BO2018_8832
AdmiteCPV: Nedisponibil
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 3382/29.10.2018, transmisă prin poștă, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 44499/29.10.2018, SC ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal de ..., în calitate de administrator și reprezentantă convențional de CABINET DE AVOCAT „...”, din municipiul ..., a contestat Raportul procedurii nr. 20036/19.10.2018 și adresa nr. 20267/23.102.018, reprezentând comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, aferentă lotului 2, documente emise în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, cu etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți 4 (2018-2020)”, respectiv lotul 2 – „Produs antiseptic pentru dezinfecția mâinilor prin spălare cu clorhexidină (săpun chirurgical)”, inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... și a solicitat următoarele: - „anularea raportului în partea referitoare la lotul 2 și obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerilor financiare din ofertele SC ... SRL și SC ... SRL (...)”; - „anularea comunicării”; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată – onorariu avocat. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, SC ... SRL a precizat că, așa cum reiese din Raportul procedurii întocmit de autoritatea contractantă, prețul ofertei SC ... SRL, este de 15.5001,60 lei/lot, adică 15.501,60 lei: 720 1 / 11
litri/lot = 21,53 lei/litru, în timp ce prețul ofertat de societatea sa este de 15.840,00 lei/lot, adică 15.840,00 lei: 720 litri/lot = 22 lei/litru. Contestatoarea a precizat că, în opinia sa, evaluarea financiară a ofertei societății sale și a SC ... SRL, s-a efectuat cu încălcarea prevederilor documentației de atribuire. În acest sens, contestatoarea a învederat faptul că potrivit caietului de sarcini al lotului 2, „Analiza comparativă va avea în vedere prețul unui litru produs și prețul unei cantități necesare pentru o procedură de dezinfecție chirurgicală a mâinilor prin spălare”, însă autoritatea contractantă a avut în vedere la stabilirea ofertei declarată câștigătoare, „prețul unui litru produs”. Față de acest parametru de evaluare, contestatoarea a precizat că SC ... SRL a ofertat produsul „Prestisept”, prin care se realizează dezinfecția chirurgicală cu o cantitate de 10 ml, așa cum reiese din Avizul de extindere al produsului din data de 28.09.2017, în timp ce SC ... SRL a ofertat un produs prin care se realizează dezinfecția chirurgicală solicitată, cu o cantitate de 6 ml, conform Avizului de extindere al produsului din data de 18.07.2017. În continuarea susținerilor contestatoarea a evidențiat, prin comparație cu oferta sa, faptul că preţul cantităţii necesare pentru o procedură de dezinfecţie chirurgicală cu produsul ofertat de SC ... SRL, raportat la cantitatea de 10 ml, este de 0,2153 lei/procedură, adică 1 litru : 0,010 litri/procedura de dezinfecţie = 100 proceduri de dezinfecţie; 21,53 lei/litru produs : 100 proceduri de dezinfecţie = 0,2153 lei/procedura de dezinfecţie, în timp ce preţul cantităţii necesare pentru o procedură de dezinfecţie chirurgicală cu produsul „dermanios scrub chlorhexidine 4%”, ofertat de SC ... SRL, raportat la cantitatea de 6 ml, cantitate la care acoperă dezinfecția chirurgicală, este de 0,132 lei/procedură (1 litru : 0,006 litri/procedura de dezinfecţie = 167 proceduri de dezinfecţie; 22 lei/litru produs : 167 proceduri de dezinfecţie = 0,132 lei/procedura de dezinfecţie). SC ... SRL a solicitat Consiliului „obligarea AC la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 26 (9) LEGE (onorariu avocat în sumă de 1.000 lei)”. În dovedire SC ... SRL a depus, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 44690/3206 C5/30.10.2018, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită la dosarul cauzei, în original, împuternicirea avocațială a domnului avocat .... Prin adresa nr. 44691/3206 C5/30.10.2018, Consiliul a solicitat autorității contractante documentele necesare soluționării contestației. Autoritatea contractantă a transmis, prin fax și e-mail, la data de 05.11.2018 și respectiv 06.11.2018, punctul de vedere nr. 21200/01.11.2018, înregistrat de Consiliu sub nr. 45809/06.11.2018 și respectiv sub nr. 45854/06.11.2018, prin care a precizat că în conformitate cu prevederile anunțului de participare, criteriul de atribuire este menționat expres, pentru fiecare lot în parte, în speță, la pct. II.2.1). Astfel, criteriul de atribuire pe care autoritatea contractantă l-a avut în vedere la momentul evaluării ofertelor a fost raportat și întemeiat 2 / 11
