AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_8162

BO2018_8162

Respinge
2018Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 64212000-5
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 54.486 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. TKRM/BUS/ICM/167091/30.07.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 31023/30.07.2018, formulată de către ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., împotriva adresei nr. A6852/23.07.2018, de comunicare a rezultatului evaluării financiare, emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, divizat pe loturi, având ca obiect „Acord cadru 2 ani servicii de telefonie mobilă”, s-a solicitat, pentru lotul 1 și 2, anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... solicită anularea procedurii de atribuire. Astfel, contestatorul arată faptul că autoritatea contractantă a organizat procedura de achiziție publică prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..., valoarea estimată a întregii proceduri fiind cuprinsă între 329.952 și 1.098.209.288 euro, iar finalizarea acesteia presupune încheierea unui acord-cadru pentru o perioadă de 2 ani pentru servicii de telefonie mobilă, clasificare CPV: 64212000-5 Servicii de telefonie mobilă (Rev.2), iar conform documentației de atribuire, criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În continuare, contestatorul arată că prin intermediul adresei nr. A6852/23.07.2018, de comunicare a rezultatului evaluării financiare, autoritatea contractantă i-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost respinsă, atât pentru lotul nr. 1, cât și pentru lotul nr. 2, întrucât nu s-ar fi 1

§ 2

respectat metodologia impusă prin documentația de atribuire. În plus, pentru lotul nr. 1, autoritatea contractantă mai invocă faptul că nu s-ar fi prezentat o dovada privind prețul pe care contestatorul îl poate obține din partea furnizorilor. Din punctul său de vedere, contestatorul apreciază că adresa nr. A6852/23.07.2018, coroborată cu interpretarea autorității contractante, reprezintă elemente clare în sensul că această procedură de atribuire este afectată de grave vicii, iar derularea sa, în condiții de deplină legalitate, este imposibilă. Astfel, contestatorul citează prevederile art. 3 alin. (1) lit. n) și o) din Legea nr. 98/2016 și arată că, potrivit documentației de atribuire, tipul contractului care face obiectul procedurii a cărei anulare o solicită, este „Servicii”. În realitate, luând în considerare valoarea terminalelor solicitate de către autoritatea contractantă și valoarea serviciilor, precum și ținând seamă chiar de precizările acesteia, contractul poate fi catalogat ca unul de furnizare. Cu toate că a învederat anterior aceste chestiuni autorității contractante, prin intermediul unei notificări prealabile, contestatorul arată că aceasta nu a ținut cont de niște aspecte mai mult decât evidente. Astfel, în contextul precizărilor autorității contractante din răspunsul nr. 2026/04.06.2018, situația reală, în privința costurilor, este următoarea: - valoarea maximă estimată pentru servicii de telefonie mobilă, fără TVA, pentru această procedură de atribuire: 1.098.288 Euro; - prețuri estimate de autoritatea contractantă, conform răspunsului la notificarea prealabilă: Pentru servicii: Nr. lot Denumire serviciu Cantitate lunară maximă Nr. luni Preț unitar euro Valoare euro 1 abonament telefonie mobilă tip A (voce fără date) 2.200 24 4,00* 211.200 1 abonament telefonie mobilă tip B (voce și date cu 2GB la viteză garantată) 433 24 15,00 155.880 1 abonament telefonie mobilă tip B (voce și date cu 4GB la viteză garantată) 434 24 15,00 156.240 1 abonament telefonie mobilă tip B (voce și date cu 6GB la viteză garantată) 433 24 15,00 155.880 1 Convorbiri internaționale la serviciile de telefonie mobilă tip A + tip B 30.000 24 0,04* 28.880 1 Convorbiri roaming la serviciile de telefonie mobilă tip A + tip B 30.000 24 0,11* 79.200 1 Trafic date în roaming la serviciile de telefonie tip B 18.000 24 0,225* 97.200 TOTAL VALOARE LOT 1 - CANTITĂŢI MAXIME 884.480 * tarife în actualul acord cadru în vigoare. Furnizor: .... N Nr. lot Denumire serviciu Unitate măsură Cantitate lunară maximă Nr. luni Preț unitar euro Valoare euro 2

§ 3

2 Abonament acces internet mobil abonament 800 24 3,24* 62.208 2 Trafic date în roaming MB 8.000 24 0,04* 7.680 TOTAL VALOARE LOT 2 - CANTITĂŢI MAXIME 69.888 * tarife în actualul acord cadru în vigoare. Furnizor: .... Total servicii solicitate: Lot 1 + Lot 2: 954.368 Euro. Pentru terminale: N Nr. lot Denumire Cant. maximă Preț unitar euro Valoare euro 1 Terminal tip A 2.200 185 407.000 1 Terminal tip B (terminalul nu se comercializează pe teritoriul României) 1.300 535 695.500 2 Terminal modem internet 800 30 24.000 TOTAL VALOARE TERMINALE SOLICITATE - CANTITĂŢI MAXIME 1.126.500 Contestatorul arată că opinia sa este susținută și de prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, pe care îl citează și precizează că, chiar raportându-se la cele reținute de către autoritatea contractantă, valoarea terminalelor solicitate de către aceasta în cadrul procedurii de atribuire, este mai mare decât valoarea serviciilor. Prin urmare, în considerarea celor de mai sus evocate, contestatorul consideră că se impun două concluzii: - autoritatea contractantă a stabilit, în mod eronat, tipul contractului, acesta fiind unul de furnizare de produse (după cum reiese și din tabelele de mai sus) și, prin urmare, pentru această procedură de atribuire trebuia folosită clasificarea CPV: 32250000 - 0 Telefoane mobile (Rev.2); - valoarea procedurii este estimată în mod greșit. În plus, contestatorul precizează că autoritatea contractantă nu a avut în vedere dispozițiile Regulamentului EU nr 531/2012, în conformitate cu care, începând din data 15.06.2017, clienții au posibilitatea de a utiliza beneficiile mobile naționale (minute, sms-uri și date naționale) și în Roaming în țările din Grupa 0 - Spațiul Economic European. Regulamentul fiind un act legislativ cu caracter obligatoriu, trebuie aplicat în integralitatea sa, în toate statele membre. În acest context, contestatorul apreciază că este mai mult decât evident că susținerile autorității contractante din cuprinsul adresei nr. A6852/23.07.2018 sunt lipsite de substanță. De asemenea, contestatorul invocă și prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, în conformitate cu care „autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului”, iar, la acest moment, se observă că singura măsură care mai poate fi dispusă este anularea procedurii, ținând cont de faptul că nu mai pot fi dispuse alte remedii pentru continuarea acesteia. Având în vedere aspectele prezentate, ... solicită C.N.S.C. dispunerea anulării procedurii de atribuire. 3

