BO2018_8986
RespingeCPV: 45233120-6 – „Lucrări de construcții de drumuri” (Rev.2)
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45233120-6 – „Lucrări de construcții de drumuri” (Rev.2)
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 49178/26.11.2018, formulată de ..... SRL, în calitate de lider al asocierii ..... SRL – ....., cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., atribut fiscal RO, având punct de lucru în ...., reprezentată legal prin ... – administrator, împotriva deciziei comunicată prin adresa nr. 15425/14.11.2018, de către CONSILIUL JUDEȚEAN ....., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ....., județul ....., în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „EXECUȚIE LUCRĂRI PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚIE – REABILITARE .....”, s-a solicitat anularea adresei nr. 15425/14.11.2018, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatoarei și, în mod egal, a ofertelor concurente, precum și la emiterea unui nou act de decizie privind rezultatul procedurii. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze contestația de față. Contestatoarea critică motivul invocat de autoritatea contractantă în respingerea ofertei sale ca inacceptabilă, și anume faptul că există două documente constatatoare din care rezultă
faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate față de alte autorități contractante, respectiv: - certificatul constatator privind îndeplinirea obligațiilor contractuale nr. 1654208/28.02.2017, emis de Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă, care menționează îndeplinirea obligațiilor contractuale cu deficiențe în cadrul contractului de lucrări nr. 1291728/23.06.2015, constituite din nerespectarea graficului de execuție și, implicit, a termenului de finalizare a lucrărilor; - documentul constatator emis de Consiliul Județean Timiș, Direcția Generală Tehnică, din care rezultă rezilierea contractului de servicii nr. 22513/20.11.2017 din cauza nerespectării termenelor contractuale. Cu privire la primul certificat invocat de autoritatea contractantă, contestatoarea arată că, din conținutul său, rezultă faptul că a îndeplinit contractul dar cu o întârziere de 16 zile, ceea ce reprezintă, în opinia sa, o întârziere minoră. Invocând prevederile art. 167 alin. (1) lit. g), alin. (8) din Legea nr. 98/2016 și art. 166 alin. (8) din HG nr. 395/2016, contestatoarea arată că, pentru ca acestea să devină incidente, trebuia ca, în mod cumulativ, să fie îndeplinite următoarele condiții: să fi existat încălcări grave sau repetate ale obligațiilor contractuale și, de asemenea, să fi existat încălcări grave care să fi condus la încetarea anticipată a contractului, plata de daune – interese sau să fi fost aplicate sancțiuni comparabile. Potrivit contestatoarei, în cazul de față, nu este îndeplinită condiția privind încetarea anticipată a contractului. În plus, arată că respectivul certificat a fost atacat în instanță, și a făcut obiectul Dosarului nr. 42695/3/2016, care s-a aflat pe rolul Tribunalului București, și în cadrul căruia instanța a admis acțiunea, și a obligat pârâta la restituirea sumei de 76.080,84 lei, reprezentând garanție de bună execuție, cu titlul de penalități de întârziere (...). Potrivit contestatoarei, admiterea recursului promovat de Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă nu este de natură a nega faptul că obligațiile contractuale au fost îndeplinite și că penalitățile au fost achitate, astfel că, din punctul de vedere al respectivei admiteri, întârzierea de 16 zile de finalizare a lucrărilor nu era un motiv de excludere a ofertei, nefiind îndeplinite rigorile textelor de lege invocate în adresa de comunicare a rezultatului procedurii. Contestatoarea arată că obiectul plăților aduse în discuție în raport cu întârzierea de 16 zile în finalizarea lucrărilor a fost constituit de penalitățile de întârziere, materie esențial diferită de daunele – interese de care face vorbire textul de lege anterior 2/10
