BO2019_10210
RespingeCPV: 45210000-2
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45210000-2
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1171/C9/1172 Data: 17.07.2019 Prin contestația nr. …, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. …., depusă de SC …. SRL, lider al asocierii ….. având CUI …, înregistrată la registrul comerțului sub nr. …., privind procedura simplificată, organizată de … în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ….în vederea atribuirii contractului având ca obiect …. contestatoarea a solicitat anularea deciziei comisiei de evaluare, prin care oferta depusă de către asocierea ….a fost declarata neconformă și reevaluarea acestei oferte, având în vedere caracterul admisibil al acesteia deoarece întrunește condițiile legale în vigoare și cerințele documentației de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluționeze contestația înregistrată sub nr. 23313/21.06.2019, prin care SC … SRL critică decizia autorității contractante de respingere a ofertei asocierii din care face parte, respectiv cea a asocierii SC …, considerând că această ofertă este admisibilă. În acest sens, menționează că a depus ofertă în conformitate cu cerințele autorității contractante, iar după analizarea DUAE depus, oferta sa a fost declarata admisa în următoarea etapă, respectiv cea de analiză a ofertei tehnice. În cadrul acestei etape, autoritatea contractantă, prin adresa nr. 13908/06.06.2019, a solicitat clarificări legate de modul de îndeplinire a 1
cerinței fișei de date, cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, cerința nr. 1, lit. b) Informații privind personalul de conducere, inclusiv personalul direct responsabil cu coordonarea, supravegherea și verificarea lucrărilor și informații privind numărul și calificarea personalului de execuție, deoarece n-au putut fi identificate în propunerea tehnică, în sensul indicării locului în care pot fi regăsite, solicitare la care a răspuns prin adresa nr. 22/10.06.2019. Prin răspunsul dat a precizat că, la pagina 180 din propunerea tehnică, se află un tabel în care sunt prezentați specialiștii necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate. În acest tabel este prezentat personalul direct responsabil cu coordonarea, supravegherea și verificarea lucrărilor, iar numărul acestora rezultă din coloana nr. 1, respectiv 10 persoane, care sunt nominalizate în coloana nr. 3, iar in coloana nr. 5 sunt enumerate documentele ce atestă competențele acestora. La paginile 182-289 inclusiv sunt prezentate documente care atestă calificarea și competențele personalului prezentat în tabelul de la pagina 180, conform opisului Propunerii Tehnice, poziția 13, cu subdiviziunile 13.1-13.9. Menționează că informațiile solicitate au fost prezentate conform cerințelor în oferta inițială. De asemenea, prin aceeași adresă de clarificări, autoritatea contractantă a solicitat menționarea rolului/funcției pe care o îndeplinește fiecare expert în vederea îndeplinirii cerinței din fișa de date, cap. IV.4.1. Modul de prezentare a propunerii tehnice, cerința 1, ținând cont de precizările de la cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala, cerința 1, privind semnificația lucrărilor similare (construirea de clădiri civile și/sau industriale), astfel: - pentru … au fost prezentate recomandări de la … SRL, care este reprezentant legal; s-a solicitat o recomandare/ recomandări din care să reiasă dovada experienței în proiecte similare, emisă de un alt beneficiar atât pentru poziția de inginer specialitatea construcții civile și industriale, cât și pentru cea de responsabil tehnic cu execuția; - pentru …, au fost prezentate recomandări de la .. din care să reiasă dovada experienței în proiecte similare, emisă de un alt beneficiar, atât pentru poziția de inginer specialitatea instalații sanitare, cât și pentru instalații termice, ventilații, climatizări; - pentru … a fost prezentată o recomandare, dar nu a reieșit dovada experienței în proiecte similare; s-a solicitat clarificarea acestui aspect; - pentru …, a fost prezentata o recomandare de la .. clarificarea acestui aspect; - pentru … în proiecte similare; - pentru …, a fost prezentată o recomandare de la .. care îndeplinea și funcția de responsabil CQ; s-a solicitat o recomandare/recomandări din care să reiasă dovada experienței în proiecte similare, emisă de un alt beneficiar pentru poziția propusă; de asemenea, nu a fost regăsit în 2
