BO2018_8879
RespingeCPV: 45232150-8
Critici: R8
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45232150-8
Critici: R8
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./.........-......... Data: ......... Prin contestațiile FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ........./......... și nr. ........./........., înaintate de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., județul ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată prin avocat ........., cu sediul procesual ales în ........., împotriva adresei nr. 24660/08.11.........., reprezentând solicitări de clarificări pentru loturile 1 și 3, emise de ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de entitate contractantă în procedura simplificată organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Rețea distribuție apă cu branșamente aferente (înlocuire): str. Vișinului, str. Bicaz, bd. N. Bălcescu, str. Mioriței, str. Parâng, str. Ghe. Lazăr, str. Dorobanți, str. Broșteni, str. Gârlași, str. Clemenței, municipiul ........., județul .........”, pe loturi, cu anunț de participare simplificat nr. ........., publicat în SEAP la ........., s-a solicitat Consiliului ......... CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de fată, constată următoarele: (1) Prin contestația FN (fără număr de înregistrare la emitent) înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ........./........., SC ......... SRL atacă adresa nr. 24660/08.11.........., emisă de ........., în calitate de entitate contractantă, în procedura amintită, considerând-o nelegală. În fapt, contestatoarea precizează că prin adresa nr. 80956/26.09.........., entitatea contractantă i-a comunicat că oferta sa a 1
fost declarată admisibilă dar necâștigătoare pentru lotul 1 - Rețea distribuție apă cu branșamente aferente (înlocuire) Bd. N. Bălcescu, str. Mioriței, pe motiv că nu a avut cel mai mic preț, sens în care a formulat contestații la Consiliu, soluționate prin Decizia nr. ..../....-......... din 26.10.........., în sensul admiterii lor pentru loturile 1 și 3, cu anularea raportului procedurii în partea vizând ofertele depuse de SC .... SRL și SC .... SA, și cu obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertelor vizate pentru loturile 1 și 3. Ulterior, prin adresa nr. 24660/08.11.........., entitatea contractantă i-a solicitat clarificări, cu privire la oferta depusă, solicitare cu care nu este de acord, întrucât, potrivit art. 26 alin. (10¹) din Legea nr. 101/2016, prin Decizia nr. ..../........./....-......... din data de 26.10.........., rămasă definitivă, Consiliul a indicat, în mod clar și precis, limitele reevaluării, dispunând anularea raportului procedurii doar în partea vizând ofertele depuse de SC .... SRL și SC .... SRL, cu obligarea reanalizării doar a acestor două oferte. Raportat la aceste aspecte, adresa de solicitări prin care se urmărește reanalizarea, inclusiv, a ofertei sale, contestatoarea consideră că se încalcă în mod clar cele dispuse de CNSC, extinzând, în mod nepermis, aria verificărilor pe care trebuie să le reanalizeze. Contestatoarea mai menționează că, în practica instanțelor de judecată se menționează, în cazul în care contestația împotriva raportului procedurii este temeinică și CNSC anulează decizia de atribuire și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, această reevaluare nu se poate realiza decât în limitele deciziei Consiliului referitoare la ofertele care au fost supuse analizei acestuia prin contestațiile admise. Prin urmare, petenta apreciază că entitatea contractantă nu se poate folosi de această reevaluare, fie pentru a permite ofertanților să depună documente noi, fie în ceea ce privește aspectele asupra cărora a decis deja și care nu au făcut obiectul analizei CNSC. Nedeclararea unei oferte ca neconformă în cadrul primului raport al procedurii impune ca aceasta să fie analizată prin prisma criteriului de atribuire. Or, entitatea contractantă nu poate exclude oferta acesteia, ca neconformă, după ce inițial a declarat-o conformă, iar această decizie nu a fost contestată. Concluzionând, contestatoarea susține că, conform raportului procedurii nr. 26/26.09.........., prin care oferta sa a fost declarată admisibilă, nefiind contestată, iar CNSC a anulat raportul procedurii doar în partea vizând ofertele SC .... SRL și SC .... SA, oferta sa și-a consolidat caracterul conform și admisibil. Astfel, în condițiile de față, nu mai poate face obiectul unei reevaluări, sub acest aspect, solicitarea de clarificări nr. 24660/08.11.......... fiind nelegală, impunându-se a fi anulată. Pentru motivele expuse, contestatoarea solicită admiterea contestației, anularea solicitării de clarificări nr. 24660/08.11.........., 2