menționat, și care este reglementat la Cap. II – executare silită a obligațiilor, art. 1530 – 1540 din codul civil. Prin urmare, contestatoarea arată că, în condițiile în care, la niciun moment al derulării și finalizării contractului, nu s-a pus problema pretinderii de daune-interese, ci doar de activare a clauzei penale, condiția prevăzută la art. 167 alin. (1) lit. g) raportată la art. 166 alin. (8) din HG nr. 395/2016 nu este îndeplinită. Cu privire la cele de al doilea document invocat de autoritatea contractantă în decizia de respingere a ofertei, contestatoarea precizează că rezilierea acestuia a fost determinată de nerespectarea termenelor contractuale din cadrul contractului de servicii nr. 22513/20.11.2017, încheiat de contestatoare, în asociere cu .....SRL, cu Consiliul Județean Timiș. Cu toate acestea, contestatoarea susține că rezilierea contractului în cauză nu îi poate fi imputată ei, aspect care, de altfel, a fost reținut și de către instanța de judecată în fața căreia a atacat respectivul document. Astfel, instanța a admis acțiunea, a anulat notificarea nr. 3373/27.02.2018 emisă de Consiliul Județean Timiș prin care a fost reziliat contractul de servicii nr. 22513/20.11.2017. Totodată, a fost anulat documentul constatator emis la data de 12.03.2018, emitentul actului fiind obligat la emiterea unui nou document care să ateste îndeplinirea obligațiilor contractuale ale reclamantei. Prin urmare, contestatoarea precizează că decizia autorității contractante de eliminare a ofertei sale este criticabilă sub aspectul eludării dispozițiilor art. 340 din codul de procedură civilă, aplicabile prin forța dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Chiar dacă hotărârea judecătorească nu era definitivă, caracterul de provizorat la autorității de lucru judecat al acesteia prevăzut la art. 430 din codul de procedură civilă se referă la hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului, și nicidecum la situația documentului constatator emis la data de 12.03.2018, act care rămâne anulat (fie și provizoriu) până la o eventuală decizie contrară a instanței de recurs. Prin urmare, contestatoarea solicită să se constate că situația celor două documente constatatoare invocate de autoritatea contractantă nu a constituit în niciun moment o situație de excludere a ofertei sale din procedură, din cele reglementate la art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016. În finalul contestației, ..... SRL a invocat și încălcarea de către autoritatea contractantă a principiului tratamentului egal acordat ofertanților, susținând că, din studiul dosarului achiziției, a constatat că, deși subcontractantul ofertantului concurent .....SRL, respectiv .....SRL se afla într-o situație identică, sau chiar mai gravă, autoritatea contractantă era datoare să analizeze situația și să facă 3/10
aplicarea dispozițiilor art. 170 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În acest sens, face referire la documentul constatator emis de SNTCF sub nr. GL 18/3/1110/07.08.2018, unde, la pct. 6, se arată: „Contractul nu a fost îndeplinit în mod corespunzător”, iar la pct. 7 sunt detaliate aspecte ale căror gravitate care nu au fost analizate. În plus, reclamă faptul că autoritatea contractantă i-a cenzurat în mod nepermis accesul la unele documente din cadrul dosarului achiziției, respectiv la documente emise de autoritatea contractantă în cadrul procedurii de evaluare a ofertelor, care nu puteau avea caracter confidențial. În acest sens, face referire la faptul că i-au fost puse la dispoziție PV nr. 13758/16.10.2018 și PV nr. 151615/19.11.2018 doar parțial. Prin punctul de vedere nr. 16356/03.12.2018, înregistrat la Consiliu cu nr. 50190/04.12.2018, autoritatea contractantă a solicitat respingerea, ca nefondată, a contestației formulată de ..... SRL. În susținere, precizează următoarele: - certificatul constatator privind îndeplinirea obligațiilor contractuale nr. 1654208/28.02.2017, emis de Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă, cu privire la contractul de lucrări nr. 1219728/23.06.2015, își produce efectele juridice în condițiile în care legalitatea acestuia a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă, efectele acestuia subzistând atât la data completării DUAE, cât și la data depunerii contestației; - asupra documentului constatator emis de Consiliul Județean Timiș, pentru asocierea ..... SRL – .....SRL, din care rezultă rezilierea contractului din cauza nerespectării termenelor contractuale, anulat în primă instanță de către Tribunalul Timiș,, autoritatea de lucru judecat este provizorie, potrivit art. 430 din codul de procedură civilă; cu toate acestea, acest document își producea efectele la data completării DUAE, nefiind suspendat în condițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, situație care demonstrează caracterul fals al declarației din DUAE; astfel, raportat la data completării DUAE, documentele constatatoare care sunt acte administrative unilaterale, se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și validitate, trăsături care constituie fundamentul caracterului executoriu, potrivit legii contenciosului administrativ. Autoritatea contractantă mai precizează că, dată fiind existența primului document constatator invocat în decizia de respingere a ofertei, pe fondul unui răspuns negativ la data completării DUAE, ne aflăm în prezența unei declarații false care trebuia sancționată corespunzător în procesul de evaluare a ofertei. De asemenea, face precizarea că întrebarea generată de câmpul de completare DUAE s-a referit la situații de încetare anticipată, daune –interese sau alte sancțiuni comparabile, sau dacă 4/10
