AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_10087

BO2019_10087

Respinge
2019Fonduri: PropriiProcedura proprie
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 31.212 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 894/05.06.2019, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 21047/05.06.2019, depusă de ... SRL, cu sediul în …, având număr de înregistrare în Registrul Comerțului …, CUI …, privind procedura proprie, organizată de ..., cu sediul în …, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect..., cod CPV …, contestatoarea a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 8973/31.05.2019 și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, în sensul reevaluării propunerii sale tehnice și propunerii financiare.

§ 2

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL atacă rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea precizează că, în urma evaluării propunerilor financiare, prin adresa nr. 8254/21.05.2019, comisia de evaluare i-a solicitat clarificări și justificări cu privire la valoarea ofertată în cadrul formularului „Calculație preț pentru tariful unitar ofertat" pentru total salarii agenți de pază, fără sporuri, precum și cu privire la numărul de 108 agenți de pază pe care i-a alocat pentru îndeplinirea obiectului contractului. 1

§ 3

Prin adresa nr. 832/24.05.2019, cu privire la aceste aspecte, pe data de 24.05.2019, a răspuns precizând că valoarea ofertată reprezintă salariul de bază, aferentă unui număr de 108 agenți de pază, precum și faptul că, în privința tarifului orar minim garantat în plată este necesară împărțirea sumei aferente „total salarii + sporuri" la numărul total de ore. Ulterior, prin adresa nr. 8619/27.05.2019, comisia de evaluare a solicitat clarificarea aspectului legat de faptul că cei 108 agenți de pază alocați sunt suficienți pentru a presta serviciile ce fac obiectul contractului, având în vedere numărul de ore de pază care vor fi efectiv prestate în cadrul contractului, conform caietului de sarcini și prevederilor legale în vigoare. Prin adresa nr. 846/29.05.2019, contestatoarea a pus în vedere comisiei faptul că tariful de 13,59 lei/oră, calculat prin împărțirea valorii aferente „total salarii brute + sporuri" la numărul de ore din contract, 132.192 ore, respectă prevederile legale în vigoare și acoperă munca suplimentară a agenților de pază generate de zilele de week-end și sarbători legale. Cu privire la numărul agenților de pază alocați (4 agenți pe post), contestatoarea susține că a comunicat comisiei motivele care stau la baza acestui calcul, prin raportare la perioada contractuală și numărul de zile de concediu, precum și faptul că ... SRL dispune de personal de rezervă care asigură numărul de zile de concediu pentru personalul angajat în executarea contractului, astfel cum se întâmplă și în sărbătorile legale. De asemenea, a făcut precizarea referitoare la repausul săptămânal pe care contestatoarea îl acordă în alte zile pentru munca de week-end, iar sporul de week-end este reglementat de contractul colectiv de muncă și de regulamentul intern. Apreciază că oferta sa îndeplinește criteriile prevăzute de lege pentru conformitate. În cuprinsul comunicării ce face obiectul contestației, comisia a reținut faptul că oferta sa este considerată neconformă, în baza prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) și d) din HG nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, iar propunerea financiară constituie o abatere de la legislația incidentă, alta decât cea în domeniul achizițiilor publice (respectiv HG nr. 937/2018). Contestatoarea arată că-i este imputat faptul că a depus o ofertă care nu corespunde cerințelor din caietul de sarcini, ceea ce este eronat, având în vedere și clarificările pe care le-a adus prin adresele nr. 832/ 24.05.2019 și 846/29.05.2016. În speță, sunt incidente dispozițiile din HG nr. 937/2018, unde se reglementează faptul că, începând cu data de 01.01.2019, salariul de bază minim brut pe țară garantat la plată se stabilește în bani, fără a 2