pentru lotul 1 și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate cu prezenta cauză. În drept, se invocă prevederile art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016. (2) Prin contestația FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., SC ......... SRL atacă adresa nr. 24660/08.11.........., reprezentând solicitare de clarificare pentru lotul 3 – Rețea distribuție apă cu branșamente aferente (înlocuire) str. Dorobanți, str. Gârlași, str. Broșteni, str. Ghe. Lazăr, emisă de ........., în calitate de entitate contractantă, în procedura amintită, apreciind că aceasta este nelegală. În fapt, contestatoarea arată că, ulterior analizării ofertelor depuse în cadrul procedurii de față, entitatea contractantă, prin adresa nr. 80956/26.09.........., i-a comunicat că oferta sa a fost declarată admisibilă dar necâștigătoare pentru lotul 3, ofertele clasate pe primele două locuri au fost cele depuse de SC .... SRL și SC .... SA. Apreciind că ofertele amintite sunt inacceptabile și neconforme, a formulat contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, soluționate prin decizia nr. ..../........./....-......... din 26.10.........., în sensul admiterii lor pentru lotul 1 și 3, cu anularea raportului procedurii nr. 26/26.09.........., în partea vizând ofertele depuse de SC .... SRL și SC .... SA și cu obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire. Ulterior, prin adresa nr. 24660/08.11.........., entitatea contractantă i-a solicitat clarificări cu privire la oferta depusă, solicitare cu care nu este de acord, întrucât, potrivit art. 26 alin. (10¹) din Legea nr. 101/2016, prin Decizia nr. ..../........./....-......... din data de 26.10.........., rămasă definitivă, Consiliul a indicat, în mod clar și precis, limitele reevaluării, dispunând anularea raportului procedurii doar în partea vizând ofertele depuse de SC .... SRL și SC .... SRL, cu obligarea reanalizării doar a acestor două oferte. Raportat la aceste aspecte, adresa de solicitări prin care se urmărește reanalizarea, inclusiv, a ofertei sale, în opinia contestatoarei se încalcă în mod clar cele dispuse de CNSC, extinzând, în mod nepermis, aria verificărilor pe care trebuie să le reanalizeze. Mai menționează contestatoarea că, în practica instanțelor de judecată se menționează că, în cazul în care contestația împotriva raportului procedurii este temeinică și CNSC anulează decizia de atribuire și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, această reevaluare nu se poate realiza decât în limitele deciziei Consiliului referitoare la ofertele care au fost supuse analizei acestuia prin contestațiile admise. Prin urmare, petenta apreciază că entitatea contractantă nu se poate folosi de această reevaluare fie pentru a permite ofertanților să depună documente noi, fie în ceea ce privește aspectele asupra cărora a 3
decis deja și care nu au făcut obiectul analizei CNSC. Nedeclararea unei oferte ca neconforme în cadrul primului raport al procedurii impune ca aceasta să fie analizată prin prisma criteriului de atribuire, iar entitatea contractantă nu o poate exclude ca neconformă, după ce inițial a declarat-o conformă. Concluzionând, contestatoarea susține că, având în vedere raportul procedurii nr. 26/26.09.........., prin care oferta sa a fost declarată admisibilă, a nefiind contestată, iar CNSC a anulat raportul procedurii doar în partea vizând ofertele SC .... SRL și SC .... SA, oferta sa și-a consolidat caracterul conform și admisibil. Astfel, în condițiile de față, nu mai poate face obiectul unei reevaluări, sub acest aspect, solicitarea de clarificări nr. 24660/08.11.......... fiind nelegală, impunându-se a fi anulată. În drept, se invocă art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016. Prin adresa FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la CNSC sub nr. 47865/16.11.........., ............., reprezentată prin avocat Horia Bora, a transmis un punct de vedere, solicitând respingerea contestațiilor formulate de SC ......... SRL pentru loturile 1 și 3, ca nefondate și obligarea acesteia la suportarea cheltuielilor de judecată. Preliminar, entitatea contractantă arată că, în cadrul procedurii de față, au participat cu oferte, pentru cele 3 loturi, operatorii economici SC .... SRL, SC .... SA și SC ......... SRL, iar în urma evaluării inițiale a ofertelor, câștigătorii au fost desemnați conform criteriului de atribuire prețul cel mai scăzut. Împotriva rezultatului procedurii pentru cele 3 loturi, ofertantul clasat pe locul 3 în clasament (......... SRL) a formulat contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, soluționate prin Decizia nr. ..../........./....