AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_10250

2019Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 49.501 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1201/C9/1316 Data: 22.07.2019 Prin contestația nr. A5806/03.07.2019, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 25212/03.07.2019, depusă de asocierea Elsaco Solutions SRL – ………….privind procedura simplificată, online, organizată de …., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect …. de …. contestatoarea a solicitat anularea adresei nr. 11513/28.06.2019, anularea documentelor care au stat la baza emiterii acesteia (rapoarte/ procese-verbale intermediare, raport de atribuire, comunicări rezultat, după caz), obligarea autorității contractante la respingerea ofertei desemnate câștigătoare ca neconformă și inacceptabilă, ca urmare a reevaluării acesteia. Prin adresa nr. 1336/15.07.2019, înregistrată la Consiliu cu nr. 27220/16.07.2019, …, având număr de înregistrare în Registrul Comerțului J22/1956/2016, CUI 32614831, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la … a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care a solicitat admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației formulate de asocierea … ca nefondată, menținerea deciziei autorității contractante prin care oferta sa a fost declarată admisibilă și câștigătoare, obligarea …. la plata cheltuielilor de judecată ocazionat de litigiu. Contestaţia și cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

§ 2

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, 1

§ 3

asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ….., atacă rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea precizează că, în conformitate cu cap. VIII Criterii de atribuire din caietul de sarcini, criteriile de atribuire pentru serviciile de proiectare la faza Proiect Tehnic, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru proiectul de investiții sunt: - Prețul ofertei - ponderea criteriului 30% - Puterea maximă a panoului fotovoltaic - ponderea criteriului 20% - Perioada de garanție acordată lucrării - ponderea criteriului 30% - Timpul de intervenție în perioada de garanție - ponderea criteriului 20%, acest ultim criteriu fiind acordat după cum urmează:  pentru timpul de intervenție cel mai mic Ti-minim, se acordă punctajul maxim de 20 puncte;  pentru ceilalți timpi de intervenție punctajul P(Ti) se calculează proporțional, astfel: P(Ti-n)= (Ti-minim/Ti-n) x 20 În urma evaluării ofertelor, în data de 06.06.2019, contestatoarea a primit comunicarea rezultatului procedurii, prin care a fost informată că oferta sa este declarată necâștigătoare, fiind clasată pe locul II, cu un punctaj de 98,31 puncte, oferta câștigătoare fiind cea depusă de Urbioled SRL, cu un punctaj de 100 puncte. Având în vedere faptul că oferta declarată câștigătoare a obținut un punctaj tehnic maxim de 70 puncte, contestatoarea a avut îndoieli asupra evaluării făcute de comisia de evaluare, la o primă vedere, prin prisma modului în care ofertantul declarat câștigător a îndeplinit cerința legată de factorul de evaluare Timpul de intervenție în perioada de garanție, cu o pondere a criteriului de 20%. Contestatoarea subliniază că ……. are sediul în municipiul lași, la 170 km de orașul … ce nu poate fi parcursă în timpul de intervenție ofertat de 1h, astfel încât … a dorit să vadă în ce măsură comisia de evaluare a analizat îndeplinirea acestui factor de evaluare în mod egal de către ofertanții înscriși în procedură. Astfel, în data de 06.06.2019, a solicitat acces la dosarul achiziției, conform legislației în vigoare. În prima fază a primit un răspuns pe e- mail, fără atașament, apoi, în timpul week-endului, în data de 09.06.2019, o parte din dosarul achiziției publice, oferta declarată câștigătoare aflându-se sub declarația de confidențialitate, conform afirmațiilor autorității contractante..) a informat-o că a luat act de toate capetele de cerere din contestație și va dispune anularea adresei de 2

§ 4

comunicare și a tuturor actelor subsecvente, urmând să reevalueze ofertele depuse. Din dorința de a nu tergiversa semnarea contractului și fiind de bună credință că autoritatea contractantă va sesiza neconformitatea ofertei declarată inițial câștigătoare, contestatoarea a procedat la retragerea contestației depuse. Prin urmare, în data de 24.06.2019, a primit o solicitare de clarificări legate de unele aspecte din propunerea tehnică, la care a răspuns făcând analogie clară la informațiile regăsite în oferta inițială, nefiind necesară completarea cu alte elemente. Contestatoarea a bănuit că și ofertantul … a primit, la rândul său, un set de clarificări. După răspunsul postat în SEAP, la data de 28.06.2019, a primit comunicarea rezultatului procedurii, prin care oferta sa a fost declarată, din nou, admisă dar necâștigătoare. Prin urmare, a solicitat din nou vizualizarea dosarului achiziției publice (în speță, solicitarea autorității contractante și răspunsul la clarificări, precum și raportul procedurii) care i-au fost transmise parțial, în data de 01.07.2019. Contestatoarea atrage atenție asupra abuzului făcut de Urbioled SA în legătură cu aspectul confidențial al ofertei sale. Schimbarea și divergențele sesizate în componența comisiei de evaluare indică grave încălcări ale legislației. Astfel, din analiza documentelor puse la dispoziție de autoritatea contractantă, se observă schimbarea componenței comisiei de evaluare și introducerea unui nou membru dl. …, care nu apare inițial (componența din data de 01.04.2019). În același document al autorității contractante există diferențe între comisia menționată inițial și membrii care semnează procesele-verbale la final, adică sunt două rapoarte care sunt semnate/votate de dl. Dragota Gheorghe ca fiind în comisie, chiar dacă numele lui nu se regăsește în comisia de evaluare numită inițial de primar. Acest aspect i se pare suspect contestatoarei care contestă valabilitatea

