AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_10921

BO2019_10921

Respinge
2019Fonduri: EuropeneProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 51.196 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C.N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 211/07.10.2019, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, completată prin adresa nr. 212/07.10.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, formulată de către SC ... SRL, cu sediul în municipiul … și adresă de corespondență în …, având CUI …, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. …, împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 3913/02.10.2019, emisă de către ..., cu sediul în localitatea …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată – într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Îmbunătățire infrastructură apă și apă uzată în ..., județul ...»”, Cod CPV 45232400-6 lucrări de construcții de canalizare ape reziduale (Rev.2), s-au solicitat următoarele: anularea comunicării nr. 3913/02.10.2019 privind rezultatul procedurii și a oricăror acte subsecvente; obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere în spiritul și litera legii și, „ca un efect direct și necesar, să constate că oferta subscrisei este singura ofertă admisibilă, îndeplinind cerințele minime impuse de caietul de sarcini și fișa de date și, în consecință, să declare oferta subscrisei câștigătoare”; accesul la studierea completă a dosarului achiziției publice la sediul C.N.S.C. și completarea prezentei contestații cu orice informații cuprinse în acesta care tind a dovedi încălcarea legislației în vigoare. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 211/07.10.2019, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, completată prin adresa nr. 212/07.10.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, formulată de către SC ... SRL împotriva rezultatului procedurii comunicat, 1

§ 2

prin adresa nr. 3913/ 02.10.2019, emisă de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată – într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Îmbunătățire infrastructură apă și apă uzată în ..., județul ...»”, se solicită cele redate în partea introductivă. Contestatoarea precizează că, prin adresa nr. 3913/02.10.2019, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că, în urma evaluării, oferta sa, deși admisibilă din punct de vedere tehnic și financiar, nu a fost declarată câștigătoare, oferta câștigătoare fiind cea depusă de SC ... SRL, cu o propunere financiară în valoare de 5.078.959,85 lei. În opinia petentei, ofertantul declarat câștigător nu îndeplinește condițiile de calificare și selecție impuse prin documentația de atribuire, pentru că ,,nu face dovada deținerii personalului angajat necesar realizării obiectului contractului, respectiv nu deține responsabil tehnic cu execuția (RTE) în domeniul instalațiilor electrice și în domeniul realizării de drumuri, astfel cum sunt definite aceste domenii în „Procedura privind autorizarea și exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnic cu execuția lucrărilor de construcții din 31.08.2016; nu deține personal atestat ANRE, conform Ordinului ANRE nr. 45/2016’’. În motivarea contestației, SC ... SRL menționează că, ulterior depunerii ofertelor, a transmis atât autorității contractante, cât și Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu-Mare (CRFIR 6 – Satu Mare), adresa nr. 112 din 02.07.2019, prin care învedera următoarele: „în cadrul proiectului tehnic pus la dispoziţie de către autoritatea contractantă, în MEMORIUL EXPLICATIV MODIFICĂRI DE PROIECT (pag. 9-10), se prevede că se vor executa şi următoarele etape de lucrări: Sistem de tratare a apei, staţii de ridicare a presiunii, grup electrogen 30Kva (lucrări aferente obiectivului — sistem de alimentare cu apă) şi staţii de pompare construcţie + montaj (lucrări aferente obiectivului - sistem centralizat de canalizare menajeră); aceste lucrări presupun şi racordarea la reţeaua electrică existentă iar, în conformitate cu Ordinul ANRE nr. 45/2016 (1) Activităţile de proiectare, executare şi verificare a instalaţiilor electrice se realizează de către operatori economici care deţin un atestat emis în condiţiile prezentului regulament, potrivit competentelor acordate de tipul atestat pe care îl deţin, cu respectarea prevederilor legii si ale reglementărilor în vigoare”; În urma verificărilor de către noi a informaţiilor publice, am constat că, ofertanţii SC ... SRL - SC ... SRL si SC ... SRL nu deţin atestate și nici nu au declarat un subcontractant pentru a efectua acest tip de lucrări. Astfel supunem atenţiei comunei ... că, aceste două oferte nu îndeplinesc condiţiile de calificare impuse de către autoritatea contractantă prin fişa de date, caietul de sarcini și documentaţia de atribuire; În susținerea argumentației noastre am anexat la respectiva adresă extras de pe siteul ANRE, cuprinzând Lista de atestate agenți energie și pag. 9-10 din proiectul tehnic”. Contestatoarea susține că nu a primit niciun răspuns din partea celor două instituții, iar autoritatea contractantă a declarat admisibilă și, în urma 2

