BO2018_7567
AdmiteCPV: 71621000-7
Critici: R8
Buletin oficial · acces liber
CPV: 71621000-7
Critici: R8
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ..., cu sediul în ... și sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF ..., reprezentată legal prin administrator ..., a contestat adresa nr. ..., reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, document emis în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „Elaborare studiu de oportunitate, respectiv tema de proiectare, pentru întocmirea cererilor de finanțare în cadrul POR 2014-2020, Axa Prioritară 4, Prioritatea de investiții 4e, Obiectivul specific 4.1”, cod CPV 71621000-7 (Rev.2), inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... și a solicitat anularea adresei nr. ..., obligarea autorității contractante la anularea raportului procedurii, ca o consecință a revocării deciziei comisiei de evaluare privind rezultatul procedurii de atribuire, precum și anularea tuturor actelor subsecvente, reevaluarea ofertei declarate câștigătoare și diminuarea punctajului pe componentă tehnică, cu consecința modificării procesului-verbal de evaluare. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației sale, autoarea acesteia prezintă un scurt istoric al procedurii, arătând că prin adresa nr. ..., reprezentând comunicarea rezultatului procedurii i s-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost declarată admisibilă, însă necâștigătoare, oferta câștigătoare fiind cea depusă de .... 1
... susține că autoritatea contractantă nu a luat în considerare dovezile pe care i le-a înaintat cu privire la experiența similară a expertului propus pentru poziția de expert analize sisteme de transport, dl. .... Astfel, contestatoarea precizează că, potrivit documentației de atribuire, expertul analize sisteme de transport ar fi trebuit să dețină „a. Experiență în coordonarea și realizarea de studii de oportunitate de achiziție autobuze delegare de gestiune serviciu de transport sau similar. b. Experiență în coordonarea a cel puțin un proiect similar”, iar din dovezile pe care le-a înaintat autorității contractante, reiese că dl. ... are experiență în realizarea unui singur studiu de oportunitate, respectiv „Studiul de oportunitate în vederea realizării Proiectului «...» prin: Dotarea cu mijloace de transport ecologice electrice EEV”. Contestatoarea susține că expertul în discuție îndeplinea cerința minimă de calificare – implicarea în minim 1 proiect, însă ar fi trebuit să primească zero puncte, conform criteriul de atribuire „Experiența experților cheie”, întrucât punctarea pe acest criteriu pornea de la minim 2 proiecte. În acest sens, pentru motivele susmenționate, ... consideră că, în fapt, expertul analize sisteme de transport nominalizat de ofertantul ... nu ar fi trebuit să primească nici măcar un punct la criteriul tehnic de evaluare, întrucât, punctarea acestui subcriteriu pornește de la minim două proiecte. Totodată, contestatoarea menționează că, în cazul în care ofertantul ... a depus un alt CV, respectiv recomandări de la beneficiari care să ateste competențele și experiența similară pentru deținerea calității de expert analize sisteme de transport, în procedura ce face obiectul prezentei, autoritatea contractantă ar fi avut obligația de a solicita clarificări suplimentare cu privire la veridicitatea informațiilor transmise și/sau o declarație asumată a expertului cu privire la participarea efectivă la realizarea acelor studii de oportunitate, în calitate de expert analize sisteme de transport. În finalul contestației, autoarea acesteia a solicitat în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, administrarea probei cu martori, respectiv citarea d-lui .... Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat autorității contractante ca aceasta să înainteze dosarul achiziției publice, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 101/2016, oferta câștigătoare, precum și dovada transmiterii punctului de vedere către contestatoare. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., autoritatea contractantă a transmis un punct de vedere referitor la contestația depusă de .... În conținutul acestuia, ... prezintă istoricul procedurii, arătând că și după reevaluarea ofertei ..., aceasta și-a menținut calitatea de ofertant câștigător. 2
