BO2019_10462
AdmiteCPV: 79713000-5
Critici: R4.1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 79713000-5
Critici: R4.1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ...../....../..../..... Data:..... I. Prin contestaţia nr. 546/29.07.2019, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 29425/29.07.2019, formulată de către S.C. ......... S.R.L., cu sediul în comuna ......, sat .............., județul ......... și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura în ........., str. .......nr........, sector......., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ........., CUI RO ........., împotriva adresei nr. 3380/DAAI/26.07.2019, privind rezultatul procedurii de atribuire, emisă de către............, cu sediul în ........., ........., ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate proprii, desfășurată în două etape, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Servicii de pază pentru anul 2019”, se solicită admiterea acesteia și, pe cale de consecință, anularea adresei nr. 3380/DAAI/26.07.2019, privind rezultatul procedurii de atribuire, anularea deciziei autorității contractante de desemnare a ofertei câștigătoare, a proceselor verbale intermediare, a raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente, reevaluarea ofertelor, conform cerințelor din documentația de atribuire și potrivit prevederilor legale, reevaluarea propunerii tehnice și a celei financiare, prezentate de către asocierea S.C. ...........S.R.L. – S.C. ...........S.R.L., conform cerințelor din documentația de atribuire și respingerea ofertei acesteia ca neconformă și inacceptabilă, precum și accesul la dosarul achiziției publice, în vederea depunerii de concluzii scrise, constituindu-se dosarul nr. ........./2019. II. Prin contestaţia nr. 151/30.07.2019, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 29654/30.07.2019, formulată de către S.C. ......... S.R.L., cu sediul în ........., str.........., nr......., bloc........., scara......., etaj......, apartament......., ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ........., CUI RO ........., reprezentată legal de către ........., în calitate de director, împotriva adresei nr. 3381/DAAI/26.07.2019, privind rezultatul procedurii de atribuire, comunicată, prin e-mail, la data de 26.07.2019 și a tuturor actelor subsecvente acesteia, emise de către aceeaşi autoritate contractantă, respectiv............, cu sediul în ........., ........., ........., în cadrul aceleiaşi proceduri de achiziţie publică, se solicită anularea adresei nr. 3382/DAAI/26.07.2019, privind rezultatul procedurii de atribuire, anularea prezentei proceduri de achiziție publică, iar în cazul în care nu se va dispune anularea procedurii de atribuire, obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire și la reluarea procedurii, cu reținerea celor expuse în cuprinsul contestației, constituindu-se dosarul nr. ......../2019. 1
Având în vedere dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora contestaţiile formulate în cadrul aceleiaşi etape a procedurii de atribuire vor fi conexate pentru a se pronunţa o soluţie unitară, Consiliul urmează să facă aplicarea acestora, conexând dosarele nr. ....../2019 și nr. ......../2019, contestaţiile înregistrate la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 29425/29.07.2019 și nr. 29654/30.07.2019, urmând a fi soluţionate în cadrul dosarului nr. ......./2019. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţiile de faţă, prin care ofertanţii S.C. ......... S.R.L. și S.C. ......... S.R.L. critică adresa nr. 3380/DAAI/26.07.2019, privind rezultatul procedurii de atribuire și adresa nr. 3381/DAAI/26.07.2019, privind rezultatul procedurii de atribuire, precum și actele subsecvente acesteia. I. Prin contestaţia nr. 546/29.07.2019, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 29425/29.07.2019, S.C. ......... S.R.L. critică adresa nr. 3380/DAAI/26.07.2019, privind rezultatul procedurii de atribuire, învederând în motivare următoarele : În fapt, contestatorul arată că, autoritatea contractantă ...............a inițiat prezenta procedură de achiziție publică, prin publicarea pe site-ul propriu a documentației de atribuire. În data de 26.07.2019, prin adresa nr. 3380/DAAI/26.07.2019, autoritatea contractantă i-a adus la cunoștință contestatorului că oferta sa a fost declarată acceptabilă și conformă, dar nu a fost desemnată câștigătoare, clasându-se pe locul 2. De asemenea, prin adresa menționată anterior, autoritatea contractantă i-a comunicat contestatorului că oferta desemnată câștigătoare a fost cea prezentată de către asocierea S.C. ...............S.R.L. – S.C. .............S.R.L. În opinia contestatorului, decizia autorității contractante este nelegală, abuzivă, discriminatorie, motiv pentru care solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să anuleze adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, raportul procedurii, procesele verbale intermediare și toate actele subsecvente. Totodată, S.C. ......... S.R.L. subliniază că autoritatea contractantă a încălcat, în mod repetat, prevederile legale, un tarif de 15,31 lei/oră/post fiind evident nelegal. În acest context, contestatorul consideră că se impune reevaluarea propunerii financiare prezentată de către asocierea S.C. ...........S.R.L. – S.C. .........S.R.L., cu respectarea prevederilor legale. În ceea ce privește tariful ofertat, criticile S.C. ......... S.R.L. vizează nerespectarea prevederilor Codului muncii, Codului fiscal, valorile calculate fiind strict cele stipulate de legislație, nereprezentând o calculație proprie, ci doar aplicarea cotelor procentuale și a modului de calcul prevăzut de Codul fiscal, Codul muncii și Legea nr. 448/2006. Având în vedere data depunerii ofertelor, rezultă că intrarea în vigoare și implicit implementarea contractului se va face după data de 01.01.2019, 2
iar ofertele depuse trebuie să respecte prevederile actelor normative în vigoare la data depunerii ofertelor și cu aplicabilitate de la 01.01.2019. Conform susținerilor contestatorului, un cost corect și legal, cu privire la cheltuielile salariale, directe și indirecte pentru serviciile de pază, valabil începând cu 01.01.2019, ar fi: Salariu de bază tarifar, brut lunar 2080 Descriere Agent
de securitate permanent Salariu brut total/norma de lucru lunară 12,43 Spor ore lucrate noaptea (22:00pm – 06:00am) conform codul muncii 25% 1,04 Spor weekend 0,01 15 sărbători legale în an 0,51 Minimum 20 zile co/an 1,04 Spor pentru orele lucrate peste norma de lucru legală. 0,00 Cost per ora 15,02 Descriere Agent
de securitate permanent Alte cheltuieli directe: echipamente, dotări, etc. 0,22 Total cost direct 16,08 Cheltuieli indirecte 0,35 Marjă profit 0,01 0,36 Descriere Agent
de securitate permanent Tarif 16,44 Salariul de 2080 lei a fost calculat, conform prevederilor H.G. nr. 937/2018 și potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 79/2017. Cu privire la sustenabilitatea tarifului ofertat, contestatorul apreciază că sunt relevante următoarele prevederi legale: - Art. 1 din H.G. nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului minim brut pe țară, garantat în plată; - Art. 112, art. 113 alin. (2), art. 114 alin. (1), art. 115 alin. (2), art. 122 alin. (1), art. 123, art. 125 și art. 126 din Codul muncii. De asemenea, contestatorul invocă ca fiind relevante și prevederile caietului de sarcini, prin care s-a stabilit caracterul posturilor care este permanent. Procedând la realizarea unui calcul sumar al tarifului orar minimal, care trebuie asigurat de către un angajator pentru retribuirea unui agent de pază, contestatorul precizează următoarele: 3
Sporul pentru munca prestată în timpul nopții, de 25% din salariul de bază, operează indiferent dacă s-ar recurge la scurtarea programului de noapte, deoarece se vor plăti orele suplimentare (majorate cu sporul aferent) agenților din schimburile de zi. Cotele de contribuții în vigoare datorate de către angajator bugetelor componente ale bugetului consolidat, conform Ordonanței de urgență pentru modificare și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare de la 01.01.2018): - Art. 2203: Cota contribuției asiguratorie pentru muncă este de 2,25%. Contribuția la fondul de handicap, în conformitate cu prevederile art. 78 din Ordonanța nr. 60/2017, de modificare și completare la Legea nr. 448/2006. Conform Codului muncii este obligatorie de asemenea și acordarea concediului de odihnă plătit salariaților, de minimum 20 zile/an, cost care trebuie, de asemenea, inclus în costurile salariale, raportat la art. 114 și art. 144. Astfel, pentru 20 de zile de concediu de odihnă minimum pe an revine o valoare de 1,04 lei/ora. Compensarea în bani a sărbătorilor legale este, de asemenea, obligatorie, având în vedere că posturile de pază din contract sunt zilnice, fără nicio zi de pauză, deci aceste zile vor fi acoperite cu agenți de pază, conform art. 142. Din însumarea componentelor prezentate mai sus, costurile salariale minime pentru posturile permanente (incluzând sporul de noapte, spor pentru sărbători legale, indemnizația pentru concediul de odihnă) sunt de 15,02 lei/oră. În plus, contestatorul apreciază că natura permanentă a serviciilor solicitate de către autoritatea contractantă impune luarea în considerare, la stabilirea ofertelor, a tuturor cheltuielilor necesare ducerii la îndeplinire a contractului, cum ar fi spre exemplu: - Cheltuieli directe, în care se includ cheltuielile cu dotarea (tomfă/baston, spray autoapărare, telefon mobil, mașină disponibilizată, solicitate prin caietul de sarcini); - Cheltuieli indirecte; - Profit. Având în vedere aspectele prezentate mai sus, S.C. ......... S.R.L. consideră că autoritatea contractantă trebuia să efectueze verificări detaliate asupra modului de fundamentare a tarifului în discuție. De asemenea, Codul muncii prevede, în mod clar, că orele suplimentare pot fi compensate cu ore libere plătite, care trebuie să se regăsească în tarif. Astfel cum reiese din calculația expusă mai sus, în condițiile în care se respectă prevederile Codului muncii, referitoare la sporurile alocate orelor de noapte, cu profit „0” pentru prestator și fără a aloca o sumă minimă pentru chletuieli directe și indirecte, tariful orar minimal sub 16,00 lei/oră nu acoperă nici costurile salariale. 4