pe dispozițiile art. 187 alin. (3)1 din Legea nr. 98/2016, respectiv „prețul cel mai scăzut”. Autoritatea contractantă a apreciat că, prin contestație SC ... SRL a criticat un alt criteriu de atribuire și anume „calitate cost/calitate preț”, ori prin raportare la elementele actualei spețe, autoritatea contractantă a respectat criteriul de atribuire specificat în anunțul de participare simplificat, iar o eventuală modificare a acestuia, în sensul solicitat de către contestatoare, conduce la încălcarea principiilor achizițiilor publice și la distorsionarea clasamentului. Prin adresa de răspuns nr. 3565/08.11.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 46444/08.11.2018, SC ... SRL a transmis împuternicirea avocațială a av. .... Prin adresa nr. 3354/06.11.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 47560/15.11.2018, SC ... SRL a precizat că prin contestație a contestat modul de evaluare a ofertei sale și nu criteriul de atribuire, așa cum în mod eronat autoritatea contractantă dorește să se înțeleagă. Cu privire la susținerea autorității contractante, referitoare la „analiza comparativă”, contestatoarea a precizat că aceasta este vădit lipsită de temei, pentru că în cazul evaluării tehnice, nu se realizează o analiză comparativă, fiecare produs fiind analizat prin comparare cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini, iar nu prin comparare cu celelalte produse aflate în competiție. SC ... SRL a concluzionat că în lipsa oricărui argument care să justifice de ce autoritatea contractantă nu a comparat prețurile ofertelor conform prevederilor documentației de atribuire, punctul de vedere al autorității contractante este lipsit de orice valoare juridică. Ulterior, autoritatea contractantă a transmis, prin poștă, punctul de vedere nr. 21200/01.11.2018, în original, înregistrat de Consiliu sub nr. 46670/09.11.2018, împreună cu o copie a documentelor necesare soluționării contestației. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat, procedura de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, cu etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru de furnizare cu mai mulți operatori economici, având ca obiect „Dezinfectanți 4 (2018-2020)”, cod CPV 24455000-8 (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. .../18.07.2018, stabilind „termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare” la 03.08.2018 ora 1500, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată de 428.131,20 RON, fără TVA. Procedura de atribuire a fost divizată în 9 loturi, iar ... SRL a contestat rezultatul procedurii de atribuire aferent Lotului nr. 2 - „Produs antiseptic pentru dezinfecția mâinilor prin spălare cu clorhexidină (săpun chirurgical)”, având o valoare estimată de 16.308,00 RON, fără TVA. Așa cum rezultă din Raportul procedurii nr. 20.036/19.10.2018, în cadrul lotului 2 au depus oferte ... SRL și ... SRL, iar ca urmare a 3 / 11
aplicării criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut”, membrii Comisiei de evaluare au stabilit următorul clasament: - Locul 1 – ... SRL (15.501,60 lei fără TVA); - Locul 2 – ... SRL (15.840,00 lei fără TVA). Prin adresa nr. 2026/23.10.2018, transmisă prin fax ... SRL la data de 24.10.2018, autoritatea contractantă a comunicat acestei societăți faptul că, în ceea ce privește lotul 2, oferta sa este „admisibilă și câștigătoare loc 2”. Fiind nemulțumită de această decizie a autorității contractante, ... SRL a depus contestația nr. 3382/29.10.