AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_6891

BO2018_6891

Respinge
2018Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 79933000-3
Critici: R2.1

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 26.520 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 10581/15.03.2018, depusă de către SC ... SRL, cu sediul în ..., având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ... şi Cod Unic de Înregistrare ..., formulată împotriva procedurii de licitaţie deschisă online privind atribuirea contractului având ca obiect „Contract de servicii de proiectare «SF+PT Zona sportivă şi de agrement Calea Buziaşului: bazin de înot acoperit, bazin în aer liber, teren rugby/fotbal, tribune, alte amenajări exterioare, str. N.D. Cocea, str. Legumiculturii, str. Recoltei, Timişoara”, organizată de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat „obligarea autorităţii contractante de a lua o măsură de remediere a greşelii şi de acceptare a ofertei SC ...”. Prin contestaţia nr. 149/26.03.2018, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 12277/27.03.2018, depusă de către SC ... SRL, cu sediul în ...având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ... şi Cod Unic de Înregistrare ..., lider al Asocierii SC ...SRL, formulată împotriva procedurii de licitaţie deschisă online privind atribuirea contractului având ca obiect „Contract de servicii de proiectare «SF+PT Zona sportivă şi de agrement Calea Buziaşului: bazin de înot acoperit, bazin în aer liber, teren rugby/fotbal, tribune, alte amenajări exterioare, str. N.D. Cocea, str. Legumiculturii, str. Recoltei, Timişoara”, organizată de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - revocarea actului nr. AP2018 A5959/14.03.2018, - revocarea actului nr. AP2018-86/21.03.2018 şi a documentelor subsecvente privind respingerea ofertei sale, - anularea / corectarea deciziei adoptate în cadrul procedurii în privinţa ofertei sale, - anularea/corectarea încadrării şi considerării ofertei SC ... SRL ca fiind inacceptabilă, -analizarea ofertei SC ... SRL cu toate prevederile legislative în domeniul achiziţiilor publice, 1

§ 2

- revocarea încadrării omisiunii sale ca fiind inadvertenţă de formă în sensul Notificării ANAP NR. 245/01.09.2016, - să se dispună solicitare de clarificare de către comisia de evaluare în vederea acestei completări/corectări, - admiterea ofertei ca fiind admisibilă/acceptabilă. Prin contestaţia nr. 157/10.04.2018, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 14415/11.04.2018, depusă de către SC ...SRL, cu sediul în ..., având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ... şi Cod Unic de Înregistrare ..., formulată împotriva procedurii de licitaţie deschisă online privind atribuirea contractului având ca obiect „Contract de servicii de proiectare «SF+PT Zona sportivă şi de agrement Calea Buziaşului: bazin de înot acoperit, bazin în aer liber, teren rugby/fotbal, tribune, alte amenajări exterioare, str. N.D. Cocea, str. Legumiculturii, str. Recoltei, Timişoara”, organizată de către ... cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat „remedierea greşelii şi acceptarea ofertei sale”. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile care fac obiectul dosarelor nr. .../2018, nr. .../2018 şi nr. .../2018 au fost conexate pentru a se pronunţa o soluţie unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 10581/15.03.2018, SC ... SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică decizia autorităţii contractante de respingere a ofertei sale, motivată de necesitatea completării formularelor DUAE de către subcontractanţii SC ...SRL şi SC ... SRL. Prin adresa nr. 10985/878-C4/19.03.2018, Consiliul a solicitat SC ... SRL în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, dovada notificării prealabile a autorităţii contractante precum şi răspunsul autorităţii contractante dacă acesta există. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 11296/20.03.2018, SC ... SRL a răspuns, făcând referire la adresa antemenţionată şi prezentând în acest sens, dovada transmiterii contestaţiei prin e-mail în data de 15.03.2018 către Consiliu şi către autoritatea contractantă şi nu dovada notificării prealabile. Prin adresa nr. AP2018-82/22.03.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 11958/23.03.2018, autoritatea contractantă a formulat punct de vedere în care invocă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în temeiul art. 6 din Legea nr. 101/2016. În acest sens, autoritatea contractantă precizează că SC ... SRL nu a depus notificarea prealabilă, în termen de 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul considerat nelegal, astfel încât devin incidente prevederile art. 6 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 101/2016. Prin contestaţia nr. 149/26.03.2018, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 12277/27.03.2018, SC ... SRL, lider 2