Prin urmare, contestatorul consideră că neluarea în calcul a tuturor cheltuielilor legale privind salarizarea muncii de către autoritatea contractantă în stabilirea tarifului, va duce practic la anularea procedurii de atribuire, ofertele nelegale fiind sancționate cu respingerea, așa cum a reținut și Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, prin Decizia nr. ..........in februarie 2011. Referitor la propunerea financiară a asocierii S.C. ............S.R.L. – S.C. ..........S.R.L., contestatorul o apreciază ca fiind nelegală, întrucât nu respectă prevederile Codului muncii, în ceea ce privește sporul de noapte, sporul pentru sărbători legale, sporul de weekend, sporul de ore suplimentare și plata concediilor de odihnă. Prin urmare, oferta S.C. ..............S.R.L. – S.C. .........S.R.L. trebuia declarată inacceptabilă, în baza prevederilor art. 137 alin. (2), lit. d) și g) din H.G. nr. 395/2016 și neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3), lit. c) și d). Mai mult decât atât, contestatorul afirmă că tariful prezentat de către asocierea S.C. .............S.R.L. – S.C. .............S.R.L. nu respectă prevederile legale, nu reflectă cheltuielile reale pentru un post, fiind calcule incorecte, nelegale. De asemenea, acesta susține că, în justificarea tarifului asocierii S.C. ..............S.R.L. – S.C. ...........S.R.L. nu se regăsesc niciun fel de cheltuieli cu comunicațiile, costuri pentru echipamente și dotări, nefiind respectate specificațiile caietului de sarcini, potrivit cărora: „Ofertantul se obligă să deţină un mijloc auto inscripţionat cu însemnele societăţii de pază, care se va afla permanent în parcarea ................şi care va fi utilizat exclusiv pentru patrulare, control şi intervenţie la obiectivul............, pe toată durata de derulare a contractului”- pag. 6 „Manager cu experienţă în domeniul contractului minim 5 ani - certificare/ diplomă manager de securitate și documente pentru dovedirea experienţei similare, precum și CV-ul acestuia, din care să rezulte experienţa profesională" - pag. 17 „Asigurarea controlului şi sprijinului agenţilor cu patrula mobilă, dispecerat şi legătură radio între aceştia" - pag. 15 În opinia contestatorului, autoritatea contractantă nu poate trata, în mod discriminatoriu, ofertanții, după cum, în mod judicios, s-a pronunțat și Curtea de Apel.........., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. ...../29.06.2012. În susținerea celor expuse anterior, S.C. ......... S.R.L. invocă jurisprudența Curții de la Luxemburg, dar și art. 2, lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În finalul prezentei contestații, S.C. ......... S.R.L. mai arată că ofertantul asocierea S.C. ..........S.R.L. – S.C. ...........S.R.L. are propunerea financiară în contradicție cu propunerea tehnică, astfel că oferta acestuia trebuie respinsă. În acest sens, contestatorul precizează că tariful nu include polița de asigurare de răspundere civilă față de terți, care trebuia încheiată în favoarea autorității contractante, conform propunerii tehnice și caietului de sarcini. 5
Concluzionând, S.C. ......... S.R.L. solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să admită contestația sa, astfel cum a fost formulată, să oblige autoritatea contractantă să adopte măsuri de remediere, respectiv să reevalueze oferta asocierii S.C. ...............S.R.L. – S.C. .............S.R.L. conform prevederilor legale și să o declare ca inacceptabilă și neconformă.
În probațiune, contestatorul a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri. La dosarul cauzei, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 a fost depus punctul de vedere al autorităţii contractante nr. 4917/31.07.2019, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 29907/01.08.2019, referitor la contestaţia formulată de către S.C. ......... S.R.L., prin care se precizează următoarele: În mod concret, contestatorul invocă faptul că ofertantul desemnat câștigător asocierea S.C. .............S.R.L. – S.C. ................S.R.L. ar fi ofertat un preț foarte mic, deoarece nu ar fi luat în calcul, la fundamentarea prețului, mai multe tipuri de cheltuieli, după cum urmează: - Sporul de noapte; - Sporul de week-end; - Sporul pentru sărbători legale; - Indemnizația pentru concediul de odihnă; - Fondul de handicap; - Contribuția asiguratorie pentru muncă a angajatorului de 2,25%; - Costuri directe; - Costuri indirecte. Analizând propunerea financiară prezentată de către asocierea S.C. ............S.R.L. – S.C. ............S.R.L., de 15,31 lei/oră/post, pentru care s-a aplicat criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și în baza căruia a fost declarată câștigătoare, respectiv Formularul nr. 20 – Fundamentarea prețului ofertei, autoritatea contractantă a constatat următoarele: Cheltuielile despre care contestatorul afirmă că nu au fost luate în calcul la fundamentarea prețului de către asocierea S.C. ...........S.R.L. – S.C. ............S.R.L., au fost, de fapt, luate în calcul, așa cum rezultă din cele expuse în continuare : - Sporul de noapte: se regăsește în tabel la nr. crt. 6; - Sporul de week-end: se regăsește în tabel la nr. crt. 7; - Sporul pentru sărbători legale: se regăsește în tabel la nr. crt. 8; - Indemnizația pentru concediul de odihnă: se regăsește în tabel la nr. crt. 9; - Fondul de handicap : se regăsește în tabel la nr. crt. 10; - Contribuția asiguratorie pentru muncă a angajatorului de 2,25%: se regăsește în tabel la nr. crt. 12; - Costuri directe: se regăsește în tabel la nr. crt. 19; - Costuri indirecte: se regăsește în tabel la nr. crt. 20. Asocierea S.C. ..............S.R.L. – S.C. ............S.R.L. a făcut și o descriere aritmetică a modului de calcul și, de asemenea, a atașat și o cerere adresată A.M.O.F.M. ......... pentru încheierea unei convenții, în baza art. 85 6
din Legea nr. 76/2002 privind acordarea de subvenții și stimularea ocupării forței de muncă. Referitor la susținerile S.C. ......... S.R.L., de la paginile 8-9 din cuprinsul contestației, potrivit cărora : „De asemenea, în justificarea tarifului Asocierii ..........S.R.L. – Lider Asociere și ............S.R.L. – Asociat nu regăsim niciun fel de cheltuieli cu comunicațiile, costuri pentru echipamente și dotări, comunicațiile etc., ceea ce înseamnă că nu a respectat prevederile caietului de sarcini: <<Ofertantul se obligă să deţină un mijloc auto inscripţionat cu însemnele societăţii de pază, care se va afla permanent în parcarea ..............şi care va fi utilizat exclusiv pentru patrulare, control şi intervenţie la obiectivul.............., pe toată durata de derulare a contractului>>- pag. 6 din caietul de sarcini <<Manager cu experienţă în domeniul contractului minim 5 ani - certificare/ diplomă manager de securitate și documente pentru dovedirea experienţei similare, precum și CV-ul acestuia, din care să rezulte experienţa profesională>> - pag. 17 din caietul de sarcini <<Asigurarea controlului şi sprijinului agenţilor cu patrula mobilă, dispecerat şi legătură radio între aceştia>> - pag. 15 din caietul de sarcini”, autoritatea contractantă precizează că, analizând oferta asocierii S.C............ S.R.L. – S.C. .............S.R.L. a constatat următoarele: - Referitor la mijlocul auto: au fost depuse acte doveditoare, anexate, în copie, la dosarul cauzei; - Cu privire la Manager cu experiență în domeniul contractului minimum 5 ani: au fost depuse acte doveditoare, anexate, în copie, la dosarul cauzei; - Referitor la Asigurarea controlului și sprijinului agenților cu patrula mobilă, dispecerat și legătura radio între aceștia: a fost depus caietul de sarcini însușit, conform prevederilor din documentația de atribuire. În ceea ce privește respectarea tuturor dispozițiilor legale, referitoare la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat, a legislației în domeniul muncii, a legislației referitoare la salariul minim brut pe țară garantat în plată, a legislației în domeniul sănătății și securității în muncă, autoritatea contractantă susține că răspunderea revine în exclusivitate agentului economic în cauză. Raportat la susținerile S.C. ......... S.R.L., de la pagina 8, din cuprinsul contestației, conform cărora: „.... tariful orar minimal sub 16,00 lei/oră nu acoperă nici costurile salariale. Ca urmare, considerăm că o societate comercială prestatoare de servicii de pază dacă respectă prevederile de mai sus, ar trebui să eludeze, cu bună știință, plata în totalitate a contribuțiilor la bugetul consolidat al statului sau să încurajeze <<munca la negru>>”, autoritatea contractantă menționează că propunerea financiară inițială a S.C. ......... S.R.L. a fost de 15,80 lei, fără T.V.A./oră/post, iar propunerea financiară finală, pentru care s-a aplicat criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”, a fost de 15,78 lei, fără T.V.A./oră/post. 7