§ 4

Prin punctul de vedere nr. A7084/31.07.2018, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 31828/03.08.2018, ... solicită respingerea contestației ..., astfel că s-au avut în vedere prevederile Legii nr. 101/2016, așa cum era în vigoare la data publicării anunțului de participare (21.04.2018), însă s-a analizat contestația și prin prisma prevederilor Legii 101/2016, așa cum este în vigoare la data contestării procedurii de atribuire. De la data publicării anunțului și documentației de atribuire (21.04.2018) și până la data contestării procedurii de atribuire (30.07.2018), Legea nr. 101/2016 a fost modificată prin O.U.G. nr. 45/2018, în care s-a stipulat: „ART. VII – (1) Procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse legislației în vigoare la data inițierii acestora. (2) Prin procedură de atribuire în curs de desfășurare se înțelege orice procedură pentru care s-a transmis un anunț de participare sau, după caz, un anunț de participare simplificat, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.” În temeiul aspectului prezentat anterior, după analiza contestației, autoritatea contractantă arată că a constatat: 1. Referitor la excepții a. contestația este tardivă, indiferent de cum se interpretează aplicabilitatea Legii nr. 101/2016, având în vedere modificarea acesteia pe parcursul procedurii de atribuire. Se atacă deciziile autorității contractante prevăzute în documentația de atribuire, de a stabili că acordul-cadru este unul de prestări servicii și estimarea acestuia, după deschiderea ofertelor, evaluarea acestora și respingerea ofertei ... Contestația se realizează la 93 zile de la publicarea documentației de atribuire, deci cu mult peste cele 10 zile prevăzute de Legea nr. 101/2016 de la momentul luării la cunoștință a deciziei autorității contractante (atât în forma în vigoare la data publicării anunțului de participare, cât și în forma în vigoare la data contestării). Detaliat, autoritatea contractantă consideră că situația este următoarea: - se contestă faptul că în documentația de atribuire pentru procedura de achiziție, s-a stabilit că se va finaliza cu atribuirea unui contract de prestări de servicii, în condițiile în care, în opinia contestatorului „contractul poate fi catalogat ca unul de furnizare”. - anunțul de participare a fost publicat în data de 21.04.2018, la acesta fiind atașată documentația de atribuire, prin care se stipula ce tip de contract se atribuie (de prestări servicii). - raportat la prevederile Legii nr. 101/2016 în forma în vigoare la momentul înregistrării contestației la C.N.S.C., aceasta este tardivă deoarece se contestă elemente din documentația de atribuire (tipul de contract/cod CPV, estimarea conform celor 2 concluzii menționate în aliniatul 2 din ultima pagina a contestației), la 93 de zile de la momentul publicării acesteia (21.04.2016 data publicării în SEAP). Conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, termenul de contestare este de 10 zile de la momentul publicării în SEAP a documentației de atribuire, adică 10 zile de la data de 21.04.2018. - raportat la prevederile Legii nr. 101/2016 în forma în vigoare la data de 21.04.2018, conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 4

§ 5

101/2016, decizia autorității contractante de a încadra contractul la prestări de servicii, putea fi notificată în 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință. Conform prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 (forma în vigoare la data de 21.04.2018), data luării la cunoștință este data de 21.04.2018. În consecință, încadrarea contractului care se va atribui ca fiind contract de prestări servicii, se putea notifica până la data de 01.05.2018. A contesta acest fapt în data de 30.07.2018 este, mai mult decât evident, tardiv. - deși în întreaga contestație susține că s-a încadrat eronat tipul de contract ca fiind unul de prestări servicii, în ultima pagină din aceasta, la al doilea aliniat, contestatorul emite două concluzii, una dintre ele precizând că „Valoarea procedurii este estimată eronat”. Astfel, această critică este aferentă unui aspect din documentația de atribuire și este tardivă. S-a făcut

§ 6

pe

§ 7

acest

§ 8

aspect

§ 9

notificarea

§ 10

prealabilă 310518/TKRM/BUS/CEO/166066 din 31.05.2018 (și la acel moment era tardiv raportat la data publicării documentației de atribuire - 21.04.2018), la care s-a răspuns în sensul că nu se dispun măsurile solicitate de contestator în data de 04.06.2018 cu adresa nr. 2026/04.06.2018. Telekom nu a contestat răspunsul la notificarea prealabilă, acest fapt putând a se realiza până la data de 14.06.2018 (art. 8 din Legea nr. 101/2016). Contestarea estimării procedurii la data de 30.07.2018, aferentă unei notificări la care s-a răspuns în data de 04.06.2018, este evident tardivă. b. Raportat la prevederile Legii nr. 101/2016 în forma în vigoare la data de 21.04.2018, contestația nu a respectat procedura de notificare prealabilă detaliată la art. 6 și 7 din Legea nr. 101/2016 și, în consecință, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (10) din Legea nr. 101/2016 (forma în vigoare la data de 21.04.2018), contestarea se poate realiza numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă. - contestatorul încearcă să se prevaleze de notificarea prealabilă nr. 310518/TKRM/BUS/CEO/166066 din 31.05.2018. În contestație, la pag. 2, penultimul aliniat, a afirmat: „cu toate că am învederat anterior aceste chestiuni autorității contractante prin intermediul unei notificări prealabile”, dar o astfel de prevalare nu este corectă, deoarece notificarea respectivă avea alt subiect (valoarea estimată a achiziției) și la această notificare s-a răspuns în data de 04.06.2018 prin clarificarea nr. 2026/04.06.2018. Chiar și pe această supoziție că notificarea prealabilă din 31.05.2018 ar avea același obiect, contestația este tardivă. S-a răspuns la notificare cu mențiunea că nu se iau măsurile solicitate de contestator în data de 04.06.2018 prin răspunsul nr. 2026/04.06.2018. Raportat la prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestarea răspunsului la notificarea prealabilă se putea realiza până la data de 14.06.2018 inclusiv. Contestarea la data de 30.07.2018 este, mai mult decât evident, tardivă. c. Contestația este lipsită de un interes legitim. ... contestă faptul că autoritatea contractantă a clasificat contractul ca fiind unul de servicii, în condițiile în care apreciază că este unul de furnizare (deși include servicii de telefonie mobilă, acesta a depus ofertă, declarată conformă și respinsă la evaluarea ofertelor financiare, pe motiv de calcul eronat și neconform precizărilor din documentația de atribuire. 5