§ 3

al Asocierii SC ... SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică decizia autorităţii contractante de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă, deoarece nu a completat penultimul punct al secţiunii C, partea III- Motive de excludere din cuprinsul DUAE transmis. Prin adresa nr. SC 2018-7534/02.04.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 13101/02.04.2018, autoritatea contractantă formulează punct de vedere în care invocă excepţia tardivităţii contestaţiei formulată de către SC ... SRL, întrucât: - autoritatea contractantă a intrat în posesia notificării prealabile formulată cu respectarea legislaţiei specifice achiziţiilor publice de către contestatoare, la data de 19.03.2018; - autoritatea contractantă a răspuns notificării prealabile prin adresa nr. AP2018-86/21.03.2018, transmisă contestatoarei prin e-mail, la data de 21.03.2018, (cu respectarea art. 6, alin.(4), din Legea 101/2016); - conform art. 8, alin. (1), litera b), coroborat cu alin.(2), litera a), din Legea nr. 101/2016, termenul de contestare, respectiv „5 zile (...), incepând cu ziua următoare luării la cunoştinţă a răspunsului autorităţii contractante, în sensul că nu urmează să revoce actele emise sau să adopte măsuri de remediere", a expirat la data de 26.03.2018. Astfel cum este impus în legislaţia specifică achiziţiilor publice, „persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă, poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim", doar în cadrul termenului de 5 zile, în cazul de faţă, până la data de 26.03.2018. Conform art. 3, alin.(2), din Legea nr. 98/2016, „Termenele prevăzute în cuprinsul prezentei legi se calculează conform următoarelor reguli: a) la calculul unui termen exprimat în zile, luni sau ani de la un anumit eveniment ori act sau acţiune, data la care se produce respectivul eveniment, act ori acţiune nu se ia în considerare; b) cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor lit. a) şi d), termenul exprimat în zile începe să curgă la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; (...) d) dacă ultima zi a unui termen exprimat în zile, luni sau ani este o zi de sărbătoare legală, duminică sau sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare". Mai mult decât atât, această regulă prevăzută atât în legislaţia specifică achiziţiilor publice, cât şi în Codul de procedură civilă, se completează cu principiul statuat în cuprinsul alin.(2) al art. 182 din Codul de procedură civilă, conform căruia „dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile". Până la această dată autoritatea contractantă nu are cunoştinţă de o altă modalitate de expediere a contestaţiei de către contestatoare, astfel 3

