BO2018_7808
AdmiteCPV: 45232150-8
Critici: R2, R2.2, R2.2.3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45232150-8
Critici: R2, R2.2, R2.2.3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestaţia nr. 326/31.05.2018, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 21705/31.05.2018, înaintată de SC ... SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI ..., reprezentată legal de ... - administrator, formulată împotriva adresei nr. 1271/22.05.2018, de comunicare a rezultatului evaluării propunerii tehnice, emisă de PRIMĂRIA COMUNEI ..., cu sediul în localitatea ..., jud. ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuirie simplificată -într-o singură etapă a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru Extindere rețea alimentare cu apă în satele ... și Cerna ..., comuna ..., județul ...”, s-a solicitat admiterea contestației, anularea adresei nr. 1271/22.05.2018 și a actelor care au decurs din aceasta, precum și reluarea procedurii, după efectuarea măsurilor de remediere solicitate. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia formulată de SC ... SRL, împotriva adresei nr. 1271/22.05.2018, de comunicare a respingerii ofertei sale ca fiind inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, și neconformă, potrivit art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016, solicitând admiterea contestației, anularea adresei nr. 1271/22.05.2018 și a actelor care au decurs din acesta, 1
reluarea procedurii, după efectuarea măsurilor de remediere și, implicit, reluarea evaluării ofertei depuse de ea. Contestatoarea învederează că a depus oferta, conform indicațiilor din documentația de atribuire, iar în data de 02.04.2018 autoritatea contractantă i-a comunicat, prin intermediul SEAP, că în urma evaluării DUAE a constatat că oferta depusă corespunde cerințelor autorității contractante, oferta fiind admisă, fapt pentru care s-a trecut la etapa de verificare a propunerii tehnice. În această etapă, prin adresa din data 27.04.2018, autoritatea contractantă a solicitat o serie de clarificări referitoare la oferta tehnică, respectiv: PROIECTARE 1. Descrierea modului de elaborare a fiecarei activități/subactivități din cadrul contractului, cu condiția să nu se depășească 60 de zile Prezintă în propunerea tehnică de la pag. 2- 14. Termenul de realizare a proiectului tehnic este de 2 luni zile confom graficului de la pagina 38 și 40. În grafic nu se face referire la as-built. Se solicită clarificări privitoare la lipsa din cadrul activităților enumerate în grafic a as- built-ului. 2. Se va prezenta organigrama personalului aferent realizării serviciilor de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului, organigrama ce va include și o descriere a rolurilor și responsabilităților personalului și liniile de comunicare dintre membrii echipei. Prezintă organigrama la pag. 17-18 din propunerea tehnică. Nu face descrierea rolului fiecărui membru al echipei de proiectare așa cum se solicită prin FDA. Se solicită clarificări cu privire la lipsa descrierii
rolului
și
responsabilităților personalului. 4 Se va prezenta secvențierea, derularea in timp, cu evidențierea clară a activităților incluse în procesele de asigurare, respectiv de control al calității, conform legislației specifice corespunzătoare obiectului contractului cu cuantificarea valorică a acestora în cadrul propunerii financiare. Prezintă în cadrul propunerii tehnice de la pagina 6 la pag. 14 activitățile de proiectare și secvențierea acestora sub formă de conținut cadru al proiectului tehnic fără să includă în cadrul acestei descrieri verificarea tehnică a proiectului, as-built și asistența tehnică. Din enumerarea activităților de proiectare lipsește realizarea as-built-ului devenit obligatoriu pentru convocarea comisiei de recepție la terminarea lucrărilor conform HG nr. 343/2017, care modifică HG nr. 273/2006, ce reglementează regimul juridic al recepției la terminarea lucrării. De asemenea, din cadrul acestei descrieri lipsește verificarea tehnică a proiectului de către verificatori de proiect atestați. Se solicită clarificări. 2
5. Se va prezenta programul de realizare
servicii
pe
luni/zile calendaristice, la nivel de categorie de servicii, care să ilustreze succesiunea de realizare a serviciilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru
realizarea
serviciilor
de proiectare. Se prezintă graficul de la pag. 38 unde sunt enumerate o parte din etapele de proiectare la nivel de categorie de servicii, iar descrierea fiecărei etape în parte este realizată la pag. 6 -14 din propunerea tehnică. Lipsesc din grafic verificarea tehnică a proiectului și realizarea as-built-ului. Verificarea proiectării este inclusă în partea de proiectare doar în graficul de la pagina 40, fără a se preciza perioada în care se realizează. Se solicită clarificări cu privire la diferențele între graficele de la paginile 38 și 40, lipsă as-built-ului din ambele grafice și lipsa verificării proiectului din graficul de la pag. 38. EXECUȚIE 1. Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) (Formular nr.7) care va descrie: c) programul de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz), care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, în special: lucrările permanente și temporare ce urmează să fie executate, activitățile de interfațare cu lucrările existente și operarea
acestora,
după
caz; secvențierea, derularea în timp și durata testelor, cu evidențierea clară a activităților incluse în procesele de asigurare, respectiv de control al calității, conform legislației specifice corespunzătoare obiectului contractului; denumirea activităților și subactivităților aferente,
durata
acestora,
cu evidențierea punctelor cheie (jaloanele) în execuția contractului; drumul critic clar
identificat
în
planificarea activităților. Prezintă Program de execuție sub formă de Grafic Gantt la pag. 140-151, iar la pagina 152-153 prezintă drumul critic. Prezintă punctele cheie așa cum le consideră ofertantul. Din propunerea tehnică cu identificarea punctelor critice, termen de execuție 12 luni (ordin de începere proiectare - 31.07.2018 termen finalizare ultima lucrare. Inscrie in graficul Gantt la pagina 155 Probe, teste - 202 zile, verificări și încercări - 202 zile. Probele și testele nu sunt explicitate în vreun fel. Nu depune un PCCVI din care să rezulte care sunt testele ce vor fi realizate și aplicabilitatea celor 202 zile în care se fac teste, raportat la perioada de execuție a contractului. Termină execuția lucrărilor în 31.07.2019, însă testele le termină în 19.07.2019. După data de 19.07.2018 are planificate activități precum strat de balast și strat de piatră spartă care se termină, ambele, în 25.07.2019, însă după data de 19.07.2019 se presupune că nu mai face teste, verificări și încercări (neconform) Nu prezintă un drum critic corespunzător deoarece se suprapun mai multe activități critice în același timp, activitățile nu sunt legate între ele ca să formeze un grafic Gantt din care să se distingă un drum critic. Se solicită clarificări Contestatoarea precizează că a răspuns la toate întrebările comisiei de evaluare prin adresa nr. 260/02.05.2018, după cum urmează: „Proiectul faza As-Built reprezintă ultima revizie și actualizează documentația tehnică ca urmare a unor eventuale modificări ale proiectului inițial pe baza dispozițiilor de șantier, pe baza unor solicitari suplimentare ale Beneficiarului sau datorită apariției unor situații neprevăzute pe parcursul executării lucrărilor. Din acest motiv As-Built- ul este o componentă a activității de asistență tehnică, întrucât el 3