§ 5

actelor

§ 6

semnate

§ 7

de

§ 8

acesta,

§ 9

respectiv:

§ 10

nr. 11152/24.06.2019 "Proces-verbal de evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare" și actul nr. 11297/26.06.2019 uProces-verbal de evaluare a conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare". Prin urmare, contestatoarea solicită Consiliului să verifice, sub aspectul corectitudinii sale, această schimbare de membri. Extrem de dubioasă pare și cooptarea ulterioară a altui expert tehnic, care reanalizează caracterul tehnic al ofertelor. Însă, acest expert - domnul …, la o simplă căutare pe google, apare ca având studii economice

§ 11

și

§ 12

nicidecum

§ 13

studii

§ 14

tehnice

§ 15

(a

§ 16

se

§ 17

vedea https://www.replicaonline.ro/tugui-consilierul-lui-fenechiu-trimis-sa-faca -praf-portul-constanta-111826/). 3

§ 18

Dacă domunl .. nu are studii tehnice în domeniul energetic/electric sau similar, dovedite prin diplome, contestatoarea solicită respingerea oricăror concluzii tehnice din raportul acestuia și anularea tuturor documentelor emise de comisia de evaluare care utilizează acest raport emis de Țugui Vasilică. Contestatoarea menționează că autoritatea contractantă nu i-a pus la dispoziție raportul/rapoartele emise de ..asilică, doar a inserat anumite citate din aceste rapoarte în documentele transmise. Așa cum a primit raportul tehnic al dl. ..-D… când a solicitat documentele după adjudecarea inițială, așa ar fi trebuit să primească și raportul domnului .. după a doua adjudecare. Ca o continuare a celor menționate anterior, contestatoarea precizează că se va rezuma numai la analiza schimbării expertului inițial, care a menționat inexistența postului trafo din oferta desemnată câștigătoare, cu acest expert, care, în raportul său, nu face nicio referire la aspectele sesizate în contestația inițială și care trebuiau să constituie elemente de respingere a ofertei declarate câștigătoare. Mențiunea acestuia este una generală, respectiv: În cadrul ofertei tehnice a ambilor ofertanți (atât ofertantul ..RL, cât și ofertantul …. se face vorbire de faptul că s-a avut în vedere realizarea atât a împrejmuirii cât și a punctului de transformare. Atât timp cât ambii ofertanți au specificat în oferta tehnica că execută împrejmuirea și punctul de transformare, ambii ofertanți au depus oferta financiară în sume forfetare/globale, iar în urma răspunsului la clarificări, … confirmă că a avut în vedere la realizarea ofertei financiare și aceste costuri, neexistând niciun motiv/argument care să conducă la concluzia că există riscul ca ofertantul .. să nu fi luat în calcul aceste costuri. Acest expert, care a fost angajat să evalueze tehnic cele două oferte, le tratează simultan și spune că "în cele două oferte se face vorbire de faptul că s-a avut în vedere realizarea atât a împrejmuirii cât și a punctului de transformare". Contestatoarea subliniază că, în primul rând, este vorba despre post de transformare (nu punct de transformare), post care are o valoare de peste 124.000 lei și fără existența acestuia proiectul nu este funcțional. Din analiza întocmită de .. (raport 11375 din 27.06.2019, pagina 3), se constată că expertul încearcă să extindă de la oferta ..presupunerea că și oferta ..ar avea ceva despre "punctul de transformare". În raportul expertului cooptat dr. ing. .. pentru oferta .. apare clar precizarea: Sunt ofertate 16 invertoare cu Pn 25 kW, total 400 kW. Nu se fac precizări pentru postul de transformare. 4

§ 19

Având în vedere cele menționate, este contestată expertiza tehnică a domnului …, de analiză a propunerilor tehnice. Fiind vorba despre un proiect prin care se produce energie electrică ar fi fost nevoie de un expert tehnic inginer energetică/electrotehnică sau experiență similară dovedită prin certificări în domeniul energetic/ electrotehnică, nicidecum o persoană cu studii economice. Cel mai important aspect din punctul de vedere al contestatoarei este modalitatea vicioasă prin care autoritatea contractantă a găsit o cale de justificare pentru ofertantul declarant câștigător, al factorului de evaluare "Timp de intervenție", factor care a constituit și motivul principal de contestare în prima inițiativă. Deși distanța de la Iași la Darabani este de peste 170 km, adică durata deplasării este de aproximativ 3 ore sau chiar mai mult, funcție de trafic, fiind imposibilă durata de intervenție de 1 oră pentru o firmă cu sediul în Iași, inclusiv alocarea de personal autorizat pentru intervenții ori de cate ori este nevoie, autoritatea contractantă transmite în solicitarea de clarificări posibilitatea ca ofertantul să opteze, prin răspuns, fie la o firmă de prestări servicii, fie la un subcontractant, ca soluție. Răspunsul ales de .. a fost, desigur, că are contract de mentenanță cu SC …. pentru toate obiectivele aflate în derulare. Este evidentă încercarea ofertantului de a induce ideea că acest contract exista înainte de depunerea ofertelor, fiind un contract încheiat la modul general cu respectiva firmă. Contestatoarei i se pare evidentă încercarea autorității contractante de a menține această ofertă conformă și câștigătoare, mai ales cu cât acest factor de evaluare face diferența în atribuirea contractului. Contestatoarea nu înțelege cum poate trata autoritatea contractantă cu atâta superficialitate acest aspect, menționând că mentenanța și intervenția sunt servicii complementare obiectului contractului (proces-verbal nr. 11297 din 26.06.2019, pagina 15), atât timp cât ea însăși a decis să fie factor de evaluare și să balanseze favorabil sau nu, punctajul unui ofertant. Și cum poate lua de bun un contract apărut ulterior depunerii ofertelor, cu o firmă care nu are nicio obligație legală în fața autorității, având în vedere că se va asigura o mentenanță de 10 ani. Din punctul de vedere al contestatoarei, reanalizarea acestui aspect de către autoritatea contractantă trebuia să fie simplă și să conducă spre decizia că ofertantul Urbioled SA nu-și poate asuma timpul de intervenție de 1 oră, prin urmare oferta este neconformă. Un alt aspect este cel legat de certificatul nr. 1173750 din 24.04.2019. Certificatul respectiv este valabil, conform legii, 30 zile de la data emiterii, respectiv 24.05.2019, iar solicitarea documentelor DUAE a fost făcută în data de 03.06.2019. Prin urmare, s-a depus un certificat care nu este valabil la momentul prezentării, fără a se mai lua în considerare faptul că ambii au certificatele care atestă inexistența datoriilor pe luna 5