De asemenea, autoritatea contractantă precizează că a analizat amănunțit toate înscrisurile depuse de ..., inclusiv CV-ul depus pentru funcția de expert cheie – expert analize sisteme de transport – dl. ..., precum și recomandările depuse de: - Ing. ..., Președinte al Consiliului de Administrație al ...; - Ing. ..., Președinte al Federației Transportatorilor Urbani, Suburbani și Metropolitani Călători; - ..., Președinte al Patronatului Serviciilor Publice; - Ing. ..., Președinte Uniunea Română de Transport Public. Totodată, ... subliniază că din actele analizate a rezultat că expertul analize sisteme de transport din partea ofertantului ..., dl. ..., îndeplinește cerințele documentației de atribuire pentru experiența cerută, astfel cum rezultă din recomandările depuse și în mod just a primit punctajul acordat. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă menționează că nu există niciun temei în baza căruia să pună sub semnul întrebării curriculum vitae al d-lui ... depus de ..., mai cu seamă că recomandările depuse întăresc și fac dovada deplină a celor menționate în CV. De altfel, ... consideră că cel care face o declarație pe proprie răspundere (așa cum este calificat CV-ul d-lui ...) este conștient de prevederile art. 326 din Codul penal și își asumă toate consecințele unei astfel de declarații. În aceeași ordine de idei, autoritatea contractantă invocă și redă art. 167 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 98/2016. În plus, autoritatea contractantă arată că au fost depuse recomandări care fac dovada implicării d-lui ... în proiecte similare celor solicitate prin documentația de atribuire și că expertul cheie a îndeplinit același tip de activități ca cele pe care urmează să le îndeplinească în viitorul contract. Prin urmare, ... opinează că nu există motive de îndoială cu privire la calificările expertului și experiența similară, coroborând cele menționate în CV și cele cuprinse în recomandări. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ..., în replică la punctul de vedere al autorității contractante, a formulat concluzii scrise, arătând următoarele: Referitor la experiența similară a expertului analize sisteme de transport, contestatoarea precizează că acesta, în niciun caz nu deține experiența declarată de ofertantul ... în cadrul ofertei. În susținerea afirmației sale, ... precizează că, din analiza documentelor cu care expertul propus pe poziția de expert analize sisteme de transport (...) înțelege să îndeplinească cerința de experiența similară (documente care i-au fost puse la dispoziție chiar de acesta), rezultă că expertul a inclus printre proiectele elaborate și un studiu, respectiv studiului de oportunitate pentru proiectul „Modernizarea parcului auto de transport călători din ... prin achiziționarea de vehicule 3
nepoluante pentru transportul public”, la care nu a avut nicio contribuție, în condițiile în care însăși contestatoarea a realizat acest studiu. De asemenea, ... menționează că expertul susmenționat nu a fost implicat niciodată în mod direct în relația cu autoritățile contractante, toate studiile pretins a fi realizate fiind efectuate pentru beneficiarul .... Ori, chiar și în contextul în care ofertantul ... ar fi colaborat cu dl. ... ca expert colaborator, o minimă dovadă a implicării efective a acestui expert în realizarea studiilor ar fi trebuit să fie existența unui contract între ... și beneficiarul final (în speță – ...), însă, în cazul de față, aceasta nu există. Mai mult, contestatoarea opinează că în lipsa unui astfel de contract, în niciun caz nu se poate afirma că expertul analize sisteme de transport a avut atribuții similare. În plus, ... consideră că autoritatea contractantă trebuia să depună o minimă diligență în evaluarea corectă a ofertelor depuse și să solicite cel puține recomandări ale beneficiarilor finali. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... arată că nu a luat în considerare nicio experiență similară având ca obiect „Modernizare parcului auto de transport călători din ... prin achiziționarea de vehicule nepoluante pentru transportul public” și nu a punctat o astfel de experiență similară. Consiliul, prin adresa nr. ..., a solicitat autorității contractante să precizeze dacă ... a indicat, la data depunerii/transmiterii ofertelor, conform dispozițiilor art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, care informații din propunerea tehnică şi/sau din propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală, în baza legislaţiei aplicabile. De asemenea, Consiliul, prin adresa nr. ..., a solicitat autorității contractante să comunice contractele avute în vedere de membrii comisiei de evaluare la acordarea punctajului maxim (5 puncte) pentru experiența în funcția de „expert analize sisteme de transport” a d-lui ... și să justifice acordarea punctajului prin raportare la fiecare contract avut în vedere și cerințele menționate în caietul de sarcini. Prin corespondența nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., autoritatea contractantă a răspuns solicitării Consiliului din adresa nr. ..., precizând că ofertantul ... nu a indica la data transmiterii ofertelor informații confidențiale, clasificate sau informații protejate de un drept de proprietate intelectuală. Având în vedere cererea ... de studiere a dosarului cauzei la sediul Consiliului, prin adresa nr. ..., contestatoarea a fost invitată, în acest sens, la data de 14.06.2018. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... a înaintat concluzii scrise formulate după studiul dosarului cauzei în cadrul cărora reiterează susținerile prezentate în cadrul contestației, considerând în același timp că toate celelalte recomandări fac referire la experiență acumulată de dl. ... în alte domenii, respectiv management, juridic, etc. și nu la experiența sa ca expert analize sisteme de transport. 4
De asemenea, contestatoarea menționează faptul că inclusiv în cadrul singurului studiu de oportunitate care este redat în CV-ului domnului ..., respectiv cel pentru realizarea proiectului „...” pentru „Dotarea cu mijloace de transport ecologice electrice – EEV” expertul în discuție a participat în calitate de coordonator, astfel cum reiese din recomandarea ..., și nu în calitate expert analize sisteme de transport. Astfel, ... consideră că autoritatea contractantă ar fi trebuit să ia în considerare numai acele proiecte de studii de oportunitate în cadrul cărora expertul a avut aceeași poziție și a desfășurat aceleași activități. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... arată că, la evaluarea experienței experților cheie din cadrul procedurii, a luat în considerare experiența similară, respectiv că expertul analize sisteme de transport, dl. ... a îndeplinit același tip de activități ca cele ce urmează să le îndeplinească în viitorul contract, astfel cum rezultă din CV și din recomandările comunicate, respectiv informațiile din recomandarea depusă de ing. ..., președinte al Consiliului de Administrație al ..., în timpul mandatului de Director General, domnul ..., a condus proiectele majore în care a fost implicată Regia, implementându-se cu succes, după cum urmează: - Planul de management al ..., pentru perioada 2013-2016; - Proiectul de transformare a ... în societate comercială – Studiul de reorganizare a ... în societate comercială coautor (August – Decembrie 2016); - Negocierea și semnarea Contractului de servicii publice pentru perioada 2017-2023, între ... – ... (managementul echipei de lucru a ...și coautor al Contractului de servicii (Septembrie – Decembrie 2016); - Contribuții la redactare „Planului de Mobilitate pentru ... (proiect finanțat de B.E.R.D. prin Ministerul Dezvoltării Regionale)” – în calitate de partener (2016); - Studiul de oportunitate în vederea realizării Proiectului ”...” prin ”Dotarea cu mijloace de transport ecologice/electrice-EEV” – aprobat de Consiliul Local ... în decembrie 2015 - Implementarea proiectului ”Management informatizat al sistemului de transport în comun” (proiect finanțat prin P.O.R – aplicant Primăria Municipiului ..., R.A.T ... – partener); - Implementarea proiectului ”Capetele de linie ...” (proiect finanțat prin P.O.R.) aplicant Primăria Municipiului ..., R.A.T. ... – partener) (2015-2016); - Înființarea primului Call Center din România destinat transportului public urban (2016); - Certificarea și menținerea R.A.T ... în Sistemul de Management Calitate-Mediu-Securitate Ocupațională; - Program de eficientizare R.A.T. .... În acest sens, ... susține că toate aceste proiecte implică ample capacități de analiză a sistemelor de transport și au legătură sau sunt similare cu activitățile prezentului contract de achiziție publice. 5
Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire „simplificată” a contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „Elaborare studiu de oportunitate, respectiv tema de proiectare, pentru întocmirea cererilor de finanțare în cadrul POR 2014- 202, Axa prioritară, prioritatea de investiții 4e, Obiectul specific 4.1”, cod CPV 71621000-7, stabilind data limită de depunere a ofertelor la 17.04.2018, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate preț” și valoarea estimată, fără TVA, de 110.000 RON. În cadrul prezentei proceduri de atribuire au depus oferte 2 operatori economici, respectiv ... și ..., aspect consemnat în „Declarație privind ofertanții participanți (...)”, publicată în SEAP la data de 24.04.2018. După evaluarea ofertelor autoritatea contractantă a stabilit rezultatul procedurii de atribuire, consemnat în raportul procedurii nr. ..., potrivit căruia a fost declarat ca ofertant câștigător ..., oferta depusă de ..., declarată admisibilă, fiind clasată pe locul 2. Nemulțumit de acest rezultat al procedurii, comunicat prin adresa nr. ..., ofertantul ... a transmis autorității contractante notificarea