BO2018_6881
RespingeCPV: 79713000-5 (Rev.2)
Critici: R2.1.4
Buletin oficial · acces liber
CPV: 79713000-5 (Rev.2)
Critici: R2.1.4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 23 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../C5/... Data: ..... Prin contestația nr. 192/19.03.2018, transmisă, inițial, prin mijloace electronice (e-mail) și ulterior, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 9810/12.03.2018, SC ...SRL, cu sediul în ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având CIF RO ..., reprezentată prin administrator ...., a contestat adresa nr. 7538/01.03.2018 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și adresa nr. 7891/08.03.2018 reprezentând răspunsul autorității contractante la notificarea prealabilă nr. 606/05.03.2018, documente emise în cadrul procedurii simplificată „proprie”, a contractului de servicii având ca obiect „Servicii de pază și protecție” – Anexa 2, cod CPV: 79713000-5 (Rev. 2), inițiată de ... ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul ..... ... și a solicitat, anularea comunicării nr. 7538/01.03.2018, reevaluarea ofertelor în conformitate cu legislația aplicată, prin urmare și cea a S.C ...S.R.L. precum și suspendarea procedurii de atribuire. Cererea privind suspendarea procedurii de atribuire a fost soluționată prin Încheierea nr. 162/C5/.../14.03.2018, fiind respinsă, ca nefondată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației sale, SC ...SRL aduce la cunoștință că prin comunicarea nr. 7538/01.03.2018, autoritatea contractantă a informat-o că propunerea sa a fost declarată inacceptabilă, întrucât nu a justificat prețul ofertat, prin neincluderea în calculația de preț a cheltuielilor cu delegarea personalului și prin neprezentarea convențiilor 1/11
încheiate cu AJOFM, ce aveau rolul să demonstreze pct. 22 „Convenții șomaj” din calculația de preț. Contestatoarea susține că, prin notificarea prealabilă nr. 606/05.03.2018 a solicitat autorității contractante să dispună măsuri de remediere în sensul reevaluării ofertei SC ...SRL, autoritatea contractantă formulând răspunsul la notificarea prealabilă prin adresa nr. 7891/08.03.2018, precizând că își menține decizia din data de 01.03.2018. Referitor la susținerile autorității contractante privind desemnarea ofertei sale ca fiind inacceptabilă, contestatoarea prezintă solicitările privind justificarea prețului, adresate de autoritatea contractantă prin adresa nr. 7034/23.02.2018, precum și răspunsurile sale, transmise prin adresa nr. 172/26.02.2018. Contestatoarea susține că, prin documentația de atribuire, autoritatea contractantă nu a solicitat o propunere financiară elaborată, ci, doar prin adresa nr. 7034/23.02.2018 a precizat modul de calcul care ar fi trebuit regăsit în fișa de date și caietul de sarcini. Referitor la susținerile autorității contractante cu privire la faptul că nu ar fi justificate și nu se pot lua în calcul Convențiile de șomaj menționate în calculația de preț, deoarece „se aplică persoanelor care sunt deja angajate de către societatea dvs.”, contestatoarea învederează faptul că, subvenția pentru un angajat care îndeplinește aceste condiții se oferă societății, deci nu angajatului și reprezintă un venit (ajutor de stat) care nu este purtător de cheltuieli. În caz concret, contestatoarea susține că, deține un număr de 24 de convenții în diverse stadii de derulare, înregistrând astfel un venit suplimentar pentru cei care se află angajați într-un contract, ceea ce înseamnă că, suma rezultată dintre cheltuielile și veniturile din contractul în care activează îi permite s-o atribuie unui alt contract pentru reechilibrarea prețului venit-cost, în așa fel încât și acesta, la care participă cu subvenții, să fie purtător de profit, fără a însemna că este obligată ca acei oameni care se află în convenție să fie retrași din posturile în care efectuează serviciul conform planului de pază și să fie detașați unde vor „interesele unei autorități contractante”. Referitor la susținerile autorității contractante conform cărora, din calculul de preț nu reies cheltuielile pe