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 44.499/29.10.2019, prin care a solicitat următoarele: - „anularea RAPORTULUI în partea referitoare la lotul 2 și obligarea AC la reevaluarea propunerilor financiare din ofertele S. «...» S.R.L. și S. «...» SRL (...)”; - „anularea comunicării” și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.000 lei (onorariu avocat). Autoarea contestației a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 205003616/1 din 29.10.2018, în sumă de 81,54 lei, eliberată de CEC Bank – Unitatea Traian. Cauțiunea se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă [„(1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. (2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus”], coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare [„(5) Cauţiunea depusă se restituie, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a plângerii, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului. (6) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului. (7) Consiliul sau instanţa, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare”]. Pe fondul cauzei, ... SRL critică faptul că autoritatea contractantă a desemnat câștigătorul procedurii cu încălcarea prevederilor caietului de sarcini aferent lotului 2 - Produs antiseptic pentru dezinfecția mîinilor prin spălare cu clorhexidină (săpun chirurgical), respectiv: „Analiza 4 / 11
comparativă va avea în vedere preţul unui litru produs şi preţul unei cantităţi necesare pentru o procedură de dezinfecţie chirurgicală a mâinilor prin spălare”. Analizând prevederile documentației de atribuire, Consiliul reține următoarele dispoziții relevante în soluționarea prezentei contestații: - În Caietul de sarcini aferent lotului 2, autoritatea contractantă a menționat următoarele: „Analiza comparativă va avea în vedere preţul unui litru produs şi preţul unei cantităţi necesare pentru o procedură de dezinfecţie chirurgicală a mâinilor prin spălare”. De asemenea, în cadrul aceluiași document autoritatea contractantă a menționat: „Criteriul de atribuire a contractului este prețul cel mai scăzut”; - În anunțul de participare simplificat nr. .../18.07.2018, precum și în Fișa de date a achiziției, autoritatea contractantă a menționat criteriul de atribuire, „prețul cel mai scăzut”. Prevederile documentației de atribuire nu au fost contestate de către ofertați în termenul legal avut la dispoziție, astfel că acestea și-au dobândit forța obligatorie atât pentru ofertanți, care aveau obligația de a prezenta ofertele în conformitate cu cerințele stabilite în documentația de atribuire cât și pentru autoritatea contractantă, care are obligația de a stabili oferta câștigătoare prin raportare la cerințele stabilite în documentația de atribuire. În stadiul actual al procedurii de atribuire, autoritatea contractantă nu mai poate modifica prevederile documentației de atribuire având obligația de a le aplica întocmai. În raport de aspectul analizat, Consiliul constată incidența următoarelor dispoziții legale: - art. 187 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 98/2016: „ (1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor legale sau administrative privind preţul anumitor produse ori remunerarea anumitor servicii, autoritatea contractantă atribuie contractul de achiziţie publică/acordul-cadru ofertantului care a depus oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. (2) În sensul dispoziţiilor alin. (1), autoritatea contractantă stabileşte oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic pe baza criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare prevăzuţi în documentele achiziţiei. (3) Pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic în conformitate cu dispoziţiile alin. (2), autoritatea contractantă are dreptul de a aplica unul dintre următoarele criterii de atribuire: a) preţul cel mai scăzut; b) costul cel mai scăzut; c) cel mai bun raport calitate-preţ; d) cel mai bun raport calitate-cost”. - art. 34 și art. 138 alin. (1) din HG nr. 395/2016: • art. 34 - „În cazul în care criteriul utilizat este «preţul cel mai scăzut», astfel cum este prevăzut la art. 187 alin. (3) lit. a) din Lege, stabilirea ofertei câştigătoare se realizează numai prin compararea preţurilor 5 / 11