prealabilă nr. ...., susținând că ofertantul declarat câștigător ar fi trebuit să obțină punctaj mai mic aferent experților propuși. Ca urmare a acestei notificări prealabile, autoritatea contractantă, a reevaluat oferta depusă de ..., în sensul reevaluării experienței experților cheie, a modificat punctajul acordat ofertantului criticat, dar a stabilit același câștigător, aspect consemnat în documentul intitulat „raportul procedurii după reevaluare”, înregistrat sub nr. ..., comunicând aceste măsuri ofertantului ..., prin mijloace electronice (e-mail), la data de 25.05.2018, prin adresa nr. .... Prin adresa nr. ..., transmisă autorității contractante prin e-mail la data de 25.05.2018, contestatoarea a depus o completare la notificarea prealabilă nr. ..., în cadrul căreia a sesizat punctual faptul că expertul propus pentru funcția de expert analize sisteme de transport are un singur studiu de oportunitate care poate fi considerat experiență similară astfel că acesta nu ar fi trebuit să primească nici măcar un punct. La data de 29.05.2018, ... a depus contestația care formează obiectul prezentei cauze. Ulterior depunerii contestației, autoarea acesteia a depus adresa nr. ..., reprezentând răspunsul autorității contractante la completarea la notificarea prealabilă, în cadrul căruia aceasta precizează că măsurile de remediere luate cu ocazia reevaluării ofertei depusă de ... rămân aceleași. Din conținutul contestației rezultă că autoarea acesteia critică punctajul acordat de autoritatea contractantă ofertantului ... pentru expertul propus pentru poziția „expert analize sisteme de transport”, 6
susținând că acesta nu deține experiență similară decât într-un singur proiect. În analizarea prezentei contestații, Consiliul apreciază relevante următoarele prevederi ale documentației de atribuire: - pct. IV.2) – „Criterii de atribuire”, din fișa de date a achiziției, potrivit căruia factorii de atribuire stabiliți pentru aplicarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” sunt prețul ofertei, cu un punctaj de 75 de puncte și „experiența experților cheie”, cu un punctaj de 25 de puncte, „concretizată în numărul de proiecte similare în care respectivii experți au îndeplinit același tip de activități ca cele pe care urmează să le îndeplinească în viitorul contract. Se vor atașa recomandări sau orice alte documente echivalente din care să reiasă experiența experților cheie. Din aceste documente trebuie să reiasă că experții cheie au fost implicați în aceeași calitate în proiecte publice sau private”, în cadrul căruia sunt acordate punctaje după cum urmează: coordonator proiect - consultant fonduri europene - 5 puncte; expert analize sisteme de transport - 5 puncte; economist - 5 puncte; expert modelare în transporturi - 5 puncte; arhitect - 5 puncte; - pct. IV.2) – „Criterii de atribuire”, subpct. 2.B, din fișa de date a achiziției, conform căruia, B „Punctajul aferent Expertului analize sisteme de transport se va acorda astfel: - pentru experiență constând în implicarea între 2 și 4 proiecte a persoanei propuse se acorda 2 puncte - pentru experiență constând în implicarea între 5 și 7 proiecte a persoanei propuse se acorda 4 puncte - pentru experiență constând în implicarea în peste 7 proiecte a persoanei propuse se acorda 5 puncte”; - pct. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, din fișa de date a achiziției, conform căreia „Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația de atribuire și constituie ansamblul cerințelor pe baza cărora se elaborează de către fiecare ofertant propunerea tehnică. Astfel, propunerea tehnică va conține următoarele: Recomandările, adeverințele împreuna cu CV-urile experților cheie se vor prezenta în propunerea tehnică (...)”; - pct. 2.1.4. - Cerințe de calificare operator economic, din caietul de sarcini, conform căruia: „1. Cerințe de personal Pentru întocmirea documentației, prestatorul va trebui să dispună de următorul personal cheie: 1. Expert analize sisteme de transport Experiență în coordonarea și realizarea de studii de oportunitate de achiziție autobuze, delegare de gestiune serviciu de transport sau similar. Experiență în coordonarea a cel puțin un proiect similar”; - pct. 5 din caietul de sarcini, unde s-au precizat următoarele: „Experiența profesională a personalului cheie are un impact semnificativ 7
