AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_10778

BO2019_10778

Respinge
2019Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45233139-3
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 50.005 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. ..., transmisă prin mijloace electronice (e-mail) la data de 16.09.2019, și ulterior, în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. ... și respectiv sub nr. ..., ..., cu sediul în ... cu sediul de corespondență ales la ... din ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având ..., reprezentată legal prin administrator Cătălinoiu Marian, a contestat adresa nr. .../ 11.09.2019, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru, de lucrări, având ca obiect „Întreținere curentă pe timp de vară – parte carosabilă, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare, pentru o perioadă de 24 luni, ... – Lot 5 ...” cod CPV 45233139-3 (Rev.2) inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... și a solicitat următoarele: - anularea adresei nr. .../11.09.2019 privind comunicarea rezultatului procedurii, precum și a tuturor actelor subsecvente care au stat la baza emiterii acesteia; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. .../11.09.2019, în partea ce privește respingerea ofertei ...; - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta ... a fost declarată neadecvată, precum și a tuturor actelor subsecvente; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei contestatoarei de la etapa verificării admisibilității acesteia. 1/18

§ 2

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, autoarea acesteia prezintă un scurt istoric al procedurii, arătând că prin adresa nr. .../11.09.2019 i s-a comunicat faptul că oferta sa a fost declarată neadecvată, deoarece este lipsită de relevanță față de obiectul contractului. În cele ce urmează, ... invocă art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, subliniind că legislația achizițiilor publice este guvernată de principiul proporționalității, ceea ce presupune că orice măsură de excludere ar trebui motivată, în mod corespunzător și întemeiată pe motive concrete de respingere. Astfel, ca expresie a priorității principiului proporționalității, trebuie ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înțelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea Curții din 5 mai 1998, ...Union și alții, C-..., pct. 60), sens în care drepturile autorităților contractante nu trebuie privite, precum o cauză de eliminare a tuturor celorlalți competitori și menținerea în cursă a unuia singur, scopul urmărit fiind acela de a asigura o competiție adecvată în cadrul procedurii. În aceeași ordine de idei, contestatoarea menționează că acest principiu impune autorității contractante, ca atunci când aceasta se confruntă cu o ofertă ambiguă, iar o cerere de precizări cu privire la conținutul ofertei menționate ar putea asigura securitatea juridică în același mod, precum respingerea imediată a ofertei în cauză, să solicite precizări ofertantului vizat, mai degrabă decât să opteze pentru respingerea „pură și simplă” a ofertei acestuia. De asemenea, ... arată că în baza rolului activ ce revine comisiei în procesul de evaluare a ofertelor, aceasta avea obligația să efectueze acele demersuri care să conducă la lămurirea conținutului propunerii tehnice, iar nu să ia măsura total disproporționată a respingerii ofertei. În susținerea afirmațiilor sale, contestatoarea invocă practica CNSC și jurisprudența comunitară. ... susține că în cazul de față, autoritatea contractantă a acționat sub imperiul unui formalism exagerat, atunci când a reținut că propunerea sa tehnică nu este întocmită pentru procedura de achiziție publică în cauză, cu toate că, analizând în integralitate oferta sa, iar nu pe bucăți, prin preluarea unor pasaje izolate din cuprinsul acesteia, se putea constata cu ușurință că oferta se referă la procedura în discuție, în loc să opteze pentru o atitudine diligentă prin care s-ar fi evitat adoptarea unei măsuri disproporționate. Ori, pentru a evita luarea unei decizii disproporționate cu scopul urmărit, comisia de evaluare avea obligația aplicării dispozițiilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu cele ale art. 134 alin. (1) din anexa la HG nr. 395/2016 2/18

§ 3

Totodată, contestatoarea subliniază că scopul autorității contractante în cadrul unei proceduri de atribuire este acela de a asigura concurența între operatorii economici, în vederea atribuirii contractului în cele mai bune condiții de eficacitate și calitate, iar nu de a dispune respingerea acestora, sens în care o solicitare de clarificări privind aspectele sesizate nu poate fi interpretată ca fiind contrară principiilor de la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Mai mult decât atât, ... arată că atât practica națională, cât și cea europeană sunt în sensul sancționării unor astfel de comportamente ale autorităților contractante, care nu își îndeplinesc obligațiile legale și adoptă măsuri disproporționate de excludere a ofertanților, fără o clarificare deplină a tuturor aspectelor implicate de evaluarea unor oferte. În acest sens, contestatoarea invocă decizia nr. ... pronunțată de Curtea de Apel ... și punctul 37 din Cauza ... ... împotriva .... Pe cale de consecință, ... consideră că în cazul de față, autoritatea contractantă nu a îndeplinit obligația legală de a-i solicita furnizarea unor lămuriri ale aspectelor sesizate, pentru a-i da posibilitatea de a răspunde aplicat la chestiunile ce reprezentau interes pentru aceasta. Contestatoarea mai invocă și redă art. 215 alin. (51) din Legea nr. 98/2016, opinând că simpla mențiune izolată în cuprinsul propunerii tehnice a unei trimiteri referitoare la o altă autoritate contractantă și a unor categorii de lucrări care nu fac obiectul prezentului acord-cadru nu poate conduce la concluzia preconcepută că oferta sa nu poate satisface necesitățile și cerințele autorității contractante, aceasta cu atât mai mult cu cât categoriile de lucrări menționate nu sunt contabilizate în cadrul propunerii financiare. În vederea soluționării contestației formulată de ..., Consiliul, prin adresa nr. ..., în temeiul art. 611 din Legea nr. 101/2016, modificată și completată prin OUG nr. 45/2018, a solicitat contestatoarei să transmită, în termen de 3 zile de la data primirii adresei, sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă, recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantum de 35.000, cu precizarea că modalitatea de constituire a cauțiunii se va face conform art. 1057 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016 la CEC Bank - S.A., Trezoreria Statului sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele părții respective, la dispoziția CNSC. Prin adresa nr. ..., depusă în original prin registratura CNSC, înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... a înaintat punctul său de vedere cu privire la contestația depusă de .... Autoritatea contractantă invocă excepția tardivității contestației. În susținerea excepției invocate, aceasta face trimitere la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, precizând că potrivit portalului CNSC, data de intrare a contestației depusă de ... este 17.09.2019, aceasta dată fiind după termenul limită de depunere a contestațiilor, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016. 3/18

