BO2018_8562
Rezoluție nespecificatăCPV: 39831200-8
Critici: D2.2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 39831200-8
Critici: D2.2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 3062/14.09.2018, transmisă prin mijloace electronice și în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 37677/14.09.2018, respectiv sub nr. 37677/14.09.2018, SC ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal de administrator ... și convențional de CABINETUL DE AVOCAT „...”, a contestat documentația de atribuire, emisă în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru, având ca obiect „Materiale curățenie”, inițiată de ...”, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... și a solicitat modificarea caietului de sarcini în sensul: eliminării cerinței prezentării certificatului CE (adică a dovezii calității de dispozitiv medical) la toate cele trei loturi ale achiziției [cerință prezentată la pct. 9.1 lit. b) și c) al caietului de sarcini și în anexa nr. 1 la caietul de sarcini], eliminării specificațiilor tehnice dezvoltate în cadrul contestației, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, SC ... SRL a prezentat un scurt istoric al procedurii, arătând că ...” solicită ofertanților, ca aceștia să facă dovada că produsul ofertat este produs de curățare dispozitiv medical (aceasta fiind semnificația solicitării prezentării certificatului CE). SC ... SRL arată că această prevedere este una cu caracter restrictiv al concurenței. O asemenea prevedere, prin caracterul său nu numai nejustificat (cum prevede art. 50 alin. (2) și art. 155 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 98/2016), dar chiar nelegal, trebuie eliminată, întrucât încalcă principiul fundamental al tratamentului egal al tuturor 1/20
operatorilor economici, conform art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, contestatoarea opinează că prevederea criticată încalcă dispozițiile art. 156 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016. Totodată, SC ... SRL precizează că autoritatea contractantă menționează în documentația de atribuire că dorește să achiziționeze materiale ce servesc activității de curățare. Ori, potrivit art. 1 lit. a) din Anexa nr. 1 la OMS nr. 961/2016: „curățare – etapa preliminară obligatorie, permanentă și sistematică în cadrul oricărei activități sau proceduri de îndepărtare a murdăriei (materie organică și anorganică) de pe suprafețe (inclusiv tegumente) sau obiecte, prin operațiuni mecanice sau manuale, utilizându-se agenți fizici și/sau chimici, care se efectuează în unitățile sanitare de orice tip, astfel încât activitatea medicală să se desfășoare în condiții optime de securitate”. Astfel, singura mențiune din cuprinsul acestui act normativ referitoare la utilizarea dispozitivelor medicale are în vedere dezinfecția, sens în care a făcut trimitere la art. 1 lit. d) din Anexa nr. 1 la OMS nr. 961/2016. În toată secțiunea referitoare la curățare, respectiv art. 2 – 7 din același act normativ citat, contestatoarea a precizat că nu există vreo mențiune la utilizare dispozitivelor medicale în această operațiune obligatorie. Condiția ca produsul de curățare să fie dispozitiv medical nu are nicio justificare din punctul de vedere al scopului achiziției, adică efectuarea activității de curățare. Pe cale de consecință, contestatoarea a subliniat faptul că indiferent de regimul de autorizare a produsului de curățare solicitat (produs biocid sau dispozitiv medical) acesta trebuie să satisfacă cerințele esențiale de activitate impuse de lege. SC ... SRL a preciza că, în opinia sa, cerința criticată nu numai că nu se justifică, dar este și nelegală. Astfel, materialele de curățare solicitate de autoritatea contractantă nu sunt dispozitive medicale și nici accesorii ale acestora. În acest sens, contestatoarea a invocat și citat definițiile legale ale celor două noțiuni („dispozitiv medical” și „accesoriu”) respectiv art. 2 alin. (1) punctele 1 și 2 din HG nr. 54/2009. În continuarea susținerilor sale, SC ... SRL a mai formulat critici cu privire la unele specificații tehnice pe care le consideră restrictive. Astfel cu privire la lotul 1: - fără coloranți – această solicitare nu ține de cerințe de performanță sau cerințe funcționale, simplul fapt că un produs conține coloranți nu înseamnă neaparat că nu este eficient sau nu este realizat efectul dorit; - ph-ul soluției de lucru de 1% să fie între 5-7,5 – această solicitare este lipsită de relevanță, deoarece nu toate produsele se utilizează la concentrația de 1%, impusă de autoritatea contractantă; - analiză comparativă – nu ține seama de faptul că produsele se utilizează la concentrații diferite, produsele mai concentrate care se utilizează la concentrații mai mici fiind dezavantajate. Cu privire la lotul 3: - podul buzunarului: profil de tub – această solicitare este lipsită de relevanță și nu are o justificare tehnică, științifică sau practică; 2
- lungime 40 cm – această solicitare este mult prea strictă, iar performanța mopului nu este într-o dependență directă și exclusivă de lungimea mopului, capacitatea de curățare a mopului este dată de volumul și densitatea părții active de curățare a acestuia; - greutate 220-225 gr – această specificație are un caracter vădit restrictiv din două motive: o Capacitatea de curățare a mopului nu este dată de greutatea acestuia; o Capacitatea de curățare a mopului este dată de volumul și densitatea părții active a mopului. În aceeași ordine de idei, contestatoarea a arătat că solicitarea sa de eliminare a acestor specificații tehnice se întemeiază pe dispozițiile art. 50 alin. (2) și art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. Prin adresa nr. 37835/2862 C5/17.09.2018, Consiliul i-a solicitat contestatoarei, sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă, înaintarea, în termen de 3 zile de la primirea solicitării, a originalului recipisei de consemnare a cauțiunii. La data de 18.09.2018, Consiliul a primit, din partea contestatoarei, în original, Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 204891411/2, în sumă de 4.632 RON, corespondența fiind înregistrată de Consiliu sub nr. 38013/ 18.09.2018. Prin adresa nr. 38099/2862 C5/18.09.2018, Consiliul i-a solicitat autorității contractante, înaintarea dosarului achiziției publice, precum și a dovezii transmiterii punctului de vedere către contestatoare. ...” a transmis adresa nr. 10207/18.09.2018, transmisă prin mijloace