asupra calității realizării documentației proiectului. (...) Experiența experților cheie se concretizează în numărul de contracte în care au fost implicate și în care au îndeplinit același tip de activități ca cele pe care urmează să le îndeplinească în viitorul contract. Se vor atașa recomandări sau orice alte documente echivalente din care să reiasă experiența experților cheie. Din aceste documente trebuie să reiasă ca experții cheie au fost implicați în aceeași calitate în proiecte publice sau private. Recomandările împreună cu CV-urile experților cheie se vor depune în cadrul ofertei tehnice, conform precizărilor din caietul de sarcini. Algoritm de calcul: Punctaj acordat: 2-4 proiecte: 2 puncte; 5-7 proiecte: 4 puncte; peste 7 proiecte: 5 puncte”. Din conținutul acestor prevederi ale documentației de atribuire rezultă că experiența experților propuși trebuia demonstrată prin depunerea de recomandări/documente din care să reiasă faptul că personalul propus a îndeplinit același tip de activități ca cele pe care urmează să le îndeplinească în cadrul contractului ce urmează să fie atribuit și în aceeași calitate - „expert analize sisteme de transport”. Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare Consiliul constată că la data de 08.05.2018, prin intermediul SEAP, aceștia au solicitat clarificări ofertantului ... în legătură cu „nominalizarea d-lui ... - personal cheie în funcția de expert analize de transport și CV-ul, diploma și recomandarea pentru dl. ... (propunerea tehnică, la pct. 1.4) (...)”. Ofertantul ... a răspuns acestei solicitări la data de 10.05.2018, prin adresa nr. ..., înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. ..., precizând în legătură cu dl. ..., că „numele lui a fost trecut eronat în propunerea tehnică. Persoana corectă este dl. ..., ale cărui CV, diplome și recomandări se regăsesc în Experiența profesională Partea 1”. Din conținutul propunerii tehnice depusă de ofertantul ... rezultă că în legătură cu expertul analize de transport nominalizat în ofertă, dl. ..., au fost depuse următoarele documente: - CV; - diplomă de studii; - recomandare referitoare la proiectele majore conduse de dl. ..., în calitate de director general, în perioada octombrie 2013 – septembrie 2016, emisă de președintele Consiliului de Administrație al ..., dl. ...; - dispoziție privind constituirea Comitetului pentru conducere al proiectului „Managementul informatizat al sistemului de transport în comun”, emisă de primarul municipiului ..., însoțită de Anexa nr. 1 – Membrii Comitetului de Conducere al proiectului și Anexa nr. 2 - Rolul, atribuțiile și funcționarea Comitetului de Conducere al proiectului; - recomandare emisă de Uniunea Română de Transport Public, înregistrată sub nr. ..., în favoarea d-lui ..., semnată de directorul general ...; 8
- recomandare emisă de Federația Transportatorilor Urbani, Suburbani și metropolitani de Călători, emisă de președintele acesteia, dl. ...; - dispoziția nr. ... emisă de președintele ..., privind numirea „Colectivului de lucru pentru elaborarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Municipiul ...” (... – coordonator echipă); - recomandare emisă de ..., privind colaborarea cu ... cu ocazia realizării documentațiilor pentru proiectul .... Potrivit susținerilor autorității contractante transmise prin adresa nr. ..., proiectele avute în vedere în acordarea punctajului maxim aferente experienței expertului analize de transport au fost cele menționate în recomandarea emisă de Dl. ..., președintele Consiliului de Administrație al ..., respectiv: - „Planul de management ai ...”, pentru perioada 2013- 2016; - „Proiectul de transformare a R.A.T. ... în societate comercială - Studiul de reorganizare a RAT ... în societate comercială coautor (August- Decembrie 2016); - Negocierea și semnarea Contractului de servicii publice pentru perioada 2017-2023, între UAT ... - ...(managementul echipei de lucru a ..., şi coautor al Contractului de servicii (Septembrie -Decembrie 2016); - contribuții la redactarea „Planului de Mobilitate pentru Zona Metropolitană ... (proiect finanțat de BERD prin Ministerul Dezvoltării Regionale), în calitate de partener (2016); - „Studiu de oportunitate în vederea realizării Proiectului «...» prin «Dotarea cu mijloace de transport ecologice/electrice - EEV» - aprobat de Consiliul Local ..., în decembrie 2015; - Implementarea proiectului „Managementul informatizat al sistemului de transport în comun” (proiect finanțat prin P.O.R. - aplicant Primăria Municipiului ...» R.A.T ...-partener; - Implementarea proiectului „Capetele de linie ...” (proiect finanţat prin P.O.R.) aplicant Primăria Municipiului ..., R.A.T ...- partener) (2015- 2016); - Înfiinţarea primului Call Center din România destinat transportului public urban (2016); - Certificare şi menţinerea R.A.T. ... în Sistemul de Management Calitate - Mediu Securitate Ocupaţională; - Program de eficientizare R.A.T .... Analizând recomandarea emisă de dl. ... în legătură cu dl. ..., prin raportare la cerințele stabilite în documentația de atribuire, Consiliul constată că din conținutul acestui document nu rezultă informațiile expres solicitate în fișa de date a achiziției și caietul de sarcini, respectiv faptul că expertul propus pentru poziția „expert analize sisteme de transport” a îndeplinit același tip de activități ca cele pe care urmează să le îndeplinească în cadrul contractului ce urmează să fie atribuit, în 9