actualizează, post-execuție, documentația tehnică în conformitate cu realitatea de pe șantier. Totodată, este posibil ca aceste situații să nu apară, în acest caz faza As-Build, fiind aceeași ca și proiectul inițial. Raspunzând solicitării dvs. menționăm că faza As-Built (proiect post- execuție) va fi întocmită în perioada de Asistență Tehnică (așa cum este definită în Hotărârea Consiliului Național a Ordinului Arhitecților din România nr. 860 din 28.05.2012-cap 9.2.1), care este evidențiată distinct în cuprinsul ofertei tehnice depuse. Anexăm un extras din Anexa la HCN nr. 860/28.05.2012”. Autoritatea contractantă a considerat că prin răspunsul său acest operator economic a modificat conținutul propunerii tehnice și, drept urmare, oferta acestuia a fost considerată neconformă potrivit art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016. Petenta afirmă că nu poate fi de acord cu punctul de vedere al autorității contractante, întrucât consideră că prin răspunsul său a explicat unde se regăsește as-builtul și cum se interpretează legal activitatea de asistență tehnică și că as-builtul este ultima perioadă a activităților care se desfășoară în cadrul asistenței tehnice. Atâta timp cât în graficul de execuție este cuprinsă activitatea de asistență tehnică, implicit este cuprinsă și activitatea de as-built. De asemenea, precizează că a atașat și extras din Hotărârea Consiliului Național nr. 860 din 28.05.2012, referitor la Regulamentul de funcționare a Ordinului Arhitecților din România, pentru ca autoritatea să înțeleagă că activitatea de as-build este o activitate componentă a activității de asistență tehnică și nu o activitate independentă de asta. În concluzie, este de părere că prin răspunsul său nu a adus nicio modificare ofertei tehnice. Contestatoarea învederează Consiliului că la proiectare a atașat și Organigrama Nominală și Funcțională a persoanelor care vor participa la activitatea de proiectare, respectiv: Organigrama Roluri și Responsabilități, Proiectare Asistență Tehnică și Execuție Lucrări pentru Extindere Rețea Alimentare cu apă în satele ... și Cerna ..., Comuna ..., Județul .... Director general: Ing.dipl. ... SC ... SRL ȘEF PROIECT Ing.dipl. ... Responsabilități: Coordonează echipa de proiectare și asistență tehnică PROIECTANȚI Responsabilități: a) precizarea prin proiect a categoriei de importanță a construcției; b) asigurarea prin proiecte și detalii de execuție a nivelului de calitate corespunzător cerințelor, cu respectarea reglementărilor tehnice a clauzelor contractuale; c) prezentarea proiectelor elaborate în fața specialiștilor verificatori de proiecte COLECTIV INSTALAȚII:
Ing. ...- Întocmește documentația tehnică pentru specialitatea „Instalații și rețele de alimentare cu apă”: Asigură asistența tehnică pe toată durata de execuție a lucrărilor. COLECTIV REZISTENȚĂ: Ing. ... - Întocmește documentația tehnică pentru specialitatea „REZISTENȚĂ” 4
atestați, stabiliți de către investitor, precum și soluționarea neconformităților și neconcordanțelor semnalate; d) elaborarea caietelor de sarcini, a instrucțiunilor tehnice privind execuția lucrărilor, exploatarea, întreținerea și reparațiile, precum și, după caz, a proiectelor
de
urmărire
privind comportarea în timp a construcțiilor. Documentația
privind
postutilizarea construcțiilor se efectuează numai la solicitarea proprietarului; e) stabilirea, prin proiect, a fazelor de execuție determinate pentru lucrările aferente cerințelor și participarea pe șantier la verificările de calitate legate de acestea; f) stabilirea modului de tratare a defectelor apărute în execuție, din vina proiectantului, la construcție la care trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător cerințelor, precum și urmărirea aplicării pe șantier a soluțiilor adoptate, după însușirea acestora de către specialiști verficatori de proiecte atestați, la cererea investitorului. g) participarea la întocmirea cărții tehnice a construcției: la recepția lucrărilor executate: h) asigurarea asistenței
tehnice, conform clauzelor contractuale, pentru proiectele elaborate,
pe
perioada execuției construcțiilor sau a lucărilor de intervenție la construcțiile existente; i) asigurarea participării
obligatorii
a proiectantului coordonator de proiect, după caz, a proiectanților pe specialități la toate fazele de execuție stabilite prin proiect la recepția la terminarea lucrărilor Asigură asistență tehnică pe toată durata de execuție a lucrărilor. COLECTIV TEHNOREDACTARE: Ing. ... - Întocmește documentația tehnică
pentru
specialitatea Tehnoredactare specializată „AUTOCAD”. COLECTIV ARHITECTURĂ: SC ... SRL ... Arh. ... - Întocmește documentația tehnică
pentru
specialitatea „ARHITECTURĂ” Asigură asistența tehnică pe toată durata de execuție a lucrărilor ANTEMĂSURĂTORI; DEVIZE; Ing. ... Arh. ... Ing. ... Întocmește antemăsurători și încădrări devize pe specialități
VERIFICATORI DE PROIECT Modalitatea de asigurare a accesului la specialist în vederea verificării nivelului de calitate conform Legii nr. 10/1995, se va realiza prin contracte de colaborare pe toată durata de derulare a contractului de proiectare și execuție Verificare proiecte de execuție pe specialități, conform legislației în vigoare ... - Instalații sanitare (Is) ...- Securitate la incendiu (Cc Ci) ... - Instalații electrice (le) ... - Rezistență (A1 A2) În contestație se arată că autoritatea contractantă a considerat răspunsul neconcludent, fără a-și justifica decizia sau fără a solicita alte clarificări, considerând oferta ca fiind inacceptabilă în conformitate cu art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016. În acest context, petenta apreciază că autoritatea contractantă ia deciziile, neîntemeiat și nejustificat, fără a studia documentele atașate în răspunsul la clarificări. 5