§ 4

include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.080 lei/lună, pentru un program normal de lucru, în medie de 167,33 ore/lună, ceea ce determină un salariu minim brut/oră de 12,43 lei/oră. În formularul de ofertă, la rândul 1 - Total salarii – contestatoarea apreciază că se face referire la salariul de bază, care nu include sporuri și alte adaosuri, valoarea de 1.498.348,80 lei (corespondent al salariului de baza minim garantat), înmulțit cu numărul de agenți, precum și cu perioada din contract, respectiv 204 zile, până la finalul anului 2019. ... SRL consideră că modalitatea de calcul aplicată de autoritatea contractantă, prin împărțirea valorii de 1.498.348,80 lei la numărul total de ore contractuale, respectiv 132.192 ore, rezultând o valoare de 11,33 lei/oră, este eronată. În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile HG nr. 937/2018, cuantumul de 12,43 lei/oră reprezintă salariul minim garantat pentru un program normal de lucru, neincluzând niciun spor sau adaos salarial, rezultând din prestarea de ore pe timp de week-end sau sărbători legale. Astfel, un calcul corect, care să cuprindă toate orele din contract, respectiv 132.139 de ore, se face prin împărțirea rândului 6 din Formularul de ofertă - „Total salarii și sporuri" la numărul de ore, rezultând următorul raționament: 1.796.902,79 lei / 132.192 ore (inclusiv zilele de week-end) = 13,59 lei/oră, tarif ce este superior tarifului orar minim garantat la plată, conform dispozițiilor HG nr. 937/2018, unde se prevede un salariu minim brut garantat orar în cuantum de 12,43 lei/oră. Toate celelalte categorii de cheltuieli, incluzând spor de noapte, spor de week-end, spor de zile libere legale, precum și concediul de odihnă, au fost calculate prin raportare la suma de 1.498.348,80 lei, sumă ce reprezintă corespondentul salariului minim garantat la plată de 12,43 lei/oră, respectiv de 2.080 lei/lună, salariu minim pentru un program normal de lucru de 167,33 ore/lună, respectând prevederile din Codul Muncii referitoare la sporurile și adaosurile ce decurg din prestarea muncii pe timp de noapte, în zilele de week-end și sărbători legale. Prin urmare, opinează că oferta sa este conformă, nefiind incidente prevederile art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea consideră că oferta sa este acceptabilă, având în vedere argumentele următoare: Cu privire la numărul efectiv de agenți alocați pentru executarea contractului, contestatoarea precizează că a expus pe larg și insistând asupra acestui aspect în cuprinsul răspunsului la adresa nr. 8619/ 27.05.2019, fiind expuse motivele pentru care acest număr este suficient pentru a acoperi numărul de ore din contract (132.192 ore). Astfel, împărțind acest număr total de ore la numărul de agenți alocați, rezultă că fiecare dintre aceștia trebuie să presteze în medie 183,50 ore/lună, ceea ce presupune 16,18 ore/lună peste norma grafică de 167,33 ore/lună. În formularul

§ 5

de

§ 6

ofertă,

§ 7

totalul

§ 8

sporurilor

§ 9

alocate (R2+R3+R4+R5) este de 298.553,99 lei, sumă ce urmează a fi folosită 3

§ 10

pentru a acoperi drepturile salariale ale celor 108 agenți alocați pentru executarea contractului, drepturi conferite în baza prestării orelor suplimentare de 16,18 ore, în medie, pe lună. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că perioada contractuală este de 204 zile, concediul de odihnă pentru personalul alocat reducându-se la 11,73 zile de concediu, care va fi atribuit personalului pe parcursul executării contractului, iar nu 21 de zile de concediu, care sunt aferente unei perioade contractuale de 1 an. De asemenea, pentru munca prestată în zilele de week-end, care generează ore suplimentare, contestatoarea menționează că dispune de personal de rezervă care, pentru a-și îndeplini norma grafică de 167,33 ore/lună, prestează serviciile în zilele libere acordate personalului angajat în executarea contractului, fapt incident și pentru zilele decretate sărbători legale. În conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2) din Codul Muncii și prin raportare la natura activității desfășurate, servicii de pază ce necesită executare permanentă, pentru munca prestată în zilele de week-end, repausul săptămânal se acordă în alte zile ale săptămânii, sporul de week-end fiind reglementat prin contractul colectiv de muncă și regulamentul intern al ... SRL. Referitor la numărul de zile de sărbători legale existente în perioada contractuală, 11.04.2019 - 31.12.2019 (204 zile), contestatoarea precizează că, deși din punct de vedere calendaristic sunt prevăzute șapte sărbători legale, trei dintre acestea se suprapun cu zile de week-end, urmând a li se aplica sporul de week-end, iar doar pentru patru dintre aceste zile sporul de 100%, aferent sărbătorilor legale. Prin urmare, legislația muncii este în integralitate respectată, astfel cum rezultă și din formularul de ofertă. Prin urmare, oferta financiară prezentată (14,98 lei/oră/agent) reprezintă 93,63% din valoarea estimată de autoritatea contractantă, fiind întocmită cu respectarea tuturor prevederilor legislative privind salarizarea muncii. Prin adresa nr. 10054/14.06.2019, înregistrată la Consiliu cu nr. 23207/21.06.2019, ... a transmis punctul său de vedre referitor la contestația înaintată de ... SRL, solicitând respingerea acesteia. După ce face o scurtă prezentare a modului de derulare a procedurii de atribuire, autoritatea contractantă precizează că, în cadrul propunerii financiare, contestatoarea a prezentat următoarele documente:  formularul de ofertă, din care a rezultat prețul ofertat pentru serviciile de pază și protecție prestate în perioada 11.06.2019- 31.12.2019;  centralizatorul de prețuri, cu valoarea aferentă serviciilor prestate pe fiecare obiectiv; 4

