AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_7264

BO2018_7264

Respinge
2018Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 71322000-1
Critici: RA

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 12.224 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ......... / ......... / ......... Data: ......... Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., ........., CUI ........., număr de înregistrare în registrul comerțului ........., reprezentată de domnul ......... - administrator, privind procedura simplificată pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect Proiect tehnic, detalii de execuție, documentații acorduri, avize și asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării investiției pentru obiectivul «Construire sediu Primărie în ........., județul .........», cod CPV 71322000-1, cu data-limită de depunere a ofertelor 26.01.........., organizată de ........., cu sediul în ........., județul ........., s-a solicitat anularea adreselor nr. 1398/05.03.......... și 1313/27.02.........., obligarea autorității contractante la modificarea punctului 5.2 din contract, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației sale. Prin încheierea nr. 160/........./........./13.03.........., Consiliul s- a pronunțat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire, respingându-l ca nefondat. Pe rol, în prezent, se află celelalte capete de cerere din contestație. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1

§ 2

Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul SC ......... SRL reclamă art. 5.1. din contractul de prestări servicii nr. 1120/20.02.........., în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă. Contestatoarea arată că autoritatea contractantă i-a comunicat Contractul de prestări servicii nr. 1120/20.02.........., având ca obiect de activitate: proiect tehnic, detalii de execuție, documentații acorduri, avize și asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării investiției pentru obiectivul - Construire sediu primărie în ........., județul .......... La art. 5.1. din contract, este prețul convenit pentru prestarea serviciului, 34.000 lei, la care se adaugă TVA în sumă de 6.460 lei, iar la art. 5.2. se menționează: Prețul contractului este defalcat după cum urmează: - proiectul tehnic, detalii de execuție, documentațiile pentru obținere acorduri și avize – 23.555 lei, la care se adaugă TVA în sumă de 4.475,45 lei; - asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării investiției 10.445 lei, la care se adaugă TVA în sumă de 1.984, 55 lei. Având în vedere prevederile HG nr. 363/2010 - privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice, care scot în evidență faptul că valoarea asistenței tehnice nu poate depăși procentul de 1,5%, s-a solicitat achizitorului, prin adresa nr. 9769/27.02.........., să se conformeze prevederii legale privind respectarea procentajului de 1,5% și să modifice art. 5.2. din contract. Prin adresa nr. 1313/27.02.........., autoritatea contractantă a refuzat modificarea art. 5.2. din contract. Modul de calcul al procentajului de 1,5% este următorul: devizul general a obiectivului investiției - total valoare estimată - 43.302 lei, fără TVA, din care asistența tehnică este în sumă de 13.302 lei, fără TVA, ori, din punct de vedere contabil, suma de 13.302 lei, fără TVA depășește procentul legal de 1,5% raportat la valoarea de 43,302 lei. Practic, procentajul de 1,5% din valoarea de 43.302 lei este aferentă sumei de 649,53 lei (43.302 * 1,5% = 649,53 - valoare legală asistență tehnică, și nu 13.302 lei, suma care depășește procentul de 1,5% stabilit prin lege. Referitor la mențiunea autorității contractante, că oferta financiară depusă a fost de 34.000 lei, fără TVA, respectiv 78,51% din valoarea estimată și că s-a obținut prin extrapolare valoarea celor 2 componente valorice, respectiv proiectul tehnic și detaliile de execuție în sumă de 23.555 lei, fără TVA, și asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor, în sumă de 2