§ 11

În aceste condiții, autoritatea contractantă precizează că nu rezultă cum este afectat interesul contestatorului de modul de clasificare a contractului (prestări servicii sau furnizare), existând un interes care încalcă principiile tratamentului egal, aferent oricărui ofertant respins sau necâștigător, respectiv acela de a obține anularea procedurii de atribuire și șansa de a participa la o nouă procedură. 2. Pe fond, contestația este nefondată și susținută pe dezinformare. Astfel, autoritatea contractantă arată că ..., la pag. 2 din contestație afirmă că: „... , în contextul precizărilor autorității contractante din răspunsul nr. 2026/04.06.2018, situația reală, în privința costurilor este următoarea: ...”, iar la pag. 3 se prezintă 3 tabele de calcul a valorii estimate, coroborat cu enunțul citat anterior și lasă să se înțeleagă că respectivele tabele sunt din răspunsul autorității contractante. ... susține că răspunsul său nu conține tabelele respective, în niciun document accesibil ofertanților nu a detaliat modul de calcul al estimării, așa cum prezintă contestatorul. Mai mult, în niciun document al achiziției nu a prezentat cât din prețul abonamentului de servicii este aferent terminalului mobil, deoarece nu se deține această informație. Pentru susținerea afirmațiilor sale, autoritatea contractantă anexează răspunsul invocat de contestator și precizează că în toate documentele a inclus această valoare în prețul abonamentului. În consecință, autoritatea contractantă apreciază că aspectul prezentat anterior este doar o încercare a contestatorului de manipulare, în sensul că a știut că valoarea terminalelor este mai mare decât valoarea serviciilor. Prin datele prezentate în răspunsurile la solicitări de clarificări, coroborat cu datele menționate în contestație, acesta își contrazice propria afirmație precum că valoarea terminalelor este mai mare decât valoarea serviciilor, astfel: - contestatorul a obținut o valoare totală a ofertei printr-un calcul care nu respectă metodologia impusă prin documentația de atribuire (medie aritmetică de prețuri unitare pentru anumite zone pentru minute internațional, minute roaming și trafic date roaming). Această metodologie impusă prin documentație a stat la baza calculării valorii estimate a achiziției. Prin răspunsul solicitarea de clarificări privind modul de calcul a ofertei financiare, răspuns înregistrat la contestator cu nr. 110718/TKR/BUS/CEO/81303 și la autoritatea contractantă cu nr. 6574/17.07.2018, acesta recunoaște că dacă ar aplica metodologia de calcul solicitată prin documentația de atribuire (identică cu cea în baza căreia s-a făcut estimarea), atunci, valoarea pentru minute internațional ar crește la 741.000 euro, iar cea pentru traficul internațional crește la 403.200 euro. Numai aceste 2 valori însumate, care nu includ în costul lor echipamente, ci numai servicii, sunt în cuantum de 1.144.200 euro (la care ar mai trebui adăugate valori doar pentru servicii aferente minutelor de roaming și minutelor naționale incluse în abonament). Numai această valoare (1.144.200 euro), numai de servicii, determinată din clarificarea contestatorului, depășește costul terminalelor menționate în contestație la pag. 3, tabelul 3, nr. lot 1, respectiv 1.102.500 euro. Evident și pe elementele de cost extrase din ofertă și din contestație, acordul-cadru este unul de prestări de servicii. 6