§ 4

încât consideră că SC ... SRL, nu a expediat contestaţia sa prin scrisoare recomandată la un oficiu poştal/serviciu de curierat rapid/serviciu specializat de comunicare, nefiind depusă nicio dovadă în acest sens. Având în vedere că legiuitorul nu a asimilat transmiterea contestaţiei prin e-mail, trimiterii prin „scrisoare recomandată la oficiul postal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare", aceasta nu poate fi considerată a fi făcută în termen, decât dacă data transmiterii e-mail-ului coincide cu data împlinirii termenului de contestare, socotit în zile şi doar până la ora la care autoritatea contractantă îşi încetează activitatea în mod legal, ceea ce permite acesteia din urmă să înregistreze actul transmis în ziua împlinirii termenului. Primirea contestaţiei doar pe e-mail la ora 00:02 în data de 27.03.2018, este evident după expirarea termenului impus de legislaţie, fără posibilitatea de a intra sub incidenţa art. 183, alin. (1) din Codul de procedura civilă, prin care „Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandata la oficiul postal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit în termen", nefiind depuse dovezi în acest sens, respectiv „recipisa oficiului postal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare", care, conform alin.(3) al aceluiaşi act normativ „servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată". Având în considerare cele de mai sus, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei depuse de către SC ... SRL ca fiind tardivă. Prin adresa nr. 13560/...-C4/04.04.2018, Consiliul solicită SC ... SRL un punct de vedere cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei invocată de către autoritatea contractantă. De asemenea, Consiliul, în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, îi solicită contestatoarei să facă dovada datei înaintării contestaţiei către autoritatea contractantă. Prin adresa nr. 167/04/06.04.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 14086/10.04.2018, SC ... SRL răspunde, precizând că autoritatea contractantă i-a comunicat răspunsul la notificarea prealabilă prin adresa nr. AP2018-86/21.03.2018. Situaţia reală în care s-a derulat comunicarea contestaţiei către Consiliu şi către autoritatea contractantă a fost după cum urmează: - către Consiliu prin poşta electronică la adresa indicată în fişa de date a achiziţiei, în cursul zilei de luni, 26 martie 2018, la ora 23:58:44, - către autoritatea contractantă, prin poşta electronică la adresa de poştă electronică indicată în fişa de date a achiziţiei, în cursul zilei de marti, 27 martie 2018, la ora 00:02:06. Practic, cele două comunicări succesive s-au derulat într-un interval de timp de 2 minute şi 38 de secunde. Contestatoarea afirmă că termenul de contestare pe care l-a avut la dispoziţie a fost de 5 zile, ceea ce în general reprezintă 120 de ore (o zi având 24 de ore). În situaţia particulară a acestui interval de timp de 5 4

§ 5

zile a avut loc trecerea la orarul de vară stabilit prin ORDONANŢA nr. 20 din 18 august 1997. Astfel, termenul de contestare pe care l-a avut la dispoziţie a fost mai mic decât ceea ce este general înţeles ca 5 zile calendaristice, el de fapt a constat în 119 ore, cu o oră mai puţin decât ceea ce reprezintă în mod curent 5 zile a câte 24 de ore. În această situaţie reală şi concretă, invocarea excepţiei tardivităţii de către autoritatea contractantă o privează de dreptul de a beneficia de intervalul integral de timp stabilit pentru contestare. Prin contestaţia nr. 157/10.04.2018, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 14415/11.04.2018, SC ... SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică decizia autorităţii contractante de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă, deoarece nu îndeplineşte condiţiile solicitate în tema de proiectare cu privire la personalul tehnic solicitat, respectiv arhitect, proiectant şi proiectant instalaţii. Prin adresa nr. 14673/1228-C4/12.04.2018, Consiliul i-a solicitat SC ... SRL, în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, dovada notificării prealabile a autorităţii contractante şi copia răspunsului autorităţii contractante, dacă există. Prin adresa nr. 163/16.04.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 15178/16.04.2018, SC ... SRL răspunde, precizând că ataşează prezentei, „notificările prealabile ale autorităţii contractante cât şi răspunsurile societăţii noastre”. Astfel, contestatoarea prezintă un set de documente, dar nu face dovada notificării autorităţii contractante. Prin adresa nr. SC2018-8221/12.04.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 15039/16.04.2018, autoritatea contractantă formulează punct de vedere în care invocă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei SC ...SRL. Autoritatea contractantă menţionează că până la această dată, SC ... SRL nu a depus la sediul autorităţii contractante documente din care să reiasă îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, respectiv dovada traansmiterii notificării în termen de 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante nelegal, astfel încât devin incidente prevederile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Din documentele depuse de părţi şi din susţinerile acestora, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitaţie deschisă online privind atribuirea contractului având ca obiect „Contract de servicii de proiectare «SF+PT Zona sportivă şi de agrement Calea Buziaşului: bazin de înot acoperit, bazin în aer liber, teren rugby/fotbal, tribune, alte amenajări exterioare, str. N.D. Cocea, str. Legumiculturii, str. Recoltei, Timişoara”. În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP anunţul de participare nr. ..../22.12.2017. Conform anunţului de participare și a documentaţiei de atribuire, valoarea estimată a procedurii privind atribuirea contractului de servicii este de 409.168 lei fără TVA, deci sub pragul valoric în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii 5