În ceea ce privește partea de proiectare, petenta arată că a precizat la punctul 4 următoarele: „4. Conform Legii nr. 10/1995, Secțiunea 2 - Obligații și răspunderi ale proiectanților este specificat: - art. b) asigurarea prin proiecte și detalii de execuție a nivelului de calitate corespunzător cerințelor, cu respectarea reglementărilor tehnice și a clauzelor contractuale; - art. c) prezentarea proiectelor elaborate în fața specialiștilor verificatori de proiecte atestați, stabiliți de către investitor, precum și soluționarea neconformităților și neconcordanțelor semnalate. În cadrul propunerii tehnice, la pag. 6, este specificat că Proiectul tehnic verificat, avizat și aprobat potrivit prevederilor legale reprezintă documentația scrisă, desenată, pe baza căreia se execută lucrarea. De asemenea, la prezenta metodologie au fost atașate Graficul de realizare a investiției Servicii de proiectare și asistență tehnică (pag. 38), Programul pentru controlul calității lucrărilor (pag. 39) și Planificarea, succesiunea și durata activităților (pag. 40). Verificarea proiectului presupune confirmarea că proiectul respectă ansamblul cerințelor stabilite de lege. Asistența tehnică din partea proiectantului vizează atât modul în care constructorul execută investiția, cât și verificarea, reproiectarea (As-Built) și corectarea greșelilor constatate, fiind ultima etapă a proiectării. Oferta depusă prezintă clar activitățile de proiectare, verificare și asistență tehnică în conformitate cu Legea nr. 10/1995 și, întrucât autoritatea contractantă nu a avut nicio observație la răspunsul său, petenta consideră clarificarea suficientă și satisfăcătoare. În ceea ce privește partea de proiectare, la punctul 5, suține că a precizat: În graficul de la pag. 38, verificarea tehnică a proiectului se regăsește la nr. crt. 2 - Servicii de proiectare - faza PT, inclusiv verificare proiect, cu durată luna a- IX – a 2018. În graficul de la pag. 40, verificarea proiectării se regăsește la poziția Simbol 12 - verificarea proiectului și eliberarea autorizației de construcție, cu dată de început 26.09.2018 și dată de sfârșit 27.09.2018. As-Built-ul se regăsește în cadrul Asistenței tehnice, în perioada 01.10.2018 - 31.07.2019. În contestație se mai arată că nu există diferențe între cele două grafice, As-Built-ul și verificarea proiectului nu lipsesc. Deoarece autoritatea contractantă nu a avut nicio observație la răspunsul său, petenta consideră clarificarea ca fiind suficientă și satisfăcătoare. Pentru secțiunea execuție precizează că a răspuns la toate punctele enumerate de comisia de evaluare, supă cum urmează: „1. Nu ați solicitat prezentarea PCCVI. Activitatea de probe, teste, verificări, încercări este explicitată în Graficul Gantt. Subactivitatea probe, teste este explicitată în Graficul Gantt la pag. 165 și cuprinde Probe hidraulice preliminare și Probe la rețeaua complet echipată, în conformitate cu Programul pentru controlul calității lucrărilor propus de 6
proiectant (pag. 39). Probele, testele se vor face pe toată durata de execuție a lucrărilor, în funcție de finalizarea fiecărui tronson. Verificările și încercările se execută până pe data de 19.07.2019. După accastă dată pentru lucrările efectuate nu sunt necesare probe, teste, încercări și verificări, deoarece acestea sunt lucrări conexe operațiunilor de bază (dezafectarea eventualelor depozite provizorii de piatră spartă și balast și aducerea terenului la starea inițială din punct de vedere peisagistic și al curățeniei)”. În continuare se arată că drumul critic reprezintă o mulțime de activități din proiect care are cea mai mare durată de timp asociată. Metoda Drumului Critic identifică activitățile care influențează în mod hotărâtor durata totală a procesului respectiv, succesiunea acestor activități critice formând "drumul critic". Asupra activităților cuprinse în drumul critic trebuie îndreptată atenția analistului și a conducătorului, reducerea duratei întregului proces putând fi realizată doar prin măsuri tehnico - organizatorice ce vizează duratele acestor activități, interdependența temporală a acestora. În metoda CPM prezentată, dimensiunea principală a unei activități o reprezintă durata sa, timpul necesar pentru efectuarea ei, indiferent de volumul de resurse folosite, exprimată în zile calendaristice. Drumul critic identificat a fost stabilit în funcție de metodologia de execuție și este clar identificat în planificarea activităților. Din reprezentarea diagramei Gantt și expunerea grafică a drumului critic, sunt oferite informațiile necesare pentru a fi realizată analiza judicioasă a drumului critic și modul de rezolvare a activităților critice. În cadrul lucrării se observă că există activități critice fără de care nu se poate continua execuția lucrărilor sau a căror întârziere va conduce la întârzierea proiectului. Prin metoda drumului critic sunt identificate activitățile care influențează, în mod hotărâtor, durata totală a procesului respectiv, succesiunea activităților formând "drumul critic". În reprezentările la care face referire activitățile critice și traseul drumului critic sunt marcate prin culoarea roșie. Autoritatea contractantă a considerat ca fiind neconform răspunsul, pe considerentul că toate operațiunile trebuie verificate cel puțin de diriginte în vederea decontării și că activitatea de probe/teste/verificări nu avea cum să înceteze înaintea terminării tuturor stadiilor fizice. În opinia petentei, interpretarea autorității contractante este eronată deoarece activitatea de urmărire a realizărilor prin diriginți de șantier este în responsabilitatea autorității contractante și nu a executantului, întrucât această activitate se desfășoară independent de graficul Gantt iar activitatea de probe/teste/verificări se referă la probe de natură tehnologică care implică laboratoare și echipamente de măsură. În continuarea susținerii respingerii, autoritatea contractantă a făcut trimitere la literatura de specialitate privind definirea graficului Gantt, subliniind deficiențele în modul de prezentare al graficului propus, apreciind că graficul prezentat în cadrul ofertei nu este Grafic Gantt deoarece, conform literaturii de specialitate, o diagramă Gantt este o 7
