BO2018_7026
AdmiteCPV: 71322000-1
Critici: R8
Buletin oficial · acces liber
CPV: 71322000-1
Critici: R8
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr...., înregistrată la C.N.S.C. cu nr...., înaintată de ..., cu sediul în ....., formulată împotriva adresei nr.... și a actelor subsecvente acesteia, emise de ..., cu sediul în ..., ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată – într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de „...”, cod CPV: ..., s-a solicitat reevaluarea ofertei sale în conformitate cu prevederile legale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub numărul de mai sus, ..., în numele Asocierii ... – ..., critică adresa nr.... și actele subsecvente acesteia, emise de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată – într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de „...”, cod CPV: ..., solicitând reevaluarea ofertei sale în conformitate cu prevederile legale. În motivarea contestației, precizând că a îndeplinit procedura notificării prealabile, ... susține că, la data de ...., autoritatea contractantă i-a solicitat o serie de clarificări nelegale și care exced prevederilor documentației de atribuire, astfel: 1
1. Cu privire la solicitarea privind graficul de prestare servicii prezentat, contestatorul arată următoarele: - Perioada de obținere a avizelor nu face obiectul contractului, ofertantul elaborează doar documentele pentru obținerea acestora, iar termenul de obținere a acestora depinde de avizatori și, pe cale de consecință, cerința este excesivă neputând da un termen de emitere a acestora de către avizatori; în grafic, sunt prezentate doar duratele activităților sale: - Referitor la subetapa de avizare internă de către comisia de avizare internă (conform procedurilor specifice) a întregii documentații (părți scrise și desenate), de către verificatorii interni și de către responsabilul cu calitatea, în vederea conformării cu normele de proiectare în vigoare (normative standarde, legi etc), arată că cerința este excesivă deoarece, în formulare, autoritatea nu face referire la temeiul legal, așa cum este prevăzut în Legea nr.27/2002. Arată că nu cunoaște niciun normativ în activitatea de proiectare care solicită acest lucru adică să fie subetapa distinctă, având în vedere faptul că autoritatea nu a specificat că trebuie prezentată. - Cu privire la înaintarea proiectul tehnic spre verificatorul de proiect în aceeași zi în care se realizează documentația pentru obținerea avizelor, arată că obiectul contractului este elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor în termene legale și nu este sub controlul ofertantului, solicitarea de clarificări este excesivă și neclară, nedefinind, în mod explicit și suficient de detaliat, în ce constă solicitarea comisiei și ce informații ar trebui prezentate. Susține că autoritatea contractantă încalcă „art.133 alin.4”. - Referitor la cum anume poate fi definitivat proiectul tehnic și unde este evidențiat în graficul prezentat, în sensul verificării acestuia cu cerințele impuse în avizele obținute, contestatorul invocă art.154 din Legea nr.98/2016 și art.20 din H.G. nr.395/2016, susținând că este culpa autorității contractante dacă a prezentat un proiect incomplet, graficul prezentat de societatea sa fiind conform documentației de atribuire. Apreciază, de asemenea, că cerința este ambiguă deoarece autoritatea contractantă nu definește în mod clar de ce nu poate fi definitivat proiectul tehnic fără avizele ce urmează a se obține. În conformitate cu legislația în vigoare, după cum arată, la faza elaborării SF/DALI, proiectantul care a elaborat această documentație are obligația de a cunoaște toate cerințele avizatorilor și a întocmi SF/DALI în conformitate cu acestea. În faza de PT+DDE, susține contestatorul, doar se detaliază aceste aspecte în conformitate cu art.1 din Ordinul nr.863/2008. Proiectul tehnic se elaborează pe baza studiului de fezabilitate/documentației de avizare, etapă în care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici, elementele și soluțiile principale ale lucrării și în care au fost obținute toate avizele și acordurile de principiu, în conformitate cu prevederile legale. Astfel, nu se pot modifica indicatorii aprobați, așa cum susține autoritatea contractantă. În această fază, precizează contestatorul, prezintă 2