§ 12

- mai mult, tot în răspunsul înregistrat la contestator cu nr. 110718/TKR/BUS/CEO/81303 și autoritatea contractantă cu nr. A6574/17.07.2018, acesta nu a menționat prețul de achiziție a terminalelor, însă a precizat că „... beneficiază de prețuri competitive din partea furnizorilor, în baza cantităților consistente cumpărate de la aceștia și a unor acorduri pe termen lung la nivel național și internațional, respectiv la nivel de grup”. Plecând de la această afirmație, coroborat cu prețurile unitare menționate în contestație pentru terminale, se poate observa dezinformarea, prin exagerare realizată în contestație, astfel: Pentru terminal tip B, se menționează în contestație o valoare de 535 euro. La o simplă căutare pe site-uri de specialitate, pentru achiziția unui terminal identic, cu cel oferta Samsung S8 dual sim), se constată valori în jurul a 2.450 lei cu tva, adică 516 euro cu tva, respectiv 433 euro fără tva. Deci prețul pe piață, la acest moment, este mai mic cu peste 20 % față de cel menționat în contestație. La acest lucru, trebuie să se adauge discount- ul pe care îl obține contestatorul, conform propriei afirmații citată anterior, discount care este substanțial. Așadar prețul plătit de ... este, în mod evident, mult mai mic față de cel menționat în contestație și nu se poate aprecia pe baza datelor menționate de contestator, tipul de contract propus a se încheia (de servicii sau de furnizare). - din anul 2016 și până în prezent, autoritatea contractantă are încheiat cu respectivul contestator, un acord-cadru de prestări de servicii, aproape identic cu cel care trebuie atribuit în urma prezentei proceduri de achiziție, în cadrul căruia, abonamentele de telefonie mobilă tip B, conțin terminale de tipul Samsung S6 și au prețul de 10 euro (nu are nicio detaliere referitoare la cât din prețul abonamentului îl reprezintă costul aparatului telefonic). La prezenta achiziție publică, contestatorul a ofertat terminalul Samsung S8 (generația actuală a terminalului ofertat în 2016), dar cu un preț pe abonament de 7 euro. Abonamentele de la această procedură, cu cele de la procedura anterioară, câștigată de ..., sunt identice, respectiv cu minute naționale nelimitate, indiferent de rețea. Faptul că acesta a scăzut substanțial prețul abonamentelor (în condițiile în care la alți ofertanți acestea sunt în jurul valorii de 25 euro) și are un algoritm de stabilire a prețului pe abonament diferit față de acum 2 ani, nu este un temei de a schimba clasificarea contractului din prestări de servicii în furnizare. - pentru a evidenția intenția contestatorului de manipulare, se exemplifică cu următorul aspect: la lotul 2, toată susținerea Telekom din contestație este contrară modului contestării. Conform contestației (pag. 3, tabelul 3, lot 2), valoarea terminalelor este de 24.000 euro. Valoarea ofertei financiare este de 57.600 euro. Dacă din valoarea ofertei, se scad terminalele (24.000 euro), rezultă că serviciile au valoarea de 33.600 euro, deci mai mult decât terminalele și, în consecință, de ce ... consideră că la acest lot este contract de furnizare? - contestatorul aduce o critică precum că nu s-au avut în vedere dispozițiile regulamentului EU nr. 531/2012, prin care, începând cu data de 15.06.2017, unele beneficii naționale pot fi utilizate și în roaming în anumite state. Această reglementare influențează modul de stabilire de 7

§ 13

către ofertanți a prețurilor unitare pentru roaming în anumite țări din UE, coroborat cu beneficiile naționale incluse în ofertă (abonament). Este exclusiv atributul și responsabilitatea ... privind utilizarea respectivei reglementări în stabilirea prețurilor unitare pentru roaming pentru fiecare țară. Nu au nicio legătură dispozițiile regulamentului EU nr. 531/2012 cu motivul respingerii ofertei, aceasta a fost respinsă pentru că nu a fost respectată metodologia de calcul a ofertei financiare și s-a refuzat corectarea conform precizărilor din documentația de atribuire. Dacă documentația de atribuire ar fi intrat în contradicție cu reglementarea menționată de contestator, atunci operatorul economic ar fi trebuit să notifice/conteste documentația de atribuire în 10 zile de la publicarea anunțului. Luând în considerare aspectele mai sus enunțate, ... solicită C.N.S.C. respingerea contestației ..., ca nefondată. Prin adresa nr. 32527/C7/2473/08.08.2018, C.N.S.C. a solicitat contestatorului să transmită punctul de vedere referitor la excepțiile tardivității și lipsei de interes în formularea contestației, invocate de autoritatea contractantă prin adresa nr. A7084/31.07.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 31828/03.08.2018. Prin adresa nr. TKRM/BUS/ICM/167261/08.08.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 32495/08.08.2018, ... transmite răspunsul său, prin care face următoarele precizări: A. În ceea ce privește faptul că prin contestație sunt vizate aspecte din documentația de atribuire și acestea trebuiau contestate într-un anumit termen, se arată că motivele invocate țin de fondul procedurii de atribuire și nu se referă strict doar la documentație, întrucât se referă la modul în care autoritatea contractantă a decis să procedeze în această situație, inițiind o procedură afectată de un viciu care se referă la însăși esența acesteia. Contestatorul precizează că „Este superficial să credem că pentru a se contesta un tip de contract care este menționat într-o documentație de atribuire, doar acea documentație ar fi putut fi contestată, în contextul în care modul în care este inițiată și organizată procedura înglobează toate detaliile acesteia, fiind de esență acestei proceduri tipul de contract pentru care se solicită oferta. Forma contractului este relevantă și din perspectiva încadrării în valoarea estimată, dar și a faptului că se încearcă achiziționarea unor produse prin intermediul unei achiziții dc servicii, ce încalcă dispozițiile legale și face ca această procedură să fie viciată în totalitatea ei, conform O.U.G. nr. 90/2017.” În continuare, contestatorul citează prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 90/2017: „Art. 13 - (1) În anul 2018, instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de modul de finanțare și subordonare, li se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de: a) autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la art. 3 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare; 8