prezentate în cadrul ofertelor admisibile, fără să fie cuantificate alte elemente de natură tehnică sau alte avantaje care rezultă din modul de îndeplinire a contractului de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire”; • art. 138 alin. (1) – „În cazul în care criteriul utilizat este «preţul cel mai scăzut», clasamentul ofertelor se stabileşte prin ordonarea crescătoare a preţurilor respective, oferta câştigătoare fiind cea de pe primul loc, respectiv cea cu preţul cel mai scăzut”. Din verificarea documentelor aflate la dispoziția sa, Consiliul reține că membrii Comisiei de evaluare au apreciat că ambele oferte depuse în cadrul lotului 2 sunt conforme solicitărilor din Caietul de sarcini. Analizând propunerea financiară depusă de ofertantul ... SRL în cadrul lotului 2, Consiliul reține următoarele: - Valoarea propunerii financiare este de 15.501,60 lei fără TVA: - Prețul unitar/fără TVA = 21,53 lei/litru [Calculul Consiliului: 15.501,60 : 720 l (cantitatea maximă a acordului cadru) = 21,53 lei/litru]; - Doza de aplicare: 10 ml/procedură; - Preț pe doza de aplicare fără TVA: 0,22 lei [Calculul Consiliului: 1 : 0,010 = 100 proceduri 21,53:100 = 0,2153 lei/procedură]. Analizând propunerea financiară a ofertantei contestatoare, ... SRL, Consiliul reține următoarele: - Valoarea propunerii financiare este de 15.840 lei fără TVA: - Prețul unitar/fără TVA = 22 lei/litru [Calculul Consiliului: 15.840 : 720 l (cantitatea maximă a acordului cadru) = 22 lei/litru]; - Doza de aplicare: 6 ml/procedură; - Preț pe doza de aplicare fără TVA: 0,066 lei [Calculul Consiliului: 1 : 0,006 = 166,66 proceduri 22 : 166,66 = 0,1320 lei/procedură]. Din analiza aspectelor mai sus menționate, Consiliul constată că cel mai scăzut preț/litru aparține ofertei depusă de ... SRL - 21,53 lei/litru (față de 22 lei/litru - ... SRL), în timp ce cel mai scăzut preț/procedură aparține ... SRL – 0,1320 lei/procedură (față de 0,2153 lei/procedură - ... SRL), în cadrul anexelor la formularele de ofertă fiind menționate ambele prețuri, respectiv preț/litru și preț/procedură. În acest context, Consiliul reiterează dispozițiile art. 34 din HG nr. 395/2016: „În cazul în care criteriul utilizat este «preţul cel mai scăzut», astfel cum este prevăzut la art. 187 alin. (3) lit. a) din Lege, stabilirea ofertei câştigătoare se realizează numai prin compararea preţurilor prezentate în cadrul ofertelor admisibile, fără să fie cuantificate alte elemente de natură tehnică sau alte avantaje care rezultă din modul de îndeplinire a contractului de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire”; 6 / 11
Pe de altă parte, în cadrul caietului de sarcini (prevederi care nu pot fi ignorate de către autoritatea contractantă întrucât sunt menționate în documentația de atribuire care are caracter obligatoriu), se regăsesc următoarele mențiuni: „Analiza comparativă va avea în vedere preţul unui litru produs şi preţul unei cantităţi necesare pentru o procedură de dezinfecţie chirurgicală a mâinilor prin spălare”. Analizând prevederile de mai sus, Consiliul constată că prin caietul de sarcini introduce o dublă măsură de evaluare, pe litru și pe procedură, folosirea conjuncției „și” fiind edificatoare în acest sens. În mod evident prevederea caietului de sarcini anterior reprodusă are în vedere analiza prin comparație a prețurilor ofertate în procedură, neputând fi reținute susținerile autorității contractante referitoare la faptul că „analiza comparativă” se referă la specificațiile produsului. Realizând analiza comparativă a prețului/litru produs (prima parte a cerinței menționată în cadrul caietului de sarcini), ... SRL ar trebui să fie ofertantul poziționat pe primul loc în clasament, însă realizând analiza comparativă a „preţului unei cantităţi necesare pentru o procedură de dezinfecţie chirurgicală a mâinilor prin spălare” (cea de-a doua parte a cerinței menționată în caietul de sarcini), ... SRL ar trebui să fie ofertantul poziționat pe primul loc în clasament. Această situație a apărut din cauza faptului că diferă cantitățile de produs care se utilizează pentru o procedură de dezinfecţie chirurgicală a mâinilor prin spălare. Astfel, în cazul produsului ofertat de ... SRL se folosește o cantitate de 6 ml produs, față de 10 ml cât se folosește în cazul produsului ofertat de ... SRL. Având în vedere cele mai sus menționate, Consiliul constată că documentația de atribuire, conține prevederi contradictorii și imposibil de aplicat în mod concomitent, din cauza unor împrejurări care nu au fost avute în vedere de către autoritatea contractantă în momentul întocmirii prevederilor documentației de atribuire. În stadiul actual al procedurii de atribuire, dispozițiile documentației de atribuire nu pot fi modificate, astfel cum nici nu pot fi aplicate în mod selectiv, oricare din aceste ipoteze conducând la încălcarea principiului transparenței stipulat de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Astfel, potrivit