§ 11

 calculația de preț pentru tariful unitar ofertat, în valoare de 14,98 lei/oră/post pază permanent, fără TVA. În cadrul formularului "Calculație preț pentru tariful unitar ofertat", s-a constatat că, la calcularea costului cu salariile agenților de pază, contestatoarea a pornit de la un număr de 108 agenți pe care acesta i-a alocat pentru prestarea serviciilor ce fac obiectul contractului, rezultând o valoare de 1.498.348,80 lei. Contestatoarea nu a ținut cont că, în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, în perioada de derulare a contractului, cuprinsă între 11.06.2019-31.12.2019, numărul total de ore care vor fi lucrate efectiv de agenții de pază este de 132.192 ore. Pornind de la valoarea aferentă total salarii cu agenții de pază alocați (fără sporuri) calculată de contestatoare (1.498.348,80 lei) și nr. de ore care vor fi lucrate efectiv de agenții de pază, conform caietului de sarcini, a rezultat o valoare unitară de: 1.498.348,80 lei : 132.192 ore = 11,33 lei/oră, aferentă costului cu salariile agenților de pază, fără sporuri. În conformitate cu prevederile HG nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară, începând cu data de 1 ianuarie 2019, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.080 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 12,43 lei/oră, prin urmare, costul total minim cu salariile de bază pentru un program normal de lucru este de: 12,43 lei/oră x 132.192 ore = 1.643.146,56 lei. La acest cost de bază urmau să fie adăugate sporurile aferente orelor prestate pe timp de noapte, orelor suplimentare, orelor prestate în week-end, în zilele de sărbători legale și indemnizația de concediu (după caz). Având în vedere constatarea făcută de comisia de evaluare, prin adresa nr. 8254/21.05.2019, s-a solicitat contestatoarei să clarifice și să justifice: - valoarea ofertată în cadrul Formularului "Calculație preț pentru tariful unitar ofertat" pentru total salarii agenți pază fără sporuri; - numărul de 108 agenți pază pe care i-a alocat pentru îndeplinirea obiectului contractului (4 agenți pe post). Prin adresa nr. 832/24.05.2019, ... SRL a comunicat că valoarea din formular reprezintă salariul de bază aferent unui număr de 108 agenți alocați în vederea prestării serviciilor. În privința tarifului orar de 11,33 lei/oră rezultat în urma calculului făcut de autoritatea contractantă, contestatoarea a susținut că un calcul corect este prin împărțirea sumei aferente rândului 6 din formularul amintit anterior, reprezentând "total salarii și sporuri", la numărul de 132.192 ore de prestare, rezultând un tarif de 13,59 lei/oră, care este superior tarifului minim garantat în plată de 12,43 lei/oră (conform HG nr. 937/2018). 5