§ 14

b) mobilier, așa cum este prevăzut la subgrupa 3.1 Mobilier din cadrul grupei 3 Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale din H.G. nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, precum și obiecte de inventar de natura acestora, în scopul dotării spațiilor cu destinația de birou. Astfel, contestatorul arată că Grupa 3 conține: GRUPA 3. MOBILIER, APARATURĂ BIROTICĂ, SISTEME DE PROTECŢIE A VALORILOR UMANE ŞI MATERIALE ŞI ALTE ACTIVE CORPORALE 3.1. Mobilier 3.1.1. Mobilier (inclusiv mobilierul comercial și hotelier), în afară de: 9-15 3.1.1. 1. - mobilier comercial de prezentare din lemn și plastic cu structură metalică ușoară. 3-5 3.1.2. Firme, panouri și reclame luminoase. 2-4 3.1.3. Tablouri, gravuri, decorațiuni interioare, în afara celor înregistrate în patrimoniul cultural național. 8-12 3.1.4. Inventar gospodăresc: tacâmuri din metale prețioase, covoare, oglinzi, candelabre, etc. 8-12 3.1.5. Aparate electrocasnice; aparate radioreceptoare, televizoare, aparatură video, mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, frigidere, aspiratoare de praf, etc. 4-6 3.1.6. Alt mobilier neregăsit în cadrul grupei 3.1. 6-10 3.2. Aparatură birotică 3.2.1. Mașini de scris, de francat, aparate de dictat și reprodus, aparate de desenat, heliografe, aparate de copiat și multiplicat, aparate de proiecție, aparate de citit microfilme etc. 4-6 3.2.2. Aparate de telecomunicații pentru birou: aparate telefonice, aparate telefax, aparate telex, instalații de comandă prin radio, aparate de căutat persoane etc. 3-5 3.2.3. Mașini de numărat și identificat bani. 2-4 3.2.4. Altă aparatură birotică neregăsită în cadrul subgrupei 3.2. 3-5 3.3. Sisteme de protecție a valorilor umane și materiale 3.3.1. Echipamente de protecție mecanică - grilaje, grătare, uși blindate, uși de securitate, ferestre și panouri de securitate (antiefracție, anti vandal, antiglonț). 16-24 3.3.2. Unități de depozitare valori și purtători de date (case de bani, seifuri, dulapuri ignifuge etc.). 16-24 3.3.3. Automate bancare, bancomate. 8-12 3.3.4. Sisteme de protecție la incendiu (elemente de detecție și de acționare, centrale de semnalizare și acționare etc.). 12-18 3.3.5. Sisteme pentru identificare și controlul accesului, supraveghere și alarmă la efracție. 8-12 3.3.6. Alte sisteme de protecție a valorilor umane și materiale neregăsite în cadrul subgrupei 3.3. 12-18 3.4. Alte active corporale neregăsite în cele specificate la grupa 3 8-15 Analizând valoarea celor două componente ale cererii de ofertă, contestatorul apreciază că valoarea produselor depășește valoarea serviciilor. Or, în acest context, când autoritatea contractantă avea toate datele la dispoziție pentru a determina tipul contractului, impune ofertarea 9

§ 15

pentru servicii la o valoare mult sub cea pentru produse, încalcă în mod deliberat legislația specifică, fapt ce atrage anularea procedurii de atribuire în totalitatea ei. Legalitatea procedurii de achiziție nu poate fi supusă vreunui termen legat de o procedură sau măsură intermediară, aceasta putând fi analizată pe fondul și prin intermediul contestației care vizează aspecte ce țin de condițiile și modul în care procedura în sine a fost organizată. Limitarea contestației doar la elemente din documentația de atribuire este complet nefondată, în contextul în care întreaga procedură este afectată de nerespectarea dispozițiilor legale, fiind de însăși esența procedurii chestiunile care sunt invocate în contestație. Contestatorul susține că și criticile sale cu privire la valoarea procedurii de atribuire sunt întemeiate și argumentate, cu atât mai mult cu cât a trimis două notificări autorității contractante, prin intermediul cărora a solicitat modificarea documentației de atribuire și, în subsidiar, anularea procedurii de achiziție, întrucât aceasta este viciată, invocând motive care se referă atât la valoarea contractului (care implică și tipul de încadrare al acestuia), dar și aspecte ce țin de serviciile și produsele pentru care se solicită ofertă. Mai mult, contestatorul subliniază că oferă produse ce sunt achiziționate de la producător, oferind astfel garanția unor produse originale, iar compararea unor astfel de produse cu unele oferite de diverse site-uri online, care nu asigură o astfel de garanție, nu poate fi una echitabilă. În ceea ce privește produsele pentru care s-a solicitat ofertă, producătorul a declarat că nu comercializează aceste terminale în Romania, așa cum s-a arătat și autorității contractante. Afirmația acesteia cum că nu s-a precizat valoarea unui terminal, este inexactă, în contextul în care, prin răspunsul la clarificări, tocmai acest aspect al cuantificării s-a avut în vedere. Un argument în plus, care este susținut și prin contestație, se referă la faptul că prin modul de calcul al ofertei, autoritatea contractantă impune a se stabili un tarif pentru o destinație, care prin regulamentul UE este deja gratuită, așa cum s-a detaliat anterior în contestație. În continuare, ... face aprecieri asupra susținerilor autorității contractante cu privire la excepția tardivității, prin care se afirmă și c nu s- a formulat o notificare prealabilă (deși s-a arătat anterior că au fost formulate aceste notificări) și față de acest aspect, se solicită a se avea în vedere forma actualizată a Legii nr. 101/2016 de la momentul formulării contestației, astfel încât nu i se poate imputa nerespectarea unor dispoziții legale care nu mai sunt în vigoare la momentul formulării contestației, iar argumentele de mai sus referitoare la faptul că se vizează critici ce se refera la esența procedurii de atribuire, întăresc ideea dreptului de a contesta procedura prin intermediul acțiunii principale a contestației. Termenul în interiorul căruia s-a formulat contestația se raportează la data la care a fost comunicat rezultatul procedurii, acest act precizând finalizarea acesteia și, în concluzie, în temeiul argumentelor mai sus prezentate, ... solicită C.N.S.C. respingerea acestei excepții ca nefondată. B. Referitor la excepția lipsei de interes, contestatorul evocă prevederile art. 2 alin. (1) și art. 3 lit. f) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, arătând că, în condițiile în care a 10