§ 4

Cu privire la fondul cauzei, ... arată că propunerea tehnică prezentată de ... a fost analizată în ansamblul său, ca un tot unitar, contrar afirmațiilor acesteia. În susținerea afirmațiilor sale, autoritatea contractantă arată următoarele: - din totalitatea informațiilor prin care ... tratează descrierea activităților în cadrul pag. 2–18, ce reprezintă propunerea tehnică în fapt, în conținutul paginilor 2–5, aceasta face vorbire despre instrumentele de monitorizare ale proiectului, procesul de control al proiectului și detaliază activități ce se vor desfășura în cadrul unui proiect, fără a se face trimitere la obiectul achiziției, iar autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare nu a putut lua în considerare aceste afirmații, ținând cont de obiectul acordului-cadru, care nu necesită realizarea niciunui proiect în vederea executării lucrărilor solicitate; - suplimentar, autoritatea contractantă a constat că ... a detaliat lucrări de execuție straturi bituminoase (pag. 8-10) și covoare asfaltice (pag. 10-18) și ținând cont că obiectul prezentei proceduri de achiziție publică pentru care a depus documentele este „Întreținere curentă pe timp de vară – parte carosabilă, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare” se constată că aceste lucrări nu se înscriu din punct de vedere tehnic, în documentația de atribuire a procedurii de achiziție publică pentru care aceasta a depus oferta; - mai mult, ... a prezentat oferta pentru „Lucrări și servicii privind întreținerea periodică a drumurilor publice”, în categoria cărora se încadrează specificațiile pentru lucrările de execuție straturi bituminoase (pag. 8-10 din propunerea tehnică) și covoare asfaltice (pag. 10-18 din propunerea tehnică), în timp ce obiectul procedurii este de ”Lucrări și servicii privind întreținerea curentă a drumurilor publice, conform clasificării din Nomenclatorul privind lucrările și serviciile aferente drumurilor publice, aferent Normativului privind întreținerea și repararea drumurilor publice, Ind. AND 554-2002”; - de asemenea, ... a declarat în cadrul propunerii tehnice următoarele: „La planificarea lucrărilor de covoare asfaltice, care se vor executa pe rețeaua de drumuri publice din administrarea Consiliului Județean ... (...)” – ori activitatea de întreținere curentă a părții carosabile, acostamentelor, benzilor de urgență și benzilor de încadrare se va desfășura pe raza de activitate a D.R.D.P București, așa cum reiese din documentația de atribuire. Astfel, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare a constatat că propunerea tehnică prezentată de contestatoare nu este întocmită pentru prezentă procedură; - totodată, prin informațiile cuprinse în propunerea tehnică prezentată de ..., respectiv în cadrul fișierului propunere tehnică.pdf, pagina 5, „Planificarea și realizarea activităților 4/18