oferta depusă niciun document din care să reiasă calificarea ca și responsabil CQ. Prin răspunsul dat a comunicat achizitoarei că, în propunerea tehnică, la paginile 178-179, este prezentat un tabel în care sunt menționate rolurile și responsabilitățile personalului implicat, conform cerinței fișei de date, specialiștii …au făcut parte din echipele de lucru pentru contractele prezentate, sunt angajați sau colaboratori ai SC Beira Cons SRL, participând efectiv la derularea contractelor de execuție ale SC Beira Cons SRL; prin fișa de date se solicită experiență dovedită prin contracte de lucrări, procese verbale la terminarea lucrărilor sau alte documente relevante în acest sens, iar persoanele care sunt angajate nu pot prezenta decât contracte/procese-verbale la terminarea lucrărilor și implicit recomandări, decât din partea angajatorului. Atașat răspunsului a transmis documente suplimentare, conform solicitării, pentru .. precizat că, în recomandarea din data de 20.11.2017 prezentată în propunerea tehnică, la pagina 254, se menționează că a îndeplinit funcția de șef de șantier pentru obiectivul "Lucrări de reparații ….", la paginile 256-266 este prezentat contractul care are ca obiect construcții civile, respectiv cod CPV 45453000-7 Lucrări de reparații generale și de renovare, care se încadrează în categoria construcții civile. Legat de … în cadrul ofertei tehnice. De asemenea, a indicat că … SRL a fost direct subordonat șefului de șantier și a participat la execuția lucrărilor contractate, iar în propunerea tehnică la pagina 271 este prezentată Decizia prin care este desemnat Responsabil CQ pentru obiectivul "Lucrări de construcții și amenajări la ..". Totodată a precizat că .. a fost desemnat Responsabil CQ în cadrul societății în data de 01.08.2017, a atașat decizia de numire și a arătat că, în această calitate, a participat în cadrul mai multor contracte printre care și cel cu nr. A5709/21.08.2017, încheiat .., prezentat în cadrul propunerii tehnice la paginile 256-266. Legat de calificarea ca Responsabil CQ a invocat Ordinul nr. 356/2009 al Inspectoratului de Stat în Construcții, care a abrogat Ordinul nr. 646/2007 al ISC privind aprobarea procedurii de autorizare a personalului de specialitate în construcții care prevedea condițiile de autorizare pentru Responsabil cu controlul tehnic de calitate. Astfel, a indicat faptul că, la pagina 283 se regăsește Diploma de absolvire a școlii de maiștrii pentru .. având, printre altele, următoarele competențe: managementul calității în cadrul proiectelor de construcții, organizarea lucrărilor de construcții și instalații, urmărirea calității în construcții și lucrări publice, efectuarea de măsurători în construcții și lucrări publice, coordonarea proceselor tehnologice de execuție în construcții și lucrări publice. A mai precizat și că … deține și calitatea de responsabil calitate-mediu în cadrul sistemului de management integrat calitate-mediu, îndeplinind toate sarcinile și responsabilitățile aferente conform prevederilor Standardelor ISO 9001 și ISO 14001. 3
Astfel, consideră că a răspuns punctual la toate solicitările formulate de autoritatea contractantă prezentând recomandări de la beneficiari. Având în vedere că o parte din persoanele propuse pentru îndeplinirea contractului sunt angajați ai societății, este imposibil de prezentat recomandări nominale de la alți beneficiari, cum se solicită în cererea de clarificări. Pentru a răspunde cerințelor autorității contractante formulate în cererea de clarificări a prezentat recomandări pentru … pentru care aceștia au prestat servicii de RTE, ing. specialitatea construcții civile și industriale, respectiv ing. specialitatea instalații (sanitare, termice, ventilații, climatizări) cu menționarea proiectelor în care aceștia au fost implicați, făcând dovada experienței în proiecte similare. Referitor la … dovada experienței similare a fost demonstrată printr-o notificare anexă la recomandarea emisă de angajatorul SC Adrisimo 27 SRL, care atestă participarea la alte lucrări similare, respectiv instalații electrice, putându-se considera dovadă a experienței deținute și Autorizația ANRE care atestă specializarea în execuția de lucrări de instalații electrice prezentată în documentația inițială. În ceea ce-l privește pe .. menționează că acesta a prestat servicii pentru .. și a fost prezentată, în oferta inițială, recomandarea din partea sa (contractant direct pentru obiectivul "Lucrări de reparații curente la pavilionul D1 din cazarma 1369 Constanta"). Recomandare a fost emisă … pentru că autoritatea contractantă, respectiv UM 02192 nu poate emite certificări/ aprecieri/recomandări nominale pentru personalul angajat al prestatorului. Legat de .. (corect …) precizează că a fost prezentată recomandarea sa, ca angajat propriu, iar experiența similară rezultă inclusiv din CV-ul prezentat, neputând fi prezentată dovada experienței similare de la un alt beneficiar pentru poziția propusă, așa cum a solicitat autoritatea contractantă, deoarece este angajat al societății din anul 2015 (conform extrasului din Revisal prezentat în propunerea tehnică la pagina 284), iar acesta a participat în calitate de specialist numai în cadrul contractelor de execuție ale … În ceea ce privește calitatea de responsabil CQ, aceasta a fost demonstrată prin Decizia managerului societății. Consideră că prin documentele depuse inițial în ofertă și clarificările aduse a făcut dovada îndeplinirii cerințelor documentației de atribuire privind experiența similară a experților propuși. De asemenea, prin aceeași adresă de clarificări au fost solicitate informații legate de programul de execuție (diagrama Gantt), în sensul că nu au fost identificate lucrările permanente și temporare ce urmează a fi executate, denumirea activităților și subactivităților aferente, durata acestora, cu evidențierea punctelor cheie, respectiv drumul critic clar identificat în planificarea activităților. Prin răspunsul său a indicat că, la pagina 39 din propunerea tehnică, este prezentat Graficul Gantt, în coloana 2 (Task name) sunt 4