electronice și în original, prin poștă, înregistrată la CNSC sub nr. 38049/18.09.2018, respectiv sub nr. 38239/19.09.2018, prin care a menționat că a luat următoarele măsuri de remediere: - a suspendat procedura de atribuire în data de 17.09.2018; - a publicat în SICAP, în data de 17.09.2018, adresa nr. 10205/17.09.2018, prin care se remediază eroarea din caietul de sarcini, care face subiectul contestației depuse de SC ... SRL. Prin adresa nr. 38199/2862 C5/19.09.2018, Consiliul a solicitat contestatoarei susțineri cu privire la măsurile de remediere adoptate de către autoritatea contractantă, prin adresa nr. 10205/17.09.2018 și publicate în SICAP la data de 17.09.2018. Prin adresa nr. 3076/19.09.2018, înregistrată la CNSC sub nr. 38305/19.09.2018, SC ... SRL a precizat că își menține contestația. Prin adresa nr. 10752/02.10.2018, înregistrată la CNSC sub nr. 40224/02.10.2018, ...” a transmis un punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ... SRL, solicitând respingerea acesteia, ca fiind rămasă fără obiect și respingerea solicitării operatorului economic referitoare la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea solicitării sale, autoritatea contractantă a precizat că, în data de 17.09.2018, a decis corectarea enunțului din preambulul specificațiilor tehnice, respectiv de eliminarea prevederii că „Produsele ofertate trebuie să dețină certificatul CE de conformitate a produselor cu cerințele din Directiva Europeană 93/42/EEC pentru aplicarea marcajului CE, valabil la data prezentării”, cu textul: „Produsele ofertate trebuie să 3/20
dețină certificatul CE de conformitate a produselor cu cerințele din Standardul European de produs. Certificatul CE va fi valabil la data prezentării”. Astfel, prin această modificare, ...” a recunoscut și corectat eroarea materială neintenționată prin care a fost introdus un număr de Directivă, ce se referă la dispozitive medicale. Prin adresa nr. 3193/03.10.2018, înregistrată la CNSC sub nr. 40571/04.10.2018, SC ... SRL a arătat că remedierea efectuată de autoritatea contractantă se referă exclusiv la unul dintre cele două capete de cerere din cadrul contestației sale. În aceeași ordine de idei, contestatoarea a precizat că, de fapt, sub o altă formulare, autoritatea contractantă a menținut cerința ca produsul ofertat să fie și dispozitiv medical. De asemenea, SC ... SRL a precizat că certificatul CE privind conformitatea produselor este un act specific domeniului dispozitivelor medicale, impus prin aceeași Directivă 93/42/CEE privind dispozitivele medicale. Pe cale de consecință, contestatoarea a opinat că autoritatea contractantă renunță la invocarea Directivei 93/42/CE, dar pretinde actul certificând calitatea de dispozitiv medical, reglementat de directiva menționată. Prin adresa nr. 41309/2862 C5/09.10.2018, Consiliul i-a solicitat autorității contractante să transmită justificările sale privind impunerea următoarelor specificații tehnice criticate de către SC ... SRL, astfel, pentru lotul 1: „fără coloranți”, „ph-ul soluției de lucru de 1% să fie între 5-7,5”, pentru lotul 3: „podul buzunarului: profil de tub”, „lungime 40 cm”, „greutate 220-225 gr”. De asemenea, Consiliul i-a solicitat autorității contractante să prezinte susțineri referitoare la critica formulată de contestatoare cu privire la analiza comparativă a produselor ofertate în cadrul lotului 1, care „nu ține seama de faptul că produsele se utilizează la concentrații diferite, produsele mai concentrate care se utilizează la concentrații mai mici fiind dezavantajate”. Prin adresa nr. 11069/09.10.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 41394/09.10.2018, autoritatea contractantă a precizat că procedura de atribuire este suspendată din data de 17.09.2018, iar solicitările care fac obiectul contestației nu i-au fost transmise în termenul stabilit în fișa de date, respectiv cu 20 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor (05.10.2018), astfel încât nu au putut fi elaborate răspunsurile. În ceea ce privește solicitarea „Fără coloranți”, din cadrul lotului 1, autoritatea contractantă a precizat că renunță la această specificație. În ceea ce privește solicitarea „pH-ul soluției de lucru de 1% să fie între 5-7,5”, autoritatea contractantă a precizat următoarele: „ph-ul soluției să fie între 5-7,5, specificația se referă strict la pH-ul produsului și nu obligă ca soluția să fie utilizată în concentrație de 1% de lucru”. În ceea ce privește solicitarea „Podul buzunarului: profil tub”, din cadrul lotului 3, autoritatea contractantă a precizat că își menține cerințele din caietul de sarcini cu privire la dimensiunea și profilul mopului, având în vedere dimensiunile cărucioarelor profesionale de curățenie și a accesoriilor acestora (talpa mop) aflate în dotare. Podul 4
buzunarului cu profil de tub este necesară pentru adaptarea mopului de talpă. În ceea ce privește solicitarea „Lungimea 40 cm”, din cadrul lotului 3, autoritatea contractantă a precizat că își menține cerințele din caietul de sarcini cu privire la dimensiunea și profilul mopului, având în vedere dimensiunile cărucioarelor profesionale de curățenie și a accesoriilor acestora (talpa mop) aflate în dotare. O dimensiune mai mare sau mai mică nu se potrivește pe suportul mopului, deci, nu s-ar putea utiliza pe sistemul existent în dotare. În ceea ce privește solicitarea „Greutate 220-225 gr.”, din cadrul lotului 3, autoritatea contractantă a precizat: „Capacitatea de curățare a mopului este dată de greutatea acestuia, cu cât mopul este mai mic ca și gramaj acesta are o eficiență scăzută, implicit timpul de curățare este mai mare și eficiența scade. Volumul este capacitatea de absorbție a mopului, așadar din densitatea părții active de curățare reiese gramajul mopului”. Prin adresa nr. 41414/2862 C5/09.10.2018, Consiliul i-a solicitat contestatoarei împuternicirea în original, a av. .... La data de 10.10.2018, Consiliul a înregistrat sub nr. 41468, dovada transmiterii către SC ... SRL a adresei nr. 11069/09.10.2018. Având în vedere, pe de o parte, dispozițiile Regulamentului CE nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, care stipulează, la art. 30, faptul că „Marcajul CE, prezentat în anexa II, se aplică doar pe produsele pentru care legislația comunitară de armonizare specifică prevede aplicarea marcajului și nu se aplică pe niciun alt produs”, iar pe de altă parte, modificarea documentației de atribuire de către