pentru obținerea avizelor soluția aprobată de SF/DALI și aceasta este detaliată în cadrul serviciilor ce fac obiectul contractului. Mai mult, susține contestatorul, în cadrul fișei de date se prevede că ofertanții au obligația de a face dovada conformității serviciilor cu cerințele solicitate în Studiul de Fezabilitate și caietele de sarcini, astfel că dacă s-ar fi prevăzut în propunerea tehnică că se va introduce în proiect cerințele avizatorilor și cerințele avizatorilor nu corespund cu SF, atunci sancțiunea ar fi fost descalificarea ofertei. 2. Cu privire la solicitarea de a se indica unde în graficul prezentat se regăsește cerința din fișa de date – Graficul de realizare a proiectului tehnic în care vor fi menționate toate subetapele cu durata prevăzută pentru fiecare, contestatorul arată că autoritatea contractantă încalcă ”art.133 alin.1 și art.134 alin.4” în sensul că nu se înțelege ce se dorește a fi prezentat. Singurele referirei la subetapele dorite sunt cele din fișa de date, respectiv Etapa 1 și Etapa 2, precum și subetapele enumerate în fișa de date pct.II.1.5. 3. Referitor la solicitarea „Unde în cadrul graficului prezentat, regăsim îndeplinită cerința din fișa de date: Graficul de realizare a proiectului tehnic în care vor fi menționate toate subetapele cu durata prevăzută pentru fiecare?”, contestatorul redă cerințele de la pct.IV.4.1. – „Modul de prezentare a propunerii tehnice” din fișa de date, susținând că solicitarea menționată excede prevederilor documentației de atribuire. 4. Cu privire la solicitarea „Unde în cadrul propunerii tehnice prezentate, regăsim informații despre marcajele rutiere, semnalizarea rutieră, parapeți ...fiind vorba despre un proiect de modernizare de drumuri?”, contestatorul arată că excede documentației de atribuire 5. Față de solicitarea „Având în vedere cerința din fișa de date a achiziției, conform căreia ofertanții au obligația de a respecta Legea 10/1995 cu modificările și completările ulterioare în cazul întocmirii ofertelor, vă solicităm să precizați unde anume în cadrul propunerii tehnice regăsim această cerință îndeplinită?”, contestatorul susține că la pagina 33 din propunerea tehnica se precizează: serviciile de proiectare prevăzute în studiul de fezabilitate, se vor presta cu respectarea legislației aplicabile, în vigoare la data efectuării prestației, în special potrivit, standardelor și normativele prevăzute de H.G. nr.28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, H.G. nr.925/1995, H.G. nr.766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții astfel cum a fost modificată și completata ulterior, Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcții, deci, pe cale de consecință, ea există, iar solicitarea autorității arată că aceasta nu a parcurs toată oferta tehnică. 6. Cu privire la solicitarea „Având în vedere Legea nr.10/1995 cu modificările și completările ulterioare, vă solicităm să ne prezentați în conformitate cu art. 31*) din legea indicată mai sus, asigurările de risc profesional pentru cei doi ofertanți ai asocierii (...)”, contestatorul 3