§ 20

aprilie, respectiv martie și nicidecum pe luna anterioară solicitării (luna mai). Legat de acest aspect, autoritatea contractantă nici măcar nu a mai solicitat clarificări, considerând că nu este relevant că la momentul solicitării au fost depuse certificate nerelevante. Nu a contat că posibila prezență a datoriilor la bugetul local sau de stat pot constitui, în absența unor eșalonări, motive de descalificare. Arată că nu mai combate acest aspect presupunând că, până la momentul formulării contestației, au fost achitate datoriile. Prin adresa nr. 12092/08.07.2019, înregistrată la Consiliu cu nr. 26028/09.07.2019, .. (..) a transmis punct de vedere referitor la contestația depusă de asocierea …, solicitând respingerea acesteia ca nefondată. Autoritatea contractantă precizează că, în urma procesului de evaluare, a elaborat raportul procedurii nr. 11471/27.06.2019, iar rezultatele au fost comunicate operatorilor economici participanți prin adresele nr. 11511/28.06.2019, nr. 11512/28.06.2019 și nr. 11513/ 28.06.2019. Referitor la critica contestatoarei la așa zisul abuz făcut de ofertantul Urbioled SA în legătură cu aspectul confidențial al ofertei sale, autoritatea contractantă precizează că operatorul economic desemnat câștigător a depus, odată cu oferta, declarația de confidențialitate a ofertei, prin care a declarat ca fiind confidențiale toate documentele ofertei. Mai mult, în urma analizei contestației inițiale, … a luat la cunoștință că autoritatea contractantă, în mod accidental, a pus la dispoziția contestatoarei părți din oferta sa (extrase din devize) iar în data de 25.06.2019 (odată cu răspunsul la o serie de solicitări de clarificări din faza de reevaluare) a atras atenția autorității contractante că documentele prezentate au caracter strict confidențial, reatașând declarația privind confidențialitate ofertei sale. Astfel, nici autoritatea contractantă și nici operatorul Urbioled SA nu au încălcat nicio prevedere legală atunci când au refuzat să pună la dispoziția contestatoarei oferta depusă de ofertantul declarat câștigător. Din contră, refuzul este justificat și este o obligație clară a autorității contractante de a respecta confidențialitatea ofertelor. Referitor la critica contestatoarei privind schimbarea și divergențele sesizate în componența comisiei de evaluare care indică grave încălcări ale legislației, autoritatea contractantă precizează că domnul Dragota Gheorghe este unul din membrii de rezervă desemnați în comisia de evaluare care a înlocuit unul din membrii comisiei de bază. Schimbarea a respectat în totalitate legislația și nu a avut niciun scop "ilicit", cum sugerează contestatoarea. Referitor la aspectele invocate cu privire la expertul cooptat, domnul Țugui Vasilică, menționează că, ținând cont de decizia de remediere luată cu privire la procesul de evaluare, prin care s-a dorit 6

§ 21

reverificarea unor aspecte contestate, a solicitat sprijinul unui expert cooptat, în persoana domnului Țugui Vasilică - lucru perfect legal. Contestatarul introduce, în afara legii, noțiunea de expert cooptat tehnic. Invocând prevederile art. 126 alin. (3) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă consideră că, pentru îndeplinirea sarcinilor în cazul procedurii de față nu este nevoie obligatoriu să existe experți în domeniul energetic/electric, aspectele verificate (proiectare + execuție) nefăcând referire la soluții tehnice speciale din domeniul energetic cu verificarea de soluții funcționale. Expertul cooptat, oricare ar fi fost acesta, trebuia să identifice dacă oferta elaborată de operatorii participant la procedură cuprinde elementele clar indicate în cadrul documentației de atribuire. Cerințele de elaborare a ofertei nu impuneau necesitatea prezentării de soluții tehnice sau rezolvarea unor probleme de funcționare/exploatare, ci doar elaborarea unei oferte care să cuprindă și să răspundă tuturor cerințelor documentației de atribuire. Pentru acest lucru nu este necesară deținerea de studii în domeniul energetic/electric de către toți experții cooptați. Astfel cum rezultă din documentele depuse la dosar, …. este expert în domeniul achizițiilor publice, expert judiciar și deține competențe în domeniul calității în construcții dovedite prin certificatul de absolvire eliberat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului nr. 0157784/2009, pentru Managementul Calității în Construcții - adică exact domeniul ce îi dă expertiza necesară analizei ofertelor tehnice. În ce privește critica contestatoarei despre lipsa echipament post trafo din cadrul ofertei declarate câștigătoare, arată că, în cadrul ofertei tehnice depuse de ofertantul declarat câștigător, se regăsesc identificate și trecute ca fiind însușite de executat ambele obiective, atât postul de transformare, cât și împrejmuirea. Contestatoarea, substituindu-se comisiei de evaluare, pe baza unor extrase din întreaga documentație a …A, consideră că acestea nu au fost incluse în ofertă, deoarece nu apăreau expres indicate în oferta financiară. În realitate, deoarece procedura este de tipul "proiectare + execuție", autoritatea contractantă nu a solicitat în documentația de atribuire (și nici nu avea dreptul de a solicita conform legii) ca ofertanții să depună liste de cantități de lucrări și utilaje la această fază. Oferta financiară se face în sumă globală (forfetară) pe total ofertă, fără să existe obligația defalcării unitare pe cantități de lucrări și echipamente. Oferta financiară, în sumă globală/forfetară, a fost depusă la fel de ambii ofertanți. Pe durata evaluării ofertelor, au fost solicitate clarificări ofertantului desemnat câștigător, prin care să indice dacă au fost avute în vedere costurile cu realizarea postului trafo (post de transformare) și împrejmuirii. Răspunsul acestuia a fost ferm și denotă că aceste costuri au fost avute în vedere. 7