§ 12

Contestatoarea a concluzionat în mod eronat că respectă prevederile legale în vigoare în ceea ce privește valoarea orară minimă garantată în plată de 12,43 lei/oră, având în vedere că a comparat tariful de 13,59 lei/oră, care include atât salariul de bază al agenților de pază, cât și sporurile și alte adaosuri aferente acestuia, cu valoarea minimă garantată în plată de 12,43 lei/oră pentru un program de 167,333 ore/lună, conform HG nr. 937/2018, care este aferentă salariului de bază minim brut pe țară, fără a include sporuri și alte adaosuri. După cum rezultă din Formularul „Calculație de preț pentru tariful unitar ofertat", valoarea de 1.796.902,79 lei (tarif de 13,59 lei/oră) cuprinde : - salariile de bază ale agenților de pază pe care i-a alocat; - sporul de noapte (25 %) aferent orelor prestate pe timp de noapte; - spor de week-end (1%) aferent orelor prestate sâmbăta și duminica; - spor pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală (100%); - indemnizații concedii de odihnă. Referitor la justificarea numărului de 108 agenți de pază, contestatoarea a precizat că la alocarea acestui număr a avut în vedere: - perioada concediului de odihnă aferentă agenților pentru perioada contractuală este de 11,73 zile; - pentru munca în zilele de week-end și în zilele de sărbători legale, care generează ore suplimentare, dispune de personal de rezervă care acordă zile libere personalului angajat în prestarea contractului, pentru a-și îndeplini norma de 167,33 ore/lună. Comisia de evaluare a revenit cu adresa nr. 8619/27.05.2019, prin care a solicitat ofertantei să clarifice și să justifice că cei 108 agenți de pază alocați sunt suficienți pentru a presta serviciile ce fac obiectul contractului. Prin adresa nr. 846/29.05.2019, aceasta a răspuns susținând din nou că tariful de 13,59 lei/oră calculat prin împărțirea valorii aferente pentru "total salarii brute + sporuri" (spor de noapte 25 %, spor muncă suplimentară și spor week-end 1%, spor muncă prestată în zilele de sărbători legale 100 %, indemnizații concedii de odihnă) la nr. de ore din contract 132.192 ore respectă prevederile legale în vigoare, acoperă munca suplimentară de 16,18 ore/lună/agent generată de zilele de week-end și sărbători legale. În justificarea numărului de 108 agenți de pază alocați, ... SRL a declarat din nou următoarele: - pentru perioada contractuală (11.06.2019-31.12.2019) de 204 zile, concediul de odihnă se reduce proporțional la 11,73 zile față de 21 6

§ 13

zile (stabilit prin legislație), acest lucru având o influență majoră în stabilirea tarifului și alocarea numărului de agenți; - faptul că dispune de personal de rezervă (înlocuitor) care acordă zile libere personalului angajat în contractele societății pentru munca în zilele de week-end și în zilele de sărbători legale, care nu generează costuri suplimentare pentru contract, ei fiind angajați doar pentru a face acest lucru, respectiv acordarea de zile libere agenților de pază din contract pentru munca prestată de aceștia în zilele de week-end, sărbători legale și alte situații neprevăzute ce necesită înlocuirea lor. Pornind de la modalitatea prin care contestatoarea a calculat sporurile aferente salariului de bază în cadrul Formularului "Calculație preț pentru tariful unitar ofertat", autoritatea contractantă prezintă sub formă tabelară un mod de calcul în conformitate cu prevederile legale în vigoare, din care rezultă că tariful este de minim 14,4494 lei/oră, prin urmare tariful de 13,59 lei/oră calculat de contestatoare nu respectă prevederile legale în vigoare și nu acoperă munca suplimentară a agenților de pază. De asemenea, se susține că societatea nu a demonstrat concret că numărul de 108 agenți de pază alocați sunt suficienți pentru a acoperi cele 132.192 ore de prestare efectivă a serviciilor de pază ce fac obiectul contractului. Contestatoarea a afirmat că reducerea concediului de odihnă aferent perioadei contractuale, față de cel stabilit prin lege pentru perioada de un an, are o influență majoră în alocarea numărului de agenți și stabilirea tarifului orar, dar nu a demonstrat acest fapt. De asemenea, a declarat că agenții de rezervă nu generează costuri suplimentare. Această declarație nu a putut fi luată în considerare, fiind evident că, pentru perioada în care agenții de rezervă vor presta servicii de pază în cadrul contractului, aceștia urmează să fie remunerați corespunzător, iar aceste costuri directe nu au fost luate în considerare la calcularea tarifului. În concluzie, cei 108 agenți de pază alocați de contestatoare nu acoperă necesarul posturilor, având în vedere numărul de ore de pază care vor fi efectiv prestate în cadrul contractului conform caietului de sarcini și prevederile legale în vigoare. Oferta ... SRL a fost considerată:  neconformă, în baza prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) și d) din HG nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, iar propunerea financiară constituie o abatere de la legislația incidentă, alta decât cea în domeniul achizițiilor publice (respectiv HG nr. 937/2018);  inacceptabilă, în baza prevederilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, deoarece răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări privind justificarea numărului de agenți de pază alocați pentru prestarea serviciilor este neconcludent. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: 7

