BO2018_7210
RespingeCPV: 45233140-2
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45233140-2
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 202/02.05.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 17506/02.05.2018, înaintată de SC ... SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO15504340, reprezentată legal prin ... - administrator, formulată împotriva deciziei, comunicată prin adresa nr. 15694/27.04.2018, de a nu adopta măsuri de remediere a neregulilor sesizate prin notificarea prealabilă nr. 184/24.04.2018, emisă de ..., cu sediul în ..., în cadrul procedurii simplificată online - într-o singură etapă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Lucrări de reabilitare ...”, s-a solicitat Consiliului admiterea contestației și obligarea autorității contractante la evaluarea și la admiterea ofertei SC ... SRL, în raport cu cerințele documentației de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat să soluționeze contestația de față, prin care SC ... SRL critică decizia autorității contractante, comunicată prin adresa nr. 15694/27.04.2018, de a nu adopta măsuri de remediere a neregulilor sesizate prin notificarea prealabilă nr. 184/24.04.2018, referitoare la declararea ca fiind inacceptabilă și neconformă a ofertei sale, comunicată prin adresa nr. 15468/19.04.2018, prin intermediul SEAP, în temeiul art. 134 alin. (5), art. 137 alin. (3) lit. c) și d) din HG nr. 395/2016, pe motiv că propunerea financiară conține prețuri care nu sunt rezultatul liberei 1
concurențe și care nu pot fi justificate și nu este corelată cu elementele propunerii tehnice În fapt, contestatoarea arată că, prin adresa nr. 13478/09.03.2018, autoritatea contractantă i-a solicitat, referitor la cerința IV.4.2) Modul de prezentare a propunerii financiare, să justifice valoarea unitară și valoarea transportului de la furnizor (cu specificarea punctului de încărcare - adresă și vecinătăți) până la obiectiv (inclusiv 1/2 din lungimea drumului forestier, cu menționarea traseului parcurs (drumuri europene, naționale, județene, comunale etc.), pentru următoarele materiale: beton, balast, piatră brută pentru gabioane, piatră brută pentru anrocamente și piatra spartă, iar, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 130/15.03.2018 transmis, s-au prezentat ofertele de preț aferente materialelor de la furnizorii declarați în propunerea tehnică, devizele ofertă pentru transportul materialelor și traseele luate în calcul pentru transportul materialelor de la bazele de producție a furnizorilor, declarați în propunerea tehnică, pana la punctul de lucru ... (inclusiv 1/2 ...) la momentul întocmirii propunerii financiare, respectiv data de 09.12.2016. Conform solicitărilor de la cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, punctul 3, din fișa de date a achiziției, la data depunerii 09.12.2016, în cadrul propunerii tehnice au fost declarați furnizorii de materiale, coroborat cu cerințele caietului de sarcini, furnizori de la care s-au cerut oferte de preț ce au stat la baza întocmirii preturilor unitare și date privind bazele de producție pentru a putea calcula distanta de transport aferenta materialelor. Având în vedere că data finalizării evaluării propunerii tehnice în SEAP, a fost 08.03.2017, se înțelege că evaluarea fazei de verificare a DUAE și a propunerii tehnice s-au finalizat și calificativul a fost "admis", drept pentru care s-a trecut la evaluarea financiara deci, autoritatea contractantă a analizat și furnizorii declarați în propunerea tehnică. De asemenea, contestatoarea precizează că, în răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 130/15.03.2018, s-a prezentat pentru beton furnizorul SC ... SA, cu baza de producție ..., așa cum a fost declarat în propunerea tehnică, depusă în SEAP la data de 09.12.2016, dată la care SC ... SA deținea aceasta baza. Deci, răspunsul a fost corelat cu elementele propunerii tehnice, păstrând producătorul declarat la data depunerii ofertei de 09.12.2016. Având în vedere că autoritatea contractantă a solicitat în mod expres "specificarea punctului de încărcare", s-a luat legătură cu furnizorii declarați, pentru a stabili acest aspect, solicitând, în scris, SC ... SA, adresa bazei ..., cu precizarea că, în anul 2016, s-a solicitat o ofertă de preț pentru beton cu livrarea betoanelor din baza .... În opinia contestatoarei, faptul că autoritatea contractantă, precizează, la data de 19.04.2018, adică după un an și 5 luni de la data licitației, respectiv la un an și o lună de la declararea admisibilă 2