-......... din 26.10........... În motivarea deciziei amintite, Consiliul a reținut că, în raport cu documentul intitulat „Cerințe tehnice minimale", ofertanții aveau obligația de a depune Fișa tehnică de la Producător și Agrement Tehnic sau Certificat CE pentru fiecare din cele 8 materiale/produse menționate. În acest document, ofertanții .... SA și .... SRL au depus documente incomplete pentru unele materiale/produse ofertate, sens în care CNSC a apreciat că se impune reevaluarea ofertelor, sub aspectul îndeplinirii acestei cerințe, prin solicitarea de clarificări. De asemenea, cu privire la ofertantul SC .... SRL, Consiliul a apreciat că se impune a se solicita clarificări atât acestuia cât și autorității contractante Municipiul Brașov, în vederea edificării privind încadrarea sau nu în condițiile de excludere prevăzute de art. 180 din Legea nr. 99/2016. În vederea aplicării Deciziei CNSC nr. ..../........./....-......... din 26.10.........., emisă ca urmare a contestațiilor formulate de SC ......... SRL în cadrul procedurii de față, a procedat la reevaluarea ofertelor pentru loturile 1 și 3, constatând că, în ceea ce privește documentele 4
depuse pentru îndeplinirea Cerințelor Tehnice Minimale, oferta SC ......... SRL prezenta neclarități (similare cu cele identificate de CNSC cu privire la celelalte două oferte), solicitându-i în acest sens clarificări, cu adresa nr. 24660/08.11.........., pe care petenta o critică în prezentele cauze. Ca prim aspect, privind admisibilitatea contestațiilor de față, entitatea contractantă solicită verificarea cauțiunilor constituite de contestatoare pentru loturile 1 și 3, sub aspectul îndeplinirii art. 61¹ din Legea nr. 101/2016, sub sancțiunea respingerii lor ca inadmisibile. Asupra criticilor ce vizează solicitarea de clarificări nr. 24660/ 08.11.........., emisă ca urmare a reevaluării ofertelor pentru loturile 1 și 3 depuse de SC ......... SRL, entitatea contractantă arată că s-a constatat că documentele depuse de acesta, în cadrul propunerii tehnice, prezentau următoarele neconcordanțe: - Pag 310-333: Fișa tehnică provine de la TEHNO WORLD, iar din Agrementul Tehnic nr. 003-05/617-2017 rezultă că producător este Nupigeco SPA Italia - Pag 339-344, 365-370 din cerința tehnică semnată de ofertant reiese că producătorul este Sami Tongun Cam Elyafi Polyester Urunleri AS, fișa tehnică este de la Zigiotto Industries iar din Agrementul tehnic nr. 017-05/2582-2015 rezultă că producătorul este Sami Tongun Cam Elyafi Polyester Urunleri AS - Pag 345-349, 356-364 din cerința tehnică semnată de ofertant reiese că producătorul este Shane City Fanguan Casting CO LTD, fișa tehnică este de la Zigiotto Industries iar din Agrementul tehnic nr. 017- 05/2544-2015 rezultă că producătorul este Shane City Fanguan Casting CO LTD - Pag. 371-374 din cerința tehnică semnată de ofertant reiese că producătorul este Hauff Technik Gmbh&CO KG, nu s-a depus fișa tehnică ci doar o pagină dintr-un catalog, sau de pe internet, nesemnată fără nicio referire la producător, iar din Agrementul tehnic nr. 017- 05/2518- 2015 nu s-a depus decât prima pagina. Or, raportat la neconcordanțele expuse ce vizează îndeplinirea cerințelor pe care contestatoarea le-a criticat în contestațiile anterioare, cu privire la ofertanții clasați pe primele două locuri, entitatea contractantă apreciază că a fost obligată să redeschidă și evaluarea ofertei contestatoarei cu privire la această cerință, pentru a nu încălca principiul egalității de tratament. Mai mult, menționează entitatea contractantă că demersul de reevaluare a ofertelor depuse de către contestatoare se sprijină tocmai pe considerentele deciziei CNSC, pronunțate anterior, și este justificat de respectarea, în cadrul procedurii, a principiului egalității de tratament. Astfel, în ceea ce privește decizia CNSC, pronunțată anterior, în mod evident aceasta nu impunea reevaluarea ofertelor contestatoarei, în condițiile în care aceste oferte nu făcuseră obiectul pricinii, prin urmare Consiliul nu le-a analizat. 5