§ 14

... a inițiat procedura proprie, în vederea atribuirii contractului având ca obiect..., cod CPV …, prin publicarea unui anunț de participare pe site-ul propriu. Din informațiile anunțului de participare, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului care urmează a fi atribuit este de … lei, fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost ... ... SRL a învestit Consiliul cu soluționarea contestației care formează obiectul prezentei cauze. Societatea contestatoare a constituit cauțiunea în sumă de … lei, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă recipisa de consemnare nr. …, eliberată de ... Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că, prin adresa nr. 8973/31.05.2019, autoritatea contractantă a informat societtaea ... SRL că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, pentru următoarele motive: In cadrul formularului "Calculatie pret pentru tariful unitar ofertat", ati calculat costurile cu salariile agentilor de paza in perioada de derulare a contractului, respectiv 11.06.2019-31.12.2019, inmultind un numar de 108 agenti paza cu salariul de 2.080 lei/luna si cu o durata de 6,67 luni, rezultand o valoare de 1.498.348,80 lei. In conformitate cu prevederile caietului de sarcini, in perioada de derulare a contractului cuprinsa intre 11.06.2019-31.12.2019, numarul total de ore care vor fi lucrate efectiv de agentii de paza este de 132.192 ore. Pornind de la suma precizata de dvs. aferenta total salarii cu agentii de paza si nr. de ore lucrate efectiv, a rezultat un tarif de baza, fara sporuri, de 1.498.348,80 lei: 132.192 ore = 11,33 lei/ora, sub salariul minim garantat pe tara conform legislatiei in vigoare. Avand in vedere acest aspect, prin adresa nr. 8254/21.05.2019, autoritatea contractanta, prin comisia de evaluare, v-a solicitat sa clarificati si sa justificati: - valoarea ofertata in cadrul Formularului "Calculatie pret pentru tariful unitar ofertat" pentru total salarii agenti paza fara sporuri. - numarul de 108 agenti paza (4 agenti paza/post permanent) pe care l-ati alocat pentru indeplinirea obiectului contractului. In adresa dvs. de raspuns nr. 832/24.05.2019, ati mentionat urmatoarele: - valoarea ofertata la "total salarii" agenti paza reprezinta salariul de baza, fara alte sporuri adaosuri, aferenta numarului de 108 agenti paza alocati pentru prestarea serviciilor; - un calcul corect care sa cuprinda toate cele 132.192 ore din contract este prin impartirea sumei aferente "total salarii + sporuri" la numarul total de ore, rezultand un tarif de 13,59 lei/ora, care este peste tariful orar minim garantat in plata. Avand in vedere cele prezentate de dvs., prin adresa nr. 8619/27.05.2019, vi s- a solicitat sa clarificati si sa justificati ca cei 108 agenti de paza alocati de dvs (pentru care ati calculat cheltuielile cu total salarii fara sporuri) sunt suficienti pentru a presta serviciile ce fac obiectul prezentului contract, avand in vedere numarul de ore de paza care vor fi efectiv prestate in cadrul contractului conform caietului de sarcini si prevederile legale in vigoare. In adresa dvs. de raspuns nr. 846/29.05.2019, ati sustinut din nou ca tariful de 13,59 lei/ora calculat de dvs prin impartirea valorii aferente la "total salarii brute + sporuri" (spor de noapte 25 %, spor munca suplimentara spor week-end 1%, spor munca prestata in zilele de sarbatori legale 100 %, indemnizatii concedii de odihna) la nr. de ore din contract 132.192 ore (inclusiv sambata si duminica), respecta 8