arată că nu se regăsește nicăieri în documentația de atribuire cerința de a se prezenta respectivele documente. Mai mult, „în notificare”, susține contestatorul, a prezentat .... În drept, se invocă prevederile Legii nr.101/2016, ale Legii nr.98/2016, ale H.G. nr.395/2016, „alte legi și normative în vigoare”. Ca mijloace de probă, s-au depus, în copie, documente. De asemenea, contestatorul solicită să depună concluzii oral și scrise după comunicarea punctului de vedere al autorității contractante. Prin punctul de vedere nr..... solicită respingerea contestației. Autoritatea contractantă prezintă un istoric al procedurii, susținând că a pus în aplicare Decizia .... cu ocazia întrunirii comisiei de evaluare din data de .... astfel că, ulterior analizării propunerii tehnice, pe baza raportului expertului cooptat, a solicitat contestatorului clarificări referitoare la propunerea tehnică. 1. Cu privire la solicitarea de la pct.1 din cadrul adresei de clarificări, al cărei conținut îl redă, ... apreciază că nu este nelegală, așa cum consideră autoarea contestației, pentru următorul raționament: - cerința a fost formulată ținând seama de subcap.IV.4.1) – „Modul de prezentare a propunerii tehnice”, susținând că obținerea avizelor/autorizațiilor este o subetapa a etapei de elaborare a documentațiilor pentru obținerea avizelor, acordurilor, autorizațiilor, aspect care ar fi trebuit luat în calcul de către ofertant și prezentat în graficul de execuție depus; nicăieri în cadrul propunerii tehnice prezentate, nu s-a regăsit vreo explicație cu privire la perioada de obținere a avizelor, acordurilor, autorizațiilor; conform graficului prezentat de contestator, durata de execuție a proiectului este de 10 zile, dar nicăieri în grafic și nici în vreo notă nu se regăsește faptul că acest contract de servicii de proiectare va fi suspendat pe perioada obținerii avizelor/autorizațiilor/acordurilor. Cu alte cuvinte, deși termenul de execuție este de 10 zile, la acesta se vor adăuga 30-90 zile suplimentare (perioada de obținere avize/acorduri/autorizații), care nu se regăsește evidențiată. - Legat de subetapa de avizare internă, autoritatea contractantă arată că a fost formulată în considerarea acelorași prevederi ale fișei de date, contestatorul indicând doar etapele proiectării, nu și subetapele, acestea făcând parte alături de etapele principale, din planul de lucru pentru realizarea serviciilor, solicitat prin fișa de date. Planul de lucru pentru realizarea serviciilor de proiectare, după cum se arată, reprezintă toate etapele și subetapele pe care le urmează proiectantul în realizarea obiectivului de investiție. Or, dacă cerința a fost în sensul ca în grafic să fie menționate toate subetapele cu durata prevăzută pentru fiecare, înseamnă că ofertantul avea obligația să prezinte aceste aspecte în cadrul graficului, ceea ce nu se regăsește. Legislația incidenta, după cum se arată, este însăși autorizarea ISO 9001 și ISO 14001, unde auditorul care verifica societatea respectivă, emite anumite proceduri de lucru. 4
Conform graficului prezentat, susține autoritatea contractantă, ultima etapă prezentată de contestator este Raportul final de proiectare, ceea ce ar fi trebuit în mod firesc/normal să cuprindă exact ceea ce s-a arătat mai sus. - Cu privire la solicitarea legată de înaintarea proiectului tehnic spre verificatorul de proiect în aceeași zi în care se realizează documentația pentru obținerea avizelor, autoritatea contractantă susține că a fost formulată în baza subcap.IV.4.1) – „Modul de prezentare a propunerii tehnice” din fișa de date. Potrivit graficului prezentat de contestator, după cum se arată, documentațiile pentru obținerea avizelor sunt întocmite în ziua a noua, proiectul tehnic este finalizat în ziua a zecea, iar înaintarea documentația către verificatorul de proiect, inclusiv verificarea acesteia se face în ziua a noua și a zecea. Consideră că proiectul tehnic este transmis verificatorului de proiect abia după obținerea avizelor, acordurilor, autorizațiilor și definitivarea proiectului tehnic și nu în aceeași zi cum a secvențial ofertantul în cadrul graficului prezentat, deoarece verificarea proiectului se efectuează după ce au fost elaborate toate documentațiile necesare proiectului (documentații obținere avize, acorduri, autorizații; proiect tehnic; detalii de execuție; documentație obținere autorizație de construcție), or