§ 16

participat la procedura de achiziție, are un interes în legătură cu aceasta și faptul că oferta sa a fost respinsă, este evident faptul că invocă și justifică existența unui prejudiciu în legătură cu aceasta. În ceea ce privește argumentul concret al tipului de contract ales de autoritatea contractantă, contestatorul susține că sunt afectate drepturile ofertanților, inclusiv al său, în contextul în care procedura de atribuire este viciată și se impune comunicarea unor oferte care implică o analiză în detaliu a valorilor acestora, a tipului de produs și de serviciu ofertat. Interesul contestatorului este legitim ca participant la această procedură, în calitate de ofertant, iar prejudiciul reiese din decizia de respingere a ofertei sale, fiind afectat de această decizie a autorității contractante, în contextul în care, pe parcursul întregii proceduri s-a argumentat și solicitat clarificări cu privire la toate aspectele pe care le invocă și prin intermediul contestației. Astfel, contestatorul apreciază că se dovedesc îndeplinite cele două condiții impuse de legislația specifică, acesta justificând atât un interes în legătură cu procedura de atribuire, cât și atragerea unui prejudiciu prin respingerea ofertei sale, în contextul în care autoritatea contractantă a fost anterior notificată cu privire la neregulile sesizate. Față de toate aceste aspecte, ... consideră că este neîntemeiată această excepție, motiv pentru care solicită C.N.S.C. respingerea acesteia. Prin adresa nr. 2949/20.08.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 33631/20.08.2018, autoritatea contractantă răspunde criticilor prezentate de contestator în adresa de răspuns nr. TKR/BUS/ICM/167092/30.07.2018, arătând că respectivul document conține denaturări importante realizate prin omisiune și, astfel, aduce la cunoștință următoarele: - în documentul respectiv, contestatorul invocă faptul că este interzisă achiziția de telefoane mobile, urmare a reglementărilor prevăzute de art. 13 din O.U.G. nr. 90/2017. Pe lângă faptul că acest aspect nu a fost menționat în contestație, se omite prezentarea întregului articol invocat. Acest articol, la litera i), prevede ca excepție de la interdicțiile impuse, achizițiile destinate realizării activităților specifice instituțiilor din sistemul de apărare; - la pag. 4 din document, contestatorul precizează faptul că „prin modul de calcul al ofertei, autoritatea contractantă impune a se stabili un tarif pentru o destinație, care prin regulamentul UE este deja gratuită, așa cum am detaliat anterior în contestație”; - precizarea contestatorului este eronată. Prin documentația de atribuire s-a stabilit ca în ofertă să se înscrie o medie aritmetică a prețurilor pentru state din Europa, SUA și Canada. Este evident că există o diferență între state din Europa și UE (fără a mai aduce în discuție SUA și Canada). Mai mult, nu există niciun impediment în a face o medie aritmetică în care la statele UE s-ar fi înscris valoarea zero; - contestatorul încearcă să susțină că întreaga procedură de atribuire este afectată de modul de stabilire a tipului de contract propus a se atribui (prestări servicii sau de furnizare), însă omite să menționeze faptul că a luat la cunoștință de presupusul viciu, care, în opinia lui, afectează procedura, la data publicării documentației și a contestat acest fapt doar după respingerea ofertei. 11

§ 17

Concluzionând, ... solicită respingerea contestației formulată de către ... Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Acord cadru 2 ani servicii de telefonie mobilă”, cod CPV 64212000- 5 Servicii de telefonie mobilă (Rev.2), prin publicarea în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. .... Potrivit anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a acordului-cadru este cuprinsă între 329.952 și 1.098.288 euro, fără TVA. Prin procesul-verbal al ședinței de vizualizare a ofertelor, înregistrat cu nr. A4980/05.06.2018, s-a consemnat faptul că un număr de 4 operatori economici au depus oferte, printre care și contestatorul ... Prin procesul-verbal al ședinței de evaluare a ofertelor, înregistrat cu nr. A6848/23.07.2018, s-a precizat faptul că, după finalizarea evaluării propunerilor financiare, oferta contestatorului a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, pentru loturile 1 și 2. Autoritatea contractantă a comunicat contestatorului, prin adresa nr. A6852/23.07.2018, faptul că, în urma evaluării propunerii financiare, oferta sa, pentru loturile 1 și 2, a fost respinsă, astfel: „Referitor la oferta dumneavoastră depusă la licitația deschisă online având ca obiect «Acord cadru 2 servicii de telefonie mobilă» publicată în SEAP cu numărul ...; Au fost analizate ofertele financiare la lotul 1 și 2 și au fost respinse. Motivarea este următoarea: Valorile medii menționate în Formularul F1, respectiv valorile pentru minute convorbiri internațional, convorbiri roaming și Mb trafic în roaming, nu sunt stabilite conform precizărilor din documentația de atribuire. Aceste valori medii influențează direct valoarea totală, valoare în baza căreia se realizează departajarea. În consecință valoarea totală ofertată nu este obținută conform precizări din documentația de atribuire, nu poate fi acceptată fără încălcarea prevederilor legale și regulilor stabilite prin documentația de atribuire. Detaliat situația este următoarea: s-a solicitat, la ambele loturi, ca valorile medii să fie stabilite pe baza unei medii aritmetice a prețurilor unitare aferente traficului cu state din Europa, SUA și Canada. Dumneavoastră ați stabilit valorile medii pe baza unei medii aritmetice ponderate (utilizând ponderi necunoscute de autoritatea contractantă) în documentația de atribuire nu s-a menționat nicio pondere, având în vedere că s-a impus o medie aritmetică simplă. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, înregistrat la autoritatea contractantă la nr. A6574/17.07.2018, recunoașteți că dacă s-ar menționa o valoare medie calculată conform metodologiei din documentația de atribuire (Formularul F1) s-ar obține altă valoare față de cea ofertată, însă nu ați făcut această corectură, respectiv prin utilizarea mediei aritmetice așa cum este solicitat prin documentația de atribuire (formularul F1). Concluzii, la ambele loturi: 12