§ 22

Autoritatea contractantă consideră critica contestatoarei cu privire la lipsa unor obiecte din oferta câștigătorului ca nefondată, membrii comisiei de evaluare (atât în evaluarea inițială, cât și în reevaluarea efectuată) au verificat și confirmat existența acestora, procesul de evaluare fiind în acord cu principiul tratamentului egal între ofertanți. Referitor la critica contestatoarei despre Timpul de intervenție, menționează că decizia de a accepta măsuri de remediere, în urma contestației inițiale și stabilirea reevaluării ofertelor, a fost luată, în mare măsură, tocmai datorită faptului că, la nivelul ambelor oferte (atât a contestatoarei, cât și a ofertantului desemnat câștigător), nu se regăseau elemente suficient de clare și detaliate cu privire la evaluarea factorului timp de intervenție. Astfel, pe durata reevaluării, comisia de evaluare a solicitat ambilor ofertanți, în mod identic, să detalieze modul de asigurare a intervenției. În urma răspunsurilor, comisia a constatat: - Contestatoarea a afirmat că va interveni de la punctul său de lucru, aflat în localitatea Catamarasti Deal, la o distanță de 65 km de orașul Darabani. Din justificările aduse, comisia de evaluare a considerat că termenul de 1 oră ofertat pentru intervenție poate fi considerat realist; - …. a s…, ofertantul își propune să își îndeplinească obligațiile față de beneficiar printr-un prestator de servicii local, SC … SRL Darabani, cu care are încheiat un contract cadru de mentenanță și service pentru toate obiectivele de investiții implementate de ofertant sau în curs de implementare”, adică cu un prestator de servicii local aflat la o distanță mai mică decât cea a contestatoarei. La nivelul procesului-verbal de evaluare s-a indicat clar faptul că prestatorul de servicii în cauză nu poate fi considerat subcontractant, deoarece nu este implicat direct în execuția contractului. Serviciile de mentenanță și intervenție, cât și serviciile de garanție sunt servicii ce nu fac obiectul direct al procedurii de achiziție, acestea nefiind cuantificate cantitativ și nici monetar. Totodată, autoritatea contractantă amintește că ofertantul declarat câștigător prezintă detaliat în oferta tehnică, în cadrul Capitolului 6 - Plan de intervenție în perioada de garanție, modalitatea în care va interveni, în perioada de garanție, pentru remedierea eventualelor defecțiuni ce pot apărea la obiectivul de investiții, că activitatea de intervenție este supervizată și asumată de …, cu resursele și echipamentele sale proprii. Comisia de evaluare a considerat că ambii ofertanți au declarat timpi de intervenție ce pot fi considerați reali, orice critică a contestatoarei fiind nefondată. Referitor la critica contestatoarei despre certificat fiscal nr. 1173750 din 24.04.2019, precizează că, în cadrul procesului-verbal de evaluare financiară, la secțiunea de analiză a documentelor DUAE, referitor la certificatul fiscal nr. 1173750 din 24.04.2019, la pagina 2, se 8

§ 23

precizează: "Certificat nr. 1173750/24.04.2019 - fără datorii - la bugetul de stat - certificat expirat la data prezentării. S-a prezentat: certificat fiscal 1256342/05.06.2019 - fără datorii la bugetul de stat. Astfel, considerarea faptului că ofertantul îndeplinește cerințele de calificare asumate prin DUAE s-a făcut în baza certificatului fiscal 1256342/05.06.2019 - care este valabil la data prezentării, chiar și la data analizei. În cadrul procesului-verbal de evaluare financiară și a documentelor în susținerea DUAE, încheiat in data de 27.06.2019, s-a specificat clar, la pagina 6, că Urbioled a prezentat voluntar certificatele fiscale înainte de a i se solicita de către comisie certificatul fiscal pentru terțul susținător. Dosarul achiziției și documentele necesare soluționării cauzei au fost înregistrate la Consiliu sub nr. 26319/10.07.2019 și 27206/16.07.2019. … a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care a solicitat cele menționate în partea introductivă a deciziei. Sunt combătute punctal criticile formulate de asocierea contestatoare. Cu adresa nr. A5836/15.07.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 27205/16.07.2019, contestatoarea a depus note scrise și răspuns la punctul de vedere al autorității contractante. Cu adresa nr. 1368/19.07.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 28107/19.07.2019, … a depus concluzii scrise. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Orașul Darabani (Primăria Orașului Darabani) a inițiat procedura simplificată, online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect … publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1041564/ 12.04.2019. Din informațiile anunțului de participare simplificat, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului care urmează a fi atribuit este de 1.957.860 lei, fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 02.05.2019, ora 15:00. În cadrul procedurii, asocierea … a depus contestația nr. A5770/11.06.2019, înregistrată la Consiliu cu nr. 21934/12.06.2019, la care s-a luat act de renunțare prin decizia nr. 986/C9/1079 din 20.06.2019. Ulterior, la data de 03.07.2019, asocierea …a învestit Consiliul cu soluționarea contestației care formează obiectul prezentei cauze. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 35.000 lei, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă recipisa de consemnare nr. 20555756/1 din 03.07.2019, eliberată de CEC Bank SA, Sucursala Botoșani. Vizavi de cererea de intervenție formulată de …, văzând că aceasta are calitate şi capacitate procesuală şi a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, oferta sa fiind declarată câștigătoare prin raportul procedurii de atribuire nr. 11471/27.06.2019, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, Consiliul o încuviințează 9