a ofertei, din punct de vedere a verificării DUAE și a propunerii tehnice, că SC ... SA nu mai deține bază la ..., poate fi considerat un motiv tendențios și abuziv. Astfel, la data de 02.02.2018, conform adresei nr. 11496/02.02.2018, autoritatea contractantă a declarat oferta SC ... SRL conformă și câștigătoare iar, ulterior, în urma unei notificări și contestații depuse de SC ... SA, fără nicio decizie și fără nicio informare prealabilă, a transmis o nouă solicitare de clarificări, în care se insistă din nou, asupra unor elemente ce au mai fost solicitate prin adresele anterioare. Analizând calendarul procedurilor pe care ... le-a desfășurat și le desfășoară în cadrul SEAP, punctul de vedere nr. 15694/27.04.2018, comunicat de autoritatea contractantă, modul de evaluare a procedurii de atribuire și motivul invocat de respingere a ofertei sale, SC ... SRL înțelege că autoritatea contractantă (comisia de evaluare) încearcă să creeze un avantaj anumitor ofertanți. Prin urmare, contestatoarea susține că, declararea ca fiind inacceptabilă și neconformă a ofertei sale, este eronată, tardivă, tendențioasă, abuzivă și nelegală. În drept, se invocă Legea nr. 98/2016, Legea nr. 101/2016 și HG nr. 395/2016. În probațiune, s-au depus, în copie, documente. Prin adresa nr. 16207/09.05.2018, înregistrată la Consiliu cu nr. 18643/09.05.2018, autoritatea contractantă transmite punct de vedere, solicitând respingerea contestației, ca nefondată, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, având în vedere că motivele invocate nu sunt susținute de probe concludente. Autoritatea contractantă face o scurtă prezentare a derulării procedurii de atribuire, apreciind că, toate evenimentele care au avut loc, relatate de contestatoare, nu i-au adus acesteia nici un fel de prejudicii, dovada fiind faptul că nu a depus notificări sau contestații asupra modului de evaluare al ofertelor, până la data primirii notificării din partea SC. ... SA, respectiv 24.04.2018, apreciind că SC ... SRL încerca să-și motiveze contestația prin argumente care nu au nicio legătură cu motivul de respingere al ofertei sale financiare. În continuarea expunerii sale, autoritatea contractantă arată că propunerea financiară a SC ... SRL a fost respinsă deoarece aceasta a ofertat un preț al betonului mai mic decât cel real, prin diminuarea distanței de transport de la 52 km la 25 km, declarând o bază de producție a furnizorului de betoane (SC ... SA) într-o locație favorabilă acesteia (localitatea ...), locație în care, de fapt, nu este nicio unitate de producție a betonului aflată în proprietatea SC ... SA. Privitor la acest aspect și având în vedere acuzele contestatoarei referitoare la perioada mare de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă precizează că SC ... SA nu a deținut bază 3