sensul că nu au fost enumerate, punctual, pentru fiecare contract din recomandarea analizată, nici activitățile desfășurate și nici calitatea avută în derularea acestor contracte. Verificând corectitudinea aplicării de către autoritatea contractantă a algoritmul de acordare a punctajului aferent subfactorului privind experiența „expertului analize sisteme de transport”, prin raportare la cerințele/prevederile documentației de atribuire și susținerile autorității contractante din cadrul adresei nr. ..., Consiliul constată că, în lipsa informațiilor referitoare la activitățile prestate pentru fiecare contract și calitatea avută în cadrul proiectelor enumerate în recomandarea care a stat la baza acordării punctajului aferent experienței similare a expertului în discuție, nu se pot stabili contractele/proiectele care pot fi luat în considerare la acordarea punctajului aferent acestui factor de evaluare. În această situație Consiliul apreciază că se impune ca, în temeiul art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă să solicite clarificări ofertantului ..., în legătură cu activitățile desfășurate în cadrul fiecărui proiect enumerat în recomandare și calitatea expertului nominalizat de acest ofertant pentru poziția de „expert analize sisteme de transport”, dl. ..., în cadrul fiecărui proiect prevăzut în recomandarea emisă de dl. ... pentru a putea aprecia dacă acestea sunt de același tip ca cele pe care urmează să fie îndeplinească în viitorul contract, respectiv dacă expertul propus a avut aceeași calitate ca cea pentru care este propus în prezentul contract, deci implicit dacă acestea reprezintă experiență în coordonarea și realizarea de studii de oportunitate de achiziție autobuze, delegare de gestiune serviciu de transport sau similar, așa cum s-a menționat în documentația de atribuire. Numai după analizarea răspunsului primit membrii comisiei de evaluare pot aprecia cu certitudine dacă activitățile prestate de dl. ... îndeplinesc cerințele menționate în documentația de atribuire și implicit pot acorda punctajul aferent acestui expert, critica privind acest aspect fiind întemeiată. Susținerea autorității contractante, din cadrul adresei nr. ..., potrivit căreia proiectele indicate în cadrul recomandării emisă de dl. ..., care au condus la acordarea punctajului maxim pentru „expertul analize sisteme de transport”, „implică ample capacități de analiză a sistemelor de transport și au legătura/sunt similare cu activitățile ce vor face obiectul contractului ce urmează a fi atribuit”, nu poate fi reținută de Consiliu în lipsa dovezilor care să confirme aceste aspecte. Susținerea contestatoarei referitoare la faptul că expertul în discuție nu este coautor al studiului de oportunitate pentru proiectul „Modernizare parc auto de transport călători din ... prin achiziționarea de vehicule nepoluante pentru transportul public”, nu poate fi reținută de Consiliu, având în vedere faptul că acest proiect nu se regăsește 10
nominalizat în cadrul CV-ul acestui expert, susținerea fiind nerelevantă cauzei. Consiliul va respinge probatoriul solicitat de contestatoare, având în vedere faptul că, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „Procedura în faţa Consiliului este scrisă, iar părţile sunt audiate numai dacă acest lucru este considerat necesar de către completul de soluţionare a contestaţiei”, iar în speță, documentele depuse de părți la dosarul cauzei au fost suficiente pentru soluționarea cauzei. În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, va anula în parte, raportul procedurii nr. ... și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la acordarea punctajului aferent propunerii tehnice depusă de ofertantul ... și la aplicarea criteriului de atribuire și va obliga autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de ... cu respectarea dispozițiilor legale și a celor reținute în motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, anulează, în parte, raportul procedurii nr. ... și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la acordarea punctajului aferent propunerii tehnice depusă de ofertantul ... și la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de ... cu respectarea dispozițiilor legale și a celor reținute în motivare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET
MEMBRU COMPLET ... ... 11
Redactat în 4 exemplare originale, conține 12 pagini. 12