AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_8866

2018Fonduri: NeidentificateLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: D1.4

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 25.713 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr........../........./.........,......... Data: ......... Prin contestația nr. ........./......... înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., formulată de SC ......... SRL, cu sediul în .........,...., județul ........., și adresa de corespondență în municipiul .........-..., județul ........., având Cod Unic de Înregistrare ......... și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului ........., reprezentată legal prin administrator ..., privind procedura de licitație deschisă, online, pentru atribuirea acordului-cadru sectorial de furnizare având ca obiect ”.........” – loturile 3, 6 și 7, cod CPV 38554000-3, organizată de ......... SA, cu sediul în municipiul .........-..., ........., județul ........., în calitate de entitate contractantă, contestatorul a solicitat: - admiterea contestației; - constatarea caracterului nelegal al documentației de atribuire și obligarea entității contractante la modificarea acesteia conform celor expuse în cuprinsul contestației, astfel încât să fie asigurat liberul acces la procedură al oricărui potențial ofertant; - obligarea entității contractante la suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Prin contestația nr. ........./......... înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., formulată de ......... SA, cu sediul în municipiul ........., ..., având Cod Unic de Înregistrare ......... și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului ..., reprezentată legal prin director general ..., privind procedura de licitație deschisă, online, pentru atribuirea acordului-cadru sectorial de furnizare având ca obiect ”.........” – loturile 3, 6, 7 și 8, cod CPV 38554000-3, organizată 1/10

§ 2

de ......... SA, cu sediul în municipiul .........-..., ........., județul ........., în calitate de entitate contractantă, contestatorul a solicitat: - obligarea entității contractante la adoptarea de măsuri de remediere a deciziilor adoptate în cadrul procedurii în cauză cu respectarea prevederilor Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, iar în cazul în care măsurile de remediere nu sunt posibile solicită anularea procedurii; - suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cele două contestații au fost conexate. Prin încheierea nr..........., Consiliul s-a pronunțat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire pentru loturile 3, 6 și 7 din cadrul contestației formulate de SC ......... SRL, admițând-o. Pe rol, în prezent, se află celelalte capete de cerere din contestație. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin care SC ......... SRL reclamă conținutului documentației de atribuire, pentru loturile 3, 6 și 7, iar ......... SA răspunsurile la întrebările nr. 2, 4 și 5 publicate în SICAP prin adresa nr. 7052/05.11.......... cu referire la loturile 3, 6, 7 și 8. În ceea ce privește contestația formulată de SC ......... SRL, contestatorul precizează că după analizarea documentației de atribuire a constatat faptul că aceasta are un caracter profund nelegal după cum urmează: 17 Protecția investițiilor existente. Coexistența cu sistemele de contorizare inteligentă implementate. Proof of concepts 17 1 Furnizorul contoarelor va trebui să pună la dispoziția achizitorului toată documentația tehnică solicitată de către achizitor, care să permită integrarea contorului ofertat în oricare din sistemele de telegestiune, implementate ia Achizitor. 17 2 Pentru protejarea investițiilor existente și pentru a se asigura compatibilitatea și interschimbabilitatea contoarelor cu sistemele de telecitire (AMR, AVM) deja implementate, se solicită dovezi pentru integrarea în sistemele de contorizare inteligentă existente. Dovezile vor consta în declarații pe proprie răspundere din care să rezulte că s-a verificat integrabilitatea în unul din sistemele de telecitire menționate la punctele 17.5.1 sau 17.5.2. Ofertantul va include în prețul contorului și costul de licențiere în aplicația de telecitire pentru citirea acestuia. 17 3 După depunerea ofertei tehnice, achizitorul va nominaliza ofertantului locațiile în care se vor monta mostrele pentru echipamentele ofertate (câte unul pentru fiecare lot ofertat). Pentru acestea, ofertantul va realiza integrarea echipamentelor în sistemul de contorizare inteligentă existent, 2