§ 3

aplicării criteriului de atribuire, câștigătoare oferta depusă de SC ... SRL, aspect comunicat prin adresa nr. 3913/02.10.2019. SC ... SRL precizează că, ulterior recepționării comunicării privind rezultatul procedurii, în conformitate cu dispozițiile art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, prin adresa nr. 208/03.10.2019, a solicitat autorității contractante accesul neîngrădit la dosarul achiziției publice, solicitare la care autoritatea contractantă a răspuns favorabil, în data de 07.10.2019 (ultima zi de depunere a contestațiilor) permițându-i accesul la documentele dosarului, exceptând documentele, care, în opinia contestatoarei, au relevanță în cauză, respectiv: propunerea tehnică, concluziile comisiei de evaluare cu privire la îndeplinirea/neîndeplinirea criteriilor de calificare raportat la personalul angajat capabil să realizeze contractul în conformitate cu prevederile în vigoare (se are în vedere RTE în domeniul drumuri și în domeniul instalații electrice și accesul la personal atestat în condițiile Ordinului ANRE nr. 45/2016). Contestatoarea menționează că, în urma studierii dosarului achiziției publice la sediul autorității contractante, exceptând acele documente „considerate confidențiale”, a constatat că documentele la care nu a avut acces „creează presupunerea rezonabilă” că autoritatea contractantă a favorizat un anumit operator economic în dauna celorlalți ofertanți. Astfel, susține că procesele verbale întocmite de către autoritatea contractantă relevă faptul că, ulterior primirii adresei nr. 112/02.07.2019, în data de 22.07.2019, prin procesul verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și cu factorii de evaluare nr. 3091/22.07.2019, comisia de evaluare a solicitat clarificări ofertanților SC ... SRL și ... SRL; documentele i-au fost puse la dispoziție blurat și nu a văzut care sunt clarificările solicitate. Contestatoarea menționează că, la pag. 11 a procesului verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și cu factorii de evaluare, înregistrat la emitent sub nr. 3217/02.08.2019, comisia de evaluare a consemnat faptul că, prin adresa nr. 3092/02.08.2019, a solicitat clarificări ofertantului SC ... SRL, însă nu știe care au fost aceste clarificări și răspunsul dat de SC ... SRL. În mod identic, arată că, la pag 11-13 din cadrul aceluiași document, comisia de evaluare a consemnat faptul că, prin adresa nr. 3092/02.08.2019, a solicitat clarificări ofertantului SC ... SRL, însă, ca și în cazul anterior, nu a avut acces la aceste clarificări și la răspunsul transmis de către SC ... SRL. În opinia contestatoarei, restricționarea accesului la documentele mai sus menționate, „ridică serioase semne de întrebare privind respectarea de către autoritatea contractantă a principiilor care guvernează achizițiile publice, respectiv transparența, tratamentul egal și nediscriminarea”. În ceea ce privește oferta depusă de către SC ... SRL, petenta critică decizia de atribuire, susținând că acest ofertant nu a făcut dovada că îndeplinește următoarele cerințe ale documentației de atribuire. - la Cap. III.1 „Condiții de participare”, pct. 1.1.b. „Capacitatea de exercitare a activității profesionale” al fișei de date a achiziției se stipulează 3

§ 4

faptul că „operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească faptul că au capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului”; - la pct. III.1.9 „Legislația aplicabilă” al fișei de date a achiziției se prevede că „se vor respecta Standardele naționale și reglementările tehnice în domeniu”; - la pct. IV.4.1 „Modul de prezentare al propunerii tehnice” al fișei de date se specifică că „propunerea tehnică va respecta, în totalitate, cerințele prevăzute în fișa de date și caietul de sarcini și va conține: 1. Prezentarea modului de realizare a lucrărilor prin care ofertantul va demonstra că va executa toate lucrările prevăzute în documentația de atribuire cu respectarea tuturor prevederilor din caietul de sarcini”. - la pct. 6 „Atribuțiile și responsabilitățile părților în implementarea contractului” al caietului de sarcini se stipulează că „executantul este pe deplin responsabil pentru conformitatea, stabilitatea și siguranța tuturor operațiunilor executate pe șantier, precum și pentru procedeele de execuție utilizate, cu respectarea prevederilor și reglementărilor legii privind calitatea în construcții”. - potrivit caietului de sarcini, „Propunerea tehnică va conţine descrierea şi prezentarea modului de realizare a contractului şi va conţine: 1.Metodologia de realizare a contractului. 1.2. Prevederile legale în domeniul de activitate aferent obiectului contractului, ce pot avea incidente asupra derulării acestuia; 1.3. Modul de abordare a activităţilor ce corespund rezultatelor intermediare şi rezultatul final al contractului, în raport cu PT, cu responsabilităţile asumate şi cu legislaţia în vigoare”. „3.Resurse şi organizare. Ofertantul va întocmi propunerea tehnică pe baza resurselor proprii si/sau atrase. în cazul în care ofertantul este o asociere si/sau apelează la subcontractanţi, oganizarea activităţii încadrul grupului va fi prezentată detaliind responsabilităţile şi resursele membrilor grupului raportate la activităţile pe care urmează să le desfăşoare fiecare dintre aceştia. Se vor prezenta: 3.1. O organigramă care să identifice în mod clar tot personalul pe care ofertantul l va utiliza pentru realizarea lucrărilor. Organigrama va cuprinde şi o descriere a rolurilor şi responsabilităţilor perosnalului şi liniile de comunicare dintre membrii echipei. 3.2.Structura echipei propuse pentru managementul contractului şi prezentarea modalităţii de acces la specialiştii necesari şi obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitae cu prevederile Legii 10/1995 şi a altor legi/normative/reglementări. 3.3.Structura personalului de execuţie corespunzătoare lucrărilor ofertate şi prezentarea modalităţii de acces la aceştia”. „9. Sistemul calităţii aplicat la prezentul contract. Reguli obligatorii: 2.Toate informaţiile solicitate prin caietul de sarcini sunt obligatorii a fi prezentate în propunerea tehnică încărcată în SEAP, sub sancţiunea excluderii. Corectarea sau completarea în urma solicitărilor de clarificări a unor informaţii, sunt permise doar în măsura în care acele informaţii sunt înscrise în mod corect în altă parte din ofertă. 3.Solicitările 4