Analizându-se catalogul electronic publicat în SICAP, la domeniul servicii de pază, s-au identificat oferte postate în anul 2019, cu prețuri diferite, cum ar fi: 10,90 lei/oră/agent; 11,50 lei/oră/agent, 11,90 lei/oră/agent, 12,00 lei/oră/agent, 13,17 lei/oră/agent și 15,19 lei/oră/agent. Față de cele prezentate mai sus, ..................solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să respingă contestația formulată de către S.C. ......... S.R.L., în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016. În urma studierii dosarului achiziției publice, S.C. ......... S.R.L. a depus la dosarul cauzei adresa nr. 591/12.08.2019, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 31488/13.08.2019, denumită „Concluzii scrise”, prin care precizează următoarele: - Oferta asocierii S.C. ..........S.R.L. – S.C. ...........S.R.L., desemnată câștigătoare cu un tarif de 15,31 lei/oră/post, fără T.V.A. este, în mod evident, nesustenabilă și nelegală; - Asocierea S.C. .............S.R.L. – S.C. ............S.R.L. a luat în calcul subvenții AJOFM în sumă de 22.500 lei pentru 5 luni, dar nu a transmis documente suport care să ateste că acesta beneficiază, în mod real, de aceste sume; - Operatorul economic în cauză a atașat la propunerea financiară doar o cerere, care nu demonstrează că acesta beneficiază de subvențiile AJOFM, la care nu a primit răspuns. Prin urmare, contestatorul apreciază că decizia comisiei de evaluare este „nelegală, abuzivă, discriminatorie și luată în baza unei analize superficiale a ofertelor”, motiv pentru care solicită Consiliului să anuleze adresa de comunicare a rezultatului procedurii, raportul procedurii, procesele verbale intermediare și toate actele subsecvente. În continuarea concluziilor scrise, S.C. ......... S.R.L. reiterează aspectele invocate în cuprinsul contestației 546/29.07.2019, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 29425/29.07.2019. Concluzionând, S.C. ......... S.R.L. solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să admită contestația sa, astfel cum a fost formulată, să oblige autoritatea contractantă să adopte măsuri de remediere, respectiv să reevalueze oferta asocierii S.C. ...........S.R.L. – S.C. ............S.R.L., conform prevederilor legale și să o declare ca fiind inacceptabilă și neconformă. II. Prin contestaţia nr. 151/30.07.2019, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 29654/30.07.2019, S.C. ......... S.R.L. critică adresa nr. 3381/DAAI/26.07.2019, privind rezultatul procedurii de atribuire, comunicată, prin e-mail, la data de 26.07.2019 și toate actele subsecvente acesteia, emise de către aceeaşi autoritate contractantă, în cadrul aceleiaşi proceduri de achiziţie publică, învederând în motivare următoarele : În fapt, contestatorul arată că autoritatea contractantă ...............a inițiat prezenta procedură de achiziție publică la data de 21.06.2019, în acest sens publicând pe site-ul propriu anunțul privind invitația de participare la 8
depunerea ofertelor pentru negociere cu nr. 4352/C.M./21.06.2019 și documentația de atribuire aferentă acesteia. Analizând documentația de atribuire, S.C. ......... S.R.L. a sesizat unele neconcordanțe, vizând unele prevederi ale unor documente distincte din cadrul documentației de atribuire, respectiv anunțul privind invitația de participare, fișa de date a achiziției și caietul de sarcini punctul VI versus punctul XIII. În acest context, în termenul specificat la art. 5.3. alin. (5), punctul 2, respectiv „(...) în cazul solicitărilor primite cu cel puțin 2 zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor (01.07.2019)”, contestatorul a înaintat comisiei de evaluare, la data de 28.06.2019, o solicitare de clarificări prin care a semnalat aceste neconcordanțe care vizau, în concret, unele documente de clarificare identificate la punctul XIII – ”Mod de prezentare a propunerii tehnice și financiare”, solicitate în mod suplimentar sau în contradicție cu cele evidențiate în celelalte documente-părți ale aceleiași documentații de atribuire. Invocând depășirea termenului de minimum 3 zile, înainte de data limită de depunere a ofertelor, comisia de evaluare nu a analizat solicitarea de clarificare menționată anterior, cu excepția considerentelor evocate în subsolul paginii 2 din Procesul verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. 3000/DAAI/01.07.2019 și nu i-a comunicat contestatorului concluzii privind eventuala tardivitate a depunerii acesteia. Nesoluționarea solicitării de clarificări în termen, precum și neraportarea la dispozițiile art. 212 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 98/2016 au determinat respingerea nejustificată a ofertei S.C. ......... S.R.L. ca inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, respective ca neconformă, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (3), lit. a) din același act normativ. În opinia contestatorului, rezultatul procedurii de atribuire comunicat de către autoritatea contractantă este nelegal, având în vedere că societatea sa a depus toate documentele de calificare solicitate prin documentația de atribuire, depunând o ofertă admisibilă, raportat la cerințele acesteia și ale Legii nr. 98/2016 și ale H.G. nr. 395/2016. Drept urmare, nu se poate reține că, la momentul elaborării documentației de atribuire, în privința stabilirii și menționării cerințelor de participare, autoritatea contractantă a realizat o informare completă, corectă și explicită a operatorilor economici interesați, astfel cum impun dispozițiile art. 20 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016. Conform susținerilor contestatorului, oferta sa este una admisibilă din perspectiva: - Cerințelor anunțului de participare nr. 4352/C.M./21.06.2019, sub aspectul punctului I – „Documente de calificare”, cerințe minime eliminatorii impuse, referitoare la documentele de calificare, propunerea financiară și propunerea tehnică, pe care operatorii economici trebuie să le îndeplinească și punctul II – „Documente propunere tehnică”; 9
- Dispozițiilor caietului de sarcini, punctul VI, potrivit cărora: „Prestatorul va prezenta următoarele documente pentru demonstrarea capacității tehnice și/sau profesionale în copie conformă cu originalul, astfel cum sunt prevăzute de la punctele 1 la punctul 12”; - Prevederilor procedurii proprii nr. 8949/07.12.2018 privind realizarea achizițiilor pentru servicii sociale și alet servicii specifice cuprinse în Anexa nr. 2 a Legii nr. 98/2016, PO-05.02.01 Ed. II, Rev. 2, respectiv: art. 4.1. alin. (5), art. 5.2 pct. 2, lit. b), art. 5.2 alin. (9) pct. 4, art. 5.2 alin. (11) și art. 5.5 alin. (1) pct. 5. Având în vedere prevederile expuse anterior, prin raportare la cerințele inserate în anunțul de participare, care conține la lit. k) „condiții de participare (…) și modalități de prezentare a ofertei tehnice și financiare”, rezultă, fără echivoc că, în mod nejustificat și cu încălcarea flagrantă a prevederilor procedurii în cauză, autoritatea contractantă a încălcat dreptul S.C. ......... S.R.L. de a accede la etapa următoare a negocierii, stabilind că oferta acesteia nu este una admisibilă, în baza punctului XIII – „Mod de prezentare a propunerii tehnice și financiare” din caietul de sarcini, ale cărui specificații exced documentelor de calificare și documentelor tehnice și/sau profesionale depuse în conformitate cu documentația de atribuire. În susținerea celor prezentate anterior, contestatorul prezintă următoarele argumente: Conform anunțului de participare nr. 4352/21.06.2019, privind invitația la depunerea ofertelor pentru negociere, punctul I – „Documente de calificare” și punctul II – „Documente propunere tehnică”, contestatorul susține că nu se regăsește solicitarea prezentării diplomelor de bacalaureat pentru cei 32 de agenți de securitate și că obligativitatea depunerii diplomelor de bacalaureat nu a fost specificată nici în caietul de sarcini, așa cum i-a fost solicitat prin adresa nr. 3066/04.07.2019, în cuprinsul căreia autoritatea contractantă i-a comunicat necesitatea completării ofertei depuse initial, sub aspectul dovedirii îndeplinirii condițiilor de participare. Potrivit procedurii interne în cauză, anunțul pentru invitația de participare conține, conform lit. k) „condiții de participare (….) și modalități de prezentare a ofertei tehnice și financiare”, astfel că, în mod greșit și cu încălcarea prevederilor prezentei proceduri, S.C. ......... S.R.L. a fost notificată, în sensul necesității completării ofertei inițiale (documentele de calificare) cu cele menționate la punctul XIII – „Mod de prezentare a propunerii tehnice și financiare” din caietul de sarcini. Față de cele prezentate mai sus, contestatorul consideră că, în raport cu cerințele obligatorii eliminatorii și cu documentele pentru demonstrarea capacității tehnice și/sau profesionale, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 3066/04.07.2019, i-a adus la cunoștință autorității contractante că îi este opozabilă obligația depunerii fotocopiilor diplomelor de bacaluareat pentru cei 32 de agenți de Securitate/ angajați, aceasta fiind o cerință excesivă, nelegală, care nu a fost prevăzută în cuprinsul documentației de atribuire. 10
