BO2018_8639
AdmiteCPV: Nedisponibil
Critici: D1.4
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: D1.4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 884 din data de 28.09.2018, transmisă prin poșta electronică la data de 28.09.2018 ora 17:19, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 39778 din data de 01.10.2018, formulată de ..., cu sediul social în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu nr. ..., având Cod de Identificare Fiscală ..., atribut fiscal RO, reprezentată legal de ... în calitate de administrator, împotriva documentației de atribuire, emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, desfășurată în conformitate cu cap. III, secțiunea 1, paragraful 2 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de derulare a procedurii de atribuire fiind prin mijloace electronice (online), fără etapă finală de licitație electronică, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, cu trei operatori economici, cu scopul de a stabili termenii și condițiile care guvernează contractele de achiziție publică de produse ce urmează a fi atribuite, divizat pe loturi, având ca obiect „ACORD-CADRU DE FURNIZARE ECHIPAMENTE PENTRU SALOANE MEDICALE”, coduri CPV 33192130-2 Paturi cu motor (Rev.2), 39120000-9 Mese, dulapuri, birouri și biblioteci (Rev.2), 42924300-2 Echipament de pulverizat (Rev.2), 34911100-7 Cărucioare (Rev.2), cu referire exclusivă la lotul nr. 2 – „Pat salon + saltea”, lotul nr. 3 – „Noptieră salon pacient” și lotul nr. 6 – „Masă tratament”, s-a solicitat Consiliului să dispună: - modificarea prevederilor nelegale menționate în cuprinsul documentației de atribuire și, în consecință, obligarea autorității contractante la modificarea cerințelor nelegale, astfel încât documentația de atribuire să fie pusă în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în material achizițiilor publice;
- obligarea autorității contractante la includerea atât în modelul acordului-cadru cât și în modelul contractului subsecvent și în caietul de sarcini, a unui termen de livrare realist, de maxim 90 de zile, care să curgă de la transmiterea și comunicarea comenzii, precum și la modificarea cerințelor din caietul de sarcini ce vor fi precizate în cuprinsul contestației. - suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze contestația de față. Prin contestația nr. 884 din data de 28.09.2018, depusă și înregistrată la Consiliu cu nr. 39778 din data de 01.10.2018, ..., în calitate de operator economic interesat de participarea la procedura de licitație deschisă, desfășurată în conformitate cu cap. III, secțiunea 1, paragraful 2 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de derulare a procedurii de atribuire fiind prin mijloace electronice (online), fără etapă finală de licitație electronică, organizată de către autoritatea contractantă ..., în vederea încheierii acordului-cadru, cu trei operatori economici, cu scopul de a stabili termenii și condițiile care guvernează contractele de achiziție publică de produse ce urmează a fi atribuite, divizat pe loturi, având ca obiect „ACORD- CADRU DE FURNIZARE ECHIPAMENTE PENTRU SALOANE MEDICALE”, cu referire exclusivă la lotul nr. 2 – „Pat salon + saltea”, lotul nr. 3 – „Noptieră salon pacient” și lotul nr. 6 – „Masă tratament”, inițiată la data de 11.09.2018 prin transmiterea, către Agenția pentru Agenda Digitală a României, denumită în continuare AADR, spre publicare în sistemul electronic de achiziții publice, denumit în continuare SEAP, a unui anunț de participare, în baza art. 72 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, a solicitat Consiliului să dispună cele 2/12