§ 5

de clarificări vor viza doar confirmarea, corectarea sau completarea unor documente sau informaţii prezentate în ofertă şi nu prezentarea celor care lipsesc din ofertă. Ofertele incomplete vor fi respinse. 6.Ofertantul nu se poate prevala de declaraţii privind respectarea cerinţelor caietului de sarcini". Învederând faptul că prevederile fişei de date şi ale caietului de sarcini obligă ofertanții să se conformeze dispoziţiilor legale şi normativele din domeniu, contestatoarea arată următoarele: - în ceea ce priveşte necesitatea deţinerii unor RTE atestaţi, pe categoriile de lucrări care alcătuiesc obiectul contractului, rezultă din perspectivă generică din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii actualizată şi este reglementată în detaliu prin Ordinul M.L.P.T.L. nr. 777/26.05.2003 privind Reglementarea tehnică „îndrumător pentru atestarea tehnico - profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii", completat şi modificat prin: - Ordinul nr. 575/2006; Ordinul nr. 651/2007; Ordinul nr. 357/2009; Ordinul nr. 1.083/2009; - necesitatea deţinerii atestatului, emis în condiţiile regulamentului ANRE, raportat la lucrările din contract care presupun racordurile la reţeaua electrică, rezultă din dispoziţiile înscrise în Ordinul ANRE nr. 45/2016 (1): „Activităţile de proiectare, executare şi verificare a instalaţiilor electrice se realizează de către operatori economici care deţin un atestat emis în condiţiile prezentului regulament, potrivit competentelor acordate de tipul atestat pe care îl deţin, cu respectarea prevederilor legii şi ale reglementărilor în vigoare”. Față de cele expuse, consideră că oferta declarată câştigătoare nu îndeplineşte condiţiile de calificare impuse de către autoritatea contractantă prin fişa de date, caietul de sarcini şi documentaţia de atribuire. În ceea ce privește cererea de studiere completă a dosarului la sediul C.N.S.C., petenta consideră că aceasta prezintă relevanță pentru susținerea contestației și completarea acesteia cu orice informaţii care ar dovedi încălcarea de către autoritatea contractantă a legislaţiei în vigoare. În opinia sa, acest lucru este important pentru că autoritatea contractantă nu i-a pus la dispoziţie întregul dosar al procedurii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, fiind acoperite/blurate tocmai elementele privind deţinerea resurselor de personal necesare de către ofertantul declarat câştigător. Față de acest aspect, susține că ajutoritatea contractantă nu poate invoca faţă de societatea sa caracterul confidenţial și afirmă că „omisiunea voită” a acesteia de a-i pune, în mod legitim, la dispoziţie aceste documente o împiedică să formuleze o contestație completă. În acest sens, susține că „pentru împiedicarea noastră în întocmirea unei contestații complete, autoritatea contractanta nu prezintă în cadrul documentelor care compun dosarul procedurii nici modul în care ofertanul câştigător deţine personal RTE pe domeniul drumuri sau instalatii electrice şi nici dovada deţinerii de personal atestat, conform Ordinului ANRE nr. 45/2016’’. 5

§ 6

În opinia contestatoarei, refuzul autorității contractante de a-i pune la dispoziție întregul dosar al achiziției publice, conduce la încălcarea principiului transparenței prezentei proceduri; deși ofertele financiare sau tehnice ale ofertanţilor pot avea un anumit grad de confidenţialitate, aceasta nu poate în niciun caz excede limitelor impuse de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, de aceea modul în care a procedat autoritatea contractantă în cazul acestei proceduri, în opinia sa, este vădit nelegal. Concluzionând cele expuse, autoarea contestației afirmă că, raportat la prevederile documentației de atribuire și la normele legale aplicabile, ofertantul declarat câştigător SC ... SRL nu a îndeplinit cel puţin una dintre cerinţele esenţiale, respectiv nu a făcut dovada faptului că deţine RTE pe domeniile drumuri şi instalaţii electrice şi un specialist atestat conform Ordinului ANRE nr. 45/2016, care să poată efectua în mod legal activităţile de proiectare, executare şi verificare a instalaţiilor electrice. Aceste activităţi fac parte integrantă din lucrările prevăzute în contract respectiv, Sistem de tratare a apei, staţii de ridicare a presiunii, grup electrogen 30 kVA şi Staţii de pompare construcţie + montaj, fiind prevăzute în PT - MEMORIUL EXPLICATIV MOIFICĂRI PROIECT pag. 9-10. Susține că neincluderea în propunerea tehnică a acestei categorii de personal, reprezintă, din interpretarea sistematică a prevederilor din fişa de date şi din caietul de sarcini, un motiv clar de descalificare; comisia de evaluare nu a ţinut cont de prevederile legale în vigoare deşi, aceste aspecte i-au fost aduse la cunoştinţă prin adresa nr. 112/02.07.2019, emisă chiar de contestator. În drept, invocă textele legale la care a făcut trimitere în cuprinsul contestației, precum şi legislaţia din domeniul achiziţiilor publice incidentă în cauză. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 212/07.10.2019, transmisă prin poștă în data de 07.10.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, intitulată „Completare la contestația din 07.10.2019”, SC ... SRL solicită Consiliului să analizeze acest document împreună cu contestația, precizând că a fost întocmit pe baza elementelor de nelegalitate care au fost observate în urma studierii detaliate a documentelor din cadrul achiziției, puse la dispoziție de către autoritatea contractantă. În completarea criticilor prezentate inițial în cuprinsul contestației, ulterior studierii documentelor dosarului achiziției publice, SC ... SRL susține că autoritatea contractantă a considerat oferta SC ... SRL admisibilă, deși din cadrul ofertei depusă online „lipsea garanția de participare completă”. Astfel, arată că la pagina 2 a procesului - verbal al şedinţei de consemnare a documentelor și evaluarea garanţiei de participare, a informaţiilor DUAE şi a documentelor care îl însoţesc, precum şi îndeplinirea cerinţelor de calificare nr. 27341/20.06.2019 se menţionează următoarele: „Ofertantul ... SRL a depus garanţia de participare online, scanată, semnată cu semnătură electronică extinsă încărcată în cadrul ofertei SEAP, modalitatea de consemnarea a garanţiei de participare este consemnată în tabelul de mai sus. Comisia de evaluare, în urma analizării garanţiei de participare constată că nu a fost prezentată dovada achitării primei de 6