Contestatorul a înțeles să mențină aceleași considerente și în privința cerinței vizând depunerea extraselor revisale pentru cei 32 de agenți securitate/angajați, întrucât documentele solicitate nu se regăsesc în documentația de atribuire, cerințe minime sau în cerințele obligatorii eliminatorii sau documentele pentru demonstrarea capacității tehnice și/sau profesionale, astfel că acesta nu a considerat că îi este opozabilă obligația depunerii extraselor REVISAL pentru cei 32 de agenți securitate/angajați. Similar, aceleași critici contestatorul le-a formulat și cu privire la obligația prezentării dovezilor vizând certificatele ISO 14001:2005 – Certificare sistem de management de mediu și ISO 18001:2007 – Certificare sistem de management al sănătățiii securității ocupaționale. Având în vedere prevederile punctului III, 2 – „Condiții de participare”, 2.1, 2.2, 2.3 a) și b) din fișa de date a achiziției, contestatorul a apreciat solicitarea autorității contractante ca fiind excesivă și neconformă cu documentația de atribuire, în condițiile în care cele două certificate nu au fost solicitate prin documentația de atribuire. Astfel, conform anunțului nr. 4352/21.06.2019 pentru invitația de participare la depunerea ofertelor pentru negociere, punctul II – „Documente propunere tehnică”, punctul 25 „ofertantul va face dovada că are implementat și menține un sistem de management al calității conform condițiilor din standardul ISO 9001:2008 sau echivalent și un cod de bună practică pentru serviciile de pază statică și patrulare mobilă BS7499:2013”. De asemenea, potrivit caietului de sarcini, ofertantul va face dovada că are implementat și menține un sistem de management al calității, conform condițiilor din standardul ISO 9001:2008 sau echivalent, deci nu cumulate și cod de bună practică pentru serviciile de pază statică și patrulare mobile BS7499:2013. Raportat la toate aceste aspect, contestatorul solicit Consiliului să constate că a depus certificate ISO 90001:2015/SR EN, ISO 9001:2015 pentru Activități de pază și protecție – cod CAEN 8010, precum și dovada existenței Certificatului de bună practică pentru serviciile de pază statică și patrulare mobile BS7499:2013, aspect confirmat, de altfel, cu prilejul ședinței de deschidere a ofertelor din data de 01.07.2019. Totodată, analiza argumentelor de fapt și de drept relevă faptul că, autoritatea contractantă a apreciat, după desfășurarea ședinței de deschidere a ofertelor, că se impune completarea documentației depusă de către S.C. ......... S.R.L. pentru existența unor lipsuri, în ceea ce privește documentele de calificare, optând pentru transmiterea ulterioară a solicitării de clarificări nr. 3066/04.07.2019, cu încălcarea principiului tratamentului egal între ofertanți și a obligației corelative de a nu determina apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant prin clarificările solicitate. În subsidiar, pot fi analizate și criticate, în mod justificat, anunțul de participare, fișa de date a achiziției și caietul de sarcini, punctul VI, privind prezentarea: - Documentelor referitoare la manager cu experiență în domeniul contractului, minimum 5 ani – certificare/diploma manager de securitate și 11
documente pentru dovedirea experienței similare, precum și CV-ul acestuia, din care să rezulte experiența profesională; - Graficului Gantt de prestare a serviciilor, întrucât inserarea acestor ultime cerințe este total nejustificată, în raport cu obiectul contractului, fiind necesar a se face demonstrația justificării unei atari cerințe în strategia de contractare, în caz contrar fiind incidente dispozițiile art. 50 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016, precum și cele ale art. 9 alin. (3), lit. f) din H.G. nr. 395/2016. În opinia contestatorului, nicio autoritate contractantă nu are dreptul de a restricționa sau favoriza participarea anumitor operatori economici la procedura de atribuire, prin intermediul cerințelor impuse.
Or, în condițiile în care autoritatea contractantă și-a propus achiziționarea serviciilor unui număr de 32 de agenți de securitate – cod COR 516901, cadrul normativ de reglementare este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare, condițiile de selecție și angajare a personalului de pază fiind prevăzute la art. 37 și următoarele, în special art. 39 și art. 40. Din cele expuse anterior, reiese că, în ceea ce privește angajarea, legiuitorul nu prevede, în mod expres, actul de studii în baza căruia se face angajarea în cazul unui absolvent de studii medii într-o ocupație în care, conform COR este prevăzută condiția studiilor medii, astfel încât cerința din cuprinsul solicitării de clarificări nr. 3066/04.07.2019 este una nelegală și abuzivă. Concluzionând, S.C. ......... S.R.L. solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să dispună anularea rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 3381/DAAI/26.07.2019 și a tuturor actelor subsecvente, anularea prezentei proceduri de achiziție publică, iar în cazul în care nu se va dispune anularea procedurii de atribuire, obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire și la reluarea procedurii, cu reținerea celor expuse în cuprinsul contestației. În drept, contestatorul invocă prevederile Legii nr. 101/2016, pe cele ale Legii nr. 98/2016, ale H.G. nr. 395/2016, precum și celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul contestației. În probațiune, S.C. ......... S.R.L. a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri. La dosarul cauzei, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 a fost depus punctul de vedere al autorităţii contractante nr. 5021/02.08.2019, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 30282/05.08.2019, referitor la contestaţia formulată de către S.C. ......... S.R.L., prin care se precizează următoarele: În mod concret, S.C. ......... S.R.L. contestă faptul că, prin caietul de sarcini, punctul XIII – „Mod de prezentare a propunerii tehnice și financiare” s-a solicitat viitorilor/potențialilor ofertanți/candidați să depună, alături de alte documente și următoarele înscrisuri: - Fotocopiile diplomelor de bacalaureat pentru 23 de agenți de securitate/angajati; 12
- Extrasele Revisal pentru cei 32 de agenți de securitate/angajați; - ISO 14001:2005; - Documentele referitoare la Manager cu experiență în domeniul contractului minimum 5 ani; - Graficul Gantt de prestare a serviciilor. Practic, S.C. ......... S.R.L. critică documentația de atribuire, respectiv caietul de sarcini. Față de criticile contestatorului vizând documentația de atribuire, autoritatea contractantă precizează următoarele: - Anunțul privind Invitația de participare la depunerea ofertelor pentru negociere, împrună cu documentația de atribuire au fost publicate pe site-ul MCIN la data de 21.06.2019; - Termenul limită de depunere a ofertelor a fost 01.07.2019, ora 09:00; - Deschiderea ofertelor s-a facut pe data de 01.07.2019, ora 11:00; - S.C. ......... S.R.L. a depus oferta înregistrată cu nr. 4031/01.07.2019, ora 08:43. S.C. ......... S.R.L. nu numai că nu a contestat, la acel moment, înainte de data limită de deschidere a ofertelor, documentația de atribuire, inclusiv caietul de sarcini, dar a și depus, în baza acestei documentații de atribuire, ofertă, prin care și-a însușit, în mod explicit, sub semnătură proprie și ștampilă, prevederile documentației de atribuire, în general și pe cele ale caietului de sarcini, în special. De asemenea, S.C. ......... S.R.L. nu a contestat nici solicitarea de clarificări, prin care i s-a cerut să transmită documentele menționate mai sus, ci, dimpotrivă, a și răspuns acestei solicitări de clarificări, făcând unele referiri cu privire la aceste cerințe și la documentele în cauză, însă nu a transmis înscrisurile solicitate. Ulterior, a depus la C.N.S.C. contestația nr. 26408/10.07.2019, care a fost respinsă. Față de cele prezentate mai sus, ............solicită Consiliului să constate faptul că întreaga documentație de atribuire, inclusiv caietul de sarcini, inclusiv cerințele referitoare la documentele în cauză au fost accesibile agenților economici interesați de această procedură, începând cu data de 21.06.2019, însă niciun operator economic nu a formulat vreo contestație. Referitor la „așa–zisa solicitare de clarificări” adresată de către S.C. ......... S.R.L. ............în data de 28.06.2019, autoritatea contractantă menționează următoarele: - Solicitarea de clarificări a fost transmisă............., pe mail, vineri 28.06.2019 la ora 18:29; - Programul de lucru al ..............s-a încheiat vineri, 28.06.2019, la ora 14:30; - ............a luat act că s-a transmis această solicitare de clarificări, luni 01.07.2019, în jurul orei 08:45; - Solicitarea de clarificări a fost înregsitrată cu nr. 2989/01.07.2019; - Programuș de lucru al autorității contractante începe în fiecare zi, înclusiv în data de 01.07.2019, la ora 08:30. 13