§ 3

10.445 lei, fără TVA, calculul contabil este următorul: 34.000 * 1,5% = 510 lei valoare legală asistență tehnică, și nu 10.445 lei. În punctul său de vedere nr. 1597/13.03.........., înregistrat la Consiliu sub nr. 10227/13.03.........., autoritatea a susținut că ofertantul și-a asumat modelul de contract publicat în SEAP și că valoarea investiției este de 1.967.711,50 lei, din care C+M este de 1.315.611,00 lei. Totodată, menționează că procedura nu a fost finalizată, întrucât ofertantul nu a semnat contractul de prestări servicii nr. 1120/20.02.........., situație în care autoritatea contractantă are obligația reținerii garanției de participare și îndreptarea către următorul ofertant. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Proiect tehnic, detalii de execuție, documentații acorduri, avize și asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării investiției pentru obiectivul «Construire sediu Primărie în ........., județul .........», cod CPV 71322000-1, ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedură simplificată, conform anunțului de participare simplificat nr. 179793/17.10.2017, publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, cu data limită de depunere a ofertelor 26.01.........., ora 15.00. Valoarea estimată a contractului este de 56.604 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. Analizând contestația, Consiliul observă că SC ......... SRL, a cărei ofertă a fost declarată câștigătoare (conform celor rezultate din comunicarea nr. 1020/14.02..........), este nemulțumit de cele inserate, de către autoritatea contractantă, la clauza 5.2, în legătură cu valoarea asistenței tehnice aferentă contractului de prestări servicii nr. 1120/20.02........... Acesta este motivul pentru care SC ......... SRL a refuzat semnarea respectivului contract la data de 20.02........... În fapt, SC ......... SRL apreciază că valoarea asistenței tehnice înscrisă în respectivul contract, de 10.445 lei, depășește procentul de 1,5 din valoarea investiției, motiv pentru care solicită modificarea procentului la valoarea asistenței tehnice la 1,5% conform HG nr. 363/2010. Conform celor descrise în fișa de date a achiziției la obiectul contractului, acesta presupune realizarea de proiect tehnic, detalii de execuție, documentații acorduri, avize și asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării investiției pentru obiectivul Construire sediu Primărie în ........., județul .......... În strategia de contractare este menționat că valoarea estimată a contractului conform devizului general întocmit de proiectantul de specialitate este de 56.604 lei fără TVA, defalcată astfel: 3

§ 4

Cap. 3.3 – proiect tehnic :30.000 lei Cap. 3.6 - asistență tehnică din partea proiectantului 26.604 lei. Potrivit devizului general al obiectivului de investiții, întocmit la faza SF, pentru subcapitolul 3.5.6. „Proiect tehnic şi detalii de execuţie” a fost prevăzută valoarea de 30.000 lei și pentru subcapitolul 3.8 „Asistenţă tehnică", componenta 3.8.1. „Asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor” suma de 13.302 lei. Demn a fi menționat este faptul că ofertantul nu a defalcat în cadrul propunerii sale financiare cele două componente ale serviciilor de proiectare (proiect tehnic, detalii de execuție și asistență tehnică). Faptul că, plecând de la valoarea ofertată de 34.000 lei, autoritatea contractantă a obținut valoarea celor două componente valorice, respectiv 23.555 lei pentru proiect tehnic și detalii de execuție și 10.445 lei pentru asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor nu poate fi apreciată ca încălcând prevederile HG nr. 363/2010. HG nr. 363/2010, act normativ la care autoarea contestației s-a raportat în contestația sa, prevede la art. 2 „Standardele de cost elaborate de ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, constituie documente de referinţă cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii, finanţate din fonduri publice, similare din punct de vedere tehnic cu obiectivele de referinţă prezentate în standardele respective.” Relevante în soluționare sunt reținute și cele statuate la art. 3 din același act normativ, respectiv „(1) Standardele de cost, aprobate potrivit prevederilor art. 1, se adresează ordonatorilor de credite, pentru: a) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii; b) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă economică; c) ghidare în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii. (2) Standardele de cost, aprobate potrivit prevederilor art. 1, se adresează şi operatorilor economici, pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării lucrărilor de construcţii”. Din cele anterior citate, se observă că aceste standarde de cost constituie documente de referinţă cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii, finanţate din fonduri publice, atât pentru membrii comisiilor de evaluare, la adjudecarea contractelor de lucrări, cât şi pentru operatorii economici, neavând însă și caracter obligatoriu, de unde rezultă că nerespectarea acestora nu poate conduce la sancționarea autorității contractante. 4

§ 5

În acest context, invocarea nerespectării HG nr. 363/2010 este, în opinia Consiliului, nefondată, atâta timp cât acest act normativ nu obligă autoritatea contractantă la o anumită conduită. Pe de altă parte, Consiliul remarcă confuzia pe care ofertantul o face între valoarea contractului și valoarea investiției, în funcție de care se aplică acel procent de 1,5%. Legiuitorul face trimitere, în actul normativ, apreciat de contestatoare ca nefiind respectat de către autoritatea contractantă, la 1,5 %

§ 6

din valoarea investiţiei de bază. Astfel că, acel calcul pe care îl prezintă societatea contestatoare în cuprinsul contestației, prin raportare la devizul general aferent obiectivului investiției este eronat, în condițiile în care, potrivit acestui deviz, valoarea investiției este de 1.967.711,50 lei, din care C+M este de 1.315.611,00 lei. Nefiind prezentate argumente pentru modificarea clauzei 5.2 din contractul de prestări servicii, așa cum solicită autoarei contestației, Consiliul va respinge ca nefondată contestația SC ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația SC ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în patru exemplare, conține cinci pagini 5