§ 7

asigurare. I s-a solicitat ofertantului prezentarea acesteia prin adresa nr. 2619/11.06.2019. Aceasta nu a încărcat documentul solicitat prin intermediul SICAP, ci l-a depus la sediul autorității contractante. Comisia de participare constată că garanţia de participare este conformă. Față de cele de mai sus, SC ... SRL susține că ofertantul desemnat câștigător nu a respectat dispozițiile art. 36 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, întrucât, până la data limită de depunere a ofertelor, nu a făcut dovada că a constituit garanția de participare, motiv pentru care oferta acestuia trebuia respinsă, ca inadmisibilă. Prin adresa nr. …, în temeiul art. 61¹ din Legea nr. 101/2016, modificată prin O.U.G. nr. 45/2018, Consiliul i-a solicitat contestatoarei să transmită dovada consemnării sumei reprezentând cauțiunea legal impusă. Ca răspuns la această solicitare, cu adresa nr. 216/14.10.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. … SC ... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare nr. …, în valoare de … lei. Prin punctul de vedere nr. 4072/14.10.2019, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …, ... a solicitat următoarele: - respingerea contestației formulată de SC ... SRL și menţinerea actului înregistrat la sediul său sub nr. 3913/02.10.2019, prin care oferta petentei a fost declarată admisibilă, dar necâştigătoare, în urma aplicării criteriului de atribuire „preţul cel mai scăzut”, pentru nedepunerea acesteia în termenul legal; - respingerea oricăror concluzii scrise sau completări aduse contestaţiei iniţiale, în cazul în care Consiliul va permite accesul ofertantului la dosarul achiziţiei.  Față de cele de mai sus, ... menționează că, în cadrul procedurii, au avut calitatea de ofertanți următorii operatori economici: SC ... SRL, SC ... și SC ... SRL. Precizează că, în urma transmiterii comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire din data de 02.10.2019, ofertantul SC ... SRL i-a transmis adresa nr. 208/03.10.2019, în ziua următoare primirii comunicării (nu în aceeaşi zi astfel cum acesta susţine), solicitându-i permiterea studierii dosarului achiziţiei, invocând dispozițiile art. nr. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă precizează că ofertantului în cauză i s-a pus la dispoziţie dosarul achiziţiei, excepţie făcând documentele declarate de către ceilalţi ofertanţi ca fiind confidenţiale. Referitor la garanţia de participare a ofertantului SC ... SRL, autoritatea contractantă precizează că a fost depusă în termen, online, dovada constituirii acesteia fiind chiar poliţa de asigurare, pe care ofertantul a depus-o până la data şi ora limită de depunere a ofertelor. Susține că prevederile art. 36 alin. (2), (3), (4) și (7) din H.G. 395/2016, invocate de către contestatoare, au fost respectate de către ofertantul declarat câștigător, deoarece garanția de participare a fost constituită conform cerinţelor, în suma şi pentru perioada stabilite, este irevocabilă şi a fost prezentată autorităţii contractante până la data şi ora limită de depunere a ofertelor. 7

§ 8

Prin urmare, susține autoritatea contractantă, întrucât procedura de atribuire se desfășoară online, nu se impune solicitarea garanţiilor de participare în original. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă invocă excepţia tardivităţii contestației, pe motiv că aceasta nu i-a fost transmisă în termenul legal de 5 zile de la luarea la cunoştinţă a comunicării nr. 3913/02.10.2019, termenul aferent s-a împlinit în data de 07.10.2019. Totodată, autoritatea contractantă afirmă că societatea contestatoare „este rău intenționată și doreşte tergiversarea încheierii contractului de lucrări cu ofertantul câştigător”, pentru că ,,i-a transmis o completare la contestaţie’’, document care apare înregistrat, în data de 09.10.2019, pe site-ul Consiliului. ... solicită respingerea oricăror concluzii scrise sau completări aduse contestaţiei iniţiale, formulate ca urmare a accesului ofertantului la dosarul achiziţiei. În opinia autorității contractante, prin raportare la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 101/2016, nu este necesară adoptarea măsurilor de remediere, în speţă anularea adresei nr. 3913/02.10.2019 de comunicare a rezultatului procedurii adresată SC ... SRL. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 98/2016, H.G. nr. 395/2016 şi Legii nr. 101/2016. În probațiune, au fost depuse, în copie certificată documente ale dosarului achiziției publice. În conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016 ,,(1) La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală. Caracterul confidenţial trebuie demonstrat prin orice mijloace de probă; (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiţionat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice sau legislaţiei privind achiziţiile sectoriale ori legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii’’. Având în vedere norma juridică de mai sus, prin adresa nr. …, Consiliul a invitat contestatoarea să studieze documentele dosarului achiziției publice; pentru aceasta, contestatoarea s-a prezentat la sediul C.N.S.C., în data de 18.10.2019, conform mențiunilor din dosarul cauzei. Ulterior, prin adresa nr. 220/18.10.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, contestatoarea a solicitat: - să i se pună la dispoziție procesul – verbal nr. 3280/08.08.2019, menționat în procesul – verbal nr. 3326/13.08.2019 și DUAE completat de către ofertantul desemnat câștigător – SC ... SRL; 8