§ 18

a. Oferta financiară a Telekom Romania Communications S.A., la ambele loturi, fiind calculată pe baza unei metodologii diferită față de cea impusă prin documentația de atribuire (în loc de medie aritmetică s-a aplicat medie aritmetică ponderată pe baza unor ponderi stabilite de ofertant) intră sub incidența prevederilor art. 215 alin. (4) și (5 din Legea nr. 98/2018 și este respinsă, nu respectă forma impusă de formularul F1, respectiv nu respectă metodologia impusă prin documentația de atribuire, privind stabilirea valorilor medii din Formularul F1. b. Prin solicitarea de clarificări înregistrată la nr. A6407/10.07.2018 s-a solicitat ofertantului, pentru ambele loturi, să comunice dacă acceptă o corectare a ofertei prin care să se recalculeze prețurile medii prin aplicarea unei medii aritmetice la prețurile unitare ofertate («Trebuie comunicat dacă se acceptă corectarea erorilor de formulare a ofertei, conform prevederi legale în vigoare (art. 134 alin. 10 din H.G. nr. 395/2016 modificare preț total prin păstrare preț unitar»). Ofertantul a refuzat această corectură, în forma propusă corespunzătoare cerințelor din documentația de atribuire. Refuzând corectarea propusă și menținând valoarea stabilită printr-o metodologie diferită de cea impusă prin documentația de atribuire, oferta este respinsă încadrându-se în prevederile art. 134 alin. (11) din H.G. nr. 395/2016. Suplimentar celor prezentate anterior, oferta financiară de la lotul 1 este respinsă și în temeiul prevederilor art. 136 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016, deoarece: prin solicitarea de clarificări nr. A6407 din 10.07.2018 s-au solicitat documentele care justifică prețul care poate fi obținut de la furnizorul/producătorul terminalelor ofertate, iar dumneavoastră prin răspunsul înregistrat la autoritatea contractantă la nr. A6574/17.07.2018 ați menționat doar că beneficiați de prețuri competitive din partea furnizorilor neprezentând nicio dovadă în acest sens.” Împotriva deciziei autorității contractante de declarare a ofertei sale ca inacceptabile, ... a formulat prezenta contestație. Procedând la soluționarea contestației formulată de către ..., prin raportare la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, motiv pentru care va proceda, mai întâi, la soluționarea excepțiilor invocate de către autoritatea contractantă prin punctul de vedere nr. A7084/31.07.2018, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 31828/03.08.2018. În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației ... pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de către autoritatea contractantă ..., Consiliul are în vedere faptul că respectiva contestație nr. TKRM/BUS/ICM/167091/30.07.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 31023/30.07.2018, a fost transmisă către C.N.S.C. și către autoritatea contractantă la data de 30.07.2018. De vreme ce, în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2018, nu este prevăzută o altă dată la care să intre în vigoare, aceasta 13

§ 19

a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv la 04.06.2018. Întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 a intrat în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv la 04.06.2018, contestațiile depuse începând cu această dată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sunt supuse prevederilor acesteia și rezultă că ne aflăm în fața unei contestații în curs de soluționare după data intrării în vigoare a acestei ordonanțe. Analizând documentele aflate la dosarul cauzei și ținând seama de prevederile legale incidente cauzei, și anume Legea nr. 101/2016, cu modificările ulterioare, aduse inclusiv prin O.U.G. nr. 45/2018, Consiliul constată că, în speță, sunt incidente prevederile art. VIII din același act normativ, potrivit cărora: „Art. VIII. – Contestațiile, procesele și cererile aflate în curs de soluționare în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor sau, după caz, a instanțelor judecătorești, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, continuă să se judece în condițiile și cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost începute.” Totodată, Consiliul are în vedere și Art. IV pct. 3 din O.U.G. nr. 45/2018, care prevede: „Capitolul II Notificarea prealabilă se abrogă”. Or, în condițiile în care contestația formulată de către ... a fost transmisă către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și către autoritatea contractantă, prin e-mail la data de 30.07.2018, data de 04.06.2018 fiind data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 45/2018, rezultă indubitabil că ne aflăm în fața unei contestații căreia îi sunt aplicabile prevederile punctului VIII din actul normativ invocat anterior, situație în care ... avea obligația constituirii cauțiunii, obligație pe care aceasta a înțeles să o respecte și nu mai avea obligația formulării și înaintării unei notificări prealabile către autoritatea contractantă. Având în vedere considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, coroborate cu cele ale art. Art. IV pct. 3 și art. 61¹ alin. (1) din O.U.G. nr. 45/2018, pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 459/04.06.2018, pentru considerentele evocate, Consiliul respinge excepția inadmisibilității contestației formulată de către ..., pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, excepție invocată de către autoritatea contractantă .... Cu privire la excepția lipsei de interes invocată de către autoritatea contractantă ..., față de contestația formulată de către ..., Consiliul are în vedere faptul că, susținerile autorității contractante cu privire la lipsa interesului legitim al contestatorului, motivat de faptul că oferta acestuia a fost declarată inacceptabilă, nu vor fi reținute de către Consiliu, ca fiind relevante, din considerentele mai jos prezentate. Astfel, Consiliul are în vedere că, în condițiile precizate la art. 2 alin. (1) coroborate cu art. 3 alin. (1) lit. f din Legea nr. 101/2016, operatorul 14

§ 20

economic ce se consideră vătămat poate formula contestație, sub condiția cumulativă a prezentării interesului față de procedură și a indicării unui prejudiciu (chiar viitor): „Art. 2. - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. Art. 3. - (1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: a) act al autorității contractante - orice act administrativ emis în legătură cu o procedură privind atribuirea unui contract, orice operațiune administrativă care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul procedurii de atribuire. (…) f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire”. Astfel, calitatea procesuală și interesul nu pot fi raportate decât la dispozițiile art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ale art. 26 din aceeași lege, precum și la capetele de cerere din contestația formulată, acestea fiind de natură să justifice admisibilitatea acesteia. Mai mult, Consiliul determină faptul că niciunde în legislația achizițiilor publice nu se impune o astfel de condiție în sarcina unui operator economic, or, invocarea de către autoritate a unui astfel de argument nu poate fi luat în considerare de către Consiliu, atâta timp cât legislația în materia achizițiilor publice nu impune o astfel de obligație în sarcina operatorilor economici participanți la o procedură de atribuire, ci doar raportarea la un anumit termen de contestare a actului autorității contractante considerat nelegal, prezumându-se interesul pe care îl poate manifesta orice operator economic față de o procedură de atribuire. În raport de cele precizate anterior, Consiliul respinge excepția lipsei de interes în formularea contestației ..., invocată de autoritatea contractantă .... Procedând la soluționarea cauzei, Consiliul constată că prin contestația formulată, ... critică documentația de atribuire, postată de autoritatea contractantă în SEAP în data 21.04.2018, precum și adresa nr. A6852/23.07.2018 de comunicare a rezultatului evaluării financiare. 15