dvs., în sensul că „Produsele ofertate trebuie să dețină certificatul CE de conformitate a produselor cu cerințele din Standardul European de produs. Certificatul CE va fi valabil la data prezentării”, prin adresa nr. 41497/2862 C5/10.10.2018, Consiliul i-a solicitat autorității contractante să precizeze Standardul European de produs aplicabil produselor ce fac obiectul achiziției, având în vedere că din prevederile actuale ale documentației de atribuire, rezultă că acestea nu sunt dispozitive medicale. Totodată, prin aceeași adresă, Consiliul a reiterat solicitarea din cuprinsul adresei nr. 41309/2862 C5/09.10.2018, întrucât prin răspunsul prezentat în adresa nr. 11069/09.10.2018, autoritatea contractantă nu a prezentat susțineri referitoare la critica formulată de contestatoare cu privire la analiza comparativă a produselor ofertate în cadrul lotului 1, care „nu ține seama de faptul că produsele se utilizează la concentrații diferite, produsele mai concentrate care se utilizează la concentrații mai mici fiind dezavantajate”. I s-a solicitat contestatoarei ca susținerile sale să aibă în vedere și faptul că prin adresa nr. 11069/09.10.2019, autoritatea contractantă a precizat că specificația „pH-ul soluției de lucru de 1% să fie între 5-7,5”, nu obligă ca „soluția să fie utilizată în concentrația de 1% de lucru”. Prin adresa nr. 3251/10.10.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 41612/10.10.2018, SC ... SRL a menționat că, urmare a punctului de vedere nr. 11069/09.10.2018, al autorității contractante, nu înțelege 5/20
finalitatea susținerii referitoare la faptul că societatea sa nu ar fi sesizat autoritatea contractantă cu 20 zile înainte de data depunerii ofertelor, însă SC ... SRL consideră că a formulat contestație în termen legal, iar autoritatea contractantă putea adopta măsurile de remediere adecvate imediat după primirea contestației. Contestatoarea a observat că abia în al doilea punct de vedere, autoritatea contractantă a adoptat unele măsuri de remediere, în sensul solicitat de societatea sa, adică după depunerea contestației și „după dezbateri ale chestiunii”. Cu privire la justificarea oferită de autoritatea contractantă, pentru respingerea celorlalte 3 solicitări din petitul al doilea al contestației sale, SC ... SRL a precizat că în răspunsul la solicitările 3 și 4, autoritatea contractantă invocă un status preexistent al unor dotări în conexiune cu cele dorind a le achiziționa („dimensiunile cărucioarelor profesionale de curăţenie și a accesoriilor acestora - talpa mop”). Autoarea contestației a invocat existența ipotezei probatorie vizată de art. 249 Codul de proc. civ., aplicabil conform art. 68 din Legea nr. 101/2016 și a precizat că autoritatea contractantă nu a comunicat nicio dovadă a existenței acestor dotări preexistente care ar impune anumite condiționări tehnice precum cele solicitate de autoritatea contractantă și criticate de societatea sa. Contestatoarea a precizat că în răspunsul la solicitarea 5, autoritatea contractantă face apel la o apreciere cu aspect aritmetic, fără însă a furniza și modul de calcul. În finalul susținerilor, contestatoarea a subliniat faptul că nu există o justificare a acestei specificații tehnice, astfel încât, sub imperiul art. 50 alin. (2) şi art. 155 alin. (6) Legea nr. 98/2016, solicită înlăturarea acesteia. Autoritatea contractantă a transmis adresa nr. 11131/11.10.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 41679/11.10.2018, prin care a precizat că, în conformitate cu prevederile din Anexa 1 a caietului de sarcini, a solicitat pentru: - lotul 1 – „Detergent lichid concentrat de uz universal pentru suprafețe şi echipamente în domeniul medical şi alimentar” - Regulamentul (CE) nr. 648 - 2004 al Parlamentului European și Consiliului privind detergenții; - lotul 2 – „Detergent praf concentrat utilizat pentru spălarea automată a țesăturilor în domeniul medical” - Regulamentul (CE) nr. 648 - 2004 al Parlamentului European și Consiliului privind detergenții, precum și Regulament (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și Consiliului privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor. În ceea ce privește specificația de la lotul 3 – „Mop plat din poliester tip Twixter Tronic cu franjuri exterioare 40 cm”, autoritatea contractantă a menționat, în mod expres, faptul că „nu se solicită marcaj CE”. Referitor la afirmația „Substanța activă surfactanți neionici, pH-ul soluţiei de lucru de 1% să fie între 5-7,5%, să aibă spumare redusă, fără coloranţi”, de la lotul 1, autoritatea contractantă a menționat faptul că se 6
corectează sub forma: „Substanța activă surfactanți neionici, pH-ul soluției de lucru să fie între 5-7,5%, să aibă spumare redusă”. În susținere, autoritatea contractantă a atașat Regulamentele CE invocate și un print-screen de pe site-ul UE. Prin adresa nr. 41776/2862 C5/11.10.2018. Consiliul a informat contestatoarea că poate formula susțineri referitoare la aspectele prezentate de autoritatea contractantă în adresa nr. 11131/11.10.2018. SC ... SRL a transmis adresa nr. 3260/11.10.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 41832/11.10.2018, prin care a observat că autoritatea contractantă a făcut trimitere la Regulamentul CE 648/2004 (pentru loturile 1 și 2) și la Regulamentul CE nr. 1272/2008 (pentru lotul 2). Contestatoarea a observat că autoritatea contractantă a făcut o nouă recunoaștere a celor din contestația sa, în sensul că renunță la marcajul CE la lotul 3. În ceea ce privește trimiterile făcute de autoritatea contractantă pentru a-și susține cererea ca ofertanții să prezinte, doar la loturile 1 și 2, un certificat CE pentru produsele ofertate (detergenți), contestatoarea le consideră ca fiind lipsite de pertinență. Nicăieri în cele două acte normative invocate, nu se menționează de vreun Certificat CE de conformitate a produselor cu standardul european de produs (cu referire la detergenți), ceea ce întărește susținerea sa că asemenea act nu există în vreun act normativ național/al UE. În final, contestatoarea a precizat că pretenția autorității contractante este lipsită de orice suport legal și trebuie înlăturată din documentația de atribuire. La data de 11.10.2018, Consiliul a înregistrat sub nr. 41816, corespondența electronică transmisă de autoritatea contractantă, reprezentând un set de documente justificative cu privire la cerința privind lungimea de 40 de cm a mopului (lot 3), în raport de compatibilitatea cu cărucioarele și accesoriile (tălpile de mop) achiziționate. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul constată următoarele: ...”, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire prin licitație deschisă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru, având ca obiect „Materiale curățenie”, divizat pe loturi, cod CPV 39831200-8 (Rev.2), prin publicarea în SICAP a anunțului de participare nr. .../04.09.2018, stabilind „termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare” la 01.10.2018 ora 15:00, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată cuprinsă între 38.600,00 și 1.389.600,00 RON, fără TVA. Prin Erata nr. EN1003201/08.09.2018, autoritatea contractantă a modificat „termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare” la data de 05.10.2018 ora 15.00. Prezenta procedură de atribuire este divizată în trei loturi, după cum urmează: - Lot 1 - Detergent lichid concentrat de uz universal pentru suprafețe și echipamente în domeniul medical și alimentar; 7/20
- Lot 2 - Detergent praf concentrat utilizat pentru spălarea automată a țesăturilor în domeniul medical; - Lot 3 - Mop plat din poliester tip Twixter Tronic cu franjuri exterioare 40 cm. Analizând contestația care formează obiectul prezentului dosar, Consiliul reține că aceasta este formulată împotriva prevederilor documentației de atribuire, publicată în SICAP la data de 04.09.2018. Autoarea contestației SC ... SRL a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 204891411/2/ 14.09.2018, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, reprezentând constituirea sumei de 4.632 RON, cu titlu de cauțiune. Cauțiunea se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă [„(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. (2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus”], coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare [„(5) Cauțiunea depusă se restituie, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a plângerii, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului. (6) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului. (7) Consiliul sau instanța, după caz, se pronunță asupra cererii de restituire a cauțiunii cu citarea părților, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare”]. Verificând stadiul procedurii de atribuire, Consiliul reține că la data de 17.09.2018 autoritatea contractantă a suspendat procedura de atribuire aferentă loturilor 1, 2 și 3. Pe fondul cauzei, Consiliul reține că SC ... SRL a solicitat Consiliului următoarele: - „eliminarea cerinței prezentării certificatului CE (adică a dovezii calității de dispozitiv medical) la toate cele trei loturi ale achiziției [cerință prezentă la pct. 9.1. lit. b) și c) al caietului de sarcini și în anexa nr. 1 la caietul de sarcini]”; - „eliminarea specificațiilor tehnice menționate mai jos în corpul contestației”; - „obligarea AC la plata cheltuielilor de judecată (onorariu avocat în sumă de 2.500 lei)”. 8
În continuare, Consiliul procedează la analiza punctuală a criticilor formulate de contestatoare: Prima critică a contestatoarei se referă la următoarea cerință menționată în Anexa 1 a Caietului de sarcini – Specificații tehnice – Cerințe minime obligatorii, și anume: „Produsele ofertate trebuie să dețină Certificatul CE de conformitate a produselor cu cerințele din Directiva Europeană 93/42/EEC pentru aplicarea marcajului CE, valabil la data prezentării. 1. Certificatul CE trebuie să fie emis de un Organism de Evaluare a Conformității (Organism notificat), acreditat de Organismul Național de Acreditare din țara respectivă (conform Regulamentului (CE) 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 09.07.2008, de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor) semnatar a EA MLA - European Accreditation - Multilateral Agreement http://www.european-accreditation.org/ea- members și http://www.european-accreditation.org/ea-members#2 ; http://ec.europa.eu/growth/tools-databases/nando/ 2. Certificatul CE va fi prezentat în copie conform cu originalul și traducere autorizată în limba română. 3. Lipsa certificatului CE emis în condițiile prezentate la pct. 1 va conduce automat la respingerea ofertei”. Raportat la această critică, CNSC reține că la data de 17.09.2018, 03:35, autoritatea contractantă a publicat în SICAP următoarea măsură de remediere: „În urma analizării motivelor care au condus la depunerea contestației, Autoritatea contractantă a constatat existența unei regretabile erori de redactare în cadrul Anexei 1 – a Caietului de sarcini. Preambulul se corectează astfel: «Produsele ofertate trebuie să dețină Certificatul CE de conformitate a produselor cu cerințele din Standardul European de produs. Certificatul CE va fi valabil la data prezentării. 1. Certificatul CE trebuie să fie emis de un Organism de Evaluare a Conformității (Organism notificat), acreditat de Organismul National de Acreditare din țara respectivă (conform Regulamentului (CE) 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 09.07.2008, de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor) semnatar a EA MLA - European Accreditation - Multilateral Agreement http://www.european-accreditation.org/ea- members si http://www.european-accreditation.org/ea-members#2 ; http://ec.europa.eu/growth/tools-databases/nando/ 2. Certificatul CE va fi prezentat în copie conform cu originalul și traducere autorizată în limba română. 3. Lipsa certificatului CE emis în condițiile prezentate la pct 1 va conduce automat la respingerea ofertei» Dorim să menționăm faptul că, în conformitate cu prevederile Art. 158 alin. (3), autoritatea contractantă are dreptul să solicite prezentarea Certificatelor CE pentru produsele ofertate, certificate emise în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a 9/20
cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93”. Analizând măsura de remediere adoptată de către autoritatea contractantă, Consiliul constată că ...” a eliminat trimiterile la Directiva Europeană 93/42/CEE privind dispozitivele medicale, de unde rezultă că produsele care urmează a se oferta în prezenta procedură de atribuire, respectiv: - Detergent lichid concentrat de uz universal pentru suprafețe și echipamente în domeniul medical și alimentar; - Detergent praf concentrat utilizat pentru spălarea automată a țesăturilor în domeniul medical; - Mop plat din poliester tip Twixter Tronic cu franjuri exterioare 40cm, nu sunt dispozitive medicale, însă, în raport de criticile formulate de contestatoare, Consiliul apreciază că prezenta contestație nu a rămas fără obiect, motiv pentru care va respinge excepția invocată de către autoritatea contractantă privind rămânerea fără obiect a contestației care formează obiectul prezentului dosar. Analizând Directiva 42/1993 privind dispozitivele medicale, Consiliul reține că în cuprinsul acesteia se regăsesc următoarele precizări: „Articolul 17 Marcajul CE (1) Dispozitivele, altele decât cele la comandă sau cele destinate investigaţiei clinice, care sunt considerate ca respectând cerinţele esenţiale menţionate la articolul 3 trebuie să poarte marcajul CE de conformitate în momentul introducerii pe piaţă. (2) Marcajul CE de conformitate, aşa cum este reprodus în anexa XII trebuie să fie aplicat pe dispozitiv sau pe ambalajul său steril, în funcţie de circumstanţe, într-o formă vizibilă, lizibilă şi indelebilă, cât şi pe instrucţiunile de utilizare. În funcţie de situaţie, marcajul CE trebuie de asemenea să apară pe ambalajul comercial. Marcajul este însoţit de numărul de identificare al organismului notificat care răspunde de punerea în aplicare a procedurilor stabilite în anexele II, IV, V şi VI. (3) Este interzisă aplicarea unor marcaje sau inscripţii susceptibile de a induce în eroare terţe părţi cu privire la semnificaţia sau grafia marcajului CE. Oricare alt marcaj poate fi aplicat pe dispozitiv, pe ambalaj sau pe prospectul cu instrucţiuni care însoţeşte dispozitivul respectiv, cu condiţia ca acesta să nu reducă vizibilitatea şi lizibilitatea marcajului CE”. Ca urmare a adresei nr. 41497/2862 C5/10.10.2018, prin care Consiliul i-a solicitat autorității contractante să precizeze Standardul European de produs aplicabil produselor ce fac obiectul achiziției, având în vedere că din prevederile actuale ale documentației de atribuire rezultă că acestea nu sunt dispozitive medicale, prin adresa nr. 11.131/11.10.2018, înregistrată la CNSC sub nr. 41.679/11.10.2018, autoritatea contractantă a comunicat următoarele: - Lot 1 – „Detergent lichid concentrat de uz universal pentru suprafețe și echipamente în domeniul medical și alimentar”: 10
Regulament (CE) Nr. 648-2004 al Parlamentului European și Consiliului privind detergenți; - Lot 2 – „Detergent praf concentrat utilizat pentru spălarea automată a țesăturilor în domeniul medical”: Regulament (CE) Nr. 648-2004 al Parlamentului European și Consiliului privind detergenții și Regulament (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și Consiliului privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor; - Lot 3 - Mop plat din poliester tip Twixter Tronic cu franjuri exterioare 40cm – Nu se solicită marcaj CE. În ceea ce privește lotul 3, Consiliul constată că pe parcursul soluționării contestației, autoritatea contractantă a achiesat la solicitarea contestatoarei de eliminare a prezentării marcajului CE, însă întrucât la data de 17.09.2018, autoritatea contractantă a suspendat loturile 1-3, se impune, în vederea respectării principiului tratamentului egal și al transparenței stipulate de art. 2 alin. (2) lit. b) și d) din Legea nr. 98/2016, ca autoritatea contractantă să publice această modificare a documentației de atribuire în SICAP pentru ca toți operatorii economici interesați să ia la cunoștință de aceasta. În continuare, Consiliul procedează la analiza critici formulate de contestatoare în legătură cu loturile 1 și 2, referitoare la „eliminarea cerinței prezentării certificatului CE (adică a dovezii calității de dispozitiv medical) la toate cele trei loturi ale achiziției [cerință prezentă la pct. 9.1. lit. b) și c) al caietului de sarcini și în anexa nr. 1 la caietul de sarcini]”. În analiza criticii, Consiliul reține dispozițiile art. 158 alin. (1) – (3) din Legea nr. 98/2016, care stipulează următoarele: „(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita operatorilor economici să furnizeze un raport de încercare eliberat de un organism de evaluare a conformităţii sau un certificat emis de un astfel de organism drept mijloc de probă care să ateste conformitatea produselor, serviciilor sau lucrărilor care fac obiectul achiziţiei cu cerinţele sau criteriile stabilite prin specificaţiile tehnice, factorii de evaluare sau condiţiile de executare a contractului. (2) În cazul prevăzut la alin. (1) în care autoritatea contractantă solicită prezentarea unor certificate emise de un anumit organism de evaluare a conformităţii, aceasta acceptă şi certificate echivalente emise de alte organisme de evaluare a conformităţii. (3) În sensul alin. (1) şi (2), un organism de evaluare a conformităţii este un organism care efectuează activităţi de evaluare a conformităţii, inclusiv etalonare, încercare, certificare şi inspecţie, acreditat în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93”. În acest context, Consiliul reține art. 30 din Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea 11/20
ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, conform căruia: „Marcajul CE, prezentat în anexa II, se aplică doar pe produsele pentru care legislația comunitară de armonizare specifică prevede aplicarea marcajului și nu se aplică pe niciun alt produs”. Analizând specificațiile tehnice aferente loturilor 1 și 2, Consiliul reține intenția autorității contractante de a achiziționa prin prezenta procedură „Materiale curățenie”, respectiv: - Lot 1 – „Detergent lichid concentrat de uz universal pentru suprafețe și echipamente în domeniul medical și alimentar”: „ Concentrat lichid Utilizat pentru spălarea și curățarea manuală a suprafețelor și echipamentelor din domeniul de procesare alimente (bucătării profesionale), spații de servit masa, suprafețe, pavimente și mobilier din secții de îngrijire pacienți, suprafețe din grupurile sanitare. Compatibil cu toate materialele cum ar fi: sticlă, plastic, gresie, inox, linoleum, lemn, etc. (...) Ing 648/2004 Mod de prezentare: flacoane de 1L, 2L sau 5L, etichetate în limba română. Termenul de valabilitate al produsului în ambalaj original minim 1 an de la data livrării. Fișa tehnică în limba română”. - Lot 2 – „Detergent praf concentrat utilizat pentru spălarea automată a țesăturilor în domeniul medical”: „Să se poată utiliza la mașina de spălat profesională Să conțină substanțe active și enzime cu proprietăți de curățare deosebite, să asigure un grad înalt de înălbire Să poată fi utilizat la orice temperatură (30⁰C, 60⁰C, 90⁰C) Să poată fi utilizat pentru toate tipurile de țesături, indiferent de gradul de duritate al apei Să nu fie dăunător pentru mediu și utilizatori Să nu conțină fosfați Să nu producă spumare Produs u l să fi e