§ 9

- ca termenul pentru transmiterea de concluzii scrise să fie data de 21.10.2019. Prin adresa nr. 204/21.10.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, contestatoarea, în motivarea celor inițial susținute, menționează următoarele: - în cadrul procesului – verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și cu factorii de evaluare nr. 3091/22.07.2019, la pag. 5, referitor la lipsurile constatate în legătură cu oferta aparținând SC ... SRL se precizează: ,,RTE electrice – prestator servicii – … – lipsește diploma RTE (există doar CUI și autorizație ANRE); nu sunt declarații de disponibilitate, atestate RTE, atestat de la SSM, diplome de inginer; nu sunt prezentate la personal de execuție sudori de țevi calificați; - de asemenea, la pag. 11 din cadrul documentului anterior menționat, se precizează: ,,În urma evaluării propunerilor tehnice și pe baza informațiilor prezentate de ofertanți, comisia de evaluare a concluzionat: SC ... SRL – se vor solicita clarificări cu privire la aspectele semnalate mai sus’’; - în procesul – verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și cu factorii de evaluare nr. 3217/02.08.2019, la pag. 5, comisia de evaluare reține aceleași aspecte în legătură cu ofertantul SC ... SRL, respectiv: ,,RTE electrice – prestator servicii – … – lipsește diploma RTE (există doar CUI și autorizație ANRE); nu sunt declarații de disponibilitate, atestate RTE, atestat de la SSM, diplome de inginer; nu sunt prezentate la personal de execuție sudori de țevi calificați; - la pag. 11 din cadrul documentului de mai sus, se menționează:,,SC ... SRL – ofertantul a nominalizat RTE pe dl. Ing. … fără a prezenta diploma acestuia, doar o legitimație de la ministerul economiei la data de 11.11.2018. În urma verificării de către comisia de evaluare a candidaților admiși în urma susținerii examenului de RTE – rețele electrice din 2019, în dreptul dlui. … este rezultatul Respins. Conform procedurii privind autorizarea și exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuția lucrărilor de construcții din 31.08.2016 – Activitatea responsabililor tehnici cu execuția este reglementată de ISC – Se va solicita ofertantului să explice cum va asigura în cadrul contractului un RTE pentru specialitatea electrice’’. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că autoritatea contractantă nu a respectat următoarele prevederi din domeniul achizițiilor publice: art. 167 alin. (1), art. 178 alin. (1) și (3), art. 179 lit. c) și g) din Legea nr. 98/2016, Instrucțiunea ANAP nr. 1/2017 – art. 3 alin. (1), (2), (3) și (4), art. 133 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016. În acest sens, afirmă că oferta aparținând SC ... SRL nu a îndeplinit cerințele minime impuse de legislația în vigoare, respectiv că ,,nu a făcut dovada că deține RTE cu specializarea instalații electrice’’; în opinia contestatoarei, ,,chiar și în cazul în care acest operator nominalizează, în urma solicitărilor de clarificări, după data limită de depunere a ofertei, o altă 9

§ 10

persoană pentru funcția de RTE, acest lucru constituie un motiv de descalificare deoarece reprezintă o completare/schimbare nepermisă a ofertei inițiale’’. Cu privire la garanția de participare, contestatoarea afirmă că ,,indiferent de faptul că operatorul economic plătise sau nu polița de asigurare, acestuia i s-a permis să procedeze în afara cadrului impus de legislația achizițiilor publice în ceea ce privește modul de comunicare’’. În acest sens, contestatoarea susține că autoritatea contrtactantă a creat SC ... SRL un avantaj nejustificat ,,permițându-i acestuia să depună răspunsul la solicitările de clarificări direct la autoritatea contractantă în timp ce ceilalți participanți au depus aceste solicitări prin mijloace electronice de comunicare’’; în sprijinul acestei afirmații, contestatoarea citează din procesul – verbal al ședinței de consemnare a documentelor și evaluarea garanției de participare, a informațiilor DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de califiare nr. 27341/20.06.2019, următoarele: ,,Ofertantul SC ... SRL a depus garanția de participare online, scanată, semnată cu semnătură electronică extinsă încărcată în cadrul ofertei în SEAP (...) Comisia de evaluare, în urma analizării garanției de participare constată că nu a fost prezentată dovada achitării primei de asigurare. I s-a solicitat ofertantului prezentarea acesteia prin adresa nr. 2619/11.06.2019. Acesta nu a încărcat documentul solicitat prin intermediul SICAP, ci l-a depus la sediul autorității contractante. Comisia de participare constată că garanția de participare este conformă’’. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată – într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Îmbunătățire infrastructură apă și apă uzată în ..., județul ...»”, Cod CPV 45232400-6 lucrări de construcții de canalizare ape reziduale (Rev. 2), prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare simplificat SCN …. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, valoarea estimată a contractului este de … lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire utilizat este „prețul cel mai scăzut”. Potrivit celor menționate în cadrul procesului – verbal nr. 2618/ 11.06.2019, al ședinței de consemnare a documentelor și evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificate, pag. 19 – 52, în cadrul prezentei proceduri de atribuire au depus oferte următorii operatori economici: SC ... SRL, SC ... SRL (Terț susținător – SC ... SRL), SC ... SRL (Subcontractant – SC … SRL). Ulterior evaluării ofertelor, în cadrul raportului procedurii înregistrat la emitent sub nr. 3912/02.10.2019, pag. 93 – 99, s-a precizat că au fost declarate admisibile ofertele aparținând SC ... SRL și SC ... SRL; în urma aplicării criteriului de atribuire, oferta desemnată câștigătoare a aparținut SC ... SRL, cu o propunere financiară în valoare de 5.078.959,85 lei; pe 10