§ 21

Sub acest aspect, Consiliul are în vedere că la întrebările formulate de ... (operator economic interesat de participarea la prezenta procedură de achiziție publică) prin adresa nr. TKRM/BUS/CEO/166066/31.05.2018, în conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 2026/04.06.2018, postată în SEAP în data de 04.06.2018 sub denumirea de „răspuns notificare 2”. Analizând răspunsul formulat de către autoritatea contractantă prin raportare

§ 22

la

§ 23

întrebările

§ 24

aferente

§ 25

notificării ... nr. TKRM/BUS/CEO/166066/31.05.2018, Consiliul constată că prin acestea ... nu a dat curs solicitării ce i-a fost înaintată, răspunzând, în mod clar și complet, că respectiva adresă este lipsită de interes, nefondată și tardivă, prin care operatorul economic i-a solicitat să anuleze procedura de atribuire, întrucât valoarea totală a achiziției depășește valoarea totală estimată conform documentației de atribuire, precum și faptul că niciun operator nu poate furniza varianta dual sim pentru terminalul de Tip 2. De asemenea, Consiliul constată că, prin răspunsul furnizat, autoritatea contractantă nu a modificat în vreun fel conținutul documentației de atribuire, cu atât mai mult cu cât se constată că informațiile referitoare la valoarea estimată a fiecărui lot în parte a fost furnizată de către ... operatorilor economici interesați încă de la data publicării în SEAP a documentației de atribuire, odată cu anunțul de participare nr. ..., informațiile regăsindu-se la rubrica „Loturi” din cadrul anunțului menționat anterior. Luând în considerare cele reținute anterior în considerente, Consiliul are în vedere faptul că autoritatea contractantă a respectat prevederile art. 160 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 98/2016, răspunzând, în mod clar și complet, la solicitările de clarificări și a publicat răspunsurile, însoțite de întrebările aferente, în SEAP, fără a dezvălui identitatea operatorilor economici care au solicitat clarificările, aducându-le astfel la cunoștința tuturor celor interesați și fără a modifica prevederile documentației de atribuire, publicată în SEAP în data de 21.04.2018, împreună cu anunțul de participare nr. .... Or, în condițiile în care se constată că odată cu demararea procedurii de atribuire prin anunțul de participare nr. ..., autoritatea contractantă a furnizat toate informațiile necesare pentru o informare corectă și completă a operatorilor economici inclusiv în ceea ce privește valorile estimate ale celor două loturi aferente procedurii, ..., cunoscând aceste informații încă din data de 21.04.2018, criticile privind stabilirea, în mod eronat, a tipului contractului și stabilirea, în mod greșit, a valorii procedurii de atribuire, formulată în cadrul contestației nr. TKRM/BUS/ICM/167091/30.07.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 31023/30.07.2018, este un demers tardiv, prin raportare la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, raportat la solicitarea formulată de ..., Consiliul constată că acesta urmărește, în fapt, anularea procedurii de atribuire, aducând în susținere critica unor informații din conținutul documentației de atribuire, despre care a luat la cunoștință încă de la publicarea acesteia în SEAP, în data de 21.04.2018, demersul efectuat de contestator fiind tardiv, raportat 16

§ 26

la art. 8 din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, se are în vedere și faptul că autoritatea contractantă a răspuns la cele solicitările de clarificări, fără modificarea conținutului documentației de atribuire, care a fost publicată în SEAP împreună cu anunțul de participare nr. .... Într-o atare situație, Consiliul constată că aspectele criticate de contestatorul ..., respectiv cu privire la faptul că autoritatea contractată nu a modificat valoarea estimată a loturilor aferente contractului de furnizare și tipul contractului, prevăzute în fișa de date a achiziției, reprezintă critici tardive în raport cu data luării la cunoștință despre conținutul documentației de atribuire, și anume 21.04.2018, unde se specificase valoarea estimată, inclusiv cea a loturilor aferente procedurii de atribuire, precum și tipul de contract, de servicii. În aceste condiții, Consiliul constată că deși ... a indicat răspunsul formulat de autoritatea contractantă prin adresa nr. A6852/23.07.2018 de comunicare a rezultatului evaluării financiare, ca fiind actul autorității contractante considerat nelegal, în fapt aspectele criticate prin prezenta contestație, vizează conținutul documentației de atribuire, care nu a fost modificată prin vreo clarificare, caz în care sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, luând în considerare valoarea estimată a contractului de achiziție publică în cauză (între 329.952 și 1.098.288 euro) și tipul acestuia (contract de servicii), Consiliul constată că termenul pe care îl avea la dispoziție ..., pentru a formula o contestație cu privire la conținutul documentației de atribuire, era de 10 zile, de la data de 21.04.2018, care reprezintă data publicării acesteia în S.E.A.P., respectiv data de 02.06.2018. Așadar, criticile aduse de ..., în ceea ce privește conținutul documentației de atribuire, sunt tardiv formulate, nu însă și contestația nr. TKRM/BUS/ICM/167091/30.07.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 31023/30.07.2018, cum eronat consideră autoritatea contractantă, în susținerea excepției sale, privind tardivitatea contestației, excepție invocată prin punctul de vedere nr. A7084/31.07.2018, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 31828/03.08.2018 și pe care Consiliul o va respinge, în condițiile în care se constată că actul administrativ la care s-a raportat contestatorul l-a constituit răspunsul formulat de autoritatea contractantă prin adresa nr. A6852/23.07.2018, de comunicare a rezultatului evaluării financiare. În acest context, Consiliul constată caracterul tardiv al criticilor ce vizează prevederile documentației de atribuire formulate în data de 30.07.2018, motiv pentru care nu va proceda la analizarea acestor aspecte (valoarea estimată a loturilor aferente contractului de furnizare și tipul contractului), avute în vedere de ... în contestația formulată ci, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge contestația nr. TKRM/BUS/ICM/167091/30.07.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 31023/30.07.2018, ca nefondată. 17

§ 27

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepțiile inadmisibilității, lipsei de interes și tardivității contestației formulată de către ..., invocate de către autoritatea contractantă .... Respinge contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 19 (nouăsprezece) pagini. 18