Pe de altă parte, decizia CNSC nu exclude în mod expres posibilitatea reevaluării ofertelor contestatoarei. Prin urmare, se apreciază de entitatea contractantă că este greșită susținerea contestatoarei conform căreia CNSC ar fi limitat posibilitatea de a se proceda la reevaluarea ofertelor. Entitatea contractantă mai amintește că, în practica judiciară, atât a Consiliului cât și a instanțelor, s-a consolidat aprecierea că limitele de reevaluare a ofertelor la punerea în aplicare a deciziilor CNSC/instanței trebuie asumate în mod obiectiv de către autoritatea contractantă. În acest sens, s-a subliniat că autoritatea contractantă obligată la anularea unui document în parte, poate aprecia asupra necesității revocării/anulării acestuia în tot, precum și asupra anulării unor acte subsecvente sau nu, dar care sunt afectate de aceleași sau alte condiții de nelegalitate care au determinat anularea dispusă de instanța/Consiliu. Or, în opinia entității contractante, în temeiul egalității de tratament a ofertanților aflați în situații similare, revine autorității contractante sarcina de a proba temeinicia demersului său, în cazul în care i se opun drepturi pretins a fi dobândite de alți operatori economici implicați în procedură. Entitatea
contractantă
invocă
prevederile
Deciziei
nr. 66/01.10.......... pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, prin care instanța supremă a stabilit că autoritatea contractantă învestită cu reevaluarea ofertei în urma controlului de legalitate exercitat de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor şi/sau instanța de judecată are posibilitatea de a verifica toate elementele tehnice și aspectele financiare ale ofertei apte a demonstra admisibilitatea ei, dacă din mijloacele de probă administrate nu rezultă verificarea lor anterioară. Astfel, o dată ce Consiliul a stabilit cu putere de lucru judecat faptul ca declararea unei oferte drept admisibilă, din perspectiva acestei cerințe, impunea depunerea unei Fișe tehnice de la Producător dar și a unui Agrement Tehnic sau Certificat CE pentru fiecare din cele 8 materiale/produse menționate în documentul intitulat Cerințe tehnice minime, este evident că nu se putea menține decizia de declarare drept admisibilă a ofertei depuse de contestatoare câtă vreme comisia de evaluare a constatat că, similar cu ofertele celorlalți doi operatori economici, nici oferta contestatoarei nu conținea documente complete și clare care să dovedească fără putință de tăgadă îndeplinirea acestei cerințe. Concluzionând, entitatea contractantă apreciază că demersul de reevaluare a ofertelor, pentru loturile 1 și 3, inclusiv cele depuse de contestatoare, prin transmiterea de solicitări de clarificări cu adresa nr. 24660/08.11.........., nu este o încălcare a deciziei CNSC nr. ..../........./....-......... din data de 26.10.........., ci o punere in aplicare a acestei decizii, în acord cu principiile asumării răspunderii și egalității de tratament. 6
Pentru considerentele expuse, entitatea contractantă solicită respingerea, ca nefondate, a celor două contestații formulate de ......... SRL, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a solicitării de clarificare atacate. Prin adresele FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrate la CNSC sub nr. 48419/21.11.......... și nr. 48474/21.11.........., contestatoarea a transmis Concluzii scrise la punctul de vedere al entității contractante pentru loturile 1 și 3, prin care precizează că, în referire la susținerea acesteia conform căreia ar fi îndreptățită să procedeze la reanalizarea ofertei sale, precum și invocarea unor practici CNSC și a unor instanțe de judecată, nu se poate concluziona că este dreptul autorităților contractante de a reevalua alte oferte decât cele în privința cărora CNSC sau instanța de judecată a dispus reevaluarea. Or, a permite autorităților contractante să treacă peste limitele de reevaluare stabilite de CNSC sau instanțelor de judecată, în opinia contestatoarei constituie întocmai o astfel de tergiversare nejustificată a procedurii și poate conduce la veritabile abuzuri din partea autorităților contractante care, ar putea încerca să favorizeze un anumit operator economic. Tocmai pentru a se evita astfel de situații, în raport cu prevederile art. 26 alin. (10¹) din Legea nr. 101/2016, în Decizia