§ 5

contractului”, ofertantul a declarat: „Întreținere curentă și periodică pe timp de vară a drumurilor județene lot 1 – Zona nr. 1 VEST (...)”; „În cadrul proiectului (...) ce vor fi folosite pentru realizarea cu succes a activităților proiectului (...)”; „Derularea proiectului va începe cu o reuniune de lucru a echipei de proiect, când se stabilesc rolurile și responsabilitățile fiecărui membru, procedurile de monitorizare a activităților proiectului și a rezultatelor. (...)” etc., autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a constatat că în cadrul propunerii tehnice prezentate se face vorbire despre activități aferente unui proiect ce nu face obiectul procedurii de achiziție publică pentru care aceasta a depus ofertă. Prin urmare, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, nu a putut ține cont de afirmație, având în vedere că nu a fost pus la dispoziție de către autoritatea contractantă și nu există un proiect pentru realizarea acestor lucrări; - contrar afirmațiilor contestatoarei, potrivit căreia doar „câteva pasaje izolate”, respectiv „aspecte minore raportat la complexitatea de ansamblu” fac parte din propunerea tehnică, deși nu au relevanță față de obiectul acordului-cadru, autoritatea contractantă evidențiază că acestea sunt majoritare din conținutul propunerii tehnice. În fapt, propunerea tehnică are un total de 18 pagini, iar din conținutul acesteia, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare a putut asimila cu obiectul procedurii doar paginile 6 și 7, cu mențiunea că informațiile prezentate sunt copiate cuvânt cu cuvânt din caietul de sarcini, iar în această formă, contestatoarea nu a îndeplinit cerința fișei de date a achiziției secțiunea IV.4.1 – Modul de prezentare a propunerii tehnice. Astfel, autoritatea contractantă susține că printr-o solicitare de clarificări, ar fi produs un avantaj semnificativ ..., acordând un tratament preferențial acestuia, contrar principiilor art. 2 din Legea nr. 98/2016, ce prevede tratamentul egal, aceste solicitări neputând fi încadrate ca lămuriri formale. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... a comunicat, în original, recipisa de consemnare nr. ... din 20.09.2019, emisă de CEC Bank – Sucursala ..., în valoare de 35.000 lei. Având în vedere cererea ... de studiere a dosarului cauzei la sediul Consiliului, prin adresa nr. ..., contestatoarea a fost invitată, în acest sens, la data de 24.09.2019. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. ..., contestatoarea a confirmat primirea adresei nr. .... Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... a depus concluzii scrise. ... arată că a înaintat contestația atât Consiliului, cât și autorității contractante în data de 16.09.2019. Cu privire la fondul cauzei, contestatoarea susține că prin punctul de vedere, autoritatea contractantă nu face decât să confirme caracterul 5/18

§ 6

formal al deciziei de respingere a ofertei sale, în condițiile în care lucrările ofertate, evidențiate în cuprinsul propunerii sale tehnice, corespund obiectului acordului-cadru, care urmează a fi încheiat, iar simplele mențiuni „izolate” din cadrul ofertei care fac trimitere eronată la alte lucrări și la altă procedură pot fi cu ușurință încadrate în categoria viciilor de formă acceptate în materia achizițiilor publice. Pe de altă parte, ... arată că, în conformitate cu prevederile pct. 3.3 Descrierea lucrărilor din cadrul caietului de sarcini: „Descrierea lucrărilor pentru întreținerea curentă a părții carosabile specifice tipului de îmbrăcăminte a acostamentelor, a benzilor de încadrare și a benzilor de urgență prezentate în Anexa 1, conțin orientativ operațiile de execuție și materialele specifice”. În același sens, contestatoarea precizează pentru realizarea lucrărilor aferente obiectului acordului-cadru, care urmează a fi atribuit, în caietul de sarcini autoritatea contractantă face referire la o serie de materiale, printre care mixtură asfaltică pentru stratul de uzură – BA 16-4 cm și mixtură asfaltică pentru stratul de legătură – BAD 22.4-6 cm, aceleași categorii de materiale la care s-a făcut referire la pag. 8-18 în propunerea tehnică .... Nu în ultimul rând, contestatoarea menționează că începând cu pag. 54 din propunerea sa tehnică, a evidențiat toate categoriile de lucrări care fac obiectul acordului-cadru, aceleași care se regăsesc în cadrul documentației de atribuire și pe care le-a contabilizat în propunerea financiară, aspect care întărește concluzia că evaluarea ofertei sale a fost una formală, avându-se în vedere, în mod exclusiv, titlul categoriilor de lucrări, iar nu descrierea efectivă a acestora, de unde rezultă că lucrările se înscriu, din punct de vedere tehnic, în documentația de atribuire aferentă procedurii. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat autorității contractante eventuale susțineri cu privire la concluziile scrise depuse de .... Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... a formulat un răspuns cu privire la concluziile scrise depuse de .... Autoritatea contractantă susține că prin concluziile scrise, contestatoarea nu face altceva, decât să confirme faptul că au fost „inserate în cadrul propunerii tehnice informații care nu privesc prezenta procedură de atribuire”. În altă ordine de idei, ... subliniază că în cadrul propunerii tehnice aparținând ..., la pagina 54 se regăsește Anexa 1 la caietul de sarcini – Descriere de prețuri și prețuri unitare – Întreținerea curentă a părții carosabile, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare pentru o perioadă de 24 luni, anexă ce a fost pusă la dispoziția tuturor operatorilor economici interesați să participe la procedura în cauză, în vederea elaborării propunerilor tehnice, drept urmare, acesta nu a „evidențiat toate categoriile de lucrări care fac obiectul acordului-cadru”, așa cum afirmă în mod eronat, ci doar a inclus în cadrul propunerii tehnice aceiași anexă ce se regăsește în cadrul documentației de atribuire, acest aspect fiind oricum solicitat prin fișa de date a achiziției. 6/18

