BO2019_10732
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: RA
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: RA
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C.N.S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..... Data: ...... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., depusă de ........., domiciliată în ........., str. ...județul ......... și rezidentă în ........., str. ..., ..., județul ........., având CNP ..., împotriva adresei nr. 14/29.08.2019, emisă în cadrul procedurii de atribuire a locurilor de parcare de reședință adiacente blocurilor, în municipiul ........., organizată în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului ......... nr. ... de către SC .... SRL ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., s-au solicitat următoarele: - anularea adresei nr. 14/29.08.2019 prin care petenta a luat la cunoştinţă motivul respingerii cererii de atribuire loc de parcare; - anularea procedurii ca nelegală; - obligării SC .... SRL ......... la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea cererii. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluționeze contestația de față, prin care ......... reclamă adresa nr. 14/29.08.2019, potrivit căreia SC .... SRL ......... a respins cererea sa referitoare la atribuirea unui loc de parcare. ......... arată că în data de 06.08.2019, locatarilor din blocurile .... situate în str. ..., ........., le-a fost adusă la cunoştinţă prin intermediul Asociaţiei de Proprietari ...., invitația de participare nr. .... la licitația organizată de SC .... SRL ......... pentru atribuirea locurilor de parcare arondate imobilelor în discuție. Se reține că la data de 16.08.2019, petenta și tatăl său, ...., au procedat la depunerea cererilor de atribuire, moment în care le-au fost 1/5
verificate documentele, acestea fiind acceptate fără obiecțiuni, primind numerele de înregistrare 124, respectiv nr. 125/16.08.2019. ......... precizează că a depus cererea de atribuire nr. 125/16.08.2019, prin care a solicitat atribuirea prin procedura licitatiei publice a locului de parcare nr. 46 , aferent imobilului situat în mun. ........., bd. ..., jud. ........., înscris în C.F. nr. .... a mun. ......... cu nr. cadastral ..., cu suprafaţa totală de 68,10 mp, imobil dobândit de la dezvoltatorul SC .... SRL prin contractul de vânzare-cumpărare nr. ..... Totodată, petenta menționează că tatăl său, ..., a depus cererea de atribuire nr. 124/16.08.2019, prin care a solicitat atribuirea prin procedura licitației publice a locului de parcare nr. 47, aferent imobilului situat în mun. ........., bd. ..., jud. ........., înscris în C.F. nr. ... a mun. ......... cu nr. cadastral ...., cu suprafaţa totală de 172,77 mp, imobil dobândit de la dezvoltatorul SC .... SRL prin contractul de vânzare-cumpărare nr. .... Se arată de către petentă că fără a ține cont de actele oficiale ce însoțeau cererile de atribuire, respectiv actele de proprietate ale imobilelor în discuţie, consilierul juridic al SC .... SRL ........., a solicitat cu o zi înaintea licitației, respectiv cu adresa nr. 11/28.08.2019, punctul de vedere al Asociaţiei de Proprietari pentru a lămuri situația juridică a celor două imobile distincte, cu numerele .... Ulterior acestei solicitări, petenta semnalează că Preşedintele Asociaţiei de Proprietari unde sunt arondate aceste imobile, a emis un răspuns, neînregistrat ori datat pentru a se verifica legalitatea transmiterii lui în termenul prevăzut de art. 51 din Hotărârea Consiliului local al Municipiului ......... nr. ... pentru analizarea documentelor depuse de solicitanți pentru licitație, prin care învederează SC .... SRL ......... faptul că cele două imobile în discuţie reprezintă un singur apartament tip duplex, motiv pentru care nu se pot atribui 2 locuri de parcare. În consecință, ......... apreciază că atât SC .... SRL ........., cât și Preşedintele Asociaţiei de Proprietari au făcut o confuzie cu rea-voință asupra situației de fapt și de drept, considerând două imobile distincte ca fiind o singură locuinţă, conform dispoziţiilor indicate în decizia de respingere a cererii de atribuire, respectiv potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 114/1996 a locuinţei, care stabilește că o locuinţă este alcătuită din două sau mai multe camere de locuit. Prin adresele nr. ... și nr. ..., Consiliul a pus în discuţia părţilor excepţia privind lipsa competenței materiale a C.N.S.C. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC cu nr. ..., SC .... SRL ......... precizează că în cauza de față nu a fost atribuit un contract de achiziţie publică, care să se supună legislaţiei achiziţiilor publice și care să aibă ca obiect „închirierea unui număr de 88 de locuri de parcare”, ci a fost atribuită către persoane fizice, în baza unei Hotărâri a Consiliului Local al Municipiului ........., folosința unor locuri de parcare situate în parcarea de reşedinţă adiacentă blocului în care acestea domiciliază. SC .... SRL ......... apreciază întemeiată excepția privind lipsa competenței materiale a CNSC, din următoarele motive: - Societatea Comercială „...." SRL ......... nu se încadrează în vreuna din situațiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 98/2016, nefiind autoritate contractantă; în acest sens, societatea anexează consilierea metodologică transmisă de către Agenţia Naţională Pentru Achiziţii Publice la data de 28 2
aprilie 2017, din care reiese că societatea nu se încadrează în categoria organismelor de drept public sau a autorităților contractante; - procedura de atribuie a locurilor de parcare de reşedinţă nu face obiectul încheierii unui contract de achiziţie publică, așa cum este definit de art. 3 lit. I) din Legea nr. 98/2016; - contractul de achiziţie publică implică două părți, respectiv un operator economic și o autoritate contractantă; ori în procedura de față nici una din părți nu are aceste calități; - actul normativ care reglementează procedura de atribuire a locurilor de parcare de reşedinţă adiacente blocurilor, în municipiul ........., este Hotărârea Consiliului Local al Municipiului ......... nr. .... pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcţionare a sistemului de administrare a parcărilor publice pe domeniul public al municipiului .......... Până la data prezentei, contestatoarea nu a răspuns la solicitarea Consiliului. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: SC .... SRL ......... a organizat în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului ......... nr. ... o procedură de atribuire a locurilor de parcare de reşedinţă adiacente blocurilor, în municipiul .......... Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul va analiza, cu prioritate, excepția lipsei sale de competență materială în soluționarea contestației, invocată din oficiu. Trecând la analiza contestației și cercetând cu întâietate, cu respectarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, competenţa sa în soluţionarea litigiului, Consiliul reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 „Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedura de atribuire, prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat potrivit art. 37 alin. (2)”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol „Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”. Procedurile de atribuire sunt indicate la art. 68 din Legea nr. 98/2016 „Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică/acordurilor- cadru sau organizarea concursurilor de soluţii cu o valoare estimată egală sau mai mare decât pragurile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele: a) licitaţia deschisă; b) licitaţia restrânsă; c) negocierea competitivă; d) dialogul competitiv; e) parteneriatul pentru inovare; f) negocierea fără publicare prealabilă; g) concursul de soluţii; 3/5
h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale şi al altor servicii specifice; i) procedura simplificată”. Este subînţeles că procedurile asupra cărora se pronunţă Consiliul sunt cele reglementate de legile amintite și, similar de Legea nr. 99/2016 și Legea nr. 100/2016. În raport de prevederile legale mai sus menţionate, Consiliul a procedat din oficiu la verificarea aplicării în cauză a uneia dintre procedurile de atribuire. În soluționare, Consiliul are în vedere faptul că, așa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, contractul ce urmează a se încheia, respectiv „darea în folosință a locurilor de parcare de reședință”, va fi atribuit în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului ......... nr. ... pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcţionare a sistemului de administrare a parcărilor publice pe domeniul public al municipiului .......... Din documentele aflate la dosarul cauzei rezultă că procedura în discuție nu a fost inițiată printr-un anunț de participare publicat în SEAP (de tipul celor prevăzute de art. 72 – licitație deschisă, art. 77 – licitația restrânsă, art. 81 – negocierea competitivă, art. 87 – dialog competitiv, art. 96 – parteneriatul pentru inovare, art. 111 – servicii sociale și alte servicii specifice, art. 113 – procedura simplificată), așa cum este obligatoriu în cazul unei proceduri de atribuire organizată în condițiile prevăzute de Legea nr. 98/2016, constatându-se că SC .... SRL ......... nu a organizat niciuna din procedurile de atribuire enumerate la art. 68 din actul normativ invocat anterior. Față de cele de mai sus, luând în considerare dispoziţiile art. 1 şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, se constată că nu au incidenţă procedurile de atribuire a contractelor şi de soluţionare a contestaţiilor de Consiliu instituite prin Legea nr. 101/2016, în situaţia prezentă nefiind aplicată o procedură de atribuire conform Legii nr. 98/2016, 99/2016 sau 100/2016. Procedând la verificarea competenței sale materiale în soluționarea prezentei contestații, Consiliul constată că nu este competent a o soluționa, deoarece, potrivit dispozițiilor anterior citate, în competența sa intră contestațiile formulate în cadrul procedurilor de atribuire prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016. Nu în ultimul rând, este de reținut că excepția de necompetență materială, fiind de ordine publică, organizatorul sau participanții la procedură nu pot deroga de la acestea, în sensul extinderii competenței Consiliului la soluționarea de contestații ce nu vizează procedurile de atribuire. Având în vedere cele mai sus menționate, Consiliul constată că obiectul procedurii inițiate de SC .... SRL ......... - „atribuirea unor locuri de parcare de reședință adiacente blocurilor, în municipiul .........”, nu are nicio legatură cu noțiunea de achiziție publică, noțiune care se referă la procedurile de achiziție organizate de către autorități sau entități contractante de produse, servicii sau lucrări, din fonduri publice, fonduri proprii sau fonduri atrase conform legii și, bineînțeles excede dispozițiilor Legii nr. 98/2016. 4
Drept pentru care, raportat la dispozițiile art. 231 din Legea nr. 98/2016, ce prevăd aplicabilitatea dispozițiilor de drept comun în lipsa unor dispoziții exprese ale legii, coroborate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, constatând lipsa de competență materială a sa în soluționarea cauzei, Consiliul va trimite dosarul la instanța competentă. În consecință, raportat la dispozițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016 ce prevăd aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare, coroborate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”, Consiliul va admite excepția de necompetență materială a CNSC privind soluționarea contestației, invocată din oficiu, și, ținând cont de natura litigiului, tipul de autoritate emitentă a actului atacat și sediul acesteia, constată că, în cauză, TRIBUNALUL ......... - SECŢIA A II-A CIVILĂ CONTENCIOS are competența materială privind soluționarea litigiului, astfel că va declina cauza către instanța de judecată, soluție care, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, nu este supusă niciunei căi de atac. Soluția declinării cauzei se impune, fiind în deplină concordanță cu art. 21 alin. (1) din Constituția României, republicată, și cu art. 6 paragraf. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, permițând accesul neîngrădit și efectiv al contestatorului la judecarea cauzei de către instanța judiciară competentă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, declină competența de soluționare a contestației formulată de către ........., în contradictoriu cu SC .... SRL ........., în favoarea TRIBUNALULUI ......... - SECŢIA A II-A CIVILĂ CONTENCIOS. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către această instanță judecătorească, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Fără cale de atac. 5/5