§ 3

fără costuri suplimentare pentru achizitor. 17 4 Termenul de realizare a integrării este de 30 zile calendaristice de la data comunicării locației. 17 5 Sistemele de telecitire pentru care se solicită dovedirea compatibilității sunt (contoarele trebuie să fie compatibile cu cel puțin unul din următoarele sisteme licențiate la achizitor)- 17 5 1 MERIDIAN sau 17 5 2 ARGUS 3 Contestatorul menționează că, așa cum rezultă din prevederile caietului de sarcini, entitatea contractantă, prin cerința de la Capitolul. 17, impune potențialilor ofertanți să suporte din fonduri proprii integrarea echipamentelor într-un sistem de telegestiune despre care aceasta nu furnizează niciun detaliu tehnic, motiv pentru care se întreabă: în baza căror informații entitatea contractantă a apreciat că realizarea integrării poate fi realizată în termen de 30 zile de către potențialii ofertanți, alții decât cei doi furnizori ai aplicațiilor Argus (punctul 17.5.2) sau Meridian (punctul 17.5.1). Invocând prevederile art. 164 din Legea nr. 99/2016 și art. 22 alin. (2) din HG nr. 394/2016, contestatorul apreciază că pentru coerența documentației de atribuire se impune ca entitatea contractantă să pună la dispoziție informații suplimentare față de cele deja publicate, prin care să asigure o informare clară, completă și explicită, în conformitate cu prevederile legale invocate. Referitor la sintagma "pentru protejarea investițiilor existente" din cadrul pct. 15.4, contestatorul arată că a transmis următoare solicitare, prin intermediul SICAP, solicitare la care nu a recepționat răspuns. ”3 – Contor electronic monofazat compatibil cu sistem de telecitire Solicitare clarificări LOT 3,6,7 și 8. CONȚINUT SOLICITARE: Având în vedere cerințele de la Cap. 17 din caietul de sarcini vă rugăm să clarificați în ce măsură și cum sunt amenințate investițiile existente dacă se realizează integrarea contorilor în alte aplicații AMI/AMR existente la Electrica, altele decât cele menționate la punctele 17.5.1 (Meridian) și 17.5.2 ( Argus 3)”. Contestatorul menționează faptul că ideea "protejării investițiilor existente" invocată de către entitatea contractantă nu ar fi avut cum să fie valabilă decât în eventualitatea în care entitatea contractantă ar fi achiziționat în trecut licențe sau ar fi dispus de licențe de la respectivele aplicații, ipoteză care nu este valabilă, întrucât în cuprinsul caietului de sarcini, la finalul paragrafului, se solicită ofertarea de licențe - "Ofertantul va include în prețul contorului și costul de licențiere în aplicația de telegestiune pentru citirea acestuia". Mai mult decât atât, în opinia contestatorului, cerința entității contractante de a include în prețul contorului și costul de licențiere este nelegală, întrucât încalcă dispozițiile Codului de măsură, elaborat și aprobat de AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI - ANRE, art. 18, potrivit căruia contorul este o componentă 3/10

§ 4

distinctă față de "sistemul central de gestiune a datelor de măsurare" pentru care se solicită licențiere. Secțiunea 2. Structura sistemelor de măsurare Art. 18 (1) Sistemele de măsurare, inclusiv cele de măsurare inteligentă, au următoarea structură: a) Subsisteme de măsurare locală sau grupuri de măsurare, formate din: i. contoare, inclusiv module de comunicație și module adiționale instalate în cadrul contorului sau în imediata lui vecinătate, care au rolul îndeplinirii unor funcționalități aferente măsurării, precum și elemente de securizare a acestora; ii. transformatoare de măsurare; iii. circuite de măsurare și elemente de securizare aferente; b) Subsisteme de transmitere a informațiilor, formate din: i. module de comunicație; ii. subsisteme de citire automată a datelor de măsurare; iii. echipamente concentratoare de date; iv. căi de comunicație; c) Sistem central de gestiune a datelor de măsurare. În acest context, contestatorul apreciază că este imperios necesar punctul de vedere al ANRE privind cerința din caietul de sarcini de a "include în prețul contorului și costul de licențiere în aplicația de telegestiune pentru citirea acestuia". Contestatorul solicită Consiliului să constate contradictorialitatea dintre cerințele de la punctul 17.1, prin care se solicită faptul că soluția tehnică trebuie să permită integrarea în oricare din sistemele de telegestiune implementare la achizitor și cerințele de la punctul 17.5, care limitează integrarea la două dintre aplicațiile existente, respectiv Meridian (producător ELSTER) sau Argus 3 (producător AEM). Totodată, contestatorul arată că potrivit anunțului de participare nr. 168261/17.05.2016 și a caietului de sarcini aferent acestuia, în cadrul ... sunt implementate următoarele aplicații de contorizare inteligentă: 19 6 Sistemele ce contorizare inteligentă pentru care se solicită dovedirea compatibilității sunt: 19 6 1 CONVERGE 19 6 2 MERIDIAN 19 6 3 ARGUS 19 6 4 EY SERVER 19 6 5 ENERGSYS sens în care, în cadrul procedurii antemenționate, a fost solicitată, în manieră similară, demonstrarea compatibilității cu diverse aplicații pentru fiecare lot în parte. Contestatorul menționează că, în conformitate cu informațiile publicate în SEAP, toate loturile la care a fost solicitată dovedirea compatibilității cu una din aplicațiile existente au fost anulate, întrucât "nu a fost posibilă asigurarea unui nivel satisfăcător al concurenței, respectiv numărul de operatori economici este mai mic decât cel minim prevăzut”, redând, cu titlu de exemplu, un extras din anunțul de participare (sectoriale) numărul 168261/17.05.2016. 4