care societatea urmează a le efectua cu deplasarea personalului a căror contracte individuale de muncă au fost anexate documentației de atribuire ca având domiciliul pe raza județului Gorj, respectiv Cluj, contestatoarea susține că, în eventualitatea în care oferta sa va fi declarată câștigătoare, va efectua serviciile de pază cu persoane pe care le va angaja din raza administrativ teritoriala a județului Caraș Severin, întrucât, dacă ar presta serviciile de pază cu angajați care au domiciliul pe raza județului Gorj, respectiv Cluj ar avea „cheltuieli uriașe constând în cazare, masă, diurnă pentru cei pe care i-ar detașa”. În acest context, contestatoarea susține că, nu poate trece în tabelul nominal o lista cu personal care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, care să își aibă domiciliul pe raza 2/11
administrativ teritorială a autorității contractante (județul Caras Severin) câtă vreme nu are contracte în derulare în acest județ. În opinia sa această condiție este netemeinică și nelegală. În dovedire, contestatoarea SC ...SRL a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 10199/... C5/13.03.2018, Consiliul a solicitat autorității contractante ... ..., documentele necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 101/2016, inclusiv oferta contestatoarei, precum și dovezi privind transmiterea punctului de vedere către contestatoare și publicarea contestației pe site-ul propriu (http://www.dgaspccs.ro) sau în SEAP, conform dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 9157/19.03.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 11277/20.03.2018, autoritatea contractantă a transmis în original, Punctul de vedere nr. 9084/16.03.2018, înregistrat la Consiliu sub nr. 11279 și în copie, dosarul achiziției și oferta contestatoarei SC ...SRL. Autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulată SC ...SRL și, pe cale de consecință, menținerea comunicării nr. 7538/01.03.2018, ca fiind temeinică și legală, pentru motivele prezentate în continuare. Autoritatea contractantă arată că, prin adresa nr. 7034/23.02.2018 i-a solicitat ofertantului SC ...SRL clarificări şi justificare a prețului indicat, în replică primind răspunsul nr. 172/26.02.2018 și, anexat, calculul prețului/agent/oră. Prin comunicarea nr. 7538/01.03.2018 autoritatea contractantă a adus la cunoștința S.C. ...S.R.L. faptul că, propunerea acesteia este inacceptabilă, motivat de faptul că nu a justificat prețul ofertat, prin neincluderea în calculația de preț a cheltuielilor cu delegarea personalului și prin neprezentarea convențiilor încheiate cu AJOFM, ce aveau rolul să demonstreze pct. 22 „Convenții șomaj” din calculația de preț. Autoritatea contractantă susține că, subvențiile la care face referire nu au fost incluse în propunerea financiară prezentată inițial, acestea fiind precizate la solicitarea de clarificări, fără a fi prezentate şi documentele suport aferente acestora (contracte de subvenții, semnate, ștampilate de către organele competente) din care să rezulte că beneficiază de aceste ajutoare financiare. Autoritatea contractantă susține că a comunicat S.C. ...S.R.L că aceasta nu poate susține prețul ofertat raportat la subvențiile la care face referire, aceste subvenții fiind acordate persoanelor care au fost angajate şi nicidecum pentru personalul pe care îl propune pentru executarea contractului de „servicii de pază şi protecție". Referitor la susținerile contestatoarei că nu va folosi personalul înscris în „Tabelul nominal personal de pază utilizat pentru îndeplinirea contractului”, document depus conform cerinței de atribuire, ci se va folosi de practica în domeniu, după cum se precizează, preluând personalul de pază existent cu care firma anterioară desfășoară vechiul contract de pază sau va angaja personal de pe raza administrativ 3/11