menționate în partea introductivă. AADR a publicat în SEAP anunțul de participare nr. ... din data de 18.09.2018. Prin aceeași contestație, ... a solicitat Consiliului să dispună, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației sale. Cererea de suspendare a procedurii de achiziție publică în cauză a fost admisă, prin încheierea Consiliului nr. 639/C11/2978 din data de 10.10.2018. ... critică prevederile ale modelului de acord-cadru, ale modelului de contract subsecvent și ale caietului de sarcini în ceea ce privește lotul nr. 2 – „Pat salon + saltea”, lotul nr. 3 – „Noptieră salon pacient” și lotul nr. 6 – „Masă tratament”, referitoare la termenul de livrare de 2 zile lucrătoare de la data primirii comenzii, termen pe care contestatoarea îl consideră prea scurt, apreciind că acesta ar trebui să fie de maxim 90 de zile, pentru a se asigura astfel respectarea lui de către toți ofertanții, cu posibilitatea livrării echipamentelor pentru saloane medicale la destinația dorită de autoritatea contractantă. Potrivit contestatoarei, referitor la acest aspect, a fost purtată o corespondență de clarificări cu autoritatea contractantă, în care a învederat acesteia din urmă următoarele aspecte: - produsele solicitate sunt produse personalizate potrivit cerințelor autorității contractante, acestea având dimensiuni standard, fiind disponibile la orice oră pe piața de mobilier/echipamente medicale, termenul de livrare de 2 zile fiind foarte scurt și nerealist; - din discuțiile cu producători de mobilier, a reieșit faptul că termenele de producție/execuție și transport sunt de cca. 45 de zile producție și alte 45 de zile transport; - termenul de 2 zile pentru livrare este un termen care restricționează în mod vădit concurența și scopul și principiile stabilite de legislația din materia achizițiilor publice, fiind favorizați unul dintre potențialii ofertanți care are marfa pe stoc; - în România nu există în acest moment un producător de mobilier medical care să producă vreunul din produsele incluse în Loturile 2, 3 și 6 la standardele solicitate de autoritatea contractantă, ceea ce face ca termenului de producere de aproximativ 45 de zile, necesar fabricării lui, să i se adauge și un termen de livrare a acestor produse de aproximativ 45 de zile (în medie), în funcție de țara în care se află producătorul. Totodată, contestatoarea critică și: - cerința de la Lotul 2 pat salon + saltea, respectiv „somiera (suport saltea) să fie confecționată din plasă sudată cu ochiuri de 50 X 50 mm”, solicitând ca autoritatea contractantă să accepte și varianta platformă saltea din lamele metalice, deoarece aceasta 3/12
oferă rezistență sporită precum și o igienizare și dezinfectare mai ușoare; - cerința „pătuțul să fie mobil, prevăzut cu 4 roți pivotante cu două rânduri de bile în cap, diametrul Ø 75 mm din care 2 cu sistem de blocare, jantă din polipropilenă, suprafață de rulare din cauciuc termoplastic, fără urme”, solicitând modificarea ei după cum urmează: „patul să fie mobil, prevăzut cu 4 roți pivotante din care 2 cu sistem de blocare, diametrul minim Ø 120 mm, să asigure rularea silențioasă, să nu lase urme și să aibă capace de protecție din plastic”; - cerința „(...) lateral să aibă o masă rabatabilă, pentru a servi pacientul la masă”, solicitând eliminarea ei, deoarece aceasta este o componentă a noptierelor, nicidecum a paturilor. Prin punctul de vedere nr. Ad24382/04.10.2018, înregistrat la Consiliu cu nr. 41500 din data de 10.10.2018, referitor la fondul contestației, autoritatea contractantă a precizat că a dispus măsuri de remediere a documentației de atribuire, după cum urmează: - a modificat termenul de livrare menționat în acordul-cadru și contractul subsecvent de la 2 zile la 30 de zile de la data emiterii comenzii; - a modificat cerința din caietul de sarcini referitoare la lotul 2 prin acceptarea și a variantei „platformă saltea din lamele metalice”, propusă de contestatoare; - a modificat cerința din caietul de sarcini cu referire la lotul 2, prin acceptarea formulării propusă de contestatoare după cum urmează: „patul să fie mobil, prevăzut cu 4 roți pivotante din care 2 cu sisteme de blocare, diametrul minim 120 mm, să asigure rularea silențioasă, să nu lase urme și să aibă capace de protecție de plastic”; - a acceptat eliminarea cerinței din caietul de sarcini referitoare la lotul 2, în ceea ce privește existența unei mese rabatabile atașate de pat. Prin adresa nr. .../11.10.2018, Consiliul a solicitat contestatoarei transmiterea unui punct de vedere cu privire la măsurile de remediere de care autoritatea contractantă a făcut vorbire, în termen de 24 de ore de la publicarea lor în SEAP. Prin adresa fără număr de înregistrare la contestatoare, din data de 18.10.2018, înregistrată la Consiliu cu nr. 43000 din data de 18.10.2018, ... a precizat că, în urma consultării măsurilor de remediere dispuse de autoritatea contractantă și publicate de aceasta în SEAP, a decis să își mențină contestația doar în ceea ce privește termenul de livrare. În opinia sa, modificarea termenului de livrare de la 2 zile la 30 de zile este insuficientă, termenul de 30 de zile fiind nerealist, neacoperind decât producția respectivelor produse. 4/12
Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Procedura de licitație deschisă, desfășurată în conformitate cu cap. III, secțiunea 1, paragraful 2 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de derulare a procedurii de atribuire fiind prin mijloace electronice (online), fără etapă finală de licitație electronică, a fost inițiată de ... la data de 11.09.2018, în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru, cu trei operatori economici, cu scopul de a stabili termenii și condițiile care guvernează contractele de achiziție publică de produse ce urmează a fi atribuite, divizat pe loturi, având ca obiect „ACORD-CADRU DE FURNIZARE ECHIPAMENTE PENTRU SALOANE MEDICALE”, prin transmiterea către AADR, spre publicare în SEAP, a unui anunț de participare, în baza art. 72 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilind data și ora-limită de depunere a ofertelor ca fiind 18.10.2018 ora 15:00. Potrivit anunțului de participare nr. ... din data de 18.09.2018, publicat în SEAP de către AADR, criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată a acorduluicadru fiind între 2.288.900 lei și 14.889.600 lei, fără TVA, lotul 2 având ca obiect „Pat salon + saltea” și o valoare estimată între 25.8500 lei și 5.170.000 lei, fără TVA (valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent fiind de 517.000 lei), lotul 3 având ca obiect „Noptieră salon pacient” și o valoare estimată între 70.500 lei și 1410000 lei, fără TVA (valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent fiind de 141.000 lei), iar lotul 6 având ca obiect „Masă tratament” și o valoare estimată între 58.750 lei și 235.000 lei, fără TVA (valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent fiind de 117.500 lei). Consiliul constată că ... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând în original recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 204952845/1 emisă de CEC Bank în data de 03.10.2018, prevăzută de art. 611 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cuantum de 15.510,00 lei. Împotriva documentației de atribuire elaborată de autoritatea contractantă în vederea derulării procedurii de achiziție publică de produse în cauză, ... formulează contestație, solicitând Consiliului să dispună: - modificarea prevederilor nelegale menționate în cuprinsul documentației de atribuire și, în consecință, obligarea autorității contractante la modificarea cerințelor nelegale, astfel încât documentația de atribuire să fie pusă în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în material achizițiilor publice; - obligarea autorității contractante la includerea atât în modelul acordului-cadru cât și în modelul contractului subsecvent și în caietul 5/12
de sarcini, a unui termen de livrare realist, de maxim 90 de zile, care să curgă de la transmiterea și comunicarea comenzii, precum și la modificarea cerințelor din caietul de sarcini ce vor fi precizate în cuprinsul contestației. Prin adresa fără număr de înregistrare la contestatoare, din data de 18.10.2018, înregistrată la Consiliu cu nr. 43000 din data de 18.10.2018, ... a precizat că, în urma consultării măsurilor de remediere dispuse de autoritatea contractantă și publicate de aceasta în SEAP, a decis să își mențină contestația doar în ceea ce privește termenul de livrare. În opinia sa, modificarea termenului de livrare de la 2 zile la 30 de zile este insuficientă, termenul de 30 de zile fiind nerealist, neacoperind decât producția respectivelor produse. Prin adresa fără număr de înregistrare din data de 18.10.2018 reprezentând concluzii scrise, transmisă prin poșta electronică la data de 18.10.2018 ora 15:5, înregistrată la Consiliu cu nr. 43000 din data de 18.10.2018, ... aduce la cunoștința Consiliului faptul că „își menține contestația doar cu privire la extinderea termenului de livrare, deoarece autoritatea contractantă atât prin punctul său de vedere cât și prin răspunsul la solicitările de clarificări publicate în SICAP (n.n. SEAP) nu a dispus așa cum am solicitat noi, un termen de livrare realist, de maxim 90 zile, care să curgă de la transmiterea și comunicarea comenzii.”