Din cele expuse anterior, rezultă că solicitarea de clarificări a fost transmisă cu 30 de minute lucrătoare înainte de data limită de depunere a ofertelor, iar autoritatea contractantă a aflat de această solicitare de clarificări, înainte de data limită de depunere a ofertelor. Mai mult decât atât, la ora la care .............lua act de existența acestei solicitări de clarificări, respectiv 01.07.2019, ora 08:45, S.C. ......... S.R.L. depusese deja oferta sa (01.07.2019, la ora 08:43) la registratura autorității contractante. Concluzionând, autoritatea contractantă solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să respingă contestația formulată de către S.C. ......... S.R.L., în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016. În replică față de punctul de vedere al autorității contractante nr. 5021/02.08.2019, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 30282/05.08.2019, la data de 07.08.2019, S.C. ......... S.R.L. a depus la dosarul cauzei adresa nr. 154/07.08.2019, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 30756/07.08.2019, denumită „Concluzii scrise”, prin care aduce la cunoștința Consilului următoarele: Astfel, sub aspect procedural, contestatorul arată că autoritatea contractantă se află într-o „gravă eroare” atunci când apreciază că S.C. ......... S.R.L. ar fi criticat, practic, documentația de atribuire, în concret caietul de sarcini, a parte componentă a respectivei documentații. Pe fondul cauzei, S.C. ......... S.R.L. reiterează aspectele invocate în cuprinsul contestației nr. 151/30.07.2019, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 29654/30.07.2019.
În temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, contestatorul înțelege să renunțe la analiza legalității unor mențiuni din cuprinsul caietului de sarcini, punctul XIII, respectiv documentele referitoare la Manager cu experiență în domeniul contractului minimum 5 ani, Graficul Gantt de prestare a serviciilor, evocate la pag. 7-9 din cuprinsul contestației. Concluzionând, S.C. ......... S.R.L. reiterează solicitările formulate în cuprinsul contestației nr. 151/30.07.2019, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 29654/30.07.2019, și anume: anularea rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 3381/DAAI/26.07.2019 și a tuturor actelor subsecvente, anularea prezentei proceduri de achiziție publică, iar în cazul în care nu se va dispune anularea procedurii de atribuire, obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire și la reluarea procedurii, cu reținerea celor expuse în cuprinsul contestației.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ...........a inițiat procedura simplificată proprie, desfășurată în două etape, a contractului de achiziţie publică, având ca obiect „Servicii de pază pentru anul 2019”, prin publicarea pe site-ul propriu a anunțului nr. 4352/21.06.2018, privind invitația de participare la depunerea ofertelor pentru negociere. 14
Conform anunțului menționat anterior și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „preţul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului de achiziţie publică este de 893.952 lei, fără T.V.A. Potrivit mențiunilor existente în procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 3000/DAAI/01.07.2019, 3 operatori economici au depus oferte, doi dintre aceștia fiind S.C. ......... S.R.L. și S.C. ......... S.R.L., contestatorii din prezenta cauză. În raportul procedurii nr. 5275/25.07.2019, întocmit în urma evaluării ofertelor, s-a consemnat că oferta depusă de către S.C. ......... S.R.L. a fost declarată admisibilă, dar nu a fost desemnată câștigătoare, și că oferta S.C. ......... S.R.L. a fost respinsă ca inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 și ca necoformă, în temeiul art. 137 alin. (3), lit. a) din același act normativ, oferta desemnată câştigătoare, în baza criteriului de atribuire „preţul cel mai scăzut”, fiind cea prezentată de către asocierea S.C. ...........S.R.L. – S.C. ..........S.R.L., cu o propunere financiară de 15,31 lei, fără T.V.A./oră/post. Comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire a fost transmisă de către autoritatea contractantă către S.C. ......... S.R.L., prin adresa nr. 3380/DAAI/26.07.2019 şi către S.C. ......... S.R.L., prin adresa nr. 3381/DAAI/26.07.2019. Procedând la soluționarea contestațiilor ce fac obiectul prezentei cauze, Consiliul costată că acestea vizează rezultatul procedurii de achiziție publică, pe de o parte fiind formulate critici cu privire la oferta declarată câștigătoare a procedurii de atribuire, depusă de asocierea S.C. .........S.R.L. – S.C. ............S.R.L., în ceea ce privește contestația formulată de S.C. ......... S.R.L., iar pe de altă parte fiind formulate critici cu privire la motivele care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de S.C. ......... S.R.L., în ceea ce privește contestația formulată de acest operator economic. I. În ceea ce privește contestația formulată de S.C. ......... S.R.L., Consiliul are în vedere că prin aceasta este criticat modul în care autoritatea contractantă a verificat și evaluat tariful ofertat de către asocierea S.C. ...............S.R.L. – S.C. ............S.R.L., contestatorul apreciind că asocierea declarată câștigătoare nu a respectat prevederile Codului muncii, în ceea ce privește sporurile de noapte, sporul pentru sărbători legale, sporul de weekend, sporul de ore suplimentare și plata concediilor de odihnă. De asemenea se apreciază că asocierea S.C. ............S.R.L. – S.C. ............S.R.L. nu a luat în calcul cheltuielile cu comunicațiile, costurile pentru echipamente și dotări, nefiind respectate toate specificațiile din caietul de sarcini. În același timp, Consiliul are în vedere că prin intermediul documentului intitulat „Concluzii scrise”, S.C. ......... S.R.L. critică faptul că deși asocierea declarată câștigătoare a invocat acordarea unei subvenții de către AJOFM în sumă de 22.500 lei pentru 5 luni, ofertantul în cauză nu a prezentat documente suport care să ateste că acesta beneficiază în mod real de aceste sume. Pe de altă parte, Consiliul are în vedere că prin punctul de vedere nr. 29907/01.08.2019, autoritatea contractantă arată că asocierea S.C. ..............S.R.L. – S.C. ...........S.R.L. a luat în calcul toate cheltuielile invocate de contestatorul S.C. ......... S.R.L., făcând trimitere la cuprinsul propunerii financiare prezentată de ofertantul declarat câștigător, unde se regăsește fundamentarea tarifului ofertat, cu indicarea sporului de noapte, sporului pentru sărbători legale, sporului de weekend, sporului de ore suplimentare și plata concediilor de odihnă. De asemenea se precizează că „ofertantul declarat câștigător, asocierea S.C. .........S.R.L. – S.C. ...........S.R.L., face și o descriere aritmetică a modului de calcul. (...) acesta atașează și o cerere adresată AMOFM ......... pentru încheierea unei convenții în baza art. 85 din Legea nr. 76/2002 privind acordarea de subvenții și stimularea ocupării forței de muncă”. 15