teritorială a județului ..., tabelul sus amintit devenind nul”, autoritatea contractantă arată că, potrivit documentației de atribuire ofertantul trebuia să depună „Tabelul nominal personal de pază utilizat pentru îndeplinirea contractului”. În acest context, autoritatea contractantă își exprimă nedumerirea, neînțelegând cum își dovedește prețul ofertat (în susținerea căruia ofertantul se prevalează de convențiile de șomaj) dacă la momentul depunerii ofertei, S.C. ...S.R.L nu cunoștea cu exactitate ce personal va prelua, dacă acest personal întrunește condițiile pentru ca societatea să poată încheia convenții cu A.J.O.F.M. Autoritatea contractantă supune atenției Consiliului faptul că, în calculul privind prețul/agent/oră există subvenții, ce nu au fost incluse în propunerea financiară prezentată inițial, nefiind prezentate şi documentele suport aferente acestora din care să rezulte că beneficiază de aceste ajutoare financiare. De asemenea, calculul a fost făcut fără a se lua în considerare toate sărbătorile legale stabilite prin Codul muncii, deși în 5 obiective de lucru programul este zilnic şi cu o perioadă mai mare de 8 ore. Prin adresa nr. 757/19.03.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 11189/19.03.2018, respectiv nr. 11453/20.03.2018, contestatoarea a formulat „Răspuns” la punctul de vedere al autorității contractante, menționând că, în mod eronat autoritatea contractantă susține că, prin adresa nr. 7043/23.02.2018 i-a solicitat „clarificări și justificare a prețului ofertat”, deoarece, prin conținutul acestei adrese i s-a solicitat să transmită doar un mod de calcul privind prețul/agent/oră, fundamentat conform prevederilor legale, care să cuprindă toate sporurile și indemnizațiile. Ca atare, contestatoarea consideră că, în mod tendențios autoritatea contractantă afirmă că a solicitat documente justificative pentru ca ofertantul S.C. ...S.R.L. să susțină și să probeze fundamentarea prețului ofertat. Contestatoarea susține, de asemenea că, în propunerea financiară inițială, a avut în vedere includerea unui număr de 3 convenții încheiate și intrate în plată conform Legii nr. 76/2002 actualizată, pentru posturile de 14 ore din 24, însă, prin formularul de propunere autoritatea contractantă a solicitat doar „tariful unitar pe lei/agent/oră” care să se încadreze în valoarea contractului, neavând modul de calculație și de fundamentare a tarifului ofertat, acesta solicitându-se doar prin adresa nr. 7043/23.02.2018, însă, nici prin această clarificare nu s-a instituit obligația depunerii copiilor după convențiile AJOFM. Prin adresa nr. 15786/... C5/19.04.2018, Consiliul a comunicat părților, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, prelungirea cu 10 zile a termenului de soluționare a contestației. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul constată următoarele: ... ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată „proprie”, a contractului de servicii având ca obiect „Servicii de pază și protecție” – Anexa 2, cod CPV: 79713000-5 (Rev. 2), prin 4/11
publicarea atât pe site-ul instituției, a unui anunț de participare, cât și în SEAP, a anunțului de publicitate nr. ...., stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor la data de 19.02.2018, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată, fără TVA, de 339.024 lei. Potrivit Procesului-verbal nr. 6496/19.02.2018 al ședinței de deschidere a ofertelor, au depus oferte un număr de 4 operatori economici. În urma analizării ofertelor, oferta depusă de S.C. ...S.R.L. a fost respinsă ca inacceptabilă, fiind declarat câștigător ofertantul SC ...SRL, toate aceste aspecte fiind consemnate în raportul procedurii nr. 7458/28.02.2018. Ulterior evaluării ofertelor şi comunicării rezultatului procedurii de către autoritatea contractantă, S.C. ...S.R.L. a depus la Consiliu contestaţia de faţă. Analizând criticile formulate de către contestator, Consiliul constată că acestea vizează, în principal, aspecte legate de modul în care comisia de evaluare a analizat şi apreciat oferta depusă de acesta. Autoarea contestației a depus la dosarul cauzei dovada respectării dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, respectiv notificarea prealabilă înregistrată sub nr. 606/05.03.2018, înaintată autorității contractante, precum și răspunsul la aceasta, înregistrat sub nr. 656 din 08.03.2018, prin