î n conf o rmi Să prezinte Fișa tehnică de lucru și Fișa tehnică de securitate în limba română”. 12
Astfel, Consiliul constată că în cadrul specificațiilor tehnice, autoritatea a menționat, pentru produsul ofertat în cadrul lotului 1 „Ing iar
pentru
produsul
ofertat
în
cadrul
lotului
3 „Produs u l
să fi e
î n conf o rmi De asemenea, în cadrul adresei nr. 11.131/11.10.2018, înregistrată la CNSC sub nr. 41.679/11.10.2018, autoritatea contractantă a menționat următoarele: - Lot 1 – „Detergent lichid concentrat de uz universal pentru suprafețe și echipamente în domeniul medical și alimentar”: Regulament (CE) Nr. 648-2004 al Parlamentului European și Consiliului privind detergenți; - Lot 2 – „Detergent praf concentrat utilizat pentru spălarea automată a țesăturilor în domeniul medical”: Regulament (CE) Nr. 648-2004 al Parlamentului European și Consiliului privind detergenții și Regulament (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și Consiliului privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor. Analizând conținutul celor două regulamente invocate de către autoritatea contractantă (Regulamentul nr. 648/2004 privind detergenţii și Regulamentul nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006), Consiliul constată că în cuprinsul acestora nu se menționează, asemeni Directivei 42/1993 privind dispozitivele medicale (Articolul 17), necesitatea aplicării marcajului CE. În acest context, Consiliul reține că din pagina dedicată marcajului CE https://europa.eu/youreurope/business/product/ce-mark/index_ ro.htm, cerințele UE sunt stabilite în directivele care acoperă diverse produse sau sectoare de produse, de exemplu: jucării, instalații electrice, mașini și utilaje, dispozitive medicale, structuri de ridicare, echipament individual de protecție. Aceste directive stabilesc cerințele esențiale pe care trebuie să le îndeplinească produsele. În consecință, având în vedere art. 30 din Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, conform căruia: „Marcajul CE, prezentat în anexa II, se aplică doar pe produsele pentru care legislația comunitară de 13/20
armonizare specifică prevede aplicarea marcajului și nu se aplică pe niciun alt produs”, precum și art. 1 lit. a) din OMS nr. 961/2016 care definește activitatea de „curăţare” ca fiind „etapa preliminară obligatorie, permanentă şi sistematică în cadrul oricărei activităţi sau proceduri de îndepărtare a murdăriei (materie organică şi anorganică) de pe suprafeţe (inclusiv tegumente) sau obiecte, prin operaţiuni mecanice sau manuale, utilizându-se agenţi fizici şi/sau chimici, care se efectuează în unităţile sanitare de orice tip, astfel încât activitatea medicală să se desfăşoare în condiţii optime de securitate”, coroborat cu faptul că cele două regulamente invocate nu prevăd aplicarea marcajului CE, Consiliul va admite această critică a contestatoarei referitoare la loturile 1 și 2 și va obliga autoritatea contractantă să remedieze în consecință documentația de atribuire. Cea de-a doua critică a contestatoarei, privește următoarea specificație tehnică aferentă produsului ofertat în cadrul lotului 1 - Detergent lichid concentrat de uz universal pentru suprafețe și echipamente în domeniul medical și alimentar, și anume: „fără coloranţi”, autoarea contestației susținând că „această solicitare nu ține de cerinţe de performanţă sau cerinţe funcţionale, simplul fapt că un produs conţine coloranţi nu înseamnă neapărat că nu este eficient sau nu este realizat efectul dorit”. Ca urmare a adresei CNSC nr. 41.309/2862 C5/09.10.2018, prin care Consiliul i-a solicitat autorității contractante să transmită justificările sale, privind impunerea specificației tehnice „fără coloranți”, prin adresa nr. 11.069/09.10.2018, înregistrată la CNSC sub nr. 41.394/09.10.2018 ...” a comunicat Consiliului faptul că „se acceptă renunțarea la specificația «fără coloranți»”. Astfel, Consiliul constată că pe parcursul soluționării contestației, autoritatea contractantă a achiesat la această solicitare a contestatoarei, însă, întrucât la data de 17.09.2018, autoritatea contractantă a suspendat loturile 1-3, se impune, în vederea respectării principiului tratamentului egal și al transparenței stipulate de art. 2 alin. (2) lit. b) și d) din Legea nr. 98/2016, ca autoritatea contractantă să publice această modificare a documentației de atribuire în SICAP pentru ca toți operatorii economici interesați să ia la cunoștință de aceasta. Cea de-a treia critică a contestatoarei, privește următoarea specificație tehnică aferentă produsului ofertat în cadrul lotului 1 - Detergent lichid concentrat de uz universal pentru suprafețe și echipamente în domeniul medical și alimentar, și anume: „pH-ul soluţiei de lucru de 1% să fie între 5-7,5”, autoarea contestației susținând că „această solicitare este lipsită de relevanță deoarece nu toate produsele se utilizează la concentraţia de 1% impusă de AC”; Ca urmare a adresei CNSC nr. 41.309/2862 C5/09.10.2018, prin care Consiliul i-a solicitat autorității contractante să transmită justificările sale privind impunerea specificației tehnice „ph-ul soluției de lucru de 1% să fie între 5 – 7,5”, prin adresa nr. 11.069/09.10.2018, înregistrată la CNSC sub nr. 41.394/09.10.2018 ...” a comunicat Consiliului următoarele: „Ph-ul soluției să fie între 5-7,5, specificația se 14