. În aceste condiții, Consiliul reține că menținerea contestației „doar cu privire la extinderea termenului de livrare” reprezintă o veritabilă renunțare la capătul de cerere vizând modificarea cerințelor din caietul de sarcini privind caracteristicile tehnice solicitate pentru lotul 2: - „somiera (suport saltea) să fie confecționată din plasă sudată cu ochiuri de 50 X 50 mm”; - „pătuțul să fie mobil, prevăzut cu 4 roți pivotante cu două rânduri de bile în cap, diametrul Ø 75 mm din care 2 cu sistem de blocare, jantă din polipropilenă, suprafața de rulare din cauciuc termoplastic, fără urme”; - „lateral să aibă o masă rabatabilă, pentru a servi pacientul masa”. În consecință, în baza art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul ia act de renunțarea la capătul de cerere vizând modificarea caracteristicilor tehnice din caietul de sarcini privind lotul 2 - „Pat salon + saltea”, formulate de către NEOMED SRL, în contradictoriu cu ... în legătură cu: - cerința potrivit căreia „somiera (suport saltea) să fie confecționată din plasă sudată cu ochiuri de 50 X 50 mm”; 6/12
- cerința potrivit căreia „pătuțul să fie mobil, prevăzut cu 4 roți pivotante cu două rânduri de bile în cap, diametrul Ø 75 mm din care 2 cu sistem de blocare, jantă din polipropilenă, suprafața de rulare din cauciuc termoplastic, fără urme”; - cerința potrivit căreia „lateral să aibă o masă rabatabilă, pentru a servi pacientul masa”. Consiliul procedează la analiza criticii privind termenul de livrare de maxim 2 zile lucrătoare de la data primirii comenzii din caietul de sarcini, acordul-cadru și contractul subsecvent cererea contestatoarei fiind extinderea termenului de livrare a produselor la maxim 90 de zile de la data primirii comenzii. Analizând cauza supusă soluționării, Consiliul reține că autoritatea contractantă a modificat modelul acordului-cadru și modelul contractului subsecvent prin adresa nr. ... din data de 08.10.2018, publicată în SEAP în secțiunea „Listă clarificări, notificări și decizii” (fișierul ...] raspuns consolidat clarificari-semnat.PDF.p7s) la data de 11.10.2018 ora 07:49, după cum urmează: „B. Referitor la solicitările de clarificări transmisă prin SEAP în data de 20.09.2018, 28.09.2018 și 02.10.2018 va răspundem următoarele: Întrebarea 1 «Solicitare clarificări LOT 2, LOT 3 și LOT 6 Potrivit Model Acord-Cadru și Contract subsecvent SCJU TG MUREŞ -semnat- la punctul 4. Obiectul și valoarea contractului 4.1. - Furnizorul se obligă să furnizeze, respectiv să vândă produsele din anexă: în baza comenzilor emise, în termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii comenzii, coroborat cu Nota din caietul de sarcini 5. Declarație prin care furnizorul se obligă să livreze întreaga cantitate înscrisă într-o comandă (NU PARŢIAL !), în 48 de ore de la emiterea comenzii de către achizitor. Acest termen de livrare îngrădește participarea potențialilor operatori economici care ar dori sa depună ofertă pentru procedura mai sus amintită. În cazul de față ar putea participa la această procedură doar operatorii economici care au în stoc echipamentele care corespund specificațiilor din Caietul de sarcini. În aceste sens, se impun a fi respectate prevederile art. 50 (1) și (2) din Legea 98/2016, conform cărora: ART. 50 (1) Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenței. (2) în sensul alin. (1), se consideră că există o restrângere artificială a concurenței în cazul în care achiziția ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul 7/12