de producție betoane în localitatea ... la data elaborării ofertei contestatarei, respectiv anul 2016, și nu deține nici la aceasta dată. Mai mult, oferta de preț a SC ... SA (transmisă ca urmare a unei solicitări a contestatarei) în baza căreia SC ... SRL a elaborat oferta de preț pentru obiectivul „Lucrări de reabilitare Drum forestier Voievodeasa”, a fost solicitată pentru un alt obiectiv, conform adresei nr. 873/07.05.2018. Astfel, autoritatea contractantă apreciază că nu poate fi acuzată de faptul că urmărește să favorizeze alți ofertanți, atâta timp cât, cu buna credință, a declarat oferta contestatarei câștigătoare, considerând că datele furnizate de aceasta inițial, sunt reale. Ofertantul și-a dat seama că notificarea SC ... SA a elucidat într-un mod foarte clar situația distanței reale de transport a betonului, dar vrea să mascheze intenția sa (de a diminua distanta de transport a betonului), prin justificarea că într-o perioadă 1 an și 5 luni se pot întâmpla multe evenimente, inclusiv pot să dispară (să fie dezafectate) baze de producție (respectiv stația de betoane a SC ... SA din ...). În probațiune, s-au depus, în copie, documente. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ... a inițiat o procedură simplificată online - într-o singură etapă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Lucrări de reabilitare ...”, prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare simplificat nr. .... Valoarea estimată a contractului de lucrări ce urmează a fi atribuit este de 2,328,286.00 lei, fără TVA și criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”. În procedură, Consiliul reține că au mai fost emise următoarele decizii: - decizia nr. ... prin care a fost soluționată contestația nr. 1077/03.04.2017, depusă de SC ... SRL, și prin care s-a admis contestația și s-a anulat adresa nr. 12489/ 23.03.2017; - decizia nr. ..., prin care s-a luat act de renunțarea SC ... SRL la contestația sa nr. 2002/22.06.2017; - decizia nr. ..., prin care a fost soluționată contestația nr. 2340/24.07.2017, depusă de SC ... SRL, și prin care s-a admis contestația, s-au anulat procesul-verbal nr. 18864/17.07.2017, precum și adresa autorității contractante de comunicare către contestatoare a măsurii respingerii ofertei sale, iar autoritatea contractanta a fost obligată la reclarificarea și reevaluarea acestei oferte și la emiterea unui nou proces-verbal de evaluare, cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației aplicabile privind achizițiile publice, în termen de cel mult cincisprezece zile de la data primirii prezentei decizii; - decizia nr. ..., prin care a fost soluționată contestația nr. 4166/07.12.2017, depusă de SC ... SRL, prin care s-a respins 4
contestația, astfel: ca nefondat capătul de cerere vizând obligarea autorității contractante la anularea adresei nr. 21835/24.11.2017 și la admiterea documentelor de calificare; ca inadmisibil capătul de cerere vizând obligarea autorității contractante la declararea câștigătoare a ofertei SC ... SRL; - decizia nr. ..., prin care s-a luat act de renunțarea SC ... SA la contestația sa nr. 238/23.02.2018, urmare a măsurilor de remediere adoptate de autoritatea contractantă. Ulterior, autoritatea contractantă a procedat la reanalizarea propunerilor financiare, prin solicitarea de clarificări ofertanților implicați în procedură, printre care și societății ... SRL. Se mai reține în soluționare că rezultatul evaluării răspunsurilor primite urmare a acestui demers a fost consemnat în raportul intermediar al procedurii nr. 10245/23.04.2017, în care comisia de evaluare a reținut, printre altele, că „a considerat edificatoare răspunsurile la solicitările de clarificări transmise, mai puțin, justificarea valorii transportului betonului prezentată de SC ... SRL. SC ... SRL a menționat că <betonul se aprovizionează de la furnizorul SC ... SA, baza de producție ..., județul .... Distanța de la punctul de încărcare până la drumul forestier este de aproximativ 25 km...