Analizând documentele ce se regăsesc în cadrul dosarului achiziției publice, transmis de autoritatea contractantă în baza prevederilor art. 18 alin. (2) din legea nr. 101/2016, respectiv procesul verbal al ședinței de evaluare a ofertelor, înregistrat cu nr. 3315/23.07.2019, procesul verbal de negociere a ofertelor nr. 3330/24.07.2019 și raportul procedurii nr. 5275/25.07.2019, Consiliul constată că .............nu a efectuat nicio verificare a sustenabilității tarifelor propuse de ofertanți. În acest sens, Consiliul reține că în cuprinsul procesului verbal al ședinței de evaluare a ofertelor, înregistrat cu nr. 3315/23.07.2019, s-a consemnat faptul că în urma solicitărilor de clarificări transmise de comisia de evaluare prin care s-a solicitat prezentarea unor documente, ofertele depuse de asocierea S.C. ...........S.R.L. – S.C. ............S.R.L. și S.C. ......... S.R.L. au fost declarate admisibile, urmând a le fi transmisă o invitație la negociere, iar oferta pezentată de S.C. ......... S.R.L. a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă. De asemenea se reține că în cuprinsul procesului verbal de negociere a ofertelor nr. 3330/24.07.2019 s-a consemnat că „Procedura de negociere se desfășoară într-o singură rundă. Criteriul de atribuire aplicat: prețul cel mai scăzut. Comisia de evaluare solicită celor 2 (doi) ofertanți, fiecăruia în parte, să aducă îmbunătățiri propunerii financiare inițiale. Reprezentanții celor 2 (doi) ofertanți completează separat, fiecare în parte, documentul cuprinzând noua propunere financiară în lei, fără T.V.A./oră/post, îl semnează, îl stampilează și îl introduc în plicul special pregătit. Comisia de evaluare, de față cu reprezentanții împuterniciți ai celor 2 (doi) ofertanți, desface cele 2 plicuri, constată și ia notă de faptul că propunerile financiare ferme, definitive și irevocabile pentru care urmează să se aplice criteriul de atribuire pentru prezenta procedură de negociere sunt următoarele: - asocierea S.C. ............S.R.L. – S.C. ............S.R.L. – 15,31 lei, fără T.V.A./oră/post; - S.C. ......... S.R.L. – 15,78 lei, fără T.V.A./oră/post”. Din cele redate anterior reiese fără putere de tăgadă că în exercitarea atribuțiilor legale, comisia de evaluare nu a efectuat nicio verificare a prețurilor propuse de cei doi ofertanți a căror oferte au fost stabilite conforme și care au participat la procedura de negociere, ci doar a aplicat criteriul de atribuire. Într-adevăr, în ceea ce privește faptul că autoritatea contractantă nu a solicitat justificarea prețurilor neobișnuit de scăzute ofertate inițial și nici a prețurilor finale, stabilite în urma procedurii de negociere, prevederile actuale, aplicabile în materia achizițiilor publice, nu mai fac referire la un anumit procent din valoarea estimată în stabilirea prețurilor aparent neobișnuit de scăzute, sub acest aspect prezentând relevanță prevederile art. 136 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 potrivit cărora „În situația în care comisia de evaluare constată că elemente de preț ale unei oferte sunt aparent neobișnuit de scăzute, prin raportare la prețurile pieței, utilizându-se ca referință în acest sens informații cum ar fi buletine statistice sau cotații ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus 16
oferta în cauză explicații cu privire la posibilitatea îndeplinirii contractului în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire”. Cu toate acestea, Consiliul constată că prevederile aplicabile în materia achizițiilor publice impun ca, la stabilirea caracterului neobișnuit de scăzut al prețului ofertat, autoritatea contractantă să se raporteze la respectarea de către ofertanți a legislației incidente, în speță actele normative care stau la baza constituirii tarifului pentru serviciu de pază (Codul muncii, etc.), ținând cont, totodată, de prețurile pieței. Astfel, raportat la documentele aflate la dosarul achiziției publice, a căror extras a fost redat anterior în considerente, Consiliul constată că, la verificarea propunerilor financiare, comisia de evaluare nu a analizat sustenabilitatea tarifelor ofertate de cei doi ofertanți prin raportare la prețurile practicate pe piață și la prevederile legale incidente, nu a verificat în niciun fel niciunul dintre elementele componente ale tarifelor ofertate în vederea stabilirii dacă acestea se încadrează sau nu în categoria celor neobișnuit de scăzute și dacă se impune sau nu transmiterea unor solicitări de clarificări cu privire la modul de constituire a tarifelor propuse, conform art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Mai mult, Consiliul care în vedere că deși asocierea S.C. ...........S.R.L. – S.C. ............S.R.L. a invocat acordarea unei subvenții de către AJOFM în sumă de 22.500 lei pentru 5 luni, acest ofertant a prezentat doar o cerere transmisă către AJOFM ........., înregistrată la această instituție cu nr. 31020/19.07.2019 prin care se solicită aprobarea încheierii unei convenții în baza art. 85 din Legea nr. 76/2002 privind acordarea de subvenții și stimularea ocupării forței de muncă, fără a fi prezentate, în mod concret, convenția la care se face referire și fără a fi făcută dovada că persoanele nominalizate în convenție sunt printre cele ce vor desfășura activitatea de pază în baza contractului ce urmează a fi încheiat. Într-o atare situație, Consiliul constată caracterul întemeiat al criticilor formulate de S.C. ......... S.R.L., motiv pentru care va proceda la admiterea acestora. Prin urmare, Consiliul are în vedere principiul disponibilității, consacrat de prevederile art. 22 alin. (6) din Codul de procedură civilă potrivit cărora „Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”, și constată că, întrucât a fost învestit doar cu analizarea modului în care a fost analizat tariful ofertat de asocierea S.C.............. S.R.L. – S.C............ S.R.L., se impune anularea, în parte, a procesului verbal al ședinței de evaluare a ofertelor, înregistrat cu nr. 3315/23.07.2019, anularea, în parte, a procesului verbal de negociere a ofertelor nr. 3330/24.07.2019, anularea, în parte, a raportului procedurii nr. 5275/25.07.2019, respectiv a mențiunilor referitoare la oferta prezentată de asocierea S.C. ...........S.R.L. – S.C. ............S.R.L. și anularea, în tot, a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3379/26.07.2019 și nr. 3380/24.07.2019, precum și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertei prezentate de asocierea S.C. .............S.R.L. – S.C. ............S.R.L., cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. II. În ceea ce privește contestația formulată de S.C. ......... S.R.L., Consiliul constată că prin aceasta au fost formulate critici cu privire la motivele care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de acest ofertant. 17
În soluționare, Consiliul are în vedere că autoritatea contractantă a transmis către S.C. ......... S.R.L. adresa nr. 3381/26.07.2019, de comunicare a rezultatului procedurii, în cuprinsul căreia a precizat că „Prin prezenta vă facem cunoscut că în urma evaluării ofertelor şi aplicării criteriului de atribuire la ofertele depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect achiziţionarea de servicii de pază la obiectivul .............(...), oferta dumneavoastră a fost respinsă în conformitate cu cele de mai jos: Din analiza documentelor depuse de către SC ......... SRL, Comisia de evaluare a constatat următoarele: Ofertantul nu a prezentat, conform cerinţelor din Caietul de sarcini, următoarele documente: - fotocopiile diplomelor de bacalaureat pentru cei 32 de agenţi de securitate/angajaţi; - extrasele Revisal pentru cei 32 de agenţi de securitate/angajaţi; - IS014001:2005 - Certificare sistem de management de mediu; - IS018001:2007 - Certificare sistem de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale; - Documentele referitoare la Manager cu experienţă în domeniul contractului minim 5 ani - certificare/diplomă manager de securitate şi documente pentru dovedirea experienţei similare, precum şi CV-ul acestuia, din care să rezulte experienţa profesională; - Legislaţia incidenţă pe parcursul prestării serviciilor; - Angajament privind respectarea legislaţiei incidente; - Riscuri şi măsuri de reducere/eliminare a riscurilor; - Metodologia de prestare a serviciilor; - Graficul Gantt de prestare a serviciilor; - Metode organizaţionale generale şi specifice ce vor fi aplicate pentru realizarea eficientă a contractului; - Structura organizaţională; - Modul de colaborare cu subcontractanţii; - Modul de colaborare cu angajaţii achizitorului; - Metodele pe care intenţionează să le utilizeze pentru monitorizarea şi controlul activităţilor pe care le desfăşoară; - Clauze contractuale asumate/însuşite. Ofertantul a prezentat Certificatul de Atestare Fiscală nr. 5101931 eliberat de ANAF - Administraţia ......... a Finanţelor Publice, Data eliberării 25.06.2019, din care rezultă faptul că la Litera A. Obligaţii Fiscale şi alte Obligaţii Bugetare S.C. ......... SRL figurează cu suma de 342 lei. De asemenea, ofertantul a prezentat Chitanţa pentru încasarea Veniturilor Bugetare şi a Altor Sume, Serie TS706 Număr 10000265406, data 25.06.2019, eliberată de Ministerul Finanţelor Publice - Trezorerie ........., în care se menţionează faptul că s-a primit de la ......... SRL suma de 392 lei. Conform prevederilor art. 166 alin. (2) ale Legii 98/2016 privind achiziţiile publice, "(2)Prin excepţie de la dispoziţie art. 165 alin. (1) şi (2), un operator economic nu este exclus din procedura de atribuire atunci când cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuitor la bugetul general consolidat datorate şi restante este mai mic de 10.000 lei" în considerarea celor de mai sus, Comisia de evaluare a transmis către SC ......... SRL următoarele solicitări de clarificări: Vă rugăm să transmiteţi Comisiei de evaluare, cu adresă de înaintare, prin depunere la Registratura............., următoarele documente (în original sau fotocopie conform cu originalul, după caz): - fotocopiile diplomelor de bacalaureat pentru cei 32 de agenţi de securitate/angajaţi; - extrasele Revisal pentru cei 32 de agenţi de securitate/angajaţi; 18