care autoritatea contractantă comunică faptul că își menține decizia de respingere a ofertei contestatoarei. Potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii, înregistrată sub nr. 7538/01.03.2018, oferta depusă de S.C. ...S.R.L. a fost respinsă ca inacceptabilă, deoarece nu a justificat prețul ofertat, prin neincluderea în calculația de preț a cheltuielilor cu delegarea personalului și prin neprezentarea convențiilor încheiate cu AJOFM. Preliminar analizării fondului cauzei, Consiliul constată că această contestație poate fi admisă doar în situația în care criticile formulate de contestatoare cu privire la fiecare motiv de respingere a ofertei sale sunt apreciate ca fiind întemeiate. În situația în care una sau mai multe dintre critici nu sunt întemeiate, astfel încât unul sau mai multe motive de respingere au fost reținute ca fiind corecte de către Consiliu, prezenta contestație nu poate fi admisă, caracterul ofertei contestatoarei, de ofertă inacceptabilă, neputând fi schimbat. Având a verifica motivele care au stat la baza deciziei de respingere ca inacceptabilă, a ofertei depuse de către contestator, Consiliul constată temeinicia primului motiv, pentru considerentele prezentate în continuare. În fișa de date (SECŢIUNEA II: OBIECTUL CONTRACTULUI – DESCRIERE) se menționează: «Valoarea estimată a contractului este de 339.024,00 lei fără TVA, pentru perioada de la semnarea contractului până la 31.12.2018 și reprezintă valoarea estimată a prezentei proceduri, în funcţie de care se vor elabora și evalua ofertele. 5/11
Cantitatea care face obiectul contractului este de 21.189 ore şi este stabilită de la data semnării contractului până la 31.12.2018 structurată astfel: - la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului ... ...- de luni până joi 8h si jumatate /zi, iar vineri 6h/zi, cu un număr de 1743 de ore; - la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă ...1 post de pază - de luni până vineri 8h/zi, iar sâmbăta şi duminica 16h/zi cu un număr de 3136 de ore; - la Centrul „Sfânta Maria" ...1 post pază - zilnic 13h/zi cu un număr de 3978 de ore; - la Centrul „Nera" ...1 post pază - zilnic 6h/zi cu un număr de 1836 de ore; - la Centrul „Elena Ardelean" ...1 post pază - zilnic 16h/zi cu un număr de 4896 de ore; - la Centrul „Bunavestire" ...1 post pază de luni până vineri 16h/zi, iar sâmbăta şi duminica 24h/zi cu un număr de 5600 de ore. SECŢIUNEA IV: PROCEDURA Modul de prezentare a propunerii tehnice Nominalizarea personalului implicat în desfășurarea contractului anexându-se un tabel cu numele și datele de identificare ale personalului ce va fi folosit pentru fiecare obiectiv de pază în parte şi prezentarea următoarelor documente justificative din cuprinsul cărora să rezulte calificarea și atestarea persoanelor nominalizate: - prezentarea de către ofertant a copiilor xerox după contractele individuale de muncă (cu excepţia datelor confidenţiale ce privesc salariul) certificate pentru conformitate cu originalul, contracte de colaborare şi/sau de prestări servicii pentru aceştia, declaraţie de disponibilitate/angajament de participare sau orice alt tip de contract încheiat în condiţiile legii certificate pentru conformitate cu originalul; - copia certificatelor de calificare; - copia atestatelor emise de Inspectoratul General al Poliției Române valabile la data deschiderii ofertelor, pentru fiecare persoană nominalizată privind personalul utilizat pentru îndeplinirea contractului. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini conform și se va corela cu propunerea financiară sub sancţiunea respingerii ofertei ca neconformă. Modul de prezentare a propunerii financiare Preţul ofertei va fi prezentat în formularul de ofertă, care reprezintă elementul principal al propunerii financiare fiind actul prin care operatorul economic își manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic în relaţia contractuală cu autoritatea contractantă. Preţul din formularul de ofertă, va reprezenta tariful orar (lei/ora/agent) ofertat pentru executarea contractului (fără TVA), în conformitate cu prevederile caietului de sarcini/documentației de atribuire. 6/11