§ 24

în principiu ca cerere de intervenţie accesorie în interesul autorității contractante. Intervenția formulată în cauză este în interesul autorității contractante, respectiv acela de respingere a contestației și menținere a actelor întocmite de organizatoarea procedurii. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că sunt aduse critici ofertei desemnate câștigătoare, aparținând … În privința criticilor aduse declarării confidențiale de către …SRL a ofertei sale, se reține că, la dosarul cauzei, a fost depusă declarația acestei ofertante privind partea/părțile din documentele de calificare, propunere tehnică și financiară care au caracter confidențial, în care au fost invocate dispozițiile art. 123 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, art. 217 alin. (5) și (6) din Legea nr. 98/2016 și art. 19 alin. (1) și (3) din Legea nr. 101/2016. Ofertanta a considerat că este în interesul său protejarea informațiilor din oferta sa în competiție cu alți operatori economici, informațiile fiind considerate secret comercial. Față de dispozițiile legale amintite în declarație, având în vedere depunerea acesteia, Consiliul a pus la dispoziția contestatoarei documentele din dosarul cauzei, cu excepția celor declarate confidențiale de către Urbioled SRL. Prin notele scrise, asocierea Elsaco a făcut precizarea că nu mai insistă asupra aspectului legat de caracterul confidențial al ofertei Urbioled SRL. În privința criticilor aduse componenței comisiei de evaluare, Consiliul constată că, în anunțul de participare simplificat, s-au indicat următoarele persoane care dețin funcții de decizie în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire……………….. Prin dispoziția primarului nr. 102/01.04.2019, a fost numită comisia de evaluare în următoarea componență: …………… Procesele-verbale nr. 11152/24.06.2019 și 11297/26.06.2019 au fost semnate de comisia de evaluare în componența indicată, cu excepția dlui Acostioaei Gabriel, care a fost înlocuit de dl Dragotă Gheorghe, deși în preambulul proceselor-verbale este menționată comisia numită prin dispoziția primarului. Autoritatea contractantă nu a depus niciun document din care să rezulte calitatea de membru de rezervă a dlui …. constată că în mod nelegal au fost semnate procesele-verbale de către o persoană care nu a fost numită ,membru de rezervă, impunându-se anularea proceselor- verbale. Referitor la numirea unui nou expert cooptat în perioada de reevaluare a ofertelor, se reține că, potrivit art. 126 alin. (3) din normele metodologice aporbate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 În cazul în care evaluarea solicitărilor de participare/ofertelor necesită o expertiză aprofundată în domeniul achiziţiilor publice ori de natură 10

§ 25

tehnică, financiară, juridică şi/sau privind aspectele contractuale specifice, autoritatea contractantă poate desemna, pe lângă comisia de evaluare, specialişti externi numiţi experţi cooptaţi. Se poate observa din textul de lege că rolul expertului poate fi nu numai în domeniul tehnic, financiar, juridic, dar și pentru situația în care este necesară o analiză aprofundată în domeniul achizițiilor publice. Deși autoritatea contractantă nu a explicat în concret care a fost motivul desemnării celui de-al doilea expert cooptat, în condițiile în care expertul cooptat prof. univ. dr. …. întocmise raportul de evaluare a ofertelor din punct de vedere tehnic, având în vedere că legislația acordă un drept de desemnare a experțiilor cooptați, inclusiv pe alte domenii decât cel tehnic, nu există motive pentru neluarea în considerare a raportului expertului .. Se constată astfel a fi nefondate criticile contestatoarei vizavi de numirea unui nou expert. Analizând criticile referitoare la lipsa echipamentului post de transformare din cadrul ofertei declarate câștigătoare, Consiliul constată că, în raportul de evaluare tehnică nr. 9658/29.05.2019, s-a menționat de către expertul cooptat, prof. univ. dr. .., în referire la oferta Urbioled SRL, că sunt ofertate 16 invertoare cu Pn 25kW, total 400 kW; nu se fac precizări pentru postul de transformare. S-a concluzionat că, pe baza informațiilor furnizate, și cu rezerva postului de transformare, oferta Urbioled este considerată corespunzătoare tehnic. Prin adresa nr. 9755/30.05.2019, autoritatea contractantă a adus la cunoștința operatorului economic că, la faza de evaluare financiară, comisia de evaluare nu a identificat în mod distinct în ofertă costurile privind împrejmuirea terenului. De asemenea, a solicitat .. să precizeze dacă, în devizul atașat ofertei, la cap. 4.1 construcții și instalații, a inclus și costul postului de transformare. Ofertanta a răspuns cu adresa datată 30.05.2019, în care a arătat următoarele: cheltuielile privind împrejmuirea terenului pe care va fi amplasat parcul fotovoltaic sunt prevăzute în cadrul Obiectului 01 Infrastructură. Anexează în susținerea celor declarate Centralizatorul cheltuielilor pe obiect cu defalcarea distinctă a acestei cheltuieli. Conform propunerii tehnice, cât și documentației de atribuire, respectiv Studiu de fezabilitate, Cap. III, cheltuielile privind postul de transformare sunt prevăzute în cadrul Obiectului 02 Montaj echipamente. În raportul intermediar nr. 203.I/26.06.2019, expertul cooptat Țugui Vasilică a reținut următoarele: - tipul de procedură după care s-a desfășurat evaluarea ofertelor este proiectare+execuție pe baza unui SF/DALI întocmit și pus la dispoziția ofertanților; - în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire, ambii ofertanți au depus oferte financiare însoțite de devize în care au fost depuse în sume forfetare costurile investiției. Prin documentația de atribuire nu se solicită listele de cantități de lucrări și devize analitice. Atât ofertantul .., cât și ofertantul .. au depus un deviz general pe categorii de lucrări; 11