ofertantul în graficul prezentat secvențiază greșit activitatea verificatorului de proiect, care își începe activitatea înainte de finalizarea proiectului tehnic, detaliilor de execuție și elaborării documentației privind obținerea autorizației de construcție și în același timp cu documentația de obținere avize, acorduri, autorizații, lucru care contravine HG nr.925/1995, care la capitolul II art. 7 precizează documentațiile supuse verificării tehnice; cu alte cuvinte, verificatorul de proiect își începe activitatea după ce toate documentațiile tehnice necesare realizării proiectului, au fost elaborate; - Referitor la solicitarea legată de cum poate fi definitivat proiectul tehnic și unde este evidențiat în graficul prezentat, în sensul verificării acestuia cu cerințele impuse în avizele obținute, autoritatea contractantă arată că a formulat solicitarea ținând seama de posibilele modificări/schimbări de soluție care ar putea interveni pe parcursul realizării proiectului, aspect neevidențiat de către ofertant în graficul prezentat și nici în partea scrisă a propunerii tehnice. Față de susținerea contestatorului conform căreia se va prevala de avizele obținute la faza anterioară (SF/DALI), arată că de la emiterea respectivelor avize până la întocmirea și depunerea documentațiilor de obținere a noilor avize, pot surveni schimbări de natură legislativă, situația din teren (calamități naturale), interfațare cu alte lucrări executate în aceeași perioadă; 2. Cu privire la solicitarea de la pct.2 din adresa de clarificări, autoritatea contractantă arată că a fost formulată ținând seama de subcap.IV.4.1) – „Modul de prezentare a propunerii tehnice”. Contestatorul nu a prezentat în cadrul graficului, după cum se susține, nicio subetapă de proiectare, așa cum și admite, prezentând doar etapele proiectării în propunerea tehnică depusă; 5
3. Referitor la solicitarea de la pct.3 din adresa de clarificări, a fost formulată în conformitate cu prevederile Acordului de asociere nr..... prezentat în cadru documentelor de calificare, parte a ofertei, unde se stipulează la pct.2.3 și 2.4 contribuția tehnică/profesională a fiecărei părți la îndeplinirea contractului, cu procentele privind beneficiile și pierderile. Autoritatea contractantă consideră că ofertantul asociere trebuia să evidențieze în cadrul propunerii tehnice activitățile ce vor fi realizate de fiecare asociat în parte, având în vedere că în cadrul acordului prezentat, toate activitățile sunt executate la comun, fără a preciza ce reprezintă acel 5% sau 95% din activitățile realizate în comun. 4. Cu privire la solicitarea de la pct.4 din adresa de clarificări, autoritatea contractantă arată că renunță la aceasta. 5. Cea de-a cincia întrebare, după cum se susține, a fost formulată ca urmare a unor inadvertențe apărute în cadrul înscrisurilor prezentate în cadrul propunerii tehnice, respectiv personalul cheie (....), cât și non cheie (....), au prezenta declarații de disponibilitate pentru o altă lucrare. Autoritatea contractantă arată că este de acord cu răspunsul contestatorului, pe care îl consideră concludent, dar acesta este tardiv, deoarece a fost formulat prin notificarea prealabilă și nu prin răspunsul care trebuia oferit. Consideră că răspunsul a fost transmis cu întârziere, astfel că sunt incidente dispozițiile art.134 alin.5 din H.G. nr.395/2016. Cu privire la solicitările de la pct.6 și 7 din adresa de clarificări, autoritatea contractantă arată, de asemenea, că este de acord cu răspunsul contestatorului, pe care îl consideră concludent, dar și tardiv, incidente fiind dispozițiile art.134 alin.5 din H.G. nr.395/2016. În probațiune, s-au depus, în copie, documente emise ulterior Decizie .... Analizând cererea contestatorului de a depune concluzii oral, Consiliul o va respinge în raport cu prevederile art.21 din Legea nr.101/2016, conform cărora procedura de soluționare a contestațiilor este una scrisă, iar părțile vor fi audiate