diagramă care arată relația dintre activitățile de-a lungul timpului, or nu toate activitățile din graficul prezentat sunt legate între ele. Referirea la o literatură de specialitate, fără a nominaliza sursa și fără a impune în caietul de sarcini obligativitatea ca toate graficele Gantt să fie întocmite conform acelei literaturi, este apreciată ca fiind un abuz pe care-l face autoritatea contractantă. De asemenea, referirea la literatura de specialitate tehnică, fără nominalizarea autorului, este considerată ca fiind nesemnificativă, întrucât în alte manuale, tot de specialitate, se definește graficul Gantt ca o ilustrare grafică a unui program de activități, care ajută la planificarea, coordonarea și monitorizarea unor sarcini specifice dintr-un proiect. Diagramele Gantt se pot realiza în versiuni simple, cu ajutorul unui grafic făcut pe o hârtie sau în versiuni mai complexe, cu ajutorul unor aplicații software de management al proiectului. Forma grafică a unui astfel de instrument de planificare constă într- o matrice pe a cărei axă orizontală este reprezentată perioada de timp pe care se întinde proiectul, împărțită în unitățile de măsură și pe a cărei axă verticală sunt reprezentate sarcinile din proiect. În cadrul unei diagrame Gantt, fiecărei sarcini îi este alocat un rând. Timpul în care este estimat să se finalizeze o sarcină este reprezentat printr-o bară orizontală. Marginea din stânga marchează începutul preconizat pentru acea sarcină, iar marginea din dreapta marchează sfârșitul preconizat. Sarcinile pot evolua relativ la alte sarcini în mod secvențial, paralel sau prin suprapunere temporară. Nu este obligatorie interdependența operațiunilor între ele putându-se executa în paralele sau suprapus temporar. Contestatoarea consideră că, pe baza supozițiilor eronate descrise prin adresa nr. 1271/22.05.2018, autoritatea contractantă a comunicat rezultatul evaluării propunerii tehnice prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 și neconformă potrivit art. 134 alin. (6) din H.G. nr 395/2016 Drept urmare, solicită Consiliului admiterea contestației, anularea adresei nr. 1271/22.05.2018 și a actelor care au decurs din acesta, apreciind că, dacă excluderea unei oferte tehnice se face doar pe considerente de interpretare teoretică, eronată și tendențioasă a elementelor graficului Gantt, în situația în care licitația s-a referit la proiectarea și execuția unei lucrări destul de complexe, rezultă că autoritatea contractantă nu are pregătirea profesională pentru a analiza acest tip de oferte sau că dorește favorizarea altui participant. Prin adresa nr. 1398/08.06.2018, înregistrată la CNSC cu nr. 23241/11.06.2018, COMUNA ... a transmis o serie de documente necesare soluționării contestației, precum și punctul său de vedere în care solicită Consiliului respingerea acesteia. Autoritatea contractantă precizează că în data de 27.04.2018 a solicitat SC ... SRL clarificări cu privire la propunerea tehnică postată în SEAP, iar ofertantul a răspuns prin adresa nr. 260/02.05.2018. 8
În urma analizei propunerii tehnice inițiale și a răspunsului la solicitarea de clarificări, comisia de evaluare a declarat oferta SC ... SRL ca fiind inacceptabilă, conform art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, și neconformă, potrivit art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. Drept urmare, în data de 24.05.2018, SC ... SRL a transmis adresa nr. 311/24.05.2018, prin care a solicitat luarea unor măsuri reparatorii și considerarea ofertei sale ca fiind conformă, însă Comisia de evaluare a stabilit că nu se vor lua măsuri de remediere. În susținere, se arată că ofertantul a precizat că as-build-ul este o componentă a activității de asistență tehnică, întrucât el actualizează, post-executie, documentația tehnică în conformitate cu realitatea de pe șantier. De asemenea, a mai precizat că este posibil să nu apară modificări ale proiectului tehnic și atunci as-build-ul să fie identic cu proiectul tehnic. Autoritatea a apreciat că toate precizările ofertantului sunt corecte, însă ele nu apar în propunerea tehnică. În acest caz, aceasta a considerat că, de fapt, acest răspuns este o completare a propunerii tehnice depuse ințial în SEAP. Atunci când ofertantul a făcut descrierea activității de asistență tehnică sau oriunde altundeva în cadrul propunerii tehnice depuse în SEAP, acesta trebuia să facă trimitere și la realizarea desenelor post-execuție (as-build). Ofertantul a descris în ce constă asistența tehnică din partea proiectantului fără să precizeze că aceasta include și as-build-ul. Nici cu prilejul răspunsului la solicitarea de clarificari ofertantul nu a precizat unde a făcut referire la realizarea as-build-ului, astfel încadrându-se în prevederile HG nr. 395/2016. De asemenea, se arată că ofertantul a anexat la răspunsul la clarificări o descriere a rolului și responsabilităților fiecărui membru al echipei de proiectare, fără a preciza unde, în cadrul ofertei sale, a făcut referire la această solicitare din fișa de date a achiziției. Solicitarea de clarificări a fost de prezentare a locului din propunerea tehnică în care se regăsește respectarea cerinței, răspunsul fiind considerat neconcludent, în conformitate cu prevederile HG nr. 395/2016. Autoritatea contractantă afirmă că este adevărat că nu a solicitat prezentarea unui PCCVI, însă ofertantul nu a precizat cum sunt respectate cerințele din fișa de date a achiziției privitoare la modul de realizare a Graficului Gantt. c) programul de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz), care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, în special: - lucrările permanente și temporare ce urmează să fie executate; - alocarea resurselor umane și materiale conform organigramei; - activitățile de interfațare cu lucrările existente și operarea acestora; - secvențierea, derularea în timp și durata testelor, cu evidențierea clară a activităților incluse în procesele de asigurare, respectiv de control 9
al calității, conform legislației specific corespunzătoare obiectului contractului; - denumirea activităților și subactivităților aferente, durata acestora, cu evidențierea punctelor cheie (jaloanele) în execuția contractului; - drumul critic clar identificat în planificarea activităților. În acest context, răspunsul la clarificări a fost apreciat ca fiind neconform în ceea ce privește precizarea că verificările se execută până la data de 19.07.2019. După această dată nu mai sunt necesare probe, teste și încercări, deoarece acestea sunt conexe operațiunilor de bază (dezafectarea eventualelor depozite provizorii de piatră spartă și balast și aducerea terenului la starea inițială din punct de vedere peisagistic și al curățeniei). Toate activitățile care se execută în cadrul unui contract trebuie să fie verificate de către dirigintele de șantier, cel puțin, altfel nu pot fi decontate. Totodată, în punctul de vedere transmis se arată că în Graficul Gantt prezentat nu sunt prezentate decât teste, verificări și încercări, fără să fie tratată durata acestor teste și secvențierea acestora. Nu există vreun document din cadrul ofertei din care să se poate stabili clar durata testelor și secvențierea acestora, iar finalizarea testelor, verificărilor etc. înainte de finalizarea contractului nu este conformă, deoarece orice activitate din cadrul contractului trebuie verificată de către dirigintele de șantier, singur sau împreună cu proiectantul. Având în vedere că ofertantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței din fișa de