§ 15

prevederile legale in vigoare si acopera munca suplimentara a agentilor de paza generate de zilele de week-end sarbatori legale. In conformitate cu prevederile HG nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata a fost stabilit la suma de 2.080 lei lunar, fara a include sporuri si alte adaosuri, pentru un program normal de lucru in medie de 167,333 ore pe luna, reprezentand 12,43 lei/ora. Avand in vedere aceste prevederi, rezulta ca tariful unitar lei/ora care include salariul de baza si sporurile aferente este: Tarif minim garantat in plata fara a include sporuri si adaosuri, conform prevederilor legale in vigoare 12,43 lei/ora Spor de noapte 12,43 lei/ora x 25% x 33,33 % = 1,0357 lei/ora Spor munca suplimentara + spor week- end 12,43 lei/ora x 1 % x 28,97 % = 0,036 lei/ora Spor pentru munca prestata in zilele de sarbatori legale 12,43 lei/ora x 100 % x 2,97 % = 0,3691 lei/ora Indemnizatii concedii de odihna (2.080 lei/an : 12 luni ) x (11,73 zile CO aferente perioadei contractuale/21 zile CO aferente unui an) : 167,333 ore/luna = lei/ora = 0,5786 lei/ora Total salariu + sporuri 12,43 lei/ora + 1,0357 lei/ora + 0,036 lei/ora + 0,3691 lei/ora + 0,5786 lei/ora = 14,4494 lei/ora Rezulta ca tariful care acopera salariul de baza minim brut conform prevederilor legale in vigoare si sporurile aferente acestuia (spor noapte 25 %, spor munca suplimentara si spor week-end 1 %, spor munca in zile de sarbatori legale 100%, indemnizatii CO) este de minim 14,4494 lei/ora, prin urmare tariful de 13,59 lei/ora calculat de dvs. nu respecta prevederile legale in vigoare si nu acopera munca suplimentara a agentilor de paza. Nu ati demonstrat concret ca numarul de 108 agenti paza alocati sunt suficienti pentru a acoperi cele 132.192 ore de prestare efectiva a serviciilor de paza ce fac obiectul contractului. Ati afirmat ca reducerea concediului de odihna aferent perioadei contractuale, fata de cel stabilit prin lege pentru o perioada de un an, are o influenta majora in alocarea numarului de agenti si stabilirea tarifului orar, dar nu ati demonstrat acest fapt. Ati declarat ca agentii de rezerva (inlocuitorii agentilor de paza din contract), incadrati doar pentru a acorda zile libere agentilor de paza pentru munca prestata in zilele de week-end si sarbatori legale, nu genereaza costuri suplimentare. Aceasta declaratie nu a putut fi luata in considerare de catre comisia de evaluare, fiind evident ca pentru perioada in care agentii de rezerva vor presta servicii de paza, acestia urmeaza sa fie remunerati corespunzator, iar aceste costuri directe nu le-ati luat in considerare la calcularea tarifului. Ati mentionat, de asemenea, ca oferta dvs. financiara reprezinta un procent de 93,63 % din valoarea estimata de catre autoritatea contractanta, fiind comparabila cu a celorlati ofertanti. Comisia de evaluare nu a putut tine cont de aceasta mentiune, 9