doar dacă completul de soluționare consideră necesar, ori, în speța de față, nu este necesară audierea părților, la dosar regăsindu-se suficiente probe pentru soluționarea cauzei. Față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarea situație de fapt: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedură simplificată – într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de „...”, cod CPV: ..., prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare simplificat cu nr...... Valoarea estimată a contractului este de .... lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire a contractului este „cel mai bun raport calitate- preț”. În cadrul procedurii, au fost depuse următoarele contestații: 6
- contestația nr..... formulată de ..., lider al Asocierii formată din ... și ..., soluționată prin Decizia C.N.S.C. nr..... și a actelor subsecvente, cu consecința reevaluării ofertei acestuia. - contestația nr...... formată din ... și ..., soluționată prin Decizia C.... și a actelor subsecvente cu consecința reevaluării ofertei acestuia. Continuând procedura, ... a emis adresa de clarificări nr...., către asocierea al cărei lider este ..., iar, prin procesul – verbal al ședinței de evaluare a ofertelor nr..... Împotriva adresei de clarificări nr...., ..., lider al Asocierii formată din ... și ..., a depus contestația de față, după parcurgerea procedurii prealabile a notificării autorității contractante. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: ... critică adresa de clarificări nr...., susținând că este nelegală, în esență, deoarece excede prevederilor documentației de atribuire. Consiliul reține că, prin adresa de clarificări criticată, autoritatea contractantă a transmis asocierii al cărei lider este contestatorul, un număr de 7 întrebări, a căror legalitate va fi analizată, prin prisma criticilor din contestație, în cele ce urmează: Astfel, solicitarea aflată la pct.1 din adresă, prezintă conținutul: „Analizând graficul de prestare servicii prezentat, vă solicităm să clarificați următoarele aspecte: -Unde regăsim perioada de obținere a avizelor/autorizațiilor? -Unde regăsim subetapa de avizare internă de către comisia de avizare internă (conform procedurilor specifice) a întregii documentații (părți scrise și desenate), de către verificatorii interni și de către responsabilul cu calitatea, în vederea conformării cu normele de proiectare în vigoare (normative, standarde, legi etc)? -Cum poate fi înaintat proiectul tehnic spre verificatorul de proiect în aceeași zi în care se realizează documentația de atribuire pentru obținerea avizelor? -Cum poate fi definitivat proiectul tehnic și unde este evidențiat în graficul prezentat, în sensul verificării acestuia cu cerințele impuse în avizele obținute?” Această solicitare, după cum susține autoritatea contractantă, a fost formulată în considerarea prevederilor subcap. IV.4.1) – „Modul de prezentare a propunerii tehnice” din fișa de date a achiziției, prevederi care, reține Consiliul, au următorul conținut: „IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice Propunerea tehnica va cuprinde: Ofertantii au obligatia de a face dovada conformitatii serviciilor cu cerintele solicitate in Studiul de Fezabilitate si caietele de sarcini. In acest sens propunerea tehnica va contine: - abordarea din punct de vedere proces tehnologic pentru realizarea investitiei; - resursele folosite; 7