referă strict la Ph-ul produsului și nu obligă ca soluția să fie utilizată în concentrație de 1% de lucru”. De asemenea, prin adresa nr. 11.131/11.10.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 41.679/11.10.2018, autoritatea contractantă a precizat că referitor la lot 1 cerința „pH-ul soluţiei de lucru de 1% să fie între 5- 7,5”, se corectează sub forma „pH-ul soluţiei de lucru să fie între 5-7,5”. Astfel, Consiliul constată că pe parcursul soluționării contestației, autoritatea contractantă a achiesat la această critică a contestatoarei, însă întrucât la data de 17.09.2018, autoritatea contractantă a suspendat loturile 1-3, se impune, în vederea respectării principiului tratamentului egal și al transparenței stipulate de art. 2 alin. (2) lit. b) și d) din Legea nr. 98/2016, ca autoritatea contractantă să publice această modificare a documentației de atribuire în SICAP pentru ca toți operatorii economici interesați să ia la cunoștință de aceasta. Cea de-a patra critică a contestatoarei, are legătură tot cu produsul care urmează a se oferta în cadrul lotului 1 și se referă la faptul că „analiza comparativă - nu ține seama de faptul că produsele se utilizează la concentraţii diferite, produsele mai concentrate care se utilizează la concentraţii mai mici fiind dezavantajate”. Analizând prevederile Caietului de sarcini, Consiliul reține că, la punctul 7 - Modul de ofertare a prețului pentru fiecare lot în parte, autoritatea contractantă a menționat următoarele: „7.1 Prețul va fi ofertat pentru fiecare lot în parte în conformitate cu Formularul de ofertă financiară. Ex Lot 1 Nr. lot Denumire produs U.M. Cant. max. Acord Cadru (36 luni) Preț unitar estim at (lei fără T.V.A.) Pret lot (lei fara T.V.A.) Garantia de participare depusa/ lot 1 Detergent lichid concentrat de uz universal pentru suprafețe și echipamente în domeniul medical și alimentar litru 36.000 PU1 PL.1 = PU1 X 36.000 (Acest pret va fi introdus in SICAP) 1.740,00 De asemenea, în Fișa de date a achiziției, la punctul IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, autoritatea contractantă a menționat următoarele: „1. PENTRU FIECARE LOT ÎN PARTE, ofertantul trebuie să introducă în SICAP prețul total al lotului, calculat conform precizărilor din caietul de sarcini, precum și Formularul de Ofertă Financiară – semnat, ștampilat, scanat în format.pdf. 2. PENTRU FIECARE LOT ÎN PARTE, evaluarea propunerilor financiare se va realiza prin compararea prețurilor totale ofertate pe lot. Pentru fiecare lot în parte, Prețul total = Cantitatea maximă estimată a acordului cadru x Prețul Unitar!”. 15/20
Având în vedere faptul că în cadrul criticii anterioare, autoritatea contractantă a eliminat concentraţia de 1% impusă inițial în cadrul cerinței „pH-ul soluţiei de lucru de 1% să fie între 5-7,5”, acceptând faptul că soluția de lucru poate avea altă concentrație, nu neapărat 1%, Consiliul apreciază că în compararea ofertelor depuse în cadrul lotului nr. 1 relevanță are prețul soluției de lucru și nu prețul unitar per litru de „Detergent lichid concentrat de uz universal pentru suprafețe și echipamente în domeniul medical și alimentar”, astfel încât documentația de atribuire urmează a fi modificată în consecință, în ceea ce privește lotul 1 în cadrul căruia autoritatea contractantă achiziționează „detergent lichid concentrat (...)”. Cea de-a cincea critică a contestatoarei privește următoarea specificație tehnică aferentă produsului ofertat în cadrul lotului 3 – Mop plat din poliester tip Twixter Tronic cu franjuri exterioare 40 cm, și anume: „Podul buzunarului: profil de tub”, autoarea contestației susținând că „această solicitare este lipsită de relevanță și nu are o justificare tehnică, ştiinţifică sau practică”. Ca urmare a adresei CNSC nr. 41.309/2862 C5/09.10.2018, prin care Consiliul i-a solicitat autorității contractante să transmită justificările sale privind impunerea specificației tehnice „Podul buzunarului: profil de tub”, prin adresa nr. 11.069/09.10.2018, înregistrată la CNSC sub nr. 41.394/09.10.2018, ...” a comunicat Consiliului următoarele: „Ne menținem cerințele din caietul de sarcini cu dimensiunea și profilul mopului având în vedere dimensiunile cărucioarelor profesionale de curățenie și accesoriile acestora (talpă mop) aflate în dotare. Podul buzunarului cu profil de tub este necesar pentru adaptarea mopului de talpă”. Prin corespondența electronică înregistrată la CNSC sub nr. 41816/11.10.2018, autoritatea contractantă a transmis Consiliului dovada existenței dotărilor invocate care impun specificația tehnică în discuție. În acest context, Consiliul reține că art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016 stipulează: „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante” și constată că nevoia autorității contractante este de a achiziționa Mop plat din poliester tip Twixter Tronic, cu „Podul buzunarului: profil de tub”, datorită dotărilor existente. Întrucât cerința corespunde necesității autorității contractante, Consiliul nu poate impune acesteia eliminarea cerinței în discuție corespunzătoare necesității autorității contractante. Consiliul apreciază că autoritatea contractantă este singura în măsură să cunoască în mod exact necesităţile sale obiective, orice achiziţie care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a acestora reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor, în speţă având incidenţă şi principiul asumării răspunderii stipulat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, conform căruia autoritatea contractantă este responsabilă pentru deciziile şi acţiunile realizate în procesul de achiziţie. 16
În aceste condiții, criticile contestatorului cu privire la această cerință tehnică sunt nefondate. Cea de-a șasea critică a contestatoarei privește următoarea specificație tehnică aferentă produsului ofertat în cadrul lotului 3 – Mop plat din poliester tip Twixter Tronic cu franjuri exterioare 40 cm, și anume: „Lungime 40 cm”, autoarea contestației susținând că „această solicitare este mult prea strictă iar performanța mopului nu este într-o dependență directă și exclusivă de lungimea mopului, capacitatea de curățare a mopului este dată de volumul și densitatea părții active de curățare a acestuia”. Ca urmare a adresei CNSC nr. 41.309/2862 C5/09.10.2018, prin care Consiliul i-a solicitat autorității contractante să transmită justificările sale privind impunerea specificației tehnice „Lungime 40 cm”, prin adresa nr. 11.069/09.10.2018, înregistrată la CNSC sub nr. 41.394/09.10.2018 ...” a comunicat Consiliului următoarele: „Ne menținem cerințele din caietul de sarcini cu dimensiunea și profilul mopului având în vedere dimensiunile cărucioarelor profesionale de curățenie și accesoriile acestora (talpă mop) aflate în dotare. O dimensiune mai mare sau mai mică nu se potrivește cu suportul mopului, deci nu s-ar putea utiliza pe sistemul existent în dotare”. Prin corespondența electronică înregistrată la Consiliu sub nr. 41816/11.10.2018, autoritatea contractantă a transmis Consiliului dovada existenței dotărilor invocate care impun specificația tehnică în discuție. În acest context, Consiliul reține că art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016 stipulează: „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante” și constată că nevoia