prezentate toate lucrările ce urmează a fi executate, dintre acestea organizarea de șantier reprezintă lucrări temporare, toate celelalte urmând a fi lucrări permanente, că denumirea activităților și subactivităților aferente, este precizată în coloana 2, durata acestora este precizată în coloana 3, că punctele cheie sunt menționate în grafic ca fiind ordinul de începere și recepția la terminarea lucrărilor, respectiv că drumul critic este marcat in grafic cu culoarea roșie conform legendei din partea de jos a paginii. De asemenea, a menționat că în dreptul fiecărei activități se menționează datele estimate de demarare (start) și finalizare (finish) pentru fiecare activitate. În ceea ce privește solicitarea de clarificări legată de Listele cu cantitățile de lucrări, în sensul că au fost constatate neconcordanțe între cantitățile prezentate în cadrul ofertei și listele de cantități de lucrări din proiectului tehnic inclus în documentația de atribuire, menționează că a răspuns că în solicitarea de clarificări nu se precizează despre ce neconcordanțe este vorba și că la elaborarea ofertei a avut în vedere acoperirea prin articole de deviz a lucrărilor indicate în documentația tehnică. Referitor la articolele de deviz utilizate și o potențială neconcordanță între oferta depusă și documentația de atribuire, a avut în vedere clarificarea nr. 10725/25.04.2019, publicată de către autoritatea contractantă în data de 25.04.2019, în care se precizează că, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1568/2002 al M.L.P.T.L. pentru aprobarea reglementarilor tehnice "Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări și obiecte de construcții pentru investiții realizate din fonduri publice indicativ P91/1- 02", potrivit cărora executanții (ofertanții) au deplina libertate de a-și stabili propriile consumuri, pe baza analizelor de preț elaborate. Consideră că formularea cerinței este foarte vagă, nu este clară și nu definește, în mod explicit și detaliat, în ce constau neconcordanțele între cantitățile prezentate în cadrul ofertei și listele de cantități din cadrul proiectului tehnic inclus în documentației de atribuire, nefiind făcută trimitere la o anumită neconcordanță, pentru a da posibilitatea justificării ei, având în vedere că în listele de cantități de lucrări sunt mai multe obiecte, fiecare dintre ele având mai multe liste de cantități de lucrări cu multe articole de deviz. Mai mult decât atât, prin clarificările aduse documentației de atribuire de către achizitoare, aceasta a admis faptul că ofertanții au deplina libertate de a-și prevedea în ofertă propriile consumuri și tehnologii de execuție cu respectarea cerințelor cantitative si calitative prevăzute în proiectul tehnic, caietul de sarcini și în alte acte normative în vigoare care reglementează execuția lucrărilor. Consideră că autoritatea contractantă în formularea acestei solicitări a încălcat prevederile art. 134 alin. (1) și (4) din HG nr. 395/2016. În ceea ce privește solicitarea de clarificări legată de resursele materiale, manoperă, utilaj și transport, în sensul că nu au fost 5
identificate extrase pentru acestea, a răspuns că acestea se regăsesc paginile 138- 175.4 din propunerea tehnică. Menționează că autoritatea contractantă nu a transmis nicio comunicare prin care să informeze despre respingerea ofertei sale și motivele care au stat la baza deciziei de declarare a ofertei neconformă, motiv pentru care consideră că au fost încălcate principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, respectiv nediscriminarea, tratamentul egal și transparența. Consideră că, prin modul în care a procedat, autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 215 din Legea 98/2016, privind obligațiile acesteia de comunicare a rezultatului procedurii, respectiv obligația de a comunica motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a unei oferte. Prin urmare, solicită admiterea contestației și obligarea autorității contractante de a lua măsurile de remediere solicitate. În vederea soluționării contestației, Consiliul a solicitat autorității contractante, prin adresa nr. 23478/1172/C9/24.06.2019, în temeiul art. 18 din Legea nr. 101/2016, transmiterea punctului de vedere cu privire la contestație, a copiei dosarului achiziției publice, oferta depusă de contestatoare, precum și eventuala corespondență purtată cu aceasta. Prin adresa nr. 15568/27.06.2019, înregistrată la Consiliu cu nr. 24888/02.07.2019, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere la contestația depusă de … și documentele solicitate. …, prin punctul său de vedere, menționează că în cadrul procedurii de atribuire au depus ofertă doi operatori economici, printre care și contestatoarea, ambii operatori economici fiind declarați admiși ca urmare a analizării ofertelor depuse și solicitărilor de clarificări aferente fazei DUAE. În cadrul etapei de evaluare tehnică, după analizarea ofertelor tehnice depuse, au fost transmise