Ofertanţii trebuie să-și evalueze prețurile astfel încât preţul total al ofertei să acopere toate obligaţiile contractului menționate în Caietul de sarcini. Preţul ofertat reprezintă un element esenţial al propunerii financiare a cărui realitate și legalitate va fi verificată de către comisia de evaluare. În acest sens vor fi verificate prețurile componente ofertate, oferta fiind considerată neconformă dacă "conţine preturi care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate". Acestei situaţii i se asimilează și absența din componența preţului ofertat a unuia sau mai multe prețuri unitare, astfel încât oferta va fi respinsă ca neconformă.» În caietul de sarcini se menționează: «Achiziţionarea serviciilor de pază este necesară pentru asigurarea pazei şi protecţiei bunurilor imobile, mobile şi persoanelor de la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului ..., precum şi de la centrele din cadrul direcţiei, respectiv la următoarele locaţii: - sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului ..., Aleea Trei Ape, Nr.4; - Centrul "Sfânta Maria" - ..., Aleea Buziaş, Nr.6; - Centrul "Nera" - ..., Strada Mihai Viteazu, Nr. 25; - Centrul "Elena Ardelean" - ..., Strada Valea Minerilor, Nr. 34-35; - Centrul "Bunavestire" - ..., Strada Spitalului, Nr. 8; - Centrul de Primire în Regim de Urgenţă - ..., Aleea Trei Ape, Nr.4. Cerinţe generale solicitate prestatorului: - prestatorul va prezenta lista persoanelor care vor asigura aceste servicii; - să presteze serviciile cu personal calificat; - prestatorul va asigura posturile de pază cu personal instruit calificat profesional; - prestatorul va folosi agenţi de pază autorizaţi şi dotaţi cu mijloace de apărare autorizate de lege şi de comunicare rapidă.» Din documentația de atribuire rezultă că la formularul de propunere se va ataşa o anexă care va cuprinde detalierea tarifului orar ofertat. Totodată, se mai precizează că propunerea tehnică trebuie să conțină formularul 9 – Propunere tehnică privind personalul, respectiv Tabel nominal personal de pază utilizat pentru îndeplinirea contractului, în care se menționează calificarea, certificat de calificare și certificat de atestare pentru fiecare agent. Din propunerea financiară a contestatorului rezultă că acesta a prezentat, în anexa la formularul de propunere , detalierea serviciilor prestate, respectiv acesta a ofertat un tarif de 13,57 lei/oră, cu o valoare totală a ofertei de 287.534,73 lei, fără TVA. Referitor la acest tarif, prin adresa nr. 7034/23.02.2018, autoritatea contractantă i-a solicitat contestatoarei următoarele clarificări la informațiile cuprinse în anexa la formularul de propunere : 7/11
„vă comunicăm că aveţi obligaţia să ne transmiteţi un mod de calcul privind preţul/agent/ora fundamentat conform prevederilor legale, care să cuprindă toate sporurile și indemnizaţiile legale”. Contestatorul a răspuns prin adresa nr. 172/26.02.2018, anexând calculația de preț care nu conține cheltuielile ce urmează a fi efectuate cu delegarea personalului. Cheltuielile cu delegarea personalului trebuiau menționate în calculația de preț, deoarece în propunerea tehnică, contestatorul a prezentat un tabel nominal cu personalul de pază utilizat pentru îndeplinirea contractului, ce cuprinde un număr de 16 agenți. Aceștia au fost repartizați pe obiectivele menționate în documentația de atribuire, astfel: - 2 agenți pentru sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului ..., Aleea Trei Ape, Nr.4; - 3 agenți pentru Centrul "Sfânta Maria" - ..., Aleea Buziaş, Nr.6; - 2 agenți pentru Centrul "Nera" - ..., Strada Mihai Viteazu, Nr. 25; - 3 agenți pentru Centrul "Elena Ardelean" - ..., Strada Valea Minerilor, Nr. 34-35; - 3 agenți pentru Centrul "Bunavestire" - ..., Strada Spitalului, Nr. 8; - 3 agenți pentru Centrul de Primire în Regim de Urgenţă - ..., Aleea Trei Ape, Nr.4. Din contractele individuale de muncă ale acestor agenți reiese că aceștia au domiciliul în județele Gorj și Cluj. Pentru a-și desfășura activitatea în județul ... aceștia