autorității contractante este de a achiziționa Mop plat din poliester tip Twixter Tronic, cu „Lungime 40 cm”, datorită dotărilor existente. Întrucât cerința corespunde necesității autorității contractante, Consiliul nu poate impune acesteia eliminarea cerinței în discuție corespunzătoare necesității autorității contractante. Consiliul apreciază că autoritatea contractantă este singura în măsură să cunoască în mod exact necesităţile sale obiective, orice achiziţie care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a acestora reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor, în speţă având incidenţă şi principiul asumării răspunderii stipulat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, conform căruia autoritatea contractantă este responsabilă pentru deciziile şi acţiunile realizate în procesul de achiziţie. În aceste condiții, criticile contestatorului cu privire la această cerință tehnică sunt nefondate. Cea de-a șaptea critică a contestatoarei privește următoarea specificație tehnică aferentă produsului ofertat în cadrul lotului 3 – Mop plat din poliester tip Twixter Tronic cu franjuri exterioare 40 cm, și anume: „Greutate 220-225 gr.”, autoarea contestației criticând această specificație tehnică sub două aspecte: 17/20
- „capacitatea de curățare a mopului nu este dată de greutatea acestuia”; - „capacitatea de curățare a mopului este dată de volumul și densitatea părții active a mopului”. Ca urmare a adresei CNSC nr. 41.309/2862 C5/09.10.2018, prin care Consiliul i-a solicitat autorității contractante să transmită justificările sale privind impunerea specificației tehnice „greutate 220- 225 grame”, prin adresa nr. 11.069/09.10.2018, înregistrată la CNSC sub nr. 41.394/09.10.2018 ...” a comunicat Consiliului următoarele: „capacitatea de curățare a mopului este dată de greutatea acestuia, cu cât mopul este mai mic ca și gramaj acesta are o eficiență scăzută, implicit timpul de curățare este mai mare și eficiența scăzută. Volumul este capacitatea de absorbție a mopului, așadar din densitatea părții active de curățare reiese gramajul mopului”. Constatând că autoarea contestației nu a făcut dovada faptului că cerința în discuție este restrictivă, deși sarcina probei îi revine acesteia conform dispozițiilor art. 249 C.proc.civ. care stipulează că: „Cel ce face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege” și având în vedere faptul că autoritatea contractantă a menționat un interval de referință, gramajul solicitat nefiind fix, Consiliul va respinge această solicitare a contestatoarei reținând în acest sens și dispozițiile art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016. Consiliul apreciază că autoritatea contractantă este singura în măsură să cunoască în mod exact necesităţile sale obiective, orice achiziţie care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a acestora reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor, în speţă având incidenţă şi principiul asumării răspunderii stipulat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, conform căruia autoritatea contractantă este responsabilă pentru deciziile şi acţiunile realizate în procesul de achiziţie. În raport de cele reţinute, în temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestaţia formulată de SC ... SRL şi va obliga autoritatea contractantă ...” ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă completările/modificările astfel efectuate la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi de participarea la această procedură și să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor. Pentru considerentele expuse în motivare, Consiliul va respinge restul criticilor contestatoarei. Cu privire la cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluţionării contestaţiei, în sumă totală de 2.500 lei reprezentând „onorariu redactare și reprezentare cont. documentaţie procedură «Materiale curățenie - detergenți» org. de Institutul de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș”, corespunzător facturii seria 1 Nr. 202/14.09.2018 și OP din data de 14.09.2018, Consiliul apreciază că în speţă au incidenţă, 18
dispoziţiile art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 451, 452 şi 453 C.proc.civ. Având în vedere faptul că numai patru din cele 7 aspecte susţinute de contestatoare au fost apreciate ca fiind întemeiate (criticile referitoare la lotul 3 „Podul buzunarului: profil de tub”, „Lungime 40 cm” și „Greutate 220-225 gr.” fiind apreciate de Consiliul ca nefondate) și luând în considerare faptul că achiesarea autorității contractante la unele critici ale contestatoarei s-a făcut după dezbateri ale chestiunii ca urmare a corespondențelor CNSC nr. 41309/2862 C5/09.10.2018 și nr. 41497/2862 C5/10.10.2018, Consiliul va proceda la reducerea în mod proporţional a cheltuielilor de judecată, respectiv a sumei de 2.500 lei, autoritatea contractantă urmând a fi obligată la plata către contestatoare a sumei de 1428,57 lei ( 4 x 357,14 = 1428,57 lei) cu titlu de cheltuieli ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Prin urmare, Consiliul va respinge cererea contestatoarei de obligare a autorităţii contractante la plata sumei de 1071,43 lei reprezentând cheltuieli disproporţionate, conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din codul de procedură civilă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția invocată de autoritatea contractantă privind rămânerea fără obiect a contestației. Admite, în parte, contestaţia formulată de SC ... SRL şi obligă obliga autoritatea contractantă ...” ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă completările/modificările astfel efectuate la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi de participarea la această procedură și să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor. Pentru considerentele expuse în motivare, respinge restul criticilor contestatoarei. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 1428,57 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Respinge cererea contestatoarei de obligare a autorităţii contractante la plata sumei de 1071,43 lei reprezentând cheltuieli disproporţionate, conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din codul de procedură civilă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. 19/20
PREȘEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET
MEMBRU COMPLET ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 19 pagini. 20