către ambii operatori economici solicitări de clarificări. Ca urmare a solicitării de clarificări nr. 13908/06.06.2019 adresată …, s-a răspuns prin adresa nr. 22/10.06.2019, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 14121/10.06.2019. Concluziile comisiei de evaluare, după analizarea răspunsului transmis se regăsesc în procesul verbal nr. 14699/18.06.2019, membrii comisiei stabilind de comun acord, prin unanimitate de voturi, respingerea ofertei asocierii SC …. personalul de conducere, inclusiv personalul direct responsabil cu coordonarea, supravegherea și verificarea lucrărilor și informații privind numărul și calificarea personalului de execuție a considerat că răspunsul este concludent, cerința fiind îndeplinită. Legat de cea de a doua întrebare, referitoare la personalul calificat necesar pentru execuția lucrărilor, a constatat următoarele: - din documentele prezentate nu a rezultat rolul/funcția îndeplinită de experții propuși; 6
- pentru …a fost considerat neconcludent, întrucât a fost prezentată experiență profesională în reamenajare parcuri/ reabilitare și modernizare grădinița ceea ce nu implică experiența similară solicitată: "construirea de clădiri civile și/sau industriale"; - pentru … s-a considerat răspunsul ca nefiind concludent, întrucât a fost prezentată experiența profesională în reamenajare parcuri/ reabilitare și modernizare grădiniță ceea ce nu implică experiența similară solicitată, respectiv "construirea de clădiri civile și/sau industriale"; - pentru …, răspunsul a fost considerat concludent; - pentru … răspunsul a fost considerat neconcludent, întrucât a fost prezentată experiență profesională în Lucrări de reparații curente la pavilionul D1 din cazarma 1369 Constanța", ceea ce nu implica experiența similară solicitată: "construirea de clădiri civile și/sau industriale"; mai mult decât atât însuși operatorul economic precizează că respectivul contract a avut ca și Cod CPV 45453000-7 - Lucrări de reparații generale și de renovare și nicidecum Cod CPV 45210000 - Lucrări de construcții de cladiri. - pentru .. precizează că dintr-o eroare apare menționat ca specialist din partea contestatoarei; - pentru … răspunsul a fost considerat neconcludent, întrucât nu au fost aduse lămuririle solicitate, nefiind clarificate sau prezentate documente care să reflecte experiența similară solicitată în "construirea de clădiri civile și/sau industriale" pentru toți specialiștii. De asemenea, a fost reținut faptul că experiența similară a fost solicitată pentru experții/specialiștii propuși de ofertant și nu pentru societate, și consideră că pentru faptul că unii dintre specialiștii propuși sunt și angajați ai ofertantului nu îl exceptează pe operatorul economic să prezinte documentele aferente dovedirii experienței profesionale a acestora. Mai mult decât atât, apreciază că autoarea contestației se contrazice prezentând recomandări pentru o parte din specialiști de la alți beneficiari unde aceștia au prestat lucrări similare (în accepțiunea sa), nominalizate pentru fiecare specialist și nu pe societatea unde erau angajați aceștia. Astfel, a reținut și faptul ca pentru o parte din specialiști au fost depuse recomandări emise de contestatoare, pe care le consideră nerelevante/subiective pentru că niciun operator economic nu și-ar da sieși sau vreunui angajat o recomandare nefavorabilă, chiar dacă serviciile/lucrările nu ar fi de calitate. Până la data depunerii ofertelor nu au fost solicitate clarificări care să aibă drept obiect lămurirea aspectelor legate de cerința minimă din caietul de sarcini-cu privire la cerința privind experiența similară solicitată specialiștilor propuși pentru realizarea lucrărilor ce fac obiectul achiziției de față. Contrar susținerilor contestatoarei, apreciază că aceasta este într-o confuzie totală în ceea ce privește noțiunea de experiență similară, înțelegând prin aceasta construcții civile, fără a face distincția însă între 7
reabilitare/modernizare/extindere și construcții noi, deoarece nu pot fi acceptate recomandări care nu respectă obiectul solicitat. Referitor la programul de execuție (diagrama Gantt), a considerat că răspunsul este concludent, fiind respectate cerințele de documentația de atribuire. În ceea ce privește Listele cu cantitățile de lucrări, formularele completate conform caietului de sarcini fără prețuri, menționează că în solicitarea de clarificări a fost menționată existența unor neconcordanțe între cantitățile prezentate în ofertă de contestatoare și listele de cantități de lucrări din cadrul proiectului tehnic inclus în documentația de atribuire, fără a indica însă care sunt acestea întrucât erau multe diferențe în plus sau în minus. Mai mult decât atât, nu este obligația sa de a reface în mod corect listele de cantități de lucrări ale ofertantului, acesta având obligația de a reverifica oferta depusă și de a o compara cu proiectul tehnic. De asemenea, menționează că, prin clarificarea nr. 10725/ 25.04.2019, nu a permis modificări în ceea ce privește încadrarea în articole de deviz, respectiv cantități, ci doar în ceea ce privește consumurile și tehnologiile de execuție, respectiv posibilitatea