date a achiziției, contestația sa este apreciată de autoritatea contractantă ca fiind lipsită de temei legal. În continuare, autoritatea face referire la literatura de specialitate, în care se precizează că drumul critic este drumul care unește punctele critice. Activitățile a căror rezervă de timp este nulă se numesc activități critice, iar drumul complet de activități critice formează drumul critic. Durata drumului critic este durata totală minimă în care se poate realiza proiectul în condițiile date ale duratelor activităților. O activitate critică trebuia legată de o altă activitate critică care reprezintă un drum critic, altfel nu mai poate fi vorba de un drum critic așa cum este el definit. Așadar, Graficul prezentat în cadrul ofertei este preciat ca nefiind un Grafic Gantt, deoarece, conform literaturii de specialitate „o diagramă Gantt este o diagramă cu bare care arată relația dintre activități de-a lungul timpului. În cadrul diagramei, pe verticală sunt listate activitățile componente ale proiectului, iar pe orizontală, prin bare, sunt reprezentate duratele acestora la scara timpului în ordinea de desfășurare impusă de relațiile de precedent”. Așadar, autoritatea consideră că nu toate activitățile din graficul prezentat sunt legate între ele. În graficul Gantt prezentat există mai multe activități critice (figurate cu culoarea roșie) care se suprapun, iar acestea nu sunt legate între ele. Mai multe activități critice în același timp suprapuse înseamnă 10
condiționare la condiționare și, practic, ofertantul nu poate justifica modul în care se încadrează în termenul ofertat. De asemenea, unele activități critice sunt legate de activități necritice, ori drumul critic este reprezentat de legăturile între punctele critice. Având în vedere cele precizate mai sus, COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă solicită Consiliului respingerea contestației formulate de către SC ... SRL. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și din analiza susținerilor părților, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, COMUNA ... a organizat procedura de atribuire simplificată – într-o singură etapă a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru Extindere rețea alimentare cu apă în satele ... și Cerna ..., comuna ..., județul ...”, publicând în SEAP invitația de participare simplificată nr. 424174/07.03.2018 împreună cu documentația de atribuire aferentă. Potrivit invitației de participare, valoarea estimată a contractului este de 2.173.372 lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. Conform procesului-verbal al ședinței de vizualizare a ofertelor nr. 1/27.03.2018 și tabelului cu participanții la procedură, publicat în SEAP în data de 20.03.2018, au depus oferte un număr de 3 operatori economici, printre care și contestatoarea. Potrivit procesului-verbal nr. 4, înregistrat sub nr. 1272/22.05.2018, oferta depusă de Asocierea SC ... SRL – S.C. ... SRL, a fost respinsă, ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, și ca neconformă, potrivit prevederilor art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016. Împotriva acestui rezultat, SC ... SRL a formulat notificare prealabilă și, ulterior, prezenta contestație, în care formulează critici cu privire la cele 5 motive pentru care oferta sa a fost respinsă. În soluționare, Consiliul are în vedere prevederile pct. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date a achiziției: „Proiectare: 1. Descrierea modului de elaborare a fiecarei activități/subactivități din cadrul contractului, cu condiția să nu se depășească 60 de zile. 2. Se va prezenta organigrama personalului aferent realizării serviciilor de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului, organigramă ce va include și o descriere a rolurilor și responsabilităților personalului și liniile de comunicare dintre membrii echipei. (...) 4 Se va prezenta secvențierea, derularea în timp, cu evidențierea clară a activităților incluse în procesele de asigurare, respectiv de control al calității, conform legislației specifice corespunzătoare obiectului contractului cu cuantificarea valorică a acestora în cadrul propunerii financiare. 11
5. Se va prezenta programul de realizare servicii pe luni/zile calendaristice, la nivel de categorie de servicii, care să ilustreze succesiunea de realizare a serviciilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea serviciilor de proiectare. Execuție: 1.Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) (Formular nr.7) care va descrie : (...) c) programul de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz), care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, în special: - lucrările permanente și temporare ce urmează să fie executate; - alocarea resurselor umane și materiale conform organigramei; - activitățile de interfațare cu lucrările existente și operarea acestora; - secvențierea, derularea în timp și durata testelor, cu evidențierea clară a activităților incluse în procesele de asigurare, respectiv de control al calității, conform legislației specifice corespunzătoare obiectului contractului; - denumirea activităților și subactivităților aferente, durata acestora, cu evidențierea punctelor cheie (jaloanele) în execuția contractului; - drumul critic clar identificat în planificarea activităților.” Consiliul constată că prin procesul-verbal nr. 3, înregistrat cu nr. 1080/27.04.2018, autoritatea contractantă a constatat că oferta tehnică depusă de Asocierea SC ... SRL – S.C. ... SRL nu îndeplinește cerințele documentației de atribuire prezentate mai sus, motiv pentru care a solicitat clarificări contestatoarei, solicitarea având conținutul prezentat de contestatoare (pag. 2-3 din prezenta Decizie). Primul motiv pentru care oferta contestatoarei a fost respinsă, prezentat în procesul-verbal nr 4 înregistrat cu nr. 1272/22.05.2018 și în comunicarea rezultatului procedurii, a fost acela că Asocierea SC ... SRL – S.C. ... SRL nu a făcut referire la realizarea as-build-ului (componenta activității de asistență tehnică, în care se actualizează documentația tehnică în faza de post-execuție). Din răspunsul contestatoarei nr. 260/02.05.2018 și din procesul- verbal nr. 4 înregistrat cu nr. 1272/22.05.2018, Consiliul reține că asocierea contestatoare nu neagă faptul că nu a descris în ofertă această activitate/subactivitate, precizând că, în conformitate cu prevederile cap. 9.2.1 din Hotărârea Consiliului Național a Ordinului Arhitecților din România nr. 860/28.05.2012, faza as-built va fi întocmită în perioada de asistență tehnică, perioadă despre care contestatoarea susține că a fost evidențiată distinct în cuprinsul ofertei tehnice. 12
