BO2019_10199
RespingeCPV: 15800000-6
Critici: R8
Buletin oficial · acces liber
CPV: 15800000-6
Critici: R8
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. ..., transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. ... și respectiv sub nr. ..., precizată prin corespondențele transmise prin mijloace electronice (e-mail), înregistrate la CNSC sub nr. ... și, respectiv sub nr. ..., ..., cu sediul în ...i înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin ..., a contestat Procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. ... și Procesul-verbal intermediar nr. .../ ..., documente emise în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru, divizat pe loturi, având ca obiect „Diverse produse alimentare perioada 2019-2020”, cod CPV 15800000-6 (Rev.2), lot 2 – „Carne pasăre (Pulpe cu spate)”, lot 8 – „Lapte de vacă”, lot 9 – „Brânză proaspătă de vaci”, lot 10 – „Smântână”, lot 20 – „Ouă găină”, inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul ... și a solicitat „acceptarea ofertei sale și declararea acesteia, drept admisibilă în cadrul procedurii”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, autoarea acesteia arată că datorită unei erori tehnice, dovada de plată a garanției de participare, în suma de 1.015,75 lei nu a fost preluată în SICAP, deși plata a fost efectuată până la expirarea perioadei de încărcare a documentelor. 1/7
De asemenea, ... subliniază că ordinul de plată a sumei de 1015,75 lei nu apare ca document încărcat în SICAP, conform cerințelor legale, prevăzute de art. 3 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. ..., autoarea contestației a precizat că sesizarea Consiliului se referă la loturile 2, 8, 9, 10 și 20 și a remis actele atacate, respectiv Procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. ... și Procesul-verbal intermediar nr. .../ 21.06.2019. În vederea soluționării contestației formulată de ..., Consiliul, prin adresa nr. ..., în temeiul art. 611 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, modificată și completată prin OUG nr. 45/2018, a solicitat contestatoarei să transmită, în termen de 3 zile de la data primirii adresei, sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă, recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantum de 2.031,5 lei, cu precizarea că modalitatea de constituire a cauțiunii se va face conform art. 1057 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016 la CEC Bank - S.A., Trezoreria Statului sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele părții respective, la dispoziția CNSC. De asemenea, Consiliul a solicitat, înaintarea contestației în original, precum și dovada comunicării contestației către autoritatea contractantă. Totodată, Consiliul a solicitat, completarea contestației, cu precizarea obiectului acesteia, respectiv solicitarea/solicitările adresate Consiliului cu privire la actul atacat. Prin corespondențele înregistrate la CNSC sub nr. ... și nr. ..., ... a confirmat primirea adresei nr. ... și a precizat că a efectuat plata cauțiunii. Prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ... a comunicat, între altele, în original, recipisa de consemnare nr. ... din 28.06.2019, emisă de CEC Bank – Sucursala ..., în valoare de 2.031,50 lei. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat autorității contractante înaintarea dosarului achiziției publice, precum și a dovezii transmiterii punctului de vedere către contestatoare. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... a confirmat primirea adresei nr. .... Prin adresa nr. ... înregistrată la CNSC sub nr. ..., autoritatea contractantă a înaintat, între altele, punctul său de vedere cu privire la contestație. În conținutul acestuia, ... susține că nu a primit contestația formulată de .... Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., autoritatea contractantă precizează că în data de 09.07.2019 a primit pe e-mail contestația nr. ..., formulată de .... 2/7
De asemenea, ... invocă art. 16 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016, subliniind că i s-a comunicat contestația în afara termenului legal. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... a înaintat Consiliului dovada transmiterii contestației către autoritatea contractantă, ..., în data de 09.07.2019. Prin adresele nr. ... și nr. ..., Consiliul a pus în discuție excepția tardivității contestației formulate de ..., excepție invocată din oficiu, solicitând un punct de vedere de la autoritatea contractantă și contestatoare referitor la excepția invocată. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., autoritatea contractantă a înaintat dosarul achiziției publice. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... arată următoarele: - Procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. ... din 20.06.2019 a fost publicat în SICAP în data de 20.06.2019, iar Procesul-verbal intermediar nr. .../21.06.2019 a fost publicat în SICAP în data de 21.06.2019; - așa cum reiese din contestația transmisă de ..., aceasta contestă „Proces-verbal de descărcare a ofertelor din data de 21.06.2019”. Astfel, având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, ... putea depune contestație împotriva Procesului-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. ..., până în data de 30.06.2019 inclusiv, iar împotriva Procesului-verbal intermediar nr. ... până în data de 01.07.2019 inclusiv; - totodată, autoritatea contractantă invocă și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, susținând că ... i-a transmis contestația nr. ..., abia în data de 09.07.2019, înafara termenului legal. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... menționează următoarele: - autoritatea contractantă a fost informată, în data de 20.06.2019, ora 9:47, prin e-mail, cu privire la faptul că din eroare tehnică nu a fost preluată în SICAP dovada plății, iar aceasta a fost transmisă prin același e-mail, document care este atașat la contestația formulată; - contestația a fost trimisă, în original și către autoritatea contractantă, dar din punctul de vedere transmis, ... a aflat că nu a fost primită, fapt pentru care a retransmis-o prin e-mail, în data de 09.07.2019. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire prin „licitație deschisă” online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru, divizat pe loturi, având ca obiect „Diverse produse alimentare perioada 2019-2020”, cod CPV 15800000-6 (Rev.2), 3/7
prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..., stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor la 18.06.2019, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată între 1.165.580 și 1.257.850 lei, fără TVA. Prezenta contestație se referă la lot 2 – „Carne pasăre (Pulpe cu spate)”, lot 8 – „Lapte de vacă”, lot 9 – „Brânză proaspătă de vaci”, lot 10 – „Smântână”, lot 20 – „Ouă găină”. Analizând conținutul prezentei contestații formulată de ..., Consiliul reține că actele atacate sunt Procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. ..., publicat în SICAP în data de 20.06.2019, precum și Procesul-verbal intermediar nr. .../21.06.2019, publicat în SICAP în data de 21.06.2019, așa cum rezultă din susținerile autorității contractante și din documentele aflate la dosarul cauzei. Autoarea contestației a prezentat Consiliului, în original, dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ... din 28.06.2019, în sumă de 2.031,50 RON, eliberată de CEC Bank – Sucursala ... Cauțiunea se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă: [„(1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. (2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus”], coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare [„(5) Cauţiunea depusă se restituie, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a plângerii, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului. (6) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului. (7) Consiliul sau instanţa, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare”]. În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cu prioritate excepția invocată din oficiu, privind tardivitatea contestației pentru nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ. 4/7
În analizarea acestei excepții, Consiliul apreciază ca relevante următoarele dispoziții legale: - art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia: „(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorial sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. - art. 16 alin. (1) din același act normativ, potrivit căruia: „(1) Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare”. Având în vedere faptul că valoarea estimată a acordului-cadru de furnizare ce urmează a fi atribuit este între 1.165.580 lei și 1.257.850, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2006 (mai sus reprodus), termenul de contestare fiind de 10 zile de la data luării la cunoștință de actul atacat, în acest sens, fiind relevante dispozițiile art. 5 din Legea nr. 101/2016, care stipulează următoarele: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”. Din analiza contestației și a corespondențelor ulterioare transmise de contestatoare Consiliului, rezultă că actele atacate de către ... sunt Procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. ..., publicat în SEAP în data de 20.06.2019, precum și Procesul-verbal intermediar nr. .../21.06.2019, publicat în SEAP în data de 21.06.2019. Având în vedere faptul că ... a luat cunoștință, de actele atacate, în data de 20.06.2019, respectiv 21.06.2019 (așa cum reiese din documentele aflate la dosarul cauzei), termenul legal de depunere a contestației, calculat conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 5 din Legea nr. 101/2016, a început să curgă de la data de 21.06.2019, respectiv de la 22.06.2019 și s-a împlinit la data de 01.07.2019, în condițiile în care ziua de 30.06.2019 a fost zi nelucrătoare, duminică. 5/7
Din probatoriul administrat la dosarul cauzei de către contestatoare rezultă că, abia la data de 09.07.2019, aceasta a transmis autorității contractante, contestația prin e-mail. Astfel, Consiliul constată că transmiterea contestației nr. 2678/21.06.2019, către autoritatea contractantă, așa cum rezultă din documentele existente la dosarul cauzei, depuse de către ..., s-a făcut în afara termenului legal anterior calculat, care s-a împlinit la data de 01.07.2019. În aceste condiții, Consiliul constată că autoarea contestației nu și- a respectat obligația stipulată de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, aceea de a înainta și autorității contractante, în cadrul termenului legal, contestația care formează obiectul prezentului dosar. Procedând în acest fel, contestatoarea și-a asumat riscul aplicării sancțiunii prevăzută de legiuitor, respectiv respingerea contestației ca tardivă („Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare”). În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite excepția tardivității contestației, invocată din oficiu, și va respinge, ca tardivă, contestația formulată de .... Fără pronunțare asupra fondului cauzei, conform dispozițiilor art. 26 alin. (1) din actul normativ anterior menționat. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția tardivității contestației, invocată din oficiu, și respinge ca tardivă contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. PREȘEDINTE COMPLET ... 6/7
MEMBRU COMPLET
MEMBRU COMPLET ... ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 7 pagini. 7/7