de folosire a rețetelor locale, spre exemplu. Contrar susținerii contestatoarei, consideră că a fost clară în exprimare, specificând faptul că neconcordanțele se referă la cantitățile diferite existente între cele prezentate în cadrul ofertei depuse și cele din documentația de atribuire. În ceea ce privește încălcarea prevederilor legale referitoare la modul de redactare al solicitărilor de clarificări invocată de contestatoare, consideră că a lăsat suficient timp pentru a se putea formula un răspuns și a detaliat în mod clar și suficient solicitările sale, fără a încălca însă prevederile art. 209 alin. (1) și (2) din Legea nr. 198/2016. Referitor la faptul că nu a identificat extrase de resurse materiale, manopera, utilaj și transport completate, precizează că dintr-o eroare de imprimare nu a regăsit toate extrasele solicitate În concluzie, menționează că, pentru aceste motive, a declarat respinsă oferta contestatoarei ca neconformă. Consideră că pentru formularea unei contestații împotriva unui act al autorității contractante, emis cu privire la o procedura de atribuire, trebuie îndeplinite anumite condiții, iar contestatoarea nu le-a îndeplinit. Astfel, la momentul primirii contestației se afla în etapa de analiza a ofertei financiare a celuilalt operator economic declarat conform la etapa de evaluare tehnică, iar la acest moment nu există un raport al procedurii și nici nu a fost comunicat rezultatul procedurii vreunui operator economic și implicit motivele care au dus la decizia comisiei, demersul contestatoarei fiind inițiat în baza rezultatului „respins", generat automat de SEAP, care nu reprezintă o comunicare privind 8
rezultatul procedurii in conformitate cu art. 215 alin. (2), lit. b) din Legea 98/2016. Prin urmare, în pofida faptului că autoarea contestației se consideră vătămată, din punctul său de vedere, se află într-o „imposibilitate obiectivă” de a cunoaște motivele de fapt și de drept care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale. În aceste condiții, contestatoarea nu poate critica vreun act administrativ emis, deoarece la acest moment acesta nu există și implicit nici raționamentul său nu a fost exprimat și justificat. Mai mult decât atât, prin analizarea răspunsului la solicitările de clarificări, în procesul-verbal nr. 14699/18.06.2019, au fost argumentate deciziile comisiei, operatorul economic nefiind respins pentru toate punctele pentru care s-au solicitat clarificări, unele cerințe fiind considerate îndeplinite. Acest lucru dovedește că operatorul economic a acționat prematur, neașteptând termenul prevăzut de legiuitor (conform art. 8 din Legea 101/2016) și nici elaborarea actului administrativ emis de autoritatea contractantă, pentru a putea iniția contestația. De asemenea, deoarece nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute la art. 10 lit. d) din Legea 101/2016, consideră contestația depusă prematur. În aceste condiții, având în vedere cele expuse și argumentate consideră contestația prematur formulată, documentele elaborate fiind argumentate, obiective și elaborate cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului având ca obiect …”, …, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată. Conform anunțului de participare simplificat nr. SCN1040505/27.03.2019, publicat în SICAP, data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 16.05.2019, ora 1500. Valoarea estimată a contractului este de 3.740.245,79 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. Împotriva rezultatului procedurii, pentru motivele evocate mai sus, … lider al asocierii … SRL, a învestit Consiliul, cu soluționarea contestației care formează obiectul prezentei cauze, solicitând anularea deciziei comisiei de evaluare, prin care oferta depusă de către asocierea SC … având în vedere caracterul admisibil al acesteia deoarece întrunește condițiile legale în vigoare și cerințele documentației de atribuire. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 35.000 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 205531944/1, eliberată de CEC BANK SA, Sucursala Medgidia, la data de 21.06.2019. Cercetând cu întâietate excepția prematurității contestației invocată de autoritatea contractantă, așa cum impun dispozițiile art. 26 9
alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul constată că deși nu a existat o comunicare a rezultatului procedurii în sensul dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 98/2016, autoarea contestației, prin raportare la solicitările din adresa nr. 13980/06.06.2019, a analizat toate posibilitățile pentru care achizitoarea putea respinge oferta sa în urma clarificărilor aduse de răspunsurile sale. Prin urmare, prin raportare la prevederile procesului-verbal nr. 14699/18.06.2019, prin care s-a stabilit respingerea ofertei contestatoarei ca neconformă, Consiliul nu va mai analiza criticile aduse de contestatoare asupra aspectelor care n-au constituit motiv de respingere a ofertei acesteia, respectiv cele referitoare la personalul de conducere, inclusiv personalul direct responsabil cu coordonarea, supravegherea și verificarea lucrărilor și informații privind numărul și calificarea