CNSC nr. .... din 26.10.......... s-a stabilit în mod clar aceste limite, raportul procedurii nr. 26/26.09.......... fiind anulat doar în partea vizând ofertele SC .... SRL și SC .... SA, iar entitatea contractantă fiind obligată să continue procedura de atribuire prin reanalizarea doar a acestor două oferte. Pe de altă parte, aceasta este și practica instanțelor de judecată, susține contestatoarea, care stabilește că, în cazul în care contestația împotriva raportului procedurii este temeinică și CNSC anulează decizia de atribuire și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, această reevaluare nu se poate realiza decât în limitele deciziei Consiliului referitoare la ofertele care au fost supuse analizei acestuia prin contestațiile admise. Autoritatea contractantă nu se poate folosi de această reevaluare fie pentru a permite ofertanților să depună documente noi, fie în ceea ce privește aspectele asupra cărora a decis deja și care nu au făcut obiectul analizei CNSC. Concluzionând, petenta susține că oferta sa nu mai poate face obiectul unei reevaluări sub acest aspect, motiv pentru care solicitarea de clarificări atacată este nelegală, impunându-se a fi anulată. În replică, prin adresa FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la CNSC sub nr. 48631/22.11.........., entitatea contractantă a formulat un Răspuns la concluziile scrise ale contestatoarei, concluzionând că o autoritate contractantă poate aprecia asupra necesității revocării/ anulării actului contestat, precum și asupra anulării unor acte subsecvente sau nu, dar care sunt afectate de aceleași sau alte 7
condiții de nelegalitate care au determinat anularea dispusă de instanță/Consiliu, în temeiul egalității de tratament a ofertanților aflați în situații similare. Susținerea contestatoarei conform căreia oferta acesteia nu s-ar afla în aceeași situație cu ofertele contestate în litigiul precedent, entitatea contractantă o apreciază prematură, acest aspect urmând a fi verificat de către comisia de evaluare, cu ocazia analizării răspunsului transmis de către contestatoare la solicitarea de clarificări primită. Simplul fapt că aspectul vizat de solicitarea de clarificări este identic cu cel constatat față de celelalte două oferte, justifică incidența principiului egalității de tratament ca factor declanșator al deciziei de reevaluare a ofertelor contestatoarei. Cât privește decizia ICCJ nr. 66/........., entitatea contractantă o apreciază ca fiind evident dreptul autorității contractante de a reanaliza o ofertă (oricare ar fi aceea) sub toate aspectele atunci când este investită cu reevaluarea ca urmare a exercitării controlului de legalitate de către CNSC sau de către instanța de judecată. Entitatea contractantă mai învederează că, prin demersul de reevaluare a ofertei contestatoarei, nu a încălcat nici decizia CNSC nr. ..../......... și nici art. 26 alin (10¹) din Legea 101/2016, sub aspectul limitelor reevaluării. Concluzionând, entitatea contractantă apreciază că reevaluarea ofertelor depuse de contestatoare, pentru loturile 1 și 3, demers solicitat prin adresa de clarificare nr. 24660/08.11.........., nu este o încălcare a deciziei CNSC nr. .... din 26.10.........., ci o punere în aplicare a ei în acord cu principiile răspunderii și egalității de tratament. Pentru considerentele expuse, entitatea contractantă solicită respingerea, ca nefondate, a celor două contestații formulate de SC ......... SRL. Făcând aplicarea prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, după conexarea celor două contestații, din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......... a organizat procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Rețea distribuție apă cu branșamente aferente (înlocuire): str. Vșinului, str. Bicaz, bd. N. Bălcescu, str. Mioriței, str. Parâng, str. Ghe. Lazăr, str. Dorobanți, str. Broșteni, str. Gârlași, str. Clemenței, municipiul ........., județul .........”, pe loturi (3), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ......... publicat la ......... și a documentației de atribuire aferente. Considerând nelegală adresa nr. 24660/08.11.........., reprezentând solicitare clarificări valabilă pentru toate cele 3 loturi (cu referire la loturile 1 și 3), SC ......... SRL a formulat contestațiile de față, solicitând ......... 8