§ 7

Cu privire la contabilizarea tuturor categoriilor de lucrări în cadrul propunerii financiare, autoritatea contractantă arată că nu se poate pronunța, având în vedere că din punct de vedere al desfășurării procesului de evaluare, ofertele ce vor fi analizate din punct de vedere financiar, trebuie să fie declarate conforme la etapa de evaluare tehnică. Aspecte privind confidențialitatea: Prin actul de sesizare a Consiliului, contestatoarea ... a solicitat acces la dosarul achiziției publice aflat pe rolul Consiliului. Autoritatea contractantă a remis Consiliului la data de 20.09.2019 dosarul achiziției publice, însoțit de oferta contestatoarei. În adresa de însoțire a documentelor transmise de către autoritatea contractantă, aceasta a menționat că „dosarul achiziției publice este confidențial deoarece în conținutul documentelor se regăsesc informații declarate confidențiale de participanții la procedură”. Pentru a stabili care documente vor fi puse la dispoziția contestatoarei pentru a fi studiate la sediul CNSC, Consiliul a procedat la verificarea tuturor documentelor aflate la dispoziția sa. Astfel, Consiliul reține dispozițiile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, care stipulează următoarele: „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi indică, motivat, în cuprinsul acesteia care informaţii din propunerea tehnică şi/sau din propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală, în baza legislaţiei aplicabile” și constată că la dosarul cauzei nu se regăsește nicio propunere tehnică/financiară depusă de vreun contracandidat al contestatoarei. Reținând dispozițiile art. 148 din HG nr. 395/2016, care stipulează următoarele: „Dosarul achiziţiei publice trebuie să cuprindă documentele întocmite/primite de autoritatea contractantă în cadrul procedurii de atribuire, cum ar fi, dar fără a se limita la următoarele: a) strategia de contractare; b) anunţul de intenţie şi dovada transmiterii acestuia spre publicare, dacă este cazul; c) anunţul de participare şi dovada transmiterii acestuia spre publicare; d) erata, dacă este cazul; e) documentaţia de atribuire; f) documentaţia de concurs, dacă este cazul; g) decizia/dispoziţia/ordinul de numire a comisiei de evaluare şi, după caz, a experţilor cooptaţi; h) declaraţiile de confidenţialitate şi imparţialitate; i) procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor, dacă este cazul; j) formularele de ofertă depuse în cadrul procedurii de atribuire; k) DUAE şi documentele de calificare, atunci când acestea au fost solicitate; 7/18

§ 8

l) solicitările de clarificări, precum şi clarificările transmise/primite de autoritatea contractantă; m) raportul intermediar privind selecţia candidaţilor, dacă este cazul; n) procesele-verbale de evaluare, negociere, dialog, după caz; o) raportul procedurii de atribuire, precum şi anexele la acesta; p) dovada comunicărilor privind rezultatul procedurii; q) contractul de achiziţie publică/acordul-cadru, semnate, şi, după caz, actele adiţionale; r) dacă este cazul, contractele atribuite în temeiul unui acord- cadru; s) anunţul de atribuire şi dovada transmiterii acestuia spre publicare; ş) dacă este cazul, contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, însoţite de deciziile motivate pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor; t) hotărâri ale instanţelor de judecată referitoare la procedura de atribuire; ţ) documentul constatator care conţine informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant; u) dacă este cazul, decizia de anulare a procedurii de atribuire”, Consiliul a decis să pună la dispoziția contestatoarei întregul dosar al achiziției publice, respectiv toate documentele aflate la dosar, printre care se regăsește și oferta contestatoarei. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire „simplificată” online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru, de lucrări, având ca obiect „Întreținere curentă pe timp de vară – parte carosabilă, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare, pentru o perioadă de 24 luni, ... – Lot 5 ...” cod CPV 45233139-3 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ..., stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor la 25.07.2019, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată de 14.656.152 lei, fără TVA. Din documentele aflate la dosarul cauzei, respectiv din Procesul- verbal nr. 1 de vizualizare și inventariere a ofertelor și de clarificare a garanțiilor de participare, Consiliul reține faptul că în prezenta procedură de atribuire au fost depuse 4 oferte. Prin Procesul verbal nr. 4 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile Caietului de sarcini, membrii Comisiei de evaluare au respins oferta depusă de ..., în temeiul art. 137 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Informația este reluată în cadrul Raportului procedurii nr. .../11.09.2019, prin care este desemnat ca ofertant câștigător .... 8/18

§ 9

Prin adresa nr. ..., autoritatea contractantă a comunicat societății ... rezultatul procedurii de atribuire, respectiv faptul că oferta sa a fost respinsă. Nemulțumită de rezultatul procedurii de atribuire, ... a sesizat Consiliul prin contestația nr. ..., transmisă prin mijloace electronice (e- mail) la data de 16.09.2019, și ulterior, în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. ... și respectiv sub nr. ..., solicitând următoarele: - anularea adresei nr. .../11.09.2019 privind comunicarea rezultatului procedurii, precum și a tuturor actelor subsecvente care au stat la baza emiterii acesteia; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. .../11.09.2019, în partea ce privește respingerea ofertei ...; - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta ... a fost declarată neadecvată, precum și a tuturor actelor subsecvente; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei contestatoarei de la etapa verificării admisibilității acesteia. Autoarea contestației ... a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 205749640/1 din data de 20.09.2019, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria reprezentând constituirea sumei de 35.000 RON, cu titlu de cauțiune. Recipisa de consemnare a cauțiunii se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă [„(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. (2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus”], coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare [„(5) Cauțiunea depusă se restituie, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a plângerii, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului. (6) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului. (7) Consiliul sau instanța, după caz, se pronunță asupra cererii de restituire a cauțiunii cu citarea părților, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare”]. 9/18