de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiți operatori economici. În altă ordine de idei, va aducem la cunoștință faptul că pentru a se produce o cantitate de 100-1000 paturi salon + saltea, 100- 1000 noptiere salon pacient, 50-100 mese tratament care să corespundă specificațiilor tehnice impuse prin Caietul de sarcini de autoritatea contractantă, orice producător are nevoie de aproximativ 45 de zile (termen zile(termen de producție). Iar pentru livrare sunt necesare, în funcție de țara de origine a producătorului, încă 10-45 zile. Astfel pentru a nu restrânge artificial concurența și pentru a se stabili un termen realist, termenul de livrare ar trebui să fie de minim 55 de zile sau maxim 90 zile de la data semnării contractului subsecvent. Din discuțiile purtate cu mai mulți producători de mobilier și dispozitive medicale (din Europa și Asia), în concret, am aflat că termenele de execuție ar fi de circa 45 de zile la care se adaugă timpul necesar transportului - alte circa 10-45 de zile, ceea ce demonstrează faptul că autoritatea contractantă a stabilit un termen de livrare foarte scurt, nerealist, care practic restricționează în mod vădit concurența și care încalcă scopul și principiile stabilite prin Legea nr. 98/2016.» Procedura de față, implică încheierea unui acord-cadru, confirmarea termenului de livrare nu se poate face decât dacă există specificarea cu exactitate a unei cantități. Atâta vreme cât nu există certitudine cu privire la cantitatea sigură de comandat din partea autorității contractante, este improprie solicitarea unui angajament al producătorului în ceea ce privește termenul de livrare, întrucât producătorul poate asigura un termen de livrare de 55 de zile pentru o cantitate de 50 paturi sau 50 de noptiere (cantitatea minimă pentru acord-cadru) însă pentru 1000 de paturi respectiv 1000 noptiere termenul de livrare (producție + transport) ajunge până la 90 zile. Vă rugăm să răspundeți cu celeritate solicitării noastre!!! În cazul unui răspuns negativ ne vedem obligați să înaintăm contestație Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor luând în calcul precedentul în situații similare și deciziile/soluțiile pronunțate de Onoratul Consiliu. Răspuns 1 Se acceptă modificarea termenului de livrare la 30 zile. În situații excepționale părțile pot conveni încheierea unui act adițional conform pct. 18.1 din modelul de contract subsecvent.” În justificarea alegerii acestui termen de livrare, Consiliul reține că, în Strategia de contractante nr. 15081 din data de 18.06.2018, la pct. 5 autoritatea contractantă a specificat „contracte subsecvente 8/12
încheiate periodic în funcție de fondurile alocate în acest scop”. Din această sintagmă nu rezultă un caracter de strictă urgență a achiziției, excluzând existența unei necesități imediate și obiective a autorității contractante privind livrarea în 30 de zile a produselor. Totodată, Consiliul reține că autoritatea contractantă nu a combătut în niciun fel termenul de 90 de zile, propus de contestatoare, respectiv nu a adus nicio justificare prin care să demonstreze că acesta nu ar fi de natură să îi satisfacă necesitatea, prin punctul său de vedere, limitându-se în a preciza doar că a modificat termenul de livrare de la 2 zile la 30 de zile de la data emiterii comenzii. Față de aceste aspecte, Consiliul apreciază că, prin modalitatea în care a stabilit termenul de livrare, autoritatea contractantă nu a aplicat corespunzător prevederile art. 20 alin. (10) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 02.06.2018, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare Norme metodologice, în sensul că acest termen nu corespunde unei necesități imediate, bine exprimată și obiectivă. Mai mult, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu combate în niciun fel argumentele contestatoarei referitoare la faptul că produsele ce urmează a fi achiziționate nu sunt produse standard, disponibile, în mod curent, pe piață, ci sunt unele particularizate la nevoile autorității, astfel încât realizarea lor și, ulterior, livrarea, impun o perioadă de timp relevantă. Or, având în vedere acest aspect, dublat de faptul că, în cauză, necesitate livrării într-un termen de maxim 30 de zile nu a fost demonstrată de autoritatea contractantă, Consiliul reține că aceasta nu a aplicat corespunzător nici prevederile art. 50 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „Art. 50. - (1) Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenței. (2) În sensul alin. (1), se consideră că există o restrângere artificială a concurenței în cazul în care achiziția ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiți operatori economici.”