Contestațiile sunt însoțite de Recipisele de consemnare a cauțiunii aferente fiecărui lot, astfel: - în valoare de 19.703,00 lei emisă de CEC Bank – ........., în data de 12.11.........., sub nr. 205037094/1 (lot 1); - în valoare de 26.589,00 lei emisă de CEC Bank – ........., în data de 12.11.......... (lot 3). Prin urmare, au fost respectate condițiile de admisibilitate a cauțiunilor, în raport cu prevederile art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/......... cu modificările și completările ulterioare. Totodată, Consiliul reține că anterior cererilor de față, prin contestațiile nr. 718/01.10.........., nr. 719/01.10.......... și nr. 720/ 01.10.........., înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 40006/02.10.........., nr. 40008/02.10.......... și nr. 40011/02.10.........., SC ......... SRL a criticat adresa nr. 20956/ 26.09.......... și raportul procedurii, emise de ........., contestații soluționate prin Decizia nr. ..../........./....-......... din 26.10.........., în sensul: Ia act de renunțarea la contestația nr. 719/01.10.........., depusă de SC ......... SRL, privind lotul 2. Respinge
excepția
inadmisibilității
contestațiilor
nr. 718/01.10.......... și respectiv nr. 720/ 01.10.........., formulate de SC ......... SRL, privind neconstituirea, în prealabil, a cauțiunii, în cuantumul prevăzut de art. 61¹ din Legea nr. 101/2016, ca nefondată. Admite contestațiile nr. 718/01.10.......... și respectiv nr. 720/ 01.10.........., formulate de SC ......... SRL și dispune anularea raportului procedurii nr. 26/26.09.........., în partea vizând ofertele depuse de SC .... SRL și SC .... SA pentru loturile 1 și 3, precum și a adresei nr. 20956/26.09.......... și a tuturor actelor subsecvente acestora. Obligă entitatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să continue procedura de atribuire în cauză prin reanalizarea acestor două oferte, pentru loturile 1 și 3, cu luarea în considerare a aspectelor analizate în motivare. Admite cererile contestatoarei vizând plata cheltuielilor de judecată, și obligă entitatea contractantă la plata către SC ......... SRL a sumei de 1.000,00 lei, reprezentând Onorariu Dosar CNSC nr. 2997/........./........., și Onorariu Dosar CNSC nr. ........./........./.......... Consiliul reține că în cadrul prezentelor contestații, părțile sunt în dispută, cu privire la dreptul autorității contractante de a solicita clarificări contestatoarei SC ......... SRL prin adresa nr. 24660/08.11.........., cu privire la ofertele depuse, atât pentru lotul 1 cât și pentru lotul 3, solicitare cu care petenta nu este de acord. Motivele de contestare s-ar regăsi în art. 26 alin. (10¹) din Legea nr. 101/2016, întrucât prin Decizia nr. ..../........./....-......... din data de 26.10.........., rămasă definitivă, Consiliul a indicat, în mod clar și precis, limitele reevaluării, dispunând 9
anularea raportului procedurii doar în partea vizând ofertele depuse de SC .... SRL și SC .... SRL, cu obligarea reanalizării doar aceste două oferte. Referitor la susținerea contestatoarei vizând, aparenta nelegalitate a solicitării de clarificări criticate, Consiliul o va respinge ca neîntemeiată. În acest sens, Consiliul apreciază ca fiind relevante în speță următoarele prevederi din HG nr. 394/2016: art. 137. - (4) Fiecare decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale solicitării de participare/ofertelor în raport cu cerinţele definite prin documentele achiziţiei şi prevederile legale. art. 139. - (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. art. 140. - (1) Comisia de evaluare va stabili termenul- limită în funcţie de volumul şi complexitatea clarificărilor şi completărilor formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/ oferte. Termenul astfel stabilit va fi, de regulă, de minimum o zi lucrătoare. (3) Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare. Astfel, din conținutul adresei nr. 24660/08.11.........., se reține că entitatea contractantă a solicitat ofertantului SC ......... SRL clarificări: 1. Pentru cerințele tehnice minimale nr. 5 – fitinguri polietilenă de înaltă densitate; nr. 6 – ramă cu capac din material compozit; nr. 7 – ramă cu capac din fontă ductilă pentru cămine de vizitare apă sau canalizare; nr. 8 – piese de etanșare cămine de vane, având în vedere: - cerința din documentația de atribuire – cerințe tehnice minimale: ”Ofertantul va demonstra îndeplinirea cerințelor tehnice minimale, prin depunerea următoarelor documente: 1. Fișa Tehnică de la Producător 2. Agrement tehnic sau Certificat CE Ofertantul va atașa la fiecare «Cerință tehnică minimală», toate documentele menționate mai sus. (...)”. Solicitarea a fost motivată de entitatea contractantă, de existența unor informații neconcordante între documentele depuse inițial în cadrul propunerii tehnice a acestui ofertant, astfel: - Pag 310-333: Fișa tehnică provine de la TEHNO WORLD, iar din Agrementul Tehnic nr. 003-05/617-2017 rezultă că producător este Nupigeco SPA Italia - Pag 339-344, 365-370 din cerința tehnică semnată de ofertant reiese că producătorul este Sami Tongun Cam Elyafi Polyester Urunleri 10