art. 212 alin. (1) lit. c) și (2) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru în mai multe cazuri, printre care și acela „dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire”, legiuitorul detaliind sintagma „încălcări ale prevederilor legale" ca fiind situația „în care, pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)”. În aplicarea acestor dispoziții legale, care instituie în sarcina autorității contractante obligația de a proceda la anularea procedurii în cazul existenței unor încălcări ale prevederilor legale expres definite de legiuitor, Consiliul reține că însăși autoritatea contractantă putea proceda la anularea procedurii aferentă lotului 2. 7 / 11
Deși măsura anulării procedurii de achiziție publică este o măsură excepțională, în prezenta cauză, în raport de considerentele mai sus menționate, Consiliul apreciază că s-a adus atingere principiilor transparenței, nediscriminării și tratamentului egal, încălcare de natură a produce participanților ofertanți la procedura de atribuire aferentă lotului 2 o vătămare ce nu poate fi acoperită prin luarea unor măsuri eficiente de remediere, situație în care se impune adoptarea soluției de anulare a procedurii de atribuire aferentă lotului 2. În acest context, Consiliul reține dispozițiile art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, care stipulează că, în cazul admiterii contestației, dacă se constată că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, Consiliul dispune anularea procedurii de atribuire, decizie pe care o poate lua din oficiu, independent de existența unei sesizări exprese în acest sens din partea ofertanților contestatori, dacă cerințele legale pentru a se lua o astfel de măsură sunt întrunite, cum este cazul în speță. Față de concluzia Consiliului referitoare la anularea procedurii de atribuire aferentă lotului 2, în raport de împrejurarea că reprezintă o altă măsură decât cea solicitată de către contestatoare, Consiliul, va admite, în parte, contestația formulată de ... SRL și va dispune anularea procedurii de atribuire aferentă lotului 2. În ceea ce privește cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial), Consiliul o va admite, în parte, pentru următoarele motive: Codul de procedură civilă stipulează următoarele: - Art. 451: „(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. (2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3). (4) Nu vor putea fi însă micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)”; - Art. 452: „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”; 8 / 11
- Art. 453: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”. Având în vedere dispozițiile anterior menționate, se constată că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții. În speță, Consiliul reține culpa procesuală a autorității contractante în intentarea acțiunii de către contestatoarea ... SRL, motiv pentru care Consiliul apreciază că în speță se impune obligarea autorității contractante la plata unor cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat. Cheltuielile reclamate de contestatoare sunt în sumă de 1.000 lei și reprezintă „onorariu aferent serviciilor de asistență juridică” prestate de avocat ..., facturate cu factura seria 1 nr. 219 din data de 29.10.2018 și achitate prin OP la data de 29.10.2018. Analizând temeinicia pretențiilor contestatorului, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând onorariu avocat, Consiliul apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat la suma de 500 lei, din următoarele considerente: Având în vedere faptul că procedura de soluționare este o procedură scrisă, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, facultativă și gratuită potrivit art. 24 alin. (4) din Constituția României și având în vedere faptul că în speță nu s-au dispus audieri sau depunerea de concluzii orale, Consiliul apreciază că suma solicitată de contestatoare este excesivă. Cheltuielile de judecată cuprind orice cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, costul dactilografierii actelor depuse la dosar etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a soluționării prezentei contestații. Potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă și, ținând seama de serviciile prestate de avocat ..., Consiliul, analizând prin