, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei documentele anexe aferente poliței de asigurare, termenul limită pentru transmiterea răspunsului fiind 23.01.2018. Ofertanta a răspuns adresei în data de 31.01.2018, după cum și aceasta recunoaște, invocând că a luat cunoștință de solicitarea de clarificări la această dată. Potrivit art. 134 alin. (5) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. În cauză, problema în discuție privește determinarea datei la care societatea contestatoare a luat cunoștință de solicitarea de clarificări nr. 543/18.01.2018. Sub acest aspect este de reținut că procedura în cauză s-a desfășurat integral prin intermediul SEAP, în acest mod fiind transmise și solicitările de clarificări. În fișa de date a achiziției, la cap. IV.4.3) Modul de prezentare a ofertei, s-au prevăzut următoarele: Instructiuni privind derularea procedurii de atribuire Informatii cu privire la procedura prin mijloace electronice: 7
Procedura de atribuire se va aplica integral prin mijloace electronice. În acest sens numai operatorii economici înregistrati în S.E.A.P. au dreptul de a transmite/ depune oferta, conform prevederilor art. 58 din H.G. nr. 395/2016. (...) Astfel, cu exceptia documentelor expres indicate în prezenta documentatie, toate documentele prin care operatorii economici demonstreaza îndeplinirea cerintelor minime de calificare, propunerea tehnica si propunerea financiara, precum si documentele care însotesc oferta se transmit în conformitate cu solicitarile autoritatii contractante prin SEAP în format electronic, în mod obligatoriu semnate cu semnatura electronica a reprezentantului legal sau persoana împuternicita de reprezentantul legal al ofertantului sau dupa caz, a asociatului, subcontractantului, tertului sustinator. (...) Reguli de comunicare si transmitere a datelor: (...) Pentru comunicarile ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare în legatura cu oferta prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile în SEAP (Sectiunea “Întrebari”) acordând în acest sens un termen de raspuns, de regula, de cel mult trei zile lucratoare de la primirea unei astfel de solicitari din partea comisiei de evaluare. Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SEAP (Sectiunea “Întrebari”), în format electronic, semnate cu semnatura electronica, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica mai sus indicate. Potrivit art. 149 alin. (2) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 În cazul procedurilor desfăşurate integral prin mijloace electronice, trasabilitatea acţiunilor aferente atribuirii contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru este asigurată implicit de SEAP. La dosarul cauzei, autoritatea contractantă a depus dovada transmiterii, prin intermediul SEAP, a solicitării de clarificări nr. 543/ 18.01.2018, în schimb, societatea contestatoare nu a făcut dovada că ar fi primit respectiva adresă în data de 31.01.2018, după cum susține. Trebuie subliniat că momentul de început al termenului pentru transmiterea răspunsului la solicitarea de clarificări îl constituie însuși evenimentul comunicării actului, prin intermediul SEAP, care se prezumă a fi simultan cu cel al luării la cunoștință în privința conținutului actului. Achizitoarea nu avea motive să ia în considerare răspunsul primit cu întârziere, câtă vreme nu a fost depusă vreo dovadă că ar fi existat vreun impediment de natură tehnică al sistemului electronic care să împiedice recepționarea adresei și nici vreo dovadă a datei la care a fost primit documentul, aspecte nedovedite nici în cadrul contestației. În cazul procedurilor desfășurate integral prin mijloace electronice, în care trasabilitatea acțiunilor aparține SEAP, autoritatea contractantă nu poate fi sancționată pentru un comportament necorespunzător, câtă vreme a postat în sistemul electronic întrebarea adresată operatorului economic. Contrar susținerilor societății contestatoare, comisia de evaluare nu avea obligația de a reveni cu o nouă solicitare de clarificări suplimentară, pe motiv că ofertanta nu a răspuns în termenul legal. De asemenea, contrar afirmațiilor petentei, dispozițiile art. 134 alin. (5) din normele metodologice erau aplicabile și în speța de față, 8
fiind vorba despre lipsa unui răspuns în termenul legal la o solicitare a autorității contractante, neavând vreo relevanță faptul că aceasta privea garanția de participare. În considerarea celor prezentate, nefiind constatată vreo culpă a achizitoarei în luarea deciziei de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul va respinge ca nefondată contestația SC ... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestația SC ... SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în patru exemplare, conține nouă pagini
9