- ISO 14001:2005 - Certificare sistem de management de mediu; - ISO 18001:2007 - Certificare sistem de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale; - Documentele referitoare la Manager cu experienţă în domeniul contractului minim 5 ani - certificare/diplomă manager de securitate şi documente pentru dovedirea experienţei similare, precum şi CV-ul acestuia, din care să rezulte experienţa profesională; - Legislaţia incidenţă pe parcursul prestării serviciilor; - Angajament privind respectarea legislaţiei incidente; - Riscuri şi măsuri de reducere/eliminare a riscurilor; - Metodologia de prestare a serviciilor; - Graficul Gantt de prestare a serviciilor; - Metode organizaţionale generale şi specifice ce vor fi aplicate pentru realizarea eficientă a contractului; - Structura organizaţională; - Modul de colaborare cu subcontractanţii; - Modul de colaborare cu angajaţii achizitorului; - Metodele pe care intenţionează să le utilizeze ofertantul pentru monitorizarea şi controlul activităţilor pe care le desfăşoară; Clauze contractuale asumate/însuşite. Comisia de evaluare a analizat răspunsurile la solicitările de clarificări transmise de către SC ......... SRL şi a constatat următoarele: SC ......... SRL a transmis următoarele documente/răspunsuri: - referitor la fotocopiile diplomelor de bacalaureat pentru cei 32 de agenţi de securitate/angajaţi - nu a transmis documentele solicitate, a transmis un răspuns text; - referitor la extrasele Revisal pentru cei 32 de agenţi de securitate/angajaţi - nu a transmis documentele solicitate; - referitor la ISO 14001:2005 - nu a transmis documentul solicitat, a transmis un răspuns text; - referitor la Documentele referitoare la Manager cu experienţă în domeniul contractului minim 5 ani - nu a transmis documentele, a transmis un răspuns text;
- referitor la Legislaţia incidenţă pe parcursul prestării serviciilor - a transmis răspunsul Legea 333/2003, HG 301/2012; - referitor la Angajament privind respectarea legislaţiei incidente - a transmis angajamentul SC ......... SRL; - referitor la „Riscuri şi măsuri de eliminare a riscurilor" - a transmis un răspuns referitor la obligaţiile autorităţii contractante în acest domeniu, precum şi cele ale SC ......... SRL; - referitor la Metodologia de prestare a serviciilor - a transmis un răspuns text în care precizează că prestarea serviciilor se va realiza cu respectarea VII, VIII, IX, X, XI, XII din caietul de sarcini; - referitor la graficul Gantt de prestare a serviciilor - nu a transmis documentul solicitat, a transmis un răspuns text; - referitor la Metodele organizationale generale şi specifice ce vor fi aplicate pentru realizarea eficientă a contractului - a transmis un răspuns că se vor respecta toate cerinţele din documentaţia tehnică; - referitor la Modul de colaborare cu subcontractanţii - a depus formularele nr. 11,12,13,14,15 împreună cu menţiunea că nu este cazul la fiecare din ele; 19
- referitor la Modul de colaborare cu angajaţii achizitorului - a transmis răspuns referitor la respectarea întocmai a punctului IX din Caietul de sarcini; - referitor la Metodele pe care intenţionează să le utilizeze ofertantul pentru monitorizarea şi controlul activităţilor pe care le desfăşoară - a transmis răspuns prin care menţionează că SC ......... SRL va desemna un şef de obiectiv, un şef de tură şi un inspector de zonă; - a transmis clauzele contractuale asumate/însuşite. Analizând oferta şi răspunsurile la solicitările de clarificări transmise de către SC ......... SRL, Comisia de evaluare a constatat următoarele: SC ......... SRL nu a transmis următoarele documente solicitate: - fotocopiile diplomelor de bacalaureat pentru cei 32 de agenţi de securitate/angajaţi; - extrasele Revisal pentru cei 32 de agenţi de securitate/angajaţi; - IS0 14001:2005; - documentele referitoare la Manager cu experienţă în domeniul contractului minim 5 ani; - graficul Gantt de prestare a serviciilor. În considerarea celor de mai sus: - având în vedere prevederile art. 134 alin. (5) din Normele metodologice din 2 iunie 2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin HG nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, oferta SC ......... SRL este inacceptabilă; - având în vedere prevederile art. 137 alin. (3) lit. (a) din Normele metodologice din 2 iunie 2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin HG nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, oferta SC ......... SRL este neconformă. Conform prevederilor art. 137 alin. (1) din HG nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare,"Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi neconforme". Oferta desemnată câştigătoare a fost cea depusă de Asocierea ...........SRL - Lider Asociere şi ..........SRL - Asociat, corespunzătoare din punct de vedere al cerinţelor documentaţiei de atribuire şi al cărei preţ este de 15,31 lei fără TVA/oră/post”. Astfel, Consiliul constată că motivul care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de S.C. ......... S.R.L. este reprezentat de faptul că ofertantul în cauză nu a prezentat, nici în cuprinsul propunerii tehnice prezentate inițial și nici prin răspunsul la solicitarea de clarificări, fotocopiile diplomelor de bacalaureat pentru persoanele nominalizate pentru posturile de agenţi de securitate și extrasele Revisal pentru aceștia, IS0 14001:2005, documentele referitoare la Manager cu experienţă de minim 5 ani în domeniul contractului și graficul Gantt de prestare a serviciilor. Raportat la motivul invocat de autoritatea contractantă, Consiliul reține ca fiind relevante în soluționare faptul că în cuprinsul caietului de sarcini, parte integrantă a documentației de atribuire, la cap. XIII. „MOD DE PREZENTARE A PROPUNERII TEHNICE Şl FINANCIARE”, este prevăzut, între altele, faptul că „Propunerea tehnica se va întocmi într-o maniera organizata, astfel încât procesul de evaluare a ofertelor sa permită identificarea facila acorespondentei informaţiilor cuprinse în oferta cu cerinţele caietului de sarcini si va cuprinde cel puţin urmatoarele capitole/ secţiuni: (...) Metodologia de prestare a serviciilor, planul de lucru propus, precum graficul Gantt de prestare a serviciilor; 20
(...) Ofertantul va prezenta resursele umane, tehnice si materiale disponibilizate pentru prestarea serviciilor astfel incat sa demonstreze capacitatea de indeplinire a contractului (agenţi, maşini, dispecerat, dotări etc), inclusiv documente doveditoare. Pentru dotarea tehnica disponibilizata se vor prezenta cel puţin o descriere de tipul unei fise tehnice; Manager cu experienţa în domeniul contractului minim 5 ani - certificare/ diploma manager de securitate si documente pentru dovedirea experienţei similare, precum si CV-ul acestuia, din care sa rezulte experienţa profesionala; Numărul agenţilor de paza implicaţi în îndeplinirea contractului cu studii liceale, absolvite cu diploma de „Bacalaureat"- operatorii economici vor transmite lista nominala cu total ( din care sa reiasa numărul total al angajaţilor nominalizaţi de operatorul economic participant) doar cu numărul de angajaţi care deţin diploma de bacalaureat însotita obligatoriu de atestat de calificare profesionala în domeniul contractului si extras din REVISAL pentru a demonstra ca sunt angajaţi ai societatii si documente doveditoare pentru experienţa profesionala minim 1 an - se vor prezenta documente pentru minim 32 de agenţi de paza. Aceasta lista va fi insotita de documentele doveditoare grupate (diploma de bacalaureat însotita obligatoriu de atestat; În cazul în care, lista nominala transmisa ( cu total din care sa reiasa numărul de angajaţi ai operatorului economic) nu are ataşat (în ordinea mentionata în lista, corespunzător fiecărui număr curent din lista-in ordine crescatoare) documentele doveditoare grupate (respectiv diploma de bacalaureat +atestat în domeniul contractului +extras din REVISAL) pentru fiecare angajat mentionat în lista (în ordinea crescatoare a numărului curent aferent fiecaruia), oferta va fi considerata inacceptabila în conformitate cu art.215 alin 4 din Legea nr.98/2016; (...) Ofertantul va prezenta dovada certificări conform sistemului de management de mediu conform cu ISO 14001:2005. (...)”. Astfel, Consiliul constată că, în mod contrar celor susținute de contestator prin contestația nr. 29654/30.07.2019, autoritatea contractantă a elaborat documentația de atribuire în conformitate cu prevederile art. 154 din Legea nr. 98, furnizând operatorilor economici interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire toate informaţiile necesare pentru a asigura o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire. Sub acest aspect, se reține că, apreciind că autoritatea contractantă a impus în mod nejustificat și nelegal anumite cerințe în cuprinsul cap. XIII – Modul de prezentare a propunerii tehnice și financiare din caietul de sarcini, S.C. ......... S.R.L. a formulat contestația înregistrată la CNSC sub nr. 26408/10.07.2019, ce a fost soluționată prin decizia C.N.S.c. nr........./C..../........... din 18.07.2019, prin care respectiva contestație a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu a fost depusă cauțiunea în conformitate cu prevederile art. 611 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Prin urmare, Consiliul constată că prevederile documentației de atribuire și-au consolidat caracterul obligatoriu, atât pentru ofertanți care, în conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile documentației 21
