BO2018_6914
RespingeCPV: 79713000-5
Critici: D8
Buletin oficial · acces liber
CPV: 79713000-5
Critici: D8
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: .. Prin contestația nr. 168/11.04.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 14437/11.04.2018, formulată de ..., cu sediul social în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ..., având Cod de Identificare Fiscală ..., atribut fiscal RO, reprezentată legal de ..., în calitate de administrator, împotriva documentației de atribuire elaborată de ..., cu sediul în ..., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ ȘI PROTECȚIE LA OBIECTIVELE AFLATE ÎN PROPRIETATEA ...”, cod CPV 79713000-5, servicii de pază”, (Rev.2), s-a solicitat obligarea autorității contractante la modificarea valorii estimate a achiziției cu respectarea tuturor prevederilor legale și la acceptarea, de către aceasta, a ajustării prețului contractului doar în cazul unor modificări legislative ordonate de Guvern (privind salariul minim pe economie, contribuții sporuri), prin cuprinderea acestora în documentația de atribuire. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și
funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, să soluționeze contestația de față. Prin contestația depusă, ..., în calitate de operator economic interesat de participarea la procedura de licitație deschisă, organizată de ..., în vederea atribuirii contractului având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ ȘI PROTECȚIE LA OBIECTIVELE AFLATE ÎN PROPRIETATEA ...”, a solicitat Consiliului să dispună cele menționate în partea introductivă. Potrivit contestatoarei, entitatea contractantă a estimat valoarea achiziției la suma de 2.156.396 lei, valoarea pentru care trebuie prestate un număr de 150,380 ore/12 luni, pentru 21 de posturi de pază și conectarea, monitorizarea și intervenția în caz de alarmare pentru un număr de 5 obiective. Invocând prevederile art. 1 din HG nr. 846/2017, ale Codului muncii referitor la drepturile bănești ale salariaților, ale OUG nr. 60/2017, ale Codului fiscal și ale caietului de sarcini, contestatoarea apreciază că tariful serviciilor ar trebui să fie de minim 14,37 lei, tariful de 14,20 lei asumat de către entitatea contractantă fiind unul care nu respectă legislația în vigoare. De asemenea, contestatoarea consideră că refuzul de a permite ajustarea prețului contractului în cazul unor modificări legislative impuse de Guvern ar pune ofertantul câștigător în imposibilitatea de a derula contractul cu respectarea condițiilor impuse prin caietul de sarcini, respectiv termenul de plată la 60 de zile și garanția de bună execuție în valoare de 10%. Prin punctul de vedere nr. 7000/17726/16.04.2018, înregistrat la Consiliu cu nr. 15803/19.04.2018, ... precizează că, în vederea estimării valorii procedurii s-a ținut seama de un deviz, pe care îl prezintă detaliat, din care a rezultat un tarif total de 14,20 lei/oră. De asemenea, arată că, ofertele ce se vor depune vor reprezenta angajamente asumate de către ofertanți în scopul realizării obiectului contractului, astfel încât, prețul nu este unul pur formal al ofertei, ci va reprezenta un element esențial al propunerii tehnice și financiare, a cărui realitate și sustenabilitate va fi verificată de către comisia de evaluare, în baza respectării principiilor asumării răspunderii, tratamentului egal și nediscriminării și vor fi confirmate de ofertanți prin documentele înaintate entității contractante. În plus, consideră că, în condițiile în care ofertele încă nu au fost deschise, nu se poate considera că prețul estimat nu este unul corect față de piața actuală a serviciilor din domeniul obiectului contractului. Din aceste motive, solicită respingerea contestației .... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: 2/5