>. Or, SC ... SA ... nu deține stație de betoane în ..., ci în Localitatea ..., la o distanță de circa 52 km până la obiectiv. Astfel, SC ... SRL a subdimensionat costul transportului (cu mai mult de 1% din valoarea estimată a lucrărilor). Având în vedere aceste aspecte, comisia de evaluare a hotărât că oferta SC ... SRL este: - neconformă în baza art. 137 alin. (3) litera c) din HG nr. 395/2016, deoarece propunerea financiară conține prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurenței și care nu pot fi justificate - neconformă în baza art. 137 alin. (3) litera d) din HG nr. 395/2016, deoarece propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice; - inacceptabilă în baza art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, întrucât clarificările transmise de ofertant nu sunt concludente” Decizia privind rezultatul procedurii de atribuire i-a fost comunicată SC ... SRL, prin adresa nr. 15468/19.04.2018, împotriva căreia, după parcurgerea etapei de notificare prealabilă, acest operator economic a formulat contestație, solicitând cele menționate în partea introductivă. Cât privește criticile contestatoarei referitoare la modul în care a fost realizată evaluarea ofertelor în cadrul prezentei proceduri de achiziție publică, Consiliul reţine că, potrivit art. 1 alin. 4 din HG nr. 395/2016, modalitatea de desfăşurare a unei proceduri de achiziţie publică este responsabilitatea autorităţii contractante care îşi asumă răspunderea pentru actele sale, asumarea răspunderii fiind unul dintre principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică [art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016]. De asemenea, 5
în activitatea sa desfăşurată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică, autoritatea contractantă este ţinută la respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Prin urmare, deşi autoritatea contractantă a declarat, prin adresa nr. 11496/02.02.2018, câștigătoare oferta depusă de SC ... SRL, acest aspect nu este sinonim cu invalidarea dreptului legitim al comisiei de evaluare de a proceda la clarificarea tuturor elementelor de neclaritate sesizate în privința unei oferte, indiferent de etapa procedurii de atribuire în care se constată acele elemente de neclaritate. De altfel, se constată că, prin contestație, SC ... SRL nu aduce vreun argument de drept, de natură să fundamenteze punctual pretinsa ilegalitate a reevaluării ofertei sale de către autoritatea contractantă şi să combată relevanţa reevaluării acesteia, contestatoarea mărginindu-se doar la a critica faptul reevaluării ofertei sale. Mai mult, din documentele probatorii aflate la dosarul cauzei (adresa nr. 12821/27.02.2018), cât și din susținerile contestatoarei, rezultă că aceasta a avut cunoștință de decizia comisiei de evaluare de adoptare a măsurilor de remediere în urma primirii notificării prealabile formulate de SC ... SA, cu consecința anulării raportului procedurii nr. 2452/01.02.2018 și a tuturor actelor subsecvente acestuia și reanalizarea ofertelor SC ... SRL, SC ... SA și Asocierii ..... În cadrul procesului de reevaluare a ofertei contestatoarei, autoritatea contractantă a transmis adresa nr. 13478/09.03.2018, prin care i se solicitau acesteia mai multe clarificări vizavi de propunerea sa financiară, printre care și justificarea valorii unitare și valorii transportului „de la furnizor (cu specificarea punctului de încărcare – adresa și vecinătăți) până la obiectiv (inclusiv ½ din lungimea drumului forestier), cu menționarea traseului parcurs (drumuri europene, naționale, județene, comunale etc), pentru următoarele materiale: beton, balast, piatră brută pentru gabioane, piatră brută pentru anrocamente și piatră spartă”. La această solicitare, contestatoarea a răspuns prin adresa nr. 130/15.03.2018 precizând că: „betonul se aprovizionează de la furnizorul SC ... SA, baza de producție ..., județul .... Distanța de la punctul de încărcare până la drumul forestier este de aproximativ 25 km și se face pe următorul traseu: Punct de încărcare ..., fn, loc. ..., județul ... – (...) aproximativ 25 km transport beton (...)”. La răspunsul său, contestatoarea a anexat oferta de preț din partea SC ... SA, în care însă, nu se regăsește menționat și punctul de încărcare al produsului. Se reține că, în susținerea afirmațiilor sale, contestatoarea a înțeles să administreze ca probă, o pretinsă corespondența purtată 6