§ 11

locul al doilea s-a clasat oferta depusă de SC ... SRL, cu o propunere financiară în valoare de 5.897.884,00 lei. Rezultatul a fost comunicat SC ... SRL prin adresa nr. 3913/02.10.2019, pag. 104. Ulterior luării la cunoștință a documentului mai sus menționat, aceasta a formulat contestația dedusă soluționării, solicitând cele precizate în preambulul acesteia. În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ,,Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei’’. Prin raportare la dispozițiile mai sus invocate, Consiliul reține că, în cadrul punctului de vedere nr. 4072/14.10.2019, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă solicită respingerea ,,contestației formulată de către ofertantul SC ... SRL, ca tardivă, în temeiul art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 16 alin. (1) al aceluiași act normativ’’. În conformitate cu prevederile art. 8. alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, ,,Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorial sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii’’. Potrivit art. 16 alin. (1) din cadrul aceluiași act normativ, ,,Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare’’. Față de cele de mai sus, Consiliul va reține că actul atacat de către SC ... SRL îl reprezintă comunicarea rezultatului procedurii nr. 3913/02.10.2019, de al cărei conținut aceasta a luat la cunoștință în aceeași dată; așadar, prin raportare la termenul legal anterior precizat – 5 (cinci) zile, ultima zi de înaintare a contestației fiind data de 07.10.2019, termen care a fost respectat. Din documentele existente în dosarul cauzei, rezultă că SC ... SRL a transmis,

§ 12

în

§ 13

data

§ 14

de

§ 15

07.10.2019,

§ 16

conform

§ 17

factură

§ 18

nr. 10393921/07.10.2019, emisă de către …, prezenta contestație, destinatarul fiind autoritatea contractantă – .... Coroborând cele de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și constatând că SC ... SRL a transmis prezenta contestație, către ..., în termenul legal prevăzut, Consiliul va respinge excepția invocată de 11

§ 19

către autoritatea contractantă, urmând a proceda la soluționarea fondului prezentei contestații. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: Procedând la analiza documentelor anexate dosarului cauzei, Consiliul va lua în considerare că, în cadrul procesului – verbal nr. 2618/11.06.2019 al ședinței de consemnare a documentelor și evaluarea garanției de participare a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare, pag. 19 – 52, referitor la garanția de participare prezentată de către SC ... SRL, autoritatea contractantă a consemnat următoarele: ,,(...) Evaluare garanție de participare – Ofertantul SC ... SRL a depus garanția de participare online, scanată, semnată cu semnătură electronică extinsă încărcată în cadrul ofertei în SEAP (...) Polița de asigurare emisă de … SA – Nu a fost prezentată dovada achitării primei de asigurare în cuantum de 328 lei – I se va solicita ofertantului prezentarea acesteia’’. Ulterior, în cadrul procesului – verbal nr. 2734/20.06.0219, pag. 53 – 54, autoritatea contractantă a precizat faptul că ofertantul în cauză ,,nu a încărcat documentul solicitat prin intermediul SICAP, ci l-a depus la sediul autorității contractante. Comisia de evaluare constată că garanția de participare este conformă’’. Cu privire la cele de mai sus, Consiliul apreciază că se impune respingerea, ca nefondate, a susținerilor contestatoarei, potrivit cărora ,,autoritatea contractantă creează un avantaj nejustificat pentru operatorul economic declarat câștigător, permițând acestuia să depună răspunsul la solicitările de clarificări direct la autoritatea contractantă’’, deoarece: - în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, ,,Garanţia de participare reprezintă un instrument aferent modului de prezentare a ofertei, care are drept scop protejarea autorităţii contractante faţă de riscul unui comportament necorespunzător al ofertantului pe toată perioada implicării sale în procedura de atribuire’’; - potrivit art. 36 alin. (1) din cadrul aceluiași act normativ ,,Garanţia de participare se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o instituţie de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări, în condiţiile legii’’; - în situația în care instrumentul de garantare este reprezentat de o poliță de asigurare, prețul acesteia îl reprezintă prima de asigurare; - prin urmare, solicitarea autorității contractante nu a vizat garanția de participare în sine, care potrivit celor de mai sus a fost transmisă în SEAP, ci un document care să ateste plata acesteia; - de altfel, nici contestatoarea nu neagă existența garanției de participare aparținând SC ... SRL, aceasta referindu-se exclusiv la ,,stabilirea, cu valoare de principiu, ca toți participanții la 12