AS, fișa tehnică este de la Zigiotto Industries iar din Agrementul tehnic nr. 017-05/2582-2015 rezultă că producătorul este Sami Tongun Cam Elyafi Polyester Urunleri AS - Pag 345-349, 356-364 din cerința tehnică semnată de ofertant reiese că producătorul este Shane City Fanguan Casting CO LTD, fișa tehnică este de la Zigiotto Industries iar din Agrementul tehnic nr. 017- 05/2544-2015 rezultă că producătorul este Shane City Fanguan Casting CO LTD - Pag. 371-374 din cerința tehnică semnată de ofertant reiese că producătorul este Hauff Technik Gmbh&CO KG, nu s-a depus fișa tehnică ci doar o pagină dintr-un catalog, sau de pe internet, nesemnată fără nicio referire la producător, iar din Agrementul tehnic nr. 017- 05/2518- 2015 nu s-a depus decât prima pagina. Mai mult, Consiliul reține și faptul că autoarea contestației a răspuns solicitării de clarificări contestate, cu adresele nr. 805/......... pentru lotul 1; nr. 806/........., pentru lotul 2 și nr. 807/013.11.........., pentru lotul 3, acestea regăsindu-se printre documentele depuse la dosarul cauzei de către entitatea contractantă. Din acest considerent, Consiliul apreciază că autoarea criticilor nu a suportat o vătămare efectivă din emiterea solicitărilor de clarificare a ofertelor. Astfel,
chiar
dacă
în
cuprinsul
deciziei
CNSC nr. ..../........./....-......... din data de 26.10.......... se precizează că: Obligă entitatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să continue procedura de atribuire în cauză prin reanalizarea acestor două oferte, pentru loturile 1 și 3, cu luarea în considerare a aspectelor analizate în motivare, fără a se face nicio referire la oferta depusă de către contestatoarea SC ......... SRL, entitatea contractantă avea dreptul de a reanaliza toate ofertele depuse în procedură, atâta timp cât din mijloacele de probă administrate nu rezultă verificarea lor anterioară. Or, din conținutul raportului procedurii nr. 26/26.09.........., rezultă că la rubrica Evaluarea propunerilor tehnice (pentru toate cele trei loturi), s-a luat în considerare existența: Cerințe minime – însușire; Agremente și fișe tehnice, prezentate de fiecare ofertant, fără a se face o analiză a conținutului documentelor justificative/doveditoare pentru îndeplinirea respectivelor cerințe ale documentației de atribuire. În aceste condiții, reanalizarea modalității de îndeplinire a cerințelor în discuție și în cazul propunerii tehnice a SC ......... SRL, apare ca fiind în concordanță cu principiul tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 99/2016. Prin această solicitare de clarificări entitatea contractantă nu a încălcat nicio prevedere legală aplicabilă în domeniul achizițiilor sectoriale, și nici a măsurilor dispuse de către Consiliu prin Decizia nr. ..../........./....-......... din data de 26.10........... 11
Nici decizia nr. 66/......... a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, citată de contestatoare, nu limitează dreptul unei entități/autorități contractante de a reevalua/reanaliza o ofertă, atâta timp cât din mijloacele de probă administrate nu rezultă verificarea lor anterioară pe aspectele în dispută. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă ambele contestații depuse de SC ......... SRL, ca nefondate. Având în vedere măsurile dispuse în cauză, Consiliul va respinge cererile SC ......... SRL din cuprinsul ambelor contestații, vizând obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondate.
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Conexează cele două contestații. Respinge contestațiile formulate de SC ......... SRL, ca nefondate. Respinge cererile SC ......... SRL din ambele contestații, vizând obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondate. Prezenta decizie este obligatorie, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... ..... .... .... 12