de atribuire, cât și pentru comisia de evaluare care, potrivit prevederilor art. 133 alin. (1) și (2) din același act normativ, are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, în condițiile în care propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. Într-o atare situație, se reține că prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. .........din 6 martie 2012 a Curții de Apel......., Secția de contencios administrativ și fiscal). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În aceeași direcție, Curtea de Apel......., Secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut în decizia nr. ......din 21 septembrie 2012 că cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă. Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora. Similar, Curtea de Apel ........., Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în decizia civilă nr. ........din 24 septembrie 2012, a statuat că, în materia achiziţiilor publice, operatorii economici trebuie să manifeste o diligenţă sporită în privinţa cerinţelor legale şi a celor cuprinse în documentaţia de atribuire, astfel că, în condiţiile în care nu au uzat de dreptul de a contesta anumite cerinţe precizate în cuprinsul documentaţiei de atribuire, au acceptat să se supună rigorilor acestora. Și decizia civilă nr. .........din 26 aprilie 2010 a aceleiaşi instanţe îşi are însemnătate în fundamentarea concluziei de mai sus – „Curtea reţine că, în materia achiziţiilor publice, operatorii economici sunt datori, mai mult decât un simplu cetăţean diligent, să cunoască dispoziţiile legale incidente în formele în vigoare la data exercitării drepturilor procesuale, necunoaşterea legii nefiind un motiv pentru eludarea acesteia.” Prin urmare, particularităţile procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică impun o rigoare deosebită atât din partea autorităţilor contractante, cât şi, mai ales, din partea celor care doresc să obţină aceste contracte finanţate din fonduri publice. În aceste condiţii, orice operator economic interesat să participe la o astfel de procedură trebuie să manifeste 22
o diligenţă sporită, încât să nu existe suspiciuni sau neclarităţi cu privire la oferta sa şi, astfel, să prevină orice risc de respingere a ei. Analizând modul în care membrii comisiei de evaluare au analizat documentele prezentate de S.C. ......... S.R.L., prin raportare la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice, la prevederile documentației de atribuire și la susținerile părților, Consiliul constată că, în mod correct, aceștia au procedat la respingerea ofertei prezentate de acest ofertant pentru considerentele prezentate în cele ce urmează. Astfel, Consiliul are în vedere că în măsura în care comisia de evaluare a constatat lipsa unora dintre documentele solicitate, în mod concret, a fi prezentate în cadrul propunerii tehnice, aceasta a transmis către S.C. ......... S.R.L. adresa de solicitare de clarificări nr. 3066/04.07.2019 prin care s-a solicitat depunerea la Registratura............, a următoarelor documente (în original sau fotocopie conform cu originalul, după caz): - fotocopiile diplomelor de bacalaureat pentru cei 32 de agenţi de securitate/angajaţi; - extrasele Revisal pentru cei 32 de agenţi de securitate/angajaţi; - ISO 14001:2005 - Certificare sistem de management de mediu; - ISO 18001:2007 - Certificare sistem de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale; - Documentele referitoare la Manager cu experienţă în domeniul contractului minim 5 ani - certificare/diplomă manager de securitate şi documente pentru dovedirea experienţei similare, precum şi CV-ul acestuia, din care să rezulte experienţa profesională; - Legislaţia incidenţă pe parcursul prestării serviciilor; - Angajament privind respectarea legislaţiei incidente; - Riscuri şi măsuri de reducere/eliminare a riscurilor; - Metodologia de prestare a serviciilor; - Graficul Gantt de prestare a serviciilor; - Metode organizaţionale generale şi specifice ce vor fi aplicate pentru realizarea eficientă a contractului; - Structura organizaţională; - Modul de colaborare cu subcontractanţii; - Modul de colaborare cu angajaţii achizitorului; - Metodele pe care intenţionează să le utilizeze ofertantul pentru monitorizarea şi controlul activităţilor pe care le desfăşoară; - Clauze contractuale asumate/însuşite. Consiliul constată că, prin răspunsul formulat cu adresa înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 4220/08.07.2019, S.C. ......... S.R.L. a furnizat doar o parte din documentele solicitate, apeciind că solicitarea fotocopiilor după diplomele de bacalaureat și a extraselor Revisal pentru persoanele nominalizate pentru posturile de agenţi de securitate, precum și solicitarea certificatelor ISO 14001:2005 și 18001:2007 sunt cerințe excesive și nelegale, care nu sunt prevăzute între documentele de calificare. 23
De asemenea, se constată că aceleași aprecieri au fost exprimate și cu privire la solicitarea documentelor referitoare la manager cu experiență de 5 ani în domeniul contractului și a graficului Gantt de prestare a serviciilor. Raportat la aprecierile contestatorului din cuprinsul răspunsului formulat, Consiliul are în vedere că, în măsura în care a apreciat că unele dintre solicitările comisiei de evaluare exced cadrului legal aplicabil în materia achizițiilor publice, se impunea ca ofertantul în cauză să formuleze o contestație cu privire la conținutul adresei nr. 3066/04.07.2019, cu respectarea prevederilor Legii nr. 101/2016. Or, în situația în care nu a procedat în acest mod și a formulat răspuns la solicitarea de clarificări transmisă de autoritatea contractantă, se impunea ca ofertantul în cauză să răspundă în mod concludent, prin prezentarea documentelor solicitate de membrii comisiei de evaluare. Sub acest aspect, Consiliul are în vedere că riscul întocmirii răspunsului la solicitările de clarificări, la fel ca și cel al întocmirii ofertelor cade în sarcina operatorului economic, mai ales că documentele invocate în adresa de solicitare de clarificări au fost solicitate, în mod concret, în cuprinsul caietului de sarcini. Prin urmare, Consiliul constată că în condițiile în care prin răspunsul formulat de S.C. ......... S.R.L. nu au fost furnizate toate documentele solicitate, în mod corect, acesta a fost considerat neconcludent și în mod întemeiat comisia de evaluare a procedat la respingerea, ca inacceptabilă a ofertei prezentate de acest ofertant, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate de contestator sub acest aspect. De asemenea, Consiliul are în vedere că, în măsura în care S.C. ......... S.R.L. nu a respectat prevederile caietului de sarcini, comisia de evaluare a făcut, în mod corect, aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 potrivit cărora „oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”. Acestea fiind, în contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația formulate de S.C. ......... S.R.L., în contradictoriu cu............ Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestaţia formulată de către S.C. ......... S.R.L., cu sediul în comuna......., sat......, ........., județul ......... și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura în ........., str....., nr......., sector ........ în contradictoriu cu........., cu sediul în ........., ........., .......... Anulează, în parte, procesul verbal al ședinței de evaluare a ofertelor, înregistrat cu nr. 3315/23.07.2019, procesul verbal de negociere a ofertelor nr. 3330/24.07.2019, și raportul procedurii nr. 5275/25.07.2019, respectiv mențiunile referitoare la oferta prezentată de asocierea S.C. ...........S.R.L. – 24
S.C. ..........S.R.L. și la desemnarea ofertei câștigătoare a procedurii de achiziție publică. Anulează adresele de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3379/26.07.2019 și nr. 3380/24.07.2019. Obligă ............. ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertei prezentate de asocierea S.C. ...........S.R.L. – S.C. ........S.R.L., cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către S.C. ......... S.R.L., cu sediul în ........., str.........., nr........., bloc........, scara........, etaj......., apartament......., ........., în contradictoriu cu ........., cu sediul în ........., ........., .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ...................................... ........................ .......................... Redactată în 5 (cinci) exemplare, conţine 26 (douăzecișișase) pagini. 25