contestatoarea s-a aflat în situația în care un contract încheiat anterior cu o altă autoritate contractantă a fost reziliat anticipat cu impunerea unor daune-interese sau alte sancțiuni comparabile. Astfel, în condițiile în care modul de executare a contractului pentru care s-a emis documentul constatator a generat daune-interese moratorii în condițiile art. 1536 din Codul civil, ce au decurs din neexecutarea obligației de a face, potrivit naturii juridice a contractului de achiziție publică respectiv, este evident faptul că ofertantul avea obligația să nu completeze DUAE, în sensul menționării unui răspuns pozitiv. Prin urmare, raportat la conduita ofertantului, autoritatea contractantă apreciază că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 167 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, referitor la documentul constatator emis de Consiliul Județean Timiș, autoritatea contractantă precizează că efectele acestuia existau la data completării DUAE, nefiind declarate în mod corespunzător. În opinia autorității contractante, ofertantul a omis cu rea-credință existența acestui document, prin prisma necunoașterii la momentul respectiv a modului de soluționare a litigiului judiciar în primă instanță prin Hotărârea nr. 1528/ 30.10.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș. Potrivit autorității contractante, legalitatea documentului constatator caracterul ce a făcut obiectul litigiului judiciar soluționat în primă instanță, are un caracter incert până la soluționarea definitivă a respectivului litigiu, această situație nefiind de natură a justifica modalitatea de completare DUAE. Cu privire la modalitatea de declarare ca admisibilă a ofertei depusă de .....SRL, autoritatea contractantă precizează că statutul unui subcontractant nu este supus acelorași exigențe pe care legea le prevede în cazul ofertanților cărora li s-au emis documente negative pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Astfel, comisia de evaluare a apreciat că documentul constatator emis pentru .....SRL este nerelevant sub aspectul producerii de efecte juridice de natură să determine excluderea ofertantului din procedură, în condițiile în care părțile ori elementele lucrărilor ce formează obiectul subcontractării au o pondere minimală, reprezentând un procent de 0,25% conform angajamentelor asumate prin acest act. Pe de altă parte, s-a mai constatat că subcontractantul în cauză mai are încă alte 15 certificate constatatoare pozitive emise în intervalul de timp 2014 – 2018, aspect care a fost avut în vedere în decizia comisiei de evaluare. Prin adresa nr. 928/12.12.2018, transmisă de două ori consecutiv prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu cu nr. 51491/12.12.2018 și respectiv cu nr. 51496/12.12.2018, 5/10
contestatoarea ..... SRL a formulat „Concluzii scrise și răspuns la punctul de vedere al autorității contractante privind contestația nr. 829/23.11.2018”, reiterând solicitarea de admitere a contestației sale, în considerarea faptului că, autoritatea contractantă insistă în alegațiile sale care nu au nimic comun cu legislația națională și cea europeană în domeniul achizițiilor publice, astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 57 lit. g) din DIRECTIVA 2014/24/UE privind achizițiile publice. În opinia contestatoarei, susținerile autorității contractante cum că documentul constatator referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale, fără număr de înregistrare, din data de 12.03.2018, emis de Consiliul Județean Timiș - Direcția Generală Tehnică, anulat prin Hotărârea nr. 1528/2018, pronunțată de Tribunalului Timiș, Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 3027/30/2018, ar fi apt să producă imaginate efecte, sunt ridicole și aberante. Contestatoarea susține că, autoritatea contractantă continuă cu alegații proprii prin care încearcă să inducă ideea că dispozițiile art. 170 alin. (1) - (2) din Legea nr. 98/2016 privind obligația autorității contractante de a verifica inexistența unei situații de excludere prevăzute la art. 164, 165 și 167 în legătură cu subcontractanții propuși, ar fi benevole și neaplicabile în procedură, dovedind dorința de favorizare a ofertantului concurent .....SRL, prin prisma situației subcontractantului .....SRL. Contestatoarea susține totodată că, din conținutul procesului verbal de evaluare nr. 5 înregistrat sub numărul 13758/16.10.2018, rezultă că ofertantului .....SRL nu i s-a solicitat nicio clarificare iar conform procesului verbal nr. 9, înregistrat sub nr. 15615/19.11.2018 se constată ca valoarea ofertei acestuia este foarte apropiată de valoarea estimată. În acest context, contestatoarea consideră că este favorizat un anumit ofertant, a cărui propunere financiară are valoarea apropiată de valoarea estimată, finalizarea procedurii fiind, în mod vizibil, canalizată într-o direcție contrară celei impusă de dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, respectiv cea de „a realiza achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficiență economică și socială”. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Procedura de licitație deschisă, a fost inițiată de CONSILIUL JUDEȚEAN ....., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „EXECUȚIE LUCRĂRI PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚIE – REABILITARE .....”, prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. ...../..., criteriul de atribuire aplicat a fost „cel mai bun raport calitate-preț”, valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit fiind de 98.077.148 lei. 6/10
Consiliul constată că ..... SRL a înaintat Consiliului contestația de față, nemulțumit fiind de faptul că oferta sa a fost respinsă, în conformitate cu art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016, în vigoare, depunând în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ..... emisă de CEC Bank – Unitatea ... în data de 29.11.2018, prevăzută de art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cuantum de 220.000 lei. Restituirea acestei cauțiuni se va face în condițiile art. 611 alin. (5) și următoarele din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Consiliul reține că ..... SRL a depus, în cadrul procedurii, o serie de documente constatatoare, printre care și documentul constatator emis de Consiliul Județean Timiș, la data de 12.03.2018, în care se menționează că, datorită nerespectării termenelor contractuale de prestare servicii – din culpa prestatorului - aferente contractului de servicii nr. 22513/20.11.2017, acesta a fost reziliat, începând cu data de 02.03.2018. Consiliul reține, de asemenea, că, documentul constatator menționat a fost atacat la Tribunalul Timiș, făcând obiectul dosarului ..., instanța pronunțându-se prin Hotărârea nr. ..., în sensul admiterii acțiunii formulate de ..... SRL. Totodată, se reține de către Consiliu faptul că Hotărârea pronunțată de către Tribunalul Timiș, antemenționată, a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Timișoara, fiind pe rolul acestei instanțe. Consiliul va reţine, în soluționare, în ceea ce priveşte interpretarea dispozițiilor art. 167 alin. 1 lit. g) şi alin. 8 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, că norma legală menţionată reglementează o interdicție legală expresă de a încheia în mod valabil contractul de achiziţie publică cu un operator economic care „şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achizitii publice, al unui contract de achizitii sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancțiuni comparabile". Această interdicție legală este o excepție de la principiul libertății contractuale. Potrivit art. 1180 C.civ., „poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege şi nici oprită să încheie anumite contracte", iar art. 1652 C.civ. dispune că „pot cumpăra sau vinde toți cei cărora nu le este interzis prin lege". În baza dispoziției legale menţionate, din sfera persoanelor juridice cu care ar putea încheia contractul de achiziţie publică, autoritatea contractantă este obligată să le excludă pe acelea care se încadrează în interdicția legală şi care nu pot furniza dovezi care să arate că măsurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-şi 7/10
demonstra în concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere. Cu aceste limitări, dispoziţiile legale analizate sunt de ordine publică, nefiind aplicabil principiul disponibilității, întrucât rațiunea legii este de a evita producerea unor prejudicii autorităţii contractante prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului. Condiţiile pentru a opera excluderea sunt următoarele: a) operatorul economic să-şi fi încălcat obligațiile principale în mod grav sau repetat; b) în varianta încălcărilor grave ale obligațiilor contractuale, cu titlu exemplificativ, sunt indicate de legiuitor: neexecutarea contractului,
livrarea/prestarea/executarea