§ 10

În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cu prioritate excepția invocată de autoritatea contractantă privind tardivitatea depunerii contestației, raportat la data sesizării Consiliului. Autoritatea contractantă arată că așa cum rezultă din portalul CNSC, data de intrare a contestației depusă de ... este 17.09.2019, aceasta fiind după termenul limită de depunere al contestațiilor, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. În analizarea acestei excepții, Consiliul apreciază ca relevante următoarele dispoziții legale: - art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia: „(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: (...) b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorial sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”; - art. 16 alin. (1) din același act normativ, potrivit căruia: „(1) Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare”. Având în vedere faptul că valoarea estimată a acordului-cadru de lucrări ce urmează a fi atribuit este de 14.656.152 lei fără TVA, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2006 (mai sus reprodus), termenul de contestare fiind de 5 zile de la data luării la cunoștință de actul atacat, în acest sens, fiind relevante dispozițiile art. 5 din Legea nr. 101/2016, care stipulează următoarele: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”. Din analiza contestației, rezultă că actul atacat indicat de către contestatoare este adresa nr. ..., astfel că termenul legal de depunere a contestației, calculat conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. b), coroborat cu art. 5 din Legea nr. 101/2016, a început să curgă de la data de 12.09.2019 și s-a împlinit la data de 16.09.2019. Din probatoriul administrat la dosarul cauzei de către contestatoare rezultă că, aceasta a transmis Consiliului, în data de 16.09.2019, 10/18

§ 11

contestația care formează obiectul prezentului dosar, prin mijloace electronice (e-mail) și prin poștă, astfel încât având în vedere și dispozițiile art. 183 C.proc.civilă, Consiliul va respinge excepția invocată de către autoritatea contractantă. Pe fondul cauzei, analizând contestația care formează obiectul prezentului dosar, Consiliul reține că ... critică exclusiv decizia autorității contractante de a respinge oferta sa. Prin actul atacat, respectiv adresa nr. ..., autoritatea contractantă i-a comunicat contestatoarei următoarele: „Urmare analizării/verificării propunerii tehnice prezentate de ofertantul ... respectiv a informaţiilor cuprinse în cadrul fişierului Propunere tehnica.pdf, pagina 5. «Planificarea și realizarea activităților contractului», comisia de evaluare a constatat că ofertantul a declarat: «întreţinere curentă și periodică pe timp de vară a drumurilor judeţene Lot 1 - Zona nr. 1 VEST [...]»: «În cadrul proiectului [...] ce vor fi folosite pentru realizarea cu succes a activităților proiectului [...] »; «Derularea proiectului va începe cu o reuniune de lucru a echipei de proiect, când se stabilesc rolurile și responsabilitățile fiecărui membru, procedurile de monitorizare a activităților proiectului și a rezultatelor. [...]». etc. drept urmare în cadrul Propunerii tehnice prezentate se face vorbire despre activități aferente unui proiect ce nu fac obiectul procedurii de achiziţie publică în cauză. În acelaşi timp, comisia de evaluare a constatat ca ofertantul a detaliat lucrări de execuţie straturi bituminoase (pag. 8 – 10) și covoare asfaltice (pag. 10 – 18) și ținând cont că obiectul procedurii de achiziţie publică pentru care a depus documentele este: Acord-cadru de lucrări având ca obiect - Întreținere curentă pe timp de vară - parte carosabilă, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare, pentru o perioadă de 24 luni, ... - Lot 5 ..., se constată că aceste lucrări nu se înscriu în tematica procedurii de achiziţie publică în cauză. De asemenea, comisia de evaluare a constatat ca ofertantul a declarat: «La planificarea lucrărilor de covoare asfaltice care se vor executa pe reţeaua de drumuri publice din administrarea Consiliului Judeţean Teleorman [...]», astfel având în vedere că activitatea de întreținere curentă a părții carosabile, acostamentelor, benzilor de urgență și benzilor de încadrare se va desfășura pe raza de activitate a D.R.D.P. Bucureşti, așa cum reiese din Documentaţia de atribuire, comisia de evaluare constată ca Oferta tehnică prezentată nu este întocmită pentru procedura de achiziţie publică în cauză. Ținând cont de prevederile Fișei de date a achiziției, Secțiunea 1V.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice: «Ofertantul are obligaţia de a elabora și a prezenta Propunerea Tehnică astfel încât să respecte specificaţiile precizate în Caietul de Sarcini - din Documentaţia de Atribuire. În acest sens, propunerea tehnică va fi elaborată astfel încât din conţinutul acesteia să rezulte în mod clar corespondența propunerii tehnice cu cerințele/obligațiile/specificațiile prevăzute în Caietul de Sarcini și va respecta structura prezentată în Caietul de 11/18