Procedura de licitație deschisă a fost inițiată de ..., în calitate de entitate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ ȘI PROTECȚIE LA OBIECTIVELE AFLATE ÎN PROPRIETATEA ...”, cod CPV 79713000-5, servicii de pază”, (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ... Potrivit invitației de participare, criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată a contractului fiind de 2.156.396 lei, fără TVA. Conform prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul procedează cu întâietate la analiza respectării de către ... a termenului legal de depunere a contestației. În acest sens, Consiliul reține, în primul rând, că serviciile supuse prezentei proceduri, respectiv serviciile de pază și protecție, se regăsesc în Anexa nr. 2 la Legea nr. 99/2016 - servicii sociale și alte servicii specifice, valoarea estimată a prezentei achiziții fiind sub pragul de 4.502.000 lei, prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 99/2016. De asemenea, Consiliul are în vedere și următoarele prevederi legale: - art. 8 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia „(1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum și oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: (...) (b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică, achiziție sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz. (2) Termenul de contestare prevăzut la alin. (1) se calculează după cum urmează: b) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (4), când autoritatea contractantă nu a transmis un răspuns;”. - art. 5 din Legea nr. 101/2016: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul 3/5
termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare.” - art. 16 alin. (1) din același act normativ „(1) Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare.” Din documentele aflate la dosarul cauzei, Consiliul reține că, nemulțumită fiind de prevederile documentației de atribuire, publicată în SEAP la data de 27.03.2018, ... a transmis entității contractante, în data de 30.03.2018, prin fax, la nr. ..., notificarea prealabilă nr. 135/29.03.2018, solicitând modificarea valorii estimate a procedurii, precum și acceptarea ajustării prețului contractului doar în cazul în care, pe parcursul derulării acestuia, intervin modificări legislative privind salariul minim pe economie, contribuțiile și alte sporuri ce compun salariul. Prin adresa nr. 7000/10100/05.04.2018, entitatea contractantă a formulat răspuns la notificarea prealabilă, precizând că nu acceptă modificarea valorii estimate a procedurii și nici ajustarea prețului contractului. Prin raportare la prevederile legale menționate anterior, și ținând seama de faptul că, valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, este de 2.156.396 lei, fără TVA, aflat sub pragul valoric prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 99/2016, Consiliul stabilește că ... avea posibilitatea de a depune o contestație împotriva documentației de atribuire, atât la Consiliu cât și la entitatea contractantă, cel mai târziu, la data de 10.04.2018. Pentru a stabili astfel, Consiliul are în vedere că termenul legal de 3 zile de răspuns la notificarea prealabilă din data de 30.03.2018, prevăzut la art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, s-a împlinit la data de 02.04.2018, astfel încât termenul de 5 zile pentru depunerea contestației a început să curgă începând cu data de 03.04.2018, ultima zi a acestuia fiind 07.04.2018. Dat fiind faptul că ultima zi a termenului a fost o zi nelucrătoare, în baza art. 5 alin. (2) teza a doua, din Legea nr. 101/2016, anterior citat, termenul pentru depunerea contestației s-a încheiat la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare, respectiv la finalul zilei de 10.04.2018. Din datele existente la dosarul cauzei, contestația nr. 168/11.04.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 14437/11.04.2018, a fost transmisă Consiliului, prin fax, la data de 11.04.2018, ora 13:15. De asemenea, originalul contestației, a fost transmis prin intermediul FAN COURIER, acesta fiind predat firmei de curierat, în vederea livrării, tot la data de 11.04.2018 (conform AWB 9101896310001). Totodată, Consiliul 4/5
constată că, la dosarul cauzei au fost depuse de către contestatoare dovezi privind transmiterea contestației la entitatea contractantă, la data de 11.04.2018, atât prin fax, la ora 13:00, cât și prin intermediul FAN COURIER, la ora 13.10 În aceste condiții, Consiliul reține că, în cauză, au devenit incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare.” Pe cale de consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca tardivă, contestația depusă de ... în contradictoriu cu .... Fără pronunțare pe fondul cauzei și pe cererea de suspendare a procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca tardivă, contestația depusă de ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de entitate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 5 (cinci) pagini. 5/5