personalului de execuție, la personalul calificat necesar pentru execuția lucrărilor (doar pentru … G..), la programul de execuție (diagrama Gantt), la extrasele de resurse materiale, manopera, utilaj și transport. Astfel, conform procesului-verbal de evaluare a conformității ofertelor nr. 14699/18.06.2019, autoritatea contractantă a apreciat că răspunsurile contestatoarei la solicitările de clarificări sunt neconcludente în ceea ce privește personalul calificat necesar pentru execuția lucrărilor …………) și Listele cu cantitățile de lucrări. Referitor la personalul propus de contestatoare, Consiliul constată că experții pentru care autoritatea contractantă a apreciat că nu îndeplinesc condițiile caietului de sarcini, respectiv …, conform propunerii tehnice depuse de contestatoare, Rolurile și responsabilitățile personalului implicat ce vor fi încredințate în îndeplinirea contractului, au fost desemnați pentru: - … Reprezentantul conducerii în coordonarea lucrării, Inginer specialitatea construcții civile și industriale, Responsabil tehnic cu execuția (RTE); - .. – Inginer specialitatea instalații sanitare, Inginer specialitatea instalații termice, ventilații, climatizări; .. – Șef de șantier; ..- Responsabil cu controlul calității (CQ). Conform fișei de date a achiziției, cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, precum și cerințelor caietului de sarcini, autoritatea contractantă a stabilit următoarele legat de personalul necesar: ... ofertantul trebuie sa aiba capacitatea de a oferi lucrari de calitate, sens in care trebuie sa faca dovada ca dispune de personal calificat pentru executia lucrarilor, respectiv: 1. Inginer specialitatea constructii civile si industriale: se va prezenta CV insotit de recomandare din care sa reiasa dovada experientei in proiecte similare (experienta dovedita prin contracte de lucrari, procese verbale la terminarea lucrarilor sau alte documente relevante in acest sens), diploma de studii si atestate sau autorizatii aferente specializarii, daca este cazul; 10
2. Inginer specialitatea instalatii sanitare: se va prezenta CV insotit de recomandare din care sa reiasa dovada experientei in proiecte similare (experienta dovedita prin contracte de lucrari, procese verbale la terminarea lucrarilor sau alte documente relevante in acest sens), diploma de studii si atestate sau autorizatii aferente specializarii, daca este cazul; ..................................................................................................... 4. Inginer specialitatea instalatii termice, ventilatii, climatizari: se va prezenta CV insotit de recomandare din care sa reiasa dovada experientei in proiecte similare (experienta dovedita prin contracte de lucrari, procese verbale la terminarea lucrarilor sau alte documente relevante in acest sens), diploma de studii si atestate sau autorizatii aferente specializarii, daca este cazul; ..................................................................................................... 6. Responsabil tehnic cu executie: se va prezenta CV insotit de recomandare din care sa reiasa dovada experientei in proiecte similare (experienta dovedita prin contracte de lucrari, procese verbale la terminarea lucrarilor sau alte documente relevante in acest sens), diploma de studii si atestate sau autorizatii aferente specializarii, daca este cazul; 7. Sef santier: se va prezenta CV insotit de recomandare din care sa reiasa dovada experientei in proiecte similare (experienta dovedita prin contracte de lucrari, procese verbale la terminarea lucrarilor sau alte documente relevante in acest sens), diploma de studii si atestate sau autorizatii aferente specializarii, daca este cazul; 8. Responsabil cu controlul calitatii : se va prezenta CV insotit de recomandare din care sa reiasa dovada experientei in proiecte similare (experienta dovedita prin contracte de lucrari, procese verbale la terminarea lucrarilor sau alte documente relevante in acest sens), diploma de studii si atestate sau autorizatii aferente specializarii, daca este cazul; Mentionam faptul ca lista personalului nu este limitatitva. Pentru a dovedi îndeplinirea acestor cerințe contestatoare a depus următoarele documente: - pentru .., desemnat Inginer specialitatea construcții civile și industriale și Responsabil tehnic cu execuția (RTE): Curriculum Vitae, contract prestări servicii nr. 16/27.03.2012, încheiat între contestatoare, ca prestator, și PF … având ca obiect construirea unui imobil (D+P+2E+M - locuință), proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 451/07.06.2017, diplomă de studii - inginer, specializarea Construcții civile, industriale și agricole, autorizație RTE, Decizie din 19.03.2012, prin care a fost numit în funcția de Inginer specialitatea construcții civile și industriale și agricole, respectiv Responsabil tehnic cu execuția, în cadrul contractului amintit, recomandare emisă de contestatoare pentru ambele funcții în cadrul aceluiași contract, - pentru … desemnat Inginer specialitatea instalații sanitare și Inginer specialitatea instalații termice, ventilații, climatizări: Curriculum Vitae, Scrisoare de recomandare emisă de contestatoare