§ 26

- evaluarea financiară a ofertelor s-a făcut comparativ cu cele trecute în caietul de sarcini și oferta tehnică a ofertanților; - în cadrul ofertei tehnice a ambilor ofertanți (atât ofertantul .RL, cât și ofertantul ..) se face vorbire de faptul că s-a avut în vedere realizarea atât a împrejmuirii, cât și a punctului de transformare; - atâta timp cât ambii ofertanți au specificat în oferta tehnică că execută împrejmuirea și punctul de transformare, ambii ofertanți au depus oferta financiară în sume forfetare/globale, iar în urma răspunsului la clarificări ofertantul Urbioled confirmă că a avut în vedere la realizarea ofertei financiare și aceste costuri, nu există niciun motiv/argument care să conducă la concluzia că ar exista riscul ca …. să nu fi luat în calcul aceste costuri. Se poate observa din cele de mai sus că, deși a existat concluzia expertului cooptat prof. univ. dr. … că nu există precizări pentru postul de transformare, expertul cooptat .. a considerat suficient aspectul că, în cadrul ofertei tehnice a ambilor ofertanți (atât ofertantul .., cât și ofertantul Elsaco Solutions SRL), se face vorbire de faptul că s-a avut în vedere realizarea atât a împrejmuirii, cât și a ”punctului de transformare”, opinia celui din urmă expert fiind preluată de comisia de evaluare. Niciunde în raportul expertului cooptat .. nu se indică informațiile din propunerea tehnică a … apreciate ca fiind suficiente pentru determinarea concluziei că, în ofertă, a fost cuprins postul de transformare, care sunt caracteristicile tehnice ale acestuia, astfel încât autoritatea contractantă să cunoască ce echipamente va achiziționa și modul în care vor fi realizate lucrările în cadrul contractului. Simpla declarație a ofertantei că a inclus în costuri și în ofertă postul de transformare, chiar dacă în cauză este vorba despre atribuirea unui contract care implică atât etapa de proiectare, cât și cea de execuție, nu putea fi considerată acoperitoare pentru omisiunile din propunerea tehnică. Comisia de evaluare trebuia să indice în concret informațiile avute în vedere, astfel încât pe baza lor să fie permisă completarea ulterioară a propunerii tehnice cu caracteristicile postului de transformare. Din modul de întocmire a documentelor de către expertul …i comisia de evaluare nu se poate identifica ce anume informații au fost considerate suficiente referitor la existența postului de trasnformare, în condițiile în care expertul prof. univ. dr. … a reținut că nu există precizări pentru postul de transformare. De asemenea, numai în funcție de informațiile deja existente în propunerea tehnică, autoritatea contractantă ar fi trebuit să solicite, pe lângă detalierea prezentată de ofertantă prin răspunsurile la clarificări, și indicarea expresă a valorii pentru postul de transformare. Faptul că se va atribui un contract (proiectare+execuție) nu înseamnă că achizitoarea nu trebuie să cunoască valorile aferente unor elemente esențiale din ofertă. 12