În aceste condiții, autoritatea contractantă a considerat că prin răspunsul primit contestatoarea a completat oferta tehnică, și, în consecință sunt incidente prevederile art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016, în conformitate cu care: „În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată neconformă”. În soluționare, Consiliul are în vedere faptul că la pag. 38 și 40 in oferta tehnică, contestatoarea a prevăzut „asistență din partea proiectantului”, precizând durata acesteia și perioada în care va fi efectuată. De asemenea, răspunsul la solicitarea de clarificări a fost apreciat de autoritatea contractantă ca fiind corect, apreciind că cele menționate în răspuns trebuiau să fie cuprinse în ofertă, oferta fiind respinsă în cadrul acestei cerințe doar pentru faptul că nu a cuprins faza de „as-build”. În aceste condiții, Consiliul consideră că se impune reevaluarea ofertei urmând ca autoritatea contractantă să verifice în ce măsură omisiunea precizării în ofertă a fazei de „as-build” se încadrează în cadrul abaterilor tehnice minore, prevăzute la art. 134 alin. (6)-(9) din H.G. nr. 395/2016. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei contestatoarei, respectiv cel privind lipsa descrierii rolului fiecărui membru al echipei de proiectare, Consiliul constată că, în procesul-verbal nr. 3, înregistrat cu nr. 1080/27.04.2018 și solicitarea de clarificări autoritatea contractantă a precizat: „Prezintă organigrama la pag. 17-18 din propunerea tehnică. Nu face descrierea rolului fiecărui membru al echipei de proiectare așa cum se solicită prin FDA. Se solicită clarificări cu privire la lipsa descrierii rolului și responsabilităților personalului.” Consiliul reține că, prin răspunsul nr. 260/02.05.2018, contestatoarea a prezentat organigrama cu rolurile fiecărui membru al echipei, răspuns care a fost considerat neconcludent de autoritatea contractantă, pe motiv că nu a precizat unde a făcut referire în cadrul ofertei la această cerință a documentației de atribuire. Pe de o parte, Consiliul reține că, prin solicitarea de clarificări a fost solicitate „clarificări cu privire la lipsa descrierii rolului și responsabilităților personalului.” Consiliul consideră că solicitare de clarificări a fost formulată nu a întrunit condițiile prevăzute la art. 134 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016, de a fie clară şi de a defini în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare, în aceasta neprecizându-se în mod expres ca răspunsul să cuprindă prezentarea „locului din propunerea tehnică unde în cadrul ofertei sale a făcut referire la această solicitare din fișa de date a achiziției”, așa cum susține autoritatea contractantă, și neexcluzând 13
prezentarea în răspuns a descrierii rolului și responsabilităților personalului, așa cum a procedat contestatoarea. În al doilea rând, ca și în cazul primului motiv de respingere a ofertei, Consiliul consideră că în evaluare, autoritatea contractantă trebuia să verifice în ce măsură această omisiune se încadrează în cadrul abaterilor tehnice minore, prevăzute la art. 134 alin. (6)-(9) din H.G. nr. 395/2016, având în vedere, pe de o parte, faptul că în organigrama depusă în ofertă este indicat personalul responsabil pentru îndeplinirea contractului, studiile acestora, precum și experiența profesională în domeniu, iar din experiența acestuia, de 17-40 ani, se poate concluziona că fiecare membru al echipei cunoște foarte bine rolul și responsabilitățile sale în cadrul contractului, și, pe de altă parte, faptul că ofertantul a prezentat, prin intermediul răspunsului la clarificări, documentul „Oraganigrama – roluri și responsabilități”, în care descrie rolurile și responsabilitățile personalului în executarea contractului. În continuare, Consiliul va analiza cel de-al treilea motiv de respingere a ofertei contestatoarei, respectiv neîndeplinirea cerinței privind „secvențierea, derularea în timp, cu evidențierea clară a activităților incluse în procesele de asigurare, respectiv de control al calității”. Autoritatea contractantă susține în solicitarea de clarificări că în cadrul propunerii tehnice, indicând în acest sens pag. 6-14, contestatoarea nu a inclus verificarea tehnică a proiectului, as-built și asistența tehnică, iar din activitățile de proiectare lipsesc as-built-ul și verificarea tehnică a proiectului de către verificatori tehnici atestați. Consiliul reține susținerile contestatoarei din răspunsul la clarificări, potrivit cărora la pag. 6 a făcut referire la un proiect tehnic „verificat, avizat și aprobat conform prevederilor legale”, iar la pag. 38-40 din ofertă a prezentat documentele: - „Graficul de realizare a investiției - Servicii de proiectare și asistență tehnică” – care include obiectele: „Servicii de proiectare faza PT inclusiv VERIFICARE PROIECT” (nota Consiliului – sublinierea aparține ofertantului) și „Asistență tehnică din partea proiectantului”; - „Program pentru controlul calității lucrărilor” - „Planificarea, succesiunea și durata activităților”, care include și activitățile „Verificarea proiectului și elib. autorizației de constr.” și „Asistență tehnică din partea proiectantului”. În soluționare, Consiliul nu poate reține justificările autorității contractante din procesul verbal nr. 4, înregistrat cu nr. 1272/22.05.2018: „Este adevărat că nu s-a solicitat prezentarea unui PCCVI, însă ofertantul nu a precizat cum sunt respectate cerințele din fișa de date a achizitiei privitoare la modul de realizare a Graficului Gantt. c) programul de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz), care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare 14
a lucrărilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, în special: - lucrarile permanente și temporare ce urmează sa fie executate; - alocarea resurselor umane și materiale conform organigramei; - activitățile de interfațare cu lucrările existente și operarea acestora; - secvențierea, derularea în timp și durata testelor, cu evidențierea clară a activităților incluse în procesele de asigurare, respectiv de control al calitatii, conform lesislației specifice corespunzatoare obiectului contractului; - denumirea activităților și subactivităților aferente, durata acestora, cu evidențierea punctelor cheie (jaloanele) în execuția contractului; - drumul critic clar identificat în planificarea activităților.” (nota Consiliului – sublinierea aparține autorității contractante) Consiliul constată că aceste justificări nu au vreo legătură cu cerința în cauză, care se referă la serviciile de proiectare, pe când justificarea autorității contractante reia o cerință referitoare la execuția lucrărilor, și anume pct. 1 c, citat la pag. 12 din prezenta decizie. În consecință, Consiliul dispune reeavaluarea ofertei contestatoarei cu privire la această cerință, tinând seama de prevederile fișei de date a achiziției și de răspunsul contestatoarei