prisma dispozițiilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură, cererea de plată a sumei de 1.000 lei, reprezentând „onorariu avocat” suportat de contestator cu ocazia soluționării contestației sale la Consiliu, apreciază că respectiva sumă este nepotrivit de mare în raport de muncă depusă de avocat dar și de complexitatea cauzei. Astfel fiind, raportat la gradul relativ scăzut de complexitate a aspectelor reclamate în această cerere și la volumul de muncă pe care l-a presupus redactarea ei, Consiliul urmează a reduce cuantumul sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de soluționare la suma de 500 lei, față de care autoritatea contractantă va fi obligată la plată către contestator. Consiliul va da eficiență dispozițiilor art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016, în sensul 9 / 11
că va reduce onorariul de avocat, considerând că prin aceasta nu se intervine în convenția încheiată de contestatoare, în calitate de client, și avocatul ei, pentru că în acest fel ar fi încălcate dispozițiile art. 1270 Cod civil. De asemenea, se apreciază că nu se aduce atingere nici dispozițiilor Legii nr. 51/1995, potrivit cărora avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienți lor să stabilească onorarii, întrucât Consiliul nu face altceva decât să stabilească, în cadrul raportului juridic procesual civil, cheltuielile de judecată, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, Consiliul nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată, în raport de munca depusă de avocat, complexitatea cauzei, valoarea pricinii și proporționalitatea onorariului față de volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în această cauză. În acest context, Consiliul constată că, în speță, a pronunțat o altă soluție decât măsura solicitată de contestatoare, respectiv „obligarea AC la reevaluarea propunerilor financiare din ofertele S. «...» S.R.L. și S. «...» SRL”, astfel încât contestația nu a fost admisă în tot. Pentru aceste considerente, Consiliul apreciază că reducerea onorariului de la 1.000 lei, la suma de 500 lei, este în concordanță cu elementele mai sus arătate, respectiv complexitatea cauzei și, nu în ultimul rând, munca depusă de avocat, în condițiile art. 451 Cod procedură civilă contestatorul fiind îndreptățit să solicite cheltuielile de judecată, respectiv onorariu de avocat, care însă poate fi diminuat de către Consiliul, în condițiile legale menționate anterior. Dispoziția art. 451 Cod procedură civilă este în concordanță și cu jurisprudența CEDO conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. Luând în considerare dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (7) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ... SRL și va dispune anularea procedurii de atribuire aferentă lotului 2. Față de considerentele expuse în motivare, Consiliul va respinge capătul de cerere referitor la obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerilor financiare depuse de ... SRL și ... SRL. Consiliul va admite, în parte, capătul de cerere formulat de contestatoare cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației și va obliga autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de soluţionarea contestaţiei și va respinge cererea contestatoarei de obligare a autorităţii contractante la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli disproporţionate, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, 10 / 11
în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă și anulează procedura de atribuire aferentă lotului 2. Respinge capătul de cerere referitor la obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerilor financiare depuse de ... SRL și ... SRL, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Admite, în parte, capătul de cerere formulat de contestatoare cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației și obligă ... la achitarea către ... SRL a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge cererea contestatoarei de obligare a autorităţii contractante la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli disproporţionate. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. PREȘEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET
MEMBRU COMPLET ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 11 pagini. 11 / 11