§ 27

… sub aspectul modului de întocmire a propunerii tehnice și financiare. În ce privește aspectul invocat de intervenientă că aspectele de mai sus nu au făcut obiectul reevaluării, astfel că ar fi inadmisibilă reluarea lor în cadrul unei noi contestații, Consiliul reține că autoritatea contractantă, urmare depunerii primei contestații de către … a decis reevaluarea ofertelor, astfel că transmiterea unui nou rezultat al procedurii acordă dreptul atacării deciziei autorității și sub aspecte care au fost formulate în cadrul primei contestații. Analizând criticile contestatoarei referitoare la timpul de intervenție ofertat de Urbioled SRL, care reprezintă factor de evaluare, Consiliul constată că, prin adresa nr. 11154/24.06.2019, Primăria Orașului Darabani a solicitat acestei ofertante detalii (plan de intervenție) pentru a demonstra modul în care se realizează intervenția, cu referire la: cerințele executantului cu privire la modul cum va fi anunțat executantul pentru existența avariei/necesității de intervenție; care sunt resursele umane puse la dispoziție pentru remedieri și care este politica de personal pentru înlocuirea resurselor umane necesare; dacă se va apela la prestatori de servicii sau subcontractanți în vederea intervenției; locația resurselor umane/tehnice și distanțele de parcurs față de locația investiției. Ofertanta a răspuns cu adresa din data de 25.06.2019, în care, cu privire la factorul de evaluare ”timpul de intervenție”, a precizat următoarele: Ofertantul prezintă detaliat, în cadrul Capitolului 6 - Plan de intervenție în perioada de garanție; ofertantul detaliază modalitate prin care va interveni, în perioada de garanție, pentru remedierea eventualelor defecțiuni ce pot apărea la obiectivul de investiții. Astfel, este prezentată calea de comunicare între beneficiar și executant, cât și persoana responsabilă de contract din partea executantului (adresa poștală: Șoseaua Națională nr. 178-180, Iași, ..., persoana de contact..pentru demonstrarea timpului de intervenție asumat, ofertantul își propune să își îndeplinească obligațiile față de beneficiar printr-un prestator de servicii local, SC ….., cu care are încheiat un contract cadru de mentenanță și service pentru toate obiectivele de investiții implementate de ofertant sau în curs de implementare. Anexează, contractul cadru încheiat cu prestatorul de servicii …. Prestatorul de servicii ocazionale de mentenanță și service .. Darabani este atestat ANRE tip C1A și C2A, fiind legal autorizat să presteze astfel de servicii. Mijloacele tehnice de care dispune personalul tehnic de specialitate desemnat pentru intervenție în perioada de garanție sunt următoarele: autospecială de mentenanță și intervenție; trusa de scule și unelte pentru instalații electrice. Prin raportul intermediar nr. 201.I/26.06.2019, expertul cooptat Țugui Vasilică, asupra răspunsului la clarificări transmis de Urbioled SRL,a apreciat că termenul de intervenție este realist, întrucât furnizorul de servicii se află în orașul D…. Referitor la implicarea furnizorului SC .. au fost făcute următoarele precizări: serviciile de mentenanță și 13

§ 28

intervenție, cât și serviciile de garanție sunt servicii ce nu fac obiectul direct al procedurii de achiziție – ele nefiind cuantificate ”cantități și nici monetar”. Astfel, acestea sunt servicii complementare obiectului contractului. Conform Legii nr. 98/2016, ”art. 3 x)”, furnizor de servicii de achiziție – o persoană de drept public sau de drept privat care oferă pe piață activități de achiziție auxiliare. Rezultă că …. este un furnizor de servicii, și nu un subcontractant. Concluziile expertului cooptat au fost preluate de comisia de evaluare în procesul-verbal nr. 11297/26.06.2019. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că, potrivit fișei de date a achiziției, criteriul de atribuire aplicat în cadrul procedurii este cel mai bun raport calitate preț, unul dintre factorii de evaluare fiind Timpul de intervenție în perioada de garanție. S-a menționat că Algoritmul asigura acordarea de puncte pentru timpul de interventie (Ti) in perioada de garantie a personalului autorizat al prestatorului. Timpul de interventie (Ti) se masoara in ore. Nu se va lua în calcul Timpul de interventie (Ti) mai mic de 1h. Punctaj maxim factor: 20; Algoritm de calcul: Pentru timpul de interventie cel mai mic Ti-minim, se acorda punctajul maxim de 20 puncte; b) pentru ceilalti timpi de interventie punctajul P(Ti) se calculeaza proportional, astfel: P(Ti-n)= (Ti-minim/Ti-n) x 20. Ceilalți factori de evaluare au fost prețul ofertei, puterea maximă panou fotovoltaic și perioada de garanție acordată lucrării. ……… a acordat o garanție de 10 ani, termenul de intervenție în perioada de garanție fiind de o oră. La pag. 36 din propunerea tehnică a fost prezentat Planul de intervenție în perioada de garanție cuprinzând următoarele informații: Scop: stabilește măsurile de organizare și intervenție în cazul unor deteriorări a sistemului de iluminat propus; Desemnat pentru îndeplinirea planului: SC …, operator atestat ANRE tip C1A, C2A; Descrierea procedurii anunțării defect: 1. Responsabilitatea anunțării defecțiunii echipamentelor Anunțarea defectelor se face în mod telephonic, pe fax sau e-mail, pe căile de comunicare stabilite de către reprezentanți ai beneficiarului; 2. Conținutul anunțului Conținutul anunțului va fi succint, conținând elemente vizuale identificate; 3. Măsuri imediate Dacă este cazul, se va degaja zona până la remedierea defecțiunii; 4. Căi de comunicare pentru anunțarea potențialelor defecțiuni: Adresa poștală: Șoseaua Națională nr. 178-180, Iași; telefon 037216654; email: office@urbio-romania.ro; persoana de contact: Bogdan Gavrilescu; 5. Metodologia de intervenție 14