§ 12

Sarcini» și având în vedere cele prezentate mai sus, comisia de evaluare consideră că oferta depusă este neadecvată, deoarece este lipsită de relevanță faţă de obiectul contractului, în temeiul art. 215. alin. (51) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice: «(51) Oferta este considerată neadecvată dacă este lipsită de relevantă faţă de obiectul contractului, neputând în mod evident satisface, fără modificări substanţiale, necesităţile şi cerinţele autorităţii contractante indicate în documentele achiziţiei», drept urmare o respinge în temeiul art. 137. alin (1) din H.G. 395/2016. Autoritatea contractantă menţionează faptul că o solicitare de clarificare în sensul de complinire nu ar fi putut fi dispusă, deoarece aceasta ar fi produs modificarea propunerii tehnice iniţiale și ar fi fost încălcate principiile art. 2 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, totodată Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat, conform prevederilor art. 209, alin. (2), din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. (...)”. Analizând actul atacat, Consiliul reține că respingerea ofertei contestatoarei a avut în vedere, pe de o parte, includerea în cadrul propunerii tehnice a unor informații inaplicabile prezentei proceduri, iar pe de altă parte nerespectarea prevederilor Fișei de date a achiziției, Secțiunea 1V.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice: „Ofertantul are obligaţia de a elabora și a prezenta Propunerea Tehnică astfel încât să respecte specificaţiile precizate în Caietul de Sarcini - din Documentaţia de Atribuire. În acest sens, propunerea tehnică va fi elaborată astfel încât din conţinutul acesteia să rezulte în mod clar

§ 13

corespondența

§ 14

propunerii

§ 15

tehnice

§ 16

cu cerințele/obligațiile/specificațiile prevăzute în Caietul de Sarcini și va respecta structura prezentată în Caietul de Sarcini”. Verificând prevederile documentației de atribuire, Consiliul reține ca fiind relevante cauzei următoarele dispoziții: ◊ Fișa de date a achiziției: - punctul V.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice: „• Ofertantul are obligația de a elabora și a prezenta Propunerea Tehnică astfel încât să respecte specificațiile precizate în Caietul de Sarcini – din Documentația de Atribuire. În acest sens, propunerea tehnică va fi elaborată astfel încât din conținutul acesteia să rezulte în mod clar corespondența propunerii tehnice cu cerințele/obligațiile/ specificațiile prevăzute în Caietul de Sarcini și va respecta structura prezentată în Caietul de Sarcini. • Ofertantul are obligația ca pe parcursul îndeplinirii contractului să respecte reglementările în vigoare la nivel național referitoare la protecția mediului (...), precum și cele referitoare la condițiile de muncă, protecția muncii și protecția socială (...). Se vor prezenta declarații în acest sens (Formularele nr. 6 și nr. 7). În cazul unei asocieri, aceste declarații vor fi asumate de toți membrii asocierii. Propunerea Tehnică va fi însoțită și de următoarele documente: 12/18

§ 17

- Formularul nr. 5 – «Documente de confirmare a acceptării de către ofertant a clauzelor contractuale» completat, semnat și ștampilat în conformitate cu cerințele modelului prezentat în Secțiunea Formulare – din Documentația de Atribuire; - Formularul nr. 6 – «Declarație privind respectarea legislației de mediu»; - Formularul nr. 7 – «Declarație privind respectarea legislației de securitate și sănătate în muncă»; - Anexa 1 la Caietului de sarcini, fără valori – Descriere de prețuri și prețuri Întreținerea curentă a părții carosabile, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare pentru o perioadă de 24 luni”; ◊ Caietul de sarcini: Capitolul 7, punctul 7.1. Propunere Tehnică „Fiecare ofertant va întocmi Propunerea tehnică în care va prezenta (detalia) modul de îndeplinire al cerinţelor prevăzute în documentaţia tehnică. La întocmirea Propunerii Tehnice se va ține cont de Caietul de Sarcini. Propunerea Tehnică va fi elaborată astfel încât să rezulte că sunt îndeplinite cerinţele aferente Caietului de Sarcini. Utilajele și echipamentele necesare pentru realizarea obiectului Acordului Cadru: Descrierea modului de acces la utilaje/echipamente, însoțită de lista privind mijloacele de transport, utilajele și echipamentele necesare realizării activităților «lucrări de întreținere curentă a părții carosabile, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare» ce va cuprinde următoarele dotări minime: (...)”. Prevederile documentației de atribuire nu au fost contestate de către ofertați în termenul legal avut la dispoziție, astfel că acestea și-au dobândit forța obligatorie atât pentru ofertanți, care aveau obligația de a prezenta oferta în conformitate cu cerințele stabilite în documentația de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, care avea obligația de a verifica ofertele prin raportare la cerințele expres stabilite în documentele licitației. Potrivit art. 123 alin. (1) în HG nr. 395/2016, „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire (...)”. Analizând propunerea tehnică întocmită de către ofertanta contestatoare, Consiliul reține că, aceasta conține o „Declarație privind respectarea specificațiilor precizate în caietul de sarcini”, însoțită de 17 pagini în care contestatoarea ar fi trebuit să dovedească „în mod clar corespondența propunerii tehnice cu cerințele/obligațiile/ specificațiile prevăzute în Caietul de Sarcini și va respecta structura prezentată în Caietul de Sarcini” , așa cum s-a solicitat în fișa de date a achiziției, punctul IV.4.1. - Modul de prezentare al propunerii tehnice. De asemenea, aceasta a inclus în cadrul propunerii tehnice, următoarele documente (conform formularelor puse la dispoziție de către autoritatea contractantă) și solicitate prin documentația de atribuire: 13/18