§ 20

procedurile on – line trebuie să-și trimită documentele prin intermediul platformei SEAP’’. În conformitate cu dispozițiile art. 209 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, ,,În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei; alin. (2) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat’’. Prin urmare, textul juridic mai sus invocat, consacră dreptul autorității contractante de a solicita clarificări și chiar completări ale documentelor prezentate de ofertanți, condiționarea rezumându-se la a cenzura autoritatea contractantă, ca prin utilizarea unui asemenea instrument, să creeze vreun avantaj pentru ofertantul respectiv. Conform art 135 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016, ,,(3) În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire’’. Or, în atare situație, Consiliul apreciază că prezentarea ulterioară a documentului respectiv, este o eroare de formă și nu un avantaj, iar eliminarea acestui ofertant din procedura de atribuire aferentă de către autoritatea contractantă, s-ar fi făcut, în mod eronat, având la bază o simplă eroare materială. Consiliul apreciază că relevante sunt și dispozițiile art. 36 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora ,,(4) Instrumentul de garantare se transmite în SEAP (...)’’; față de acest aspect, Consiliul considerând că măsura respingerii ofertei aparținând SC ... SRL pe motiv că ,,aceasta a depus dovada plății primei de asigurare direct la autoritatea contractantă și nu în SEAP’’, ca o măsură radicală și disproporționată în raport cu scopul procedurii de atribuire, trebuind să existe o corelare rezonabilă între abaterea identificată și gravitatea măsurii luate de către autoritatea contractantă. Principiul proporționalității este unul dintre cele consacrate la art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Așadar, proporționalitatea reprezintă un criteriu decisiv în evaluarea ofertelor, motiv pentru care consideră Consiliul, dispozițiile Legii nr. 98/2018, respectiv a normelor de aplicare ale acesteia (H.G. nr. 395/2016), trebuie interpretate în sensul în care voința legiuitorului este de a sancționa doar acele abateri care se deosebesc substanțial de viciile de formă; un exemplu relevant pentru speță este și Hotărârea T – 211/2002 în cauza Tideland Signal vs. 13

§ 21

Comisie, în cadrul căreia CURTEA DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE (CJ.U.E.) a avut în vedere ,,obligația autorității de a solicita clarificări atunci când procedează la analiza conținutului unei oferte, când dint termenii și circumstanțele cauzei se conturează că este probabil ca ambiguitatea sau neclaritatea să aibă o explicație simplă și există posibilitatea a fi surmontate într-o manieră facilă, ca în cazul în care este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile’’. Referitor la cea de-a doua critică a contestatoarei, potrivit căreia ,,SC ... SRL nu a făcut dovada că deține RTE cu specializarea instalații electrice’’, din analiza dosarului cauzei, Consiliul reține că, în cadrul procesului – verbal nr. 3091/22.07.2019 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, pag. 55 – 65, autoritatea contractantă a consemnat următoarele: ,,(…) Resurse și organizare (…): RTE electrice – prestator servicii SC … SRL – lipsește diploma de RTE (există doar CUI și autorizație ANRE) – se vor solicita clarificări’’. Față de acest aspect, Consiliul apreciază ca relevant faptul că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările aferente, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de către operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru SC ... SRL. De asemenea, Consiliul va lua în considerare că la pct. 3 Resurse și organizare din caietul de sarcini se precizează următoarele: ,,Ofertantul va întocmi propunerea tehnică pe baza resurselor proprii și/sau atrase. În cazul în care ofertantul este o asociere și/sau apelează la subcontractanți, organizarea activității în cadrul grupului va fi prezentată detaliind responsabilitățile și resursele membrilor grupului raportate la activitățile pe care urmează să le desfășoare fiecare dintre aceștia’’. Prin raportare la cerința de mai sus, din verificarea propunerii tehnice aparținând SC ... SRL, Consiliul reține că aceasta a precizat la pct. 3.2. Structura personalului de specialitate, pag. 325, următoarele: ,,Echipa de resurse umane principală este formată din: RTE pentru electrice – autorizat ANRE – va fi asigurat de prestatorul de servicii pentru acest tip de lucrări. De asemenea, la pag. 540 din cadrul propunerii tehnice se află acordul de prestări servicii nr. 2/30.05.2019, încheiat între SC ... SRL și SC …. SRL, în cadrul căruia se menționează că ,,prestatorul desfășoară următoarele activități: alimentare cu energie electrică stații de pompare și instalații electrice stații’’. În urma analizei propunerii tehnice aparținând SC ... SRL, Consiliul va respinge, ca nefondate, alegațiile contestatoarei potrivit cărora ofertantul desemnat câștigător ,,nu ar deține atestat ANRE’’, deoarece la pag. 542 – 543, se află depus atestatul nr. 10856/23.03.2015, valabil până la data de 14