§ 5

Acest lucru nu face altceva decât sa susţină punctul de vedere al subscrisei si sa confirme faptul ca entitatea contractanta a elaborat Documentaţia de atribuire cu incalcarea flagranta a prevederilor legale in vigoare, limitând in mod vădit concurenta intre operatorii economici. Avându-se în vedere faptul că există precedent pentru practici anticoncurențiale privind această cerință de compatibilitate/integrare în aplicațiile existente specifice producătorilor AEM și ELSTER, dar și raportat la Decizia nr. 77/2017 a Consiliului Concurentei, similar mențiunii anterioare referitoare la necesitatea emiterii unui punct de vedere al ANRE, contestatorul apreciază că este imperios necesar și punctul de vedere al CONSILIULUI CONCURENȚEI cu privire la solicitarea din caietul de sarcini punctul 17.5. Referitor la cerința 17.3 potrivit căreia ”După depunerea ofertei tehnice, achizitorul va nominaliza ofertantului locațiile în care se vor monta mostrele pentru echipamentele ofertate (câte unul pentru fiecare lot ofertat). Pentru acestea, ofertantul va realiza integrarea echipamentelor în sistemul de contorizare inteligentă existent, fără costuri suplimentare pentru achizitor”, contestatorul consideră că sunt incidente prevederile art. 164 din Legea nr. 99/2016 și art. 22 alin. (2) din HG nr. 394/2016, entitatea contractantă având obligația de a asigura tratament egal pentru toți ofertanții, prin asigurarea unei informări complete, în concordanță cu prevederile legale invocate, sens în care solicită Consiliu obligarea acesteia la următoarele: a. Amplasamentul realizării testelor să fie același pentru toți ofertanții, iar nu diferențiat, în funcție de preferințele și bunul plac al entității contractante; b. Procedura de testare și informațiile urmărite să fie clar stabilite în faza anunțului de publicare în SICAP, nu pe parcursul desfășurării procedurii, în funcție de numărul de participanți și proveniența produselor ofertante, așa cum se creează bănuiala legitimă că este dorința entității contractante. Prin urmare, contestatorul solicită Consiliului să dispună obligarea entității contractante la anularea fazei de testare sau stabilirea unui termen de testare ce permite adaptarea soluțiilor ofertate de către toți ofertanții, ulterior furnizării informațiilor complete, corecte și explicite pentru realizarea integrării. În aceste condiții, contestatorul apreciază că există indicii mai mult decât rezonabile care confirmă faptul că este denaturată în mod flagrant concurența, permițând-se participarea la procedură doar a anumitor producători, respectiv AEM și ELSTER, lucru absolut interzis de legislația în vigoare în materia achizițiilor sectoriale. În ceea ce privește contestația formulată de ......... SA, prin adresa nr. 46802/.........,.........-........./12.11.......... Consiliul a solicitat contestatorului să transmită, în temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 45/........., dovada constituirii cauțiunii, în original, în cuantumul prevăzut de lege. La această solicitare, contestatorul a răspuns prin adresa nr. 564/01/08947/GR/14.11.......... înregistrată la Consiliu sub nr. 47449/14.11.........., comunicând faptul că renunță la soluționarea contestației și nu va prezenta dovada de constituire a cauțiunii, în original. 5/10