§ 18

- model de contract însușit; - Formularul 5 – Documente de confirmare a acceptării de către ofertant a clauzelor contractuale; - Formular 6 – Declarație privind respectarea standardelor de protecție a mediului; - Formular 7 – Declarație privind respectarea legislației de securitate și sănătate în muncă; - Anexa 1 la Caietul de sarcini, fără valori – Descriere de prețuri și prețuri întreținerea curentă a părții carosabile, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare pentru o perioadă de 24 luni; - Formular 10 – Declarație privind partea/părțile din Propunerea tehnică și financiară care au caracter confidențial; - Documente utilaje. Analizând propunerea tehnică a contestatoarei, Consiliul reține că, într-adevăr, aceasta conține informații care nu sunt aplicabile prezentei proceduri de atribuire, identificate în mod corect de către autoritatea contractantă, de exemplu: - ... face referire la instrumentele de monitorizare ale proiectului, procesul de control al proiectului și detaliază activități ce se vor desfășura în cadrul unui proiect; - ofertantul a detaliat lucrări de execuţie straturi bituminoase (pag. 8 - 10) si covoare asfaltice (pag. 10 – 18), ţinând cont că în obiectul procedurii de achiziţie publică aceste lucrări nu se înscriu din punct de vedere tehnic; - ofertantul contestator a precizat în cadrul Propunerii tehnice: „La planificarea lucrărilor de covoare asfaltice care se vor executa pe reţeaua de drumuri publice din administrarea Consiliului Judeţean Teleorman s-au avut în vedere următoarele: (...)”; - ... face referire la „Întreţinere curentă şi periodică pe timp de vară a drumurilor judeţene Lot 1 - Zona nr. 1 VEST (...) . În cadrul proiectului se are în vedere utilizarea de utilaje, echipamente și mijloace de transport ce vor fi folosite pentru realizarea cu succes a activităților proiectului, conform graficului de execuție. Derularea proiectului va începe cu o reuniune de lucru a echipei de proiect, când se stabilesc rolurile și responsabilităţile fiecărui membru, procedurile de monitorizare a activităților proiectului și a rezultatelor. Astfel de reuniuni vor fi organizate lunar pe toată durata implementării proiectului, analizând rapoartele de monitorizare și elaborând strategii de implementare corespunzătoare activităților care vor fi implementate și monitorizate. Măsurarea progresului proiectului se va realiza prin rapoarte prin care se va urmări gradul de îndeplinire a activităților prevăzute”. Consiliul reține că autoarea contestației recunoaște că în cadrul propunerii tehnice a introdus informații care nu sunt aplicabile prezentei proceduri de atribuire, precizând că acestea au fost introduse din eroare și apreciază că autoritatea contractantă trebuia să-i solicite clarificări, conform dispozițiilor art. 209 din Legea nr. 98/2016, coroborat 14/18

§ 19

cu art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, texte de lege care stipulează următoarele: - Art. 209 din Legea nr. 98/2016: „(1) În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei. (2) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/ completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”; - art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016: „Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia”. În soluționarea cauzei, Consiliul reține ca relevat, punctul V.4.1 -Modul de prezentare al propunerii tehnice, din cadrul Fișei de date a achiziției care stipulează următoarele: „• Ofertantul are obligația de a elabora și a prezenta Propunerea Tehnică astfel încât să respecte specificațiile precizate în Caietul de Sarcini – din Documentația de Atribuire. În acest sens, propunerea tehnică va fi elaborată astfel încât din conținutul acesteia să rezulte în mod clar corespondența propunerii tehnice cu cerințele/obligațiile/ specificațiile prevăzute în Caietul de Sarcini și va respecta structura prezentată în Caietul de Sarcini. Prin urmare, raportat la cerința de mai sus, propunerile tehnice ale ofertanților trebuiau astfel elaborate, ca în mod clar, să rezulte corespondența cu toate cerințele, obligațiile și specificațiile din Caietul de sarcini, respectiv: - Date tehnice; - Informații cu privire la obiective și locația acordului cadru; - Date tehnice - Obligațiile și responsabilitățile părților; - Confirmarea și recepția lucrărilor; - Plata lucrărilor: - Modul de prezentare al ofertei; - Dispoziții finale; - Riscuri; - Anexe: Formular 1 – Situație de plată a lucrărilor efectuate; Formular 2 – Jurnal de activitate zilnică; 15/18

§ 20

Formular 3 – Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor; Formular 4 – Centralizator cantități Acord Cadru (fizic, valoric). Analizând propunerea tehnică a contestatoarei, Consiliul constată că aceasta nu a respectat structura prezentată în Caietul de sarcini, deși autoritatea contractantă solicitase în mod expres acest lucru. În cadrul părții scrise a propunerii tehnice (17 pagini), singurele informații care aparțin Caietului de sarcini [și care reprezintă copierea întocmai a unor cerințe existente în acest document la punctul 3.1. (pag. 3 jos), punctul 3.3. (pag. 4 – 5) și cap. 7 (pag. 8 – 9)] se regăsesc la pag. 5 (jos), 6, 7 și 8 prima parte, restul informațiilor din cadrul propunerii tehnice reprezentând informații care ar trebui triate/adaptate/corectate astfel încât să fie aplicabile prezentei proceduri de atribuire. În condițiile în care autoritatea contractantă a impus prin documentația de atribuire cerințe precise care să faciliteze membrilor Comisiei de evaluare analizarea propunerilor tehnice primite [„În acest sens, propunerea tehnică va fi elaborată astfel încât din conținutul acesteia să rezulte în mod clar corespondența propunerii