§ 22

23.03.2020, emis de către …, pentru următoarele activități: de tip C1B pentru – proiectare de linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de 0,4 kV – 110 kV și posture de transformare cu tensiunea nominal superioară de cel mult 20kV; de tip C2A pentru executare de linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de 0,4 kV – 20 kV și posture de transformare cu tensiunea nominal superioară de cel mult 20 kV. Conform art 133 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 coroborat cu art 134 alin. (1) din cadrul aceluiași act normativ, ,,Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică; art. 134 alin. (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia’’. Față de acest aspect, Consiliul reține că, prin adresa nr. 3921/22.007.2019, pag. 570 – 571, autoritatea contractantă a solicitat SC ... SRL următoarele clarificări: ,,1. În cadrul propunerii tehnice nu s-a regăsit diploma RTE-ului pentru instalații electrice. Vă rugăm explicați’’. Prin adresa nr. 58/24.07.2019, pag. 572 – 576, SC ... SRL răspunde astfel: ,,1. În fișa de date punctul III.2.3 ) Informații privind personalul responsabil cu executarea contractului și în caietul de sarcini privind modul de prezentare a ofertei tehnice nu s-a solicitat atașarea acestui document (pct. III.2.3 III.2.3) Informatii privind personalul responsabil cu executarea contractului: Obligatie de a preciza numele si calificarile profesionale ale angajatilor desemnati pentru executarea contractului: Nu); Atașăm diploma RTE-ului pentru instalații electrice …, asigurat de prestatorul de servicii SC … SRL’’. Răspunsului respectiv au fost anexate și declarația de disponibilitate semnată de …, pag. 575 și legitimația de specialist atestat responsabil tehnic cu execuția seria …, valabilă până la data de 11.11.20121, pag. 576. Ulterior, autoritatea contractantă transmite SC ... SRL, prin adresa nr. 32181/02.08.2019, pag. 566, următoarea solicitare de clarificări: ,,La pct. nr. 3 din clarificări este nominalizat dl. Ing. … ca responsabil tehnic cu execuția, dar nu ați prezentat diploma conform procedurii privind autorizarea și exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuția lucrărilor de construcții (...) – Activitatea responsabililor tehnici cu execuția este reglementată de ISC (...) Vă rugăm să explicați cum veți asigura RTE pentru specialitatea electrice având în vedere că dl. ... a obținut rezultatul respins în urma susținerii examenului RTE – rețele electrice din 2019’’. Prin adresa nr. 64/05.08.2019, pag. 567 – 569, SC ... SRL a răspuns astfel: ,,Referitor la modul de execuție al lucrărilor de instalații și rețele electrice așa cum am declarat în cadrul propunerii tehnice, acestea vor fi executate de către prestatorul de servicii SC … SRL. În urma sesizării dumneavoastră prin adresa mai sus amintită, vă retransmitem autorizația și 15

§ 23

declarația de disponibilitate pentru RTE – în persoana dl . … – …, din partea prestatorului de servicii’’. Răspunsului respectiv îi sunt atașate, în copie, următoarele documente, emise pe numele …: autorizație responsabil tehnic cu execuția nr. 00002619/22.09.2017, emisă de către …, legitimație responsabil tehnic cu execuția nr. 00002619/22.09.2017, valabilă până în data de 22.09.2019, precum și declarația de disponibilitate aferentă. Toate aceste informații erau cunoscute și contestatoarei deoarece aceasta a studiat dosarul cauzei în data de 18.10.2019, la sediul C.N.S.C. Cu toate acestea, prin adresa nr. 204/21.10.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. …, aceasta se limitează la a susține următoarele: ,,chiar și în cazul în care acest operator nominalizează, în urma solicitărilor de clarificări (...) o altă persoană pentru funcția de RTE acest lucru constituie un motiv de descalificare deoarece reprezintă o completare/schimbare nepermisă a ofertei inițiale’’. Subsecvent, Consiliul va respinge ca nefondate alegațiile contestatoarei, deoarece, astfel cum rezultă din motivarea anterioară, cu privire la specialistul RTE, SC ... SRL a precizat în cadrul propunerii tehnice inițial depuse faptul că ,,SC … SRL va desfășura următoarele activități: alimentare cu energie electrică stații de pompare și instalații electrice stații’’; or, denumirea prestatorului nu a fost deloc schimbată prin niciunul dintre răspunsurile la clarificări. Prin urmare, în acest caz, nu se poate vorbi despre o modificare a propunerii tehnice și, cu atât mai puțin, a propunerii financiare. Consecventă raționamentului aplicat primei critici, Consiliul apreciază că, prin raportare la dispozițiile art. 134 alin. (9) lit. c) și e) (,,O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: c) în urma corectării respectivei abateri/omisiuni, se constată că s-ar schimba clasamentul ofertanţilor; e) modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentaţia de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţele exacte ale respectivei documentaţii, iar oferta iniţială nu a fost în conformitate cu aceste cerinţe’’), schimbarea numelui expertului RTE este susținută, în mod neechivoc, de sensul și conținutul altor documente prezentate initial în cadrul propunerii tehnice, aspectul în cauză putând fi considerat un viciu de formă. În aceste condiții, Consiliul constată că autoritatea contractantă, în mod corect, a solicitat clarificări și, ulterior, a emis raportul procedurii nr. 3912/02.10.2019, potrivit căruia oferta desemnată câștigătoare aparține SC ... SRL. Pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, va respinge ca nefondată, contestația formulată de către SC ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, 16

§ 24

în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației, invocată de către autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către SC ... SRL, cu sediul în municipiul …, județul ... și adresă de corespondență în …, județul ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în localitatea ..., str…, județul .... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare. Președinte, Membru, Membru, … … … … … … Redactată în 4(patru) exemplare originale, conține …pagini 17