trebuie detașați, ceea ce implică cheltuieli suplimentare ce constau în cazare și diurnă, cheltuieli ce trebuie să apară în calculația de preț. Afirmațiile contestatorului că, în situația în care va fi declarat câștigător, va angaja personal din județul ... sau va angaja personalul firmei ce desfășoară acum serviciul de pază, nu pot fi acceptate de Consiliu, deoarece prin documentația de atribuire, autoritatea contractantă a impus ca ofertanții să prezinte tabel nominal cu personalul de pază care va fi utilizat pentru îndeplinirea contractului. A accepta punctul de vedere al contestatoarei ar însemna ignorarea prevederilor documentației de atribuire și acceptarea concluziei că ofertantul contestator și-a întocmit oferta pe baza unui personal inexistent, ce urmează a fi angajat în viitor, acest fapt întărind și mai mult ideea că prețul ofertat nu este justificat, nu este real, ci se bazează pe acțiuni viitoare, nesigure. Având în vedere cele de mai sus și analizând documentele aflate la dosar, Consiliul constată că ofertantul contestator a prezentat o propunere financiară ce nu conține toate elementele necesare, deci incompletă. În fundamentarea tarifului, contestatorul nu a respectat prevederile documentației de atribuire. Ca urmare a analizării justificării tarifului ofertat, comisia de evaluare a considerat, în mod justificat, faptul că oferta contestatorului este inacceptabilă. Astfel, Consiliul constată că ofertantul contestator nu a inclus, în calculul tarifului, cheltuielile cu delegarea personalului. 8/11
Din cele de mai sus, reiese că ofertantul contestator nu a justificat tariful ofertat. Raportat la cele evocate şi ţinând seama că printre atribuţiile comisiei de evaluare sunt şi cele de verificare a propunerilor financiare prezentate de ofertanţi, din punct de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor din caietul de sarcini, aşa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, Consiliul constată că această verificare s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniu şi, pe cale de consecinţă, criticile contestatorului privind nelegalitatea evaluării ofertei sale, sunt nefondate, urmând să fie respinse. Drept urmare, comisia de evaluare a apreciat că ofertantul contestator nu a prezentat un tarif realist, concurențial și care permite executarea corespunzătoare a obligaţiilor presupuse de viitorul contract. Consiliul reţine faptul că operatorii economici, în elaborarea propunerii financiare financiare trebuie să ţină cont de toate prevederile legale în vigoare, neputând propune preţuri/tarife care nu sunt rezultatul liberei concurenţe sau care nu pot fi justificate. Rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că elaborarea propunerii financiare nu a avut la bază nicio justificare legală, concludentă şi pertinentă, ci a fost elaborată în baza unor supoziţii (angajări viitoare de personal) ale contestatorului. Consiliul consideră că răspunsul formulat de SC ...SRL nu este concludent, deoarece nu a justificat prețul ofertat. Având în vedere că este vorba de un contract finanţat din fonduri asigurate din bugetul județului, suma disponibilă pentru atribuirea acestui contract este limitată, iar autoritatea contractantă doreşte să se asigure că SC ...SRL se va încadra în suma ofertată, fără a fi solicitate sume suplimentare pentru eventuale deplasări de personal, ce nu au fost luate în calcul de către ofertant. Totodată, autoritatea contractantă doreşte să se asigure că prestatorul va îndeplini toate atribuţiile ce îi revin în executarea contractului. În aceste condiţii, critica autoarei contestaţiei apare ca neîntemeiată, fapt pentru care, Consiliul consideră corectă aprecierea achizitoarei cu privire la neconcludența răspunsului contestatorului privind justificarea tarifului ofertat. Pentru toate aceste motive, Consiliul va respinge ca nefondate criticile contestatoarei legate de respingerea ofertei sale ca inacceptabilă și pentru lipsa de concludență a răspunsului la solicitarea de clarificări legată de justificarea tarifului, în legătură cu cheltuielile cu deplasarea personalului. Consiliul reţine faptul că legiuitorul nu a impus în sarcina autorităţii contractante doar obligaţia de a solicita justificări de preţ, în sensul de a întocmi o simplă adresă de solicitare pentru a demonstra îndeplinirea acestei obligaţii, ci şi de a efectua verificări detaliate ale tuturor componentelor care formează preţul total al ofertei, în condiţiile în care legiuitorul stabileşte o prezumţie relativă de încălcare a principiilor 9/11