privind activitatea de Inginer specialitatea instalații sanitare și Inginer specialitatea instalații termice, ventilații, climatizări în contractul aferent obiectivului .. declarație de disponibilitate pentru ambele funcții, contractul de execuție lucrări nr. 714/01.02.2016, încheiat cu SC … calitate de antreprenor și contestatoare în calitate de executant aferent obiectivului Lucrări de construcții și amenajări la .. … proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor aferent acestui contract, diplomă de studii - inginer, specializarea Instalații pentru construcții; - pentru .. desemnat Șef de șantier: Curriculum Vitae, Scrisoare de recomandare emisă de contestatoare pentru obiectivul … … …., proces- verbal de recepție la terminarea lucrărilor aferent acestui contract, 11
diplomă de studii - inginer, specialitatea construcții civile, industriale și agricole; - pentru … desemnat Responsabil cu controlul calității (CQ) - Curriculum Vitae, Scrisoare de recomandare emisă de contestatoare pentru obiectivul Lucrări de construcții și amenajări la .., decizie de numire pentru acest contract ca Responsabil cu controlul calității (CQ), contract de execuție de lucrări nr. 714/01.02.2016, încheiat cu … în calitate de antreprenor, proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, diplomă de studii - maistru, specialitatea Constructor structuri. De asemenea, a fost depus extras din Registrul de salariați, din data de 16.04.2019, care atestă faptul că persoanele nominalizate sunt angajații contestatoarei. Prin adresa nr. 13908/07.06.2019, legat de acești experți, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei pentru dovedirea experienței similare deținute, prezentarea de documente emise de un alt beneficiar decât contestatoarea (… (.. respectiv dovezi privind calificarea ca responsabil CQ pentru … La această solicitare, contestatoarea a răspuns prin adresa nr. 22/10.06.2019, menționând că acești specialiști au făcut parte din echipele de lucru din contractele indicate, sunt angajați ai săi, participând efectiv la derularea contractelor executate, că persoanele implicate în derularea contractelor nu pot prezenta decât contracte, procese-verbale de recepție la terminarea lucrărilor și implicit recomandări doar din partea angajatorului. De asemenea, au fost depuse următoarele documente: - …: Scrisoare de recomandare emisă de …vind funcția de Inginer specialitatea construcții civile și industriale pentru obiectivul ”Reamenajare loc de joacă str. … cu … contractului având ca obiectiv ”Reabilitare și modernizare .. - pentru … Scrisoare de recomandare emisă de …, privind funcția de Inginer … cu .. respectiv pentru funcția de Inginer specialitatea instalații termice, ventilații, climatizări în cadrul contractului având ca obiectiv ”Reabilitare și … în recomandarea depusă este indicat faptul că a îndeplinit …”, contract depus, de asemenea, în cadrul propunerii tehnice; - … decizia de numire Responsabil cu controlul calității (CQ) în cadrul societății contestatoare din 01.08.2017, Scrisoare de recomandare pentru funcția de Responsabil cu controlul calității pentru obiectivul ”Lucrări de reparații curente la pavilionul D1 din …”, Ordinul nr. 356/28.05.2018, privind abrogarea Ordinului inspectoratului general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții nr. 646/2007 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a personalului de specialitate în construcții. Aceste răspunsuri au fost considerate neconcludente de către autoritatea contractantă și oferta contestatoarei a fost respinsă ca neconformă. 12
Consiliul consideră că, raportat la modalitatea de formulare a cerințelor documentației de atribuire legate de acești experți, interpretarea autorității contractante cu privire la experiența deținută de aceștia este îndreptățită, în parte. Astfel, în urma solicitării de clarificări autoarea contestației a invocat pentru dovedirea experienței deținute de … două contracte având ca obiect reamenajare loc de joacă, respectiv reabilitarea și modernizarea unei grădinițe care, raportat la obiectul contractului ce se urmărește a fi încheiat prin derularea procedurii de față, nu pot fi considerate similare, pentru a putea considera îndeplinită cerința, date fiind funcțiile pentru care a fost desemnat acest expert (Inginer specialitatea construcții civile și industriale și Responsabil tehnic cu execuția). În schimb, aceleași contracte, reamenajare loc de joacă și reabilitare și modernizare grădinița, ar putea fi luate în considerare pentru .. desemnat inginer instalații sanitare și inginer specialitatea instalații termice, ventilații, climatizări. Având în vedere funcția pentru care a fost desemnat acest expert, Consiliul consideră că nu există temei pentru care recomandările depuse în urma solicitării de clarificare în cauză să nu poată fi luate în considerare, relevanță prezentând activitatea ce urmează a fi desfășurată. În ceea ce îl privește … Consiliul constată că nu au fost depuse documente în sensul celor solicitate de achizitoare, fiind invocat contractul prezentat inițial. Ori, dacă se considera lezată de conținutul solicitării de clarificări, autoarea