la solicitarea de clarificări. În ceea ce privește cel de-al 4-lea motiv de respingere a ofertei, respectiv pentru neîndeplinirea cerinței 5 pentru proiectare, respectiv: „se va prezenta programul de realizare servicii pe luni/zile calendaristice, la nivel de categorie de servicii, care să ilustreze succesiunea de realizare a serviciilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea serviciilor de proiectare”, Consiliul constată că în procesul-verbal nr. 3, înregistrat cu nr. 1080/27.04.2018, autoritatea contractantă a consemnat cu privire la modul în care oferta tehnică a contestatoarei îndeplinește această cerință următoarele: „Se prezintă graficul de la pag. 38 unde sunt enumerate o parte din etapele de proiectare la nivel de categorie de servicii, iar descrierea fiecărei etape în parte este realizată la pag. 6-14 din propunerea tehnică. Lipsesc din grafic verificarea tehnică a proiectului și realizarea as-built-ului. Verificarea proiectării este inclusă în partea de proiectare doar în graficul de la pagina 40, fără a se preciza perioada în care se realizează. Se impune solicitarea de clarificări cu privire la diferențele între graficele de la paginile 38 și 40, lipsă as-built- ului din ambele grafice și lipsa verificării proiectului din graficul de la pag. 38.” (nota Consiliului – sublinierea aparține autorității contractante) Consiliul reține în soluționare răspunsul contestatoarei, conform căruia: „În graficul de la pag. 38 verificarea tehnică a proiectului se regăsește la nr. crt. 2 - Servicii de proiectare-faza PT, inclusiv 15
VERIFICARE PROIECT, cu durata luna IX.2018. În graficul de la pag. 40 Verificarea proiectării se regăsește la poziția Simbol 12- VERIFICAREA PROIECTULUI ȘI ELIB. AUTORIZAȚIEI DE CONSTR.”, cu data de început 26.09.2018 și data sfârșit 27.09.2018. As-built-ul se regăsește în cadrul Asistenței tehnice, în perioada 01.10.2018-31.07.2019. Nu există diferențe între cele două grafice, as-built-ul și verificarea proiectului nu lipsesc.” (nota Consiliului – sublinierea aparține contestatoarei) Consiliul constată că cele menționate în acest răspuns se confirmă în graficele de la pag. 38 și 40. În acest sens, Consiliul nu poate reține motivul de respingere a ofertei din procesul-verbal nr. 4, înregistrat cu nr. 1272/22.05.2018, potrivit căruia: „Răspunsul la clarificări este neconform în ceea ce privește precizarea că verificarile se executa până la data de 19.07.2019. După aceasta dată nu sunt necesare Probe, teste, încercări și încercări, deoarece acestea sunt conexe operațiunilor de bază (dezafectarea eventualelor depozite provizorii de piatră spartă și balast și aducerea terenului la starea inițială din punct de vedere peisagistic și al curățeniei). Toate activitățile care se execută în cadrul unui contract trebuie sa fie verificate de către dirigintele de șantier, cel puțin, altfel nu pot fi decontate. În Graficul Gantt prezentat nu sunt prezentate decât Teste, verificări și încercări fără să fie tratată durata acestor teste și secvențierea acestora. (nota Consiliului – sublinierile aparțin autorității contractante) Este evident că cele de mai sus consemnate în procesul-verbal nr. 4, înregistrat cu nr. 1272/22.05.2018 cu privire la îndeplinirea de către contestatoare a cerințelor pct. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date a achiziției nu se referă la activitatea de proiectare, la care face referire cerința, ci la activitatea de execuție a lucrărilor, folosind în acest sens termeni specifici: probe, teste, încercări și încercări dezafectarea depozitelor, diriginte de șantier, probe, teste și încercări. În consecință, ca și în cazul precedentului motiv de respingerea ofertei, Consiliul dispune reeavaluarea ofertei contestatoarei cu privire la această cerință, tinând seama de prevederile fișei de date a achiziției și de răspunsul contestatoarei la solicitarea de clarificări. În continuare, Consiliul va analiza ultimul motiv pentru care oferta contestatoarei a fost respinsă, respectiv neîndeplinirea cerinței 1.c privind execuția lucrării de la pct. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date a achiziției: „1.Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) (Formular nr.7) care va descrie : (...) c) programul de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz), care să ilustreze succesiunea 16
tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, în special: - lucrările permanente și temporare ce urmează să fie executate; - alocarea resurselor umane și materiale conform organigramei; - activitățile de interfațare cu lucrările existente și operarea acestora; - secvențierea, derularea în timp și durata testelor, cu evidențierea clară a activităților incluse în procesele de asigurare, respectiv de control al calității, conform legislației specifice corespunzătoare obiectului contractului; - denumirea activităților și subactivităților aferente, durata acestora, cu evidențierea punctelor cheie (jaloanele) în execuția contractului; - drumul critic clar identificat în planificarea activităților.” Cu privire la îndeplinirea acestei cerințe de către asocierea contestatoare, autoritatea contractantă a consemnat în procesul-verbal nr. 3, înregistrat cu nr. 1080/27.04.2018, următoarele: „Prezintă Program de execuție sub formă de Grafic Gantt la pag. 140-151, iar la pagina 152-153 prezintă drumul critic. Prezintă punctele cheie așa cum le consideră ofertantul. Din propunerea tehnică cu identificare punctelor critice, termen de execuție 12 luni (ordin de începere proiectare 01.08.2018-31.07.2018, termen de finalizare ultima lucrare. Înscrie în graficul Gantt la pag. 155 Probe, teste - 202 zile, verificări și încercări - 202 zile. Probele și testele nu sunt explicitate în vreun fel. Nu depune un PCCVI din care să rezulte care sunt testele ce vor fi realizate și aplicabilitatea celor 202 zile în care se fac teste, raportat la perioada de execuția a contractului. Termină execuția lucrărilor în data de 31.07.2019, însă testele se termină în 19.07.2019. După data de 19.07.2019 are planificate activități precum strat de balast și piatră spartă, însă după data de 19.07.2019 se presupune că nu mai face teste, verificări și încercări (NECONFORM). Nu prezintă un drum critic corespunzător deoarece se suprapun mai multe activități critice în același timp, activitățile nu sunt legate între ele care să formeze un Grafic Gantt din care să se distingă un drum critic. Se impune solicitarea de clarificări.” (nota Consiliului – sublinierile aparțin autorității contractante) Prin răspunsul său la solicitarea de clarificări, transmis cu adresa nr. 260/02.05.2018, contestatorul a precizat următoarele. „Nu ați solicitat prezentarea PCCVI. Activitatea de Probe, teste, verificări, încercări este explicitată în Graficul Gantt. Subactivitatea Probe, teste este explicitată în Graficul Gantt la pag. 165 și cuprinde Probe hidraulice preliminare și Probe la reteaua complet echipată, în conformitate cu Programul pentru controlul calității lucrărilor propus de 17