§ 16

avand in vedere faptul ca dvs. nu ati demonstrat ca la calcularea tarifului ati avut in vedere toate prevederile legale in vigoare si cerintele caietului de sarcini. In concluzie, cei 108 agenti de paza pe care i-ati alocat pentru prestarea serviciilor ce fac obiectul acestuia si pe care i-ati avut in vedere la calcularea tarifului, nu acopera necesarul posturilor, avand in vedere numarul de ore de paza care vor fi efectiv prestate in cadrul contractului conform caietului de sarcini si prevederile legale in vigoare. Potrivit caietului de sarcini, astfel cum a reținut și autoritatea contractantă, numărul total de ore prestate în cadrul contractului este de 132.192 (204 zile x 24 ore/zi x 27 posturi). Analizând calculația de preț prezentată de contestatoare, Consiliul constată că, la rândul 1 - total salarii pentru toate posturile de pază și toți agenții de pază implicați în executarea contractului, s-a indicat suma de 1.498.348,80 lei, detaliată astfel: 2080 x 108 x 6,67 luni, iar la total salarii + sporuri s-a înscris suma de 1.796.902,79 lei. În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară, începând cu data de 1 ianuarie 2019, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.080 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 12,43 lei/oră. Astfel cum a arătat și achizitoarea, costul total minim cu salariile de bază pentru un program normal de lucru este de: 12,43 lei/oră x 132.192 ore = 1.643.146,56 lei, la acest cost urmând a fi adăugate sporurile aferente. În explicațiile sale transmise în urma solicitărilor de clarificări (adresa nr. 832/24.05.2019), ofertanta a susținut că tariful de 13,59 lei/oră, rezultat din împărțirea sumei de 1.796.902,79 lei (total salarii + sporuri) la 132.192 ore (total ore conform caiet de sarcini) acoperă tariful orar de 12,43 lei/oră stabilit de prevederile legale. Or, comparația contestatoarei este eronată, în condițiile în care tariful legal (12,43 lei/oră) este un tarif care nu cuprinde sporuri și alte adaosuri, iar tariful de 13,59 lei, după cum însăși petenta a susținut, este un tarif incluzând sporuri. Din calculația de preț rezultă că suma de 1.796.902,79 lei reprezintă total salarii + sporuri (salarii + spor de noapte + spor de muncă suplimentară + spor de weekend + spor de muncă prestată în zilele de sărbătoare legală + indemnizații concedii de odihnă). În comunicarea privind rezultatul procedurii, autoritatea contractantă a prezentat calculul tarifului orar incluzând sporurile la care face referire și contestatoarea, acesta fiind de 14,4494 lei/oră, așadar mai mare decât cel invocat de contestatoare de 13,59 lei/oră. Așadar, din toate informațiile prezentate, rezultă că, indiferent de modalitatea de calcul aleasă de ofertantă, tariful orar pentru numărul de 10

§ 17

ore stabilit în caietul de sarcini nu acoperă salariul de bază minim brut pe țară. În ceea ce privește aspectele invocate de petentă în răspunsurile la clarificări vizând luarea în considerare în calculul tarifului a unui număr mai mic de zile de concediu de odihnă, respectiv 11,73, și nu 21, se reține că, separat de faptul că, în calculul tarifului de 14,4494 lei, autoriatea contractantă a avut în vedere un număr de 11,73 zile de concediu, este corectă afirmația acesteia că ofertanta nu a demonstrat că reducerea concediului de odihnă aferent perioadei contractuale are o influență majoră în alocarea numărului de agenți și stabilirea tarifului orar. De asemenea, în mod corect achizitoarea nu a luat în considerare explicațiile ofertantei că dispune de personal de rezervă pentru acoperirea orelor în care cei 108 agenți, alocați îndeplinirii contractului, nu prestează serviciile, fiind în zilele libere, câtă vreme personalul de rezervă trebuie, la rândul său, să fie remunerat corespunzător. Afirmația contestatoarei că agenții de rezervă nu generează costuri suplimentare fiind încadrați doar pentru a înlocui agenții de bază nu poate fi considerată o justificare conformă, orice anagajator fiind obligat să plătească orele prestate de agenții de pază, indiferent că aceștia sunt de rezervă sau principali. De altfel, contestatoarea nici nu a demonstrat o astfel de afirmație prin justificări, explicații și calcule concrete și concludente. Ofertanta nu a demonstrat nici prin intermediul răspunsurilor la clarificări, nici prin contestație, că cei 108 agenți alocați pot presta numărul de ore prevăzut în caietul de sarcini și să fie remunerați astfel încât să fie respectate dispozițiile legale în materie (Hotărârea Guvernului nr. 937/2018 privind stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și Codul Muncii).

§ 18

Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestația ... SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. 11

§ 19

PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare, conţine 11 pagini 12