contestației avea posibilitatea să o conteste în termenul legal de 5 zile. Altfel, contestatoarea era obligată să răspundă solicitării achizitoarei și să transmită documente emise de un alt beneficiar. Nedând curs solicitării autorității contractante pentru acest expert, aprecierea acesteia privind neconcludența răspunsului primit este considerată îndreptățită. Cele reținute cu privire la acest expert sunt aplicabile și în cazul lui Bechiș Ginai, autoarea contestației invocând documentele depuse inițial, fără a depune documentele solicitate prin adresa de clarificări în analiză, astfel că neconcludența răspunsului a fost constatată în mod corect de achizitoare. Prin solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă a indicat expres faptul că dovedirea experienței experților se va face prin raportare la prevederile fișei de date, cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, privind experiența similară a operatorului economic în execuție de lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului, respectiv construirea de clădiri civile și/sau industriale. Mai mult decât atât, chiar dacă în urma clarificărilor nu au fost aduse documente emise de către un alt beneficiar decât contestatoarea pentru …., autoarea contestației, deși nu a avut solicitare expresă în 13
acest sens, putea cel puțin depune copii ale documentelor emise/semnate de acestea, confirmate de beneficiar. Prin urmare, Consiliul consideră că respingerea ofertei contestatoarei pentru acest motiv, respectiv nedemonstrarea experienței similare specifice solicitate, a fost reținută în mod corect de către achizitoare. În ceea ce privește Listele cu cantitățile de lucrări, formularele completate conform caietului de sarcini fără prețuri, cel de al doilea motiv reținut de achizitoare pentru respingerea ofertei depuse de aceasta
ca
neconformă
în
cadrul
procesului-verbal
nr. 14699/18.06.2019, Consiliul constată că, prin adresa nr. 13908/07.06.2019, autoritatea contractantă a comunicat petentei că au fost constatate neconcordanțe între cantitățile prezentate în cadrul ofertei și cele din cadrul proiectului tehnic cuprins în documentația de atribuire. Ori, raportat la prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016, respectiv cele ale art. 134 alin (1) din HG nr. 395/2016, clarificarea adresată de achizitoare este lipsită de claritatea necesară. Prin urmare, răspunsul primit din partea autoarei contestației, prin adresa nr. 22/10.06.2019, a fost formulat pe măsură formulării solicitării de clarificări. Autoritatea contractantă avea obligația de a preciza expres în ce constau constatările sale legate de listele de cantități și să identifice neconcordanțele constatate. Prin modul de formulare al solicitării de clarificări privind listele de cantități a lipsit de efect demersul său. Faptul că erau multe diferențe în plus sau în minus nu o absolvă pe achizitoare de a identifica și clarifica motivele pentru care respectivele diferențe se regăsesc în oferta contestatoarei, respectiv de a stabili măsura în care pot fi acceptate justificările aduse și incidența prevederilor legale aplicabile. Specificând în clar care sunt neregulile și diferențele constatate autoritatea contractantă putea face o analiză temeinică a răspunsurilor primite, care să-i permită identificarea măsurii în care respectivele diferențe au fost rezultatul unor consumuri proprii și a modului de încadrare a articolelor de deviz, respectiv să stabilească incidența prevederilor art. 134 alin. (7), (8) și (9) din HG nr. 395/2016. Orice solicitare de clarificare trebuie să fie clară și precisă, astfel încât, funcție de răspunsul primit, autoritatea contractantă să poată stabili măsura în care oferta a fost întocmită conform prevederilor documentației de atribuire, pentru ca în final, decizia privind conformitatea/ neconformitatea ofertei să fie rezultatul unei evaluări complete și temeinice. Prin urmare, Consiliul consideră necesară clarificarea diferențelor constatate, a stabilirii măsurii în care acestea pot fi acceptate, respectiv a motivelor pentru care nu pot fi luate în considerare explicațiile primite sau aplicate prevederile legale amintite. 14
Doar după efectuarea unor astfel de clarificări, respectiv stabilirea măsurii în care diferențele respectiv pot fi acceptate sau nu, autoritatea contractantă poate decide asupra conformității/neconformității ofertei contestatoarei din acest punct de vedere. Cu toate acestea, având în vedere faptul că, în urma analizei sale, Consiliul a constatat că respingerea ofertei contestatoarei a fost făcută în mod corect pentru nedemonstrarea experienței similare specifice solicitate pentru toți experții nominalizați, orice solicitare de clarificări legată de aceste cantități ar fi de prisos, fiind lipsită de efect, rezultatul în ceea ce privește oferta contestatoarei rămânând neschimbat, ofertă neconformă. În consecință, Consiliul va respinge nefondată contestația formulată de …, lider al asocierii …. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestația depusă de ….. contradictoriu …. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 exemplare originale, conține 16 pagini 15