proiectant (pag. 39). Probele, testele se vor face pe toată durata de execuție a lucrărilor, în functie de finalizarea fiecărui tronson. Verificările și încercările se execută până pe data de 19.07.2019. După această dată pentru lucrările efectuate nu sunt necesare Probe, teste, încercări și verificări, deoarece acestea sunt lucrări conexe operațiunilor de bază (dezafectarea eventualelor depozite provizorii de piatră spartă și balast și aducerea terenului la starea inițială din punct de vedere peisagistic și al curățeniei). Drumul critic este o mulțime de activități din proiect care are cea mai mare durată de timp asociată. Metoda Drumului Critic identifică activitățile care influențează în mod hotărâtor durata totală a procesului respectiv, succesiunea acestor activități critice formând «drumul critic». Asupra activităților cuprinse în drumul critic trebuie îndreptată atenția analistului și a conducătorului, reducerea duratei întregului proces putând fi realizată doar prin măsuri tehnico-organizatorice ce vizează duratele acestor activități și interdependent temporală a acestora. În metoda CPM prezentată dimensiunea principală a unei activități o reprezintă durata sa, timpul necesar pentru efectuarea ei indiferent de volumul de resurse folosite, exprimată în zile calendaristice. Drumul critic identificat a fost stabilit în funcție de metodologia de execuție și este clar identificat în planificarea activităților. Din reprezentarea diagramei Gantt și expunerea grafică a drumului critic, sunt oferite informatiile necesare pentru a fi realizată analiza judicioasa a drumului critic și modul de rezolvare a activităților critice. În cadrul lucrării se observă ca există activitați critice fără de care nu se poate continua execuția lucrărilor sau a căror întârziere va conduce la întârzierea proiectului. Prin metoda drumului critic sunt identificate activitățile care influențează în mod hotărâtor durata totală a procesului respectiv, succesiunea activităților formând «drumul critic». În reprezentările la care facem referire activitățile critice și traseul drumului critic sunt marcate prin culoarea roșie.” În urma evaluării acestui răspuns, autoritatea contractantă a consemnat în procesul-verbal de evaluare nr. 4, înregistrat cu nr. 1272/22.05.2018, următoarele: „Conform literaturii de specialitate drumul critic este drumul care unește punctele critice. Activitățile a căror rezervă de timp este nulă se numesc activități critice, iar drumul complet de activități critice formează drumul critic. Durata drumului critic este durata totală minimă în care se poate realiza proiectul în condițiile date ale duratelor activităților. O activitate critică trebuia legată de o altă activitate critică ca să avem de- a face cu un drum critic, altfel nu mai avem de-a face cu un drum critic asa cum este el definit. 18
Graficul prezentat în cadrul ofertei nu este un Grafic Gantt deoarece, conform literaturii de specialitate «o diagramă Gantt este o diagramă cu bare care arată relația dintre activități de-a lungul timpului. În cadrul diagramei, pe verticală sunt listate activitățile componente ale proiectului, iar în orizontală, prin bare, sunt reprezentate duratele acestora la scara timpului in ordinea de desfășurare impusă de relațiile de precedență.» NU toate activitățile din graficul prezentat sunt legate între ele.” (nota Consiliului – sublinierea aparține autorității contractante) Aceste rânduri reprezintă singurele consemnări din respectivul proces-verbal referitoare la îndeplinirea cerinței 1.c privind execuția, prevăzută la pct. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date a achiziției, consemnări care au fost prezentate și în comunicarea privind rezultatul procedurii, ca unic motiv de respingere a ofertei pentru neîndeplinirea acestei cerințe. Consiliul reține că în acest proces-verbal de evaluare autoritatea contractantă a făcut precizări teoretice cu privire Graficul Gant și la drumul critic, deși locul acestor precizări era mai degrabă în documentația de atribuire, și concluzionează, fără să facă referire la documentele pe care le-a avut în vedere, că nu toate activitățile din graficul prezentat sunt legate între ele. Conform teoriei prezentată de autoritatea contractantă cu privire la drumul critic și confirmată de contestatoare „drumul critic este drumul care unește punctele critice”, deci, într-un Grafic Gant nu toate activitățile trebuie să fie legate/unite între ele, ci numai activitățile critice. Autoritatea contractantă nu a precizat care activitățile critice care nu au fost legate/unite. În urma vizionării color a Graficului Gantt depus de contestatoare în oferta sa tehnică, Consiliul reține că în acesta este prezentat colorat distinct activitățile critice și drumul critic. Prin urmare, Consiliul va dispune reevaluarea ofertei contestatoarei cu privire la îndeplinirea acestei cerințe în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și a legislației incidente luând în considerare și răspunsul contestatoarei la solicitarea de clarificări. În situația în care constată că nu toate activitățile critice din Graficul Gant sunt legate între ele, să verifice dacă această omisiune reprezintă abateri tehnice minore, care pot fi corectate conform prevederilor art. 134 alin. (6)-(9) din H.G. nr. 395/2016, caz în care va solicita clarificări punctuale cu privire la acestea, care pot include și prezentarea unui Grafic Gantt corectat. Pentru aceste motive, în temeiul art. 26 alin. (2) din legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestația depusă de SC ... SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA COMUNEI ..., dispune anularea procesul- verbal de evaluare nr. 4, înregistrat cu nr. 1272/22.05.2018, cu privire la oferta depusă de SC ... SRL, precum și a actelor subsecvente, și reevaluarea acestei oferte în conformitate cu considerentele de mai sus. Pentru aceste motive, 19
în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația depusă de SC ... SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA COMUNEI .... Dispune anularea procesul-verbal de evaluare nr. 4, înregistrat cu nr. 1272/22.05.2018, cu privire la oferta depusă de SC ... SRL, precum și a actelor subsecvente. Dispune reevaluarea propunerii tehnice depusă de SC ... SRL în conformitate cu considerentele prezentei decizii. Măsurile de remediere dispuse vor fi duse la îndeplinire în termen de 18 zile de la comunicare. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, potrivit art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 20 (douăzeci) pagini 20