- Se va prezenta organigrama proiectului si alocarea responsabilitatilor. Alocarea resurselor umane va avea în vedere evidentierea numarului de ore alocate pentru fiecare specialist care raspunde de o sarcina, cu indicarea tarifului orar. Durata de realizare a documentatiei tehnice astfel: - programul de executie pe zile calandarisitice (grafic de executie). Graficul de realizare a proiectului tehnic in care vor fi mentionate toate subetapele cu durata prevazuta pentru fiecare. Conform Legii 98/2016 ofertantii sunt obligati sa indice in cadrul ofertei ca la elaborarea acesteia au tinut cont de obligatiile relevante din domeniul mediului social si a relatiilor de munca. Ofertantul are obligatia de a respecta Legea 10/1995 cu moificarile si completarile ulterioare in cazul intocmirii ofertelor. In cazul lipsei unui document aferent propunerii tehnice ori neprezentarea acestuia in forma solicitata de Autoritatea Contractanta va descalifica oferta ca fiind neconforma.” De asemenea, relevante sunt următoarele prevederi ale caietului de sarcini: „Cap.1. OBIECTUL CONTRACTULUI DE PRESTĂRI SERVICII (...) Serviciile vor consta in: - Elaborarea documentatiilor pentru obtinerea avizelor, acordurilor, autorizatiilor (DTAC) - Elaborarea Proiectului Tehnic (PT), a caietelor de sarcini (CS), a detaliilor de executie (DDE), a Programului de control al calitatii lucrarilor, a listelor de cantitati pentru lucrari, liste utilaje /echipamente, a fiselor tehnice. - Asistenta tehnica pe parcursul derularii procedurii de atribuire a contractului de lucrari si in perioada de executie a lucrarilor. (...) Elaborarea documentatiei tehnice pentru obtinerea avizelor, acordurilor si autorizatiilor Intocmirea documentatiilor pentru obtinerea avizelor, acordurilor si autorizatiilor solicitate prin Certificatul de urbanism se vor face conform cerintelor emitentului. Taxele pentru obtinerea avizelor, acordurilor si autorizatiilor solicitate prin Certificatul de urbanism vor fi suportate de catre Achizitor. Receptia documentatiilor pentru obtinerea avizelor, acordurilor si autorizatiilor se va efectua astfel: 1. Predarea documentatiei, piese scris si piese desenate pentru fiecare institutie in parte si incehierea procesului verbal de predare primire. Documentatia tehnica se va preda pe support de hartie in numarul de xemplare solictat de institutiile care emit avize/acorduri/autorizatii, precum si un exemplar pe CD.DVD (format pdf si editabil). 8
2. Receptia documentatiilor va avea loc in momentul primirii avizului favorabil, autorizatiie de la instutiile competente si se va finaliza cu un process verbal de receptie. (...)” Față de cerințele susenunțate din fișa de date și caietul de sarcini, Consiliul determină că, așa cum corect susține contestatorul, obligația ofertanților era aceea de a întocmi documentațiile pentru obținerea avizelor, acordurilor, autorizațiilor, nu și de a înainta documentațiile către instituțiile abilitate să emită respectivele avize, acorduri, autorizații, această ultimă obligație revenind autorității contractante după cum rezultă din lecturarea pct.1 din cadrul cap. „Receptia documentatiilor pentru obtinerea avizelor, acordurilor si autorizatiilor se va efectua astfel:”, în care s-a prevăzut obligația ofertantului câștigător de a-i preda autorității contractante documentația pentru fiecare instituție în parte, pe suport hârtie în numărul de exemplare solicitat de respectivele instituții, precum și un exemplar pe CD.DVD (format pdf si editabil). Dincolo de aceasta, perioada de obținere a avizelor/autorizațiilor, chiar dacă ofertanții ar fi avut obligația evidențierii ei, este independentă de voința acestora, fiind la latitudinea unor terțe instituții, motiv pentru care s-ar fi putut evidenția doar o perioadă orientativă, fără vreo relevanță asupra capacității contestatorului de a executa contractul. Astfel fiind, solicitarea autorități contractante având conținutul „Unde regăsim perioada de obținere a avizelor/autorizațiilor?” este una ce excede documentației de atribuire, de vreme ce nu s-a impus în sarcina ofertanților obligația de obținere a avizelor/autorizațiilor. În ceea ce privește solicitarea având conținutul „Unde regăsim subetapa de avizare internă de către comisia de avizare internă (conform procedurilor specifice) a întregii documentații (părți scrise și desenate), de către verificatorii interni și de către responsabilul cu calitatea, în vederea conformării cu normele de proiectare în vigoare (normative, standarde, legi etc)?”, Consiliul observă că autoritatea contractantă invoca drept temei al solicitării sale aceleași prevederi ale subcap. IV.4.1) – „Modul de prezentare a propunerii tehnice” din fișa de date date a achiziției. De asemenea, Consiliul reține afirmația autorității contractante conform căreia contestatorul a descris etapele proiectării, însă, nu și subetapele acesteia. Față de prevederile fișei de date la care face trimitere autoritatea contractantă, Consiliul apreciază că interpretarea acesteia este una eronată, obligația ofertanților fiind aceea de a prezenta etapele de realizare a proiectului tehnic, așa cum a procedat contestatorul, iar nu și subetapele realizării acestuia. În aprecierea acestei finalități s-a avut în vedere faptul că, în cadrul cerinței fișei de date (Graficul de realizare a proiectului tehnic in care vor fi mentionate toate subetapele cu durata prevazuta pentru 9
fiecare.) nu se face vreo referire cu privire la etapele de realizare a proiectului tehnic, de unde rezultă că, în fapt, subetapele se identifică cu etapele de realizare a proiectului tehnic. Pe de altă parte, solicitarea de a se indica subetapa de avizare internă de către comisia de avizare internă din cadrul ofertantului, a întregii documentații, corespunde unui grad de detaliere excesivă, de natura înfrângerii concurenței între operatorii economici participanți la procedură, iar nu al promovării ei. Activitatea menționată ține de managementul activității proprii a ofertantului, fără interes pentru autoritatea contractantă care este beneficiarul final al rezultatului activității acestuia. Prin urmare, solicitarea în discuție, ca și cea precedentă, excede documentației de atribuire, fiind rezultatul unei interpretări formaliste a cerințelor fișei de date a achiziției. Referitor la solicitarea având conținutul „Cum poate fi înaintat proiectul tehnic spre verificatorul de proiect în aceeași zi în care se realizează documentația de atribuire pentru obținerea avizelor?”, Consiliul nu va primi justificările autorității contractante, reprezentând aprecieri de natură subiectivă, proprii acesteia, după cum însăși afirmă „Considerăm că proiectul tehnic este transmis verificatorului de proiect abia după obținerea avizelor, acordurilor, autorizațiilor și definitivarea proiectului tehnic și nu în aceeași zi cum a secvențiat ofertantul în cadrul graficului prezentat (...)”. Pe de altă parte, art.7 din Regulamentul de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor din 20.11.1995, aprobat prin H.G. nr.925/1995, invocat de autoritatea contractantă, prevede că: „Sunt supuse verificării tehnice: - documentaţia tehnică de proiectare necesară obţinerii autorizaţiei de construire; - documentaţiile tehnice şi detaliile de execuţie sub formă de planşe, breviare de calcul, caiete de sarcini, necesare pentru constatarea respectării cerinţelor impuse de lege.” astfel că, finalizarea documentațiilor pentru obținerea avizelor, de către contestator, în ziua a noua și efectuarea verificării în ziua a noua și ziua a zecea, nu contravine prevederilor enunțate. În acest context, se reține ca nelegală și această solicitare a autorității contractante. Referitor la solicitarea „Cum poate fi definitivat proiectul tehnic și unde este evidențiat în graficul prezentat, în sensul verificării acestuia cu cerințele impuse în avizele obținute?”, dincolo de caracterul ambiguu al solicitării, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a solicitat prin documentația de atribuire ca ofertanții să aibă în vedere posibile modificări/schimbări de soluție care ar putea interveni pe parcursul realizării proiectului și să țină seama de acestea la elaborarea ofertei. 10