. Pe de altă parte, Consiliul constată că, în cuprinsul caietului de sarcini, termenul de livrare este prevăzut a fi „de la emiterea comenzii” (nota 5), „de la data primirii comenzii” (notele 8 și 12), iar în modelul de acord-cadru la art. 9. Obligațiile promitentului- achizitor, alin. 9.4 se arată „În cazul în care din vina sa exclusivă 9/12
promitentulfurnizor nu își onorează comenzile pentru produsele câștigate, în termen de 2 (două) zile lucrătoare de la primirea comenzii, […]”, iar în modelul de contract subsecvent, la art. 4. Obiectul și valoarea contractului, alin. 4.1., se specifică „Furnizorul se obligă să furnizeze, respectiv să vândă produsele din anexă: în baza comenzilor emise, în termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii comenzii.”. Astfel, Consiliul constată că se impune corelarea momentului de la care începe să curgă termenul de livrare specificat în caietul de sarcini și cel din modelul de acord-cadru, respectiv modelul de contract subsecvent de furnizare, stabilirea datei de la care începe să curgă obligația de livrare a produselor supuse achiziției, în contextul celor de mai sus, urmând să fie stabilită de la data primirii comenzii. Față de cele de mai sus, Consiliul va admite criticile contestatorului privind termenul de livrare al produselor, urmând a obliga autoritatea contractantă la modificarea acestuia. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să admită contestația depusă de ..., în contradictoriu cu .... În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume: - să modifice și să coreleze prevederile din notele 5, 8 și 12 din caietul de sarcini, în sensul indicării unui termen de maxim 90 de zile calendaristice de la data primirii comenzii; - să modifice și să coreleze prevederile art. 9 din modelul de acord-cadru, în sensul indicării unui termen de maxim 90 de zile calendaristice de la data primirii comenzii; - să modifice și să coreleze prevederile art. 4, 14 și 15 din modelul de contract subsecvent, în sensul indicării unui termen de maxim 90 de zile calendaristice de la data primirii comenzii. Va obliga autoritatea contractantă ca să stabilească un termen rezonabil de depunere a ofertelor, raportat la bugetul și complexitatea procedurii și calculat de la momentul implementării prezentei decizii. Ia act de renunțarea la capătul de cerere vizând modificarea caracteristicilor tehnice din caietul de sarcini privind lotul 2 - „Pat salon + saltea” pentru motivele expuse în considerente. 10/12
Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume: - să modifice și să coreleze prevederile din notele 5, 8 și 12 din caietul de sarcini, în sensul indicării unui termen de maxim 90 de zile calendaristice de la data primirii comenzii; - să modifice și să coreleze prevederile art. 9 din modelul de acord-cadru, în sensul indicării unui termen de maxim 90 de zile calendaristice de la data primirii comenzii; - să modifice și să coreleze prevederile art. 4, 14 și 15 din modelul de contract subsecvent, în sensul indicării unui termen de maxim 90 de zile calendaristice de la data primirii comenzii. Obligă autoritatea contractantă ca să stabilească un termen rezonabil de depunere a ofertelor, raportat la bugetul și complexitatea procedurii și calculat de la momentul implementării prezentei decizii. Ia act de renunțarea la capătul de cerere vizând modificarea caracteristicilor tehnice din caietul de sarcini privind lotul 2 - „Pat salon + saltea” pentru motivele expuse în considerente. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... 11/12
Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 12 (unsprezece) pagini. 12/12