nediscriminării, tratamentului egal şi transparenţei necesare pentru atribuirea unui contract de achiziţie publică, faţă de un preţ aparent neobişnuit de scăzut. Ofertanţii nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor preţuri fără suport legal, fapt pentru care autoritatea contractantă are obligaţia de a evalua propunerile financiare ţinând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea acestui preţ, pentru a se asigura de fezabilitatea şi sustenabilitatea preţului propus în acest sens. Potrivit art. 133 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 „(1) comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare propunere atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică”. Oferta depusă reprezintă angajamentul asumat de către ofertant în scopul realizării obiectului contractului, astfel preţul/tariful consemnat nu este un element pur formal ale ofertei prezumate a fi valabile şi admise, fără probe concludente, ci reprezintă elementul esenţial al propunerii financiare a cărei realitate trebuie să fie verificată de comisia de evaluare, în baza art. 127 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 395/2016 şi confirmate de ofertant prin documentele înaintate autorităţii contractante. Toate aspectele mai sus evocate au format Consiliului convingerea că, S.C. ...S.R.L. nu a justificat tariful ofertat sub aspectul cheltuielilor cu deplasarea personalului. Faţă de cele mai sus prezentate, Consiliul consideră că evaluarea ofertei s-a realizat cu respectarea dispoziţilor legale în vigoare şi că, în mod corect, autoritatea contractantă a considerat tariful ofertat de către contestator, ca fiind nerealist, cercetând toate aspectele care rezultă din prezentarea ofertei sale raportată la cerinţele solicitate. Așadar cele prezentate de ofertant prin intermediul răspunsului la solicitarea de clarificări nu sunt în măsură să susțină justificarea prețului ofertat, astfel cum a apreciat autoritatea contractantă, în mod corect, reținând în acest caz, inacceptabilitatea ofertei contestatoarei. Raportând activitatea comisiei de evaluare, evocată anterior, la dispoziţiile legale amintite, Consiliul reţine că aceasta s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materia achiziţiilor publice. În considerarea celor ante-menționate, critica S.C. ...S.R.L. vizând anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale, apare ca neîntemeiată, Consiliul urmând să o respingă. În ceea ce privește al doilea motiv care a stat la baza deciziei autorității contractante de a respinge oferta în cauză, (motive consemnate în raportul procedurii și în adresa de comunicare a rezultatului procedurii), Consiliul nu mai analizează conformitatea acestuia, atâta vreme cât din cauza motivului antemenționat nu poate fi înlăturat caracterul de inacceptabilitate al ofertei depuse de contestator. Cu luarea în considerare a celor mai sus prezentate, Consiliul determină că, în mod corect, autoritatea contractantă a făcut aplicarea dispozițiile art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 coroborat cu 10/11
dispozițiile art. 137 alin. (2) lit. g) din H.G. nr. 395/2016 și a respins oferta S.C. ...S.R.L. Referitor la solicitarea contestatorului privind reevaluarea celorlalte oferte, Consiliul constată a fi lipsită de interes, câtă vreme s-a stabilit că în mod corect oferta contestatorului a fost respinsă ca inacceptabilă. În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ...SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu ... ..., în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... .... Redactat în 4 exemplare originale, conține 11 pagini. 11/11