BO2018_8883
RespingeCPV: 32551200-2
Critici: R3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 32551200-2
Critici: R3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestația nr. TKR/BUS/ICM/94273/09.11.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 46696/09.11.2018, înaintată de SC ... SA, cu sediul în ...., împotriva adresei nr. A10115/30.10.2018, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de licitație deschisă, emisă de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „furnizare centrale telefonice” – Loturile 1, 2 și 3, s-a solicitat: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii A10116/30.10.2018, a raportului procedurii, precum și a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii actului de comunicare a rezultatului procedurii; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de reevaluare a ofertelor și desemnarea câștigătorului dintre ofertele admisibile; - în susbsidiar, anularea procedurii, în măsura în care nu mai pot fi luate măsuri în vederea continuării procedurii cu respectarea dispozițiilor legale. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația nr. TKR/BUS/ICM/94273/09.11.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 1
46696/09.11.2018, SC ... SA atacă adresa nr. A10116/30.10.2018, reprezentând comunicare rezultat procedură, emisă de ..., în calitate de autoritate contractantă, în procedura amintită, considerând-o nelegală. Contestatoarea susține că, din adresa nr. A10115/30.10.2018, a constatat că oferta depusă de SC ... SA prezintă un preț neobișnuit de scăzut și nu îndeplinește cerințele de natură tehnică prevăzută în documentația de atribuire. Pentru exemplificare, aceasta prezintă cerințele care nu sunt îndeplinite de către ofertantul declarat câștigător, astfel: cerința C8, cerința C12, cerința C18, pentru fiecare din cele trei loturi. În opinia sa, fără documente edificatoare care să justifice prețul de achiziție de la producător sau de la distribuitor autorizat, ofertantul declarat câștigător nu demonstrează realitatea prețului ofertat. Totodată, contestatoarea arată că, intenția vădită a autorității contractante, încă de la început, a fost de a achiziționa un anumit tip de echipament, aspect reieșit din capacitățile solicitate, dar mai ales prin facilitățile minime ale centralei, conform cerinței C20, respectiv funcționalitatea „Return call to original caller”, specifică unui singur producător – Matrix, gama de produse ETERNITY. În drept, contestatoarea invocă prevederile art. 207 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și ale art. 136 din HG nr. 395/2016. Prin adresa A10583/12.11.2018, înregistrată la Consiliu cu nr. 47010/13.11.2018, autoritatea contractantă a comunicat următoarele măsuri de remediere, postate și în SEAP, astfel: „- din analiza contestației, comisia de evaluare a constatat că există cel puțin un aspect invocat de operatorul economic care presupune reevaluarea ofertelor din punct de vedere tehnic, și anume îndeplinirea cerinței C12 – Centrala telefonică va avea posibilitatea de a efectua schimbări hardware (înlocuiri cartele) fără afectarea funcționării acesteia (fără oprirea sistemului); - autoritatea contractantă a adoptat măsuri de remediere prin readucerea procedurii în starea de evaluare tehnică la toate loturile pentru clarificarea îndeplinirii cerințelor invocate de operatorul economic în contestația menționată anterioară. Solicitările SC ... SA sunt deja îndeplinite: - prin decizia privind adoptarea măsurilor de remediere, Raportul procedurii nr. A10116/30.10.2018 și comunicările către ofertanți au fost anulate, urmând a se emite alt raport și alte comunicări la finalizarea reevaluării (...)”. Adresa menționată a fost comunicată, prin publicarea în SEAP, contestatoarei și tuturor operatorilor implicați în procedură. Prin adresa nr. TKR/BUS/ICM/95104 din 16.11.2018, înregistrată la Consiliu cu nr. 47754/16.11.2018, SC ... SA a depus, în original, Recipisa de consemnare nr. 205045953/1 în valoare de 123.271,26 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Lipscani, în data de 15.11.2018. Urmare măsurilor de remediere dispuse de autoritatea contractantă, comunicate prin adresa nr. A10583/12.11.2018, având în vedere obiectul contestației, Consiliu a solicitat petentei, prin adresa nr. 2
48269/3317-C4/20.11.2018, să transmită punctul său de vedere cu privire la excepția lipsei de obiect a contestației. Prin adresa nr. TKR/BUS/ICM/95805/23.11.2018, înregistrată la Consiliu cu nr. 49001/23.11.2018, SC ... SA solicită respingerea excepției lipsei de obiect a contestației, motivat astfel: „(...) Potrivit art. 3 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 101/2016, prin măsuri de remediere se înțelege acele măsuri adoptate de autoritatea/entitatea contractantă, în urma primirii unei contestații, cu scopul de a corecta o decizie adoptată în cadrul procedurii de atribuire. (...) Apreciem că nu poate fi vorba despre o lipsă de obiect a contestației care face obiectul prezentei cauze, câtă vreme solicitarea noastră vizează, în esență, desemnarea câștigătorului dintre ofertele admisibile. (...) Simpla anulare a adresei de comunicare a rezultatului și a raportului procedurii nu echivalează cu luarea unor măsuri de remediere raportat la obiectul contestației noastre. (...) Din punctul nostru de vedere, am fi în prezența unei lipse de obiect a contestației numai în cazul în care autoritatea contractantă ne-ar comunica că descalifică oferta SC ... SA și atribuie contractul către un alt participant cu o ofertă conformă și acceptabilă.” Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Furnizare centrale telefonice”, ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă prin anunțul de participare nr. 184456, publicat în SEAP la 17.04.2018. Împotriva adresei nr. A10115/30.10.2018, reprezentând comunicare rezultat procedură, SC ... SA a înaintat Consiliului contestația de față (îndeplinind procedura stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, depunând Recipisa de consemnare nr. ...., urmare solicitării Consiliului nr. 47026/....