§ 6

Europene a anunţurilor de participare, de 648.288 lei, prag prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, act normativ în baza căruia se desfășoară prezenta procedură de atribuire. Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se mai procedează la analiza pe fond a cauzei. 1. Astfel, în vederea soluţionării contestaţiei formulată de SC ...SRL, în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul, prin adresa nr. 10985/878-C4/19.03.2018, a solicitat contestatoarei dovada notificării prealabile a autorităţii contractante şi copia răspunsului autorităţii contractante, dacă există. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 11296/20.03.2018, SC ... SRL a răspuns, făcând referire la adresa antemenţionată şi prezentând în acest sens, dovada transmiterii contestaţiei prin e-mail în data de 15.03.2018 către Consiliu şi către autoritatea contractantă, şi nu dovada notificării prealabile. Prin adresa nr. AP2018-82/22.03.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 11958/23.03.2018, autoritatea contractantă a formulat punct de vedere în care invocă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în temeiul art. 6 din Legea nr. 101/2016. În speţă sunt incidente următoarele prevederi legale, de imediată aplicare, din Legea nr. 101/2016: - art. 6 alin. (1), potrivit căruia „(1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: a) (...); b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”. - art. 6 alin. (10), care dispune că: „(10) Sesizarea Consiliului sau a instanţei, după caz, se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă”. Astfel, în baza art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, înainte de a se adresa Consiliului, contestatoarea avea obligaţia de a înainta autorităţii contractante Notificarea prealabilă, în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă despre comunicarea nr. AP2018-5959/14.03.2018, respectiv până la data de 19.03.2018, inclusiv, însă SC ... SRL nu a făcut dovada parcurgerii procedurii de notificare prealabilă, prevăzută de Legea nr. 101/2016, aceasta formulând direct contestaţie, în data de 15.03.2018. 6

§ 7

Prin adoptarea acestei atitudini, respectiv neîndeplinirea acestei obligaţii procedurale, contestatoarea şi-a asumat riscul aplicării sancţiunii prevăzută de legiuitor într-o asemenea situaţie, respectiv respingerea contestaţiei ca inadmisibilă [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016]. Întrucât excepţia lipsei procedurii de notificare prealabilă este o excepţie de fond (aceasta vizând o cerinţă pentru declanşarea procedurii de soluţionare a contestaţiei), peremptorie (tinzând la stingerea procesului) şi absolută (privind norme imperative de ordine publică), Consiliul nu va proceda la analiza pe fond a criticilor formulate de contestatoare. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de SC ... SRL. 2. În ceea ce priveşte contestaţia formulată de către SC ... SRL, prin adresa nr. SC 2018-7534/02.04.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 13101/02.04.2018, autoritatea contractantă formulează punct de vedere în care invocă excepţia tardivităţii contestaţiei, ce i-a fost transmisă doar pe e-mail la ora 00:02, în data de 27.03.2018, după expirarea termenului impus de legislaţie. Prin adresa nr. 13560/1013-C4/04.04.2018, Consiliul solicită SC ... SRL un punct de vedere cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei invocată de către autoritatea contractantă. Prin adresa nr. 167/04/06.04.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 14086/10.04.2018, SC ... SRL răspunde, precizând că a transmis contestaţia către autoritatea contractantă, prin poşta electronică în cursul zilei de marti, 27 martie 2018, la ora 00:02:06. Practic, cele două comunicări succesive s-au derulat într-un interval de timp de 2 minute şi 38 de secunde. Contestatoarea învederează că termenul pe care l-a avut la dispoziţie a fost mai mic decât ceea ce este general înţeles ca fiind 5 zile calendaristice, el de fapt a constat în 119 ore, cu o oră mai puţin decât ceea ce reprezintă în mod curent 5 zile a câte 24 de ore. Astfel, Consiliul reţine că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, „Contestatorul ataşează la contestaţie dovada notificării prealabile a autorităţii contractante şi copia răspunsului autorităţii contractante dacă există, dovada înaintării contestaţiei către autoritatea contractantă, copia actului atacat, după caz, precum şi mijloacele de probă de care dispune”. De asemenea, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă, acesta se înaintează atât Consiliului cât şi autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare”. Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 101/2016: (1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de 7