§ 21

tehnice

§ 22

cu cerințele/obligațiile/specificațiile prevăzute în Caietul de Sarcini și va respecta structura prezentată în Caietul de Sarcini]

§ 23

, aceștia s-au aflat în prezența unei propuneri tehnice greu de evaluat, întocmită cu ignorarea dispozițiilor art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 [reprodus la pag. 14 a prezentei decizii], incompletă în raport cu structura caietului de sarcini și care conține multe informații referitoare la activități care nu se vor desfășura în cadrul prezentei proceduri de atribuire. Acest mod de întocmire al propunerii tehnice este imputabil contestatoarei, care a dat dovadă de superficialitate și lipsă reală de interes față de prezenta procedură de atribuire, în speță având incidență adagiul „Nemo auditur propriam turpitudinem allegans” - Nimeni nu poate invoca în sustinerea intereselor sale propria sa culpă. Art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, stipulează un drept al autorității contractante (și nu o obligație) de care poate uza doar în limitele documentației de atribuire și fără încălcarea principiilor stipulate de art. 2 din Legea nr. 98/2016. Chiar dacă pasajele inaplicabile prezentei proceduri din propunerea tehnică a contestatoarei ar putea fi eliminate, rămâne în discuție încălcarea de către contestatoare a dispozițiilor Fișei de date a achiziției, punctul V.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice: „• Ofertantul are obligația de a elabora și a prezenta Propunerea Tehnică astfel încât să respecte specificațiile precizate în Caietul de Sarcini – din Documentația de Atribuire. În acest sens, propunerea tehnică va fi elaborată astfel încât din conținutul acesteia să rezulte în mod clar corespondența propunerii tehnice cu cerințele/obligațiile/ specificațiile prevăzute în Caietul de Sarcini și va respecta structura prezentată în Caietul de Sarcini”, (menționat și în cadrul actului 16/18

§ 24

atacat), față de care oferta contestatoarei apare ca fiind incompletă, iar o eventuală solicitare de clarificări adresată în legătură cu diferite aspecte (informații neaplicabile prezentei proceduri și nerespectarea dispozițiilor din fișa de date anterior reproduse) ar determina incidența dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, care stipulează următoarele: „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”. Consiliul nu poate reține susținerile contestatoarei referitoare la faptul că doar două pagini din caietul de sarcini conțin specificații tehnice, în condițiile în care autoritatea contractantă a solicitat elaborarea propunerii tehnice „astfel încât din conținutul acesteia să rezulte în mod clar corespondența propunerii tehnice cu cerințele/ obligațiile/specificațiile prevăzute în Caietul de Sarcini și va respecta structura prezentată în Caietul de Sarcini”, prin urmare nu doar corespondența cu specificațiile tehnice, ci cu toate cerințele și obligațiile menționate în caietul de sarcini. Acceptarea în procedură, a prezentei oferte întocmită într-o manieră superficială ar însemna încălcarea principiului egalității de tratament, contestatoarea neputând pretinde obligarea autorității contractante la solicitarea de clarificări, în legătură cu erorile și deficiențele propunerii sale tehnice. „Declarația privind respectarea specificațiilor precizate în caietul de sarcini” inclusă în propunerea tehnică de contestatoare nu poate substitui întocmirea de către aceasta a unei propuneri tehnice conform solicitărilor exprese ale autorității contractante din documentația de atribuire, în speță având relevanță decizia civilă nr. ..., pronunțată de Curtea de Apel ... – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr. ...). Aceeași este și situația listelor de cantități, puse la dispoziția ofertanților de către autoritatea contractantă și incluse în cadrul propunerii tehnice de către contestatoare, ca urmare a unei prevederi distincte a documentației de atribuire. Consiliul reține că în prezenta procedură de atribuire trei oferte au fost declarate admisibile, iar solicitările de clarificări adresate acestor ofertanți în faza de evaluare tehnică (pag. 189 – 192 din dosarul achiziției publice) nu au fost de natură a reconfigura propunerile tehnice ale acestora (corectare prin eliminare de informații, completare cu cerințe/obligații din caietul de sarcini etc.). Având în vedere cele mai sus menționate, Consiliul apreciază ca fiind întemeiată susținerea autorității contractante referitoare la faptul că o solicitare de clarificări adresată contestatoarei ar determina încălcarea principiilor stipulate de art. 2 din Legea nr. 98/2016, precum și incidența dispozițiilor art. 209 alin. (2) din același act normativ. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... 17/18

§ 25

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția invocată de către autoritatea contractantă privind tardivitatea depunerii contestației. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET

§ 26

MEMBRU COMPLET ... ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 19 pagini. 18/18