pe e-mail, între societatea sa și furnizorul declarat SC ... SA, în data de 15.03.2018, conform căreia, la întrebarea „În anul 2016 am participat la o licitație în zona .... Am solicitat atunci o cerere de ofertă de la dumneavoastră pentru betoane și agregate și am declarat societatea dumneavoastră furnizor pentru aceste produse, cu livrarea betoanelor din baza ... și a agregatelor din balastiera Dârmanești. Acum autoritatea contractantă ne solicită traseele pentru aceste produse. De ala stația ... pot sa stabilesc sensul exact dar, pentru baza de producție ... am nevoie de o adresa. Am încercat sa intru pe site-ul dumneavoastră dar nu mai funcționează. Va rog sa mă ajutați cu o adresa, ca sa pot stabili traseul.”, a fost primit următorul răspuns: „Buna ziua, Adresa baza de productie este: ...”. La dosarul cauzei se regăsește, totodată, și corespondența purtată de autoritatea contractantă cu furnizorul SC ... SA, respectiv: - solicitarea adresată acestuia, cu nr. 15835/03.05.2018, având următorul conținut: „În vederea soluționării contestației depuse de SC ... SRL ... la procedura de achiziție a contractului de lucrări aferent obiectivului Lucrări de reabilitare ..., vă rugăm să ne comunicați dacă ați transmis oferte de preț pentru produse de balastieră și pentru betoane către această societate pentru această procedură. De asemenea, vă rugăm să ne comunicați dacă la data depunerii ofertelor – 09.12.2016, societatea dv. Deținea stație de betoane în municipiul ...” - răspunsul SC ... SA, transmis prin adresa nr. 873/07.05.2018, conform căruia „(...) societatea noastră a transmis, în anul 2016, oferte de preț pentru Supraînălțare dig mal stâng râu ... pe tronsonul ..., județul ..., către SC ... SRL ... conform celor două anexe atașate prezentei. De asemenea, vă aducem la cunoștință faptul că SC ... SA nu a deținut stație de betoane în Municipiul ... în anul 2016” Având în vedere informațiile contradictorii care rezultă din probele administrate de părți, pentru dezlegarea pricinii, era necesara stabilirea cu certitudine dacă furnizorul declarat de contestatoare pentru beton, respectiv SC ... SA deține/a deținut în anul 2016 o stație de betoane în municipiul ..., drept care, în considerarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat societății ... SA să precizeze dacă a deținut, începând cu anul 2016, și/sau deține, în prezent, o stație de betoane în Municipiul .... La această solicitare, SC ... SA a răspuns prin adresa nr. 985/22.05.2018, înregistrată la CNSC sub nr. 20456/22.05.2018, precizând faptul că „societatea noastră nu a deținut începând cu anul 2016 și nu deține în prezent o stație de betoane în Municipiul ...”. 7
În acest context de fapt, Consiliul constată că susținerile contestatoarei sunt infirmate în mod clar de furnizorul declarat, SC ... SA, care, astfel cum a reținut și autoritatea contractantă, nu a deținut, nici la nivelul anului 2016, când a avut loc depunerea ofertelor în prezenta procedură, și nici în prezent, stație de betoane în localitatea ..., astfel că raportarea, în justificarea prețului propus pentru transportul betonului, în condițiile solicitate prin fișa de date/cererea de clarificări a comisiei de evaluare, la distanța de 25 km, este neîntemeiată. Pe cale de consecință, având în vedere probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale incidente, Consiliul stabilește că, în mod corect, autoritatea contractantă a apreciat că ofertanta contestatoare a înaintat o propunere financiară care conține prețuri pe care nu le-a justificat, nefiind corelată cu elementele propunerii tehnice, iar răspunsul său nu este în măsură să justifice distanța de transport a betonului de la locul de încărcare precizat în propunerea tehnică. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestația formulată SC ... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația SC ... SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE COMPLET , MEMBRU, MEMBRU, 8
... ... ... Redactată în ... exemplare, conține ... pagini. 9