AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_8029

BO2018_8029

Respinge
2018Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 39236000-5 ; 42414200-3
Critici: RA

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 7.288 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în …, județul ........., având CUI RO ........., număr de înregistrare în Registrul Comerţului ........., privind procedura de licitație deschisă, organizată de ....., cu sediul în ........., str. …, județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru de furnizare de utilaje de atelier asociate activității de mentenanță a echipamentelor de resortul auto, lotul 2, cod CPV: 39236000-5 – Cabine pentru vopsit (Rev2), contestatoarea a solicitat anularea în parte a procesului-verbal final de evaluare a propunerilor tehnice nr. A2646/ 19.06.......... și obligarea autorității contractante la remedierea actelor ce privesc procedura. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ofertantul SC ......... SRL critică procesul verbal-final al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice nr. A2646/19.06.......... încheiat de ....., în cadrul procedurii de atribuire menţionată în partea introductivă, învederând în motivare că cererea se referă la anularea procedurii pentru lotul 2 – Cabine de vopsit și reluarea procedurii cu respectarea dispozițiilor legale din Legea nr. 98/2016, societatea sa fiind obligată să nu depună ofertă urmare a clarificării nr. A1889/26.04.......... emisă de autoritatea contractantă.

§ 2

Constatând că la dosarul cauzei nu se regăseşte dovada constituirii cauțiunii în cuantumul prevăzut de lege, respectiv 27.241,26 lei, Consiliul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 61¹ din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 45/........., şi a solicitat contestatoarei, prin adresa nr. 28442/........./........./12.07.........., să prezinte în termen de cel mult trei zile de la primirea respectivei adrese, dovada constituirii acesteia, conform prevederilor art. 611 din lege. Totodată, în cadrul aceluiași termen, i s-a solicitat punctul de vedere asupra tardivității contestației vizând procesul-verbal al ședinței final de evaluare a propunerii tehnice nr. A2646/19.06.........., raportat la art. 8 alin. (1) lit. a) din lege, având în vedere că documentul contestat a fost emis în data de 19.06.........., iar contestația a fost depusă prin e-mail în data de ........., precizându-i-se că, prin OUG nr. 45/2016, intrată în vigoare în 04.06.........., a fost abrogat art. 6 din Legea nr. 101/2016 referitor la notificarea prealabilă. De asemenea, i s-a solicitat punct de vedere asupra excepției lipsei de interes în formularea contestației, raportat la art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, având în vedere susținerea sa că nu a depus ofertă în cadrul procedurii. Până în prezent, SC ......... SRL nu a răspuns solicitării Consiliului. Adresa în cauză a fost returnată Consiliului de către Poșta Română cu mențiunea „Expirat termen de păstrare”. Față de cele de mai sus, Consiliul constată următoarele: Potrivit art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 cu modificările şi completările ulterioare „Art. 611. - (1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sau art. 49, sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauţiune stabilită după cum urmează (…) ”. De asemenea, conform prevederilor art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/......... pentru modificarea şi completarea Legii nr. 101/2016 „Contestaţiile, procesele și cererile aflate în curs de soluţionare la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor sau, după caz, a instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă continuă să se judece în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse.” Totodată, în cauză, sunt incidente şi prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară”. Întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/......... a intrat în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I,

§ 3

respectiv la 04.06.........., contestaţiile depuse începând cu această dată la Consiliu sunt supuse prevederilor ei. Cum prezenta contestaţie a fost transmisă către Consiliu la data de ........., prin e-mail, rezultă că ne aflăm în faţa unei contestaţii depuse ulterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/........., fiindu-i aplicabile prevederile acestei ordonanţe, motiv pentru care Consiliul a manifestat un rol activ şi i-a acordat contestatoarei posibilitatea să îşi constituie cauțiunea. Cu toate acestea, contestatoarea nu a dat curs acestei solicitări și nu a constituit cauțiunea, conform art. 611 din Legea nr. 101/2016, întrucât solicitarea Consiliului nr. 28442/........./........./12.07.........., a fost înapoiată la CNSC cu mențiunea „Expirat termen de păstrare”. Astfel, Consiliul constată că SC ......... SRL nu a prezentat dovada constituirii cauțiunii, conform art. 611 din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 45/........., la adresa indicată în contestație nefiind primită solicitarea Consiliului. În considerarea celor ce preced, cu observarea prevederilor 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 45/........., potrivit cărora contestaţia va fi respinsă în cazul în care contestatoarea nu prezintă dovada constituirii cauţiunii, Consiliul urmează să respingă contestaţia depusă de SC ......... SRL. Fără pronunţare asupra fondului cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În baza art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 45/........., respinge contestaţia depusă de SC ......... SRL, în contradictoriu cu ...... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile lucrătoare de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, …. ......... .........

§ 4

Redactată în patru exemplare, conţine trei pagini.