§ 8

remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) ........ b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz. (2) Termenul de contestare prevăzut la alin. (1) se calculează după cum urmează: a) începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă a răspunsului autorităţii contractante în sensul că nu urmează să revoce actele emise sau să adopte măsuri de remediere...”. Luând în considerare data de 27.03.2018, data transmiterii contestaţiei la autoritatea contractantă și ţinând cont de data comunicării răspunsului autorităţii contractante la notificarea prealabilă (21.03.2018), având în vedere valoarea estimată a contractului de lucrări (art. 7 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice) şi calculând termenul legal în care SC ... SRL putea înainta contestaţia, având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016 (antemenționate), se constată că, în speţă, contestaţia a fost transmisă, la Consiliu, în afara termenului legal prevăzut de legislaţia în vigoare, ultima zi fiind data de 26.03.2018, şi nu 27.03.2018, data la care SC ... SRL a transmis contestaţia respectivă. Deşi contestatoarea susţine că termenul de contestare pe care l-a avut la dispoziţie a fost mai mic decât ceea ce este general înţeles ca 5 zile calendaristice, el de fapt a constat în 119 ore, cu o oră mai puţin decât ceea ce reprezintă în mod curent 5 zile a câte 24 de ore, conform art. 5 al Legii nr. 101/2016, termenele procedurale stabilite de prezenta lege sunt exprimate în zile şi încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. Aşadar, prin transmiterea contestaţiei autoritatea contractantă, în data de 27.03.2018, SC ... SRL nu a respectat prevederile legale, fiind aplicabilă sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă. Legea nu ţine seama de situaţiile particulare specifice trecerii la ora de vară sau la cea de iarnă. 3. În vederea soluţionării contestaţiei formulată de SC ... SRL, în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul, prin adresa nr. 14673/1228-C4/12.04.2018, i-a solicitat contestatoarei dovada notificării prealabile a autorităţii contractante şi copia răspunsului autorităţii contractante, dacă există. Prin adresa nr. 163/16.04.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 15178/16.04.2018, SC ... SRL a răspuns, însă nu a făcut dovada notificării prealabile a autorităţii contractante. Prin adresa nr. SC2018-8221/12.04.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 15039/16.04.2018, autoritatea contractantă a formulat punct de 8

§ 9

vedere în care invocă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în temeiul art. 6 din Legea nr. 101/2016. Astfel, în speţă sunt incidente prevederile art. 6 alin. (1), lit. b) şi alin. (10) din Legea nr. 101/2016. Astfel, în baza art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, înainte de a se adresa Consiliului, contestatoarea avea obligaţia de a înainta autorităţii contractante Notificarea prealabilă, în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă despre comunicarea nr. AP2018-7959/05.04.2018, respectiv până la data de 10.04.2018, inclusiv, însă SC ... SRL nu a făcut dovada parcurgerii procedurii de notificare prealabilă, prevăzută de Legea nr. 101/2016, aceasta formulând direct contestaţie, în data de 11.04.2018. Prin adoptarea acestei atitudini, respectiv neîndeplinirea acestei obligaţii procedurale, contestatoarea şi-a asumat riscul aplicării sancţiunii prevăzută de legiuitor într-o asemenea situaţie, respectiv respingerea contestaţiei ca inadmisibilă [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016]. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de SC ...SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca inadmisibile, contestaţiile formulate de către SC ...SRL şi de către SC ... SRL şi ca tardivă contestaţia formulată de către SC ... SRL în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... Redactată în 6 (şase) exemplare, conţine 9 (nouă) pagini. 9