-C4/13.11.2018. Cauțiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. Analizând prezenta cauză, Consiliul constată că, potrivit adresei nr. A-10583/12.11.2018, înregistrată la Consiliu cu nr. 47010/13.11.2018, autoritatea contractantă a fost de acord cu solicitările din contestația formulată de ofertantul contestator, aceasta făcând dovada comunicării măsurilor de remediere către contestatoare și către ceilalți participanți la procedură. Astfel, Consiliul constată că prin contestația formulată SC ... SA a solicitat autorității contractante: „1. Să anulați Adresa de comunicarea a rezultatului procedurii nr. A10115/30.10.2018 emisă de autoritatea contractantă ..., Raportul procedurii nr. 10116/30.10.2018, toate documentele ce au stat la baza emiterii actului de comunicare a rezultatului procedurii, precum și toate eventualele documentele emise ulterior Adresei de comunicare a 3
rezultatului procedurii, precum și toate eventualele documentele emise ulterior Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. A10115/30.10.2018. 2. Să obligați autoritatea la reluarea procedurii cu reevaluarea ofertelor și desemnarea câștigătorului dintre ofertele admisibile (conforme și acceptabile). 3. În subsidiar, să dispuneți anularea procedurii, în măsura în care apreciați că nu mai pot fi luate măsuri în vederea continuării procedurii cu respectarea dispozițiilor legale”. În luarea deciziei Consiliul va reține că prin adresa nr. A10583/12.11.2018, înregistrată la Consiliu cu nr. 47010/13.11.2018, autoritatea contractantă arată ca a adoptat măsuri de remediere, comunicând următoarele: „- din analiza contestației, comisia de evaluare a constatat că există cel puțin un aspect invocat de operatorul economic care presupune reevaluarea ofertelor din punct de vedere tehnic, și anume îndeplinirea cerinței C12 – Centrala telefonică va avea posibilitatea de a efectua schimbări hardware (înlocuiri cartele) fără afectarea funcționării acesteia (fără oprirea sistemului); - autoritatea contractantă a adoptat măsuri de remediere prin readucerea procedurii în starea de evaluare tehnică la toate loturile pentru clarificarea îndeplinirii cerințelor invocate de operatorul economic în contestația menționată anterioară. Solicitările S.C. .... S.A. sunt deja îndeplinite: - prin decizia privind adoptarea măsurilor de remediere, Raportul Procedurii nr. A10116/230.10.2018 și comunicările către ofertanți au fost anulate, urmând a se emite alt raport și alte comunicări la finalizarea reevaluării; (...)”. Consiliul va reține ca relevante dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „După primirea contestației, autoritatea contractantă poate adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestației, în cel mult trei zile de la primirea contestației”. Astfel, Consiliul constată că autoritatea contractantă a luat măsuri de remediere în sensul solicitat de către contestatoare, solicitări ce constituie în fapt obiectul contestației, respectiv anularea raportului procedurii de atribuire și a actelor subsecvente acestuia și „reevaluarea ofertelor și desemnarea câștigătorului dintre ofertele admisibile”. Autoritatea contractantă a făcut cunoscut și faptul că solicitările care au făcut obiectul contestației au fost soluționate prin anularea raportului procedurii nr. A10116/30.10.2018 cât și comunicările către ofertanți, urmând a se emite un alt raport și alte comunicări la finalizarea reevaluării. Prin urmare, în fapt, autoritatea contractantă a dat ce i s-a cerut de către contestatoare, respectiv anularea unor acte și reevaluarea ofertelor, înțelegându-se, în mod evident, din formularea folosită de către contestatoare că a solicitat reevaluarea tuturor ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire și desemnarea dintre acestea, respectiv a 4
ofertelor admisibile, a ofertei câștigătoare, măsuri de remediere adoptate de către autoritatea contractantă, situație în care contestația este rămasă fără obiect. În aceste sens, față de cele prezentate anterior, Consiliul stabilește că, în cauză, solicitările contestatoarei au rămas fără obiect și urmează a fi respinse ca atare, întrucât concordă cu măsurile luate de autoritatea contractantă. Însă, autoritatea contractantă prin comisia de evaluare, conform principiului asumării răspunderii, statuat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, este obligată în temeiul art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016 să respecte atribuțiile primite prin numirea în comisia de evaluare și să procedeze la o reevaluare riguroasă a ofertelor depuse în prezenta procedură de atribuire, așa cum s-a obligat prin măsurile de remediere adoptate, ținând cont de aspectele criticate prin raportare la prevederile documentației de atribuire. Consiliul reține că, în etapa de reevaluare a ofertelor depuse, membrii comisiei de evaluare vor trebui să facă aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în sensul că adoptarea măsurilor de remediere și reevaluarea ofertelor are strânsă legătură cu conținutul contestației, respectiv criticile formulate prin aceasta. Principiul asumării răspunderii stabilit de către legiuitor în sarcina autorității contractante este un principiu de care aceasta trebuie să țină seama, măsurile de remediere adoptate urmând a avea un rezultat corect și nu adoptate doar cu scopul de a evita soluționarea pe fond a unei contestații, așa cum doar din punct de vedere formal autoritatea a procedat și în cazul măsurilor de remediere anterioare. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de SC ... SA, în contradictoriu cu entitatea contractantă .... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de SC ... SA, ca rămasă fără obiect. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... 5
Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 6 (șase) pagini. 6