§ 6

Prin adresa nr. 62618/......... înregistrată la Consiliu sub nr. 46503/........., ......... SA, în calitate de entitate contractantă, formulează punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL.  Referitor la detaliile tehnice ale sistemelor de telecitire (pag. 5 din contestație), entitatea contractantă menționează următoarele: - ... este doar utilizatorul aplicațiilor menționate la punctele 17.5.1 și 17.5.2 fără a avea documentații privind dezvoltarea acestora (ex. cerințe tehnice privind integrarea contoarelor noi, etc.); - În ......... nu sunt indicații privind entitățile care au furnizat aplicațiile menționate la punctele 17.5.1 și 17.5.2, fapt care poate fi corectat printr-o informare cu datele de identificare ale producătorilor acestor aplicații; - Conform celor menționate în caietul de sarcini - art. 15.4, ofertantul va depune dovezile pentru integrarea în sistemele de telecitire menționate (declarații pe propria răspundere), după discuții cu reprezentanții producătorilor celor două sisteme de telecitire.  Referitor la protejarea investițiilor existente (pag. 6 din contestație), entitatea contractantă precizează că numărul de contoare integrabile în sistemele de telecitire menționate este limitat. Prin urmare, pentru orice număr de contoare suplimentar este necesară licențierea în vederea integrării în sistemul de telecitire. Entitatea contractantă menționează că își protejează investiția prin menținerea cheltuielilor de exploatare aplicații de telecitire la nivelul minim, care este cel estimat la realizarea investiției inițiale în sistemul de măsurare. Orice adăugare de noi aplicații de telecitire crește valoarea cheltuielilor de exploatare aplicație pe contor. Adăugarea unei noi aplicații pentru un alt tip de contoare duce la: - creșterea cheltuielilor de exploatare/administrare datorată creșterii numărului de interfețe utilizator; - creșterea cheltuielilor de mentenanță aplicații; - creșterea numărului de interfețe de întreținut/administrat pentru menținerea integrării cu sistemul informatic de gestionare a măsurării energiei electrice.  Referitor la solicitarea privind integrarea contoarelor achiziționate în alte aplicații AMI/AMR existente la ... (pag. 7 din contestație), entitatea contractantă menționează că integrarea trebuie realizată în aplicații ale .... Aplicațiile EYServer și Converge nu sunt implementate la ..., aplicația Energsys este o aplicație implementată pentru o zonă limitată de rețea, fiind o soluție de tip smart-metering pentru contoare monofazate, tehnologie bucla de curent, aspect care impune montarea contorului doar în acea zonă. Obiectul achiziției de contoare reprezintă montarea de contoare (contoare scadente la verificare metrologică periodică, montarea la utilizatorii de energie electrică noi, înlocuiri contoare defecte) pe întregul areal din zona Transilvania Nord (județele ........., Bihor, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj). Aplicația Converge nu este o aplicație proprietatea .... Aplicațiile în care comisia tehnico-economică a ... a avizat să se facă integrarea sunt cele menționate în specificația tehnică. 6

§ 7

Totodată, entitatea contractantă precizează că sistemele de telecitire menționate la punctele 17.5.1 (Meridian) și 17.5.2 (Argus 3) din caietul de sarcini pot fi integrate și în contoare provenind de la alți producători decât AEM și ELSTER, în consecință nu se restrânge artificial concurența dintre ofertanți.  Referitor la amplasamentul realizării testelor (pag. 11 din contestație), entitatea contractantă menționează că locația în care se vor monta mostrele pentru echipamentele ofertate este unică pentru toți participanții, urmând să fie comunicată tuturor participanților, după depunerea ofertelor tehnice. Locația propusa de către SDEE TN pentru testarea mostrelor este stabilită astfel încât să asigure condiții adecvate privind montarea contoarelor, cu asigurarea intervenției la acestea în condiții de securitate în muncă, în cazul în care este nevoie, atât a personalului beneficiarului cât și a personalului ofertantului, acesta din urmă fiind invitat la efectuarea testelor. Totodată,

§ 8

entitatea

§ 9

contractantă

§ 10

menționează

§ 11

că

§ 12

la întrebările/solicitările de clarificare formulate și postate pe SEAP de către SC ......... SRL a răspuns - conform celor stipulate în fișa de date a achiziției și în concordanță cu prevederile legale în vigoare - în data de 05.11.......... printr-un răspuns consolidat pe SEAP. Având în vedere cele expuse anterior, entitatea contractantă consideră contestația formulată de SC ......... SRL ca fiind nefondată. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ......... SA, în calitate de entitate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, pentru atribuirea acordului-cadru sectorial de furnizare având ca obiect ”.........”, organizată pe loturi. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. ........./........., criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț”, cu data stabilită pentru primirea ofertelor 19.11.........., ora 15:00. Împotriva conținutului documentației de atribuire, pentru loturile 3, 6 și 7, SC ......... SRL a formulat contestația ce formează obiectul dosarului nr. ........./.......... Prin Încheierea nr..........., Consiliul, în considerarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, a admis cererea de suspendare a procedurii de atribuire pentru loturile 3, 6 și 7 din cadrul contestației formulate de SC ......... SRL. Împotriva răspunsurilor la întrebările nr. 2, 4 și 5 publicate în SICAP prin adresa nr. 7052/05.11.......... cu referire la loturile 3, 6, 7 și 8, ......... SA a formulat contestația ce formează obiectul dosarului nr. ........./......... conexat la dosarul nr. ........./.......... Ulterior, prin adresa nr. 564/01/08947/GR/14.11.......... înregistrată la Consiliu sub nr. 47449/14.11.........., contestatorul ......... SA comunică faptul că renunță la soluționarea contestației și nu va prezenta dovada de constituire a cauțiunii, în original. Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia 7/10