unor produse/servicii/lucrări care prezintă neconformități majore care le fac improprii utilizării conform destinației prevăzute în contract; c) aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune- interese sau alte sancțiuni comparabile. în toate cele trei condiţii, se observă exprimarea neexhaustivă (conjuncția alternativă „sau" ori expresia adverbială „cu titlu exemplificativ"). În cazul în analiză, în care încălcările au condus la încetarea anticipată a contractului prin reziliere, situaţia de excludere este mai clară decât în situaţia alternativă, ca încălcările să fi condus la plata de daune-interese sau alte sancțiuni comparabile. Documentul constatator emis de Consiliul județean Timiș atestă faptul că, în cadrul contractului de servicii nr. 22513/20.11.2017, obligațiile contractuale nu au fost îndeplinite în mod corespunzător de ofertant, în ceea ce privește termenele contractuale asumate de către prestator, ducând la rezilierea contractului respectiv. Cu privire la argumentele contestatoarei în sensul că rezilierea contractului nr. 22513/20.11.2017 nu a produs un prejudiciu autorităţii contractante CJ Timiș, se impune observația că principiul forței obligatorii a contractului se bazează pe reciprocitatea şi interdependența obligațiilor asumate de părți. Altfel spus, cauza asumării obligației prin încheierea contractului de către o parte este reprezentată de executarea obligației corelative a cocontractantului. Așadar, încălcarea obligațiilor contractuale, urmată de rezilierea unilaterală a contractului, nu poate, în niciun caz, să fie considerată ca fiind lipsită de prejudicii pentru autoritatea contractantă. Așadar, contestatoarea nu poate susține că documentul constatator nu atestă existența unui prejudiciu, împrejurarea că în documentul constatator nu este cuantificat prejudiciul prin indicarea unei valori nominale nu înseamnă că prejudiciul nu a existat. 8/10
În condiţiile în care legalitatea documentului constatator, emis de către Consiliul județean Timiș la data de 12.03.2018, în baza dispozițiilor art. 166 din H.G. nr. 395/2016, nu a fost tranșată în mod definitiv de instanța de contencios administrativ - Hotărârea Tribunalului Timiș nr. ... fiind atacată cu recurs - documentul constatator emis de Consiliul județean Timiș își produce efectele, în prezenta cauză neputând fi analizate susținerile privind realitatea celor constatate în respectivul document, deci nici susținerile privind absența unei culpe a contestatoarei în neexecutarea contractului, întrucât documentul menționează o îndeplinire necorespunzătoare a contractului, în privința căreia intimata a formulat apărări în dosarul nr. .... În ceea ce privește certificatul constatator privind îndeplinirea obligațiilor contractuale nr. 1654208/28.02.2017, emis de Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă, cu privire la contractul de lucrări nr. 1219728/23.06.2015, in condiţiile în care legalitatea acestuia a fost tranșată în mod definitiv de instanța de contencios administrativ, nu mai pot fi analizate susținerile privind realitatea celor constatate în respectivul document, deci nici susținerile privind neîndeplinirea condiției privind încetarea anticipată a contractului, întrucât, ajungerea contractului la termen nu este suficientă pentru a nu fi aplicată sancțiunea excluderii. Trebuie subliniat că domeniul achizițiilor publice este strict reglementat din rațiuni de interes public, iar o eventuală încetare anticipată a contractului obligă autoritatea contractantă să demareze o nouă procedură competitivă, variantă ce se poate dovedi extrem de păgubitoare, atât din perspectiva timpului pierdut, cât şi din perspectiva resurselor alocate unei noi proceduri, astfel că nu poate fi neglijată o tendință firească de a încerca finalizarea contractului chiar şi pe fondul unor încălcări ale obligațiilor principale de către prestator, alegând aplicarea de penalități de întârziere. Prin urmare, nu poate fi acceptată susținerea contestatoarei conform căreia simplul fapt că nu a avut loc încetarea anticipată a contractului este dovada neîncadrării în motivul de excludere. În acest context factual, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă a dispus motivat excluderea contestatoarei de la procedura în analiză şi nu se poate reţine că măsura a fost luată cu exces de putere și nu se va mai pronunța pe criticile în referire la oferta câștigătoare, în situația dată, ..... SRL nemaiavând calitate de persoană vătămată, în accepțiunea legii nr. 101/2016. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și 9/10
funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestația depusă de ..... SRL în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEȚEAN ...... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..... SRL în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEȚEAN ...... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 10 (zece) pagini 10/10