§ 29

Poziționarea echipei de intervenție: Mun. Botoșani; Distanța rutieră maximă: aproximativ 54 km; Timp mediu de răspuns: 1 oră; Timp normat de deplasare: 1 oră. Echipa de intervenție, cu echipamentele și utilajul din dotare, vor face deplasarea pe ruta menționată pentru intervenția în teren. Echipa de intervenție va avea în dotare piese de rezervă pentru remedierea imediată a defecțiunilor. Se poate observa din cele de mai sus că, prin răspunsul la solicitările de clarificări, ofertanta și-a modificat, în mod nepermis, propunerea tehnică, aducând un element de noutate, în sensul în care serviciile de intervenție urmează a fi prestate prin intermediul unei alte societăți, respectiv SC .. .. nu a făcut vreo precizare referitoare la posibilitatea ca, în perioada de garanție, serviciile să fie asigurate de un alt prestator. Dimpotrivă, în Planul de intervenție în perioada de garanție, s-a indicat expres că aceste servicii se vor realiza prin intermediul ofertantului, menționându-se poziționarea echipei de intervenție în municipiul Botoșani. Este lipsit de relevanță aspectul că s-a prezentat un contract încheiat anterior datei limită de depunere a ofertelor, câtă vreme, în oferta depusă, nu s-a făcut nicio referire la un astfel de contract. De asemenea, este lipsit de relevanță și aspectul că persoana de contact și coordonare a serviciilor este reprezentantul … completare, dacă existau elemente, în oferta inițială, cu privire la posibilitatea de prestare a intervenției prin intermediul unui terț. În lipsa acestor elemente, modificarea propunerii tehnice în modul propus nu putea fi acceptată. Potrivit art. 134 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia. (...) (5) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/ completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (6) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (7) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire. Modificarea propunerii tehnice a … nu poate fi considerată viciu de formă sau abatere tehnică minoră, nefiind întrunite condițiile de la art. 135 alin. (3) din norme potrivit cărora viciile de formă reprezintă acele erori 15

§ 30

sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire și art. 134 alin. (8) din norme potrivit cărora Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/ abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte. De asemenea, modificarea propunerii tehnice efectuată prin intermediul răspunsurilor la clarificări presupune o altă modalitate de îndeplinire a contractului față de cea propusă inițial, astfel că oferta Urbioled SRL trebuia respinsă ca inacceptabilă. Mai mult, modificarea a intervenit urmare solicitărilor de justificare a timpului de intervenție propus, pentru care ofertanta a primit punctaj maxim. Separat de cele de mai sus, este de reținut că serviciile de intervenție din perioada de garanție nu vor fi prestate de …. Prestarea serviciilor de către o altă societate impunea ca aceasta să fie asociat sau subcontractant în contractul de lucrări care urmează a fi încheiat cu Orașul … Atâta vreme cât ofertantul nu va interveni în perioada de garanție (10 ani) prin personal propriu, cum rezultă în mod evident din documentele depuse, o terță parte…, nu poate interveni în contractul de lucrări decât în situația în care ar fi avut calitate de subcontractant sau asociat. În perioada de garanție, intervenția se va realiza prin intermediul unei alte societăți, care nu are nicio calitate în contractul care urmează a se încheia, nefiind declarată subcontractant sau asociat. Câtă vreme autoritatea contractantă însăși a stabilit factorii de evaluare și a acordat punctaj pentru timpul de intervenție pe perioada de garanție nu se poate susține că aceste servicii nu fac parte din contract și pot fi prestate de un furnizor de servicii, cum a susținut expertul cooptat. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. x) din Legea nr. 98/2016 furnizor de servicii de achiziţie este o persoană de drept public sau de drept privat care oferă pe piaţă activităţi de achiziţie auxiliare, iar potrivit art. 3 alin. (1) lit. yy) din același act normativ subcontractant este orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziţie publică şi care execută şi/sau furnizează anumite părţi ori elemente ale lucrărilor sau ale construcţiei ori îndeplinesc activităţi care fac parte din obiectul contractului de achiziţie publică, răspunzând în faţa contractantului de organizarea şi derularea tuturor etapelor necesare în acest scop. Întrucât în procedura de față punctajul pentru stabilirea ofertei câștigătoare se acordă inclusiv pentru intervenția în perioada de garanție nu se poate susține că aceste servicii sunt străine de contract, astfel 16

§ 31

încât să poată fi prestate de persoane care nu au nicio calitate declarată în ofertă. Cum de altfel a și recunoscut, ofertanta … a declarat în cadrul DUAE că va apela la un subcontractant. Așadar, pentru motivele arătate, singura măsură care putea fi luată cu privire la oferta Urbioled SRL era cea de respingere a ei. Se constată astfel a fi întemeiate ciriticile contesatatoarei față de aspectul mai sus cercetat. În privința certificatului nr. 1173750/24.04.2019, contestatoarea a precizat că a dorit doar să evidențieze anumite aspecte, însă nu înțelege să-l mai combată, astfel că nu vor fi analizate criticile în referire la certificatul amintit. În considerarea celor prezentate, Consiliul va admite, în parte, contestația asocierii …, prin liderul Elsaco Solutions SRL, și va anula procesele-verbale nr. 11297/ 26.06.2019, 11375/27.06.2019, 11465/27.06.2019, raportul procedurii nr. 11471/27.06.2019 și comunicările privind rezultatul procedurii, urmând a fi dispusă reevaluarea ofertei Urbioled SRL. Capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la respingerea ofertei … ca neconformă și inacceptabilă va fi respins ca inadmisibil, stabilirea ofertelor conforme/neconforme fiind atributul autorității contractante, prin comisia de evaluare, potrivit atribuțiilor care îi revin (art. 127 alin. 1 lit. f, j și k din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016). Fiind admisă, în parte, contestația, va fi admisă, în parte, cererea de intervenție. Cererea privind plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu va fi respinsă nefiind depusă dovada cheltuielilor. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestaţia formulată de asocierea ….. prin liderul asocierii ….. contradictoriu cu … (….), și anulează procesele-verbale nr. 11297/ 26.06.2019, 11375/27.06.2019, 11465/27.06.2019, raportul procedurii nr. 11471/27.06.2019 și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei …. și la stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, conform celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. 17

§ 32

Respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la respingerea ofertei … ca neconformă și inacceptabilă. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de … și o admite, în parte. Respinge solicitarea intervenientei privind plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea litigiului. Împotriva deciziei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. 18