§ 13

act de renunțarea la contestația formulată de ......... SA în contradictoriu cu ......... SA. În ceea ce privește contestația formulată de SC ......... SRL, analizând susținerile părților, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale în materie, Consiliul urmează să o admită în parte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În ceea ce privește criticile formulate de contestator referitoare la cerințele din caietul de sarcini, punctele 17.1, 17.2, 17.5, Consiliul le apreciază ca fiind neîntemeiate. Astfel, în opinia Consiliului, specificațiile tehnice, așa cum au fost menționate în caietul de sarcini, răspund necesităților autorității contractante și nu creează obstacole nejustificate operatorilor economici interesați. Faptul că entitatea contractantă a solicitat produse care pot fi utilizate doar în aplicațiile implementate de ......... SA nu este de natură să restricționeze numărul ofertanților, ci reprezintă necesitatea acesteia în a utiliza produse compatibile. Totodată, explicațiile entității contractante referitoare la obiectivul de a menține cheltuielile de exploatare aplicații de telecitire la nivelul minim, care este cel estimat la realizarea investiției inițiale în sistemul de măsurare apar ca fiind întemeiate. În mod evident, adăugarea de noi aplicații de telecitire crește valoarea cheltuielilor de exploatare aplicație pe contor, iar adăugarea unei noi aplicații pentru un alt tip de contoare duce la: - creșterea cheltuielilor de exploatare/administrare datorată creșterii numărului de interfețe utilizator; - creșterea cheltuielilor de mentenanță aplicații; - creșterea numărului de interfețe de întreținut/administrat pentru menținerea integrării cu sistemul informatic de gestionare a măsurării energiei electrice. În opinia Consiliului, nu există nicio contradictorialitate între cerințele de la punctul 17.1 și punctul 17.5 din caietul de sarcini, întrucât la punctul 17.1 se solicită ca soluția tehnică trebuie să permită integrarea în oricare din sistemele de telegestiune implementate la achizitor iar la punctul 17.5 sunt precizate aplicațiile implementate la nivelul entității contractante. Pe de altă parte, Consiliul apreciază ca întemeiate criticile contestatorului referitoare la punctul 17.3 din caietul de sarcini, în sensul că entitatea contractantă trebuie să precizeze de la început în documentația de atribuire amplasamentul realizării testelor, locația unică în care se vor monta mostrele pentru echipamentele ofertate de către toți participanții și nu abia după depunerea ofertelor tehnice. În ceea ce privește criticile referitoare la punctul 17.4 din caietul de sarcini, referitor la termenul de realizare a integrării echipamentelor ofertate, Consiliul apreciază că cele 30 zile calendaristice reprezintă un termen rezonabil, termen care însă va trebui să curgă de la data stabilirii conformității ofertelor cu cerințele tehnice prevăzute în caietul de sarcini. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) lit.a) și b) și alin.(5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite în parte contestația formulată de SC ......... SRL și va obliga entitatea contractantă la publicarea în SEAP a amplasamentului realizării testelor, respectiv a locației unice în care se vor 8

§ 14

monta mostrele pentru echipamentele ofertate de către toți participanții, precum și la modificarea punctului 17.4 din caietul de sarcini astfel: „Termenul de realizare a integrării este de 30 zile calendaristice de la data comunicării conformității ofertei”. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondate celelalte critici din contestația formulată de SC ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul ia act de renunțarea la contestația formulată ......... SA SRL în contradictoriu cu ......... SA. În temeiul art. 26 alin. (2) lit.b) și alin. (5) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de către SC ......... SRL în contradictoriu cu ......... SA. Obliga entitatea contractantă la publicarea în SEAP a amplasamentului realizării testelor, respectiv a locației unice în care se vor monta mostrele pentru echipamentele ofertate de către toți participanții. Dispune modificarea punctului 17.4 din caietul de sarcini astfel: „Termenul de realizare a integrării este de 30 zile calendaristice de la data comunicării conformității ofertei”. Dispune publicarea tuturor modificărilor documentației de atribuire în SEAP în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei decizii. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate celelalte critici din contestația formulată de SC ......... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... 9/10

§ 15

... 10