Potrivit art.123 din H.G. nr.395/2016, obligația ofertanților este aceea de a întocmi ofertele cu respectarea documentației de atribuire, iar nu a unor elemente străine de aceasta, sancțiunea ce intervine în acest ultim caz fiind aceea a respingerii ofertei, ca neconformă, potrivit art.137 alin.3 din H.G. nr.395/2016. Astfel fiind, nelegală apare și această solicitare a autorității contractante. De asemenea, nelegală apreciază Consiliul că este și solicitarea de la pct.2 din cadrul adresei de clarificări, având conținutul: „Unde în graficul prezentat, regăsim îndeplinită cerința din fișa de date: Graficul de realizare a proiectului tehnic în care vor fi menționate toate subetapele cu durata prevăzută pentru fiecare?”, pentru considerentele deja expuse în cele ce preced, cu privire la detalierea excesivă urmărită de autoritatea contractantă. Cu privire la solicitarea de la pct.3 din cadrul adresei de clarificări, având conținutul: „Unde în cadrul propunerii tehnice prezentate, regăsim evidențiate în mod clar activitățile care vor fi realizate de fiecare membru al asocierii?”, Consiliul constată că, prin documentația de atribuire, autoritatea contractantă nu a solicitat ca în cazul participării la procedură în forma asocierii, să se precizeze activitățile care vor fi efectuate de fiecare membru asociat. Prin urmare, solicitarea autorității contractante nu are suport în documentația de atribuire, obligatorie nu numai pentru ofertanți în etapa de elaborare a ofertelor, așa cum s-a arătat deja, ci și pentru autoritatea contractantă în etapa de evaluare a ofertelor, după cum prevede art.127 alin.2 lit.f din H.G. nr.395/2016. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că, în aplicarea art.209 alin.1 din Legea nr.98/2016 și art.134 alin.1 din H.G. nr.395/2016, autoritatea contractantă trebuie să formuleze solicitările de clarificări în raport cu ceea ce a solicitat prin documentația de atribuire, documentele/informațiile cerute având drept scop verificarea îndeplinirii cerințelor impuse. Cu privire la solicitările de la pct.4, 5, 6 și 7 din adresa de clarificări, Consiliul nu va mai proceda la analiza legalității lor față de afirmațiile autorității contractante conform cărora explicațiile formulate de contestator, prin intermediul notificării prealabile, au fost considerate concludente. Tardivitatea acestor răspunsuri, însă, invocată de autoritatea contractantă, nu poate fi luată în considerare, de vreme ce contestatorul a înțeles să înainteze notificare prealabilă împotriva solicitării de clarificări, cu respectarea termenului legal prevăzut la art.6 alin.1 lit.b din Legea nr.101/2016, situație în care nu mai avea obligația de a răspunde solicitării de clarificări în termenul fixat de autoritatea contractantă. 11
De asemenea, acest argument este neîntemeiat și prin prisma dispozițiilor art.6 alin.5 din Legea nr.101/2106, conform cărora, urmarea primirii unei notificări prealabile, autoritatea contractantă poate adopta măsuri de remediere ale actului atacat. Pe cale de consecință, constatând nelegalitatea adresei de solicitare de clarificări, Consiliul constată ca nelegale și actele ulterioare emise de autoritatea contractantă în cadrul procedurii, constituite de procesul-verbal al ședinței de evaluare a ofertelor nr..... de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire către contestator. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art.26 alin.2 și 5 din Legea nr.101/2016, Consiliul admite contestația, anulează adresa de clarificări nr.... și actele subsecvente acesteia, autoritatea contractantă urmând să procedeze la reevaluarea ofertei depusă de Asocierea formată din ... și ..., în termen de 10 zile de la primirea prezentei. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de ..., cu sediul în .... în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ...., anulează adresa de clarificări nr.... și actele subsecvente acesteia. ... va proceda la reevaluarea ofertei depusă de Asocierea formată din ... și ..., în termen de 10 zile de la primirea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei. PREȘEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, .... ....
... .... 12